Tag: miliardar

  • Fiica cea mai mare a lui Bill Gates a vorbit despre cum este să creşti într-o casă de miliardar. Ce îşi doreşte tânăra să facă în viitor

    Jennifer Gates, cea mai mare fată a lui Bill şi Melinda Gates, a vorbit despre avantajele de a creşte într-o familie cu o avere enormă într-un interviu publicat recent de revista Sidelines Magazine.
    „M-am născut în situaţia de a fi enorm de privilegiată”, a spus ea, „şi cred că este important cum foloseşti acele oportunităţi şi înveţi din ele pentru a descoperi lucruri de care eşti pasionat şi, sper, faci lumea puţin mai bună.”

    Gates, care a absolvit Universitatea Stanford în 2018, iar acum urmează cursurile şcolii de medicină Icahn, a declarat pentru Sidelines că pediatrul copilăriei sale a fost modelul care a inspirat-o să studieze biologia umană. Gates a declarat publicaţiei că poate să devină pediatru sau practicant ea însăşi, dar vrea să fie deschisă şi spre alte căi de carieră.


    „Sunt entuziasmată să învăţ  şi să împărtăşesc tot ce pot oamenilor. Suntem cu toţii oameni şi avem diferite experienţe  umane, totuşi există  ceva universal referitor la modul în care experimentăm greutăţile, creşterea şi bucuriile din viaţa noastră. Sunt receptivă la a învăţa despre greutăţile celorlalţi, indiferent de scopurile lor, iar acest lucru mă va ajuta să fiu un medic mai bun în viitor şi să îmi construiesc partea mea din lume.”

    Gates practică şi echitaţia şi a declarat publicaţiei Sidelines că spera ca într-o zi să obţină un loc în Echipa Statelor Unite pentru una dintre cele mai cunoscute competiţii americane din domeniu.
    Bill Gates, cunoscut timp de mai mulţi ani la rând drept cel mai bogat om al lumii (acum este al doilea, după Jeff Bezos), are o avere netă de 108 miliarde de dolari, potrivit Forbes. În 2011, el a declarat pentru Daily Mail că ai săi copii vor primi o „porţie minusculă” a averii sale. „Acest lucru înseamnă că va trebui să îşi găsească propria cale”, a spus el la vremea respectivă.

  • Care este marele regret al miliardarului Bill Gates după ce mai bine de 6 ani a propovăduit despre pericolele unei pandemii şi a avertizat guvernele lumii în legătură cu aceste pericole

    Miliardarul Bill Gates le atrage atenţia guvernelor lumii de ani de zile în legătură cu pericolele unei pandemii globale, însă eforturile sale nu au fost suficiente, întrucât pandemia de Covid-19 a prins toate ţările lumii nepregătite.

    „Îmi doresc să fi făcut mai multe pentru a sublinia pericolul. Mă simt teribil. Singurul motiv pentru care am vorbit despre asta a fost acela de a-i îndemna să luăm măsuri pentru a minimiza impactul”, a spus miliardarul Bill Gates pentru Wall Street Journal.

    Mai mult de 6 ani

    Co-fondatorul gigantului Microsoft a început să avertizeze lumea în legătură cu pericolele unei potenţiale pandemii încă din 2014 – când pericolul principal pe acest front era Ebola.

    În anul următor, Gates a ţinut un discurs TED în care a catalogat pericolul unei boli infecţioase ca fiind mai mare decât cel al unui război nuclear. El a scris în New England Journal of Medicine că „epidemia este una dintre puţinele catastrofe care ar putea afecta omenirea la scară largă în următoarele decenii”.

    El a încercat să ducă această discuţie în toate cercurile de putere în care a ajuns, la fiecare întâlnire cu un lider global, inclusiv când l-a întâlnit pe Donald Trump în 2016, atunci proaspăt ales preşedinte.

    Însă Gates spune că s-a dovedit dificil să încerce să îi convingă pe politicieni să cheltuie sume importante de bani pentru ceva ce nu reprezintă o ameninţare imediată.

    Totuşi, el a spus pentru WSJ că îi pare rău că nu a făcut mai multă presiune.

    „Mi-aş fi dorit ca avertismentele mele şi ale altora să ducă la un răspuns coordonat global mai bine pregătit. Speranţa mea acum este că liderii din toată lumea, responsabili pentru protecţia cetăţenilor, vor extrage învăţături din acestă tragedie şi vor investi în sisteme care să prevină viitoarele epidemii”, a spus Bill Gates.

    Fundaţia Gates a donat 305 milioane dolari în lupta cu Covid-19 până acum – iar Gates spune că va investi mult mai mult până la finalul pandmeiei.

    Poziţia fermă a lui Gates pe acest subiect l-a transformat într-o ţintă a teroriilor conspiraţioniste.

    Gates a fost unul dintre cei care a susţinut măsuri de carantină totală pentru a opri răspândirea virusului şi a estimat în luna aprilie că lumea se va întoarce în iunie la ceea ce se va contura drept o variantă asemănătoare normalităţii.

    Două săptămâni mai târziu, optimismul lui Bill Gates a pălit, el fiind „foarte îngrijorat” în legătură cu un al doilea val al pandemiei care va lovi SUA pe măsură ce statele încep să relaxeze regulile de distanţar esocială şi să redeschidă magazinele.

  • Cum a pierdut noul proprietar al PRO TV peste noapte 2,5 miliarde de dolari din averea sa

    Pariul lui Petr Kellner în China trebuia să îi crească substanţial averea. În schimb, miliardarul ceh s-a trezit cu o prăbuşire a creditării de consum, urmată de o luptă masivă pentru ţinerea sub control a impcatului coronavirusului, scrie Bloomberg.

    Cele două evenimente l-au costat pe miliardarul ceh aproape 2,5 miliarde de dolari din Ianuarie, şi au adunat un munte de întrebări privind expansiunea sa pe piaţa asiatică.

    În Noiembrie, compania Home Credit, controlată de Kellner, a venit cu un plan pentru o listare de 1,5 miliarde de dolari în Hong Kong, după ce investitorii au cerut o evaluare mai scăzută.

    Acum, încetinirea economică a Chinei şi reducerea creditării, urmate de măsuri dure de izolare, adaugă presiune extrem de mare pe firma miliardarului chinez, care are expunere fix pe piaţa chineză a creditelor. 

    Averea lui Kellner, care acum a ajuns la 10 miliarde de dolari, a scăzut cel mai mult anul acesta dintre toţi miliardarii est-europeni din afara Rusiei, în mare parte din cauza pierderii de 1,5 miliarde de dolari a valorii participaţiei sale în Home Credit, care acum valorează aproximativ 2,8 mld. dolari. 

    Petr Kellner a semnat anul trecut tranzacţia de 2,1 mld. dolari prin care cumpără grupul media CME, inclusiv unde este Pro TV, iar acum aşteaptă aprobările organismelor de reglementare din fiecare ţară pentru această achiziţie

    Cine este miliardarul ceh Petr Kellner, 55 de ani, cel care a cumpărat Pro TV. La mijlocul anilor 2000 a intrat în coliziune cu Vântu pentru banca Romexterra

    Petr Kellner, 55 de ani, este cel mai bogat om din Cehia. El a început să îşi construiască averea la începutul anilor ’90 vânzând produse de birotică şi papetărie.

    Mai târziu a lansat un fond de investiţii prin care a cumpărat cel mai mare asigurător din Cehia în timpul privatizărilor. Fondul PPF este cel mai mare acţionar în compania Home Credit, o firmă financiară gigantică cu operaţiuni în 10 ţări.

    Kellner a absolvit Universitatea din Praga cu profil economic în anul 1986. A fost angajat al companiei cehe Impromat, un importator şi vânzător de fotocopiatoare. În acest context l-a cunoscut pe Milan Vinkler, alături de care va fonda PPF.

    PPF, fondat în 1991, a preluat acţiunile mai multor companii privatizate de  statul ceh. Astfel, Kellner a devenit un jucător important pe mai multe pieţe locale, după care a început expansiunea în regiune, iar acum grupul controlează companii din Europa, America de Nord şi Asia.

    Petr Kellner este al doilea ceh care intră în piaţa media din România, după prietenul său Daniel Kretinsky, proprietarul Europa FM şi Virgin Radio.

    Kellner a fost cotat de revista americană Forbes în 2018 ca fiind al 88-lea cel mai bogat om al planetei, cu o avere estimată la 15,5 mld. dolari. Cu toate acestea, presa cehă îi estimează averea la mai puţin de 10 mld. dolari.

    Grupul PPF a avut în 2018 un număr mediu de 153.000 de angajaţi în total. Grupul PPF gestionează active mai mari de 45 mld. euro şi a avut un profit net de 865 mil. euro în 2018, în creştere cu 25% faţă de anul trecut, potrivit datelor financiare publicate de companie. Petr Kellner este acţionarul principal al grupului şi deţine 99% din acţiuni.

    Potrivit site-ului PPF, fondul de investiţii controlează peste 20 de companii, dintre care cel puţin şapte au operaţiuni şi în Rusia. Cele 20 de companii activează în mai multe industrii, printre care serviciile financiare, telecomunicaţiile, biotehnologia, real estate, asigurările, agricultură şi inginerie mecanică. În România miliardarul ceh are în acest moment afaceri în real estate. Printre com­paniile controlate de PPF la nivel global se numără Home Credit , PPF Banka (bancă), Air Bank (bancă), PPF Real Estate Holding, PPF Life Insurance (asigurări de viaţă – Rusia), ClearBank (bancă), Telenor CEE (operator telecom cu circa 9 milioane de clienţi).

    Grupul CME, proprietarul PRO TV, ar urma să fie preluat efectiv în 2020 de către grupul ceh PPF, controlat de miliardarul Petr Kellner. Grupul PPF, controlat de miliardarul ceh Petr Kellner, nu plănuieşte momentan să vândă PRO TV sau celelalte active ale Central Media Enterprise (CME) din România, ci vrea să dezvolte businessul în continuare, după ce a cumpărat toate activele CME de la gigantul american AT&T într-o tranzacţie de 2,1 miliarde dolari.

  • Inventatorul care a dat greş de peste 5.000 de ori înainte să dezvolte obiectul care este acum în aproape toate casele. Pandemia i-a crescut acum averea şi mai mult

    Inventatorul Sir James Dyson a ajuns recent pentru prima dată în fruntea clasamentului celor mai bogaţi oameni din Regatul Unit, averea sa ajungând duminică, 17 mai în clasamentul Sunday Times Rich la 16,2 miliarde de lire sterline, după ce a crescut anul acesta cu 3,6 miliarde de lire sterline. 


    Antreprenorul şi-a construit averea pe baza aspiratoarelor fără sac, pe care el însuşi le-a inventat şi pe care a început să le vândă începând cu anul 1993.


    Sir James, care are acum 72 de ani, a crescut în Norfolk şi a studiat arta, înainte ca cel care l-a îndrumat în colegiu să îi sugereze să se îndrepte spre design.  


    El a creat aspiratorul fără sac după ce a văzut cum funcţionează unul industrial şi şi-a imaginat cum ar putea să aducă beneficiile acestuia într-unul pentru casă. A durat însă mai bine de 10 ani ca ideea lui să aibă şi succes, ajungând la un moment dat să înregisteze datorii de 1 milion de lire sterline. Până la un aspirator funcţional, a creat 5.127 de prototipuri care au eşuat. El cochetează şi cu domeniul maşinilor electrice: chiar săptămâna trecută a dezvăluit prototipul său, în care a declarat că a investit peste 500 de milioane de lire sterline începând cu anul 2017. Proiectul a fost însă anulat de companie în toamna anului trecut.


    Sir James Dyson a ajuns în topul listei celor mai bogaţi oameni de afaceri din Marea Britanie în contextul în care averile celor 1.000 mai bogaţi oameni de aici au înregistrat pentru prima dată o scădere de la criza financiară, minusul înregistrat fiind de 3,7%. 


    Fraţii Hinduja, care îl urmează pe Dyson pe listă şi care sunt copreşedinţii conglomeratului financiar şi industrial ce le poartă numele cu baza în India, au înregistrat o scădere a averii cu 6 miliarde de lire sterline anul acesta, până la 16 miliarde de lire sterline.   

  • Miliardarul Warren Buffett se teme de criza economică? Acesta vinde acţiunile de la Goldman Sachs

    Miliardarul Warren Buffett vinde 84% dintre acţiunile deţinute la Goldman Sachs

    Această decizie este un semn că problemele crizei generate de pandemie vor continua pe termen lung. În schimb, miliardarul nu renunţă la acţiunile de la Apple, American Express, Coca-Cola şi Bank of America

    Unul dintre cei mai mari investitori americani, Warren Buffett, nu mai crede în revenirea rapidă a economiei Americii. Cel puţin asta reiese din decizia sa de a vinde 84% dintre acţiunile deţinute de Goldman Sachs.

    Buffett a investit în grupul bancar în timpul crizei din 2007, dar nu mai este dispus să o facă şi acum. Cunoscut ca fiind precaut, decizia lui este un semn că problemele economice generate de pandemie vor continua pe termen lung.
    Cu toate acestea, miliardarul de 89 de ani nu renunţă la acţiunile de la Apple, American Express sau Coca-Cola.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Miliardarul George Soros în pandemie: Donald Trump şi-ar dori să fie dictator, dar este împiedicat de Constituţie. Ar trebui să colaborăm cât mai puţin cu China pentru a ne proteja democraţiile

    Miliardarul filantrop George Soros a criticat atitudinea preşedintelui Donald Trump în timpul pandemiei, precum şi colaborarea cu China, întrucât aceasta s-ar putea dovedi un pericol la adresa democraţiilor libere, potrivit CNBC.

    Soros l-a criticat dur pe Donald Trump şi a spus că acesta nu reprezintă valorile unei societăţi libere şi deschise.

    „Donald Trump şi-ar dori să fie dictator. Dar el nu poate deveni dictator pentru că există o Constituţie în Statele Unite, pe care oamenii încă o respectă, iar aceasta îl va opri din anumite decizii – ceea ce nu înseamnă că nu va încerca în continuare, întrucât este în joc supravieţuirea lui politică”, a explicat miliardarul George Soros, într-un interviu cu publicaţia germană Augsburger Allgemeine.

    Colaborarea cu China

    Soros a spus că SUA ar trebui să limiteze colaborarea cu China pentru a-şi proteja propria democraţie.

    În interviul publicat luni, Soros a explicat că tensiunile actuale dintre cele mai mari două economii ale lumii, corelate cu acuzaţiile preşedintelui Donald Trump care învinuieşte China pentru pandemia de Covid-19, generează obstacole în calea eforturilor de a eradica virusul.

    „Sunt mulţi oameni care spun că ar trebui să colaborăm mai bine cu China (n.r: pentru depăşirea crizei) – dar eu nu cred că ar trebui să facem acest lucru. Trebuie să ne protejăm democraţiile şi societăţile libere. În acelaşi timp, trebuie să găsim o modalitate de a coopera pentru a lupta cu schimbările climatice şi cu noul coronavirus. Nu va fi uşor”, a spus George Soros.

    Soros despre Xi Jinping

    Miliardarul a declarat pentru ziarul german că empatizează cu cetăţenii chinezi care au susţinut vocal că se află „sub dominaţia unui dictator”.

    În acelaşi timp, el a apreciat că actuala criză pune presiune pe liderul chinez Xi Jinping, care a preluat forţat puterea pe viaţă în China.

    „Mulţi chinezi educaţi sunt foarte supăraţi pe conducerea partidului pentru că au ascuns coronavirusul pentru atâta timp. Când Xi a eliminat mandatele şi s-a numit singur preşedinte pe viaţă, el a distrus viitorul politic al unei elite importante de oameni. A fost o mare greşeală din partea lui. Deci, da, el este foate puternic într-un anumit mod, însă în acelaşi timp foarte slab, poate chiar vulnerabil acum”, a spus Soros.

  • Declaraţii şocante de la cel mai bogat inovator al lumii

    De asemenea, conform lui faptul că este miliardar e considerat ceva negativ de majoritatea lumii: „Recent, să fii miliardar a devenit peiorativ, ca şi cum ar fi un lucru rău, ceea ce nu are sens în multe dintre cazuri”, a spus Musk. Omul de afaceri a mai declarat că să lucrezi în producţie, manufactură, a trecut de la a fi un job valoros, la unul la care oamenii se uită de sus, deşi există valoare creată acolo. „Să faci o maşină este  o modalitate onestă de a câştiga bani, aceasta este o certitudine.” CEO-ul s-a referit şi la postarea sa recentă de pe Twitter în care a declarat că îşi va vinde toate bunurile materiale, despre care a spus ca îl trag în jos.
    „Am multe case, dar nu petrec mult timp în majoritatea acestora. Asta nu pare să fie o modalitate bună de folosire a activelor. Cineva ar putea să se bucure de acele case şi să le găsească o folosinţă mai bună decât mine.”
    Recent, s-a născut şi cel de-al şaselea băiat al omului de afaceri – care a primit un nume corespunzător inventivităţii acestuia, asemănător cu numele roboţilor: XAEA-12.
    Musk a mai vorbit despre subiectul reţelelor neuronale şi inteligenţei artificiale şi despre tehnologia Neuralink, ce are la bază un dispozitiv care poate fi implantat direct în creier şi care ar putea rezolva toate problemele neuronale – conducând astfel la dispariţia unor boli precum epilepsia. 

    „Mai ales în Statele Unite există o supraalocare de talente în finanţe şi drept. Practic prea mulţi oameni deştepţi urmează dreptul şi finanţele.”
    Elon Musk, într-un interviu difuzat săptămâna trecută.

  • Câţi bani a pierdut cel mai bogat om din Europa de când a început pandemia de COVID-19 şi până acum

    Averea miliardarului Bernard Arnault, cel mai bogat om din Europa, s-a prăbuşit din cauza pandemiei. Acţiunile grupului de lux LVMH au scăzut cu 19% anul acesta, miliardarul pierzând 30 de milioane de dolari, mai mult decât oricine altcineva în lume, potrivit Bloomberg.   

    Bernard Arnault a pierdut la fel de mulţi bani cât a câştigat Jeff Bezos, preşedintele Amazon, în aceeaşi perioadă.  La vârsta de 71 de ani, miliardarul a trecut prin mai multe crize şi a reuşit să iasă din toate, cu armada sa de peste 70 de branduri, de la Dior la Fendi.

    Toate aceste branduri sunt puternic lovite în schimb de izolare şi de închiderea centrelor comerciale.

      Louis Vuitton are în România o fabrica la Somarest, Sibiu. În 2018 avea peste 900 de angajaţi care lucrau în fabrică şi produceau componente pentru genţi. Înainte de criză, brandul Louis Vouitton avea o marjă de profit de 45%. 

  • Cum se numeşte copilul miliardarului Elon Musk şi al iubitei sale: X Æ A-12

    Miliardarul Elon Musk şi artista Grimes au confirmat că şi-au denumit copilul X Æ A-12, potrivit BBC

    Luni, CEO-ul Space X şi fondatorul Tesla a anunţat naşterea fiului lor pe platforma Twitter.

    El a postat numele copilului, dar abia mai târziu Claire Boucher, cunoscută drept Grimes, a explicat de ce şi-au numit copilul aşa.

    „X este variabila necunoscută; Æ este de la pronunţia AI (inteligenţă artificială); A-12 (aeronava noastră preferată); AâArchangel, cântecul meu preferat”, a explicat Grimes pe Tiwtter.

    Aeronava A-12 Lockheed a fost construită pentru CIA şi a fost cunoscută printre designeri drept „Arhanghelul” în timp ce era dezvoltată.

     

     

  • Cel mai excentric miliardar este pe punctul de a-şi vedea compania intrată în faliment din cauza pandemiei de COVID-19. Ce plan nebunesc are pentru a-şi salva compania

    Miliardarul britanic Richard Branson s-a oferit să-şi pună insula privată drept garanţie pentru a-şi salva compania aeriană Virgin Atlantic de la colaps economic, scrie Business Insider.

    Luni, mai multe rapoarte ale mass-media australiene au indicat că Virgin Australia, compania aeriană australiană lansată de Branson în anul 2000, urma să intre în administrare voluntară. Administrarea voluntară este similară cu falimentul din SUA. Compania aeriană a anunţat oficial că a intrat în administraţie voluntară marţea aceasta.

    Virgin Atlantic a luat mai multe măsuri de reducere a costurilor pentru a preveni prăbuşirea. Compania aeriană din Marea Britanie a anunţat luna trecută că va scoate temporar din uz 75% din flota sa până la 26 martie şi va creşte acest număr la 85% până la un moment dat în aprilie. Compania aeriană a declarat că va solicita personalului să ia opt săptămâni de concediu neplătit în următoarele trei luni pentru a evita reducerea locurilor de muncă.

    Într-o scrisoare deschisă adresată tuturor membrilor grupului Virgin, Branson a spus că „pune la bătaie” insula sa private, Necker, aflată în Insulele Virgine Britanice, ca garanţie pentru salvarea Virgin Atlantic. „La fel ca în cazul altor active Virgin, echipa noastră va strânge astfel cât mai mulţi bani pentru a putea păstra cât mai multe locuri de muncă în grup”, a spus Branson. El deţine insula de 74 de acri (0,3 km pătraţi), care funcţionează ca o staţiune care poate găzdui până la 30 de oaspeţi.

    Cititi articolul integral aici