Tag: eliberare

  • Cristian Borcea rămâne în închisoare. Fostul director executiv al FC Dinamo: Vă rog să-mi daţi ocazia să merg lângă copiii mei

    Magistraţii Tribunalului Ilfov au admis, luni, contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie şi au respins propunerea de liberare condiţionată a lui Cristian Borcea.

    Instanţa a mai decis că fostul director executiv al FC Dinamo poate cere din nou eliberarea condiţionată pe 23 aprilie 2018.

    ecizia Tribunalului Ilfov este definitivă şi vine după ce magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au decis, la începutul lunii octombrie, liberarea condiţionată a lui Cristian Borcea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IKEA a obţinut autorizare de construire pentru cel de-al doilea magazin din Bucureşti. Unde se va afla acesta

    Cel de-al doilea magazin IKEA din Bucureşti va avea o suprafaţă construibilă de aproximativ 37.000 mp (GBA), devenind astfel cel mai mare magazin IKEA din Europa de Sud-Est la data deschiderii. IKEA Pallady va respecta cele mai recente, avansate şi înalte standarde în ceea ce priveşte proiectarea şi va aplica standarde de construire şi principii operaţionale de business inovatoare şi sustenabile.   

    „Ne bucurăm să anunţăm că am obţinut autorizaţia de construire a celui de-al doilea magazin IKEA din România şi că vom începe lucrările pentru noul magazin în curând. Dorim să le mulţumim reprezentanţilor Primăriei Sectorului 3 şi Primăriei Generale a Capitalei pentru sprijinul continuu şi colaborarea excelentă. Pentru că am obţinut deja Autorizaţia de Construire pentru amenajare şi sistematizare teren şi împrejmuire provizorie în luna septembrie, constructorul general a început pregătirea terenului şi împrejmuirea perimetrului magazinului IKEA Pallady,” a declarat Vladislav Lalić, Property and Expansion Manager IKEA South-East Europe.

     

  • STAT ISLAMIC, lovit în PLIN. Capitala teroriştilor a fost ELIBERATĂ. Luptători ISIS, filmaţi în timp ce părăsesc cu laşitate obiectivele militare

    Grupul Forţele Democratice Siriene (SDF), o alianţă de miliţii insurgente kurde şi arabe susţinute de Statele Unite, a anunţat marţi eliberarea oraşului Raqqa, după operaţiuni care au durat patru luni.

    Operaţiunile terestre au beneficiat de susţinere aeriană din partea coaliţiei antiteroriste internaţionale coordonate de Statele Unite.

    Potrivit organizaţiei Reţeaua Siriană pentru Drepturile Omului, peste 900 de civili au fost ucişi în operaţiunile militare, lansate în iunie.

    Organizaţia fundamentalistă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-vestul Irakului, în estul Siriei, în nordul Egiptului, în nordul Libiei şi în estul Afganistanului, unde a proclamat un “califat”.

    Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

     

  • Cristian Borcea ar putea fi ELIBERAT CONDITIONAT. Judecătorii au dispus punerea sa în libertate

    „Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bucureşti”, a decis, miercuri, Judecătoria Sectorului 4.

    Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori în termen de trei zile.

    Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, se află la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

  • Dorin Cocoş va fi eliberat, după ce a executat o parte din pedeapsa primită în dosarul „Microsoft”

    „Admite contestaţia formulată de condamnatul Cocoş Dorin, împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: (…) admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Bucureşti- Jilava cu privire la condamnatul Cocoş Dorin de sub efectul pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată de Tribunalul Bucureşti (…)”, a decis, marţi, Tribunalul Ilfov.

    Decizia în cazul lui Cocoş este definitivă.

    El va fi eliberat din penitenciar după ce vor fi finalizate mai multe proceduri, el fiind aşteptat să iasă din închisoare marţi după-amiază.

    În 3 octombrie 2016, Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, în dosarul „Microsoft 1”.

  • De ce dacă muncim mai mult nu înseamnă că muncim mai bine

     „Angajaţii care lucrează pentru o perioadă lungă de timp nu doar că sunt obosiţi sau stresaţi, reducându-şi astfel productivitatea, dar creşte şi probabilitatea de erori, accidente şi boli care impun anumite costuri angajatorilor”, spune John Pencavel, autorul studiului.  „Automat un  om fericit lucrează mai bine; când suntem fericiţi, prin serotonină şi alţi hormoni, automat simţit că putem să facem mai multe lucruri, ne asumăm mai multe responsabilităţi, avem poftă de viaţă, energie, creativitate, ave, noi idei, putem să eficientizăm tot ceea ce facem şi să obţinem rezultate mult mai rapid” remarcă psihologul Andra Tănăsescu.  Ea oferă exemplul angajaţilor din ţări precum Franţa, Anglia, Polonia, unde pauzele de masă şi încheierea programului la 18 sunt respectate cu stricteţe. „Stilul românesc este să preluăm 200 de sarcini pentru că simţim că putem şi da, putem într-adevăr până la punctul în care simţim că de dor spatele, capul şi poate ajungem la afecţiuni mult mai grave.” Andra Tănăsescu recomandă angajaţilor care suferă de astfel de simptome să îşi ia câteva zile libere în care să se deconecteze total de muncă, iar dacă nu reuşesc acest lux, să înceapă cu alocarea a câte o oră pe zi unui lucru pe care le place să îl facă – un curs de dans, de pictură, lectură, muzică etc.. „Astfel se eliberează hormoni în corp care duc la o stare de bine, se eliberează energie şi chef de viaţă.”  „Este foarte important ca fiecare să îşi gestioneze ce are de făcut într-un mod eficient pentru că tendinţa multor persoane este de a începe cinci lucruri odată, în acelaşi timp, iar astfel poate scădea eficienţa şi randamentul – implicarea în mai multe proiecte înseamnă că energia se disipează şi niciunul din lucrurile respective nu este dus la bun sfârşit. Ar fi ideal ca fiecare dintre sarcini să fie terminate pe rând, cu câte o pauză între acestea. Ne este mai uşor astfel să dozăm atenţia, energia şi efortul.”

     

     

     

  • Un cercetător român ne duce cu un pas mai aproape de era computerelor cuantice. Invenţia sa este extraordinară

    Era computerelor cuantice este din ce în ce mai aproape, iar acum o echipă de cercetători de la Caltech au creat un cip care ne aduce cu un pas mai aproape de această epocă.

    Atât computerele tradiţionale, cât şi cele cuantice stochează date sub formă de cod binar. Totuşi, în timp ce computerele tradiţionale stochează informaţia în biţi de 1 sau 0, computerele cuantice pot stoca data în qubiţi de 0,1 sau amândouă simultan.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Un cercetător român ne duce cu un pas mai aproape de era computerelor cuantice. Invenţia sa este extraordinară

    Era computerelor cuantice este din ce în ce mai aproape, iar acum o echipă de cercetători de la Caltech au creat un cip care ne aduce cu un pas mai aproape de această epocă.

    Atât computerele tradiţionale, cât şi cele cuantice stochează date sub formă de cod binar. Totuşi, în timp ce computerele tradiţionale stochează informaţia în biţi de 1 sau 0, computerele cuantice pot stoca data în qubiţi de 0,1 sau amândouă simultan.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Mircea Băsescu va fi eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

    UPDATE 10:10 Mircea Băsescu va fi eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

    Mircea Băsescu va fi eliberat condiţionat, după ce Tribunalul Constanţa a respins contestaţia DNA. Fratele fostului preşedinte al României a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Hotărârea este definitivă.

    Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că cel mai probabil după-amiază, imediat ce ajung actele la penitenciar, Mircea Băsescu va putea pleca de la Poarta Alba, după ce Tribunalul Constanţa a respins contestaţia DNA.

    Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Coaliţia coordonată de SUA a eliberat oraşul Raqqa de sub ocupaţia militanţilor Stat Islamic

    Anunţul a fost făcut vineri de către Talal Sello, purtătorul de cuvânt al Forţelor Democrate Siriene.

    ”Astăzi, forţele noastre au obţinut controlul total asupra oraşului Raqqa, în urma confruntărilor cu SI”, a afirmat Talal Sello.

    Această victorie vine după criticile venite dinspre Organizaţia Naţiunilor Unite legate de numărul de victime înregistrate în rândul civililor, ce au fost cauzate de luptele cu luptătorii jihadişti. În total, de la începerea operaţiunilor antiteroriste în Siria şi Irak, în august 2014, au fost ucişi cel puţin 685 de civili.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro