Tag: nominalizare

  • Obama îl va nominaliza astăzi pe Jim Comey în funcţia de director FBI

     Acest fost oficial din cadrul administraţiei Bush, un procuror şi un specialist în domeniul securităţii naţionale timp de peste 20 de ani, a dat dovadă de “constanţă, integritate şi principii de nezdruncinat apărându-ne totodată securitate şi valorile”, a declarat oficialul din cadrul administraţiei, citat într-un comunicat.

    Numit în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 în funcţia de adjunct al secretarului Justiţiei, în mandatul lui George W. Bush, Jim Comey, în vârstă de 52 de ani, a ocupat funcţii de procuror federal timp de 15 ani, la New York.

    În 2004, Comey, la vremea respectivă secretar interimar al Justiţiei în locul lui John Ashcroft, spitalizat, a refuzat să dea aprobarea Departamentului Justiţiei pentru programul de ascultări al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: La începutul toamnei, probabil, vom nominaliza şi guvernul din umbră al PDL

     Vasile Blaga a declarat vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că PDL a început prezentarea, la nivel naţional, a strategiilor sectoriale ale partidului pe toate domeniile importante ale activităţii socio-economice, urmărind “profesionalizarea partidului”.

    “Am început în ţară prezentarea strategiilor sectoriale pe toate domeniile importante ale activităţii socio-economice, urmărind profesionalizarea partidului, a instituţiilor, a comisiilor de specialitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta o va desemna pe Kovesi la şefia DNA

    Anterior, Ponta a spus zâmbind, înaintea discuţiei pe care o va avea cu CSM legat de numirile procurorilor, să speră ca astăzi să nu fie nevoie de Jandarmerie. “Pentru dumneavoastră, toate perioadele sunt dificile, pentru că de dumneavoastră este nevoie atunci când sunt probleme. Eu astăzi sper să nu fie nevoie de Jandarmerie, de mâine, sigur, va fi întotdeauna”, a spus Ponta. Şeful Guvernului va participa, la ora 11.00, la şedinţa secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru o discuţie privind nominalizările pentru conducerea Parchetului General şi a DNA, urmând ca după aceea să aibă şi o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe aceeaşi temă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ce-i mai trebuie lui Mitt Romney ca să câştige nominalizarea pentru preşedinţie

    Deşi Newt Gingrich şi Ron Paul au rămas în cursă, este practic imposibil ca vreunul să-l ajungă din urmă, astfel încât la sfârşitul lunii mai nominalizarea va fi tranşată. Înfruntarea dintre Obama şi Romney, judecând după ultimele lor discursuri, se anunţă deja plicticoasă şi violentă, centrată aproape exclusiv pe atacuri ideologice sau pe pseudo-subiecte.

    Aflat, de pildă, la Asociaţia Naţională a Puşcaşilor, Romney i-a avertizat pe cei prezenţi că Obama nu protejează drepturile deţinătorilor de arme şi că el le va proteja dacă va fi ales preşedinte. Preşedintele Obama, la rândul lui, l-a atacat pe Romney în chestiunea imigraţiei ilegale, în speţă a celei provenite din America Latină, afirmând în cursul unei vizite în Columbia că poziţia mult prea dură a lui Romney în privinţa legilor privind imigraţia este “foarte îngrijorătoare” şi a promis că va promova la anul o legislaţie mai raţională a imigraţiei. Obama s-a bucurat în mod tradiţional de susţinere în rândul electoratului hispanic.

    Următoarele alegeri primare pentru desemnarea candidaţilor la nominalizarea pentru prezidenţiale vor avea loc la 24 aprilie în statele Connecticut, Delaware, New York, Pennsylvania şi Rhode Island. În tabăra republicană, Mitt Romney are un avans decisiv, chiar dacă mai are de câştigat de partea sa 483 de delegaţi, pe lângă cei 661 al căror sprijin deja îl are, în timp ce în tabăra republicană, Barack Obama, singurul candidat, are deja asigurat sprijinul a 2.160 din cei 2.854 de care are nevoie pentru a obţine oficial nominalizarea.

  • Antonescu: Nominalizarea la SIE – afacere între Băsescu şi Meleşcanu

    Antonescu a spus că Meleşcanu nu l-a informat nici pe el, nici pe alt lider liberal despre propunerea de a ocupa funcţia de director al SIE. Crin Antonescu a afirmat că propunerea lui Traian Băsescu ca Teodor Meleşcanu să ocupe funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe nu schimbă decizia USL de a-şi menţine protestul parlamentar, aşa că parlamentarii Uniunii nu vor participa nici la audierea în comisia SIE, nici la votul din plenul reunit. “Această desemnare este o afacere strict între domnul Traian Băsescu şi domnul Meleşcanu şi nu are niciun fel de legătură, directă sau indirectă, cu PNL. Domnul Meleşcanu nu a informat, nemaipunând problema să ceară cumva un accept politic, nici Biroul Permanent, nici pe mine ca preşedinte, nici pe un alt coleg din conducerea partidului, nici pe liderul grupului parlamentar din Senat”, a spus Antonescu.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Teodor Meleşcanu, nominalizat de Băsescu pentru şefia SIE: Am acceptat propunerea

    “În temeiul art. 65, lit. h) din Constituţia României, preşedintele Traian Băsescu a propus Parlamentului numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Teodor Viorel Meleşcanu”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Teodor Meleşcanu urmează să fie audiat de comisia SIE, marţi la prânz fiind deja programată şedinţa plenului Parlamentului, pentru validarea noului director al SIE. Senator PNL a deţinut funcţii de ministru de Externe şi ministru al Apărării.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • Romney, Santorum sau Ron Paul? Cine se va lupta cu Obama

    În alegerile preliminare desfăşurate în în această săptămână în statul Iowa pentru departajarea candidaţilor la nominalizarea republicană, Mitt Romney a câştigat la doar opt voturi diferenţă de următorul clasat, fostul senator de Pennsylvania Rick Santorum, în timp ce pe locul al treilea s-a situat Ron Paul, preferatul Tea Party.

    Dezbaterile de sâmbătă şi duminică s-au desfăşurat în statul New Hampshire, unde la 10 ianuarie vor avea loc alegeri preliminare pentru desemnarea candidatului republican. După dezbaterea de sâmbătă, The New York Times a remarcat că Mitt Romney s-a comportat ca şi cum ar fi deja nominalizat, preferând să-şi îndrepte retorica mai cu seamă contra preşedintelui Obama, acuzat, ca de obicei, de eşec în limitarea cheltuielilor guvernamentale, decât spre ceilalţi aspiranţi la nominalizarea republicană – Rick Santorum, Ron Paul, Rick Perry, Newt Gingrich şi Jon Huntsman. În dezbaterea de duminică, a NBC constatat, în schimb, înmulţirea atacurilor la adresa lui Romney din partea celorlalţi cinci, care au încercat să-i demoleze avansul de care fostul guvernator de Massachusetts se bucură în sondajele în rândul votanţilor din New Hampshire. Niciuna dintre dezbateri n-a adus însă elemente de dispută sau informaţii noi care să poată deveni decisive pentru opţiunile alegătorilor.

    Analiştii par a conchide că Romney ar fi politicianul republican cu cele mai multe şanse să obţină nominalizarea, atât graţie vederilor sale mai moderate decât ale celorlalţi, cât şi datorită faptului că a făcut mai puţine gafe decât aceştia.

    Procesul de selecţie a candidatului pe baza voturilor din state este însă abia la început, urmând ca desemnarea oficială a prezidenţiabilului să aibă loc la Convenţia Naţională a republicanilor, de la finele lui august. În ianuarie vor avea loc încă două runde de alegeri primare, în Carolina de Sud (21 ianuarie) şi Florida (31 ianuarie).