Dacă ar fi să se imagineze încă o dată ca proaspăt venit în România, Greg Konieczny glumeşte că primul lucru pe care l-ar face ar fi probabil să afle rezultatele meciurilor de fotbal; pasiunea de fotbalist amator în tinereţe a făcut, de altfel, ca printre puţinele cuvinte româneşti pe care le ştie să se numere şi câţiva termeni din jargonul fotbalistic, pe lângă primul cuvânt învăţat aici – „mulţumesc„. Konieczny a ajuns aici prima dată în 1996-97, când bursa era în plin boom, şi de atunci cam în fiecare an a venit să caute companii în care Franklin Templeton să investească.
Din 2010 însă, când Franklin Templeton a devenit administratorul Fondului Proprietatea, a început să cunoască mai bine „cultura şi culoarea locală„. Iar percepţia lui a fost influenţată, nu în cel mai fericit mod, de faptul că a avut de-a face foarte mult cu funcţionari ai statului. „Nu am înţeles la momentul respectiv, când am preluat mandatul de administrator, cât de jos era de fapt punctul de pornire: ne făcusem temele în materie de cercetare a pieţei, discutasem cu companii, cu acţionari, dar înţelegi cu adevărat situaţia numai când începi să te ocupi zilnic de o activitate, să ai răspunderea ei directă. Şi n-a fost poate chiar un şoc, dar sigur situaţia pe care am găsit-o a fost sub aşteptările noastre.„
Konieczny se referă în primul rând la guvernanţa corporativă, la calitatea culturii din companiile controlate de stat şi la interferenţa din partea guvernului ori a „diferitelor forţe din jurul guvernului„ în conducerea acestor companii. De pildă, la prima întâlnire cu directorul Hidroelectrica, Mihai David, nu a fost o discuţie clasică de prezentare a companiei, ci de explicaţii pe marginea contractelor speciale de livrare a energiei; astfel de discuţii l-au lămurit că marile companii de stat nu erau conduse ca nişte entităţi independente, centrate pe profit, ci prin executarea unor ordine de la oameni din guvern. „Cea mai mare problemă a fost ca aceşti manageri să conştientizeze că răspund faţă de companiile lor şi că nu sunt intangibili doar fiindcă execută nişte ordine de la anumiţi miniştri sau persoane din aparatul guvernamental„, spune Konieczny.
Faţă de situaţia din urmă cu trei ani, acum lucrurile nu sunt ideale, dar sunt „mult, mult mai bune„, cel puţin la majoritatea companiilor din portofoliul Fondului, unde nu mai există idei sau proiecte care să afecteze negativ companiile, iar guvernul este mult mai precaut, „ceea ce e un progres„.
În ceea ce-l priveşte, consideră că deciziile cele mai bune luate ca manager au fost de a reorienta strategia de la iniţierea de noi achiziţii de acţiuni spre concentrarea pe maximizarea valorii portofoliului existent, prin implicarea activă în ameliorarea standardelor de administrare a companiilor din portofoliul FP, prin programele de răscumpărare a acţiunilor proprii în vederea anulării lor ulterioare şi prin programele de distribuţie de numerar către acţionari, în urma reducerii capitalului social. Atât răscumpărările de acţiuni, cât şi distribuţia de numerar către acţionari vizează diminuarea discountului la care se tranzacţionează acţiunile Fondului faţă de valoarea activului net.
„Majoritatea managerilor de fonduri vor să crească fondurile, să le facă mai mari, în timp ce noi am luat decizia opusă, ca Fondul să devină mai mic. Avem doi parametri, valoarea activului şi preţul acţiunii: dacă decalajul dintre ei este prea mare, trebuie să luăm cea mai bună decizie în folosul acţionarilor, urmând ca abia după reducerea discountului să luăm în considerare noi investiţii în alte companii„, rezumă Konieczny.
La momentul listării Fondului, în 2011, discountul era de peste 60%, în timp ce acum este de 32-33%, iar intenţia FT este ca procesul să continue, în condiţiile extinderii bazei de investitori şi a cererii de acţiuni ale Fondului, atât la bursa din Bucureşti, cât şi odată cu listarea secundară de la Londra programată pentru acest an.