Tag: impozit

  • Cum îţi poţi face o cooperativă agricolă şi să beneficiezi de impozite zero pentru primii cinci ani

    Cooperativa agricolă a rămas în ultimii ani cea mai avantajoasă formă de fiscalizare, deoarece beneficiază de scutiri de impozit în primii cinci ani de funcţionare.

    „Cooperativa agricolă de producţie este cea mai avantajoasă formă de fiscalizare, pentru că beneficiază de scutire la impozitul pe profit sau pe venit timp de cinci ani dacă nu depăşeşti venituri de 3 milioane de euro”, explică Adrian Benţa, consultant fiscal, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

    Mai mult, dacă membrii din cooperativă vin cu producţia personală, veniturile lor sunt scutite de impozite pe sistemul de tranşe de venit. „Spre exemplu, ai scutire pentru două hectare, pentru tot ce depăşeşte plăteşti”, spune consultantul.

    Atât terenurile, cât şi clădirile pe care le folosesc membrii cooperativelor în activitatea declarată sub acestă formă de organizare, beneficiază de scutiri de la impozitul pe taxe locale, timp de cinci ani.

    Legea există încă din 2015, dar nu este accesată de prea mulţi fermieri, în principiu pentru că legislaţia nu este promovată destul, crede specialistul. Însă în contextul fiscal actual, legislaţia aceasta lasă loc pentru dezvoltarea producţiei locale şi a sectorului agricol în general.

    Prin forma de organizare există trei categorii de  cooperative: fie asocieri între persoane fizice, fermieri, PFA-uri, întreprinderi, ori asocieri cooperative între societăţi. A treia categorie de organizare este o cooperativizare demarată de două cooperative între ele pentru a suporta mai uşor alte cheltuieli sau pentru a câştiga putere de negociere şi volum de producţie.

    Cooperativizarea beneficiază şi de un demers simplu pe care trebuie să îl urmeze cei care doresc să înfiinţeze o astfel de formă de organizare.

    „O cooperativă trebuie formată din minim două persoane, iar capitalul social minim este de 500 de lei. Este nevoie de un contract de asociere care trebuie recunoscut la tribunalul unde aceasta este arondată pentru a primi personalitate juridică. Nu este nevoie de înregistrare la registrul comerţului. Te duci la Fisc, o declari şi ţi se dă cod fiscal pe baza căruia poţi să emiţi facturi”, spune Benţa.

     

     

  • Schimbări la ANAF: Care sunt printre primele decizii ale Mihaelei Triculescu în fruntea Fiscului

    Formularul 205 priveşte “Declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit”, iar formularul 207 este “Declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi”.
     
    Modificarea „Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” este necesară pentru că, începând cu anul 2018, stabilirea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale se realizează de către contribuabili, prin autoimpunere. Proiect de ordin propune aprobarea unui nou formular, care va fi utilizat pentru declararea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate atât pentru veniturile realizate în anul 2018, cât şi pentru veniturile estimate a se realiza în anul 2019.
     
    Modificările faţă de actualul formular sunt, în principal, următoarele: includerea rubricilor necesare stabilirii de către contribuabili a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018; includerea unei secţiuni pentru declararea impozitului pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie – 22 martie 2018, inclusiv; modificarea secţiunii privind destinaţia unei sume din impozitul datorat pe venitul net/câştigul net anual impozabil, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, întrucât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2018 a fost introdusă posibilitatea direcţionării sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii; includerea unei secţiuni în vederea stabilirii venitului net anual impozabil şi a impozitului datorat pentru anul 2018, în cazul veniturilor din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, impuse în sistem real, potrivit art.118 din Codul fiscal; includerea unei secţiuni care să sprijine contribuabilii la stabilirea sumei de plată.
     
  • SURPRIZE majore în codul fiscal. Încă o categorie de angajaţi va fi SCUTITĂ de impozit

    OUG nr. 114/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1116 de sâmbătă 29 decembrie, fiind adoptată de Executiv la data de 21 decembrie 2018 şi fiind valabilă începând cu 1 ianuarie 2019. Acest act normativ a introdus mai multe modificări fiscale, precum şi schimbări în alte legi, având aproape 100 de articole.
     
    „Textul este actualizat prin mijloace informatice şi nu reprezintă o republicare”, arată o menţiune de pe site-ul ANAF.
     
    Printre modificările introduse este scutirea de la impozitul pentru angajaţii firmelor din construcţii, firmele care obţin „cel puţin 80% din cifra de afaceri totală, calculată cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care aplică scutirea” din aceste activităţi. Această scutire se aplică la un salariu minim brut între 3.000 de lei şi 30.000 de lei, iar firmele pot avea activităţi de la realizarea de materiale de construcţii până la arhitectură.
     
  • „Taxa pe paragină”, aprobată de un oraş din România: Impozit majorat cu 500% pentru 200 de clădiri degradate, de anul viitor

    Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Arad, joi, în timpul şedinţei Consiliului Local, toate proiectele de hotărâre care vizau aplicarea “taxei pe paragină” în cazul imobilelor degradate din zona protejată a oraşului au fost aprobate. Astfel, impozitul la peste 200 de clădiri din Arad va creşte cu până la 500%, de la 1 ianuarie 2019.
     
    „Noi urmărim ceea ce ne dorim de mult: să avem o pârghie prin care să-i determinăm pe cei care nu doresc să-şi refacă faţadele să facă acest lucru pentru că sunt proprietăţile lor. Constatăm că sunt unii care refuză să-şi reabiliteze proprietăţile şi trebuie să-i mobilizezi puţin.
     
    Legea ne permite ca înainte cu un an să-i verificăm şi în funcţie de gradul de degradare să propunem o majorare a impozitului care poate merge până la 500%. Din momentul în care Comisia de inventariere special constituită a început să trimită somaţii, am simţit o schimbare: numărul de solicitări de autorizaţii de construire a crescut, oamenii au început să se mobilizeze şi sunt convins că peste 90% dintre proprietari vor demara lucrări de reabilitare a faţadelor”, a declarat viceprimarul oraşului Arad, Călin Bibarţ.
     
  • Oraşul din România care va avea taxe şi impozite mai mari din 2019: Impozitul pe maşini urmează să crească cu 50%

    Consiliul Local Timişoara a aprobat, miercuri, în şedinţa ordinară, un proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în capitala Banatului pentru anul 2019.
     
    Documentul prevede, printre altele, ca impozitul pe maşini să crească cu 50%, iar impozitul pe clădirile nerezidenţiale deţinute de persoanele juridice vor fi majorate tot cu 50%. De asemenea, începând de anul viitor, va fi introdusă şi o taxă specială pentru promovarea turistică, de 2% din tarifele de cazare practicate şi numărul de zile de cazare sau la tariful practicat pentru o noapte de cazare.
     
    Totodată, ar urma să fie instituită şi o taxă specială de salubrizare de 7,89 lei pe lună pentru persoanele fizice şi de 21,38 lei/mc pentru deşeurile reciclabile şi de 113,17 lei/mc pentru deşeurile reziduale, în cazul persoanelor juridice.
     
    De asemenea, începând cu anul viitor, va fi instituită şi o nouă taxă pentru oficierea căsătoriilor care sunt realizate într-o altă locaţie decât Casa Căsătoriilor, în valoare de 1.000 de lei. Vor fi scutite de la plata acestei taxe persoanele internate în spital, care nu se pot deplasa, şi cele care se află în detenţie.
     
  • Cadou de sărbători de la PSD. Modificări ficsale ŞOC începând din 2019: Impozitul va scădea MASIV. Ce alte taxe se vor reduce

    „Un capitol încă deschis dar care pare să intre în linie dreaptă şi ar putea fi implementat la începutul anului următor este aşa-zisa consolidare fiscală a profiturilor intragrup, care dacă se va implementa le-ar putea per­mi­te societăţilor din acelaşi grup să-şi com­pen­seze profiturile şi pierderile fiscale“, a spus Lucian Barbu, Tax Partner în cadrul depar­ta­mentului de consultanţă fiscală din cadrul casei de avocatură NNDKP. Această măsură, soli­citată de mediul de afaceri, ar putea să dea o gu­ră de oxigen businessurilor, astfel că pier­de­rile de la o parte din acelaşi grup de companii ar putea să contrabalanseze cu profiturile din cealaltă parte, iar impozitul pe profit să se cal­culeze consolidat.

    Spre exemplu, dacă în cadrul aceluiaşi grup de companii există o companie X care are un profit de 150 de lei şi o altă companie Y care are o pierdere de 100 de lei, impozitul pe profit plă­tit de grup în 2018 este de 24 de lei (calcu­lat după formula: cota de impozit pe profit de 16% înmulţită cu 150 de lei, cât reprezintă profitul companiei X). Din 2019, dacă se aplică măsura consolidării fiscale, grupul de companii va plăti un impozit pe profit de 8 lei (adică de trei ori mai mic decât în 2018), calculat după formula: 16% x 50 de lei (profiul companiei X (150 de lei) Ă pierderea companiei Y (-100 de lei)). 
     
  • Teodorovici: S-a stabilit că 100% din impozitul pe venit va rămâne la nivel local

    „Suntem foarte avansaţi. În fiecare an au fost discuţii pe această formulă magică, care niciodată nu a mulţumit marea parte a comunităţilor locale. Asta e important, să găsim modul de alocare a resurselor la nivel local pentru ca toate comunităţile, într-un mod cât mai echitabil, să beneficieze de surse financiare pentru dezvoltare. 100% din impozitul pe venit rămâne la nivel local, asta s-a stabilit, şi aşa va rămâne de la 1 ianuarie 2019, iar discuţii avansate înseamnă că până venim cu bugetul în Guvern deja acestea vor fi stabilite”, a declarat, joi, la Parlament, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după o discuţie cu preşedintele PSD Liviu Dragnea

    Dragnea declara pe 2 noiembrie, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, că „discuţia finală” privind formula de echilibrare a bugetelor locale ar putea avea loc săptămâna viitoare, în prezenţa ALDE şi a premierului Viorica Dăncilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teodorovici: S-a stabilit că 100% din impozitul pe venit va rămâne la nivel local

    „Suntem foarte avansaţi. În fiecare an au fost discuţii pe această formulă magică, care niciodată nu a mulţumit marea parte a comunităţilor locale. Asta e important, să găsim modul de alocare a resurselor la nivel local pentru ca toate comunităţile, într-un mod cât mai echitabil, să beneficieze de surse financiare pentru dezvoltare. 100% din impozitul pe venit rămâne la nivel local, asta s-a stabilit, şi aşa va rămâne de la 1 ianuarie 2019, iar discuţii avansate înseamnă că până venim cu bugetul în Guvern deja acestea vor fi stabilite”, a declarat, joi, la Parlament, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după o discuţie cu preşedintele PSD Liviu Dragnea

    Dragnea declara pe 2 noiembrie, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, că „discuţia finală” privind formula de echilibrare a bugetelor locale ar putea avea loc săptămâna viitoare, în prezenţa ALDE şi a premierului Viorica Dăncilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primarul din Alba Iulia declară război bisericii şi armatei. „De la Sfântu Petru în jos toată lumea plăteşte“

    Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, vrea ca Biserica şi Armata să plătească impozit ca orice alt contribuabil. Acesta vrea, astfel, ca statul să primeascp mai mulţi bani la buget.

    Propunerea primarului din Alba Iulia a fost agreată de edilii din marile oraşe. ”De la Sfântu Petru în jos, toată lumea răspunde. Şi de la Sfântu Petru în jos toată lumea plăteşte impozite. De ce să nu plătească armata impozit, de ce să nu plătească judecătoria impozit? Biserica trebuie să plătească impozit”, a declarat Mircea Hava, primarul oraşului Alba Iulia, conform sursei citate. În legătură cu impozitarea Bisericii, Patriarhul Daniel spunea, în urmă cu trei ani, că Biserica Ortodoxă Română ar accepta impozitarea veniturilor, iar preoţii să nu mai primească salarii de la stat, cu condiţia ca BOR să primească înapoi proprietăţile confiscate.

    Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, susţine că însuşi statul trebuie impozitat. ”Noi trebuie să îi convingem că trebuie impozitat şi proprietatea statului central. Că în acel moment statul va şti exact ce are, va începe să facă ordine, că îşi va da seama că ţine o clădire abandonată şi plăteşte impozit. Că o ţine şi se degradează”, a precizat Gheorghe Falcă. De asemenea, în PNL se discută şi propunerea impozitării diferenţiate, în funcţie de criterii sociale, economice şi geografice.

    „Am putea cere supraimpozitare de 500% pentru imobilele neîngrijite. O majorare pe care fiecare primărie să o poate aplica dacă doreşte sau nu, inclusiv după criterii urbanistice”, a afirmat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea. În schimb, preşedintele Asociaţiei Municipiilor, Robert Negoiţă, a adus în discuţie problema finanţării proiectelor, în condiţiile în care Guvernul a decis că Primăriile ar trebui să contracteze credite de la bănci. ”Nu avem acea legislaţie care să ne permită să luăm împrumut din trezorerie, cum a fost anul trecut. Anul ăsta aţi făcut o struţo-cămilă. Şi ne-aţi trimis pe toţi la bănci. Întârziem foarte mult proiectele dacă ne lăsaţi pe mâna băncilor”, a afirmat Robert Negoiţă, primar PSD, sectorul 3, citat de Digi24. Primarii au solicitat Guvernului emitarea unei act normativ care să reglementeze această situaţie, scrie ziarulonline.com

     

  • Proiect: ANAF a stabilit procedurile de completare a declaraţiilor de impunere anuală

    „Pentru veniturile realizate în anul 2017, definitivarea impozitului anual datorat se realizează de organul fiscal central competent, prin emiterea unei decizii de impunere, pe baza datelor declarate de contribuabili în Declaraţia privind veniturile realizate din România (Formular 200), Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate (Formular 201) sau în Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, după caz”.

    În vederea aplicării unitare a dispoziţiilor legale şi a procedurilor de administrare a impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, prin proiectul de ordin se propun următoarele:
    a) aprobarea procedurii de stabilire a impozitului anual pe veniturile realizate de persoanele fizice şi de emitere a deciziilor de impunere anuală. Procedura reglementează următoarele aspecte: termenul de procesare a declaraţiilor de impunere anuală, operaţiunile efectuate de organul fiscal în procesul de stabilire a impozitului anual (procesarea declaraţiilor, emiterea şi comunicarea deciziilor de impunere anuală) şi stabilirea venitului net anual impozabil şi a impozitului anual datorat;

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro