Barca cu vele există de pe vremea fenicienilor, iar miile de ani care au trecut de la prima pânză ridicată în bătaia vântului n-au făcut decât să-i adauge parfum de legendă, arome exotice, imagini cu insule pline de cocotieri şi poveşti cu piraţi. Adevărul e însă un pic mai prozaic. În ultimii ani, chiar şi propulsate de vânt, velierele au reuşit să ia viteză în faţa bărcilor cu motor – cel puţin pe litoralul Mării Negre. Şi asta pentru că şcolile de yachting şi soluţiile de închiriere, charter sau proprietate comună au început să prindă teren şi la noi şi să scadă costul pe cap de om al expresiei “marinar de week-end”. Vorbim deci despre o industrie care ştie deocamdată să transforme banii în vele şi timpul petrecut pe mare în orgolii mai mult sau mai puţin împlinite. Următorul pas va fi pe drumul înapoi spre contul din bancă golit de această pasiune costisitoare.Cum să scoţi bani din yachting? E provocarea câtorva români, care ştiu deja cum să caute profitul pe mare, dincolo de orizontul crizei. Povestea lor, în această ediţie a Business Magazin.
“Am investit peste 200 de mii de euro şi ne-am ales cu câteva kilograme de metal, sub formă de cupe şi medalii”. Aşa începe mărturisirea câştigătoarei campionatului offshore al României de anul trecut, Iulia Negoescu Fulicea. Ăsta e şi stereotipul cel mai frecvent despre acest sport: că e scump. E parţial adevărat: o ambarcaţiune nouă cu vele din zona entry-level trece de 50 de mii de euro înainte de orice opţionale. Un velier de curse începe pe la 150 de mii de euro şi asta înainte de velele sofisticate de care are nevoie. Iar un yacht de croazieră pe care să poţi pleca cu prietenii până la Istanbul cu tot confortul trece de 200 de mii.
E deci un sport de milionari? Nu neapărat. Cei mai mulţi dintre cei care fac yachting acum în România nu plătesc mai mult de câteva sute de euro pentru plăcerea de a petrece câteva week-enduri în căldură, rău de mare, valuri şi emoţii de regatta.
Yachtingul este, pe de altă parte, o industrie matură în aproape toate ţările cu ieşire la mare din Europa. Porturile turistice generează slujbe şi creştere economică. Şi nu doar atât: dau alternative de leisure pentru turiştii localnici şi străini – cea mai mare problemă a litoralului românesc în acest moment, dacă nu eşti pasionat de cluburi până la 5 dimineaţa. Practic, o ţară cu o piaţă a yachtingului dezvoltată are mai multe şanse să atragă investiţii în turism. Şi poate să ceară mai mult de la potenţialii oaspeţi, atunci când oferta de sejur cuprinde şi cuvântul magic „croazieră”
Yachtigul are deci o personalitate duală. Pe de o parte poate fi o distracţie de week-end, în care ieşirea pe mare se îmbină cu o baie în larg, dar poate fi şi un sport extrem de competitiv, chiar dacă la startul celei mai mari regatte de veliere din România nu se adună niciodată mai mult de 40 de bărci.
Dincolo de toate, yachtingul începe încet-încet să-şi construiască un destin industrial. Sunt deja patru marine serioase pe litoralul românesc: Tomis, Eforie, Mangalia şi Limanu. Achiziţiile de veliere mari stagnează de câţiva ani, însă sunt şcoli private care au cumpărat ambarcaţiuni mai mici, pe care le închiriază mai departe amatorilor. Sunt deja români care merg la concursuri în străinătate. Şi sunt branduri care au început să investească în comunicare, de la McCann şi Ţiriac Auto şi până la Alpha Bank şi, cu voia dumneavoastră, Ziarul Financiar.
Şi, dincolo de toate, ceea ce ieri părea un simbol al opulenţei menit să mărească distanţa între bogaţi şi săraci a devenit azi o aventură bine controlată, accesibilă clasei de mijloc şi generatoare de dezvoltare locală. Cine sunt principalii playeri, care sunt costurile de intrare – ca marinar sau ca proprietar – ce înseamnă un foc, o randa, un vânt travers şi o voltă, aflaţi în paginile următoare!