Totodată, actorul îşi acuză colaboratorii că nu i-au atras atenţia că face cheltuieli exagerate – în ultimii 20 de ani se estimează că Depp a cheltuit aproape 2 milioane de dolari lunar.
Aflat în pragul falimentului, Johnny Depp a fost nevoit să-şi scoată la vânzare o parte din bunuri, inclusiv piese din colecţia sa de artă, precum şi unele proprietăţi.
Divorţul de actriţa Amber Heard, de anul trecut, a reprezentat şi el o lovitură pentru bugetul deja fragil al starului.
Tabloul a fost pictat în jurul anului 1500 şi este una dintre cele 15 picturi în ulei realizate de Leonardo. Lucrarea a fost precedată de două desene pregătitoare executate de artist. Pentru aproape 150 de ani, tabloul a dispărut şi a fost avansată ipoteza că ar fi fost distrus, scrie Mediafax.
Acum câţiva ani, “Salvatorul lumii” (“Salvator mundi”) a fost identificat într-o colecţie americană şi a fost expus public pentru prima oară la National Gallery din Londra, la data de 11 noiembrie 2011.
Până să i se piardă urma, tabloul a fost supus în repetate rânduri unor lucrări de restaurare, nu întotdeauna reuşite. Specialiştii au determinat că doar mâna dreaptă a lui Isus, cea care binecuvântează, nu a fost afectată de restaurările successive.
Tabloul a fost pictat în jurul anului 1500 şi este una dintre cele 15 picturi în ulei realizate de Leonardo. Lucrarea a fost precedată de două desene pregătitoare executate de artist. Pentru aproape 150 de ani, tabloul a dispărut şi a fost avansată ipoteza că ar fi fost distrus, scrie Mediafax.
Acum câţiva ani, “Salvatorul lumii” (“Salvator mundi”) a fost identificat într-o colecţie americană şi a fost expus public pentru prima oară la National Gallery din Londra, la data de 11 noiembrie 2011.
Până să i se piardă urma, tabloul a fost supus în repetate rânduri unor lucrări de restaurare, nu întotdeauna reuşite. Specialiştii au determinat că doar mâna dreaptă a lui Isus, cea care binecuvântează, nu a fost afectată de restaurările successive.
Kendama denumeşte atât jucăria din lemn cu trei cupe în care poţi prinde o bilă, cât şi jocul cu această jucărie din lemn, inventată în urmă cu sute de ani şi care a cucerit acum copii, tineri şi adulţi din întreaga ţară. Fascinaţia pare cu atât mai neverosimilă cu cât prezentul este dominat de tehnologie, iar gadgeturile de toate felurile sunt tot mai accesibile.
Generaţia cu cheia de gât îi reuneşte pe cei care au copilărit în România comunistă în anii ’70-’80. Generaţia tinerilor de acum a primit diferite denumiri precum „millennials” sau „generaţia Z”. La fel de bine i-am putea denumi şi „Generaţia cu kendama de gât”, după cum spune şi Balazs Kiss, manager Juggler.ro, magazin online de jucării creative. Obiectivul principal în jocul cu kendama este de a-ţi coordona corpul pentru a prinde tama (bila) cu diferite părţi ale mânerului ken.
Aşadar, o jucărie de lemn care, contrar aşteptărilor, într-o lume digitală a jocurilor video şi smartphone-urilor, a reuşit să creeze o veritabilă isterie şi să cucerească milioane de copii din toată lumea, inclusiv din România. Ţara noastră a stabilit un record european la competiţia de kendama; 659 de persoane s-au înscris şi au participat la concursul Kendama Play de la Bucureşti. Competiţia din Capitală a devenit astfel cea mai mare din Europa şi a doua din lume, după cea de la Singapore.
Totuşi, kendama nu este o jucărie nouă, ci are o istorie de sute de ani. Prima menţiune a unei astfel de jucării, numită bilboquet, datează din secolui XVI-lea când la curtea regelui Henri al III-lea se juca acest joc. Jucăria cu origini europene a ajuns apoi în Japonia unde a cunoscut un succes fenomenal şi de unde şi-a luat inclusiv denumirea – Ken (ţepuşă/sabie) şi Tama (bilă). După ce a plecat în Asia, jucăria şi jocul kendama au revenit pe bătrânul continent şi s-au extins şi în alte ţări precum SUA, câştigând simpatia tinerilor.
Kendama a devenit extrem de populară anul acesta atât la nivel global, cât şi pe plan local, cu un maxim de interes atins în mai 2017, potrivit Google Trends. Cu toate acestea, jocul este prezent în România încă de prin 2008-2009, iar de prin 2012-2013 a început să fie vândut în unele magazine specializate; acum, aceste jucării sunt nelipsite din tot felul de magazine online, dar şi de pe rafturile retailerilor precum Diverta, Carrefour, eMAG sau Cărtureşti. Nu lipsesc nici chiar de la tarabele de ziare. „Kendama, jocul care a cucerit lumea, era imposibil să nu ajungă şi pe rafturile noastre. Este provocator, amuzant şi cool, iar copiii îl îndrăgesc din ce în ce mai mult. Este produsul vedetă în acest an şi se încadrează perfect în gama noastră de jocuri pentru copii şi nu numai, fiind potrivit pentru dezvoltarea abilităţilor, a dexterităţii, dar şi pentru distracţie”, spune Carmen Dumitrescu, business development manager la Diverta.
În anii ‘90 şi la începutul anilor 2000, fiecare an venea cu un nou tip de jucărie pe care toţi copiii îl doreau. Fie că vorbim de „Teenage Mutant Ninja Turtle” sau de „Tamagotchi”, fiecare an avea un joc preferat sau o jucărie preferată. Odată cu răspândirea jocurilor video şi a consolelor de jocuri, dar şi a telefoanelor inteligente, jucăriile clasice au pierdut teren în detrimentul atracţiilor desfăşurate în spatele unor ecrane, mici sau mari. Aşadar, este atipic ca în 2017 foarte mulţi copii să fie atraşi de o jucărie de lemn cu o istorie de sute de ani. „Chiar si după tehnologizarea industriei de jocuri şi cea a jucăriilor, au existat hit-uri de jocuri clasice. Cel mai mare şi mai cunoscut poate este reprezentat de Lego”, este de părere Iulia Soare, marketing manager al magazinului online Giftology.
JOCURI CLASICE ÎNTR-O LUME TEHNOLOGIZATĂ
În 2017, piaţa jocurilor şi a jucăriilor din România va depăşi valoarea de 230 de milioane de euro, potrivit unui studiu al agenţiei de marketing Perceptum. Anul trecut, veniturile cumulate ale firmelor din domeniu depăşeau 160 de milioane de euro, vizibil fiind avansul comerţului online.
Până în 2020, segmentul cu cea mai spectaculoasă creştere, de aproximativ 80%, ar urma să fie, conform previziunilor Perceptum, cel al jucăriilor de construcţie (de tip Lego). Însă cota de piaţă a acestei categorii va rămâne redusă, ponderea cea mai ridicată având-o, în continuare, jucăriile diverse (cele pentru sugari şi jucăriile dinamice: zmee, cercuri hoola hoop, frisbee, morişti, ceasuri, puşculite etc.), vehiculele şi armele de jucărie, precum şi figurinele şi jucăriile din pluş. Piaţa jucăriilor din România reprezintă 1,5% din cea europeană, fiind pe locul al treilea în regiune, după Polonia şi Ungaria.
„Printre factorii care influenţează cererea pentru jucăriile tradiţionale se află îmbătrânirea populaţiei şi creşterea competiţiei cu noile produse IT&C, care substituie tot mai mult segmentul dintâi. Nu doar jocurile video, dar şi telefoanele smart, tabletele şi alte produse de divertisment concurează în preferinţele copiilor. Producătorii vor fi nevoiţi să ia în calcul, tot mai mult, componenta hi-tech a jucăriilor şi să-şi actualizeze permanent oferta, în funcţie de noii idoli ai generaţiei tinere, pe care aceasta îi doreşte în miniatură”, a declarat Raluca Ghilea, directorul de strategie al Perceptum Concept.
Balazs Kiss, manager al magazinului online Juggler.ro, consideră că piaţa jucăriilor din România este mult mai matură „decât poate părea la o primă vedere” şi observă o tendinţă de diversificare a clienţilor pentru jucării clasice precum kendama. „Atât părinţii cât şi cei mici doresc să încerce jucării noi cum sunt kendamele sau fidgeturile, dar şi să-şi reamintească de propria copilărie prin intermediul jucăriilor retro cum ar fi jucăria Bobo, rubikurile sau jocurile de cărţi”.
În acest an, piaţa jucăriilor tradiţionale din UE se va ridica la 25 de miliarde de euro. Ţările europene cu cele mai ridicate valori ale pieţei de jucării sunt: Marea Britanie (cu venituri estimate de 5,7 miliarde de euro în acest an), urmată de Germania, Franţa, Italia şi Spania. Anul trecut, categoria jocurilor şi a jucăriilor de tip puzzle a crescut, în UE, cu aproape 6%, fiind cea mai dinamică şi luând locul jucăriilor de construcţii.
CUM A CUCERIT KENDAMA LUMEA?
Care este motivul pentru care kendama a devenit atât de populară în doar câteva luni? „Este vorba de provocarea pe care o oferă, secretul fiind diversitatea trickurilor şi a nivelurilor de dificultate, oferind practic nenumărate posibilităţi”, spune Kiss. El adaugă că se pot face foarte multe trucuri cu kendama, iar unele „sunt suficient de grele încât să menţină interesul luni sau chiar ani de-a rândul”.
Totuşi, kendama nu este singura jucărie care a făcut furori în acest an. La scurt timp, a urmat un alt val generat jucăriile de tip fidget, în special „fidget spinners”, menite să ţină ocupate mâinile jucătorului. „Faptul te că poţi juca oriunde (în parc, metrou, mall, acasă, la şcoală), nu necesită un anumit număr de participanţi, vârsta şi de asemeni preţul acesteia, toate aceste motive au făcut kendama foarte populară. Acelaşi lucru se întâmplă cu fidget spinnerele”, spune psihologul Elena Pălimac. Tot ea explică interesul uriaş generat de aceste jucării şi din perspectiva dependenţei creierului faţă de nou; aceste jucării sunt, pentru mulţi dintre cei care le folosesc, noutăţi, le trezesc interesul.
Jucăriile mici oferă utilizatorului ceva de făcut cu degetele şi i-ar ajuta pe oameni să scape de anxietăţi. Un asemenea exemplar este „The Fidget Cube”, proiect finanţat pe platforma de crowdfunding Kickstarter cu 6,5 milioane de dolari. „Fidget spinnerele înlocuiesc rosul de unghii, ceea ce este un mare pas înainte. În plus, se adresează unei pături largi de consumatori”, spune sociologul Bogdan Voicu. La rândul său, Elena Pălimac este de părere că „în cazul spinnerelor, fascinaţia este dată în primul rând de mişcare şi culoare, iar găselniţa de marketing este presupusa lor funcţie terapeutică, care ştiinţific nu a fost demonstrată. Efectul antistres poate rezulta din repetarea unor mişcări stereotipe, care eliberează o anumită cantitate de energie fizică şi psihică”.
În ceea ce priveşte preţul unei kendame, acesta variază de la câteva zeci de lei până la câteva sute de lei, în funcţie de firma producătoare, de material şi de desenul cu care este decorat. Unele kendame rare pot costa şi câteva mii de dolari. „Vindem kendama şi la peste 200 lei. Periodic apar noutăţi îmbunătăţite calitativ şi în special în ceea ce priveşte designul, la preţuri în jur de 400 lei. În ceea ce priveşte spinnerele, avem în ofertă produse cu preţuri în jur de 79 lei”, spune Carmen Dumitrescu, business development manager Diverta. Ea se aşteaptă ca în viitor să vândă spinnere cu 90-100 de lei. În momentul de faţă, retailerul Diverta vinde în jur de 5.000 de kendame şi 2.000 de spinere pe lună.
„Doar într-o singură săptămână, de la mijlocul lunii mai (8 – 14), am înregistrat peste 145.000 de căutări despre kendama. Două săptămâni mai târziu, 22 – 28 mai, şi fidget spinnerele atingeau cota maximă de popularitate, fiind înregistrate peste 210.000 de căutări care făceau referire la ele”, au declarat reprezentanţii eMAG.
Kendama se vindea în cadrul retailerului de la începutul anului, „iar în martie puteam vorbi deja despre începutul unui nou fenomen. Popularitatea acestei jucării a crescut foarte repede: în luna mai aveam deja cu 227% mai multe comenzi care conţineau kendama faţă de luna martie. Probabil mulţi adulţi au ales să dea cadou copiilor de 1 iunie o astfel de jucărie”, adaugă reprezentanţii eMAG.
Tot cam în aceeaşi perioadă şi spinnerele au devenit populare brusc. „Majoritatea clienţilor care au comandat kendame şi fidget spinnere au între 35 şi 44 de ani. Cele mai multe comenzi care au conţinut astfel de produse au fost plasate din Bucureşti”, spun reprezentanţii celui mai mare retailer online din România. În Timiş, Constanţa şi Prahova s-au comandat cele mai multe jucării kendama de pe eMAG, în vreme ce clienţii din Cluj, Timiş şi Constanţa au comandat cele mai multe spinnere. De asemenea, faţă de primele şase luni din 2016, numărul de produse din categoria jucării s-a dublat la eMAG.
În căsura construită de Paul şi Cristian Axinte oamenii pot auzi noaptea, prin pereţii construiţi din paie, greierii, iar dimineaţa păsările cum cântă. O astfel de experienţă inedită caută zeci de turişti peste hotare, dar, mai nou din România, în căsuţa desprinsă parcă din poveşti. Mică şi totuşi încăpătoare, rustică şi în acelaşi timp modernă, foarte veselă, căsuţa primeşte cu uşile deschise pe oricine vrea să-i treacă pragul.
Căsuţa de poveste are 80 de metri pătraţi este la mare căutare în rândul celor care apreciază natura şi traiul ecologic.
Ideea aceste căsuţe i-a venit lui Paul, care, în urmă cu mai bine de un deceniu, a plecat în străinătate, unde a întâlnit-o pe Ann, într-o căsuţă asemănătoare cu cea pe care a construit-o în România, s-a căsătorit şi au împreună trei copii. Cei doi tineri au hotărât să îşi amenajeze o căsuţă asemănătoare cu cea în care s-au cunoscut şi acasă, în România.
Au construită căsuţa în vârf de deal, lângă staţiunea Sîngeorz-Băi. Locuinţa a fost ridicată din baloţi de paie şi totul a durat doi ani, iar costurile au depăşit 10.000 de euro.
Pentru a şti cum să realizeze căsuţa Paul a luat cursuri în Belgia în care au învăţat cum să-şi construiască o căsuţă ecologică, din baloţie de paie. De profesie inginer, Paul a ştiut exact ce vrea de la proiect însă cu meşterii din România i-a fost foarte greu pentru că ei nu au înţeles de ce vrea cineva să îşi construiască o casă din baloţi de paie…
L-a ajutat fratele său, Cristian, care de când a aflat de proiect i-a fost alături şi, de altfel, el a rămas în România să gestioneze căsuţa şi să primească turiştii.
În căsura construită de Paul şi Cristian Axinte oamenii pot auzi noaptea, prin pereţii construiţi din paie, greierii, iar dimineaţa păsările cum cântă. O astfel de experienţă inedită caută zeci de turişti peste hotare, dar, mai nou din România, în căsuţa desprinsă parcă din poveşti. Mică şi totuşi încăpătoare, rustică şi în acelaşi timp modernă, foarte veselă, căsuţa primeşte cu uşile deschise pe oricine vrea să-i treacă pragul.
Căsuţa de poveste are 80 de metri pătraţi este la mare căutare în rândul celor care apreciază natura şi traiul ecologic.
Ideea aceste căsuţe i-a venit lui Paul, care, în urmă cu mai bine de un deceniu, a plecat în străinătate, unde a întâlnit-o pe Ann, într-o căsuţă asemănătoare cu cea pe care a construit-o în România, s-a căsătorit şi au împreună trei copii. Cei doi tineri au hotărât să îşi amenajeze o căsuţă asemănătoare cu cea în care s-au cunoscut şi acasă, în România.
Au construită căsuţa în vârf de deal, lângă staţiunea Sîngeorz-Băi. Locuinţa a fost ridicată din baloţi de paie şi totul a durat doi ani, iar costurile au depăşit 10.000 de euro.
Pentru a şti cum să realizeze căsuţa Paul a luat cursuri în Belgia în care au învăţat cum să-şi construiască o căsuţă ecologică, din baloţie de paie. De profesie inginer, Paul a ştiut exact ce vrea de la proiect însă cu meşterii din România i-a fost foarte greu pentru că ei nu au înţeles de ce vrea cineva să îşi construiască o casă din baloţi de paie…
L-a ajutat fratele său, Cristian, care de când a aflat de proiect i-a fost alături şi, de altfel, el a rămas în România să gestioneze căsuţa şi să primească turiştii.
Începând din secolul al XIX-lea, toate podurile din lemn executate pe teritoriul ţării noastre, destul de numeroase, au avut un caracter provizoriu, ele urmând a fi inlocuite, mai devreme sau mai tarziu, cu poduri metalice sau din beton.
Construirea unui pod de cale ferată peste Dunare care să lege Ţara Românească de Marea Neagră devenise necesară încă din timpul domniei lui Barbu Ştirbei. În anul răscumpărării liniei Cernavodă-Constanţa (mai precis, la 10 decembrie 1882), guvernul român lansează un concurs internaţional pentru proiectarea a doua poduri mari peste Dunăre şi peste braţul Borcea, pe linia Cernavodă-Feteşti. Dar nici unul dintre cele opt proiecte prezentate comisiei de examinare, în anul 1883, de firme din Franţa, Germania, Elveţia şi Belgia nu a fost acceptat. După trei ani, in 1886, are loc un al doilea concurs, la care participă cinci firme, dar rezultatul rămâne acelaşi.
Într-un moment de stralucită inspiraţie, comisia îi propune lui Anghel Saligny să prezinte un proiect. În decembrie 1887, guvernul, prin Ministerul Lucrărilor Publice, îl însărcinează oficial pe Saligny cu elaborarea proiectului liniei Feteşti – Cernavodă. E o decizie surprinzătoare, ţinând seama de faptul că numai cu câţiva ani în urmă acelaşi minister refuzase să ia asupra să răspunderea executării unor tabliere mici, lucrarea fiind preluată de firme particulare.
Inainte de a începe proiectarea, Anghel Saligny îşi formează o echipă de ingineri specialişti de la Şcoala Natională de Poduri şi Şosele, printre care Ion Băiulescu, N. Herjeu, Şt. Gheorghiu, Alex. Bădescu, V. Christescu, Gr. Cazimir, P. Zahariade şi alţii, aduşi mai tarziu. O data rezolvate toate problemele de ordin tehnic şi economic, echipa de specialişti îşi începe practic activitatea de proiectare, reuşind, după o munca intensă, să termine, la 1 decembrie 1889, elaborarea formei finale a proiectului.
După numai un an (la 9 octombrie 1890), timp în care au fost repartizate şi demarate lucrările de pregătire, a început şi lupta pentru învingerea greutăţilor apărute în execuţie. Un lucru care nu trebuie omis ar fi faptul că terasamentele liniei ferate Feteşti – Cernavodă, care leagă între ele podurile lui Anghel Saligny, au constituit la vremea lor cea mai mare şi cea mai importantă lucrare de terasamente realizată în ţara noastră. Una peste alta, lucrările la podurile dunărene au durat cinci ani. Ziarul Times scria: “o realizare surprinzatoare la Cerna-voda”, iar Ilustrazione Italia afirma: “e o lucrare care poate fi luată ca model chiar şi de alte ţări, cu mijloace tehnice mai înaintate”.
„Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 6 şi pornesc focul folosind cremenele. De obicei sunt tăciuni buni de la focul din ziua precedentă şi focul se aprinde repede şi îmi pregătesc cerealele. Adun lemn şi surcele şi mă spăl în râu.”, povesteşte tânărul experienţa sa într-un articol pentru The Guardian.
Zeki Basan trăieşte singur pe Insula Skye (nordul Scoţiei) într-un cort pentru că iubeşte natura şi îi place acest mod de trai. După micul dejun acesta îşi ia ghiozdanul şi merge timp de 30 de minute până la şcoală. Însă nu este una obişnuită. Acum participă la un curs pentru toate vârstele, unde sunt înscrişi 12 studenţi momentan. Zeki Basan tocmai a terminat un curs de alpinism şi urmează unul de caiac.
“Oamenii mă întreabă dacă nu îmi este dor de internet, de televizor, dar nu obişnuiam să mă uit prea mult la TV sau să stau pe net. Îmi folosesc telefonul mobil o data la câteva săptămâni pentru a fi la current cu ce se întâmplă cu familia mea, în lume. Sunt o persoană sociabilă, însă mă simt foarte bine şi singur”, recunoaşte tânărul de 16 ani.
Zeki Basan recunoaşte că ceea ce face nu este pentru toată lumea, dar asta îl face fericit. “Mi-ar plăcea să văd mai mulţi oameni cum se bucură de natură, să nu le fie frică să iasă din case, să nu le fie frică de ploaie şi să înveţe cum să supravieţuiască”,
Clădirea “zgârie nor” numită Framework va avea 11 etaje, iar constructorii folosesc o tehnologie numită “cross-laminated timber” (CLT) astfel clădirea va rezista chiar şi în urma unor cutremure mari.
Constructorul lucrează cu oamenii de ştiinţă de la universitatea Portland şi de la universitatea Oregon pentru a dovedi că materialele sunt potrivite pentru astfel de construcţii.
Clădirea va găzdui birourile a două bănci, Albina Community Bank şi Beneficial State Bank, dar va avea şi apartamente. Construcţia este plănuită să înceapă în toamnă.
Primul zgârie nori din lemn al Americii va fi construit în totalitate din lemn şi va fi amplasat în Portland, Oregon. Clădirea “zgârie nor” numită Framework va avea 11 etaje, iar constructorii folosesc o tehnologie numită “cross-laminated timber” (CLT) astfel clădirea va rezista chiar şi în urma unor cutremure mari.
Constructorul lucrează cu oamenii de ştiinţă de la universitatea Portland şi de la universitatea Oregon pentru a dovedi că materialele sunt potrivite pentru astfel de construcţii.
Clădirea va găzdui birourile a două bănci, Albina Community Bank şi Beneficial State Bank, dar va avea şi apartamente. Construcţia este plănuită să înceapă în toamnă.
