Tag: mister

  • Evoluţia pieţei auto în 2014, învăluită în mister

    MODIFICAREA TAXEI DE POLUARE ŞI TRANSFORMAREA ACESTEIA ÎN TIMBRU DE MEDIU, limitarea deductibilitaţii şi intrările masive de maşini la mâna a doua sunt doar o parte dintre factorii care au tras în jos vânzările de automobile noi şi în 2013, al şaselea consecutiv de scăderi. „Rezultatele pieţei auto locale din acest an au fost influenţate de legislaţia României şi de politicile fiscale. Limitarea deductibilităţii costurilor şi a TVA-ului a avut o influenţă puternică asupra vânzărilor de maşini către persoane juridice, care în acest moment reprezintă 80% din piaţă„, este de părere Alexander Milanov, directorul general al BMW Group România. Cel mai dezbătut subiect din acest an a fost modificarea taxei de poluare în timbru de mediu, ce a redus puternic taxa pentru înmatriculările de maşini vechi încurajând practic importul de rable.

    Pe de altă parte, încă de la începutul anului taxa, indiferent de formă, a fost aplicată şi la prima tranzacţie cu maşini pentru care nu s-a plătit nicio taxă de primă înmatriculare. În această categorie au intrat atât maşinile înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi cele din 2009, când automobilele cu motoare sub 2,0 litri au fost scutite de la plată.

    NOUL SISTEM DE TAXARE A ADUS MAI MULTĂ BIROCRAŢIE, CARE A CRESCUT DIFICULTATEA PROCESULUI DE A VINDE O MAŞINĂ LA MÂNA A DOUA ATÂT DE MULT ÎNCÂT INDIRECT ACEST PROCES A AFECTAT IMPLICIT VÂNZĂRILE DE MAŞINI NOI. În plus, introducerea unei noi taxe pentru maşinile cu motoare de peste 3,0 litri a contribuit şi mai mult la crearea unui climat de nesiguranţă care a descurajat achiziţia de maşini noi„, a spus Milanov. El a subliniat că „s-a putut observa în special din partea persoanelor fizice tendinţa de a amâna achiziţia unei maşini noi„.

    În aceste condiţii, înmatricularile BMW au scăzut cu aproape 22% în primele 11 luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la peste 1.500 de maşini. Tot pe segmentul premium şi în aceeaşi perioadă Audi a scăzut cu 23%, la 1.300 de maşini vândute. Singurul brand pe acest segment a fost Mercedes-Benz, care a urcat cu 14% la peste 1.700 de maşini. „Volumele de vânzări realizate de BMW Group România în 2013 au fost sub cele din 2012. Pentru întregul an în curs estimăm o scădere de până la 25%„, a spus Milanov.

    PENTRU 2014, MIZA JUCĂTORILOR DIN AUTO O REPREZINTĂ STABILITATEA PIEŢEI, în condiţiile în care reţeaua actuală este construită în mare parte între anii 2006 şi 2008 pentru un volum de aproape 250.000 de maşini anual, adică de aproape cinci ori mai mare ca în prezent. „Aşteptăm o stabilizare a pieţei, deşi nu ştim încă dacă a fost deja atins punctul minim. Vedem posibilitatea unei creşteri mici în ultima parte a anului viitor, mai ales dacă luăm în calcul evoluţia mărcilor noastre şi pe celelalte pieţe din Europa„, a subliniat şeful BMW Group România.
    Piaţa din acest an a fost împărţită în două, potrivit directorului Opel pentru România, înainte şi după intrarea în funcţiune a programului Rabla.

    „Prima jumătate a anului a însemnat un declin al pieţei şi o scădere destul de abruptă. Pe de altă parte, este primul an când programul Remat a început atât de târziu, iar el a produs efecte doar din a doua jumătate a anului. Practic, ce s-a întâmplat cu Rematul din acest an a fost că a produs aşteptări din partea clientului român. Această aşteptare a fost latentă în primele şase luni şi s-a contabilizat în rezultatele din a doua jumătate a acestui an„, a spus Cristian Milea, country manager Opel pentru România.

  • GOOGLE pune capăt misterului care înconjoară o platformă plutitoare. Ce este construcţia de 76 metri lungime şi 22 de metri lăţime

     Reperată de blogul specializat CNET, barja enormă de 76 metri lungime şi 22 de metri lăţime a fost prezentată, între altele, ca centru de date plutitor sau vapor pentru organizarea unor petreceri uriaşe.

    “Centru de date plutitor? Vapor pentru petreceri uriaşe? Barjă pentru găzduirea ultimului dinozaur? Din nefericire nu este vorba despre niciuna dintre aceste lucruri”, a reacţionat miercuri grupul într-o declaraţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce văd recrutorii în cele 6 secunde în care îţi parcurg CV-ul

    În timpul scurt pe care îl petrec în analiza CV-ului, recrutorii se uită la nume, compania pentru care ai lucrat sau lucrezi, funcţia ocupată, data la care ai început şi data la care ai plecat din locul de muncă anterior, alte companii şi funcţii deţinute şi perioada petrecută în cadrul acestora,  educaţia.

    Studiul a fost realizat într-un interval de zece săptămâni pe 30 specialişti recrutori cărora le-au fost analizate mişcările ochilor în timp ce analizau o serie de CV-uri, potrivit Business Insider.  
    Cele două CV-uri de ma jos includ o hartă în care se văd punctele de concentrare ale recrutorilor. Cel din dreapta a fost parcurs mai cu atenţie decât cel din stânga, datorită formatului clar şi concis. Este important ca informaţiile să fie ierarhizate corect din punct de vedere vizual, astfel încât să ofere angajatorului posibilitatea ca informaţia pertinentă precum abilităţile şi experienţa, să poată fi parcurse rapid.


     

  • AFP: Arsenalul chimic al regimului sirian, un subiect învăluit în mister

     Franţa a acuzat marţi regimul lui Bashar al-Assad că a utilizat cel puţin o dată gaz sarin în Siria, subliniind că “toate opţiunile sunt pe masă”, inclusiv o acţiune militară, iar Washingtonul a solicitat probe suplimentare.

    Marea Britanie a anunţat miercuri că deţine probe “fiziologice” privind utilizarea gazului sarin în Siria, “foarte probabil” de către regimul lui Bashar al-Assad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vacanţa ideală în Cuba: havane, rom şi salsa

    CE PARE CĂ FEELING-UL A FOST MAI TARE DECÂT IDEEA PRECONCEPUTĂ ŞI ÎNCĂ DE LA PRIMUL CONTACT AM FOST ÎNTÂMPINATĂ DE OAMENI FRUMOŞI, veseli, doritori de petreceri, cântând, dansând şi unduindu-se pe ritmuri de salsa. Oameni şi locuri care m-au fermecat.

    Eu îmi leg destinaţiile de ceva care m-a făcut într-un fel sau altul să vibrez, astfel că pot să afirm că mi-am ales această frumoasă insulă atrasă fiind de mai multe lucruri despre care învăţasem sau citisem.Ca să fiu mai precisă, două personaje îmi suscitau îndeosebi atenţia: primul – cine altul decat El Comandante Che Guevara şi al doilea, marele scriitor american Ernest Hemingway. Eram fascinată de Che Guevara, bărbatul frumos, misterios şi impunător, personaj atât de disputat şi mistificat încă şi în zilele noastre. Cine nu a auzit sau fredonat celebra melodie “Hasta siempre, Comandante” şi chiar dacă acum poate nu v-o aduceţi aminte, trebuie doar să daţi o căutare pe YouTube şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc.

    IN CEEA CE ÎL PRIVEŞTE PE ERNEST HEMINGWAY, ERAM, CA SĂ SPUN AŞA, fanul său încă din copilărie, iar cărţi precum “Adio, arme”, “Pentru cine bat clopotele” şi “Bătrânul şi marea” m-au făcut să-l iubesc şi să-mi doresc ca într-o zi să văd şi unul dintre locurile preferate ale scriitorului. De fapt, ultimele sale două cărţi au fost scrise chiar în Cuba. Ei bine, am adăugat tot ce aflasem între timp despre Cuba, plajele mirifice, licoarea îmbătătoare a romului, parfumul unui fum de havană şi ritmul pasional şi lasciv al muzicii, iar acest amestec de ingrediente s-a transformat în dinamită curată.Vă propun, aşadar, o incursiune pe un tărâm de vis atârnat parcă în mrejele istoriei, blocat în iţele timpului. Trebuie să vă amintesc că cea mai bună perioadă de vacanţă în Cuba este între lunile noiembrie şi aprilie, însă chiar dacă între mai şi noiembrie este sezonul ploios, nu vă descurajaţi. Cuba este frumoasă oricând, iar ploile, chiar spectaculoase, se opresc ca din senin, lăsând soarele să strălucească.

    Iată, aşadar, că într-o zi de noiembrie am aterizat la Havana după un zbor de circa 9 ore din Amsterdam.Minunata mea vacanţă în Cuba o planificasem cu trei zile în Havana şi şapte zile în Varadero, una dintre celebrele staţiuni cubaneze. Deşi obosită, n-am putut să nu remarc în drumul spre hotel frumoasele şi pitoreştile străzi, dar care erau parcă încremenite în timp, cu maşini şi clădiri asemenea. Oraşul în sine este încântător cu clădiri vechi, superbe, construite în secolele 18 şi 19, în stil colonial, cu piaţete colorate şi spectaculoase, cu bulevarde ample şi maşini americane de prin anii ’60, vestitele Buick-uri.


    ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)

  • Ce mister dezvăluie noua descoperire de la Stonehenge

    Arheologii de la Universitatea din Birmingham au descoperit o serie de indicii odată cu localizarea a două peşteri la est, respectiv la vest de ansamblul Stonehenge. Specialiştii cred că acele grote au jucat un rol important în procesiunile de venerare a zeului Soare pentru a marca apusul şi răsăritul Zeului Soare, în timpul unei ample procesiuni care avea loc la solstiţiul de vară, cu mult înainte ca ansamblul Stonehenge să existe. Se pare că această celebrare era un proces foarte complex, asemenea unui pelerinaj care se întindea pe o zona mai extinsă din punct de vedere geografic, şi nu doar lângă ansamblul de pietre, care au fost ridicate mai târziu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info