BusinessMagazin

Tag: nevoie

  • Tinerii care au lansat o afacere simplă, dar inedită şi cu potenţial uriaş. Cum a reuşit o companie din România să reinventeze închirierea de locuinţe chiar în pandemie

    O nişă de pe segmentul imobiliarelor neexploatată până acum ar putea fi soluţia atât pentru proprietarii care au rămas fără turişti prin Airbnb, pentru cei care închiriază locuinţe pe termen lung, dar şi pentru nomazii prezentului, care nu pot sau nu îşi doresc să se stabilească într-un singur loc. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care Adonis Software a lansat Naiss, prima platformă de închiriere cu luna de pe piaţa locală. 

    Poate asocierea cu Airbnb, firma de închirieri de locuinţe în regim hotelier, nu este cea mai bună în contextul în care compania internaţională a anunţat că a înregistrat o prăbuşire a businessului în lunile pandemice. Naiss ar putea reprezenta însă o alternativă şi pentru proprietarii care obişnuiau să îşi listeze proprietăţile prin intermediul platformei cu origini americane şi au rămas fără turişti în contextul pandemic.

    Aceasta este o platformă de mid-term renting sau, mai pe româneşte, de închirieri de locuinţe cu luna – se poziţionează astfel între închirierile clasice, pe un an de zile, şi cele în regim hotelier, cum sunt Airbnb şi Booking. „Am văzut o nevoie între cele două şi, prin urmare, am dezvoltat Naiss”, spune Ancu Radu, cofondator şi coproprietar al Adonis Software.
    Adonis Software este o companie locală axată pe dezvoltarea de aplicaţii mobile pentru iOS şi Android, fiind, potrivit reprezentanţilor acesteia, printre primele specializate pe această nişă în România.

    Fondatorii acesteia spuneau într-un interviu anterior acordat Business  MAGAZIN că şi-au propus ca prin intermediul activităţii lor să arate că software-ul nu este doar o tehnologie rece, cum este deseori văzută, ci o experienţă artistică din toate punctele de vedere. Potrivit reprezentanţilor companiei, Adonis Software generează venituri anuale de circa 500.000 de euro şi are 15 angajaţi.

    Ancu Radu spune că ideea dezvoltării Naiss a pornit cu mult înainte de pandemie (cu toate că unii oameni s-ar putea să fi simţit nevoia unui al doilea spaţiu de locuit în această perioadă): „S-a consolidat în timp ideea, ne-am lovit atât noi personal de aceasta, cât şi prieteni de-ai noştri – eu am avut o călătorie de afaceri în State pe o perioadă de trei luni. În această perioadă nu puteam să închiriez un apartament pentru un an şi a trebuit să aleg soluţia Airbnb – iar folosirea  Airbnb timp de trei luni este scumpă, cu toate reducerile lor de perioadă lungă, a trebuit să plătesc destul de mult”. Ştia că i-ar fi folosit o soluţie de tipul mid-term – care există şi se foloseşte în unele zone din Europa Centrală.

    Apoi, un prieten al său a venit în România tot pentru o perioadă de câteva luni şi s-a lovit de aceeaşi problemă. Un alt exemplu a venit din partea unei prietene care s-a despărţit de partenerul cu care locuia, urma să plece în străinătate în câteva luni şi avea nevoie de o locuinţă pentru până la momentul plecării.

    Avantajele unei astfel de soluţii de închiriere sunt şi de partea proprietarilor. Potrivit lui Ancu Radu, dacă închiriază cu luna, ei pot închiria la un preţ mai mare cu între 25% şi 40% decât la închirierea cu anul. Pe de altă parte, cei care câştigau deja mai mult cu platformele de regim hotelier se confruntau cu stresul logisticii acestei operaţiuni: la fiecare câteva zile trebuie să facă curăţenie, să îşi întâmpine oaspeţii de fiecare dată, în timp ce în situaţia închirierii în regim mid-term, trebuie să faci curăţenie de trei-patru ori pe an în medie.

    Cât costă o astfel de soluţie?
    „Am făcut calculele, ne-am uitat la media închirierii cu ziua şi la media închirierii cu anul – iar gândindu-ne din punctul de vedere al clientului care are nevoie de închiriat o locuinţă pe 3, 6 luni, să plătească 12 luni când are nevoie de 6 este mult mai scump; să plătească Airbnb sau Booking cu ziua timp de 3-6 luni este iarăşi foarte scump, prin urmare acest 25-40% pe care l-am calculat noi peste ceea ce ai închiria dacă închiriezi cu anul este poziţionat chiar fix între ele, într-o zonă de mijloc”, observă Ancu Radu.

    Preţul unui apartament de două camere din zona Aviaţiei ajunge astfel undeva la 650-700 de euro, exemplifică el, precizând că utilităţile sunt deja incluse în preţurile listate.

    Adonis a lansat platforma în urmă cu puţin timp (avea doar o săptămână la momentul interviului, spre finalul lunii iunie), dar are deja 7-8 proprietăţi listate, în contextul în care nu a apucat încă să promoveze serviciile acestei platforme.
    „Mă bucură că nivelul de calitate  al proprietăţilor listate în aplicaţie este destul de ridicat – proprietarii care îşi listează locuinţele au realizat cam care sunt clienţii noştri şi necesităţile lor.”

    În ceea ce îi priveşte pe clienţi, se adresează mai multor categorii: expaţilor, oamenilor de afaceri sau de la multinaţionale care vin să lucreze pentru sucursala din România, dar şi celor care călătoresc în regim nomad. „Cunosc destul de mulţi oameni din generaţia mea care încep să călătorească, dar într-un mod în care vor să cunoască cultura în care călătoresc mult mai apropiat şi vor să stea un timp mai îndelungat acolo.” Oferă ca exemplu prieteni ai săi care obişnuiesc să stea câte 4 sau 6 luni în Roma, apoi se mută şi stau 7 luni în Bali, 5 luni în Bucureşti.

    Deocamdată aplicaţia este gratuită pe AppStore şi Google Play, sunt încă în statutul MVP (Minimum Viable Product). Până acum au investit circa 50.000 de euro în dezvoltarea produsului – dar spun că „mai este mult de dezvoltat”. „Acum, obiectivul nostru principal este să identificăm piaţa foarte exact, cine ar fi clientela noastră ţintă, dar vrem să le conturăm profilul mult mai clar, să aflăm nevoile lor şi să le oferim răspunsul prin funcţionalităţi în aplicaţie, moment în care ne vom gândi şi la monetizare.”

    Chiar dacă acum nu este obiectivul principal, compania ia în calcul mai multe forme de monetizare, inclusiv printr-o formă de abonamente pentru proprietari

    De asemenea, ei se gândesc dacă în viitor să includă şi o parte de control al calităţii din partea lor: „Ne gândim la oferirea de servicii către proprietari, o practică care nu este prezentă în România, cum ar fi staging-ul (evidenţierea calităţilor proprietăţii în scopul închirierii – n.red.),  nu prea se aface în România – iar cu ajutorul acestui serviciu poţi să îţi creşti uşor preţul fiindcă clientul vede mult mai bine potenţialul proprietăţii sau furnizarea serviciului de fotografiere fiindcă de multe ori proprietarii nu ştiu să îşi pună în valoare proprietăţi pe care le au fiindcă nu ştiu să facă pozele corespunzătoare”.

    Planurile Adonis Software pe termen lung vizează extinderea nu doar la nivel naţional, ci şi internaţional: „La nivel naţional, este mult mai uşor de extins afacerea, avem deja câteva oraşe deşi toate locuinţele sunt în prezent listate în Bucureşti, ca posibilitate, pot fi listate în câteva oraşe mari din România – pe viitor sperăm la o piaţă internaţională”.
    În ceea ce priveşte contextul pandemic, Ancu Radu spune că s-au întrebat dacă este un moment bun de lansare a proiectului acum, piaţa de imobiliare fiind evident încetinită în acest moment, dar au realizat totuşi că au o oportunitate: „Fiind un marketplace, avem practic o problemă de două părţi – odată avem proprietarii, apoi avem clienţii – este o oportunitate foarte bună de găsire de proprietari, în contextul în care ei închiriază mult mai greu proprietăţile acum, sunt deschişi la soluţii alternative şi sunt deschişi să îşi listeze şi în aplicaţia noastră proprietăţile”.

    Iar dacă despre firmele din IT se spune că au fost printre cele ocolite de efectele economice ale pandemiei, fiindcă au putut să îşi desfăşoare activitatea, Ancu Radu spune că ei au simţit în mod direct criza generată de pandemie, în contextul în care mulţi dintre clienţii lor erau reprezentaţi de HoReCa şi turism şi au simţit în mod direct că au renunţat la o parte din resursele de dezvoltare, iar acum lucrurile încep să revină la normal. „Începuseră să renunţe la o parte din resurse, au fost plăţi întârziate, acum lucrurile încep să revină.

    Am privit însă asta şi ca pe o oportunitate fiindcă am avut timp să lucrăm la proiectele noastre proprii şi acum şi reuşit să lansăm o parte din ele”, descrie el activitatea lor din ultimul timp.  De altfel, acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care au avut mai mult timp să lucreze la dezvoltarea proiectelor proprii – alături de Naiss se numără şi Loki, o platformă de consultanţă sau de ajutor oferit din partea unor experţi.

    Indiferent de context, Ancu Radu este de părere că pentru a reuşi în business, cel mai important este calitatea denumită de americani  „grind” (muncă grea – n.red.): „Cred că odată ce lucrezi la un produs, un business al tău, să nu te aştepţi ca succesul să lovească peste noapte, să nu renunţi imediat la ideea ta, să tot stai cu ea până în momentul în care ori ţi se confirmă total că nu este o idee bună, ori reuşeşti. Văd în jurul meu foarte mulţi oameni care mi se pare că renunţă mult prea devreme la ideile şi afacerile lor, care ulterior sunt făcute ceva mai bine de alt cineva – poate nu au nimerit momentul potrivit -, sunt făcute ulterior de alte persoane care insistă mai mult pe businessul respectiv şi vor să îl transforme într-unul de succes. Este nevoie de mai mult grind, mai multă insistenţă în produsele şi businessurile lor”. 

  • Cum ar putea producătorii români să îşi ducă mai mult produsele peste hotare. Ce spun trei antreprenori români care au reuşit

    „Curaj, consecvenţă şi colaborare” reprezintă cei trei „C”  pe care producătorii români trebuie să şi-i asume pentru a scrie noi poveşti de succes în cartea exporturilor. Mai ales când vine vorba despre pieţele îndepărtate este nevoie de colaborare, atât din punctul de vedere al cunoştinţelor antreprenorilor, cât şi al costurilor de export ce pot fi împărţite.

    „Acum câţiva ani eram întrebat de ce nu ne ajutăm, noi, ca producători români. Spre exemplu, eu dacă am cumpărat un cuptor de biscuiţi din Italia, producătorul care mi l-a vândut mi-a zis că dacă am nevoie de malaxor ştie el o firmă italiană, iar pentru o maşină de ambalat mi-a recomandat altă firmă italiană – ei se susţineau unul pe altul, lucru pe care eu nu-l văzusem la noi până acum”, a povestit Eliodor Apostolescu, director general şi acţionar al Phoenixy, producătorul pufuleţilor Gusto, în cadrul emisiunii Investiţi în România, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.
    Pufuleţii Gusto au ajuns astăzi în 36 de ţări şi reprezintă o poveste frumoasă despre exporturi şi despre modul în care poţi ajunge să faci un profit de 5 milioane de euro din pufuleţi, dacă aplici cei trei „C”, crede Apostolescu. În drumul spre pieţe îndepărtate precum Australia sau Noua Zeelandă, antreprenorii români trebuie să colaboreze, întrucât anumite costuri nu pot fi suportate la nivel de business, astfel încât cheltuielile să nu depăşească valoarea produsului.  „Am constatat că lucrăm extrem de bine cu anumite companii din România care se potrivesc pe acelaşi tip de lanţuri comerciale. Livrăm cu ape minerale precum Perla Harghitei sau Borsec. Sunt containere săptămânale pentru America, pline, împărţite între producători de conserve precum Râureni sau dulceţurile Scandia. Sunt colaboratori cu care am ajuns în pieţe precum Australia, Noua Zeelandă, în care transportul ar fi de trei ori cât valoarea produselor, dar dacă împărţim cu companii care livrează produse de volum redus şi greutate mare, ne potrivim noi cu volum mare şi greutate redusă. În consecinţă, împărţim containerul, punem jos conservele şi deasupra pufuleţii. Şi iese un pachet cu un preţ bun pe container. Sunt zeci de containere săptămânal şi s-a ajuns la volume bune în combinaţia aceasta.“
    Astfel, colaborarea poate deveni unul dintre principalele atuuri ale exportatorilor români, aşa cum a devenit pentru producătorii italieni. Împărţirea costurilor şi a experienţei poate duce şi produse ieftine dincolo de graniţele ţării sau chiar ale continentului. Bineînţeles, producătorii români s-ar putea gândi că un business de 30 de milioane de euro precum Phoenixy are alte perspective faţă de un business mai mic sau că nu se poate vorbi despre asemenea mutări curajoase în criză. Însă producătorul de lactate Ferma cu Omenie ar putea dovedi contrariul.
    Cu afaceri de peste 3 milioane de euro în 2019, familia Bîcu din Transilvania a făcut marele salt pe export încă din criza trecută. Atunci, prin brandul Pachet de acasă, producătorul român a făcut primii paşi spre comunităţile de români din diaspora. „În 2009 ne-am dat seama că sunt mai mult de 2 milioane de români în Spania şi Italia şi am stat şi ne-am gândit că e cât Bucureştiul, care înseamnă jumătate din vânzări – ce ar fi să mergem la românii aceştia? Şi am început cu Spania la finalul lui 2009, în 2010 am mers şi în Italia, am găsit distribuitori similari cu noi, adică businessuri apropiate ca valoare, ca şi concept, afaceri de familie care au crescut frumos, şi am ajuns să ne găsim parteneri cu care am devenit şi prieteni, cu care am muncit 10 ani fără oprire şi parteneriatele ne-au ajutat să ajungem pe recomandări mai departe spre Germania”, a declarat Marius Bîcu, general manager al producătorului de brânzeturi Ferma cu Omenie, care comercializează pe piaţa locală sub brandul De la Fermă.
     Astăzi, mai bine din 50% dintre clienţii producătorului vin de pe 11 pieţe europene, pieţe în care compania a făcut eforturi să continue livrările în mijlocul pandemiei, indiferent de intensitatea eforturilor. Iar pariul s-a dovedit a fi unul câştigător.
    „Având foarte mulţi clienţi externi, acolo am livrat absolut tot, cu toate că am făcut eforturi mari să ajungem în Italia. Avem transportatori care au mers prin Albania ca să ajungă în Italia şi am găsit portiţe, chiar dacă transporturile au fost mai scumpe, chiar dacă au aşteptat mai mult, chiar dacă unii şi-au asumat riscuri. Am livrat tot şi asta ne-a deosebit de furnizorii care s-au speriat şi au zis că nu mai ajung în Italia că nu au ce căuta acolo momentan. Clienţii au fost mulţumiţi şi pentru că unii nu au mai livrat am avut de câştigat”, a adăugat Marius Bîcu. Curajul de a ieşi la export în mijlocul crizei şi de a continua exporturile în mijlocul următoarei crize – una medicală, care a ridicat chiar mai multe provocări operaţionale – a contribuit la reţeta pentru export a producătorului transilvănean.
     Cu toate acestea, consecvenţa reprezintă una dintre principalele caracteristici pe care trebuie să şi le antreneze producătorii români, ceea ce înseamnă şi să nu ieşi la export înainte de a fi pregătit să susţii această activitate. 
    Un alt producător român care se pregăteşte să iasă la export până la finalul anului este Lăptăria cu Caimac, întrucât aceasta avea planuri pentru începutul anului, dar a preferat să le întârzie pentru a-şi asigura consecvenţa atunci când trece graniţa. „Cred că este un moment foarte bun pentru România să iasă la export cu produse alimentare, întrucât România produce mâncare mult peste necesarul intern şi vedem că peste tot în lume au fost probleme cu producţia alimentară. De la seceta din regiune, până la inundaţiile din Europa de Vest şi până la inundaţiile şi seceta din SUA, producţia alimentară a fost afectată drastic. Noi pregătim încă din februarie exportul către Marea Britanie şi Germania, dar cred că cel mai devreme vom ieşi în noiembrie“, a spus Adrian Cocan, manager, Lăptăria cu Caimac, un producător de lactate cu afaceri de peste 4,1 milioane de euro.
     Indiferent de mărime, dacă respectă cei trei „C”, producătorii români îşi pot stabili ţinte pentru export şi pot intra într-o nouă linie de produse, care ar putea avea mai mult succes pe piaţa externă decât în piaţa locală.
    În acest context, producătorul de legume Fresh Veg, cu afaceri de peste 1 milion de euro în 2019, vrea să construiască solarii care să îi genereze premisele pentru ieşirea la export. „În momentul de faţă ne concentrăm pe producţia bio, începem construcţia pe patru solarii de câte 1.000 mp fiecare. O să începem undeva în luna august şi sperăm ca până la finalul lunii septembrie, cel târziu, să fie gata, astfel încât de anul viitor să putem rula câteva culturi pe terenul respectiv. (…) Producţia bio m-am gândit că ar putea fi vândută şi la export pentru că există o tendinţă mult mai mare de creştere pe produse bio decât e în România în momentul de faţă şi cred că produsele bio ne-ar deschide multe uşi şi ne-ar ajuta să vindem şi celelalte produse ale noastre“, a povestit Cristina Zeamă, fondatoarea Fresh Veg.
     În ceea ce priveşte localizarea producţiei ca factor de luat în calcul la export, compania Phoenixy care produce pufuleţii Gusto vrea să deschidă o fabrică în afara României. Cu 36 de ţări în care exportă deja şi planuri de a-şi continua aventura, compania a explicat în cadrul emisiunii că poate exporta la costuri bune pe o distanţă de 1.000 de kilometri în jurul fabricii din Băicoi, Prahova. Pentru distanţe care depăşesc această rază, Phoenixy are un plan care prevede producţia localizată în altă ţară.
     „Sunt pieţe unde vrem să deschidem fabrici locale. Este exclus să mai deschidem alte fabrici în România pentru că nu avem un specific atât de nişat zonal încât să faci pe teritoriu românesc mai multe fabrici. Cu transport eficient te poţi duce pe o rază de 1.000 de kilometri în jurul fabricii, adică până în Viena, Austria. Poţi deservi din România inclusiv Austria, dar de acolo mai departe este mai uşor să ai fabrică în altă parte“, a adăugat Eliodor Apostolescu.

  • Roula Khalaf Prima femeie redactor-Şef al Financial Times: „Acest capitalism are nevoie de o resetare”

    Despre cum vede Khalaf vremurile actuale, de unde a pornit şi cum a ajuns ea la prestigiosul ziar scrie, într-un interviu cu ziarista, revista Vogue. De acolo, cititorul poate afla şi câteva mici detalii fine despre cum funcţionează un ziar de calibrul lui Financial Times.
    Roula Khalaf intră în biroul ei îmbrăcată ca pentru o zonă de război şi o invitaţie la Checkers, toate în aceeaşi zi. În luna ianuarie a acestui an, ea a preluat cârma Financial Times, devenind prima femeie redactor-şef din istoria de 131 de ani a prestigiosului ziar britanic. „Pentru mine, este cea mai naturală evoluţie. De fapt, am fost şocată că s-a scris atât de mult în presă despre asta”, spune ea. Khalaf crede că nu mai există o imagine a editorului clasic – şi, prin urmare, nu există nicio aşteptare ca imaginea să dăinuiască.

    Spaţiul unde lucrează are accentul pe calm în locul strălucirii, biroul aşezat în spate şi ordonat scrupulos, singurul spaţiu aglomerat fiind un raft cu premii. Ferestre de sticlă oferă o vedere asupra City-ului londonez, care timp de multe decenii a făcut din acest ziar biblia sa. Mai recent, FT a devenit o voce autoritară pentru cititorii obişnuiţi, care îi preţuiesc internaţionalismul şi insistenţa pe imparţialitate şi exactitate.

    La întâlnirea cu ziarista Zoe Williams de la Vogue, autoarea interviului, grosul impactului coronavirusului urma încă să fie simţit în Marea Britanie, iar Khalaf şi echipa sa îşi ocupau tot timpul cu pandemia care se apropia. Încă de la începutul crizei, FT a înregistrat un ritm de creştere fără precedent a numărului de cititori şi abonaţi noi. Pentru a-şi ajusta producţia în consecinţă, ziarul a lansat bloguri live 24/7 şi noi actualizări de afaceri. A abordat cele mai strălucite minţi economice pentru a scrie zilnic despre modul în care virusul schimbă lumea. Este un teritoriu cu totul nou, dar Khalaf a acceptat provocarea.
    Este curioasă şi energică şi – ca la mai toate minţile serioase – pe chipul ei se poate deduce o uşoară urmă de amuzament; singurul lucru pe care Khalaf îl recunoaşte ca fiind neobişnuit în ascensiunea ei este locul de unde s-a lansat: „Se spunea că dacă eşti redactor-şef adjunct nu devii niciodată redactor-şef. Când am fost aleasă redactor-şef adjunct la FT în 2016, un bun coleg de-al meu mi-a spus: «Aceasta este cea mai mare greşeală pe care ai făcut-o vreodată, ce vei face în continuare?»”.

    Chiar şi ca redactor-şef adjunct Khalaf a schimbat cursul jurnalului financiar. Aceasta a fost perioada în care ziarul a dezvoltat JanetBot, un program care analizează imaginile de pe site-ul web al publicaţiei pentru a asigura o reprezentare echitabilă a femeilor, şi robotul She Said He Said, conceput să asigure că informaţiile prezentate în FT provin de la mai multe surse (organizaţia de mass-media a constatat anterior că doar 21% din citatele din ziar proveneau de la femei). „Ne-am gândit mai ales la pagina noastră principală”, spune Khalaf despre JanetBot, „pentru că cel mai uşor lucru pentru o poveste de afaceri este să ai imaginea unui trader sau a unui tip în costum.”
    Diversitatea este misiunea. „Cred că toată lumea de aici a îmbrăţişat ţelul. Toţi jurnaliştii şi editorii noştri se gândesc cu atenţie la acest lucru. Văd multe schimbări. Dar în ce măsură se vede schimbarea în exterior? Vrem să facem mai multe cercetări pentru a afla.”

    Nu este surprinzator, din partea poate a celui mai sobru ziar din lume, faptul că evoluţia sa are la bază cercetări atente. Khalaf spune că atunci când i s-a cerut să contureze o imagine a Financial Times, cititorii obişnuiau să descrie un bărbat. „Iar unii chiar au spus: «Un bărbat care-ţi întoarce spatele.” Aşa că a fost cam intimidant. Nu pentru toată lumea, desigur – citesc ziarul de când eram adolescentă. Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva.”
    Politica şi finanţele au fost dintotdeauna lumi de explorat pentru Khalaf. Tatăl ei a avut un scurt episod ca ministru al economiei la începutul războiului civil din Liban şi a lucrat ca executiv de top la o companie de asigurări americană în cea mai mare parte a carierei sale. Crescând în Beirut, cu  vedere la celebrul hotel Le Commodore, a căpătat o fixaţie pentru viaţa de corespondent. „Asta m-a atras către jurnalism, mi s-a părut atât de enigmatic, misterios şi captivant. Şi am avut momente din cariera mea care mi-au amintit de Commodore. Întotdeauna era un hotel acolo. Fiecare conflict a avut un hotel, în Irak a fost Rasheed, Saint George în Algeria.”

    Primii ani i-au construit rezistenţa: „Ne-am mutat foarte des, în Liban şi în afară.” Cu toate acestea, cariera ei a început în mai puţin agitata lume a jurnalismului de afaceri, – o alegere calculată care i-a permis să lucreze în America, unde şi-a luat licenţa şi masterul la şcoala de comunicare publică SI Newhouse din Syracuse şi, respectiv, Columbia. Iniţial, a lucrat pentru Forbes ca verificator de informaţii, apoi ca reporter, pentru a ajunge la FT în 1995.
    Anii ’90 au fost un deceniu al călătoriilor şi plin de evenimente, iar Khalaf a avut ce să vadă, mai întâi din postura de corespondent în Africa de Nord, apoi de pe o poziţie de corespondent în Orientul Mijlociu şi, în cele din urmă, ca redactor extern. Chiar dacă ziarul a afirmat clar că nu acoperă războaiele, are una dintre cele mai extinse reţele de corespondenţi străini. „Deşi este adevărat că nu acoperim niciun război, nu poţi spune cu adevărat povestea politicii, a economiei, a societăţii şi a viitorului fără a fi acolo. Pur şi simplu trebuie să fii acolo. Deci a fost cu siguranţă interesant, da. Dar niciodată nu am simţit că este cu adevărat romantic. Romanţam corespondentul de război, dar mă vedeam întotdeauna ca un corespondent străin.”
    Altceva o speria pe ea. „Îmi era foarte rar teamă. M-am speriat când fiul meu cel mare a putut să citească ziarul şi să vadă de unde trimit veştile. Atunci eram neliniştită că va deveni neliniştit din cauza mea. Le spuneam familiei şi părinţilor mei că voi merge în Iordania, când de fapt mergeam în Irak. Îmi amintesc foarte clar că o dată l-am sunat pe fiul meu, iar acesta mi-a spus: «Ştiu că eşti în Bagdad». Primeam, desigur, FT-ul în fiecare dimineaţă, iar soţul meu ar fi trebuit să-l ascundă”.

    Acum, Khalaf este la conducerea celui mai mare promovator al capitalismului. Deşi nu neapărat aşa ar descrie ea Financial Times. „Forbes şi FT se află pe aceeaşi pagină în ceea ce priveşte credinţa în pieţele libere, ambele publicaţii cred în valoarea afacerii şi în valoarea creată de afaceri. Dar FT nu este propiaţă şi probusiness fără nicio urmă de îndoială. Vrem să facem afacerile responsabile şi întotdeauna le-am cerut socoteală companiilor. Excesele care au dus la criza financiară globală, impactul politic, fie că este vorba de populism sau naţionalism, fie de creşterea inegalităţii: este clar că acest capitalism are nevoie de o resetare.”

    Khalaf se simte bine având perspectiva globală pe care i-o oferă Londra: „De aceea am vrut să mă stabilesc în Marea Britanie”, spune ea. „Cu siguranţă mi-am dorit ca baieţii mei să crească într-un mediu mai stabil.” Are doi fii – unul la şcoală, celălalt absolvent de universitate – şi un soţ, un fost bancher, care lucrează acum în energie regenerabilă. Khalaf îşi petrece prima oră din zi citind, evită şedinţele la micul dejun pentru a-şi putea duce fiul la şcoală şi discută idei cu colegii şi cu executivii cât e ziua de lungă. Dacă a făcut ca establishmentul să arate mai puţin „palid şi bărbăteasc” (o aluzie la dominaţia albilor şi bărbaţilor în structurile de conducere ale statelor sau companiilor), nu l-a găsit niciodată învechit. „Glamour nu este cuvântul pe care l-am folosi pentru meseria mea. Mă face să mă simt împlinită, este fascinantă, este interesantă. Dar suntem foarte liniştiţi aici. Calm şi profesionalism, aşa cum a fost mereu.”
    Însă lumea din afara biroului său personalizat şi liniştit inspiră tocmai opusul. Jurnalismul, desigur, oferă propriile sale provocări inedite. 

    „Cred că ameninţarea majoră este lipsa încrederii; jurnalismul de calitate nu inspiră încredere şi, în unele cazuri, oamenii au încredere în ştirile false mai mult decât în ştirile reale. Cred că este o problemă destul de importantă. Dar nu este o luptă pierdută, sub niciun aspect. Trebuie să insistăm. Trebuie să luptăm.


    Ziarista preia organizaţia globală de ştiri acum, când lumea nu a fost niciodată mai fascinantă sau mai volatilă. „Este minunat pentru jurnalism”, spune ea, în ochi sclipindu-i recunoaşterea tacită că sunt vremuri groaznice pentru orice altceva. „Nimeni nu a văzut coronavirusul venind, iar acest lucru a avut un impact masiv asupra afacerilor şi a economiei, un impact masiv asupra a tot ceea ce scriem. Asta pe lângă politica monetară, pe lângă alegerile din SUA – alegeri americane foarte interesante – şi Brexit şi acordurile comerciale şi războiul comercial, care s-a calmat puţin, dar care va reveni.”
    Cu toate acestea, chiar dacă enumeră aceste evenimente şi circumstanţe extraordinare, ea se orientează în mod firesc spre optimism: „Cred că am simţit cu toţii un recul. Un recul destul de profund. Dar este un pas în spate permanent? Nu neapărat.
    Uitaţi-vă, de exemplu, la protestele şi revoltele din ultimii ani: Hong Kong, unele ţări latino-americane, Sudan. Protestele legate de schimbările climatice pe care le-am văzut sunt foarte interesante. Toată lumea recunoaşte că mişcările populare au avut un impact.”

    Modul ei de a se purta este atât de potolit şi atent încât este nevoie de un timp pentru a realiza cu cine ai de-a face: un radical calm şi abil – aşa se încheie interviul din Vogue.

  • Puţin noroc din artă

    Cel puţin asta ar putea gândi cei care întâlnesc opera artistului Felix Gonzalez-Torres, care a creat o sculptură comestibilă formată dintr-un munte de prăjituri cu răvaşe (fortune cookies – prăjituri aducătoare de noroc – n.red). Creată mai întâi în 1990, opera de artă a fost reinstalată pe 25 mai pe un acoperiş din Havana, Cuba, potrivit New York Times. „Untitled” (Fortune Cookie Corner) a presupus iniţial alăturarea a 10.000 de prăjituri şi a fost prima dintr-o serie de opere de artă comestibile. Muntele de prăjituri norocoase face acum parte dintr-un proiect care se va răspândi în sute de locaţii din lume, lansat de Galeriile Andrea Rosen şi David Zwirner. Rosen a declarat pentru New York Times că i-a venit ideea proiectului în aprilie, când majoritatea lumii se afla în izolare, sperând că astfel va oferi oamenilor ocazia să reflecteze asupra noţiunilor de spaţiu public şi privat, asupra pierderii şi regenerării, cât şi asupra valorii existenţei noastre atunci când suntem izolaţi la domiciliu.

  • Tânăra care merge împotriva curentului şi se întoarce în România renunţând la salariul de mii de euro pentru a face o afacere în ţara sa

    Pe Cătălina Mihai antreprenoriatul a găsit-o la Londra, în urmă cu doi ani, pe vremea când lucra pentru Phillip Jeffries, un brand american care produce tapet de lux. Ajunsese să cunoască bine piaţa londoneză, iar în vara anului 2018, întoarsă în concediu în România, a vrut să testeze şi piaţa locală. De aici până la Moftapet a mai fost nevoie doar de câţiva paşi şi de o asociată în echipă – Tatiana Maria Gheorghioiu.

    În România, Cătălina Mihai a stabilit întâlniri cu studiouri de design şi a încercat să facă brandul cunoscut pe plan local. S-a întors în Londra, iar peste câteva luni a constatat că distribuţia de tapet Phillip Jeffries în România ajunsese la o valoare de 25.000 de lire (aproape 28.000 de euro). Cu primele semnale pozitive la orizont, a îndrăznit la mai mult.
    „După acest experiment, am vorbit cu prietena mea Tatiana Gheorghioiu, să lucrăm împreună la un business, plan care s-a şi concretizat. Am investit în acest concept aproximativ 5.000 de euro până acum şi am reuşit să finalizăm formalităţile anul trecut în septembrie”, povesteşte Cătălina Mihai. De atunci şi până acum, au vândut pe plan local tapet de
    20.000 de euro, ca reprezentanţi ai Phillip Jeffries în România. Cine sunt clienţii? De la arhitecţi la designeri de interior, toţi cei care pot găsi formula perfectă în care tapetul să ajungă pe pereţii clientului final.
    „Ca angajaţi, momentan, suntem doar eu şi Tatiana şi avem şi suportul biroului din Londra, pentru logistică”, mai spune Cătălina Mihai. La fel ca Moftapet, şi brandul Phillip Jeffries pornea tot cu paşi mici, în urmă cu patru decenii, într-un garaj din New Jersey, pus pe picioare de Eric şi Susan Bershad. Portofoliul număra pe atunci zece tipuri de tapet din fibre naturale. Din garajul american, tapetul Phillip Jeffries a ajuns din Sao Paolo până în Dubai şi din Jakarta până în New York. Apoi şi în România.
    Preţurile pornesc de la 40 de euro pe metru liniar şi variază în funcţie de material şi de munca depusă pentru creaţie. Tapetul poate avea tente de cânepă, de vinil care imită foiţa de aur, de frunză de bananier sau, pentru pretenţioşi, poate veni chiar cu o foiţă de aur lucrată manual de artizani. Cele mai scumpe variante ajung la 289 de euro pe metru liniar.
    „Pentru 2020, avem în plan să facem cunoscut brandul, iar designerii să acceseze prin intermediul nostru instrumentele pentru un design deosebit şi rapid. Din experienţa mea la Londra, am văzut că, odată ce designerii reuşesc să ne cunoască pe noi, dar şi produsele, ajungem să facem echipă bună împreună.”
    Cătălina Mihai spune că, în calitate de colaboratori ai producătorului american, produsele Phillip Jeffries se vând cu acelaşi preţ către designeri, şi nu la preţuri mai mari.
    „Momentan, ne desfăşurăm activitatea doar online, însă pe viitor avem în plan să deschidem un showroom şi să oferim designerilor şi arhitecţilor o varietate mai mare de produse la preţuri de producător”, spune Cătălina Mihai.
    Cum pentru orice detaliu de design interacţiunea directă este primordială, pandemia şi izolarea cu care aceasta a venit au frânat puţin din evoluţia Moftapet. Însă luxul are viaţă mai lungă decât coronavirusul, aşa că businessul merge mai departe.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Wieb Toys – producător de jucării robot (Sfântu Gheorghe)
    Fondatoare: Mihalcz Szende şi Kristo Kinga
    Investiţie iniţială: 42.000 de euro

    Roserry – brand de rochii (Bucureşti)
    Fondatoare: Carmen Dascălu
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 300.000 de euro
    Prezenţă: naţională

    BBU restore – restaurări de clădiri şi mobilier (Cluj-Napoca şi Bucureşti)
    Fondatori: Vladimir şi Tudor Buburuzan
    Investiţii: 80.000 de euro
    Prezenţă: naţională

    The Gentle Dentist – două clinici stomatologice (Bucureşti)
    Fondatoare: Beatrice Pătraşcu
    Investiţie iniţială: 650.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 1,4 mil. euro
    Prezenţă: în zonele Unirii şi Dorobanţi din Bucureşti

    Bere à la Cluj – producţie de bere artizanală (Cluj-Napoca)
    Fondator: Ferencz Vigh
    Investiţii: 200.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 120.000 de euro
    Prezenţă: HoReCa

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Sonia Năstase, Nespresso: „Echilibrul nu trebuie privit ca un obiectiv în sine”

    Potrivit Soniei Năstase, una dintre reuşitele recente profesionale avute alături de echipa Nespresso a fost deschiderea primului punct de vânzare din ţară, în afara Capitalei, la Cluj. Un alt proiect de succes, spune ea, este implementarea propriei infrastructuri de reciclare a capsulelor de cafea utilizate – un proiect 100% local. Pentru anul în curs şi-a propus, pe de-o parte, să aducă în România toate inovaţiile lansate la nivel internaţional – fie acestea sortimente de cafea sau espressoare, şi estimează, de asemenea, şi deschiderea unui nou punct de vânzare în Bucureşti. „Vom începe şi să organizăm sesiuni de tip masterclass la etajul clădirii noastre din Dorobanţi, deasupra boutique-ului Nespresso, unde iubitorii de cafea vor afla mai multe despre originile cafelei, despre modalităţile de prăjire, despre realizarea blendurilor şi despre felul în care creăm reţetele sortimentelor”, adaugă ea. Când vine vorba despre calităţile pe care femeile şi bărbaţii le pot aduce într-o afacere, Sonia Năstase spune că femeile aduc, poate, mai multă graţie şi eleganţă în mediul de afaceri, pentru a completa rigurozitatea bărbaţilor, sau mai multă emoţie care se transpune în intuiţie, în pasiune şi în lucruri durabile. În opinia sa, ar fi ideal ca viaţa personală şi profesională să se împletească armonios: „Sunt de părere că cele două se întrepătrund şi că nu le putem separa atunci când iubim ceea ce facem şi vrem să trăim frumos, având o viaţă împlinită. Cele două nu sunt în antiteză, iar echilibrul nu trebuie privit ca un obiectiv în sine”.

    Profilul Soniei Năstase a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Raluca Rusu, CEO, Computaris România: „Tehnologia este un tool care poate contribui pozitiv în multe domenii, iar pentru acest lucru este nevoie de oameni dedicaţi şi valoroşi, indiferent de gen”

    Una dintre cele mai recente reuşite profesionale ale Ralucăi Rusu este creşterea cifrei de afaceri a companiei pe care o conduce cu peste 30% în 2019 comparativ cu anul 2018. Potrivit ei, acest lucru s-a datorat în principal unei foarte bune coordonări în echipă, în care fiecare membru şi-a aliniat obiectivele personale de business la cele ale companiei. „Este adevărat că am venit şi cu o infuzie de idei în materie de inovaţie, dezvoltare de business şi management în resurse umane, în urma programului de EMBA (executive MBA) la care m-am înscris anul trecut.” Printre cele mai importante obiective pe care le are în vedere în 2020 este să continue, alături de echipa Computaris, trendul ascendent al creşterii companiei, dar şi expansiunea businessului pe alte pieţe. Raluca Rusu spune că, deşi a beneficiat de avantajul de a lucra într-o profesie tehnică, în care nevoia de specialişti competenţi a făcut să nu existe diferenţe de gen, în general, a observat însă că femeile sunt mai puţin încurajate de mediu să urmărească o carieră în IT&C, deşi nu există diferenţe în competenţe şi potenţial din perspectiva genului. „Este păcat, pentru că acest domeniu nu este legat numai de programare. Cred că tehnologia este un tool care poate contribui pozitiv în multe domenii, iar pentru acest lucru este nevoie de oameni dedicaţi şi valoroşi, indiferent de gen.”

  • Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România: „Numirea mea în aceasta poziţie a demonstrat încrederea grupului ING în maturitatea managementului local”

    Pentru Mihaela Bîtu, cea mai recentă provocare profesională a fost preluarea rolului de CEO al ING România, în iulie anul trecut, după aproximativ 10 ani în care a fost deputy CEO al băncii cu origini olandeze. „Numirea mea în aceasta poziţie a demonstrat încrederea grupului ING în maturitatea managementului local şi mi-a adus o mare responsabilitate, aceea de a conduce organizaţia noastră către nivelul următor de dezvoltare şi maturitate. Sunt, de asemenea, una din puţinele femei CEO din domeniul bancar şi sper că activitatea mea să inspire multe alte colege, astfel încât sa creăm mai multă diversitate în echipele de management ale băncilor româneşti”, spune Mihaela Bîtu. În continuare, în rândul priorităţilor companiei se numără investiţiile în tehnologizare, şi, mai ales, în dezvoltarea oamenilor din companie: „Oamenii din ING şi cultura noastră organizaţională sunt în prim-plan pentru mine. Ne preocupă viitorul angajaţilor noştri într-o lume în profundă transformare şi ne asumăm un rol activ în acest sens. Şi în anul acesta, investim în dezvoltarea abilităţilor angajaţilor noştri şi promovarea unei culturi agile şi performante”.
    Cât priveşte echilibrul carieră viaţa personală, Mihaela Bîtu este de părere că o carieră de succes nu exclude o viaţă personală împlinită: „Sunt căsătorită şi mamă a doi copii, un băiat şi o fată, de care sunt foarte mândră şi cărora le dedic cea mai mare parte a timpului meu liber. În relaţia cu partenerul şi copiii, pentru mine este esenţial este să petrecem timp de calitate împreună şi să existe certitudinea că suntem acolo pentru ei în momentele importante, fericite sau mai puţin fericite, atunci când avem nevoie unii de ceilalţi”.

  • Cum vor doi tineri să rezolve una dintre cele mai mari probleme ale şoferilor cu ajutorul matematicii

    Să găseşti un loc de parcare liber este una dintre cele mai mari provocări pe care le ai dacă eşti şofer atunci când ai drumuri de făcut în oraş. Pentru a rezolva această problemă mai multe start-up-uri locale s-au gândit să folosească matematica şi algoritmi de machine learning pentru a eficientiza acest proces pe infrastructura actuală a oraşelor din România.

    Unul dintre aceste start-up-uri este yeParking, o platformă care le permite proprietarilor de parcări să le închirieze altor utilizatori când acestea sunt libere, fiind practic un „Waze al parcărilor”. 

    „Acest sistem deschis oferă posibilitatea oricărui proprietar de parcări – de la cei individuali până la cei care deţin mai multe locuri de parcare, sau centrelor comerciale – să distribuie în comunitate în termenii şi condiţiile lor parcările existente astfel încât un loc de parcare să fie folosit la maximum. Statisticile arată că 60% din timp un loc de parcare stă liber, fiind rezervat sau alocat unei persoane fără ca maşina să fie neapărat acolo”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mihai Lodoabă, cofondator al yeParking. Proiectul a pornit în urmă cu doi ani din spatele blocului, a povestit el.
    „Prin yeParking am adus în România conceptul de partajare a parcării, park sharing, şi totul a plecat de la două necesităţi foarte mari în societate – una este nevoia de opţiuni în ceea ce priveşte un loc de parcare pentru fiecare şofer şi a doua este nevoia de a folosi la maximim infrastructura existentă pentru a face ca lucrurile de parcare disponibile să fie utilizate la maximum.”

    Cum funcţionează mai exact platforma dezvoltată de yeParking? Aceasta poate fi utilizată ca aplicaţie mobilă pe telefon, având două componente: una prin care proprietarii pot să îşi listeze locurile de parcare şi să stabilească termenii şi condiţiile şi perioadele în care locul de parcare este liber şi implicit şi tarifele, şi a doua, care le permite   şoferilor să caute parcare, parcările disponibile fiind afişate în timp real pe hartă. Aceştia pot naviga în timp real pe hartă şi pot bifa locul ca fiind utilizat.

    „Dacă există sisteme de acces control noi ne integrăm cu ele – avem deja asemenea integrări şi automatizări realizate pentru procesul de intrare.  Din momentul în care şoferii au intrat cu maşina în locul de parcare şi au bifat că l-au ocupat începe tarifarea utilizării locului de parcare”, a punctat cofondatorul yeParking.

    În prezent, aplicaţia yeParking este folosită în Cluj-Napoca şi Braşov, iar în platformă sunt listate şi parcări din Bucureşti. Pe termen lung, start-up-ul are în plan să se extindă la nivel naţional.

    „În acest moment am depăşit 1.000 de locuri de parcare listate în aplicaţie. Ne propunem ca în etapele următoare, pe durata verii, să oferim suport în alte două oraşe din România, iar pe zona de parcări private deja ne bucurăm să anunţăm în premieră că începând de săptămâna trecută parcarea aeroportului din Cluj-Napoca acceptă plata online prin intermediul nostru fără a mai fi necesar ca utilizatorii să se dea jos din maşină şi să meargă la automatele de plată”, a precizat Mihai Lodoabă, adăugând că start-up-ul este foarte deschis să implementeze soluţia şi în parcarea aeroportului Henri Coandă din Otopeni.

    Prima parte a proiectului yeParking a fost dezvoltată în decurs de peste un an din fonduri proprii, resursele fiind alocate de agenţia Digital Republic. Ulterior, start-up-ul a reuşit să atragă o finanţare din partea ROCA X.

    „De curând am reuşit să beneficiem de ajutorul financiar şi de business de la Roca X, astfel încât să putem să ne dezvoltăm şi să putem să accelerăm partea aceasta de varietate de opţiuni în comunitate. De asemenea, şi mai de curând am reuşit să fim parte a programului de accelerare de la Techcelerator şi prin intermediul acestui program şi al fondului de investiţii Gapminder vrem să reuşim să aducem şi mai multe facilităţi în sistem”, a spus cofondatorul yeParking, menţionând că prima rundă de finanţare atrasă s-a ridicat la 50.000 euro.

    „Am reuşit să atragem o rundă iniţială de accelerare în valoare de 50.000 de euro care ne ajută să scalăm, iar pe lângă aceasta avem şi suport pe partea de business astfel încât să putem să oferim opţiunile de parcări private şi parcări din centre comerciale în următoarea perioadă. În 2020 avem în plan să creştem şi zona de parcări private ale companiilor. Acolo ţintim o piaţă estimată undeva la 2 milioane de euro ca şi capacitate”, a completat el.

    O echipă formată din mai mulţi studenţi din Sibiu lucrează de asemenea la un proiect care ar urma să-i ajute pe şoferi să-şi găsească mai repede un loc de parcare, identificarea acestora fiind realizată de un algoritm. Practic, aplicaţia va detecta locurile de parcare libere analizând informaţiile de pe camerele video dintr-un oraş şi va anunţa şoferii unde se află, printr-o aplicaţie mobilă.

    „Noi ne propunem să rezolvăm problema găsirii locului de parcare. Spre exemplu în ipoteza în care eşti părinte dimineaţa trebuie să ajungi la locul de muncă, să duci copilul la şcoală, poate să cumperi ceva, şi în toate aceste puncte trebuie să opreşti. Oriunde mergi nu găseşti loc de parcare.

    Noi venim cu o soluţie pentru această problemă, un algoritm de detecţie a locurilor de parcare şi o aplicaţie de mobil pe care o pot utiliza şoferii. Noi pe bazăm pe infrastructura deja existentă a oraşului, dar şi pe camere noi dacă este necesar. Programul funcţionează pe un algoritm de machine learning şi practic noi vedem în program cu verde dacă locul de parcare este liber şi cu roşu dacă este ocupat. De asemenea programul detectează şi cât timp a stat maşina acolo şi poate fi implementat pe orice cameră video, nu necesită camere video speciale“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Andreea Purţa, cofondator ParkingWizzard. Ea a precizat că ideea dezvoltării aplicaţiei a venit dintr-o frustrare proprie.

    „Cred că ideea a pornit dintr-o frustrare personală, a tuturor. Cel puţin noi suntem studenţi şi după ora 8 nu găsim la universitate niciun loc de parcare, nici la 2 kilometri de unitate. Am început să lucrăm la acest proiect în luna martie în cadrul programului Innovation Labs.“

    În prezent, echipa ParkingWizzard se află într-un prim stadiul în care se ocupă de construirea primei versiuni a produsului şi de dezvoltarea aplicaţiei mobile.
    „Deocamdată am reuşit să discutăm cu primăria Sibiu, şi am reuşit să obţinem o cameră pe care putem testa proiectul, dar deocamdată aşteptăm aprobările necesare”, a punctat ea.

    Cum va funcţiona aplicaţia dezvoltată de ParkingWizzard? “Utilizatorii vor deschide aplicaţia de pe telefonul mobil şi vor avea acces la o hartă. Această hartă le va indica câte locuri de parcare libere sunt în jur şi dacă este o parcare cu plată sau fără plată. Aceştia vor putea vedea şi cât de departe este parcarea.”

    Pe termen lung, start-up-ul şi-a propus să detecteze şi dacă şoferii au parcat pe trecerea de pietoni, sau în locuri în care nu este permis. În ceea ce priveşte metoda de monetizare, echipa ParkingWizzard s-a gândit la mai multe variante.
    „Ne-am gândit la un model mix de monetizare. Vrem să avem 3 pachete pentru aplicaţia de mobil: un pachet gratuit pe care îl poate utiliza oricine, un al doilea pachet este unul premium care va fi plătit pe lună sau pe an. Pentru a diferenţia pachetele ne-am gândit ca abonamentul premium să ofere o detecţie mai rafinată a locurilor de parcare. Ca utilizator al versiunii gratuite vei primi 1-2 propuneri de locuri de parcare, în timp ce utilizatorii premium vor avea acces la mai multe. Al treilea pachet ar fi unul pe o singură zi dedicat turiştilor care merg într-un oraş.”

    AI Automation Initiative
    Ce face? Platformă software cu componentă IoT dedicată fabricilor
    Necesar de finanţare: minimum 200.000 euro
    Invitat: Sorin Igna, cofondator şi CEO al AI Automation Initiative

    Crystal Matrix
    Ce face? Platformă online de work & task outsourcing
    Necesar de finanţare: 100.000 euro
    Invitat: Mihai Luchian, fondator şi CEO al Crystal Matrix

    ParkingWizzard
    Ce face? Aplicaţie mobilă bazată pe un algoritm de machine learning care detectează locurile libere de parcare
    Invitat: Andreea Purţa, cofondator al ParkingWizzard 

    Hello Chef
    Ce face? Platformă online prin care clienţii să poată avea acces la un chef care să vină să gătească la ei acasă
    Invitat: Irina Terente, team leader în cadrul Hello Chef

    IRIS Robotics
    Ce face? Soluţii software şi hardware în domeniul ro­boticii şi al automatizărilor hardware şi software
    Ţintă de venituri 2020: 300.000 euro
    Invitat: Andrei Marin, cofondator al IRIS Robotics, mizează pe dublarea afacerilor şi a numărului de angajaţi în 2020

    Avoteca.com
    Ce face? platformă online pentru servicii juridice
    Investiţie iniţială: circa 10.000-20.000 euro
    Finanţare atrasă până acum: 30.000 euro
    Invitat: Ana Maria Drăgănuţă Briard, fondator Avoteca.com

    UrbanAir şi NeoDelivery
    Ce face? Platforme de mobilitate urbană
    Finanţare atrasă până acum: 600.000 euro
    Invitat: Mihai Rotaru, fondator al Neobility, platforme de mobilitate urbană

    ID Medic
    Ce face? Soluţie software pentru eficientizarea procesului de diagnostic şi tratament realizat de paramedici
    Investiţie iniţială: circa 4.000 euro
    Necesar de finanţare: minimum 30.000-40.000 euro
    Invitaţi: Mihai Albu şi Andrei Moldovan, cofondatori al ID Medic

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Pentru că o duceţi bine, schimbările pe care le cereţi de la Guvern/stat nu au cum să se facă


    4 milioane de salariaţi din companiile private muncesc jumătate de an pentru a susţine 1,2 milioane de angajaţi în sectorul public şi 5 milioane de pensionari.
    Toţi banii din taxele şi impozitele plătite de sectorul privat se duc într-o groapă neagră, se pierd şi la suprafaţă nu se întâmplă nimic.
    Unii dintre voi cereţi ca românii să-şi schimbe mentalitatea pentru ca România să fie mai bună!
    Cu toţii sunteţi nemulţumiţi de politicile publice, de administraţie, de sistemul de sănătate (în spitalele de stat te duci să te faci bine şi pleci de acolo bolnav, infectat de bacterii), de sistemul de educaţie (companiile private se plâng că şcoala de stat livrează numai analfabeţi funcţionali care nu ştiu nimic din ceea ce au ele nevoie), de infrastructura de transport, de atitudinea instituţiilor publice, care se protejează cu afişe de genul „Astăzi nu lucrăm cu publicul” etc.
    Peste 2 milioane de români au plecat din ţară invocând o parte din aceste motive şi mai ales faptul că nu se va schimba nimic în România.
    În România ultimilor douăzeci de ani s-au schimbat foarte multe lucruri în economie, în business, în societate, dar pe care le vedem greu.
    La conferinţa Confidex – Despre încredere în economie în vremuri de criză, Dan Ştefan, cofondator şi director executiv al grupului Autonom, a spus că-l macină două întrebări: cum putem avea, concret, instituţii publice mai puternice care să fie un motor în economie şi cum pot companiile româneşti să colaboreze între ele.
    La prima întrebare am un răspuns, dar nu ştiu câţi dintre voi îl veţi accepta.
    Cu toţii o ducem bine, chiar prea bine, mai mult decât aşteptările noastre de acum 20 sau 30 de ani, şi de aceea problemele cu care ne confruntăm cu toţii nu sunt atât de mari astfel încât să ieşim în stradă, să dărâmăm gardurile Guvernului şi ale Parlamentului şi să cerem schimbări peste noapte.
    Spitalele publice au fost înlocuite cu clinicile private, şcolile publice au fost înlocuite cu şcoli private, aproape 2 milioane de joburi se desfăşoară în clădiri de birouri curate, cu cafeteria la parter şi cu mallurile aproape.
    Datorită ofertelor aeriene low-cost vacanţele sunt făcute în afară, plecările în city-break-uri sunt ceva curent, iar piaţa muncii era şi va fi în favoarea angajatului pentru poziţiile superioare.
    Pentru că mulţi o duceau bine, prezenţa la vot în alegeri era de
    +/- 50%. Dacă Dragnea şi PSD nu aveau problemele cu justiţia, şi acum erau la guvernare, mai ales după scăderile de taxe pentru antreprenori şi facilităţile oferite mediului de business.
    În ultimii 10 ani, de la criza precedentă, salariile în IT, asigurări, sănătate, administraţie publică s-au triplat, iar celelalte s-au dublat. Dobânzile la lei au scăzut de trei ori, inflaţia nu mai reprezintă o problemă, iar cursul este stabil. Preţurile la locuinţe sunt rezonabile.
    De ce ar ieşi lumea în stradă, de ce s-ar bate la propriu şi la figurat pentru schimbarea sectorului de stat, pentru alte politici publice?
    Cele mai multe lucruri se schimbă în criză, iar criza de acum un deceniu şi chiar şi aceasta de acum nu ne-au lovit atât de tare.
    În America şi chiar în Europa, în aceşti ultimi zece ani, salariile nu au crescut cu mai mult de 10%, în timp ce preţul bunurilor şi serviciilor s-a dublat.
    Revoltele de acum din SUA, dincolo de motivul rasial, au în spate şi foarte multe probleme financiare, care vor ieşi din ce în ce mai mult la suprafaţă. Polarizarea la americani este foarte mare.
    Schimbările majore, inclusiv în România, nu se produc atunci când economia creşte, când e linişte pe stradă, când guvernul are bani de împărţit şi de dat.
    Schimbările pe care le cerem cu toţii se produc atunci când nu mai sunt bani, nu mai sunt creşteri salariale ci scăderi, când oamenii nu au alternative (în criza precedentă, românii puteau să meargă la muncă în străinătate dacă nu găseau joburi în ţară), când le sunt atacate bunăstarea şi liniştea personală.
    În România schimbările, cel puţin economice, se întâmplă atunci când vin FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană şi cer guvernului să facă ceva.
    Deşi sectorul privat a trimis 1 milion de oameni în şomaj tehnic, guvernul Orban nu s-a atins de niciunul dintre cei 1,2 milioane de bugetari.
    La polul opus, antreprenorii români au câştigat destul de mult de-a lungul anilor pe cont propriu, şi de aceea asocierea cu alţi antreprenori pentru rezolvarea unor lucruri comune nu este pe primul plan. Fiecare crede că se poate descurca în continuare aşa cum a făcut-o până acum.
    Numai crizele îi adună pe antreprenori împreună pentru a găsi soluţii. În vremuri de creştere economică fiecare îşi vede de drumul lui, banii intră în cont, iar problemele se văd doar din maşină.
    Pentru ca anumite lucruri să se schimbe, trebuie ca problemele publice să ne doară atât de tare, încât să nu mai putem/să nu mai puteţi.
    Încă nu suntem acolo.