Tag: importuri

  • Donald Tusk: Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte Trump!

    “Propunerea preşedintelui Trump de a impune taxe asupra oţelului şi aluminiului european este un semn rău pentru relaţiile transatlantice. Vreau să fiu clar: în loc să riscăm un război comercial – iar el [Donald Trump] pare nerăbdător să-l pornească -, ar trebui să avem ca obiectiv o mai bună cooperare. Preşedintele [SUA] se declară nemulţumit de faptul că sunt prea multe bariere şi taxe între UE şi SUA şi îl înţeleg. Nici noi nu suntem fericiţi în privinţa acestui fapt. Din acest motiv, acum câţiva ani am început negocierile comerciale cu SUA. Ar trebui să revenim la acele discuţii. Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte!”, a spus Tusk, potrivit unui comunicat al instituţiei europene.

    Preşedintele Consiliului European s-a referit şi la faptul că Donald Trump a promis “multă flexibilitate pentru prietenii adevăraţi” ai Statelor Unite în cazul tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UE ameninţă cu măsuri simetrice dacă Donald Trump nu o exceptează de la taxele la oţel şi aluminiu

    Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat joi seară (vineri dimineaţă, ora României) ordonanţa executivă prin care impune taxe vamale suplimentare de 25% la importurile de oţel şi de 10% la cele de aluminiu. Canada şi Mexicul vor fi exceptate de la aceste măsuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trump afirmă că “războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat”

    “Atunci când o ţară (SUA) pierde miliarde de dolari din comerţ în relaţiile cu aproape toate ţările cu care are afaceri, războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat. Spre exemplu, când pierdem 100 de miliarde de dolari cu o anumită ţară, iar ei prosperă, prin întreruperea relaţiilor comerciale câştigăm mult. Este uşor!”, a transmis Donald Trump vineri prin Twitter.

    “Trebuie să protejăm ţara noastră şi angajaţii noştri. Industria americană a oţelului este în stare proastă. Iar dacă nu avem oţel, nu avem o ţară!”, a argumentat liderul de la Casa Albă.

    Statele Unite ale Americii vor impune începând de săptămâna viitoare tarife suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, a anunţat joi seară preşedintele Donald Trump.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ritmul creşterii economice a SUA a scăzut în ultimele luni din 2017 mai mult decât se anunţase

    Valoarea Produsului Intern Brut din SUA a crescut cu doar 2,5% raportat anual în ultimele trei luni ale anului 2017, în loc de 2,6%, cât fusese raportat anterior, a comunicat miercuri Departamentul Comerţului de la Washington.

    Ritmul creşterii economice a PIB-ului SUA a scăzut astfel de la nivelul de 3,2%, raportat în trimestrul al treilea din 2017.

    Pe întregul an 2017, Statele Unite au înregistrat o creştere economică de 2,3%, comparativ cu 1,5% în 2016.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deficitul comercial a fost de aproape 13 miliarde de euro în anul 2017

    În anul 2017, exporturile şi importurile au crescut cu 9,1%, respectiv cu 12,2%, comparativ cu anul 2016. Exporturile au însumat 62,64 miliarde de euro, iar importurile au însumat 75,59 miliarde de euro.

    În luna decembrie 2017 exporturile au fost de 4,49 miliarde de euro, importurile au fost de 6,1 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,61 miliarde de euro. Faţă de luna decembrie 2016, exporturile din luna decembrie 2017 au crescut cu 4,2%, iar importurile au crescut cu 10,8%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UE a importat jucării de peste 7 miliarde de euro şi a exportat de 1,5 miliarde de euro în 2016

    Exporturile Uniunii Europene (UE) către ţările care nu fac parte din blocul comunitar sunt de cinci ori mai mici decât importurile din ţările care nu fac parte din UE. În 2016, jucăriile importate de UE valorau aproape 7,2 miliarde de euro, iar exporturile doar 1,5 miliarde de euro către ţările non-UE. Valoarea jucăriilor importate în UE a crescut cu aproape 70% în ultimii zece ani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Barometrul industrial: A crescut activitatea, dar nu şi optimismul managerilor

    Volumul producţiei arată o creştere semnificativă de la 56 la 64 de puncte şi o revenire la vârful înregistrat în martie. Stocurile au urcat timid de la 41 la 43, dar au rămas în zona de contracţie (sub 50). Comenzile noi au progresat de la 55 în august la 62 în septembrie. Un salt destul de puternic, probabil şi pe fondul încheierii perioadei de vacanţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR: Datoria externă totală a României a crescut cu 1,1 miliarde de euro în primele 8 luni din 2017

    Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2017 nivelul de 24,5 miliarde de euro (26,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,5% faţă de 31 decembrie 2016.

    „Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 21,1% în perioada ianuarie-august 2017, comparativ cu 30% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2017 a fost de 5,9 luni, faţă de nivelul de 6,3 luni consemnat la 31 decembrie 2016”, se arată într-un comunicat al BNR.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Domeniul Muntean a lansat prima gamă de vinuri sub brand propriu

    „Suntem bucuroşi că încă din primul an de activitate am adăugat în portofoliul nostru şi o gamă proprie de vinuri, care să stea alături de vinurile caselor prestigioase pe care le reprezentăm. Ne-am dorit să fie soiuri cunoscute şi apreciate de consumatorii români, care se diferenţiază prin terroir, viziunea oenologului şi nu în ultimul rând, prin povestea şi istoria lor. Filozofia noastră este aceea că pentru a supravieţui în această industrie în care concurenţa este mare, trebuie să arăţi individialitate şi personalitate. Dacă vinul nu poate spune o poveste frumoasă atât în pahar, cât şi pe etichetă, mesajul lui va fi repede uitat. De aceea, am ales ca vinurile noastre să poarte nume de zâne, pentru că ele reprezintă un simbol profund al mitologiei româneşti. Ne bucurăm, că deja au fost primite cu mult entuziasm în piaţă”, a declarat Dan Muntean, fondatorul Domeniul Muntean.  

    Povestea din spatele „Vinurilor de Poveste”

    Zâna Verde este un Sauvignon Blanc obţinut din recolta anului 2016, podgoria Dealu Mare. Primul vin alb produs de Domeniul Muntean se remarcă printr-un stil aromatic specific vinurilor din Lumea Nouă, fructuozitate ridicată şi aciditate plăcută.

    „Terroir-ul îi conferă acestui vin un caracter unic. Via noastră a fost plantată în 2004 şi a ajuns la maturitate, astfel că Sauvignon Blanc-ul îşi găseşte casă bună şi în Dealu Mare, o zonă viticolă cunoscută drept patria vinurilor roşii. Zâna Verde este şi unul dintre cele mai seci vinuri de pe piaţă, întrucât am reuşit să ducem procesul de fermentare aproape până la capăt, astfel că în compoziţia lui se regăsesc doar 0,8 grame de zahăr rezidual pe litru”, a declarat Marius Bratu, Somelier şi Sales & Marketing Manager Domeniul Muntean. 

    Zâna Roză (termen arhaic) este un rose obţinut din soiul Merlot, din recolta anului 2016, care se remarcă printr-o corpolenţă mai ridicată faţă de alte rose-uri şi prin arome de fructe roşii, căpşuni, zmeură.

    Zâna Purpurie este un Cabernet Sauvignon obţinut din struguri din recolta anului 2015, din zona viticolă Dealu Mare.

    „Vinul roşu al gamei noastre este un Cabernet Sauvignon foarte reprezentativ pentru Dealu Mare, zonă viticolă recunoscută pentru acest soi, fiind poziţionată la aceeaşi latitudine cu zona Bordeaux (unde 90% din soiuri sunt Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc şi Merlot). Zâna Purpurie este un vin în care intervenţia oenologului a fost minimă, obţinut din struguri recoltaţi manual, procesaţi prin zdrobire, fermentat la tancuri de inox, care a trecut printr-o maturare la sticlă timp de 6 luni, pentru a îmblânzi taninurile”, a adăugat Marius Bratu.

  • Metoda absolut genială prin care această familie face 300.000 de euro pe an cu un garaj

    Florin şi Andra Hrituliac din Braşov au început în urmă cu doi ani să închirieze rulote şi autorulote prin intermediul companiei Haff, după ce şi-au cumpărat un astfel de autovehicul pentru uz personal. Businessul lor a ajuns la vânzări de 1,3 mil. lei (aproape 300.000 de euro) anul trecut, iar familia de antreprenori a decis să intre şi pe nişa importurilor de rulote, o piaţă care s-a dublat în ultimii cinci ani în România, dar care este acoperită aproape integral de importuri second-hand.
     
    „Vânzarea de rulote şi autorulote este o activitate foarte specializată, în contextul în care aceste autovehicule sunt destul de costisitoare. Rulotele pornesc de la 17.000 de euro, iar autorulotele de la 55.000 de euro, aderesându-se astfel cu precădere unui public ţintă cu venituri medii spre ridicate“, a spus Florin Hrituliac, director al companiei Haff.