Tag: Papa Benedict

  • PRIMA CĂLĂTORIE a Papei Francisc în afara Romei

     Fostul arhiepiscop de Buenos Aires va arunca o coroană de flori în mare şi va susţine o mesă în omagiul victimelor, dotat cu o cruce făcută din rămăşiţele ambarcaţiunilor folosite de către migranţi.

    Papa se va duce, de asemenea, pe cheiul portului, unde refugiaţii ajung după călătorii extenuante din Libia sau Tunisia, dar care adesea au început, în realitate, din zone din Africa defavorizate sau devastate de conflicte (Somalia, Etiopia) şi Orientul Mijlociu (Irak, Siria, Afganistan).

    Lampedusa este situată la aproximativ 100 de kilometri coastele nord-africane şi la peste 200 de kilometri de Sicilia.

    Papa se duce la Lampedusa “pentru a deplânge morţii”, a explicat secretarul său, părintele Alfred Xuereb, vorbind despre prima călătorie a lui Jorge Bergoglio în afara Romei din 13 martie, atunci când a fost ales la conducerea Bisericii Catolice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt

     Papa Francisc a semnat un decret prin care Papa Ioan Paul al II-lea va fi sanctificat, informează CNN.

    Ioan Paul a fost Papă din 1978 până în 2005, la moartea sa.

    În 2011, Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, în cadrul unei ceremonii la Vatican la care au participat peste un milion de oameni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa emerit Benedict al XVI-lea, la PRIMUL interviu după demisie

     “Trăiesc ca un călugăr. Mă rog şi citesc. Sunt bine”, a declarat fostul papă german, în vârstă de 86 de ani, în acest prim interviu acordat presei, şi anume unui jurnalist de la tabloidul german, coautor al unei cărţi despre Biserica Catolică în Germania.

    Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger), care i-a succedat în aprilie 2005 Papei Ioan Paul al II-lea, a demisionat la 28 februarie, afirmând că “nu mai are forţa” să conducă Biserica Catolică, o premieră în ultimele şapte secole.

    Benedict al XVI-lea, care a făcut aceste declaraţii la mănăstrirea de la Vatican în care s-a instalat începând din mai, a dezminţit totodată zvonuri potrivit cărora ar mânca puţin, afirmă tabloidul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc ar putea închide Banca Vaticanului, din cauza scandalurilor şi lipsei de transparenţă

     Institutul pentru Lucrări Religioase (numele formal al băncii) şi Vaticanul se află sub presiune pentru creşterea transparenţei financiare, după ce instituţia de credit a fost afectată de mai multe scandaluri în ultimele decenii.

    Unul dintre testele pontificatului acestuia este legat de instituţia financiară, o sursă de imagine negativă pentru Vatican în ultimele trei decenii, scrie CNBC.

    Anul trecut, o agenţie europeană responsabilă cu combaterea spălării banilor a ajuns la concluzia că Banca Vaticanului nu reuşit să respecte unele dintre standardele europene referitoare la lupta împotriva criminalităţii financiare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PAŞTELE CATOLIC – Papa Francisc: Hristos a înviat. Apelul suveranului Pontif în mesajul Urbi et Orbi

    “Iată invitaţia pe care o adresez tuturor: să primim harul Învierii lui Hristos! Şi să îi cerem lui Hristos cel înviat să transforme moartea în viaţă, ura în dragoste, răzbunarea în iertare, războaiele în pace”, a declarat Papa Francisc în mesajul “Urbi et Orbi” (adresat Romei şi lumii) rostit în 65 de limbi, inclusiv în română, în faţa a 250.000 de credincioşi adunaţi la Vatican pentru Sfânta Liturghie pascală, scrie Corriere della Sera.

    “Dragi credincioşi, fraţi şi surori din întreaga lume, vă urez Paşte fericit! Hristos a înviat!”, a continuat Suveranul Pontif.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc s-a rugat întins pe podea în Bazilica Sfântul Petru

     Papa s-a întins pe jos pentru a se ruga şi a-şi arăta credinţa în timpul unei celebrări din Vinerea Mare, la Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, informează dailymail.co.uk.

    Papa a fost ajutat să se aşeze pe podea, iar în timpul rugăciunii şi-a sprijinit mâinile şi capul pe o pernă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primele cuvinte pe care PAPA FRANCISC le-a rostit după ce a fost ales, dezvăluite de Vatican

     Cardinalul Jorge Bergoglio a spus “sunt un mare păcătos; încrezător în mila şi răbdarea lui Dumnezeu, în suferinţă, accept”, în momentul în care a fost ales papă.

    Acest episod, care s-a petrecut pe 13 martie, în a doua şi ultima zi a reunirii Conclavului, în Capela Sixtină, este relatat de către protopopul Bazilicii Sfântul Petru, cardinalul Angelo Comastri, participant la Conclav, într-un documentar realizat de Centrul de Televiziune al Vaticanului (CTV) şi care va fi difuzat pe 2 aprilie în Italia, sub formă de DVD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc a pledat pentru “creaţie” în mesa de întronizare, inspirat de Francisc din Assisi

     În faţa a 150.000-200.000 de credincioşi, potrivit Vaticanului, reuniţi sub un soare frumos, Papa Francisc şi-a calificat “rolul umil şi concret”, îndemnând la luptă împotriva “semnelor distrugerii” şi pentru “respectarea creaturii şi mediului”.

    “Adevărata putere” a unui papă este “serviciul. El trebuie să privească spre serviciul umil, concret”, a spus Suveranul Pontif argentinian, în contextul în care Guvernul Bisericii, Curia romană, implicată în diverse scandaluri, a fost foarte criticată în timpul Conclavului.

    În timpul predicii, pe un ton grav, considerat foarte franciscană, Papa a declarat, trezind aplauzele mulţimii, că “astăzi există atâtea urme gri pe cer! Păstrarea creaţiei, orice bărbat şi orice femeie, înseamnă deschiderea orizontului speranţei, un petic de lumină în mijlocul atâtor nori.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc a alunecat şi a fost pe punctul de a cădea

     Noul Suveran Pontif a alunecat în timp ce cobora de pe un podium, în Sala Clementină, însă şi-a redobândit repede echilibrul.

    Imediat după aceasta, el l-a îmbrăţişat pe decanul Colegiului Cardinalilor, Angelo Sodano, care venea să-l întâmpine

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro