Tag: director general

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Voicu Vuşcan, director general Elit Cugir

    Voicu Vuşcan, în prezent director general al Elit, s-a alăturat companiei în anul 2002, în calitate de achizitor de materii prime din Europa, Canada, SUA şi Brazilia, fiind responsabil şi de comercializarea acestora în România.„În 2013, am preluat în administrare compania“, povesteşte Voicu Vuşcan.

    „Acesta a fost primul moment-cheie din cariera mea, când am trecut de la conducerea unei divizii de business la conducerea întregii activităţi a companiei. Al doilea moment-cheie a fost în 2018 odată cu achiziţia Elit de către Smithfield Foods, când am început coordonarea integrării Elit în cadrul celui mai mare grup de carne din lume, ţinând cont de strategia de dezvoltare la nivel european a grupului Smithfield.“

    În ultimii ani, rezultatele companiei au menţinut un trend crescător, atât din perspectiva cifrei de afaceri, cât şi a profitului înregistrat. Voicu Vuşcan a absolvit Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. După terminarea facultăţii a urmat cursuri de masterat în studii europene la Universitatea Marne la Valée, din Paris. „În 2002, în contextul în care România era la început de drum în parcursul de integrare în Uniunea Europeană, am considerat că există posibilităţi semnificative de dezvoltare profesională în ţară. Nu regret decizia luată. Doresc să îmi dezvolt cariera în România“, spune el.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Valeriu Irimescu, director general Rocavera

    Pe Valeriu Irimescu l-a atras încă din facultate gândul de a se implica în businessul familiei. Tatăl său, antreprenorul Dragoş Irimescu, fondase Depaco, producător de acoperişuri, al cărui control a fost preluat în ultimul an de grupul Teraplast. Imediat ce şi-a finalizat studiile, a început să lucreze pentru Depaco, unde a ocupat mai multe funcţii, până la cea de director general, în care a stat mai mult de doi ani, până la sfârşitul lui 2018.

    După vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către Teraplast, familia Irimescu s-a orientat către un nou segment de piaţă, cumpărând o fabrică de prelucrare a pietrei în Băicoi, judeţul Prahova, business care funcţionează sub umbrela Rocavera. Acolo, Valeriu Irimescu este în prezent director general. Secretul în familia Irimescu a fost separarea dintre problemele de la birou şi relaţiile de acasă. „În prezent, ne concentrăm pe dezvoltarea companiei Rocavera, dar şi pe proiectele imobiliare pe care le avem în desfăşurare în Bucureşti. În ceea ce priveşte aceste afaceri, suntem siguri că ele vor rămâne şi pe viitor proiecte de familie”, spune Valeriu Irimescu.

    În prezent, în afară de Rocavera – pentru care Dragoş Irimescu estima afaceri de un milion de euro în primul an de funcţionare – familia Irimescu mai are afaceri şi în domeniul imobiliar. Familia investeşte 6 milioane de euro într-un complex cu patru blocuri în zona Străuleşti din Bucureşti şi încă 2 milioane de euro pentru un proiect de locuinţe în zona Băneasa.

  • Alexandra Rîştariu, CEO Mondelez România: „Am plecat de la iluzia că în afară sunt mai multe oportunităţi, dar celor care pleacă, le-aş spune să se întoarcă”

    Alexandra Rîştariu a preluat conducerea Mondelez România începând cu luna iunie. Din poziţia actuală, ea coordonează strategia de creştere a businessului Mondelez pe piaţa locală prin alinierea acesteia la strategia globală, lansată recent.
    În prezent, România generează 15-20% din businessul Mondelez în regiune. „Mi-am început cariera la Mondelez International acum 11 ani şi am lucrat, anterior, în alte ţări – Austria, Polonia – , iar din poziţia de sales controlling manager SCE am coordonat activitatea financiară din regiunea Europei Centrale şi de Sud, cu expunere în 10 ţări din regiune: România, Bulgaria şi ţările est-adriatice”, îşi aminteşte Alexandra Rîştariu, care adaugă faptul că s-a întors în România pentru oportunităţile profesionale. În anul 2015 ea a devenit membru al echipei de leadership a Mondelez SCE, iar din 2017 a coordonat departamentul de vânzări al Mondelez România, format dintr-o echipă de 120 de persoane. Alexandra Rîştariu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Sisteme Informaţionale din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi este membru al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA).

    Alexandra Rîştariu a apărut în anurul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019 şi a fost premiată de Business MAGAZIN în gala de lansare a catalogului.

  • Cine este cel mai bine plătit bugetar din România

    Ovidiu Badea, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, încasează pentru anul 2019 suma de 1,94 milioane lei pentru poziţia pe care o ocupă, potrivit Ordinului nr. 337 din 23 mai 2019.

    Astfel, Ing. Ovidiu Badea, cel pe care organigrama de pe site-ul Ministerului Cercetării şi Inovării îl indică drept director general al institutului, câştigă unul dintre cele mai mari salarii din ţară.

    Potrivit CNBC, preşedintele american Donald Trump câştigă 400.000 de dolari pe an, adică 1,6 milioane de dolari pe an, adică mai puţin decât Ovidiu Badea, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”.

    Totodată, potrivit documentului, directorul general al instituţiei câştigă de aproape şase ori mai mult decât toţi membri consiliului de administraţie. 

    Potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Klaus Iohannis, acesta încasează un salariu de 133.879 lei pe an. Prin urmare, directorul Institutului „Marin Drăcea” câştigă de zece ori mai mult decât preşedintele României. 

  • Cine va fi noul director general al METROREX. Mandatul lui Dumitru Şodolescu se încheie marţi

    Motivul pentru care mandatul lui Dumitru Şodolescu nu a fost prelungit de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ar fi presiunile sindicaliştilor care au protestat în nenumărate rânduri, aceştia fiind nemulţumiţi de lipsa de personal şi de alocările financiare insuficiente.

    Actualul director a fost numit în funcţie în martie 2018, când l-a înlocuit pe Ion Constantinescu.

    Ion Rădoi, liderul sindicaliştilor METROREX declara în august 2018 că „ar trebui să angajăm 700 de oameni pentru a avea siguranţă în circulaţia metroului, dar conducerea Metrorex a angajat directori şi personal de conducere în loc să asigure angajările la nivelul mentenanţei şi al celorlalte posturi necesare”.

    Marin Aldea a mai deţinut această funcţie în 2017, dar a fost demis în data de 3 noiembrie de către Consiliul de Administraţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unifarm: 300 de doze de ser antiviperin au fost comandate. Unul a ajuns deja în ţară pentru urgenţe

    Adrian Ionel a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că un set de ser antiviperin este disponibil în acest moment pentru situaţiile de urgenţă, urmând ca alte 300 de doze comandate să ajungă în ţară în perioada imediat următoare.

    “Am comandat producătorului Sanofi 300 de doze, am primit pentru situaţiile de urgentă un set în acest moment, deci toată lumea este în afara oricărui pericol”, spune directorul general Unifarm.

    Potrivit aceleiaşi surse, din setul existent, alocat situaţiilor urgente, poate fi trimis oricând ser spre spitalele din ţară în cazul în care acestea au nevoie.

    “O altă tranşă urmează să sosească săptămâna viitoare. În acest moment, noi putem trimite pe aviz în orice spital din ţară acest produs, în orice caz, urgent şi ajunge în maximum patru ore”, a spus Adrian Ionel.

    Directorul general Unifarm a concluzionat spunând că au existat două situaţii critice care au fost soluţionate, fiind trimise în unităţile medicale în cauză doze de ser antiviperin din rezerva ajunsă pentru situaţiile de urgenţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Cine este noul director general al Tarom

    Mareşi Cărăvan a fost desemnat în funcţia de director general în urmă cu două săptămâni. La conducerea Tarom s-a aflat până la finele lunii mai Florin Susanu, care a demisionat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul general al Boeing admite greşeli în comunicarea privind modelul 737 Max

    Muilenburg a declarat că informaţiile comunicate de companie nu au fost “consistente”, iar acest lucru este inacceptabil.

    Un avion Boeing 737 Max care efectua cursa Lion Air 610 între oraşele indoneziene Jakarta şi Pangkal Pinang s-a prăbuşit în octombrie 2018 în mare. 

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consiliul de Administraţie TeraPlast a prelungit mandatele a doi dintre directorii Grupului

    Ioana Birta conduce departamentul financiar al TeraPlast din luna iunie a anului 2017. Sub mandatul Ioanei Birta în calitate de CFO, Grupul TeraPlast a înregistrat anul trecut o creştere de 91% a cifrei de afaceri şi de 55% a EBITDA, comparativ cu 2017. Ea a contribuit semnificativ la bazele dezvoltării Grupului pe termen mediu prin proiecte ample de investiţii, printre care şi cele în valoare totală de 15 milioane de euro, co-finanţate prin schema de ajutor de stat. Ioana Birta a fost responsabilă de integrarea business-urilor intrate în portofoliul TeraPlast în anul 2017 şi a contribuit la reorganizarea structurii Grupului – integrarea companiei Politub în divizia de polietilenă a TeraPlast şi de organizarea liniei de reciclare în business-ul TeraPlast Recycling. Obiectivele din noul său mandat sunt legate de îmbunătăţirea proceselor, care reprezintă un suport esenţial pentru ritmul de dezvoltare a Grupului. Ea a activat timp de zece ani în cadrul unor companii internaţionale de top din sfera auditului şi serviciilor de consultanţă şi este membră ACCA (Association of Chartered Certified Accountants).

    Cosmin Pătroiu are o experienţă de peste 15 ani în domeniul materialelor pentru construcţii şi s-a alăturat Grupului TeraPlast în anul 2013. Este director general al TeraSteel din luna februarie a anului 2017. Din poziţia executivă, Cosmin Pătroiu a contribuit la dezvoltarea companiei pe pieţele externe şi a transformat fabrica din Serbia într-unul dintre cei mai importanţi furnizori regionali de panouri termoizolante. Obiectivele sale în noul mandat sunt consolidarea poziţiei companiei pe pieţele existente şi extinderea prezenţei brandului TeraSteel către noi ţări din estul şi centrul Europei. TeraSteel România şi Serbia au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 262 de milioane de lei.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Dana Sîntejudean, Director general România & Moldova { Edenred }

    •   Dana Sîntejudean s-a alăturat companiei Edenred în 2009 şi a preluat actuala funcţie la începutul lui 2018.
    •   A absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi deţine un master în comunicare de la Facultatea de Relaţii Publice David Ogilvy.
    •   Sfatul său pentru cei aflaţi la început de drum în carieră, fie ea într-o corporaţie sau în antreprenoriat, este să îşi formeze o bună disciplină de muncă.

    Cifră de afaceri (2017): 101,5 mil. lei
    Profit (2017): 40,5 mil. lei