Tag: integrare

  • Microsoft pregăteşte un nou Paint, cu suport pentru modelare 3D

    Microsoft Paint, editorul foto integrat în Windows, nu a evoluat foarte mult de-a lungul anilor, însă compania plănuieşte să schimbe acest lucru cu o nouă versiune care a scăpat pe internet zilele trecute.

    Se pare că aplicaţia va face tranziţia de la 2D la 3D, Microsoft integrând posibilitatea de a crea modele tridimensionale foarte rapid, care pot apoi fi modificate şi poziţionate după bunul plac. Conform informaţiilor disponibile, această versiune de Paint a fost distribuită în luna mai către mai mulţi testeri Microsoft, scrie Go4it.

    Posibilitatea de a desena diverse forme care pot apoi fi transformate în modele 3D va oferi utilizatorilor noi posibilităţi pentru a-şi exprima creativitatea, iar noile funcţii par a fi realizate pentru a fi utilizate împreună cu un dispozitiv Surface echipat cu stylus. Desigur, rezultatele nu vor fi comparabile cu ceea ce poţi realiza într-un software profesional, însă nu acesta este scopul aplicaţiei Paint. Acesta este doar prima oprire pentru desene rapide, atunci când nu ai la îndemână ceva mai performant.

    Cei care se aşteptau la integrarea unor funcţii avansate mai apropiate de Photoshop de la Adobe vor fi însă dezamăgiţi. Noul Paint nu a primit suport pentru lucrul în straturi sau pentru manipularea mai multor imagini simultan. Totuşi, utilizarea modelelor 3D ar putea oferi capabilităţi similare, putând astfel suprapune diverse imagini.

    Desigur, versiunea finală ar putea să primească funcţionalitate nouă, care nu este integrată în această ediţie de test. Mai jos găsiţi un link către WindowsBlogItalia, unde veţi găsi un link de download, cât şi instrucţiuni pentru instalarea noului Microsoft Paint. Pentru a instala aplicaţia este nevoie de Windows 10 cu actualizarea Anniversary instalată.

  • Honor 8 este disponibil oficial în România. La ce preţ va putea fi achiziţionat

    În comparaţie cu modele anterioare, noul vârf de gamă are un sistem dual-camera, format din două camere, de 12 MP fiecare. O cameră integrează senzorul RGB, pentru captarea culorilor, iar cealaltă cameră integrează senzorul monocrom, pentru fotografii cu mai multe detalii. În plus, senzorul monocrom captează de trei ori mai multă lumină decât în mod normal, îmbunătăţind intervalul dinamic al imaginii şi diminuând noise-ul din fotografii – chiar şi în condiţii de iluminare scăzută. Cei doi senzori permit fotografilor să utilizeze o serie de filtre, precum ajustarea focalizării după realizarea imaginii, schimbând efectul Bokeh, blurul din spatele obiectului focalizat.

    Mai mult, camera foto integrează o gamă variată de funcţii şi filtre, de la funcţia Light Painting şi modul Beauty până la funcţia Panorama, Slow-Motion, modul Food, HDR, Super-Night şi Watermark-uri. Mai mult, utilizatorii pot selecta într-o fracţiune de secundă camera frontală de 8MP, iar modul Perfect Selfie va înfrumuseţa fiecare zâmbet.

    Honor 8 a fost conceput astfel încât utilizatorii să poată accesa rapid un set complet de funcţii, iar acest succes se datorează opţiunii sale unice Smart Key, o interfaţă interactivă care permite accesarea rapidă a aplicaţiilor, precum WhatsApp sau Pokémon Go, printr-o simplă atingere. Astfel, pentru menţinerea rutinei de zi cu zi, utilizatorii au nevoie doar de amprenta personală. Pe lângă toate acestea, smartphone-ul permite încărcarea super-rapidă, de la 0% la 47% în doar 30 de minute. Cu o încărcare de doar 10 minute, telefonul poate fi utilizat până la 2 ore, interval potrivit pentru situaţiile de urgenţă, sau timp de 6 ore, dacă utilizatorii se rezumă la ascultarea de muzică offline. Senzorul de amprentă integrat în Honor 8 are capacitate de auto-învăţare, ceea ce înseamnă că, cu este mai des folosit, cu atât devine mai rapid, iar în final deblocarea telefonului se realizează în mai puţin de 0,4 secunde.

    Honor 8 integrează un procesor Kirin Octa-core, ce conţine un co-procesor i5, care lucrează în tandem pentru a creşte viteza de procesare, perioada de răspuns şi durata de viaţă a bateriei, asigurând astfel utilizatorii că au baterie suficientă pentru îndeplinirea tuturor task-urilor de pe ordinea de zi. Procesorul este format din 4 procesoare de 2,3GHz şi 4 procesoare de 1,8GHz.

    Dispozitivul acceptă conexiuni Wi-Fi pe ambele benzi (2,4 GHz / 5 GHz), cu viteze de până la 150 Mbps, permiţând accesarea tuturor informaţiilor imediat, fără ca utilizatorii să aştepte prea mult.

    Honor 8 va fi disponibil în România la un preţ recomandat de 1899 RON. Modelul poate fi achiziţionat de la retailer-ul online, Emag, urmând să fie disponibil în perioada următoare şi în magazinele partenere Huawei.

    Românii vor putea alege modelul dintr-o gamă variată de culori: Pearl White, Midnight Black, Sapphire Blue şi Sunrise Gold.

  • Avi Compact va ajunge la afaceri de peste şase milioane de euro în 2016

    Compania care furnizează soluţii integrate de climatizare şi instalaţii Avi Compact estimează o cifră de afaceri cu peste 15% mai mare decât în 2015, până la peste 6 milioane de euro, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei. Avansul este generat de creşterea cererii de sisteme de climatizare eficiente energetic şi a soluţiilor integrate oferite clienţilor de pe segmentul corporate.

    În 2016, compania s-a concentrat atât pe segmentul coporate care reprezintă 65% din cifra de afaceri, cît şi pe cel rezidenţial, a cărui pondere a crescut la 35%. Cifra de afaceri este realizată din distribuţia de echipamente – 40%. Mai mult de 85% dintre produsele distribuite de Avi Compact în 2016 sunt marca Daikin, compania fiind de 10 ani distribuitorul Daikin nr. 1 în România. Soluţiile integrate, pentru segmentul corporate, reprezintă 35% din cifra de afaceri, iar cele de service şi mentenanţă, 25%.

    Cei mai importanţi clienţi Avi Compact, de pe segmentul corporate, sunt din sectorul bancar, zona farmaceutică, unde compania a realizat instalaţiile de climatizare pentru farmaciile Dona, zona hotelieră, unde compania a asigurat servicii integrate pentru hoteluri precum Hotel Capitol Bucureşti, Hotel Narcis – Saturn, Hotel Lidia – Venus sau cea de retail, precum cel mai mare showroom BMW deţinut de Autocobălcescu. Alte proiecte importante au fost Aeroportul Internaţional din Chişinău, Complexul Rezidenţial Premio, dezvoltat de Nusco Imobiliare şi primul Neespresso Boutique din România.

    Pe segmentul rezidenţial, compania a observat, ca tendinţă a pieţei, îndreptarea clienţilor spre sisteme de climatizare de calitate superioară, ce reduc consumul de energie. Din iunie, este disponibilă, în reţeaua Avi Compact, cea mai nouă şi eficientă gamă de produse Daikin pentru segmentul rezidenţial – Daikin Bluevolution. Gama foloseşte exclusiv agentul frigorific ecologic R32, noua tehnologie având un efect de trei ori mai mic asupra încălzirii globale.

    Compania îşi mai propune, până la finalul anului, amenajarea unui nou showroom, dar şi extinderea reţelei de distribuţie şi continuarea programului de instruire profesională pentru proprii angajaţii şi pentru distribuitorii Avi Compact.

    Avi Compact a fost înfiinţată în 2003 şi are o echipă de 115 profesionişti, cu experienţă în domeniul instalaţiilor de încălzire şi ventilare-climatizare, având cursuri de pregătire efectuate atât în ţară, cât şi în străinătate. 

  • Liberty Global a semnat un parteneriat global cu Netflix. Aplicaţia va fi integrată în media-box-urile TV din peste 30 de ţări, inclusiv din România

    Compania internaţională de comunicaţii Liberty Global a anunţat astãzi în cadrul Liberty Global Tecnhology Summit din Amsterdam semnarea unui parteneriat pe termen lung cu Netflix, astfel încât conţinutul Netflix va deveni disponibil clienţilor de televiziune ai Liberty Global din peste 30 de ţãri.

    Lansarea serviciului Netflix în cadrul platformelor avansate de televiziune digitalã ale Liberty Global va aduce conţinutul reţelei de televiziune prin internet Netflix abonaţilor Liberty Global din Europa, America Latinã şi Caraibe.

    Colaborarea a fost iniţiată printr-un parteneriat dintre Netflix şi Virgin Media ĩn Marea Britanie ĩn anul 2013. Platformele de televiziune digitalã ale Liberty Global, cum ar fi Horizon, aduc ĩmpreunã conţinut TV, la cerere şi online, ”disponibilã oriunde şi oricând, pe toate dispozitivele”.

    Acordul cu Netflix se adaugã investiţiilor majore ale Liberty Global ĩn conţinut – achiziţii, parteneriate şi programe originale, toate acestea pe lângã cele 2,5 miliarde de dolari destinate anual conţinutului pentru platformele TV, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei. 

    “Ne-am luat angajamentul sã oferim clienţilor noştri cel mai bun conţinut şi suntem ĩncântaţi sã extindem parteneriatul cu Netflix. Acest acord va aduce şi mai multã libertate abonaţilor noştri – facilitându-le accesul la o colecţie impresionantã de filme şi seriale TV, disponibile la un click distanţã, o experienţã complet integratã cu modalitatea de vizionare a programelor TV”, spune Mike Fries, CEO-ului Liberty Global, într-un comunicat de presă.

    “Acest parteneriat este rezultatul colaborãrii excelente pe care o avem cu Virgin Media ĩn Marea Britanie, permiţând milioanelor de clienţi comuni din ĩntreaga lume sã acceseze cu uşurinţã un numãr impresionant de programe şi filme de televiziune. Ĩmpreunã, aplicaţia Netflix – cu tot conţinutul extraordinar pe care ĩl aduce – şi media-box-urile digitale de ultimã generaţie devin mai valoroase”, adaugă Reed Hastings, CEO-ul Netflix, în cadrul aceluiaşi material.

    Olanda este prima ţarã Liberty Global unde Netflix devine disponibil pe platforma Horizon, iar pe parcursul anului 2017, aplicaţia Netflix va fi disponibilã ĩn toate celelalte ţãri în care Liberty Global este prezentă.  

    Odatã cu lansarea aplicaţiei Netflix pe platformele digitale ale Liberty Global, abonaţii existenţi ai Netflix vor putea sã acceseze şi sã navigheze cu uşurinţã prin grila de programe Netflix pe televizorul principal, nemaifiind necesar un dispozitiv separat sau utilizarea telecomenzii televizorului ĩn momentul schimbãrii programului TV. Totodată, noii clienţi ai Netflix se pot abona  utilizând aplicaţia direct de pe televizor, fără să deţină neapărat un televizor inteligent.

    Implementarea din fiecare ţară se va realiza în funcţie de adaptările pe care compania trebuie să le facă  platformei Horizon pe fiecare piaţă; va începe acum în Olanda şi va continua pe parcursul anului viitor pe celelalte pieţe.

    Colaborarea dintre Netflix şi Liberty Global presupune un parteneriat tip ”shared revenues”. Astfel, dacă un abonat al Liberty Global (UPC România), alege să se aboneze la Netflix prin intermediul platformei Horizon, Liberty Global va primi un procent din banii plătiţi de utilizator către Netflix.

    Liberty Global este liderul industriei mondiale de comunicaţii prin cablu, cu operaţiuni în peste 30 de ţări ĩn Europa, America Latinã şi Caribe. Serviciile  3Play ale companiei – televiziune, Internet în bandă largă şi telefonie conectează 29 milioane de clienţi, cu peste 59 milioane de abonamente la servicii de televiziune, internet de mare vitezã şi telefonie. De asemenea, compania deserveşte 11 milioane de abonaţi de telefonie mobilã şi oferă internet WiFi cu acces la peste 7 milioane de hotspot-uri în ĩntreaga lume. Liberty Global desfãşoarã operaţiuni ĩn 12 ţãri din Europa, brandurile incluzând Virgin Media, Ziggo, Unitymedia, Telenet şi UPC. Grupul LiLAC opereazã ĩn peste 20 de ţãri ĩn America Latinã şi Caraibe, prin brandurile VTR, Flow, Liberty, Mas Movil şi BTC. UPC România este o companie Liberty Global.

    Netflix este cea mai mare reţea de televiziune prin internet din lume cu peste 83 millioane de membri ĩn peste 190 de ţãri; pe piaţa locală a intrat la  începutul acestui an.

    Anunţul vine în contextul în care pe piaţa locală, UPC România se pregăteşte să lanseze la nivel naţional serviciile avansate de televiziune digitală Horizon, care le oferă acces clienţilor la noi funcţii care transformă practiv orice televizor într-unul inteligent, au declarat în cadrul unei întâlniri cu presa reprezentanţii companiei. Serviciile sunt livrate prin intermediul unui nou echipament de recepţie (mediabox), prin care clienţii au acces la noile funcţii Horizon.
     

  • Se deschide primul complex eco turistic de case de vacanţă din România. Case semi-integrate în sol care seamănă cu cele din seria Lord Of The Rings

    Astăzi se inaugurează primul complex eco turistic de case de vacanţă din România. Valley21 este un proiect unic în România dezvoltat pentru oameni care împărtăşesc aceleaşi valori. Casele sunt construite urmărind linia naturală a terenului pentru a menţine constantă percepţia asupra peisajului ca şi cum ai fi afară, dar fără a sacrifica confortul unei locuinţe unice.

    Un geolog olandez, îndrăgostit de ţara noastră, a decis să construiască câteva case mai deosebite în Vama Buzăului, o localitate mică aflată în plină întorsură a munţilor Carpaţi.

    Valley 21 este un spaţiu comun pentru, şi împreună cu oameni care împărtăşesc aceeaşi viziune, indiferent dacă aceştia îşi doresc să se retragă în casele lor cu familiile sau să facă parte dintr-o comunitate de proprietari pentru a petrece timp împreună sau pentru a deţine în comun o parte dintr-o fărâmă de rai.

    Valley 21 reprezintă legătura simbolică dintre viaţa agitată din secolul XXI şi esenţa vieţii într-o comunitare pastorală care îşi are rădăcinile în natură. Poţi experimenta aerul cosmopolit al Braşovului, un oraş care şi-a valorificat foarte bine istoria, iar apoi, în scurt timp, te poţi afla în inima naturii făcând parte dintr-o comunitate ca Vama Buzăului care a supravieţuit secolelor de schimbări şi care a păstrat valorile tradiţionale ce au dispărut în alte zone.

    Cititi mai multe pe www.romani-buni.info

  • Premierul Slovaciei: “Nu suntem în stare să integrăm romii, dar vom integra imigranţii musulmani cu o cultură total diferită de a noastră?”

    Premierul Slovaciei, Robert Fico, a făcut afirmaţii controversate în faţa a peste 2.500 de oameni, printre care şi diplomaţi străini. În discursul său, premierul a spus că ţara sa va respinge din nou cotele obligatorii de imigranţi, dacă se va încerca impunerea lor încă o dată, şi a cerut Comunităţii Europene să se implice în rezolvarea cauzelor fenomenului imigraţionist, şi nu în gestionarea efectelor, acuzând politica europeană de imigraţie care, în opinia lui, a eşuat cu totul.
     
    Vorbind despre ipocrizia liderilor UE, Fico a spus:  „Haideţi să nu ne prefacem că nu vedem frica oamenilor — nu doar în Slovacia, ci şi în întreaga Europă. Haideţi să nu ne prefacem că nu vedem cauzele acestui fenomen şi să nu ne mai prefacem că suntem capabili să rezolvăm problema primindu-i pe toţi (imigranţii) cu braţele deschise — indiferent că e vorba de imigranţi economici sau oameni care chiar sunt puşi în situaţia de a-şi salva vieţile, sănătatea şi familiile. Haideţi să fim sinceri, nici măcar nu suntem în stare să ne integrăm proprii cetăţeni de etnie romă — şi sunt sute de mii—, cum să fim capabili să integrăm oameni care au un stil de viaţă şi o religie total diferite?”

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Cluj: Inginerii Porsche dezvoltă software pentru creşterea gradului de digitalizare a maşinilor

    Inginerii Porsche Engineering Cluj-Napoca lucrează la dezvoltarea unor proiecte de software care fac să crească gradul de digitalizare a automobilului, acestea având şanse să fie integrate în viitorul model de autoturism Panamera, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Malte Radmann, Managing Director Porsche Engineering Group GmbH, a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că pentru subsidiara locală se caută tineri ingineri de software şi ingineri mecanici talentaţi, care să deţină cunoştinţe tehnice în domeniu.

    “Porsche Engineering Cluj-Napoca, subsidiară înfiinţată în 2015, îşi propune completarea echipei, ajungând la 20 de ingineri de software şi ingineri mecanici, până la finalul acestui an. Căutăm tineri ingineri de software şi ingineri mecanici talentaţi, care să deţină cunoştinţe tehnice în domeniu, să fie pasionaţi de ingineria auto. Să fie deschişi către provocările din domeniul mobilităţii şi al dezvoltării de autovehicule, care fac să crească gradul de digitalizare a automobilului. Suntem într-un moment de cotitură al industriei auto, în care aceasta se regândeşte, se reinventează şi vorbim de mobilitate electronic, digitalizare, conectivitate, aspecte noi care capătă o importanţă deosebită”, a spus Radmann.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Xiaomi îşi îndrepată atenţia spre transportul urban. Producătorul chinez a lansat o bicicletă electrică

    Compania chineză a lansat o bicicletă electrică numită QiCycle Electric Folding Bike, ce are o autonomie de 45 de kilometri.
    Noua bicicletă este echipată cu un motor electric la nivelul pedalelor menit să uşureze efortul bicicliştilor. Bateria are o autonomie de 45 de kilometri, de ajuns măcar pentru o zi de plimbare prin oraş. QiCycle are integrat şi un ataşament inteligent cu display color. Acest display se montează pe ghidon şi afişează informaţii precum: distanţa parcursă, viteza de deplasare, coordonatele GPS, caloriile arse şi multe altele.

    Bicicleta cântăreşte 14,5 kilograme, poate fi îndoită pe jumătate, şi are un schimbător de viteze Shimano care este montat pe partea din spate. Cadrul este echipat cu un far în partea din faţă şi un stop de culoare roşie în spate. Stopul se aprinde noaptea şi atunci când este aplicată frâna. QiCycle Elcctric Folding Bike va fi disponibilă în China în scurt timp la preţul de 2.999 yuan, echivalentul a 455 de dolari
    Înainte de acest model, Xiamo a ieşit în faţă cu modelul QiCycle R1, ce părea a fi mai degrabă un prototip ce se vindea cu 3.000 de dolari.

    Xiaomi s-a transformat în scurt timp dintr-un producător de smartphone-uri şi alte dispozitive mobile într-o companie care poate fabrica orice. Xiaomi activează în multe domenii, de la roboţi de bucătărie, la televizoare inteligente, biciclete şi drone capabile să filmeze 4K.

    În octombrie 2014, Xiaomi a devenit al treilea mare producător de smartphone-uri la nivel mondial, cu o cotă de piaţă de 5,6%, după Samsung Electronics şi Apple.

    Xiaomi a fost fondată în anul 2010 de antreprenorul Lei Jun care crede că tehnologia de înaltă calitate nu trebuie să fie şi foarte scumpă.

  • iPhone 7 Pro: dual camera, Smart Connector şi căşti pe mufă Lightning

    În timp ce zvonurile despre iPhone 7 vorbesc despre un smartphone mai subţire cu o baterie mai mare decât generaţia 6/6S, încep să apară zvonuri versiunea mai mare a acestuia. Este vorba despre iPhone 7 Pro, care va înlocui modelul Plus şi va beneficia de câteva capabilităţi exclusive. Se pare că acesta va fi singurul model care va integra două camere foto pe spate, versiunea standard fiind echipată cu un singur senzor foto şi un singur obiectiv.

    Dar aceasta nu este singura diferenţă. Imaginile dezvăluite în urmă cu doar câteva săptămâni cu spatele unui iPhone 7 se pare că descriau modelul Pro, care vine cu Smart Connector în partea de jos a capacului, probabil pentru conectarea de accesorii inteligente precum huse, tastaturi sau pentru încărcare. 

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • GECAD Group investeşte peste jumătate de milion de euro în dezvoltarea platformei SymphoPay

    GECAD Group investeşte peste jumătate de milion de euro în SymphoPay, start-up care propune magazinelor o soluţie unică de POS-uri inteligente ce poate revoluţiona modul în care se desfăşoară comerţul tradiţional.

    SymphoPay, una dintre puţinele iniţiative româneşti de tip FinTech (tehnologii inovatoare care vor schimba industria serviciilor financiare) ar urma să aducă un suflu complet nou modului în care se desfăşoară în prezent plata la POS în magazinele tradiţionale. Astfel, cu SymphoPay comercianţii şi băncile partenere pot să centralizeze într-o singură platformă integrată plăţile cu cardul prin POS-uri inteligente şi să utilizeze aceste echipamente nu doar pentru operaţiuni de plată, ci şi, spre exemplu, pentru acţiuni de marketing.

    „Prin investiţia în SymphoPay ne propunem să iniţiem o schimbare atât în domeniul serviciilor financiare, cât şi în comerţul tradiţional. Am descoperit în SymphoPay acel motor care poate duce o parte a serviciilor financiar-bancare locale la următorul nivel tehnologic. Este un proiect îndrăzneţ, iniţiat de oameni cu experienţă în industria tranzacţiilor financiare, ce pot scala soluţia gândită la nivel regional.” spune Radu Georgescu, Partener Fondator GECAD Group.

    SymphoPay este în etapa premergătoare lansării comerciale în care principalul obiectiv este de a realiza integrarea cu primul val de comercianţi şi cu primele bănci. Lansarea comercială a platformei va avea loc peste câteva luni. Compania a fost înfiinţată în 2015 de Daniel Nicolescu şi Sebastian Ioniţă, la dezvoltarea soluţiei SymphoPay lucrând în prezent o echipă de 10 oameni cu experienţă vastă în domeniul tehnologiilor financiare şi comerţului online.
    După SmartBill, investiţia în SymphoPay este cea de-a doua finanţare a GECAD Group în companii din domeniul financiar din 2016. Printre alte proiecte din portofoliul activ al fondului de investiţii se numără Vector Watch, Gluru şi PawSquad.

    Prin integrarea flotei de POS-uri cu casele de marcat şi sistemele tip CRM ale companiei, SymphoPay oferă o infrastructură simplă şi rapidă pentru conturarea mesajelor şi a ofertelor potrivite ce pot transforma clienţii ocazionali în parteneri fideli ai comercianţilor.

    Comercianţii care optează pentru soluţia integrată SymphoPay vor beneficia de POS-uri de ultimă generaţie (fixe sau mobile) ce vor fi conectate la panoul central de administrare SymphoPanel prin intermediul căruia se pot vizualiza în timp real informaţii despre plăţi, pot defini campanii de marketing şi pot accesa rapoarte şi analize aferente acestora.

    Pentru bănci, unul dintre beneficiile colaborării cu SymphoPay este reducerea costurilor de operare asociate POS-urilor (achiziţie, mentenanţă lunară, comunicaţie). În acelaşi timp, pot beneficia de o platformă ce le facilitează colaborarea cu comercianţii parteneri şi integrarea facillă a campaniilor de marketing.