BusinessMagazin

Tag: jurnalist

  • Asasinarea lui Boris Nemţov continuă seria de crime care vizează criticii Kremlinului – GALERIE FOTO

    Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani şi o figură carismatică a politicii ruse, s-a remarcat în timpul fostului preşedinte rus Boris Elţîn şi a devenit un critic înverşunat al preşedintelui Vladimir Putin. El a fost împuşcat mortal de persoane necunoscute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apropierea Kremlinului.

    “Aceasta este una dintre ultimele asasinări ale unor persoane care au criticat autorităţile din Rusia în ultimii ani. Nu ştim, bineînţeles, cine a făcut acest lucru sau de ce, dar cu siguranţă va trimite un mesaj îngrozitor persoanelor care luptă pentru aceeaşi cauză pentru care a luptat Nemţov”, remarcă reporterul New York Times Peter Baker, pentru CNN.

    Jurnalistul consideră că este posibil ca această crimă să nu aibă totuşi o conexiune politică: “În Rusia există mai multe niveluri, lucruri pe care nu le vedem. Nu putem exclude (un motiv despre care noi nu ştim). Dar chiar dacă nu este o lovitură politică, acest asasinat are ramificaţii politice puternice”.

    Asasinarea liderului opoziţiei ruse este ultima dintr-o serie de crime comise în ultimii ani şi care au vizat critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, unii dintre aceştia fiind ucişi cu cruzime.

    Unul dintre cele mai proeminente astfel de asasinate a fost cel al jurnalistei Anna Politkovskaia, la 7 octombrie 2006, chiar în ziua în care Vladimir Putin sărbătorea împlinirea a 54 de ani.

    Politkovskaia, unul dintre puţinii jurnalişti ruşi care au denunţat abuzurile din timpul şi de după războiul din Cecenia, a fost ucisă în holul clădirii din Moscova în care locuia. Ea lucra pentru publicaţia Novaia Gazeta.

    Organizatorul şi executantul asasinării jurnalistei Anna Politovskaia au fost condamnaţi în iunie 2014 la închisoare pe viaţă de un tribunal din Moscova, în timp ce trei dintre complicii acestora au primit pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de închisoare. Rustam Mahmudov a fost declarat vinovat că a tras asupra jurnalistei în momentul intrării în imobilul în care locuia, în timp ce Lom-Ali Gaitukaev, unchiul asasinului, a fost identificat drept organizatorul atentatului. De asemenea, tribunalul l-a condamnat la 20 de ani de închisoare pe poliţistul Serghei Hagikurbanov, găsit vinovat pentru participare la pregătirea asasinatului. Cei doi fraţi ai atacatorului, Ibragim şi Djabrail Mahmudov, acuzaţi că au supravegheat-o pe Anna Politovskaia şi l-au avertizat pe fratele lor în momentul sosirii, au primit pedepse de 12, respectiv 14 ani de închisoare. Ancheta nu a reuşit însă identificarea unor eventuale persoane care să fi comandat asasinatul.

    Asasinarea jurnalistei a fost urmată de alte crime.

    În noiembrie 2006, Aleksandr Litvinenko, un transfug din serviciile secrete ruse (FSB) care colabora cu serviciul britanic de informaţii externe MI6, a murit la Londra, la vârsta de 43 de ani, după ce a fost otrăvit cu poloniu-210, o substanţă radioactivă extrem de toxică şi aproape nedectabilă. El a fost prima victimă a unui “asasinat radioactiv”.

    Într-o scrisoare sfâşietoare şi plină de furie, redactată pe patul de moarte, Litvinenko l-a acuzat pe Vladimir Putin că a ordonat asasinarea sa, o acuzaţie pe care Kremlinul a respins-o de fiecare dată.

    “Puteţi reuşi să reduceţi la tăcere un om, dar nemulţumirea protestelor din întreaga lume vă va răsuna în urechi tot restul vieţii, domnule Putin”, le-a dictat el poliţiştilor care au venit să îi ia depoziţia.

    La doi ani după asasinarea Annei Politkovskaia, jurnalistul rus Mihail Beketov a fost victima unei agresiuni violente, în urma căreia a devenit hemiplegic, după mai multe luni petrecute în comă, având amputate câteva degete şi un picior şi fiind incapabil să vorbească.

    Redactor-şef al unei publicaţii din Himki, un oraş de la periferia moscovită, Beketov, care a lansat o serie de acuzaţii de corupţie la adresa proiectului controversat de construire a unei autostrăzi, apărat de administraţia locală, a decedat în aprilie 2013, la vârsta de 55 de ani.

    În ianuarie 2009, avocatul Stanislav Markelov, în vârstă de 34 de ani, şi jurnalista Anastasia Baburova, în vârstă de 25 de ani, care lucra pentru bisăptămânalul Novaia Gazeta, au fost împuşcaţi mortal în centrul capitalei ruse.

    Stanislav Markelov a fost ucis imediat după ce a denunţat într-o conferinţă de presă eliberarea fostului colonel rus Iuri Budanov, condamnat la zece ani de închisoare, în 2003, pentru că sugrumase o tânără de origine cecenă în vârstă de 18 ani. Jurnalista a fost rănită în timp ce încerca să îl oprească pe agresor şi a murit la spital. Ea era stagiară la Novaia Gazeta, pentru care a lucrat şi Anna Politkovskaia, şi scrisese numeroase articole vizând problemele de rasism şi ultranaţionalism din Rusia.

    Într-un interviu acordat în martie 2009, preşedintele rus de atunci Dmitri Medvedev recunoştea că în Rusia au loc asasinate politice, în urma mai multor crime neelucidate comise la Moscova, ale căror victime au fost mai mulţi jurnalişti. “Nu cred că este vorba în toate cazurile de acţiuni politice. Dar în unele situaţii este posibil să fie vorba despre răzbunare politică, sunt absolut sigur”, afirma el.

    În iulie 2009, Natalia Estemirova, care reprezenta organizaţia neguvernamentală Memorial în Cecenia şi lupta împotriva abuzurilor comise de autorităţile acestei republici instabile din Caucazul de Nord, a fost răpită şi ucisă în Caucazul rusesc.

    Trupul Nataliei Estemirova a fost găsit într-o pădure din apropiere de Nazran, principalul oraş din Inguşetia, cu urme de gloanţe. Aceasta era o apropiată a jurnalistei Anna Politkovskaia şi unul dintre puţinii critici ai execuţiilor din Cecenia în timpul celor două conflicte între forţele separatiste şi armata rusă, după dezmembrarea URSS.

    După o perioadă de acalmie, în martie 2013, opozantul rus Boris Berezovski, în vârstă de 67 de ani, care era exilat în capitala britanică din 2000, a fost găsit mort în reşedinţa sa din Ascot, un oraş situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Londra. În urma autopsiei s-a stabilit că probabila cauză a morţii este spânzurarea, iar medicul legist nu a găsit nicio urmă de agresiune. Apropiaţi ai lui Berezovski au susţinut însă că suspectează că a fost vorba despre un asasinat.

    Fostă eminenţă gri a Kremlinului în timpul lui Boris Elţîn, căzut în dizgraţie odată cu preluarea puterii de către Vladimir Putin, Berezovski obţinuse statutul de refugiat politic în Marea Britanie în 2003. Moscova a cerut Londrei în mai multe rânduri, dar fără succes, extrădarea acestui om de afaceri controversat, inculpat în Rusia pentru că a făcut apel la o lovitură de stat. El era vizat de numeroase anchete în Rusia, ultima datând din mai, după ce le-a propus o recompensă celor care “îl vor aresta pe periculosul criminal Putin”.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Cei mai admiraţi antreprenori şi executivi din România răspund

    “Dacă aş fi fost vreodată jurnalist, aş fi încercat mereu să prezint omul, dincolo de eticheta de CEO sau de proprietar al unei firme. Omul este foarte important. Aş încerca să scriu şi să-l încurajez să vorbească nu doar despre afacere, ci şi despre momentele lui de îndoială, despre eşecuri, despre cum a învăţat din eşecuri, despre cum ar face lucrurile diferit dacă ar fi avut mai multă informaţie într-un anumit moment, aş încerca să adâncesc foarte mult dialogul şi înţelegerea.“

    Mesajul lui Vasile Iuga, şeful PricewaterhouseCoopers România şi managing partner al PricewaterhouseCoopers pentru regiunea Europa de Sud-Est, transmis celor mai puternici executivi şi antreprenori în cadrul unei gale CEO Awards din octombrie 2013, venea în contextul unei discuţii despre eşecuri şi lucruri care ar fi putut fi făcute diferit. Iuga, premiat de Business Magazin în cadrul evenimentului, îşi reproşa că în tinereţe a iubit prea mult aviaţia – “unde am investit tot ce am avut mai bun în prima parte a vieţii“ -, deşi, spune el, ar fi trebuit să studieze dreptul, domeniu care i-ar fi asigurat cunoştinţe extrem de utile pentru cariera sa ulterioară. Iuga s-a alăturat PwC în 1991 şi în cei peste 20 de ani de carieră în domeniu a devenit unul dintre veteranii industriei de pe piaţa locală. Iniţial specializat în ingineria de aeronave, el a studiat, abia după venirea la PwC, ştiinţe economice, devenind pe rând auditor financiar, expert contabil şi evaluator. Discuţia despre lecţiile trecutului, învăţături şi lucruri care puteau fi făcute altfel este încă un subiect delicat şi puţin discutat de către reprezentanţii mediului de afaceri din România.

    Cei mai importanţi oameni din business au dat de-a lungul timpului sfaturi din experienţa lor care arată că cel mai important lucru în perioada de creştere şi dezvoltare este să faci alegerile corecte. Liliana Solomon, fost CEO al Vodafone România, spunea la prima ediţie a Meet the CEO (cea mai importantă sursă de poveşti de business) că cel mai important lucru este contextul în care se dezvoltă un tânăr: „La 18 ani ai anumite interese – la 18 mă interesa tenisul, la 25 fizica, la 30 economia. De aceea nu poate să conteze atât de mult ce ai studiat. Contează aplicabilitatea a ceea ce ştii şi ce înţelegi. Am un prieten care spune: dacă te-ai născut prost, poţi să mori prost; dacă te-ai născut deştept, poţi să mori prost. Depinde mult ce faci de-a lungul vieţii – partea intelectuală contează foarte mult: cum eşti educat, la ce şcoli mergi, în ce companii lucrezi“.

    La acelaşi eveniment, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, completa în acelaşi context că o mare influenţă în viitorul unui tânăr o are familia: „Mi se pare foarte important să încep cu educaţia pe care am primit-o, în cei 7 ani de acasă. Eu am crescut într-o famile de clujeni, care ne-a crescut cu nişte principii destul de rigide: responsabilitate, disciplină, să duci bine lucrurile până la capăt. Educaţia este cel mai important lucru pe care ţi-l poate da familia – sunt elemente care reprezintă datele fundamentale ale formării noastre ca personalitate şi caracter. Asta mi-a determinat cariera: ulterior am învăţat economia în România, la facultatea de profil, iar apoi am încercat să înţeleg teoria economică prin studii de drept. Dreptul m-a ajutat foarte mult să înţeleg esenţa economiei, iar apoi mi-am completat educaţia în străinătate, la London Business School, cu un curs de Corporate Finance. Din acel moment s-a conturat cariera mea“.

    Perioada 1990-2000, în care cea mai mare parte a comunităţii de business active astăzi a învăţat pe propria piele primele lecţii ale capitalismului, a fost una de studiat business de la zero, operând cu concepte abstracte precum strategii şi planuri pe termen lung sau reguli şi proceduri interne. Dintre oamenii care au învăţat printre primii business în România au fost aleşi Cei mai admiraţi CEO din România, un demers iniţiat în 2010, care a adus în faţa publicului, de-a lungul celor cinci ediţii, numele recunoscute şi confirmate chiar de către mediul de afaceri. Cei mai admiraţi sunt şi cei pe care mediul de business îi consideră demni de urmat, modele pentru domeniile lor de activitate şi lideri de la care tinerii pot învăţa. „Sfaturi pentru mine tânăr“ urmăreşte să fie o interfaţă de dialog între numele marcante din businessul românesc şi tinerii aflaţi în căutare de valori şi de repere.

    La întrebarea „Ce sfaturi mi-aş da mie însumi/însămi la vârsta de 20 de ani, având cunoştinţele şi experienţa de astăzi?“ au răspuns Florin Talpeş, proprietar al Bitdefender, Raul Ciurtin, proprietar al Albalact, Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, Dan Şucu, proprietar al Mobexpert, Mihai Marcu, acţionar majoritar al MedLife, Dragoş Petrescu, CEO al Trotter Prim, Wargha Enayati, fondator al Regina Maria, Elena Cremenescu, fondatoarea mărcii de cosmetice Elmiplant, Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi & Saatchi România, Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast, şi Mircea Turdean, director general al Farmec.

  • Fost oficial al CIA, declarat vinovat pentru că a furnizat informaţii secrete unui jurnalist

    Jeffrey Sterling, în vârstă de 47 de ani, a fost declarat vinovat în cazul a nouă capete de acuzare, între care dezvăluirea de informaţii secrete din domeniul apărării şi obstrucţionarea justiţiei, a anunţat Departamentul Justiţiei.

    Inculpat în decembrie 2010 şi arestat în ianuarie 2011, Jeffrey Sterling a fost eliberat pe cauţiune în aşteptarea pedepsei care urmează să fie anunţată la 24 aprilie.

    Cazul se referă la o operaţiune CIA în Iran despre care jurnalistul James Risen, de la New York Times, a scris în cartea sa “State of War” (“Stat războinic”) în 2006.

    Angajat la CIA din mai 1993 şi până în ianuarie 2002, Sterling s-a ocupat de o operaţiune clandestină vizând destabilizarea programului nuclear iranian, ale cărei elemente confidenţiale au fost găsite în cartea reporterului.

    “Este o concluzie corectă şi adecvată”, a apreciat secretarul Justiţiei Eric Holder într-un comunicat. “Aşa cum o dovedeşte acest verdict, este posibil să urmăreşti scurgerile de informaţii ilegale care prejudiciază securitatea naţională fără să împiedici capacitatea jurnaliştilor de a-şi face treaba”, a apreciat el.

    Secretarul a adăugat că aceste dezvăluiri de “informaţii secretizate au pus în pericol operaţiunile întreprinse pentru apărarea securităţii naţionale a Americii. Aceste scurgeri au pus vieţi în pericol. Ele constituie o ruptură scandaloasă a încrederii publice în cineva care a depus jurământul că o va respecta”.

    Jeffrey Sterling “şi-a încălcat jurământul de a proteja secretele naţiunii noastre şi şi-a trădat ţara”, a criticat directorul FBI James Comey, în acelaşi comunicat.

    Prin funcţia deţinută, Jeffrey Sterling a promis să nu lase nicio informaţie clasificată drept secret de apărare să ajungă la persoane “neautorizate”, între jurnalişti.

    Responsabilitatea operaţiunii privind programul nuclear iranian i-a fost retrasă în august 2000, dată la care a început o procedură civilă şi administrativă împotriva CIA. “Probe din proces arată că Sterling a dezvăluit informaţii despre operaţiune ca reacţie la refuzul CIA de a rezolva litigiul în termeni care să îi fie favorabili”, potrivit aceluiaşi comunicat.

    Începând din februarie şi martie 2003, Sterling a dat mai multe telefoane la domiciliul jurnalistului şi a rămas în contact cu el până în noiembrie 2005, prin telefon şi e-mail, potrivit elementelor prezentate la proces.

    James Risen, jurnalist câştigător al prestigiosului premiu Pulitzer, a fost citat în justiţie în 2008, apoi în 2011, pentru a depune mărturie în procesul lui Jeffrey Sterling dar, somat să dezvăluie numele sursei, el a refuzat aceste convocări. La 13 ianuarie, Departamentul Justiţiei a decis că jurnalistul nu trebuie să mai depună mărturie.

  • Putin a glumit pe seama unui jurnalist care a suferit două atacuri cerebrale, spunând că pare beat – VIDEO

    Şeful statului a fost întrebat de un jurnalist din Kirov de ce supermarketurile din Rusia nu au stocuri mai mari de Kvas, o băutură alcoolică locală.

    Putin a glumit cu jurnalistul, spunându-i că pare să fie beat şi provocând amuzamentul auditoriului.

    De fapt, jurnalistul respectiv a suferit două accidente vasculare cerebrale.

    Mulţi dintre jurnaliştii prezenţi au făcut aceeaşi greşeală ca preşedintele şi chiar au postat informaţia pe Twitter, fără a o corecta după aflarea adevărului. Televiziunea pro-Kremlin RT a prezentat însă scuze pe Twitter.

    Vladimir Putin a vorbit în cadrul conferinţei despre criza economică gravă cu care se confruntă ţara sa, în condiţiile în care moneda naţională rusă traversează o perioadă dificilă din cauza scăderii preţului la petrol şi a sancţiunilor occidentale.

  • Roxana Pricop a câştigat premiul „Tânărul Jurnalist al Anului” la secţiunea Economie

    Roxana Pricop, 31 de ani, jurnalist specializat în pieţe de capital şi fonduri mutuale, lucrează la Ziarul Financiar din ianuarie 2007 şi a studiat Litere şi Jurnalism. Anterior, a lucrat la cotidianul Averea. Premiul a fost acordat pentru articolele despre miza noii legi a retrocedărilor şi despre sistemul de pensii private.

    Roxana Pricop a câştigat în iunie 2013 şi premiul Florin Petria pentru jurnalism economic, la secţiunea pieţe de capital şi asigurări, distincţie acordată de revista Piaţa Financiară. 

    Roxana Pricop semnează articole în mod regulat în Ziarul Financiar şi Business Magazin, cele mai puternice publicaţii de business din România. 

    Concursul Tânărul Jurnalist al Anului este organizat de Freedom House România, cu sprijinul sponsorilor UniCredit Ţiriac Bank, Eco-Rom Ambalaje, E-ON România, Fundaţia Konrad Adenauer, Programul Media Europa de Sud-Est, Editura Humanitas, Antalis, Vinarte.

  • Crapitalism. Poporul român se va maturiza când va fi în stare să judece cu mintea proprie

    Aşa că, în momentul în care am primit un mesaj pe pager – telefonul mobil încă nu apăruse! – despre faptul că ministrul, întors dintr-un voiaj care privea tocmai respectivul contract, vrea să stea de vorbă cu mine, am zbughit-o instantaneu din casă; eram jurnalist de agenţie de presă la momentul acela, mereu sub presiunea timpului. Ajuns în cabinetul ministerial, am băgat rapid nişte politeţuri, în pregătirea întrebărilor binecunoscute – cine, cum, când, unde etc. Dar omul a început să îmi povestească despre cât de frumos era acolo unde a fost şi despre ce şi-a cumpărat de acolo, ceva mare şi tehnic, să zicem. Am răbdat un pic, pe urmă am revenit la ale mele – cine, cum… Omul o ţinea pe a lui, îşi cumpărase ceva deosebit şi ţinea musai să îmi detalieze. „Bine, bine, dar contractul?“, am întrebat după altă rundă de detalii tehnice. „…a, da, şi contractul. Îl facem, îl facem“, a replicat ministrul meu.

    Am obţinut o ştire de trei rânduri, lipsită de entuziasm; pe drum m-am gândit că omul pur şi simplu nu avea nimic în comun cu contractul în cauză şi nu-i păsa de cine, cum, când, unde, decât în măsura în care respectivul document îi slujea interesele directe – achiziţia aceea minunată şi poate şi altele. Abordare de politician.

    Despre universalitatea acestei abordări m-am convins în cabinetul unui alt ministru al vremii, martor involuntar al unei discuţii demne de un film comic-absurd, pe care nu o reproduc din raţiuni de spaţiu. Destul să spun că am avut de-a face cu un ministru şi un secretar de stat, prospăt întors şi acesta de peste ocean, care, trimis acolo să rezolve ceva, se lăuda cu ce cămaşă de blugi a primit. Cu numele brodat! Ba a mai pomenit şi alte daruri, aşa că finalul a fost cu un ministru vag amuzat şi un secretar de stat care mi-a rămas în minte drept tipul pe care l-am văzut albindu-se la faţă cel mai rapid şi cel mai profund vreodată în momentul în care ministrul m-a prezentat drept jurnalist. La fel ca primul ministru, omul avea nişte interese, iar restul activităţilor erau menite a-i sluji strict interesele.

    Povestesc chestiile astea gândindu-mă la episodul MTO/reducerea CAS; prim-ministrul Ponta şi ministrul finanţelor au ieşit puternic şifonaţi din poveste, indiferent de pronunţia deficitară în engleză sau de foile cu cifre secrete care nu pot fi nici văzute, nici descrise. Ce nu mi-a plăcut mie este faptul că MTO şi reducerea taxei au fost doar o parte a unui simplu joc politicianist, abil pus în scenă dar lipsit de fundamente; nici lui Traian Băsescu, nici lui Victor Ponta şi nici ministrului Ioana Petrescu nu le pasă de ce înseamnă cu adevărat reducerea taxelor sau constrângerile bugetare din acordurile cu UE.

    Momentul maturizării, spunea cineva, este cel în care copilul începe să-şi vadă părinţii aşa cum sunt în mod real; nu o zână şi un zeu atotputernic, ci oameni cu griji, cu probleme, cu riduri, cu ticuri şi enervanţi. Şi măsura unui părinte adevărat este momentul în care îi cere copilului să îşi asume responsabilităţi. Poporul român se va maturiza, dacă e să facă asta vreodată, în momentul în care va fi în stare să judece rece, cu mintea proprie, fără umori şi resentimente, prestaţia tuturor, fără idei impuse de alţii. Şi să-i pună pe fiecare în colţul potrivit.

    Americanii au un termen pentru capitalismul dictat de interesele unora şi altora; îi spun „crapitalism“, capitalism de cumetrie. Îl folosesc şi eu, iată.

    Ilustrez cu un tablou care se cheamă „Baloane de săpun“ şi a fost pictat de un ins pe nume Jean Baptiste Simeon Chardin. Un balon de săpun este şi o formă de distracţie, dar şi un simbol al efemerului nostru, un lucru de care e bine să ne aducem aminte din când în când.

  • O nouă specie îşi face apariţia: faceţi cunoştinţă cu spornosexualul

    Dacă ideea de metrosexual a ţinut primele pagini ale ziarelor pentru multă vreme, conceptul e pe cale să dispară. Noul trend, aşa cum îl defineşte Mark Simpson, jurnalistul englez care ne-a adus termenul de metrosexual, este cel al spornosexualului.

    Dacă metrosexualii aveau ca principal obiect de interes vestimentaţia, în cazul spornosexualului este vorba de trupul său. Pe scurt autorul descrie specia ca “un bărbat obsedat de selfie-uri, hiperactiv în social media şi cu o anume dependenţă faţă de sport şi pornografie”, după cum scriu cei de The Telegraph.

    Dacă vi se pare ciudată alăturarea sportului şi a pornografiei, explicaţia ar fi următoarea: spornosexualii urmăresc sport (disciplinele masculine, în marea parte a cazurilor) pentru a admira trupurilor bine făcute ale atleţilor de performanţă. Cât despre pornografie, Simpson nu dă prea multe explicaţii.

    Dacă atunci când vorbeam despre metrosexuali ne refeream la acei bărbaţi care au grijă în exces de felul în care arată, ajungând de multe ori să lase o “vibraţie” mai mult feminină, spornosexualii sunt, într-o anumită măsură, varianta 2.0 a celor mai-sus menţionaţi. Sunt urmaşii celor care i-au avut ca idoli pe Beckham sau Cristiano Ronaldo, cei care merg la sală mai des decât la masă şi care cunosc denumirile tuturor muşchilor de pe braţ şi antebraţ.

    Cât de mult o să aibă termenul de spornosexual rămâne de văzut. Trendul, însă, câştigă tot mai mulţi adepţi pe zi ce trece.

  • Oliver Stone va realiza un film despre Edward Snowden

     Oliver Stone, în vârstă de 67 de ani, şi producătorul Moritz Borman au cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii scrise de Luke Harding “The Snowden Files: The Inside Story of the World’s Most Wanted Man”, care prezintă în detaliu dezvăluirile lui Snowden privind amploarea sistemului de supraveghere organizat de Agenţia pentru Securitate Naţională americană.

    “Este unul dintre cele mai importante subiecte ale vremurilor noastre. O adevărată provocare. Mă bucur că (ziarul, n.r.) The Guardian colaborează cu noi”, a spus regizorul american într-un comunicat.

    Oliver Stone, care a primit premiul Oscar la categoria “cel mai bun regizor” pentru filmele “Plutonul” (1986) şi “Născut pe 4 iulie” (1989), va scrie şi scenariul, în care vor fi incluse materiale ale jurnaliştilor de la The Guardian care au adus acest caz în atenţia cititorilor.

    Edward Snowden, născut în 1983, este pus sub acuzaţie în SUA pentru spionaj şi furt de documente aparţinând statului.

    Dezvăluirile sale, provenind din documente furate, au pus în încurcătură administraţia americană şi au tensionat relaţiile cu ţările aliate, furioase să descopere că Washingtonul înregistra chiar şi convorbirile private ale liderilor lor. Snowden, acuzat de spionaj, a fost nevoit să părăsească Statele Unite, în prezent aflându-se pe teritoriul Rusiei, unde a obţinut azil. Acest regim expiră însă la sfârşitul lunii august, iar Snowden a transmis recent o cerere oficială de azil în Brazilia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Singurul sfat de care ai nevoie pentru a fi mai productiv

    Ernest Hemingway se trezea in fiecare dimineaţă şi începea imediat să scrie. Îşi descria rutina zilnică spunând „Când lucrez la o carte sau la un subiect scriu în fiecare dimineaţă imediat după apariţia primei raze de lumină, când nu este nimeni care să te deranjeze, este răcoare şi începi să te încălzeşti pe măsură ce scrii”.

    Rutina lui Hemingway şi a altor autori prolifici, artişti şi oameni de ştiinţă ,meţionaţi în cartea “Daily Ritualis: How Artists Work, l-au inspirat pe jurnalistul James Clark să stabiiească o regulă care să ajute în productivitatea angajaţilor din orice domeniu.

    Potrivit lui, cea mai importantă regulă este:„Să faceţi cele mai importante lucruri înaintea tuturor celorlalte în fiecare dimineaţă”, scrie jurnalistul într-un material Business Insider.

    Presupunem de multe ori că productivitatea înseamnă să facem mai multe lucruri în fiecare zi, iar presupunerea este greşită, deoarece, potrivit jurnalistului, productivitatea înseamnă de fapt să facem mai multe lucruri importante şi să le facem bine. Indiferent de domeniul de lucru, există doar câteva lucruri cu adevărat importante care trebuie făcute cu atenţie, iar acestea ar trebui programate primele în agenda zilnică.

    De ce nu respectăm această regulă? Majoritatea oamenilor petrec cel mai mult timp organizându-şi agenda în funcţie de a altora – un lucru care poate fi o consecinţă a felului în care am fost educaţi: în şcoală primim diverse sarcini şi ni se spune când se dau testele, la muncă, primim deadline-uri şi anumite cerinţe de la superiori. Ne obişnuim astfel să întrerprindem acţiuni ca reacţie a aşteptărilor, comenzilor sau nevoilor altora. Astfel, la începutul zilei, nu ni se pare ciudat să ne deschidem inbox-ul, să ne verificăm telefonul şi să căutăm ultimele comenzi primite.

    Acest comportament este o greşeală deoarece sarcinile care par urgente sunt de fapt mai puţin importante, cele cu adevărat importantee sunt cele referitoare la speranţele, visele, creaţia noastră sau creşterea propriei afaceri. Nu trebuie să ne ignorăm responsabilităţile ca părinţi şi angajaţi, dar trebuie să răspundem şi de propria agendă, nu doar de a celorlalţi.

     

  • Omul care dă de pământ cu gândirea pozitivă

    Burkeman, jurnalist la The Guardian, autorul unei rubrici săptămânale “care îţi va schimba viaţa”, dă de pământ cu arhanghelii fericirii impuse prin “positive thinking” şi încearcă să explice, în “Antidotul”, de ce o abordare stoică, lipsită de pozitivismul impus, dar realistă şi raţională, poate genera fericire.

    În sprijinul afirmaţiilor sale Burkeman invocă filosofi antici greci, alături de filosofi moderni, psihologi, împăraţi romani, budişti, alpinişti, scriitori, umorişti, cineaşti, antreprenori, experţi în terorism sau mahalagii din Kenya – o lume întreagă şi colorată, pentru care drumul spre fericire se traduce prin eşec, pesimism, nesiguranţă sau insecuritate.  

    O bună bucată din carte este destinată zonei corporatiste şi modului în care angajaţii îşi definesc reuşitele şi îşi stabilesc obiective. Cultura optimismului forţat, crede Burkeman, stă, într-o oarecare măsură, printre cauzele actualei crizei financiare, pentru că brokerii de pe Wall Street au fost “setaţi” să creadă că “mie/nouă nu ni se poate întâmpla ceva, pentru că noi gândim pozitiv”.

    Sau exemplul “29” de la General Motors: compania traversa, în preajma anului 2000, o situaţie dificilă, pierzând clienţi şi profituri în favoarea competitorilor asiatici. Filosofia organizaţională, de tip pozitiv, a companiei a impus un obiectiv, iar obiectivul era “29”, adică procentul de cotă de piaţă pe care compania îşi propunea să îl câştige pentru a-şi redobândi poziţia dominantă. Au fost imprimate insigne cu “29”, iar valoarea apărea pe orice document al companiei şi era ţintă de creştere pentru oricine, de la ingineri la vânzători. Pentru “29” s-au investit sume uriaşe în strategii şi publicitate, în loc să fie folosiţi pentru cercetare şi îmbunătăţirea produselor. 29 a devenit un fetiş, care a început să alimenteze gândirea pe termen scurt, viziunea fără susţinere reală şi un întreg şir de eşecuri care au aruncat compania în faliment, în 2009.

    Oliver Burkeman este omul cu duşul rece, aşa că nu există încheiere mai bună a acestei cronici decât un citat din Shakespeare: “Nu există bine sau rău, doar gândurile noastre pot aşeza lucrurile în acest fel”. Hamlet zice, putem noi oare să-l contrazicem?

    Oliver Burkeman – “Antidotul”, Editura Publica, Bucureşti, 2014