Tag: Petrom

  • Producţia OMV Petrom a scăzut în trimestrul doi din cauza opririi controlate a rafinăriei Petrobrazi

    „Estimăm că revizia generală planificată, de 45 de zile, a rafinariei Petrobrazi a avut un efect de aproximativ 150 de milioane de lei asupra rezultatului din exploatare CCA, excluzând elementele speciale al Downstream Oil în trimestrul al doilea faţă de primul trimestru al anului 2018”, precizează documentul.

    „De asemenea, această revizie generală a generat niveluri mai ridicate ale stocurilor de ţiţei, ceea ce a condus la profituri nerealizate încă la nivelul Grupului de aproximativ 260 de milioane de lei, care sunt eliminate în linia de consolidare”, anunţă compania.

    Revizia rafinăriei a început pe 13 aprilie şi a durat 6 săptămâni, timp în care unitatea a fost oprită. Valoarea proiectului s-a ridicat la peste 45 de milioane de euro şi a inclus lucrări de modernizare şi de mentenanţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gazul din Marea Neagră, o mare necunoscută: Transgaz are acorduri doar cu Petrom, Exxon şi Black Sea pentru preluarea gazului. Detaliile sunt confidenţiale

    ♦ Chiar înainte ca proiectul BRUA (gazoductul Bulgaria, România, Ungaria, Austria) să prindă contur, Transgaz a semnat un acord pentru preluarea gazului din perimetrul Neptun, concesionat de Petrom şi ExxonMobil, pentru aducerea cantităţilor la ţărm ♦ Părţile implicate spun că prevederile acordurilor sunt confidenţiale, dar investiţia în conducte va fi suportată de toţi consumatorii din România.

    Tranzgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazului natural, spune că are acorduri de cooperare pentru preluarea gazelor din Marea Neagră cu Petrom şi ExxonMobil, acord semnat în 2014, un an mai târziu compania semnând o înţelegere similară cu Black Sea Oil&Gas SRL, Petro Ventures Europe B.V şi Gas Plus International B.V.

    Dincolo de compani­ile menţionate, Romgaz şi Lukoil mai derulează lucrări de explorare în zona de mare adâncime a Mării Negre, dar deo­cam­dată între invetitorii men­ţionaţi şi Transgaz nu a fost semnat un acord privind preluarea gazului.

    Gazul din Marea Neagră, o mare necunoscută: Transgaz are acorduri doar cu Petrom, Exxon şi Black Sea pentru preluarea gazului. Detaliile sunt confidenţiale

  • La numai 36 de ani, coordonează cea mai extinsă zonă de producţie din portofoliul OMV Petrom din România şi are peste 1.000 de angajaţi în subordine

    Anul trecut, zona de producţie de care este responsabil Philipp Tippel a contribuit cu 18.600 barili pe zi la producţia totală a OMV Petrom, fiind împărţită aproape egal între ţiţei şi gaze. Anul trecut, spune Philipp Tippel, „am pus în funcţiune o nouă staţie de tratare a gazelor, la cele mai ridicate standarde de siguranţă, la Burcioaia (în judeţul Vrancea)”.

    Tot anul trecut, OMV Petrom a mai inaugurat o staţie de tratare a gazelor, la Mădulari (judeţul Vâlcea). Bugetul alocat pentru aceste inaugurări a fost de 130 de milioane de euro, în condiţiile în care investiţiile totale ale grupului austriac au fost anul trecut de circa 2,7 miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de 2016.

    „Pentru 2018, ne-am planificat un nivel al investiţiilor de 3,7 mld lei, în principal pentru intensificarea activităţii de foraj, proiectul Neptun, revizia generală planificată a rafinăriei Petrobrazi şi pentru proiectul policombustibili”, arată un comunicat de presă al companiei.

    Cât priveşte activitatea zonei de producţie Moldova Sud, Divizia Upstream, Philipp Tippel spune că anul trecut „am atins un nou record privind îmbunătăţirea duratei de viaţă a echipamentelor, ceea ce a contribuit reducerea perioadelor de indisponibilitate şi la reducerea costurilor”.

    Philipp Tippel a urmat cursurile Universităţíi (de mine) din Leoben (Austria), fiind licenţiat în ingineria petrolului, şi are un Master of Science (M.Sc.) în acelaşi domeniu. El povesteşte că este cu adevărat fascinat de industria de petrol şi gaze, de faptul că explorează hidrocarburi care se găsesc atât de adânc în scoarţa pământului, imposibil de văzut şi de atins, dar care totuşi influenţează economia mondială la o scală fără precedent.

    „Cred că pasiunea pentru domeniul meu de activitate, alături de înclinaţia spre aspecte practice şi faptul că îmi place să lucrez în echipă au fost factorii care m-au ajutat în carieră.” Şi-a început cariera la o firmă internaţională de servicii şi timp de cinci ani a acumulat experienţă practică în diferite colţuri ale lumii.

    La 36 de ani, Philipp Tippel coordonează cea mai extinsă zonă de producţie din portofoliul OMV Petrom din România, cu o suprafaţă de circa 24.000 km pătraţi şi 1.060 de sonde active. Alături de echipa de conducere, este responsabil de coordonarea a peste 1.000 de angajaţi din zona noastră de producţie. 

    Ulterior, în 2012, „m-am alăturat OMV Petrom, ca inginer de producţie pentru zona Moldova Sud. Am considerat că este o mare oportunitate să lucrez într-una din cele mai vechi şi mai extinse zone petroliere din Europa, aflată pe teritoriul unei singure ţări şi operată de aceeaşi companie”. În 2013 a fost promovat pentru prima dată într-o poziţie cu atribuţii manageriale, de manager de departament, iar şase luni mai târziu a devenit şef de departament, coordonând o echipă de 70 de experţi tehnici din şapte departamente.


    Această promovare însă este identificată de Philipp Tippel şi ca fiind cel mai dificil moment din cariera sa de până acum. „În momentul în care am devenit şef de departament, am moştenit 18 poziţii neocupate dintr-un total de 70; practic lipsea 25% din forţa de muncă necesară, ceea ce ducea la întârzieri în proiecte şi dificultăţi în atingerea obiectivelor.

    ”A încercat, spune el, să privească această situaţie ca pe o oportunitate de a transforma de la zero echipa, aşa cum îşi dorea. „În strânsă colaborare cu colegii de la resurse umane şi folosind reţeaua de conexiuni din industrie, în şase luni am completat schema de personal cu oamenii potriviţi. Rezultatul a fost o echipă motivată, care a înflorit, şi asta s-a văzut şi în rezultatele excelente pe care le-am raportat un an mai târziu.” Pe parcursul celor trei ani în care a deţinut acea poziţie, „am reuşit să îmbunătăţim semnificativ indicatorii de performanţă ai proiectelor noastre, în ciuda scăderii preţului ţiţeiului începând din 2014”.

    Următorul pas important în cariera austriacului a avut loc la începutul lui 2017, când a devenit director al întregii zone de producţie Moldova Sud. Acum, este responsabil pentru derularea operaţiunilor în condiţii de siguranţă şi eficienţă, inclusiv coordonarea tuturor stakeholderilor, optimizarea valorii pe termen lung a zonei de producţie şi dezvoltarea, în cadrul echipei, a culturii privind siguranţa şi atitudinea faţă de risc, maximizarea valorii folosind tehnologii deja existente şi implementând noi tehnologii în contextul operării unor zăcăminte mature, implementarea iniţiativelor de excelenţă operaţională, creşterea ratei de recuperare a rezervelor prin exploatarea oportunităţilor din proximitatea zăcămintelor existente, prin metode îmbunătăţite de recuperare a ţiţeiului şi adoptarea tehnologiei digitale în rutina de zi cu zi.

    Drept cea mai importantă reuşită din cariera sa, Philipp Tippel numeşte coagularea unei echipe care lucrează împreună, folosind tehnici moderne. „Cred că realizarea cea mai mare este faptul că am implementat o platformă digitală care-i ajută pe ingineri şi pe manageri să ia mai repede deciziile potrivite.

    ”Enumeră şi rezultatele acestui proiect: „Prin integrarea şi automatizarea proceselor de lucru şi graţie platformelor software, am reuşit să dublăm producţia de pe urma reparaţiilor la sonde. Înainte să vin, se folosea încă hârtia, acum totul este digital şi pot lucra interactiv la o problemă pentru a găsi soluţia. Am fost pionieri în utilizarea unor astfel de algoritmi de optimizare în industrie şi suntem căutaţi de alte companii pentru a le împărtăşi experienţa”.

    Cât priveşte planurile pe termen lung, Philipp Tippel spune: „Mă străduiesc să continuui să avansez în ierarhia corporatistă. Dar în inima mea rămân un inginer pasionat, de aceea mi-ar plăcea şi să rămân în domeniul tehnic, urmărind o poziţie de vicepreşedinte sau senior vice-president”.

  • Austriacul care a digitalizat producţia din sondele Petrom

    Anul trecut, zona de producţie de care este responsabil Philipp Tippel a contribuit cu 18.600 barili pe zi la producţia totală a OMV Petrom, fiind împărţită aproape egal între ţiţei şi gaze. Anul trecut, spune Philipp Tippel, „am pus în funcţiune o nouă staţie de tratare a gazelor, la cele mai ridicate standarde de siguranţă, la Burcioaia (în judeţul Vrancea)”.

    Tot anul trecut, OMV Petrom a mai inaugurat o staţie de tratare a gazelor, la Mădulari (judeţul Vâlcea). Bugetul alocat pentru aceste inaugurări a fost de 130 de milioane de euro, în condiţiile în care investiţiile totale ale grupului austriac au fost anul trecut de circa 2,7 miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de 2016. „Pentru 2018, ne-am planificat un nivel al investiţiilor de 3,7 mld lei, în principal pentru intensificarea activităţii de foraj, proiectul Neptun, revizia generală planificată a rafinăriei Petrobrazi şi pentru proiectul policombustibili”, arată un comunicat de presă al companiei.

    Cât priveşte activitatea zonei de producţie Moldova Sud, Divizia Upstream, Philipp Tippel spune că anul trecut „am atins un nou record privind îmbunătăţirea duratei de viaţă a echipamentelor, ceea ce a contribuit reducerea perioadelor de indisponibilitate şi la reducerea costurilor”.
    Philipp Tippel a urmat cursurile Universităţíi (de mine) din Leoben (Austria), fiind licenţiat în ingineria petrolului, şi are un Master of Science (M.Sc.) în acelaşi domeniu.

    El povesteşte că este cu adevărat fascinat de industria de petrol şi gaze, de faptul că explorează hidrocarburi care se găsesc atât de adânc în scoarţa pământului, imposibil de văzut şi de atins, dar care totuşi influenţează economia mondială la o scală fără precedent. „Cred că pasiunea pentru domeniul meu de activitate, alături de înclinaţia spre aspecte practice şi faptul că îmi place să lucrez în echipă au fost factorii care m-au ajutat în carieră.” Şi-a început cariera la o firmă internaţională de servicii şi timp de cinci ani a acumulat experienţă practică în diferite colţuri ale lumii. Ulterior, în 2012, „m-am alăturat OMV Petrom, ca inginer de producţie pentru zona Moldova Sud.

    Am considerat că este o mare oportunitate să lucrez într-una din cele mai vechi şi mai extinse zone petroliere din Europa, aflată pe teritoriul unei singure ţări şi operată de aceeaşi companie”. În 2013 a fost promovat pentru prima dată într-o poziţie cu atribuţii manageriale, de manager de departament, iar şase luni mai târziu a devenit şef de departament, coordonând o echipă de 70 de experţi tehnici din şapte departamente.

    Această promovare însă este identificată de Philipp Tippel şi ca fiind cel mai dificil moment din cariera sa de până acum. „În momentul în care am devenit şef de departament, am moştenit 18 poziţii neocupate dintr-un total de 70; practic lipsea 25% din forţa de muncă necesară, ceea ce ducea la întârzieri în proiecte şi dificultăţi în atingerea obiectivelor.” A încercat, spune el, să privească această situaţie ca pe o oportunitate de a transforma de la zero echipa, aşa cum îşi dorea. „În strânsă colaborare cu colegii de la resurse umane şi folosind reţeaua de conexiuni din industrie, în şase luni am completat schema de personal cu oamenii potriviţi. Rezultatul a fost o echipă motivată, care a înflorit, şi asta s-a văzut şi în rezultatele excelente pe care le-am raportat un an mai târziu.” Pe parcursul celor trei ani în care a deţinut acea poziţie, „am reuşit să îmbunătăţim semnificativ indicatorii de performanţă ai proiectelor noastre, în ciuda scăderii preţului ţiţeiului începând din 2014”.

    Următorul pas important în cariera austriacului a avut loc la începutul lui 2017, când a devenit director al întregii zone de producţie Moldova Sud. Acum, este responsabil pentru derularea operaţiunilor în condiţii de siguranţă şi eficienţă, inclusiv coordonarea tuturor stakeholderilor, optimizarea valorii pe termen lung a zonei de producţie şi dezvoltarea, în cadrul echipei, a culturii privind siguranţa şi atitudinea faţă de risc, maximizarea valorii folosind tehnologii deja existente şi implementând noi tehnologii în contextul operării unor zăcăminte mature, implementarea iniţiativelor de excelenţă operaţională, creşterea ratei de recuperare a rezervelor prin exploatarea oportunităţilor din proximitatea zăcămintelor existente, prin metode îmbunătăţite de recuperare a ţiţeiului şi adoptarea tehnologiei digitale în rutina de zi cu zi.

    Drept cea mai importantă reuşită din cariera sa, Philipp Tippel numeşte coagularea unei echipe care lucrează împreună, folosind tehnici moderne. „Cred că realizarea cea mai mare este faptul că am implementat o platformă digitală care-i ajută pe ingineri şi pe manageri să ia mai repede deciziile potrivite.” Enumeră şi rezultatele acestui proiect: „Prin integrarea şi automatizarea proceselor de lucru şi graţie platformelor software, am reuşit să dublăm producţia de pe urma reparaţiilor la sonde. Înainte să vin, se folosea încă hârtia, acum totul este digital şi pot lucra interactiv la o problemă pentru a găsi soluţia. Am fost pionieri în utilizarea unor astfel de algoritmi de optimizare în industrie şi suntem căutaţi de alte companii pentru a le împărtăşi experienţa”.
    Cât priveşte planurile pe termen lung, Philipp Tippel spune: „Mă străduiesc să continuui să avansez în ierarhia corporatistă. Dar în inima mea rămân un inginer pasionat, de aceea mi-ar plăcea şi să rămân în domeniul tehnic, urmărind o poziţie de vicepreşedinte sau senior vice-president”.

  • OMV Petrom a reluat operaţiunile la rafinăria Petrobrazi, după o revizie care a costat 45 mil. euro

    „Revizia a constat în lucrări periodice de mentenanţă, inspecţii şi verificări ale instalaţiilor din rafinărie, care au necesitat aproximativ 2 milioane de ore lucrate. Valoarea totală a proiectului, care include investiţii şi costuri, a fost de circa 45 de milioane de euro”, se arată în comunicat.

    „Instalaţiile noastre sunt acum 100% funcţionale, iar producţia de produse rafinate a fost reluată după ce instalaţiile au fost puse treptat în funcţiune. După repornire, suntem complet operaţionali şi avem capacitatea de a procesa peste 12.000 de tone de ţiţei pe zi”, a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING: Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la 10 ani pentru delapidarea Asociaţiei Salariaţilor SNP Petrom

    Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au contopit toate pedepsele omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, dispunând pentru acesta o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare în dosarul patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA. Pentru Liviu Luca, judecătorii au pronunţat pedeapsa de 10 ani de închisoare cu executare.

    Acesta este cel de-al cincilea dosar în care omul de afaceri este condamnat.

    În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, în decembrie 2016, pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi pe Liviu Luca la 10 ani şi două luni de închisoare cu executare, şi respectiv 10 ani de închisoare cu executare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pas cu pas ocupă România. Reţeaua de magazine care a sărit pragul de 10 mld. lei în 2017

    Lanţul german de hipermarketuri Kaufland, liderul comerţului ali­men­tar din România, a terminat anul trecut cu afaceri de 10,1 mld. lei, cu 4% mai mari decât în 2016, potrivit datelor ZF.

    Kaufland îşi consolidează astfel poziţia de lider al comerţului alimentar local, fiind singu­rul jucător din domeniu care a reuşit să obţină afa­ceri ce trec de pragul de 10 mld. lei. De altfel, în economie mai sunt doar două grupuri care au reuşit această performanţă: produ­că­to­rul auto Dacia şi grupul OMV Petrom. Austri­ecii de la OMV au două companii cu afa­ceri peste acest prag – OMV Petrom SA (pro­ducţia) şi OMV Petrom Marketing (benzinăriile).

    Evoluţia pozitivă a consumului şi a eco­no­miei în ansamblul său, precum şi expan­siu­nea, deşi într-un ritm mai puţin alert, au menţinut afacerile Kaufland pe un trend ascendent.

    Compania a deschis anul trecut 4 magazine permanente şi unu temporar, cel mai puţin alert ritm de expansiune de la intrarea pe piaţă. Retailerul va apăsa pedala de acceleraţie în 2018 când sunt bugetate zece deschideri din care deja trei au fost operate în primele două luni din an. Retailerul urmează să ajungă astfel la 126 de magazine pe formatul hipermarketuri cu preţuri mici.

  • OMV Petrom a început construcţia celui mai mare depozit de carburanţi din vestul României

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Primăria Arad, în această lună au început lucrările la una dintre cele mai mari investiţii care se va realiza la nivelul oraşului. Astfel, în Arad va fi construit cel mai mare depozit de carburanţi din vestul României, o investiţie a companiei OMV Petrom.

    “Este vorba despre o investiţie de peste 18 milioane de euro, care va face din Arad un «hub» pe calea ferată, pe transport, cât şi pe logistică, marfa fiind combustibilul. Aceasta înseamnă că pentru industriile care consumă mult combustibil, Aradul va deveni un oraş foarte atractiv”, a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

    Reprezentanţii Primăriei Arad anunţă că, în paralel, au fost făcuţi paşi importanţi în ceea ce priveşte realizarea legăturii rutiere între strada Cometei şi centura de Nord a oraşului, în apropierea cărora va fi realizat depozitul de carburanţi al OMV Petrom. Astfel, în acest moment este în desfăşurare procedura de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor, pentru care municipalitatea a alocat peste şapte milioane de lei. Termenul limită de depunere a ofertelor este 5 februarie 2018.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Planurile Auchan pe formatul mic de magazine: să acopere toate benzinăriile Petrom şi să deschidă alte câteva sute de unităţi independente

    Auchan a intrat pe piaţa locală acum mai bine de un deceniu cu formatul de hipermarket. Până acum un an acesta a fost singurul format cu care retailerul francez activa local. În 2016, francezii au deschis primele magazine de proximitate sub brandul My Auchan, iar anul trecut au inaugurat şi primele supermarketuri, care funcţionează tot sub brandul Auchan.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro