BusinessMagazin

Tag: personaje

  • Cronică Jessica Jones

    Serialul spune povestea personajului cu acelaşi nume, care este detectiv particular dar are diverse abilităţi ieşite din comun, pe care telespectatorii le vor descoperi pe măsură ce acţiunea avansează. Jessica este prezentată ca o tânără cu probleme, marcată de evenimente din trecutul său.

    Jessica Jones este una dintre cele mai complexe adaptări realizate de Marvel, o dramă despre lupta interioară a unei femei, venită pe fondul unor grave abuzuri psihologice. De-a lungul primului sezon, lansat integral pe 20 noiembrie, Jessica încearcă să se distanţeze de sentimentul de paranoia care o bântuie în permanenţă, acesta fiind de altfel şi elementul narativ principal: o fobie faţă de oameni, fie ei prieteni sau necunoscuţi.

    Jessica Jones este cel de-al doilea serial realizat de Netflix şi Marvel, după ce Daredevil s-a bucurat de un succes neaşteptat. Acţiunea se desfăşoară tot în oraşul Hell’s Kitchen, iar atmosfera creată de producători este evident similară celei din Daredevil. Trebuie spus, în primul rând, că serialul este extrem de bine realizat: atenţie sporită la detalii, cursivitate a poveştii şi actori care îşi fac treaba cu brio. De aici încolo, serialul va fi probabil apreciat de cei care sunt fani ai Marvel sau ai genului.

    Creatorul acestei serii, Melissa Rosenberg, este cunoscută mai ales pentru scenariile semnate de ea, printre care se numără seria Twilight, Step Up şi mai multe episoade din seriale ca Ally McBeal sau La limita imposibilului. În rolul principal o regăsim pe Krysten Ritter (Confessions of a Shopaholic, Big Eyes, What Happens in Vegas, She’s Out of My League), distribuţia fiind completată de Rachael Taylor (Transformers, Red Dog, The Darkest Hour, Shutter) şi Carrie-Anne Moss (The Matrix, Memento, Chocolat). De asemenea, fanii serialului britanic Doctor Who vor fi încântaţi să îl revadă pe David Tennant în rolul Kilgrave.

    În ultimii ani, filmele cu supereroi produse de Marvel au dominat industria de profil şi au redefinit acest gen cinematografic. Mulţi producători ar putea să nu fie de acord, însă reacţia publicului confirmă că Marvel este compania care impune nivelul de referinţă în acest moment.

    Printre multe producţii animate, seriale de televiziune, filme pentru televiziune şi albume de muzică, compania Marvel Studios a fost implicată în trei francize care au adus încasări de peste un miliard de dolari în America de Nord: X-Men, Spider-Man şi Marvel Cinematic Universe, care include personaje precum Iron Man, Captain America sau Thor.

    Impresionant este că Marvel a reuşit să îşi construiască reputaţia prin personaje cvasinecunoscute, spre deosebire de concurenţii de la DC Comics, care beneficiau de renumele unor supereroi precum Batman sau Superman.
    Brandul este cel care aduce aproape imediat notorietate personajului şi nu invers, lucru care se vede destul de rar la Hollywood. Cât va mai rezista Marvel până la primul eşec rămâne de văzut. Acesta va veni, inevitabil, pentru că producţiile sunt din ce în ce mai costisitoare şi o primă reacţie negativă a box-office‑ului duce la mari pierderi financiare. Până la acel moment, însă, vom mai cunoaşte destule personaje din universul Marvel.

    Faza III a Marvel Cinematic Universe va debuta pe 6 mai 2016 cu Captain America: Civil War. Celelalte filme programate deja sunt Doctor Strange (4 noiembrie 2016), Guardians of the Galaxy 2 (5 mai 2017), Thor: Ragnarok (28 iulie 2017), Black Panther (3 noiembrie 2017), Avengers: Infinity War Part I (4 mai 2018), Captain Marvel (6 iulie 2018), Inhumans (2 noiembrie 2018) şi Avengers: Infinity War Part II (3 mai 2019).

    Francizele X-Men şi Spider-Man au adus fiecare încasări de peste 3 miliarde de dolari, în vreme ce Marvel Cinematic Universe a adus în conturile Disney peste 7 miliarde de dolari. Compania a lansat 12 filme din Marvel Cinematic Universe din 2008 până în prezent, primul fiind Iron Man, iar cel mai recent Ant‑Man. Toate aceste filme au o anumită legătură, astfel încât Marvel să poată integra orice nou personaj în poveste.

    Iar Jessica Jones se încadrează perfect în universul Marvel. Atmosfera sumbră şi elementele dramatice se regăsesc din plin, iar acest lucru este de apreciat, date fiind natura şi originea personajelor; vorbim, până la urmă, de supereroi.
     

  • GALERIE FOTO: Cele mai bine plătite modele din lume si ce sume fabuloase câştigă

    Linda Evangelista, supermodelul renumit, avea o vorbă celebră. “Nu mă scol din pat pentru mai puţin de 10.000 de dolari pe zi”, iar acest clasament realizat de Business Insider se pare că îi dă dreptate.

    Supermodelele sunt personaje emblematice ale modei şi fără ele industria fashion nu ar fi la fel. Kendall Jenner, sora vitegră a lui Kim Kardashian, a devenit una dintre cele mai bine plătite modele în doar un an, iar asta datorită numărului ridicat de fani pe reţelele sociale. Ea a primit numai puţin de 4 milioane de dolari datorită contractelor cu Calvin Klein, Marc Jacobs sau Karl Lagerfeld.

    Sumele sunt de ordinul milioanelor de dolari

    CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE>>>>>>>>>

  • Unul dintre cele mai importante personaje ale secolului XX ar fi avut un plan secret de a-l ucide pe Hitler

    Istoricul Mark Riebling, autorul cărţii, susţine că tăcerea Papei era de fapt o formă de a ascunde adevăratele sale intenţii, şi anume de a-l îndepărta pe Hitler cu ajutorul unor persoane din anturajul său.

    Mai exact, Riebling prezintă mai multe conversaţii serete ale Papei cu germani ce ocupau, la acea vreme, poziţii-cheie în sistemul nazist. Printre aceştia s-ar fi numărat unul dintre bodyguarzii lui Hitler şi mai mulţi lideri ai armatei.

    Una dintre persoanele de contact ale Papei ar fi fost Josef Muller, un apropiat al oficialilor nazişti. Acesta ar fi transportat în mai multe rânduri documente oficiale din Germania la Vatican, până când a fost capturat, în anul 1943, şi trimis într-un lagăr de concentrare.

    Deşi au încercat de mai multe ori să îl asasineze, oamenii Vaticanului nu au reuşit să pună la cale un atac decisiv, astfel încât, în ultima parte a războiului, Vaticanul îşi pierduse încrederea că vor reuşi să îl înlăture.

    Această teorie, susţine Riebling, explică de ce un înalt oficial al Bisericii Catolice a refuzat să critice, în mod publicul, acţiunile Germaniei naziste.

  • Câţi bani vrea ANAF să ia pe bunurile confiscate de la Dan Voiculescu

    Rapoartele de evaluare au vizat mai multe bunuri, precum un teren intravilan în suprafaţă de 29.000 de metri patraţi, un teren intravilan şi o clădire în suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, un teren intravilan şi o clădire în suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, toate situate pe strada Gârlei în Bucureşti, dar şi un teren intravilan şi o clădire în suprafaţă de aproape 4.000 de metri pătraţi, situate pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti.

    La finalizarea analizei, Comisia de evaluare a procedat la corectarea în plus a valorilor cuprinse în raport, ajungându-se astfel la valoarea totală de 31.567.360 RON.

    Informaţiile au fost publicate de ANAF pe site-ul propriu, iar rapoartele finale urmează să fie înaintate către MFP care are calitatea de proprietar al acestor bunuri, notează un comunicat de presă al ANAF.

  • Black Mass, un regal actoricesc

    Black Mass este un film la care te uiţi cu plăcere, fascinat de talentul actorilor implicaţi. Este însă un film pe care îl uiţi repede, un film care nu şi-a atins adevăratul potenţial.

    Pentru început, trebuie spus că toţi actorii din Black Mass joacă impecabil, chiar şi cei cu roluri secundare. Din acest punct de vedere, recunosc că nu am mai văzut de ceva timp un film de o asemenea calitate. Regizorul Scott Cooper ar fi putut profita de actorii pe care i-a avut la dispoziţie, dezvoltând mai bine anumite personaje şi relaţia acestora cu publicul. Din păcate, Cooper a ales să prezinte mai multe evenimente similare, care dau falsa impresie a unui Whitey Bulger unidimensional. Depp îşi face treaba impecabil, dar are prea puţină treabă de făcut.

    Whitey Bulger este cel mai bun rol al lui Depp din ultimii zece ani, iar actorul avea nevoie de acest rol ca de apă. După filme precum Transcendence, Lone Ranger sau Mortdecai, Depp intrase într-un con de umbră din care numai un rol dramatic îl mai putea salva. Iar Black Mass pare să fie creat cu acest scop: este un film construit în jurul unui actor şi pentru acest actor.

    Iese în evidenţă Joel Edgerton, care pare să fi primit cea mai mare libertate de exprimare în rolul agentului John Connoly. Connoly pare să fie, de mai multe ori în film, personajul cu cel mai mult de pierdut, iar Edgerton speculează impecabil aceste momente.

    Benedict Cumberbatch nu se dezminte şi joacă perfect, chiar dacă timpul său pe ecran este destul de scurt. I-am mai remarcat şi pe Rory Cochrane şi Kevin Bacon; repet, toţi actorii joacă fără cusur.

    Black Mass putea deveni un film de referinţă, precum Goodfellas sau mai ales The Departed. Ceea ce lipseşte în filmul lui Cooper este un punct culminant: acţiunea se desfăşoară liniar, fără momente dramatice şi fără schimbări neaşteptate. Aflăm de la început că Whitey Bulger este informator al FBI, iar restul filmului prezintă modul în care ceilalţi află acest lucru sau încearcă să se obişnuiască cu ideea.

    În distribuţie îi regăsim pe Johnny Depp (Pirates of the Caribbean, What’s Eating Gilbert Grape, Blow), Joel Edgerton (Warrior, The Great Gatsby), Benedict Cumberbatch (The Imitation Game, Sherlock), Dakota Johnson (The Social Network, Fifty Shades of Grey), Rory Cochrane (Argo, Public Enemies) şi Kevin Bacon (Mystic River, Footloose, Sleepers). Regia este semnată de Scott Cooper, aflat la al treilea lung metraj după Crazy Heart şi Out of the Furnace.

    Scenariul are la bază cartea „Afaceri necurate: povestea adevărată a unei alianţe necurate între FBI şi mafia irlandeză“, semnată de Dick Lehr şi Gerard O’Neill. Black Mass relatează povestea adevărată a unuia dintre cei mai controversaţi mafioţi din America, „Whitey“ Bulger, care a devenit informator al FBI pentru a-şi elimina competitorii de pe străzile din Boston.

    În concluzie, Black Mass este un film ce trebuie văzut măcar pentru actorii care împart ecranul.
     

  • Industria filmului în 2015: Ce a mers şi ce nu

    În sezonul de vară al industriei cinematografice se pleacă de la premisa că marile case de producţie ştiu exact ceea ce publicul vrea să vadă. Filmele cu bugete mari dau şi mai mulţi bani pe campanii de marketing, bazându-se pe convingerea că aceasta este reţeta succesului. De multe ori însă, lucrurile nu stau chiar aşa. Sezonul de vară 2015 a produs mai multe surprize plăcute, precum Mad Max sau Jurassic World, dar şi numeroase dezamăgiri, cum ar fi Terminator sau Fantastic Four. Iată ce a mers şi ce nu în vara lui 2015.

    Personajele feminine în prim-plan. Furiosa în Mad Max, Ilsa Faust în Misiune Imposibilă sau Susan Cooper în Spy sunt doar trei exemple de filme care şi-au clădit succesul pe interpretările feminine de excepţie.

    Furiosa, personajul principal din Mad Max: Fury Road, a “furat” filmul, aşa cum spun americanii; dacă Tom Hardy nu a fost lăsat sau nu a putut să se ridice la înălţimea rolului deţinut iniţial de Mel Gibson, Charlize Theron este cea care s-a impus în producţia cu accente apocaliptice. Susan Cooper şi-a confirmat statutul de superstar în Spy, o comedie în care îi are alături pe mult mai cunoscuţii Jude Law şi Jason Statham.

    Filmele centrate pe personaje feminine au cunoscut şi succes la box-office: pe lângă Mad Max şi Spy, Trainwreck (Amy Schumer în rol principal) a încasat peste 100 de milioane de dolari, iar Pitch Perfect 2 (regizat de Elizabeth Banks) a adus aproape 200 de milioane de dolari. Un alt moment ce merită menţionat este cel al premiilor Emmy, unde Viola Davis a devenit prima actriţă de culoare care obţine premiul pentru rol feminin într-un serial dramatic.

    Şi 2016 promite să menţină această tendinţă: aşteptăm personaje precum Wonder Woman în Batman vs. Superman, Storm sau Jean Grey în X-Men şi o echipă întreagă de femei în rebootul Ghostbusters. Filmele de animaţie trec la următorul nivel. După Jurassic World şi Avengers: Age of Ultron, cele mai de succes filme ale verii au fost două producţii animate, Inside Out şi Minions. Chiar dacă acest lucru nu e neapărat surprinzător, încasările aduse sunt mult peste aşteptări. Ambele filme au adus peste 300 de milioane de dolari doar în Statele Unite, lucru ce nu se mai întâmplase din 2013 (Frozen şi Despicable Me 2). Explicaţia ar putea fi dată de tendinţa producătorilor de a realiza scenarii ceva mai complexe, care să atragă şi alţi membri ai familiei.

    Lumea s-a plictisit de supereroi. Vara a reprezentat o perioadă de tranziţie pentru filmele cu supereroi: Marvel se pregăteşte pentru lansarea fazei 3 din universul său, cei de la DC pregătesc revenirea în forţă, iar Fox a anunţat două noi filme. Toate acestea vor ajunge pe marile ecrane în 2016, iar companiile de mai sus au ales pentru 2015 personaje mai puţin cunoscute sau remake-uri ale unor filme care nu au performat prea bine în trecut. În afară de Avengers: Age of Ultron (care pune punct fazei 2 a Marvel Cinematic Universe – MCU), ceilalţi supereroi aruncaţi în luptă nu au reuşit să atingă succesul predecesorilor lor.

    Pentru Ant-Man, un personaj puţin cunoscut în universul Marvel, compania a încercat să găsească o distribuţie de excepţie: Paul Rudd, Michael Douglas, Michael Pena şi alţii. Contribuţia regizorului Peyton Reed a fost evidentă, dar recenziile pozitive primite din partea criticilor nu au adus oamenii la sălile de cinema. Ant-Man a avut încasări modeste pentru standardele Marvel, de doar 400 de milioane de dolari, plasându-se pe locul 10 din 12 în franciza MCU.

    Fantastic Four a eşuat la toate capitolele: interpretări slabe, un scenariu ridicol şi lipsit de logică şi încasări pe măsură. Nota de pe site-ul de specialitate IMDb nu prea lasă loc de discuţii: 4,1 din 10.

    Nu e nevoie de logică dacă sunt suficiente efecte speciale. Atunci când mergem la film pentru vizionarea unui blockbuster, aşteptările noastre sunt destul de scăzute în ceea ce priveşte scenariul sau logica din spatele acestuia. Sezonul estival ne-a arătat că avem dreptate, pentru că filme precum San Andreas sau Jurassic World au avut numeroase scăpări în această zonă. Spre exemplu, e greu de înţeles de ce Dwayne Johnson fură un elicopter care ar putea salva sute de vieţi doar pentru a pleca în căutarea familiei sale (San Andreas). Sau de ce Arnold Schwarzenegger poate călători în timp în anul 1984, dar acest lucru nu mai e posibil 30 de ani mai târziu (Terminator).

    Nostalgia este un sentiment care vinde. Afirmaţia de mai sus nu a fost valabilă în toate cazurile; dar atunci când a fost, încasările au trecut de 1,5 miliarde de dolari. Vorbim de Jurassic World, un film care a respectat cu acurateţe reţeta descoperită de Steven Spielberg şi a adăugat la ea efectele speciale ale vremurilor noastre. Scenariul este similar cu cel al lui Jurassic Park, având personaje negative bine definite şi o desfăşurare previzibilă a acţiunii. Nu acelaşi lucru poate fi spus despre Terminator: Genisys, care a performat mult sub aşteptări. Care este diferenţa dintre cele două? De ce unul s-a bucurat de un succes uriaş, iar celălalt a dezamăgit? Răspunsul este, cel mai probabil, tot scenariul. În vreme ce Jurassic World are o poveste simplă şi bine definită, Terminator propune o complicată poveste science fiction. Publicul, pare-se, nu vrea să piardă prea mult timp gândindu-se la implicaţiile călătoriei în timp.
     

  • Cronică de film: Irrational Man

    O idee se repetă, aproape obsesiv, în filmele lui Woody Allen: viaţa este imprevizibilă, iar cele mai multe lucruri se întâmplă aleatoriu. Aceasta este şi tema centrală a celui mai recent film al său, Irrational Man.

     După cum ne-a obişnuit de-a lungul anilor, Woody Allen este atât scenarist cât şi regizor al filmelor sale, iar Irrational Man nu face excepţie. În rolurile principale îi regăsim pe Joaquin Phoenix (Gladiator, Her, Walk the Line, The Master), Emma Stone (The Help, Birdman: Or the Unexpected Virtue of Ignorance, Easy A) şi Parker Posey (The House of Yes, Henry Fool, Superman Returns).

    Deşi este prezentat drept o comedie romantică, avându-i în centru pe Joaquin Phoenix şi Emma Stone, filmul nu are foarte mare legătură cu dragostea, un subiect abordat într‑un mod cumva absurd. Cele două personaje sunt Abe Lucas, un profesor de filosofie ale cărui principii de viaţă sunt lipsite de etica la care ne-am fi aşteptat, interpretat excelent de Phoenix, şi Jill Pollard (Emma Stone), o tânără ce duce o viaţă plictisitoare şi care leagă o strânsă prietenie cu profesorul ei (Phoenix).

    Deşi a fost membru al Greenpeace şi a călătorit în jurul lumii pentru a încerca să schimbe lucrurile în bine, Abe Lucas se găseşte acum într-o situaţie dramatică, fiind alcoolic şi depresiv.  Ceea ce urmează este un scenariu tipic pentru Woody Allen: elemente de nonconformism şi imprevizibilitate ce se leagă armonios, creând un film agreabil.

    Obiceiul lui Woody Allen de a nu da prea multe indicaţii actorilor duce la o aparentă „luptă“ a actorilor cu personajele; aceasta se traduce, judecând după succesul filmelor semnate de regizor, într-un realism care contrabalansează ideile de multe ori ciudate din scenariile lui Allen. Una din scene pare să aducă aminte de „Străinii din tren“ al lui Hitchcock şi personajele sale ciudate. Este un moment interesant, inserat într-un film care prezintă o viziune întunecată asupra vieţii şi care te face să te întrebi dacă titlul este legat, în vreun fel, de cel care i l-a dat.

    În timpul festivalului de la Cannes, cu puţine momente înainte de vizionarea de presă a filmului, Woody Allen a încercat să explice viziunea sa asupra lumii şi asupra meseriei de cineast: „Singurul lucru pe care poţi să îl faci, ca artist, este să găseşti o cale de a explica oamenilor de ce viaţa are un sens. Şi nu poţi face asta fără să îi păcăleşti. Pentru că, în cele din urmă, viaţa nu are niciun sens. Tot ceea ce creezi va dispărea, aşa cum planeta dispare, aşa cum soarele dispare… Toate se vor duce într-o bună zi, indiferent de cât de mult le iubim“, a spus Allen.

    Irrational Man se încadrează în categoria (bine definită, de altfel) a filmelor care sunt fie foarte apreciate, fie foarte criticate. Filmele lui Woody Allen nu permit o zonă de mijloc: cei care îi apreciază filmele vor aprecia şi această ultimă producţie. Ceilalţi o vor evita.
    Recomandarea mea este să urmăriţi Irrational Man, dacă nu pentru stilul mereu inovativ al lui Allen, măcar pentru întrebările pe care acest film te forţează să ţi le pui.
     

  • Un clip video editat cu măestrie întruneşte zeci de personaje celebre într-o singură scenă – VIDEO

    Hell’s Club este locul unde mai multe personaje de film celebre (Tony Montana, Blade, Anakin sau Obi Wan Kenobi) se întâlnesc. Cu îndemânare, Antonio Maria Da Silva a reuşit să editeze mai multe părţi dintr-un număr de filme şi să creeze o scenă coerentă ce are loc în “Hell’s Club”. 

  • Numele personajelor din Game of Thrones sunt tot mai populare în Marea Britanie. Nu este exclus ca în câtiva ani să vorbeşti cu Khaleesi sau Arya pe străzile Londrei

    Serialul HBO, “Game of Thrones”, unul dintre cele mai urmărite seriale din istoria postului de televiziune, are o influenţă şi asupra populaţiei din Marea Britanie. Tot mai mulţi copii primesc numele personajelor din “Game of Thrones”, conform Oficiului National pentru Statistică al Marii Britanii.

    Arya este, de departe, cea mai îndrăgită în Marea Britanie, în 2014 nu mai puţin de 244 de fete au primit acest nume, 53 au fost botezate Khaleesi, 9 Daenerys, 6 Sansa şi 4 Brienne.

    La băieţi lupta este mai strânsă între Lannister, Greyjoy şi Stark. Theon şi Tyrion conduc topul cu 18, respectiv 17 denumiri, în timp ce doar 4 bebeluşi au primit numele de Bran şi Sandor.

    Provenit din alt univers, Elsa, prinţesa de gheaţă din Frozen, este un nume popular în rândul fetelor, 537 de bebelusi au primit acest nume în 2014.

    Încă de la lansare, “Game of Thrones” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.

    Inspirat din seria de romane “A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin, serialul “Game of Thrones” are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. 

    Scriitorul George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

  • Cronică de film: Southpaw

    Încep prin a spune că cel mai bun lucru din Southpaw este interpretarea lui Jake Gyllenhaal (Prisoners, Nightcrawler, Donnie Darko, Zodiac). Actorul de 35 de ani îşi face treaba cu brio, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori de-a lungul anilor. Gyllenhaal este unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, iar alegerea sa de a juca mai mult în producţii independente este singura explicaţie pentru faptul că a fost ignorat de Academia Americană de Film (Gyllenhaal are o singură nominalizare la Oscar, pentru rolul din Brokeback Mountain). În distribuţie îi regăsim şi pe excelentul Forest Whitaker (Last King of Scotland, Platoon, Lee Daniels’ The Butler) şi pe Rachel McAdams (Midnight in Paris, Sherlock Holmes, About Time).

    Regia filmului este semată de Antoine Fuqua, cunoscut publicului larg mai ales pentru filme de acţiune precum Olympus Has Fallen, The Equalizer, Shooter sau Training Day. Trecerea către genul dramatic nu pare să îi fi prins foarte bine, pentru că desfăşurarea pare pe alocuri grăbită, iar acest lucru duce la o lipsă de profunzime a caracterelor prezentate. Spectatorul nu ajunge să cunoască bine personajele, iar asta afectează experienţa generală a filmului.

    Scenariul prezintă un atlet aflat în anii de glorie, care ajunge pe culmile disperării, dar reuşeşte, în cele din urmă, să găsească puterea de a triumfa din nou. Povestea are câteva momente dramatice bine realizate, dar nu reuşeşte să surprindă pe parcursul celor mai mult de două ore. Spectatorul ştie, încă de la bun început, cum se va termina filmul.

    În concluzie, Southpaw este un film mediocru, dar acest lucru se datorează în mare măsură actorilor. Cu o altă distribuţie, el ar fi trecut neobservat şi fără prea mult succes. Este un film cu o desfăşurare uşor de anticipat, destinat în mare măsură celor care au apreciat filme precum Rocky sau The Fighter.

    Nota: 7/10