“UE şi strămoşii săi au contribuit de peste şase decenii la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa”, a declarat la Oslo preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.
Tag: nobel
-
O mică bijuterie literară
Descriere a unei obsesii, căutare a perfecţiunii intagibile şi a frumuseţii ideale, povestirea îl pune în scenă pe Gimpei Momoi (un fost profesor bântuit de propriul trecut şi de păcatele juneţii) care, ajuns fără adăpost şi privat de orice urmă de afecţiune umană, rătăceşte pe străzi, urmărind tinere necunoscute şi admirându-le paşii svelţi, silueta magnifică, trupurile pe veci inaccesibile. Gimpei pândeşte frumuseţea acestei lumi, dar este pândit fără răgaz de propria sluţenie – nişte picioare diforme, hidoase, care îi amintesc neîncetat de condiţia sa de neadaptat.
Textul, neîncadrabil în nicio formulă narativă tradiţională, o balansare continuă între clipa prezentă şi cotloanele memoriei, este probabil unul dintre cele mai acut moderne scrise de Kawabata. Alături de “Lacul”, volumul editat la Humanitas Fiction mai conţine povestirile “Braţul” şi “Grabnic se va se scutura”.
Yasunari Kawabata, “Lacul”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2012
-
De ce îşi vinde Roubini afacerea?
Dacă România ar avea consultanţi financiari, probabil că m-aş fi referit la aceştia. Dar nu-i avem – mă rog, există, dar nici nivelul la care lucrează şi nici rezultatele nu mă îndreptăţesc să socot că s-a atins o masă critică de profesionişti şi profesionalism – aşa că o să încep cu un experiment al unui expert în economie comportamentală, care a ajuns la concluzia că întrebările pe care le pun experţii de acest tip sunt nefolositoare; ba mai mult, induc în eroare.
Este vorba de o chestiune comună din lista consultanţilor – “De cât din actualul salariu aveţi nevoie la pensionare?”.
În general la prima întrebare oamenii răspund 75%. Dar dacă sunt întrebaţi cum au ajuns la această valoare, ridică din umeri şi spun că aşa credeau ei că trebuie să răspundă. Săpând, s-a dovedit că tocmai industria financiară le-a indus oamenilor răspunsul, chiar consultanţii financiari au tot repetat-o şi repetat-o în articole şi emisiuni televizate.
În studiul efectuat, economistul i-a întrebat pe oameni “Cum vrei să trăieşti la pensie? Unde vrei să locuieşti? În ce fel de activităţi te vei angaja?”, întrebări mult mai logice şi mai apropiate de aspiraţiile umane. Oamenii au spus ce au avut de spus, pe urmă economistul a cuantificat nevoile lor şi a reieşit că viitorii pensionari aveau nevoie de 135% din actualele venituri pentru a trăi aşa cum visau.
Interesantă dualitate, nu? Consilierii au indus în mulţime un răspuns comod, dar, cum sunt plătiţi cu procente din câştigurile realizate, le aduce venituri mai mici; dacă ar întreba oamenii în mod corect, ar trebui să muncească mai mult, dar ar câştiga mult mai mulţi bani.
Thomas Sargent şi Christopher Sims au câştigat prestigiosul premiu pentru economie pentru că s-au ocupat de relaţiile cauză – efect în politicile economice: cum influenţează PIB o creştere a dobânzilor sau o reducere de taxe, ce se întâmplă când banca centrală îşi modifică ţinta de inflaţie sau executivul îşi schimbă obiectivele bugetare.
Întrebarea corectă pentru cei doi câştigători ai premiului Nobel pentru economie din acest an este “ce se întâmplă când guvernele încearcă să repare economia?”. În România întrebarea nu se aplică, nimeni nu încearcă să repare nimic.
Europa în schimb are o mare problemă de genul acesta şi ceasul bate nu numai pentru Grecia, ci pentru Uniune în ansamblu. Cât de puternice sunt guvernele în încercarea lor de a preveni recesiunea şi unde se va opri răbdarea contribuabililor din Germania sau Franţa? Ce se va întâmpla după ce inevitabilul se va produce şi oficialii europeni vor fi pus în aplicare planul de recapitalizare a băncilor de care vorbeşte acum toată lumea? Or să fie suficient de mulţi bani pentru a mulţumi jucătorii din piaţă?
Nu cumva guvernele şi-au epuizat opţiunile pentru susţinerea economiei?
Cum va arăta lumea când toate acestea se vor fi liniştit?
Cel mai bună abordare pe care am văzut-o în ultima vreme îi aparţine scriitorului şi jurnalistului Michael Lewis, care în volumul său “Boomerang”, apărut în acest an, analizează modul în care criza mondială a creat o nouă “lume a treia”. Lewis constată că planurile anti-criză ale guvernelor au eşuat şi că tot ceea ce au obţinut a fost o amânare a deznodământului. “Te uiţi la criza din Europa şi vezi amprentele bancherilor de investiţii americani peste tot. Colapsul financiar a încurajat comportamentele cele mai josnice. În vremurile normale principala problemă a finanţiştilor a fost să evidenţieze riscurile şi să se asigure că acestea au fost corect evaluate. Mai nou, finanţiştii s-au schimbat şi acum maschează riscul.”
După ce am citit şi am scris toate cele de mai sus, singura întrebare corectă care îmi vine în minte este “de ce vinde Nouriel Roubini firma Roubini Global Economics, pe care a fondat-o şi unde este preşedinte?”. Informaţia era proaspătă în seara în care încheiam acest text, chiar dacă Dr. Doom nu o confirmase.
-
Ce spun laureaţii premiului Nobel pentru economie despre supravieţuirea euro şi revenirea economiei mondiale
“Pentru supravieţuirea euro, zona euro trebuie să găsească o modalitate de împărtăşire a poverilor fiscale”, a declarat Sims la o conferinţă susţinută la Universitatea Princeton. Sims, profesor de economie la Universitatea Princeton, a adăugat că Banca Centrală Europeană are nevoie de o autoritate fiscală centrală în zona euro. Sargent a avertizat, la rândul său, că nu a găsit o soluţie simplă la criza economică mondială. “Încercăm să experimentăm în modelele noastre pentru a nu distruge lumea”, a arătat el.
-
Premiul Nobel pentru economie pe 2011: Americanii Thomas Sargent şi Christopher Sims
Academia Regală pentru Ştiinţe din Suedia a arătat că premiul de 10 milioane de coroane suedeze (1,5 milioane de dolari) recunoaşte contribuţia “empirică” a celor doi la “cercetarea cauză-efect în macroeconomie”. Premiul, denumit oficial Premiul Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice în Memoria lui Afred Nobel, a fost acordat pentru prima dată în 1968, mai scrie sursa citată.
Premiul consta în 10 milioane de coroane, o medalie de aur şi o diplomă va fi acordat laureaţilor la o ceremonie care va avea la Stockholm pe 10 decembrie, la aniversarea morţii lui Alfred Nobel, potrivit Bloomberg.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Premiul Nobel pentru Pace pe 2011: Ellen Johnson Sirleaf, Leymah Gbowee, Tawakkul Karman
“Cele trei laureate sunt recompensate pentru eforturile nonviolente în favoarea siguranţei femeilor şi drepturilor acestora de a participa la procesele de pace”, a declarat preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland. Preşedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, este prima femeie aleasă şef de stat pe continentul african. Sosită la putere după 14 ani de război civil, Johnson Sirleaf, în vârstă de 72 de ani, este un “simbol al noii Africi”. Atribuirea Nobelului lui Johnson Sirleaf are loc cu patru zile înaintea unui scrutin prezidenţial în care această femeie angajată în reconstrucţia ţării candidează pentru un al doilea mandat.
-
Pretul libertatii, in viziunea Hertei Muller
E unul dintre textele ei cele mai puternice si mai cunoscute
peste hotare, care intruneste in buna masura calitatile invocate de
juriul suedez, in 2009: “lirismul concentrat si proza plina de
sinceritate, care descrie universul celor deposedati”.
“Deposedarea” din acest micro-roman vizeaza nu atat universul
material al personajelor, cat orizontul si sperantele lor.Ne aflam in plina perioada ceausista, intr-un sat in care timpul a
incremenit, in care cantecele sunt triste, iar moartea tresare la
fiecare colt de ulita. “Eroii” acestei lumi dezabuzate sunt membrii
familiei morarului Windisch, care asteapta zadarnic actele de
emigrare in Occident. Ca grabeasca formalitatile, Amalie, fata lui
Windisch, accepta sa cedeze avansurilor militianului din
localitate, dar si pastorului.Dupa consumarea actului si in pragul plecarii spre libertate, trei
fraze ale autoarei inchid cercul sperantei si rasuna in mintea
cititorului mult dupa terminarea lecturii: “Isus doarme pe cruce
langa usa bisericii. Cand se va trezi, va fi batran. Aerul din sat
va fi mai luminos decat pielea lui despuiata.”Herta Müller, “Omul este un mare fazan pe lume”, Humanitas
Fiction, Bucuresti, 2011 -
Calatorind prin Portugalia cu José Saramago
Portugalia, granita continentului nostru, devine sub condeiul
marelui scriitor un caleidoscop viu de sentimente, de portrete de
oameni si locuri, de legende revizitate. Pentru portughezi, pentru
cei indragostiti de spatiul si cultura lusitane, dar nu numai,
cartea este un reper fundamental, o cale de acces ferita de clisee
spre esenta uneia dintre cele mai originale spiritualitati din
spatiul european.José Saramago, “Calatorie prin Portugalia”, Editura Polirom,
Iasi, 2011 -
Chinta royala pentru un mare poet roman
In decurs de numai un an, poetul Ioan Es. Pop (ocazional,
colegul nostru pe meterezele presei financiaro-culturale, editor la
“Ziarul de Duminica” din anul 2000) a publicat cinci carti peste
hotare. Doua in limba spaniola, una in suedeza (da, exista
literatura romana in suedeza, asa cum exista si viata dupa moarte),
una in franceza si una in engleza. Toate, antologii din opera de
pana acum a poetului.Aproape toate reiau, pe prima coperta, titlul volumului mitic al
lui Ioan Es. Pop, multipremiat la noi, citat si analizat in toate
istoriile recente ale literaturii romane, “Ieudul fara iesire”. Cu
o singura exceptie, editia engleza in care titlul a devenit “No Way
Out of Hadesburg”. Asta pentru ca Ieudul, o localitate
maramureseana care e posibil sa nu spuna nimic nici chiar
cititorului roman de rand, nu putea sa trezeasca vreun ecou
cultural in mintile anglo-saxone. A devenit “Hades”, ca o trimitere
la taramul de dincolo, si “-burg”, ca o aluzie la Austro-Ungaria,
sau ca o reverberatie toponimica septentrionala. Desi putea ramane
Ieud, iluminand universal, precum Macondo, insa in nuantele
noptii.O chinta royala alcatuita din cinci carti consecutive, de
aceeasi culoare. In cazul nostru, neagra. Ca umorile poetului,
pentru care viata nu este chiar cel mai bun lucru care ni s-a dat,
dar care, odata sublimata in poezie, merita macar incercata. “Ma
intorc acasa dupa ani si ani de/ umblat prin bucuresti/ si ma
intorc cu o plasa goala in mana/ si iese ea la poarta si imi zice
pai,/ dragul nostru, parca ai zis ca mergi la castig/ parca ziceai
ca tu, in doi ani, o sa c`stigi cat altii in patru/ si uite ca acum
n-aduci nimic/ (…) in urma mea vin carele incarcate cu nimic,
gata sa se rupa sub greutate/ cand or sa se desarte toate-n curtea
noastra/ nimeni n-a sa aiba atata nimic ca si noi/ intr-un an, doi,
o sa fie mai cautat decat aurul./ o sa vindem din el numai cand va
fi la mare pret./ fiti siguri, dragilor, atata nimic n-are nimeni./
doi ani am tot adunat numai cu gandul la voi.”Sunt “Florile raului” romanesti, care respira tragismul
damnarii, dar si resemnarea nobila, care, prin personaje de panteon
personal (Porcec, Momfa) pun in scena jocul de-a viata si ispita
paradisurilor artificiale, curajul sabordarii propriului vas de
salvare si iluzia datoriei (de a respira, de a munci, de a merge si
de a ne trezi in fiecare dimineata), perceputa ca o victima
colaterala.Ioan Es. Pop, “Sans Issue”, “El Ieud sin salida”, “No exit”,
“Ieud utan utgang”, “No way out of Hadesburg and Other
Poems”