Tag: OUG

  • Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR: Unele firme mici şi mijlocii se gândesc să se mute în Bulgaria

    „Din perspectiva întreprinderilor mici şi mijlocii, în acest moment, există o foarte mare presiune pe noi, la nivel central, să găsim măsuri concrete, soluţii pentru toate aceste probleme (apărute din cauza OUG nr. 114/2018). Inclusiv colegii ne-au rugat să rugat să analizăm o potenţială întâlnire cu patronatul IMM-urilor din Bulgaria şi să iniţiem un dialog cu privire la posibilitatea mutării unor activităţi din România, pentru că sunt foarte mulţi care simt că lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, luni, într-o conferinţă de presă.

    Un alt motiv pentru care antrenorii iau în calcul o asemenea mutare este stabilitatea din domeniul fiscal din ţara vecină. „Bulgaria are o fiscalitatea constantă – nu a modificat absolut nimic în ultimii 12 ani”, a subliniat Jianu.

    Pe lângă aceste măsuri, antreprenorii şi Consiliul mai iau în calcul şi alte variante, pentru a combate efectele OUG nr. 114/2018, în condiţiile în care se înmulţesc efectele negative ale acesteia – majorări de preţuri la telefonie şi electricitate, precum şi reticienţa băncilor în a acorda credite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jean Claude Juncker, despre OUG pe amnistie şi graţiere: Ar fi un pas înapoi

    ”Este vorba de respectarea absolut necesară a statului de drept. Am spus că Europa e făcută din compromisuri, dar nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esenţiale, pentru că aceste aspecte esenţiale ar fi afectate negativ dacă s-ar acorda amnistia, aşa cum preconizează unii din ţara dvs, dacă aceasta ar intra în vigoare. Ar fi un pas înapoi”, a declarat Jean Claude Juncker.

    La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a spus că statul de drept nu este, pentru el, ”negociabil”.

    ”Această poziţie am reiterat-o de multe ori şi voi rămâne la această poziţie. Discuţia pe legile justiţiei şi pe coduri din România este o discuţie complicată. Sper spă existe înţelepciune de a duce această discuţie spre un final cobnform nu numai cu aşteptările mele, ci cu aşteptările românilor, cu cele ale Comisiei de la Veneţia şi Greco. Noi nu putem să construim un sistem de justiţie care nu e compatibişl cu celelalte siteme din Europa”.

    Citiţi mai multe pe mediafax.ro.

  • Sorina Pintea: OUG 114 nu duce la scăderea veniturilor angajaţilor din sănătate

    “Din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii, aplicarea prevederilor Ordonanţei 114 nu duce la scăderi de venituri, dimpotrivă aplicarea legii 153 merge înainte, sunt categorii de personal care nu au beneficiat de majorările salariale la nivelul medicilor şi asistenţilor medicali, la nivelul 2022 cărora le cresc salariile şi implicit veniturile cu prevederile legii salarizării. (…) Gărzile şi sporurile care se aplică la salariile de bază şi sporurile de condiţii rămân îngheţate la nivelul 2018, dar salariaţii cărora le rămân îngheţate sporurile beneficiază de majorările aferente legii salarizării”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate.
     
    Sorina Pintea spune că toate discuţiile au fost legate de personalul auxiliar, respectiv şi personalul medical – farmacişti, biologi, chimişti, precizând că asupra personalului medical, adică medicii şi asistentele medicale, ordonanţa nu are nicio influenţă asupra veniturilor acestor categorii de personal.
     
    Ministrul Sănătăţii a explicat că tariful orar pentru nivelul gărzilor se calculează la nivelul salariului de bază din ianuarie 2018, adică rămâne la acelaşi nivel care a fost înainte de majorare.
     
    “Ordonanţa 114 prevede îngheţarea sporurilor la nivelul decembrie 2018. Nu este vorba de asta (de bani – n.r.), este vorba de egalizarea unor venituri, pentru că toată lumea s-a plâns că în sănătate sunt discrepanţe foarte mari. Noi spunem că încet, încet vom ajunge la echilibrarea acestor venituri”, a mai spus Pintea.
     
    La rândul lor, reprezentanţii Solidaritatea Sanitară din România spun că angajaţii din sănătate se confruntă cu mai multe probleme.
     
  • Cioloş consideră că a găsit calea prin care să blocheze o eventuală OUG pentru amnistie şi gratiere

    “Platforma România 100 PLUS depune astăzi (marţi – n.r.) la Curtea de Apel o cerere de suspendare a actelor administrative care pot să ducă la modificarea Codului Penal şi Codului de procedură penală pentru că o să fie foarte nocivă statului de drept din România.
     
     O ordonanţa de amnistie şi graţiere riscă să scape de justiţie oameni inclusiv din mediul politic, oameni cu responsabilităţi la vârf în stat şi oameni care au căpătat puterea şi au pus mâna pe putere şi pe care o folosesc pentru a scăpa de justiţie, în loc să o folosească pentru binele cetăţenilor”, a declarat Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă cu tema înfiinţării Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS).
     
    Fostul premier a adăugat că, în cazul în care Curtea de Apel Bucureşti va decide să suspende actele normative ale Guvernului, atunci Executivul nu va mai avea documentele premergătoare unei OUG pentru amnistie şi graţiere.
     
  • Senator USR: Guvernul pregăteşte OUG pentru îngheţarea indemnizaţiilor şi primelor din decembrie, pentru a se încadra în ţinta de deficit

    „Am văzut în cursul zilei de astăzi un proiect de ordonanţă de urgenţă pe care îl pregăteşte Guvernul care de fapt spune ceea ce am spus şi noi de foarte mult timp, anume că măsurile luate de guvernarea PSD în ultima vreme sunt nesustenabile şi că adâncesc deficitul bugetar. În acest proiect de OUG PSD recunoaşte acest lucru, că nu poate atinge ţinta de deficit bugetar de 3% şi în aceste condiţii operează o serie de măsuri care înseamnă până la urmă austeritate, pentru că printre primele măsuri sunt enumerate îngheţarea sporurilor, indemnizaţiilor şi primelor la nivelul lunii decembrie 2018.
     
    Nu se mai acordă indemnizaţie de hrană şi de vacanţă pentru cei din sistemul public, iar acolo unde se acordă această indemnizaţie, ea va fi impozitată cu 10%, iar munca suplimentară prestată de cei din sistemul public, ea nu va mai fi răsplătită decât cu timp liber. Vedem astfel cum guvernările PSD de până acum nu au făcut decât să adâncească deficitul bugetar şi avem ca urmare aceste măsuri de austeritate. Mai sunt şi altele, va creşte acciza pe tutun, programul cum era în şcoli nu se va mai aplica anul viitor”, a declarat Florina Presadă, susţinând că ordonanţa „este un proiect aflat în circuitul de avizare şi aşa au ajuns la cei care l-au făcut public în acest moment”, a declarat Florina Presadă.
     
    Senatorul USR a mai spus că România se împrumută pentru a acoperi cheltuielile privind creşterea salariilor şi a pensiilor.
     
    „PSD a promis că va face anumite creşteri salariale, indexări de pensii, etc. Vom descoperi că nu are cum să le facă. Vom descoperi noi toţi pe pielea noastră pentru că noi toţi vom fi cei care vom plăti pentru aceste cheltuieli. Noi ştim deja că România se împrumută fix pentru a acoperi aceste cheltuieli şi lucrurile vor continua să se întâmple în acest fel”, a adăugat Presadă.
     
    Şi deputatul USR, Cristian Seidler a susţinut că deşi Guvernul măreşte punctul de pensie, acesta de fapt va avea aceeaşi valoare, inflaţia fiind tot la 5%.
     
  • Pedepse cu închisoarea şi amenzi pentru huliganii de la protestul faţă de OUG 13 din Piaţa Victoriei

    Decizia din dosarul 19951/299/2017 având ca obiect ultrajul nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti.

    Mai multe persoane au primit pedepse cuprinse între şase luni şi 2 ani de închisoare pentru infracţiuni de ultraj, tulburarea liniştii şi ordinii publice. Celor condamnaţi la pedepse cu suspendare, instanţa de fond le-a interzis ca pedeapsă complementară drepturile civile de a alege sau de a fi ales. De la caz la caz, instanţa a instituit şi anumite interdicţii, după cum urmează: „dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a se afla la adunări publice cu caracter politic, social, cultural sau sportiv de orice amploare, acţiuni de protest organizate sau spontane, cu excepţia celor impuse de desfăşurarea activităţii academice sau profesionale”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Comisia Iordache a aprobat OUG 92 cu amendamente

    Legea a fost adoptattă cu 12 voturi pentru, 3 voturi contra şi o abţinere.
     
    Una din modificări se referă la abrogarea articolului privind continuarea detaşărilor pe perioada exercitării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România
     
    „Prevederile art. I pct. 97 şi 98 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu referire la art. 58 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la data de 30 iunie 2019, data finalizării exercitării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România”, este articolul abrogat, luni, de comisia specială pentru legile justiţiei.
     
  • Majorarea salariului minim prin OUG îi irită pe investitorii străini

    Guvernul a adoptat vineri o or­do­nanţă de urgenţă prin care se majorează salariul mi­nim brut de la 1 decembrie 2018 de la 1.900 de lei la 2.080 de lei. Măsu­ra fusese anunţată iniţial pentru 1 ianuarie 2019.

    Aceasta înseamnă o creştere a sa­lariului minim net de la 1.162 de lei la 1.263 de lei.

    În plus, a fost aprobată şi creşte­rea salariul minim brut la 2.350 de lei pentru angajaţii cu studii supe­rioa­re şi cei cu 15 ani vechime. Noul sa­lariu minim net pentru aceste ca­te­gorii de salariaţi va fi de 1.413 lei, cu 20% mai mult faţă de salariul anterior.

    Măsura de diferenţiere a salariului mi­nim pe categorii de angajaţi cu studii supe­rioa­re şi vechime a provocat critici puternice din partea mediului de afaceri, mai ales a in­ves­ti­to­ri­lor străini reuniţi în Coaliţia pentru Dez­vol­ta­rea României, din care fac parte cea mai mare parte a companiilor străine, dar şi ambasade.

    Investitorii români, care nu au o repre­zen­tare la fel de coagulată ca şi cei străini au criticat în mod individual măsura.

    Profesorul de economie Cristian Socol afir­mă însă într-o opinie trimisă Ziarului Finan­ciar că randamentul capitalului este foar­te bun în România, deci firmele îşi pot „permi­te“ o creştere minoră a salariului minim.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cele mai noi ordonanţe adoptate de Camera Deputaţilor: OUG pentru cumularea pensiei speciale cu cea publică şi premierea angajaţilor ANAF

    ”Începând cu anul 2018, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin înfiinţarea unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, poate reţine, ca venituri proprii, o cotă de 15% din sumele stabilite prin acte administrativ-fiscale, procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală care au la bază sesizări ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, rămase definitive în sistemul căilor de atac, reprezentând: a) impozite, taxe şi contribuţii, stabilite suplimentar prin decizii de impunere, stinse prin încasare, compensare sau executare silită; b) obligaţii fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare, compensare sau executare silită; c) valoarea sumelor încasate din valorificarea bunurilor confiscate prin procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; d) repararea prejudiciului material şi sume confiscate prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală care au la bază sesizări ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, stinse prin încasare, valorificare sau executare silită”, prevede OUG care a trecut, miercuri, la votul din Camera Deputaţilor.
    Actul normativ prevede că fondul de 15% se utilizează pentru acordarea de premii lunare personalului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    De asemenea, OUG 116/2017 aprobată de deputaţi, în şedinţa de miercuri, prevede modificarea legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în sensul în care „Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Deputat: Ciorbea va fi audiat în Comisia pentru drepturile omului pe tema OUG pe justiţie

    „Având în vedere controversele create în spaţiul public, referitoare la OUG 92/2018 privind modificările la legile justiţiei şi la situaţia creată de plecarea Avocatului Poporului în concediu, am solicitat invitarea domnului Victor Ciorbea şi s-a aprobat acest lucru, în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, de îndată ce Avocatul Poporului se va întoarce din vacanţă”, a anunţat, pe Facebook, deputatul Cătălin Nechifor.

    Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a delegat adjunctului, înainte de a pleca în concediu, unele atribuţii, nu însă şi pe cele referitoare la sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea legilor şi nici pe cea de sesizare directă cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor.

    USR şi PNL au depus fiecare o solicitare, săptămâna trecută, la Avocatul Poporului pentru a sesiza CCR cu privire la ordonanţa de urgenţă care a modificat Legile justiţiei, adoptată de Guvern. O cerere similară a depus şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (PÎCCJ).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro