BusinessMagazin

Tag: functie

  • BestJobs: Doar unul din zece angajatori şi-ar păstra toţi angajaţii dacă ar trebui să facă o selecţie în funcţie de eficienţa muncii. Angajaţii din generaţia Z (1996-2012), cel mai puţin apreciaţi de către angajatori

    Deficitul de personal de pe piaţa muncii şi dificultăţile întâmpinate de angajatori în a găsi angajaţi care să corespundă nevoilor conduc de multe ori la compromisuri din partea companiilor. Dacă ar trebui să aleagă câţi angajaţi din companie să păstreze pe criteriul eficienţei şi al rezultatelor muncii depuse, doar unul din zece angajatori ar păstra întreaga echipă în formula existentă, arată datele celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs, transmise într-un comunicat de presă.
    Astfel, doi din zece (21%) angajatori ar reţine cel mult jumătate dintre angajaţi, unul din patru (25,7%) ar păstra între 50% şi 75% dintre angajaţi, iar patru din zece (42%) spun că doar trei sferturi dintre angajaţii lor actuali sunt cu adevărat eficienţi şi au rezultate satisfăcătoare.
    De asemenea, unul din patru angajatori consideră că în companie sunt cu adevărat implicaţi în realizarea sarcinilor de serviciu aproximativ trei sferturi dintre angajaţi. Cea mai mare parte dintre respondenţi (37%) cred că procentul angajaţilor implicaţi variază între 50% şi 75% din total. Doi din zece angajatori consideră că nivelul e şi mai scăzut – între un sfert şi cel mult jumătate dintre angajaţii actuali ai firmei, în timp ce 16% apreciază că cel mult un sfert dintre angajaţi sunt cu adevărat implicaţi.
    Explicaţiile pe care le găsesc angajatorii pentru acest lucru sunt, în ordinea relevanţei răspunsurilor, lipsa de loialitate faţă de angajator (27,4% dintre respondenţi), lipsa unei culturi organizaţionale care să motiveze angajaţii (19,3%), insatisfacţia faţă de mediul de lucru sau aşteptările salariale mai mari (12,9%) şi chiar adaptabilitatea redusă (11,3%).
    În acest context, nu e de mirare că principalele arii în angajatorii şi-ar dori să vadă îmbunătăţiri sunt implicarea membrilor echipei, dar şi comunicarea (circa 42% dintre respondenţi fiecare), randamentul/productivitatea (33,9%), calitatea muncii (25,8%), motivaţia (14,5%), competenţele digitale (14,5%), abilitatea de a lucra în echipă (12,9%), abilitatea de leadership (9,7%).

    Care generaţie este cea mai apreciată de către angajatori
    Peste jumătate dintre angajatori apreciază că angajaţii sunt mai puţin responsabili şi pregătiţi faţă de acum cinci ani, astfel încât calitatea muncii depuse de aceştia a scăzut. Trei din zece angajatori consideră că situaţia a rămas la fel şi doar 13% afirmă că angajaţii sunt mai responsabili şi mai bine pregătiţi ca în urmă cu cinci ani. Totodată, majoritatea angajatorilor (64,5%) consideră că cea mai redusă productivitate la job o au angajaţii din generaţia Z (1996-2012), aceştia fiind urmaţi de cei din generaţia X (1965-1980), conform răspunsurilor oferite de doi din zece respondenţi. Angajaţii din generaţia Millennials (1981-1995) stau cel mai bine la acest capitol, doar 16% dintre angajatori considerând că productivitatea acestora este sub aşteptări.
    Tot angajaţii din generaţia Z (1996-2012) primesc cel mai slab punctaj şi la capitolul comunicare –  deschidere în a comunica, claritate, concizie şi acurateţe – de la cei mai mulţi (45%) dintre angajatori. Circa 42% dintre angajatori afirmă că cel mai rău la acest capitol stau angajaţii din generaţia X  (1965-1980), în timp ce 12,9% dintre respondenţi îi depunctează cel mai mult pe angajaţii din generaţia Millennials (1981-1995).
    Când vine vorba despre rezistenţa la presiune şi stres, cel mai rău din acest punct de vedere stau angajaţii din generaţia Z (1996-2012), spun 67,8% dintre respondenţi. Ei sunt urmaţi de cei din generaţia Millennials (1981-1995) – după cum au apreciat 17,7% dintre respondenţi, apoi de cei din generaţia X (1965-1980) – 14,5% dintre respondenţi.
    Ce fac angajatorii când sunt nemulţumiţi de performanţele angajaţilor
    Peste 51% dintre angajatori oferă feedback angajaţilor de care sunt nemulţumiţi doar uneori, atunci când greşelile sunt foarte mari, iar 8% admit că nu fac acest lucru niciodată. La polul opus, patru din zece respondenţi afirmă că angajaţilor le este atrasă atenţia de fiecare dată când greşesc, astfel încât situaţiile să nu se mai repete, iar angajaţii să aibă oportunitatea să evolueze.
    Când sunt nemulţumiţi de calitatea muncii angajaţilor, pe lângă feedback, angajatorii mai oferă training pentru îmbunătăţirea abilităţilor profesionale (46% dintre respondenţi), ori îi mută pe cei mai puţin performanţi pe alte poziţii în cadrul companiei (16%). Totodată, 14,5% aleg să dea sancţiuni, circa 13% spun că le reduc volumul de muncă sau din responsabilităţi, iar 9,7% decid să îi dea afară pe cei de care sunt nemulţumiţi. Studiul a fost efectuat în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie, pe un eşantion de 250 de companii mici, medii şi mari din România.
     
     

  • CEO-ul Nike, Mark Parker va renunţa la funcţie anul viitor

    Producătorul de echipament sportiv Nike a anunţat că directorul executiv Mark Parker va renunţa la poziţia de conducere, anul viitor, la doar câteva săptămâni după ce proiectul Oregon al companiei a fost închis, transmite BBC.

    Parker este preşedinte executiv al Nike din ianuarie şi va fi înlocuit de John Donahoe.

    Proiectul Oregon al Nike, grupul de pregătire pentru atleţi, a fost închis de Nike în urma recentei interdicţii de a antrena a fondatorului Alberto Salazar, găsit vinovat de dopaj. Parker a fost de partea lui Salazar şi a adăugat că Nike îl va susţine în orice recurs.

    Compania a comunicat că Parker va “conduce în continuare consiliul de administraţie şi va colabora strâns cu Donahoe şi cu echipa de conducere”. Pe 11 octombrie, Nike a publicat o declaraţie în care spunea că situaţia lui Salazar a devenit „o povară nedreaptă” pentru sportivii din programul de antrenament de elită.

    “Am luat decizia de a renunţa la Proiectul Oregon pentru a permite sportivilor să se concentreze pe nevoile lor de antrenament şi asupra competiţiei. Vom ajuta toţi sportivii noştri în această tranziţie, deoarece aleg antrenamentul potrivit pentru ei”, au spus cei de la Nike la acea vreme.

    Retragerea lui Salazar a urmat unei anchete de patru ani a Agenţiei Antidoping din SUA şi după doi ani de procese în instanţă

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Guvernanţa corporativă, spiritul unei companii

    Guvernanţa corporativă înseamnă în primul rând responsabilitatea faţă de angajaţi, faţă de acţionari şi faţă de consumatori, iar implementarea acesteia creează valoare adăugată oricărei companii, fie aceasta listată sau netranzacţionabilă, consideră Ludo Van der Heyden, profesor de guvernanţă corporativă la Institut Européan d’Administration des Affaires (INSEAD), una dintre cele mai bune şcoli de afaceri din lume.„Guvernanţa corporativă este spiritul unei companii, şi nu forma acesteia.

    Dacă ceva merge greşit, cine răspunde? Boardul, conducerea. Guvernanţa este despre a fi bun sau a fi rău. Vrem să fim răi sau buni? Guvernanţa este despre a asigura că businessul este bun”, explică profesorul Ludo Van der Heyden într-un interviu acordat Business MAGAZIN. El a fost recent în Bucureşti pentru a participa la o conferinţă organizată de BVB şi MedLife şi la care s-a discutat despre bunele practici în guvernanţă corporativă.

    Guvernanţa corporativă defineşte setul de relaţii dintre conducerea executivă a companiei, administratori şi acţionari şi propune în acest sens criterii şi standarde prin care sunt duse la îndeplinire obiectivele financiare, reputaţionale şi investiţionale ale companiei.
    Împărţirea clară a responsabilităţii între conducerea executivă şi administratori, comitete independente şi profesioniste de supervizare a rezultatelor financiare şi de remunerare, stimularea managementului prin opţiuni pe acţiuni, publicarea rezultatelor financiare trimestriale pe site-urile companiilor de stat sunt exemple de paşi specifici pentru îmbunătăţirea practicilor de guvernanţă coporativă în România.

    „Una dintre caracteristicile guvernanţei corporative este umilirea publică. De exemplu, dacă ai fost în conducerea unei companii care falimentează, atunci toată această conducere trebuie să fie recunoscută pentru acest faliment. Dacă eşti membru al unui board care a avut de două ori la rând problema falimentului, atunci ar trebui să primeşti un cartonaş roşu, la fel ca în fotbal”, spune profesorul.

    Pentru companiile listate, orice investitor la bursă, indiferent de numărul de acţiuni pe care îl deţine, este proprietar pe o părticică din acea companie. „Bunele practici de guvernanţă corporativă sunt o asigurare că investitorii îşi recuperează banii. Cu toate acestea avantajul companiilor private este că are acţionari. Pe de altă parte, în cazul companiilor de stat există birocraţie”, adaugă profesorul.

    „Munca în echipă” reprezintă una dintre caracteristicile principale ale guvernanţei corporative întrucât antreprenorii unei companii au nevoie de consultanţă, fie de la companii specializate, fie chiar de la ceilalţi proprietari. Însă profesorul consideră că un antreprenor individual trebuie eliminat, în sensul în care o companie este mult mai sănătoasă dacă are mai mulţi proprietari.

    „Pentru ca o companie să crească, antreprenorul trebuie să fie «eliminat» la un moment dat al dezvoltării. Atunci când eşti un singur antreprenor eşti izolat. Majoritatea inovaţiei într-o companie este realizată de doi sau mai mulţi antreprenori. Când sunt cel puţin doi antreprenori, ai cu cine să te consulţi, dar când eşti singur, poţi face greşeli. Pe măsură ce compania creşte, lucrurile vor deveni mai complicate.”

  • Nu ştii vreun business sigur, în care să bag nişte bani şi să nu fac nimic, dar să-mi aducă 10-20% pe an?!

    „Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.
    În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!
    Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.
    Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.
    Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.
    Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.
    Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.
    Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.
    Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.
    Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.
    Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.
    Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.
    Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.
    Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.
    Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.
    La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.
    Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi.

  • Nu ştii vreun business sigur, în care să bag nişte bani şi să nu fac nimic, dar să-mi aducă 10-20% pe an?!

    „Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.
    În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!
    Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.
    Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.
    Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.
    Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.
    Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.
    Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.
    Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.
    Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.
    Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.
    Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.
    Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.
    Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.
    Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.
    La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.
    Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi.

  • Topul candidaţilor la prezidenţiale în funcţie de numărul de semnături pe care le-au strâns

    În acest moment, pe primul loc, cu peste 2,2 milioane de semnături strânse, se află preşedintele Klaus Iohannis. Acesta este urmat, cu 1,43 mililioane de semnături, de premierul Viorica Dăncilă. Pe locul trei în acest clasament, la mare distanţă, se află Dan Barna, cu 400.000 de semnături. Multe semnături, 360.000, a strâns şi Theodor Paleologu.

    Mircea Diaconu, candidatul susţinut de PRO România şi ALDE, este aşteptat sâmbătă la BEC. Ramona Bruynseels ar urma să meargă duminică.

    Sunt şi politicieni care nu au reuşit să strângă cele 200.000 de semnături necesare. Liviu Pleşoianu a anunţat că nu a întrunit numărul necesar pentru a candida la alegerile prezidenţiale.

    Vom actualiza clasamentul pe măsură ce noi candidaţi anunţă cifrele.

    Topul candidaţilor, în funcţie de numărul de semnături strânse:

    1. Klaus Iohannis (susţinut de PNL): 2.200.000

    2. Viorica Dăncilă (PSD): 1.437.000 de semnături

    3. Dan Barna (USR-PLUS): 400.000

    4. Theodor Paleologu (independent susţinut de PMP): 360.000

    5. Kelemen Hunor (UDMR): 270.000

    6. Viorel Cataramă (Dreapta Liberală): 230.000

    Cititi mai multe pe www.gandu.info

  • COREPER a votat pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european

    Şedinţa Consiliului UE a început la 11:30, ora României.

    Surse europene au declarat pentru MEDIAFAX că votul urmează să se comunice Parlamentului European, apoi va mai fi o întâlnire a Consiliului miniştrilor care vor lua act de decizia din COREPER, unde s-a votat pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european.

    „Parlamentul European, prin procedura lor internă, ia act de decizia Consiliului UE de azi şi validează şi ei prin procedură internă ce a decis Consiliului UE. Deci nu este capăt de linie, nu e finală decizia de azi”, au explicat pentru MEDIAFAX surse europene.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un candidat la funcţia prezidenţială iese din cursă. „Declar misiunea imposibilă!”

    „Vă anunţ că mă retrag definitiv şi pentru totdeauna din cursa prezidenţială. (…) Declar misiunea imposibilă, aşa că mă retrag!”, anunţă Avram Iancu, pe blogul său.

    Avram Iancu nu a reuşit să strângă cele 200.000 de semnături necesare pentru a putea intra în cursa electorală.

    În campania de strângere de semnături, Avram Iancu a fost ajutat de 27 de persoane din ţară şi 4 români din diaspora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Viorica Dăncilă a eliberat din funcţie secretarii de stat ai ALDE de la mai multe ministere

    Doar trei dintre secretarii de stat ai ALDE au fost eliberaţi din funcţie de către prim-ministru fără să solicite acest lucru. Aceştia sunt Maria Magdalena Grigore, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Silviu-Dănuţi Măcuţă, secretar de stat la Ministerul Cercetării şi Inovării şi Cezar Caleap, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene.

    Alţi şase secretari de stat, printre care şi Andreea Lambru, secretar adjunct al Guvernului, au fost eliberaţi din funcţiile pe care le deţineau în Executiv, la cerere.

    Prin urmare, Eleodor-Mihai Mandreş a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor, Ionel Muscalu din cea de secretar de stat la Ministerul Muncii, Iulian Octavian Stana din cea de secretar de stat la Ministerul Mediului.

    Tot la solicitarea lor au fost eliberaţi posturi şi Adrian Vlad Chiotan din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Petre Ionel din cea de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.

    Pe 26 august, ALDE a decis în forurile statutare ieşirea de la guvernare şi formarea unei alianţe electorale cu Pro România pentru susţinerea candidaturii independente a lui Mircea Diaconu la prezidenţiale. Cei trei miniştri ai ALDE au demisionat a doua zi din Guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea avocatului care a transformat Boeing într-un gigant al industriei aviaţiei

    William McPherson Allen s-a născut în Lolo, statul american Montana, pe 1 septembrie 1900. Allen a studiat la Universitatea din Montana, dar a obţinut licenţa în Drept la Harvard în 1925, obţinând ulterior o slujbă ca avocat stagiar la firma Donworth, Todd şi Higgins din Seattle. La casa de avocatură la care Allen era stagiar, unul din clienţi era Boeing Airplane Co., iar tânărul a fost desemnat să se ocupe de treburile legale minore ale companiei. În 1928, Allen a elaborat documentaţia pentru fuziunea dintre Boeing Air Transport şi Pacific Air Transport, ce a rezultat în United Airlines. El a avut grijă de problemele legislative ale companiei, iar în 1930 s-a alăturat Consiliului de Administraţie al Boeing şi firma a devenit Todd, Holman, Sprague şi Allen.

    În septembrie 1944, preşedintele companiei Boeing a murit brusc, iar consiliul de administraţie a căutat un înlocuitor care să se ocupe de tensiunile apărute între ingineri şi angajaţii din producţie. Allen a refuzat oferta de a prelua acea funcţie, argumentând că este avocat, nu inginer sau specialist în industrie. El s-a considerat necalificat în contextul aşteptărilor lăsate în urmă de fostul preşedinte, Philip Johnson. Cu toate acestea, şase luni mai târziu, el a preluat conducerea companiei în urma insistenţelor preşedintelui interimar, Claire Egtvedt.

    Allen a preluat compania Boeing într-o perioadă critică. Contractele pentru avioanele militare Boeing B-17 şi B-29 au fost anulate ca urmare a încheierii celui de-al doilea război mondial, lăsând Boeing într-o situaţie incertă, în timp ce industria aviaţiei civile se extindea. Pe baza acestui aspect s-au creat avioanele Lockheed Constellation cu patru motoare şi Douglas DC-4, superioare celor existente la acel moment în circulaţie.

    Prima ofertă postrăzboi de la Boeing pentru a profita de călătoriile aeriene a fost modelul 377 Stratocruiser, adaptat de la bombardierul B-29. Acesta a fost proiectat iniţial pentru transportul militar, astfel că oferea destul spaţiu şi părea ideal pentru serviciile de linii aeriene transcontinentale şi transoceanice nonstop. Dar, în ciuda performanţelor impresionante ale aeronavei, Boeing a vândut doar 55 de unităţi. Până la jumătatea anilor ’50, Boeing a continuat să genereze profit din contractele cu statul.

    Lucrurile aveau să se schimbe în 1954, când Allen a ales să dedice 16 milioane de dolari pentru a dezvolta un avion şi o cisternă de alimentare în aer pe care nimeni încă nu părea interesat să le cumpere; acest model avea să devină Boeing 707.

    În săptămâna în care prototipul 707 şi-a luat zborul, în iulie 1954, Allen a apărut pe coperta revistei Time, care a menţionat trei atribute principale ale sale, „A ştiut când să rişte. A avut încredere în designerii săi. A ştiut cum să creeze o echipă”.

    În 1968, când Allen s-a apropiat de cea de-a 68-a zi de naştere, s-a retras din funcţia de preşedinte şi a preluat rolul de preşedinte al consiliului. În 1970, a revenit pentru câteva luni după atacul de cord aproape fatal al preşedintelui în funcţie, T.A. Wilson. În 1972, Allen s-a retras complet din companie, păstrând doar funcţia de preşedinte onorific. În 1975, a fost inclus în Hall of Fame al revistei Fortune. William McPherson Allen a murit la 29 octombrie 1985, suferind de mai mulţi ani de Alzheimer.

    În prezent, Boeing este una dintre cele mai prolifice companii din domeniul aviaţiei, producând anul trecut 806 avioane comerciale şi 96 de avioane militare. Veniturile companiei s-au ridicat la 101 miliarde de dolari în 2018, cu un profit operaţional de aproape 12 miliarde de dolari, în vreme ce numărul angajaţilor este de peste 153.000 la nivel global.