Tag: interventie
-
Realitatea sistemului de INTERVENŢIE. Jumătate din parcul auto este mai vechi de 30 de ani. Şeful IGSU: Sunt intervenţii la care trimitem două autospeciale şi sperăm să ajungă măcar una
„Trebuie să asigurăm mijloace care să poată scădea timpul de intervenţie, mijloace care nu au 30, 40 de ani vechime. Câteodată trimiţi două ca să ajungă măcar una. 50% din parc are peste 30 de ani, şi niciun comandant nu îşi permite să rateze o intervenţe sau să nu ajungă acolo. Eu nu pot sa îi explic cetăţeanului de ce nu a ajuns ambulanţa acolo. Din măsuri de siguranţă, comandanţii preferă să trimită două autospeciale de intervenţie, iar dacă una ar putea avea probleme, avem asigurată intervenţa cu cealaltă autospecială”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată sâmbătă, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Şefii IGSU admit că au fost judeţe, cum ar fi Caraş-Severin sau Vaslui, care nu au avut disponibilă nicio ambulanţă SMURD, pe parcursul unei zile, din cauza defecţiunilor tehnice. În astfel de situaţii, s-a apelat la ajutorul echipajelor SMURD din judeţele învechinate.
-
APIA a început plata în avans a subvenţiilor agricole
Suma totală autorizată la plată este de 42,1 milioane de euro pentru un număr de 24.464 fermieri.
„Precizăm că 28,59 milioane de euro se plătesc din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferenţa de 13,51 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la bugetul naţional”, se arată într-un comunicat al APIA.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Povestea tinerei de 21 de ani căreia LOTERIA i-a DISTRUS viaţa. „Nu voi mai juca niciodată”
A devenit cel mai tânăr cel mai tânăr câştigător de loterie din Marea Britanie pe când avea doar 17 ani, iar o mare parte din bani i-a cheltuit pe proceduri de înfrumuseţare. Jane Park, în vârstă de 21 de ani, a suferit şi o intervenţie estetică care i-a provocat o septicemie, conform Daily Mail.Tânăra, care a cheltuit 50.000 de lire sterline pe astfel de tratamente de înfrumuseţare, din suma de 1 milion de lire sterline câştigaţi în 2013, a dezvăluit la o emisiune televizată că se află în agonie de câteva luni. „Sunt puţin mai bine, dar nu grozav”, a declarat Jane la emisiunea britanică Morning Today. Ultima procedură, de lifting a posteriorului, a avut loc în Turcia şi ar fi costat 5.000 de lire sterline, conform zvonurilor din media. În urma acesteia, Jane ar fi avut o alergie severă, care s-a înrăutăţit în zilele următoare.Anterior, aceasta a declarat că are în vedere o acţiune în justiţie împotriva Loteriei, care „i-a plătit”, practic, toate aceste tratamente, deoarece, susţine aceasta, viaţa sa ar fi fost de 1- ori mai bună dacă nu ar fi devenit milionară la o vârstă atât de fragedă.
Deşi s-a răzgândit în cele din urmă în legătură cu acţionarea în instanţă a loteriei, Jane Park, care locuişte acum în Scoţia, declară că încă mai regretă faptul că şi-a făcut public câştigul şi că nu va mai participa niciodată. De asemenea, sfătuieşte tinerii să fie mai rezervaţi în legătură cu astfel de decizii
-
Intervenţia masivă a BNR nu a avut niciun efect în calmarea indicelui ROBOR
Şi în cazul indicelui Robor la 6 luni, folosit în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, scăderea a fost imperceptibilă, la 1,87% faţă de 1,89% cu o zi în urmă.
Dobânzile pe piaţa interbancară au explodat în luna septembrie şi primele zile din octombrie, urcând spre 2% în cazul scadenţelor scurte şi ajungând în jurul nivelului dobânzii-cheie pentru scadenţele de peste o lună. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă, a crescut ieri la 1,8%, mai mult decât dublu faţă de nivelul de la începutul anului. La începutul lunii septembrie, ROBOR la trei luni era cotat la 0,92%, iar la începutului acestui an era de 0,87%.
-
Cum poţi să-ţi cumperi bilete de avion cu ajutorul inteligenţei artificiale
BB “învăţă” pe cont propriu şi are propria sa personalitate: utilă, prietenoasă, profesională şi exigentă. Îşi găseşte poziţia în inteligenţa artificială conectată cu tehnologia KLM. Rolul lui este de a face rezervarea unui bilet mai rapidă şi mai simplă decât online, fără să fie nevoie de discuţii cu reprezentanţii unui call center. Blue Bot este susţinut de 250 de “colegi de serviciu” umani. Ori de câte ori nu poate să-i ajute pe clienţi, îi va îndruma către unul dintre colegii săi. BB va fi în curând capabil să ofere mai multe servicii şi să fie compatibil cu diferite canale digitale, inclusiv voce.
“KLM este bine cunoscut pentru abordarea sa personală. În social media oferim servicii 24/7 prin echipa noastră de 250 de agenţi, care gestionează mai mult de 16.000 de cazuri pe săptămână. Volumele vor continua să crească. În acelaşi timp, clienţii au nevoie de un răspuns rapid. Prin urmare, experimentăm inteligenţa artificială pentru a-i sprijini pe agenţii noştri în a oferi un răspuns personal, prompt şi corect. Cu BB, KLM face următorul pas în strategia sa de social media, oferind servicii personale prin tehnologie, susţinute de agenţi umani atunci când este nevoie “, spune Pieter Groeneveld, Vicepreşedinte Digital Air France KLM.Începând cu 2009, KLM şi-a câştigat reputaţia de pionier în domeniul serviciilor şi campaniilor de social media, potrivit reprezentanţilor comapaniei. KLM are peste 25 de milioane de fani şi urmăritori pe diverse platforme sociale. Prin aceste canale, KLM primeşte peste 100.000 de menţiuni în fiecare săptămână, din care 16.000 sunt întrebări sau comentarii. Acestora le răspund în mod personal peste 250 de agenţi care formează cea mai mare echipă dedicată social media din lume. Pe WhatsApp, Facebook, Messenger, Twitter, LinkedIn, WeChat şi KakaoTalk, KLM oferă clienţilor săi un ghişeu unic non-stop în nouă limbi: olandeză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, franceză, chineză, japoneză şi coreeană . În timpul orelor de program, KLM oferă şi servicii în limba italiană. KLM a fost prima companie aeriană din lume care a oferit clienţilor săi posibilitatea de a primi documente şi actualizări de zbor prin intermediul WhatsApp, Messenger şi Twitter şi prima companie aeriană occidentală care oferă acest lucru prin WeChat.
-
Povestea româncei care i-a ajutat pe agenţii FBI să-l prindă pe unul dintre cei mai faimoşi mafioţi
Numele lui John Dilinger a fost pe prima pagină a marilor ziare din anii 1933-1934, fiind considerat unul dintre cei mai mari infractori din perioada ”Marii Depresiuni” americane. S-a născut pe 22 iunie în 1903, în Oak Hill, Indianapolis. La vârsta de 20 de ani, Dillinger a realizat primele infracţiuni.
După ce este prins de poliţie, bărbatul decide să se înroleze în Marina Militară Americană, de unde dezertează la scurt timp. Perioada în care devine faimos pentru infracţiunile sale începe pe 10 mai 1933, conform FBI.gov. După aproape opt ani şi jumătate petrecuţi în închisoare, Dillinger este eliberat, iar la scurt timp decide să jefuiască o bancă din Bluffton, Ohio. Pe 22 septembrie este capturat şi plasat într-o celulă din Lima, Ohio, unde îşi aşteaptă procesul. În timpul percheziţiilor, asupra lui Dillinger sunt descoperite planuri ale unei evadări din închisore, însă acesta neagă acuzaţiile. La patru zile după eveniment, cu ajutorul aceloraşi planuri, opt dintre prietenii lui Dillinger evadează din închisoarea de stat din Indiana utilizând pistoale şi puşti. În timpul evadării, doi gardieni au fost ucişi. Pe 12 octombrie, trei dintre prizonieri ajung la închisoarea din Lima unde cer eliberarea lui Dillinger. Aceştia îl ucid pe gardian şi îl eliberează pe Dillinger.
Citiţi mai multe pe www.descopera.ro
-
Povestea româncei care i-a ajutat pe agenţii FBI să-l prindă pe unul dintre cei mai faimoşi mafioţi
Numele lui John Dilinger a fost pe prima pagină a marilor ziare din anii 1933-1934, fiind considerat unul dintre cei mai mari infractori din perioada ”Marii Depresiuni” americane. S-a născut pe 22 iunie în 1903, în Oak Hill, Indianapolis. La vârsta de 20 de ani, Dillinger a realizat primele infracţiuni.
După ce este prins de poliţie, bărbatul decide să se înroleze în Marina Militară Americană, de unde dezertează la scurt timp. Perioada în care devine faimos pentru infracţiunile sale începe pe 10 mai 1933, conform FBI.gov. După aproape opt ani şi jumătate petrecuţi în închisoare, Dillinger este eliberat, iar la scurt timp decide să jefuiască o bancă din Bluffton, Ohio. Pe 22 septembrie este capturat şi plasat într-o celulă din Lima, Ohio, unde îşi aşteaptă procesul. În timpul percheziţiilor, asupra lui Dillinger sunt descoperite planuri ale unei evadări din închisore, însă acesta neagă acuzaţiile. La patru zile după eveniment, cu ajutorul aceloraşi planuri, opt dintre prietenii lui Dillinger evadează din închisoarea de stat din Indiana utilizând pistoale şi puşti. În timpul evadării, doi gardieni au fost ucişi. Pe 12 octombrie, trei dintre prizonieri ajung la închisoarea din Lima unde cer eliberarea lui Dillinger. Aceştia îl ucid pe gardian şi îl eliberează pe Dillinger.
Citiţi mai multe pe www.descopera.ro
-
Plata defalcată a TVA: Joi se publică procedura pe site-ul Ministerului Finanţelor
„În cursul acestei zile va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor procedura, iar ANAF va trebui să o aplice cât mai lin şi să înlăture problemele care pot interveni. ANAF este bine pregătit şi nu vor fi probleme în implementarea Ordonanţei 23. Dacă vor fi, cu siguranţă că le vom îndrepta”, a declarat joi, 21 septembrie, Daniel Anghel, vicepreşedinte al ANAF, într-o conferinţă dedicată plăţii defalcate a TVA.
Acesta a recunoscut că: „Sunt probleme legate de personal, de pregătirea colegilor noştri şi de sistemul IT”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro