Tag: Ministrul Muncii

  • Cine sunt cei 650.000 de români care vor beneficia de creşteri salariale

     Ordonanţa de urgenţă privind salariile bugetarilor a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Executivului, a anunţat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, de prevederile ei beneficiind 650 de mii de persoane, iar impactul bugetar este de 870 de milioane pentru anul acesta şi de 2,6 miliarde lei pentru anul următor.

    Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că OUG elimină inechităţile din sistemul salarizării bugetarilor. Prevederile OUG se vor aplica în două etape, astfel încât o parte dintre acestea vor intra în vigoare la 1 august 2016, urmând ca întreaga grilă de salarizare să fie aplicată din decembrie 2017.

    “Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă încercăm să rezolvăm nişte inechităţi strânse de ani de zile”, a spus ministrul.

    El a precizat că prin această ordonanţă nu se rezolvă toate problemele, dar 650 de mii de persoane vor beneficia de creşteri salariale.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Guvernul a adoptat ordonanţa privind salariile bugetarilor. 650.000 de persoane vor beneficia de creşteri salariale

     Ordonanţa de urgenţă privind salariile bugetarilor a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Executivului, a anunţat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, de prevederile ei beneficiind 650 de mii de persoane, iar impactul bugetar este de 870 de milioane pentru anul acesta şi de 2,6 miliarde lei pentru anul următor.

    Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că OUG elimină inechităţile din sistemul salarizării bugetarilor. Prevederile OUG se vor aplica în două etape, astfel încât o parte dintre acestea vor intra în vigoare la 1 august 2016, urmând ca întreaga grilă de salarizare să fie aplicată din decembrie 2017.

    “Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă încercăm să rezolvăm nişte inechităţi strânse de ani de zile”, a spus ministrul.

    El a precizat că prin această ordonanţă nu se rezolvă toate problemele, dar 650 de mii de persoane vor beneficia de creşteri salariale.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Ministrul Muncii: De la 1 iulie vor intra în plată noile indemnizaţii pentru mame

    “Ceea ce e foarte important e că săptămâna viitoare ieşim în dezbatere publică cu normele de aplicare. Oricine e în această situatie să verifice normele, să vadă dacă întelege ceva din ele – noi zicem că sunt destul de clare”, a declarat, la emisiunea După 20 de ani, de la ProTv, ministrul Muncii.

    El a precizat că noile prevederi se aplică şi mamelor care sunt în concediu fără plată sau s-au întors la serviciu, iar detaliile vor fi publicate în dezbatere publică, săptămâna viitoare.

    Întrebat despre finanţare, Dragoş Pâslaru a precizat că aceasta se va realiza în urma rectificării bugetare. “Până nu exista actul legislativ şi bugetul rectificat, rămâne o probabilitate. Să nu uităm ca aceşti bani sunt la concurenţă cu alţii pe care trebuie să-i dăm pentru că în Parlament se adoptă diverse lucruri mai mult sau mai putin ghiduşe. Asta e o problemă serioasă, e vorba de natalitate, de creşterea numărului de locuri de muncă”, a adăugat ministrul Muncii.

    Legea privind creşterea indemnizaţiei pentru mame a fost adoptată în luna aprilie 2016, după mai multe luni de dezbatere şi tensiuni între Parlament şi Guvern. Ulterior promulgării, premierul Dacian Cioloş a menţionat că Guvernul nu are bani pentru astfel de majorări şi a solicitat Parlamentului să indice sursa. În cele din urmă, premierul a venit cu asigurări că legea va fi pusă în aplicare.

     

  • Ministrul fondurilor europene a demisionat la cererea premierului

    Ministrul fondurilor europene, Aura Răducu, şi-a depus luni demisia. Este al doilea ministru din Cabinetul Cioloş care demisionează, după ministrul muncii, Ana Costea, scrie Digi 24

    Ministrul Aura Răducu a demisionat la solicitarea premierului Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat al instituţiei.

    Premierul ar fi fost nemulţumit de realizările ministrului.

    Săptămâna trecută, ministrul finanţelor, Anca Dragu, declara că România nu se numără printre cele 25 de state membre ale Uniunii Europene care au aprobate operaţiuni aferente Planului Juncker, potrivit Agerpres.

  • Ana Costea, ministrul Muncii, a demisionat

    Ministrul Muncii Ana Costea şi-a dat demisia joi, iar premierul Dacian Cioloş i-a acceptat-o, precizând că în perioada imediat următoare va înainta o propunere preşedintelui Klaus Iohannis, informează Guvernul.

    “Am acceptat astăzi demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

    Guvernul a anunţat miercuri că a retras OUG privind salarizarea bugetarilor. Discuţiile pe legea salarizării vor continua în zilele următoare, “cu sau fără doamna Costea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, precizând că premierul i-a cerut ministrului Muncii lămuriri în legătură cu ameninţările privind demisia, fără a primi un răspuns clar.

  • Oficial german:Fondurile UE neutilizate de România şi Bulgaria ar trebui redirecţionate în Germania

     “Trebuie să folosim oportunităţile oferite de imigraţie. Jumătate din imigranţi sunt bine calificaţi. Fără medicii şi personalul medical din Europa de Sud-Est multe clinici din Renania de Nord-Westfalia nu ar mai putea funcţiona”, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Express, Guntram Schneider, ministrul Muncii în acest land.

    Întrebat de cealaltă jumătate, care alcătuieşte aşa-numita “imigraţie a sărăciei”, oficialul german a precizat că aceştia vor continua să vină, atât timp cât salariul minim în România este de 1,04 euro pe oră.

    “În România salariul minim (pe oră) este de 1,05 euro. Aşa că nu trebuie să ne mirăm că oamenii vor continua să vină la noi. În 2013 au venit în Renania de Nord-Westfalia în jur de 18.000 de aşa-numiţi «imigranţi ai sărăciei» (…) Landul pune la dispoziţia localităţilor cu imigranţi 10,4 milioane de euro pentru integrarea acestora. Pe de altă parte, şi ţările de origine precum România şi Bulgaria trebuie să-şi integreze mai bine minorităţile. Au la dispoziţie fonduri europene în acest sens. Noi propunem ca fondurile pe care ţările de origine (ale migraţiei sărăciei – n.r.) nu le absorb să fie redirecţionate la noi şi în alte ţări (care primesc astfel de imigranţi – n.r.)”, a precizat Guntram Schneider.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plumb: Nouă clase de salarizare suprapuse după creşterea salariului minim; remediem până în octombrie

     Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a precizat că problemele apărute în sistemul de salarizare a bugetarilor, după ce salariul minim pe economie a fost majorat, vor fi remediate până la începutul lunii octombrie, “astfel încât să se poată asigura o normalitate în sistemul de salarizare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Ministrul Muncii a precizat, într-o conferinţă de presă, că în cursul zilei de joi s-a format un grup de lucru cu experţi din Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice care să soluţioneze problemele apărute în sistemul de salarizare al bugetarilor ca urmare a creşterii salariului minim pe economie, respectiv să modifice coeficientul de ierarhizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rovana Plumb, la emisiunea “După 20 de ani”: Până în 2016, vrem o creştere reală de cel puţin 400.000 a numărului de salariaţi

    “Aşa ne-am angajat”, a adăugat demnitarul, cu referire la faptul că atingerea acestor obiective este parte a programului de guvernare.

    Rovana Plumb a precizat, pe de altă parte, că în 2013 au fost “consolidate” 78.000 de locuri de muncă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INTERVIU – Rovana Plumb: Pensii majorate cu 4 – 4,4% şi o nouă lege a salarizării, în 2015

     Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plub, spune, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce are nevoie de revigorare şi reformare şi că doreşte să se concentreze în special pe politicile de ocupare, dar şi pe cele care ţin de familie şi protecţie socială.

    Rovana Plumb vorbeşte de prima decizie importantă pe care a luat-o ca ministru al Muncii, respectiv reînfiinţarea, după patru ani, a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, prin desfiinţarea Direcţiei de Protecţie a Copilului din minister şi a Oficiului Român pentru Adopţii, Ministrul argumentează decizia prin faptul că metodologia de coordonare privind protecţia copilului trebuie să fie “sub o singură baghetă”, nu să existe două structuri instituţionale care să se ocupe de acelaşi domeniu.

    Întrebată dacă ar susţine redeschiderea adopţiilor internaţionale în condiţiile unor reglementări foarte stricte, ministrul Muncii spune că, în prezent, nu există nicio discuţie în Guvern sau la nivelul altor instituţii guvernamentale cu privire la acest subiect. Ministrul precizează că, în cel mai scurt timp, instituţionalizarea copiilor mai mici de trei ani va fi interzisă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Costin: Sub 10 la sută dintre firme comunică agenţiilor de ocupare a forţei de muncă posturile vacante pe care le au

     “Sub zece la sută dintre firme îşi comunică nevoile privind forţa de muncă. Este un univers uriaş de oportunităţi de locuri de muncă”, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical la lansarea, de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), a două proiecte-pilot pentru tineri.

    Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că va iniţia o campanie naţională în acest sens, dorind ca fiecare companie în parte să fie contactată şi convinsă să înregistreze la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă posturile vacante pe care le are.

    “Am făcut apel către angajatori să ne comunice nu neapărat locuri de muncă vacante, dar şi ce le este necesar, pentru ca în funcţie de nevoile lor să putem face planul de formare profesională. Am cerut să ne transmită care ar fi necesarul de posturi pentru următorii ani”, a declarat Mariana Câmpeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro