Tag: Lituania

  • Comuniştii din Republica Moldova protestează în faţa delegaţiei Uniunii Europene de la Chişinău

     Manifestaţia PCRM (Partidul Comuniştilor din Republica Moldova) a început joi la prânz şi va continua până sâmbătă în faţa delegaţiei UE de la Chişinău, unde comuniştii moldoveni scandează sloganuri împotriva actualei guvernări a R.Moldova şi îşi exprimă dezacordul faţă de faptul că proiectul Acordului de Asociere, care va fi parafat astăzi la Vilnius, în Lituania, nu a fost făcut public, relatează PRO TV Chişinău.

    Unul dintre manifestanţi a venit într-o ţinută care, potrivit lui, semnifică moartea. Purtând steagul UE, el a vrut să compare, astfel, răul pe care l-ar aduce această entitate Republicii Moldova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Europenii nu au reuşit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere: “Ianukovici este pe punctul de a-şi pune ţara într-o situaţie de vulnerabilitate extremă”

     “Până în prezent, poziţiile nu s-au schimbat”, a adăugat ea la finalul unei cine între şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de state UE şi ai celor şase foste republici sovietice membre ale Parteneriatului oriental.

    “Situaţia nu s-a schimbat fundamental” într-o săptămână “şi sunt puţine şanse” ca acordul să fie semnat vineri, a confirmat o sursă diplomatică.

    “Statele membre au ascultat din nou argumentele preşedintelui ucrainean. Din nefericire, el nu vorbeşte de acord, sau de semnare, ci de problemele economice ale Ucrainei, a explicat Grybauskaite, care asigură preşedinţia semestrială a UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mănescu vrea ca CFR Marfă să participe la un proiect de transport între Marea Baltică şi M. Neagră

     Mănescu a discutat despre proiect, miercuri, la Luxemburg, cu ministrul lituanian al Transporturilor, Rimantas Sinkevičius. Proiectul vizează transportul de produse între porturile Klapeida şi Odessa, din Lituania, respectiv Ucraina.

    Contribuţia CFR Marfă ar consta în preluarea la transport în tranzit a unei părţi din traficul de containere realizat prin Viking pe reţeaua feroviara românească, între Giurgiuleşti/Galaţi sau Vadu Siret, implicând transbordarea containerelor, sau Ungheni şi Giurgiu/Ruse, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UE a decis să accelereze implementarea acordului cu Ucraina, în pofida presiunilor Rusiei

     Lituania, care în prezent deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, a anunţat că reprezentanţii statelor membre au convenit luni ca majoritatea prevederilor acestui acord să fie aplicate până la ratificarea lui, care ar putea să dureze o perioadă îndelungată.

    “Odată semnat, va fi posibil să punem în aplicare aproape 90 la sută din acordul de liber schimb, fără procesul de ratificare”, a declarat ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius.

    El a adăugat că această “aplicare provizorie” va permite procesului să fie ireversibil şi ca Ucraina să-şi continue reformele.

    Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord după ce Marea Britanie a renunţat la obiecţii, a afirmat un diplomat european, sub protecţia anonimatului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România a avut în iunie a treia mare scădere anuală din UE a volumului vânzărilor de retail

     Cele mai mari scăderi au fost consemnate în Spania (6,9%), Slovenia (3,6%) şi România (3,1%), iar cele mai puternice creşteri în Luxembourg (27,5%), Lituania (6,7%) şi Polonia (5,5%).

    În rândul celor 22 de state membre care au furnizat date, volumul vânzărilor de retail a scăzut în şapte ţări şi a avansat în 15.

    Raportat la luna mai, România a înregistrat o creştere de 0,1% a volumului vânzărilor de retail în iunie, faţă de un declin de 0,3% în UE. Zece state au consemnat creşteri faţă de luna mai, Bulgaria a stagnat, iar 11 au avut o evoluţie negativă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Speranţe slabe pentru o decizie privind Schengen în decembrie

    “Preferăm să calificăm drept priorităţi doar acele zone în care se pot face progrese în mod realist. Vom avea în vedere ceea ce se întâmplă pe teren, progresele făcute de România şi de Bulgaria şi poziţia statelor care au îngrijorări”, a spus Raimundas Karoblis, reprezentantul permanent al Lituaniei la UE, citat de EurActiv, referindu-se în special la “turismul pentru ajutoare” incriminat de opozanţii aderării celor două ţări la Schengen.

    “Vom încerca să vedem care sunt şansele unui acord în decembrie, deşi, sincer, nu văd până acum ameliorări majore ale atmosferei în această privinţă. Dar, desigur, trebuie să continuăm să insistăm şi să încercăm”, a spus Karoblis, adăugând că rămâne de văzut dacă soluţia va veni în mandatul preşedinţiei lituaniene sau va fi amânată. Karoblis s-a referit la reuniunea din 5-6 decembrie a Consiliului pentru afaceri interne al UE, când ar putea fi adoptată o decizie privind accesul României şi al Bulgariei în spaţiul Schengen.

    Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a sugerat că este vorba doar de o neînţelegere, arătând că ministrul Titus Corlăţean a discutat la telefon cu omologul său lituanian, Linas Linkevicius, care şi-a afirmat sprijinul pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi a spus că “această temă rămâne o prioritate” pe agenda viitoarei preşedinţii lituaniene a UE.

  • Lituania, viitoarea preşedintă UE, nu este optimistă privind aderarea României la Schengen. Emisarul Vilniusului: “Este foarte dificil să promitem ceva”

     Este “foarte dificil” să se promită ceva în legătură cu dificilul dosar al aderării României şi Bulgariei la Schengen, a declarat Raimundas Karoblis, reprezentantul permanent al Lituaniei la Bruxelles, într-o conferinţă susţinută în capitala belgiană în care a prezentat priorităţile preşedinţiei ţării sale.

    Comisia Europeană (CE) consideră că Bulgaria şi România sunt pregătite să adere la Schengen încă din 2010, dar un număr de state membre UE au blocat procesul, citând diverse motive, de la un control slab la frontiere, corupţie şi o lipsă de progrese în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi până la “beneficii turistice” pentru minorităţile etnice de romi din cele două ţări.

    O serie de preşedinţii UE au plasat aderarea României şi Bulgariei la Schengen între priorităţile lor, Ungaria şi Polonia fiind deosebit de angajate în avansarea dosarului, în 2011. Preşedinţiile care au urmat, daneză, cipriotă şi cea curentă, irlandeză, au fost, însă, mai puţin active, opoziţia Olandei fiind deosebit de puternică în această perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiscul din Lituania caută evazioniştii pe Google

     Unele state europene au acuzat Google că încalcă dreptul oamenilor la viaţă privată, însă în Vilnius trecerea maşinilor Google Street View a pus la dispoziţia autorităţilor un nou instrument pentru descoperirea celor ce nu-şi plătesc taxele, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

    Inspectorii din Vilnius au petrecut mai multe luni căutând imagini despre active nedeclarate pentru impozitare.

    “Am fost foarte impresionaţi. Ne-am dat seama că putem face mai mult şi într-un timp mai scurt”, a declarat şeful autorităţii pentru taxe, Modestas Kaseliauskas.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost presupus gardian de la Auschwitz, identificat în Germania

     Hans Lipschis, născut în Lituania în urmă cu 93 de ani, trăieşte la Aalen, în Baden-Württemberg (sud-vestul Germaniei), şi pretinde că a lucrat la Auschwitz ca bucătar, şi nu ca gardian în lagărul construit de către nazişti în Polonia ocupată, potrivit unei anchete recente a postului de radio-televiziune public regional SWR.

    Potrivit publicaţiei Die Welt, Lipschis a fost naturalizat de regimul nazist. El s-a stabilit în Statele Unite în 1956 şi a trăit la Chicago până când a fost expulzat în Germania, în 1983.

    În raportul pe 2013, Centrul Simon Wiesenthal, care urmăreşte foşti nazişti, îl plasa pe Lipschis în poziţia a patra pe lista celor mai căutaţi criminali. Centrul afirmă că acesta a servit într-un batalion SS, în perioada 1941-1945, şi “a luat parte la masacre şi la persecutarea unor civili nevinovaţi, în special evrei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român munceşte 25 de minute ca să plătească o bere. Media europeană este de 5 minute

     Cu toate că muncesc mult peste media europeană pentru a-şi putea plăti berea, românii sunt printre primii pe continent la consum.

    Astfel, cu un consum mediu de 90 de litri de bere pe cap de locuitor în 2012, România ocupă locul şase în Europa, după Cehia, Austria, Germania, Polonia şi Lituania.

    În condiţiile în care o bere are, în medie, 0,5 litri, pentru cele 180 de beri consumate pe an un român trebuie să muncească peste 4.400 de minute, adică mai mult de 73 de ore.

    Piaţa berii din România a crescut anul trecut cu 7%, la 18,2 milioane de hectolitri, dar berarii consideră că avansul este conjunctural.

    “Evenimentele sportive din vara anului trecut şi vremea bună au dus la creşterea consumului, nu creşterea nivelului de trai al populaţiei”, a declarat marţi într-o conferinţă de presă Constantin Bratu, directorul general al asociaţiei Berarii României.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro