Tag: Galati

  • Comuna care are atât de multe piscine încât a rămas fără apă potabilă

    Din cauza gălăţenilor care s-au mutat de la oraş la ţară, în cele trei sate ale comunei Vânători, localnicii au mari probleme cu apa potabilă. Practic, piscinele construite lângă vilele care au apărut peste tot în cele trei sate ale comunei Vânători consumă un volum enorm de apă din reţeaua centralizată.

    Consumul uriaş a dat peste cap planurile autorităţilor locale.

    ”Debitul necesar la Vânători este unul incredibil de mare, nu am putut să cred că lumea poate consuma atâta apă. Necesarul de apă este un metru cub pe zi de familie, iar noi putem asigura doar 400 litri pe familie. Este un consum care nu are legătură cu un consum urban normal. Este foarte grav pentru că pe anumite zone din localitate în această perioadă avem ţeava goală. Deci efectiv oamenii nu au nici măcar să bea două picături. Este un lucru foarte grav. Asta în timp ce alţii care sunt la începutul coloanei reuşesc să-şi ude grădina şi nu-i interesează de ceilalţi. Sunt şi foarte multe familii înstărite pe raza localităţii care au piscină şi vor să-şi întreţină gazonul si grădinile”, a declarat primarul comunei Vânători, Marian Ghinea.

    Gălăţenii care şi-au construit case în comuna de lângă oraş nu au doar piscine ci şi grădini cu flori şi gazon. Acestea sunt udate tot cu apă din reţeaua publică, ceea ce amplifică problema din reţeaua locală.

    Din acest motiv, edilii din Vânători au fost nevoiţi să ia măsuri: serviciul a fost raţionalizat, iar în viitorul apropiat comuna va cumpăra apă de la societatea Apă Canal, furnizorul din oraşul Galaţi.

    ”Suntem în situaţia în care o să luăm apă de la Galaţi, o să cumpărăm mult mai scump, dar nu avem ce face. Va fi o lucrare suportată de bugetul local pentru că este de urgenţă maximă. De un an de zile stăm după avize de la Drumuri Naţionale. Noi trebuie să spargem acostamentul drumului pentru a ne putea racorda la conducta Apă Canal”, a spus primarul Marian Ghinea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Retailerul care a inaugurat cinci magazine săptămâna aceasta

    Unitatea din Malu, judeţul Giurgiu se găseşte pe Şoseaua Giurgiului, nr.123. În format Loco, această are o suprafaţă totală de 318 mp, din care sala de vânzări măsoară 190 mp.În acelaşi format funcţionează magazinul din Valea Stanciului, judeţul Dolj. Acesta se află pe str. Cezar Lăzărescu, nr. 38, şi se întinde pe o suprafaţă totală de 343 mp, din care sala de vânzări măsoară 255 mp.

    Magazinele din Pechea, Rosiorii de Vede şi Târgu Cărbuneşti sunt deschise în format Standard.Unitatea din Pechea, judeţul Galaţi, este situată pe str. Suhurlui nr. 2 şi are o suprafaţă totală de 420 mp, din care sala de vânzări acoperă 316 mp. Cea din Rosiorii de Vede, judeţul Teleorman, se află pe Aleea CFR, bl.L7-L8 şi dispune de o suprafaţă totală de 414 mp, sala de vânzări măsurând 358 mp.

    Cu o suprafaţă totală de 577 mp, din care suprafaţă de vânzări ocupă 453 mp, magazinul din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, funcţionează pe str. Pieţei, nr.3. Prin magazinele sale prezente în 322 de localităţi şi o echipa de aproape 12.000 de oameni, PROFI este reţeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

  • S-a deschis primul cinematograf 12D din ţară: Scaunele vibrează în funcţie de acţiune

    Sala cu nouă locuri, amenajată în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi, găzduieşte, de miercuri, primul cinematograf 12D din ţară. Organizatorii spun că, spre deosebire de cinematografele clasice, la intrare spectatorii primesc ochelari 3D şi se aşează pe scaunele fixate pe un cadru acţionat mecanic, iar efectele pe care le experimentează spectatorii sunt extreme.

    „Este primul cinematograf 12D dintr-o instituţie din ţară. Investiţia a fost realizată de un partener al muzeului din mediul privat. Sala care are nouă locuri este specială: fotoliile sunt legate de un cadru metalic acţionat mecanic, practic scaunele se mişcă în funcţie de acţiunea filmului. Spectatorii experimentează o grămadă de efecte. Există efectul 3D, plus mişcarea scaunelor, vibraţia fotoliului, ceaţa, fumul, vântul, focul, fulgerul, mirosul, zăpada şi apa în două forme, picături şi bule”, a povestit pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi, Florin Matei.

    Cinematograful 12D propune peste o sută de scurt metraje. Filmele au cel mult 10 minute şi reprezintă animaţii, călătorii în locuri greu accesibile, filme de groază şi desene animate, pentru copii.

  • Primăria Galaţi oferă ajutor financiar pentru DEBRANŞAREA de la sistemul centralizat de termoficare

    Reprezentanţii Primăriei Galaţi au transmis, marţi, că s-a semnat deja prima dispoziţie de plată către un beneficiar în cadrul programului de acordare a subvenţiei ce va fi oferit de municipalitate celor care se debranşează de la sistemul centralizat de termoficare.

    „S-a semnat prima dispoziţie de plată către beneficiar în cadrul programului de acordare a ajutorului financiar din partea Primăriei Municipiului Galaţi către cetăţenii municipiului pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de producere a apei calde şi căldurii. Este vorba despre o plată care se realizează prin mandat poştal”, au arătat reprezentanţii Biroului de Presă al Primăriei Galaţi.

    Potrivit sursei citate, până la finalul lunii Primăria intenţionează să facă 400 plăţi pentru achiziţionarea unor sisteme alternative individuale de încălzire a locuinţelor şi de producere a apei calde.

    Municipalitatea oferă o subvenţie în valoare de 3.000 de lei fiecărui abonat la sistemul centralizat de termoficare care se debranşează şi îşi achiziţionează centrale termice ori electrice, panouri radiante, calorifere sau boilere.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Directorul CIADO: În România sunt circa 900.000 de consumatori ocazionali de droguri

    Gigel Lazăr, directorul CIADO, estimează că în România sunt aproximativ 900.000 de consumatori ocazionali de droguri, dar cifrele nu sunt exacte.

    „Între 14-64 de ani sunt aproximativ 900.000 de consumatori ocazionali de droguri. Îi putem aprecia ca şi consumatori ocazionali de droguri, deoarece unul a consumat o dată, de două, de trei ori. Din motivul acesta, nici la nivel european nu se dau cifre, este foarte greu, fiind o afacere ascunsă, să o calculezi”, a declarat Gigel Lazăr, directorul CIADO.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gălăţenii beneficiază de o ofertă specială de finanţare de la UniCredit Consumer Financing

    Pe perioada de valabilitate a ofertei, clienţii pot achiziţiona direct din magazinele partenere centrale, boilere sau alte materiale conexe în 24 de rate (fixe) fără dobândă şi fără alte costuri de finanţare prin Creditul Celsius*, a cărui valoarea maximă poate fi de 30.000 de lei. 

    Oferta vine în contextul în care, începând cu data de 1 mai 2017, un număr semnificativ de familii sau persoane care locuiesc la apartament în Municipiul Galaţi nu vor mai fi alimentate cu energie termică în sistem centralizat**. 

     Ca parte a Grupului UniCredit, ne-am asumat misiunea de a face clienţilor noştri viaţa mai uşoară şi de a le oferi acestora produsele şi serviciile potrivite, în momentul şi locul potrivit lor. Oferta pe care o lansăm acum pentru locuitorii din Municipiul Galaţi vine ca răspuns la o nevoie cu care aceştia se confruntă, punându-le astfel la dispoziţie o soluţie foarte eficientă din punct de vedere al costurilor şi simplu de accesat, direct în magazinele partenere”, a declarat Claudia Nica, Şef Departament Strategie Business şi Dezvoltare în cadul UniCredit Consumer Financing.

    Oferta este valabilă în perioada 24 aprilie – 30 septembrie 2017 şi este disponibilă pentru achiziţii efectuate în magazinul Dedeman din Galaţi şi la principalii comercianţi locali de profil, printre care Uniterm, Reno, Becon Instal, Instalterm sau LMS Service Instal, cu care UniCredit Consumer Financing a încheiat în acest scop noi parteneriate. 