Tag: Înscriere

  • Oficial: Dacă-ţi izolezi termic locuinţa, vei putea cere statului până la 40.000 de lei

     Persoanele fizice care vor să-şi izoleze termic locuinţa vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului „Casa verde Plus”, se arată într-un act normativ al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ce a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Totuşi, pentru a putea beneficia efectiv de bani, cetăţenii trebuie să aştepte stabilirea sesiunii de înscriere.

     Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt, „Casa verde Plus” sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice, beneficiari persoane fizice. Acesta a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 34 şi se aplică deja. Însă înscrierea cetăţenilor va fi posibilă abia după ce autorităţile vor stabili o perioadă anume în acest sens.

    Prin intermediul programului „Casa verde Plus”, statul vrea să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea mediului. Banii nerambursabili vor fi acordaţi persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât şi pentru cele deja existente, însă, aşa cum reiese din actul normativ, numai dacă acestea au cel mult parter şi două etaje.

    Concret, persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat şi finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficienţă energetică. „Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat şi finisat, pentru izolarea locuinţelor aflate în faza de construcţie şi pentru izolarea locuinţelor existente”, scrie în ordinul recent publicat.

    Fiecare solicitant va putea să ceară o singură primă de eficienţă energetică, iar eventualele costuri suplimentare, ce vor depăşi finanţarea nerambursabilă (sau pur şi simplu nu vor fi considerate eligibile), vor fi suportate de către acesta. Cheltuielile eligibile vor cuprinde atât achiziţia de produse şi servicii, cât şi lucrările necesare implementării proiectului, plus taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora.

    Sesiunea de înscriere în programul „Casa verde Plus” va fi stabilită şi apoi anunţată public de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Anunţul va fi făcut cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începerea înscrierilor.

    Atenţie! Locuinţă individuală, pentru care se va putea cere finanţare, va fi considerată orice construcţie de sine stătătoare sau parte a unei alte construcţii, „care a fost construită sau transformată în scopul de a fi folosită de regulă de o singură gospodărie pentru satisfacerea cerinţelor de locuit”, aşa cum scrie în ordinul MMAP.

    Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Cele mai impresionante fotografii din noua carte lansată de National Geographic – FOTO

    O nouă carte National Geographic prezintă cele mai impresionante peisaje surprinse de fotografi de-a lungul anilor. De la peisajele deşertice din Namibia până la cele de iarnă din Islanda, colecţia este una cât se poate de diversă.

    Noul volum, în care se regăsesc imagini surprinse de fotografi de renume, are menirea de a arăta frumuseţea planetei pe care locuim.

    Sursa: Daily Mail

  • Cum a reuşit acest copil să rezolve o problemă pe care majoritatea şoferilor o au

    Harvey Millington pare un copil obişnuit de 14 ani, care stă cu părinţii şi vrea să se înscrie la Academia de Poliţie. Dar adolescentul din Somerset, Marea Britanie, a reuşit să câştige peste 2 milioane de lire în ultimul an şi jumătate, devenind astfel cel mai tânăr antreprenor milionar din Regatul Unit.

    Totul a început în 2015, când Millington a avut ideea de a produce autocolante care să le amintească şoferilor când le expiră asigurarea la maşină. Tatăl său i-a dat 2.000 de lire şi l-a ajutat să pornească businessul, iar acesta a explodat pur şi simplu. “A vândut şi 1.000 de autocolante într-o zi”, povesteşte Howard Millington, explicând celor de la Daily Mail că nimeni nu se aştepta la succesul afacerii.

    Până la sfârşitul anului, Harvey Millington a vândut peste 25.000 de autocolante şi a decis, la îndrumarea tatălui său, să investească banii în teren. El a cumpărat 12.000 de metri pătraţi în apropierea casei, plătind 40.000 de lire sterline.

    Surpriza a venit însă în a doua parte a lui 2016, când un grup de investitori a început să cumpere terenul din apropiere; în cele din urmă, investitorii au bătut şi la uşa lui Millington. “Nu ştiam cât o să ofere, dar când au spus că vor plăti 2 milioane de lire sterline mi-am dat seama că nu am cum să refuz oferta”, povesteşte tânărul de 14 ani.

    Cu toate că este milionar la vârsta la care alţi copii se uită la desene animate, Harvey Millington a rămas cu picioarele pe pământ: el vrea să dezvolte afacerea cu autocolante şi să urmeze, apoi, cursurile Academiei de Poliţie.

  • Cum a reuşit un copil de 14 ani să câştige 2 milioane de lire sterline într-un singur an pornind de la o idee banală

  • Atelierele Pegas lansează magazinele în sistem de franciză

    Atelierele Pegas lansează magazinele în sistem de franciză, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. 

    Atelierele Pegas au 15 modele de biciclete pentru adulţi şi copii, care însumează aproximativ 60 de variante de bicicletă Pegas, luând în calcul paleta de culori disponibilă. De asemenea, Pegas are o gamă de accesorii de peste 1000 de repere, precum şi peste 1000 de repere de piese de schimb şi de recondiţionat.

     “Atelierele Pegas au în prezent o gamă complexă de modele şi accesorii pentru biciclete şi recomandarea tuturor specialiştilor este să dezvoltăm şi magazine în sistem de francize. Astfel, lansăm franciza Pegas pentru care este nevoie de achiziţii de până la 40.000 lei pentru care putem acorda credit furnizor – cu termen de plată până la 120 de zile, taxa de franciză 0 valabilă pentru înscrierea cu comandă facturată până la 25 decembrie 2016, ca din 2017 – taxa de franciză să coste 5.000 euro. De asemenea, comisionul din cifra de afaceri va fi 0, în condiţiile înscrierii comenzilor până la data facturată 25 decembrie 2016, care va creşte la 5% din 2017. Mai mult, vom oferi preţuri competitive la achiziţia de marfă în funcţie de termenul de plată de maximum 120 zile acordat începând de la 20%, ” explică Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas.

     Pentru cei interesaţi de franciza Pegas, există mobilier personalizat indoor şi outdoor, materiale de publicitate şi marketing, şi materiale pe care le punem la dispoziţie în mod gratuit, ca stand display biciclete interior şi exterior, sugestii / simulări de design pentru magazinele Pegas, materiale promoţionale precum şi producţia publicitară necesară lansării campaniilor locale. Mai mult, echipa Pegas poate oferi asistenţă la negocieri pentru publicitatea offline şi online locală, inclusiv cofinanţarea campaniilor, în anumite cazuri. În plus, oferă şi consultanţă pentru a aplica la programul Romania Start Up Plus, unde pentru organizaţii SRL-D se poate obţine până la 40.000 euro nerambursabili. 

     “Sfătuim viitorii posesori de francize să gândească magazinul de biciclete şi accesorii Pegas în combinaţie cu mici cafenele dedicate persoanelor care practică sporturi urbane şi pe care ne dorim să le coagulăm într-o comunitate a oamenilor sănătoşi şi iubitori de mişcare, dar şi de branduri autentice româneşti,” adaugă Andrei Botescu.

    Proiectul Pegas s-a născut din pasiune pentru biciclete, pentru identitate urbană şi din dorinţa de a construi un brand puternic românesc. Pe lângă nostalgie, Pegas investeşte în cercetare şi dezvoltare de produse noi, cu un design funcţional şi un preţ competitiv. Până în prezent, peste 13.000 de biciclete din noile colecţii Pegas au ajuns la clienţi din ţară şi din Europa.

    După patru ani de la relansarea celor mai cunoscute biciclete din anii ‘70-‘80, Atelierele Pegas au adus publicului 15 noi modele special create pentru toată familia. În octombrie 2015 proiectul Pegas a trecut la un nivel superior prin atragerea unui investitor de anvergură. Prin parteneriatul cu Network One Distribution, brandul Pegas îşi va accelera dezvoltarea la nivel naţional şi internaţional. În urmatorii trei ani, Atelierele Pegas ţintesc o creştere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăţi anual şi o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

  • Trei zile au mai rămas pentru românii din afara ţării să se înscrie în Registrul electoral. Primele alegeri: 11 decembrie

    “Până la 14 septembrie 2016, orele 24:00, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune personal sau pot transmite prin poştă sau prin e-mail la ambasada sau consulatul din statul în care locuiesc solicitarea de înscriere în Registrul electoral, optând fie pentru a-şi exercita votul prin corespondenţă, fie pentru a solicita înfiinţarea unei secţii de votare în localitatea de reşedinţă”, potrivit unui comunicat de presă emis de MAE.

    De asemenea, înscrierile pot fi trimise şi pe e-mail. După completarea, semnarea şi datarea cererii de înscriere a alegătorului, aceasta trebuie scanată şi trimisă pe adresa de e-mail a ambasadei/consulatului împreună cu o copie scanată a paşaportului valabil pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate sau cu o copie scanată a cărţii de identitate valabile şi o copie scanată a documentului care atestă reşedinţa pentru cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate.

  • Diaspora a uitat de scandalul de la alegeri: doar 5.627 dintre românii din străinătate au optat pentru votul prin corespondenţă

    Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că până luni, 29 august, s-au înscris în registrul electoral 7.512 români din diaspora, dintre care 5.627 au optat pentru votul prin corespondenţă, iar restul de 1.885 pentru votul în secţiile de votare.

    Singura localitate din străinătate unde a fost atins pragul minim de 100 de alegători înscrişi în Registrul electoral necesar pentru organizarea unei noi secţii de votare este Soroca, din Republica Moldova, în care s-au înscris înregistrat 115 cetăţeni români cu drept de vot. În aceeaşi ţară, foarte aproape de îndeplinirea acestei condiţii este localitatea Căuşeni, unde s-au înscris în Registrul electoral 95 de alegători.

    Cererile de înscriere în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă au fost depuse în 38 de ţări, iar cele cu opţiunea pentru votul în secţiile de votare au fost depuse în 31 de ţări.

    AEP face apel la cetăţenii români din afara graniţelor ţării să se adreseze misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în vederea depunerii documentelor necesare înscrierii în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă sau la o secţie de votare din apropierea locuinţei.

  • Cum arată viaţa la 20 de ani când ai o avere de 1 miliard de dolari – GALERIE FOTO

    Katharina Andresen (20 de ani) din Norvegia a fost numită recent una dintre cele mai tinere miliardare din lume. Alături de sora sa Alexandra, ea a moştenit o avere de 1,2 miliarde de dolari de la tatăl său.
     
    Katharina a profitat din plin de banii câştigaţi de tatăl ei, cheltuindu-i pe excursii cu yacht-ul, maşini de lux şi sticle de şampanie de sute de euro. Acum însă s-a înscris la Universitatea din Amsterdam şi trebuie să stea într-o cameră de cămin; ea şi-a exprimat frustrarea pe mai multe reţele de socializare, spunând că îi este dor de condiţiile de acasă.
     
    Sora ei Alexandra, de 19 ani, este pasionată de echitaţie şi participă la numeroase competiţii de profil. 
     
    Sursă foto: Daily Mail