BusinessMagazin

Tag: detaliu

  • Ai băut bere toată vara fără să ştii de ce te ameţeşti atât de repede. Detaliul care nu apare pe nicio etichetă

    Un expert  a explicat cum se calculează concentraţia alcoolică dintr-o bere şi cum “se traduce” aceasta în numărul de unităţi din băutura favorită a petrecăreţilor.

    Mulţi producători de băuturi includ pe etichetă cantitatea de alcool “ca volum”, ABV. Oamenii pot calcula numărul de unităţi alcoolice din băuturile lor prin înmulţirea cantităţii în mililitri (ml) cu concentraţia (ABV).

    Potrivit expertului Joe Stange, în trei ore de distracţie cu bere, cantitatea de alcool din organism are efecte uluitoare.

    Vezi aici de ce te ameţeşti atât de repede. Detaliul care nu apare pe nicio etichetă

  • Detaliul bizar care a schimbat decisiv cursul istoriei şi pe care Biserica îl ţine bine ascuns

    Unele evenimente petrecute de-a lungul timpului au la origine acţiuni pe care istoricii refuză uneori să le ia în considerare.

    Pe parcursul istoriei au existat numeroase legende legate de faptul că unele detalii, aparent insignifiante, ar fi schimbat lumea, aşa cum era ea percepută până atunci. Există însă unele coincidenţe care, însă, nu pot fi trecute cu vederea şi pe care specialiştii le consideră extrem de importante în evoluţia unui anumit eveniment.

    Vezi aici detaliul bizar care a schimbat decisiv cursul istoriei şi pe care Biserica îl ţine bine ascuns

  • Cei care l-au ajutat pe Trump şi regretele lor de azi

    Cristopher Barron nu este singurul care regretă încurajările sau ajutorul oferit la un moment dat candidatului republican la alegerile din noiembrie. Însă dintre sutele de voci care îl acuză acum pe Trump că vrea să distrugă America se remarcă în mod special una: cea a lui Tony Schwartz, autorul din umbră al cărţii „Arta negocierii“, cea care l-a transformat pe Donald Trump într-un aparent model de urmat pentru cei care vor să reuşească în Statele Unite.

    Schwartz a fost cel care a redactat „Arta negocierii“, reuşind chiar să fie creditat pe copertă – lucru destul de rar atunci când scrii din umbră. El a mai primit 250.000 de dolari şi jumătate din toate încasările generate de carte; iar acestea au fost uriaşe, pentru că „Arta negocierii“ a petrecut 48 de săptămâni în lista de bestselleruri a celor de la New York Times, în 13 dintre acestea aflându-se pe primul loc.

    În scurt timp, cartea l-a transformat pe Trump în imaginea antreprenorului de succes; el a depăşit astfel graniţele New Yorkului, acolo unde şi-a realizat averea, şi a devenit cunoscut în toate cele 50 de state. „Tony Schwartz l-a creat pe Trump“, spune Edward Kosner, fost editor la New York Times. „E un fel de dr. Frankenstein.“

    Începând cu partea a doua a anului 1985, Scwhartz a petrecut 18 luni alături de Trump însoţindu-l la birou, în cursele cu elicopterul, mergând cu el la întâlniri sau petrecând weekendurile în apartamentul din Manhattan. De-a lungul acelei perioade, Schwartz spune că l-a cunoscut pe Trump mai bine decât orice membru al familiei sale, iar asta l-a ajutat să scrie „Arta negocierii“.

    Au trecut zeci de ani de zile de atunci, iar Tony Schwartz nu a vorbit niciodată, în public, despre relaţia sa cu magnatul din New York. Şi probabil că nici n-ar fi făcut-o, dacă nu ar fi auzit discursul de lansare a campaniei al lui Trump: „Avem nevoie de un lider care a scris «Arta negocierii»“, anunţa republicanul acum un an în faţa clădirii de birouri care îi poartă numele.
    Schwartz a răspuns simplu, cu un mesaj pe Twitter: „Îi mulţumesc lui Donald Trump că sugerează să candidez pentru Casa Albă, având în vedere că eu am scris cartea“.

    La acea vreme părea însă destul de puţin probabil ca proiectul lui Trump să aibă succes, aşa că Schwartz nu şi-a făcut griji.
    În lunile ce au urmat, pe măsură ce Trump sfida toate predicţiile şi se apropia tot mai mult de nominalizare, dorinţa lui Schwartz de a ieşi în faţă a devenit tot mai mare; nu era neapărat vorba de ideologia lui Trump – pentru că Trump nu are una, spune Schwartz – ci de personalitatea sa, una „patologic impulsivă şi centrată pe sine“.

    Aşa că autorul din umbră a decis să ia măsuri, şi în iunie a acordat primul interviu pe subiectul în cauză. „Am dat un porc cu ruj“, le-a explicat el celor de la New Yorker. „Simt un profund sentiment de remuşcare atunci când mă gândesc că am contribuit la prezentarea lui într‑un mod mult mai plăcut decât este în realitate. Cred sincer că dacă Donald Trump câştigă alegerile din noiembrie şi pune mâna pe codurile de acces ale rachetelor nucleare, este o serioasă posibilitate să asistăm la sfârşitul civilizaţiei.“

    În 2016, Schwartz a decis să doneze banii încasaţi din „Arta negocierii“ unor fundaţii caritabile precum Centrul Naţional pentru Drepturile Imigranţilor, Centrul pentru Victimele Torturii sau Centrul pentru Justiţie Tahirih. Nu crede însă că gestul îl absolvă de vină: „Nu am cum să repar ce am făcut. Dar îmi place ideea că pe măsură ce cartea se vinde pot să ajut grupuri de oameni cărora Trump vrea să le retragă drepturile“.

    Atunci când reporterii de la New Yorker au luat legătura cu Trump pentru comentarii la adresa interviului, candidatul republican a părut surprins: „Este o mare lipsă de loialitate, pentru că eu l-am făcut pe Tony bogat“, a spus Trump. „Îmi datorează multe, pentru că l-am ajutat când nu avea doi cenţi în buzunar.“

    La câteva minute după discuţia cu reporterii, Donald Trump l-a sunat pe Schwartz: „Tocmai am vorbit cu cineva de la New Yorker – care, lasă‑mă să-ţi spun, e o revistă pe care n-o mai citeşte nimeni – şi am auzit că eşti foarte critic la adresa mea“.
    „Candidezi la funcţia de preşedinte“, i-a răspuns autorul. „Nu sunt de acord cu multe lucruri pe care tu le susţii.“
    „E dreptul tău, dar ar fi trebuit să le ţii pentru tine. Lasă-mă să-ţi spun de ce eşti neloial: fără mine nu ai fi ajuns unde eşti acum. Aveam multe opţiuni, dar am ales ca tu să scrii cartea, şi am fost extrem de generos cu tine. Ţi-ai făcut publicitate suficientă folosind «Arta negocierii» şi aş fi putut să te dau în judecată, dar n-am făcut-o.“

    Trump este cunoscut pentru apetitul său faţă de procese, aşa că în aceeaşi zi în care revista a publicat interviul Tony Schwartz a aflat că trebuie să se prezinte în faţa judecătorilor, fiind acuzat de calomnie. „Faptul că Trump are timp de aşa ceva în timpul campaniei dovedeşte încă o dată cât de prost gândită e lista lui de priorităţi“, a răspuns autorul din umbră.
    După cum spuneam, Christopher Barron şi Tony Schwartz nu sunt singurii vinovaţi de ascensiunea (nu doar în sondaje) a lui Donald Trump: o analiză a celor de la New York Times a arătat că mass-media i-a oferit lui Trump publicitate gratuită în valoare de peste 1,9 miliarde de dolari – o valoare de 190 de ori mai mare decât cea pe care candidatul chiar a plătit-o.
    Ceilalţi candidaţi republicani nu au beneficiat nici măcar de 10% din timpul alocat lui Trump: „CNN şi-a aranjat programul în funcţie de el“, remarca Jim Rutenberg, analist la New York Times. Larry Sabato, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Virginia, crede că televiziunile au multe explicaţii de dat. „Ştim cu toţii că Trump atrage audienţa“, spune profesorul. „Nu poţi să-ţi iei ochii de la el; dacă Trump e la televizor, toată lumea se opreşte să-l urmărească.“

    TEME CENTRALE ALE CAMPANIEI LUI TRUMP:

    – construirea unui zid la graniţa cu Mexic, pentru a împiedica intrarea în Statele Unite a emigranţilor;
    – vrea ca statele membre ale NATO să achite datoriile faţă de SUA pentru a primi în continuare sprijin;
    – este împotriva dreptului la avort;
    – se opune ideii că toate companiile ar trebui să fie obligate să angajeze femei şi minorităţi;
    – se opune căsătoriilor între persoane de acelaşi sex;
    – este de acord cu dreptul la armă;
    – susţine creşterea taxelor pentru bogaţi;
    – spune că poate rezolva de unul singur problemele din SUA.
     

  • În vizită, acasă la Rolls-Royce

    Totul începe de la culoare, iar un Rolls-Royce poate fi vopsit în orice culoare doreşte clientul. Mai exact în orice culoare sau combinaţie din cele 40.000 de nuanţe, astfel încât şi cea mai excentrică cerinţă a unui client poate fi rezolvată.

    Din 2003, de când brandul Rolls-Royce a fost relansat de BMW Group, după ce nemţii au preluat numele, sigla, grila radiatorului şi celebra statuetă, englezii au utilizat 500 de culori pentru aproximativ 20.000 de automobile. Cu ce se deosebeşte vopseaua Rolls-Royce de restul? Aceasta include tratamente suplimentare faţă de cele utilizate la un autoturism obişnuit, astfel încât luciul să fie impecabil.

    Tot la nivelul caroseriei se remarcă o linie simplă, pe lateral – celebra Coach Line, distinctivă, trasată în zona mediană, pe toată lungimea vehicului. Coach Line este realizată manual, cu pensula, de un aşa-numit master coachliner. Este singura lui ocupaţie în fabrică. Iar el este singurul care poate trasa celebra linie; acum are un ucenic, o fată, acceptată de către Rolls-Royce.

    Trei ore durează trasarea fiecărei linii, pentru precizie, iar Phantom are de obicei două linii. Unii clienţi preferă ca o linie să se termine cu un simbol pictat sau blazonul casei lor. Nu toate modelele sunt împodobite cu Coach Line şi au fost situaţii când cei de la uzină l-au trimis pe master couchliner cu pensula la client acasă, după ce acesta s-a decis că doreşte liniile speciale după cumpărarea maşinii. Uzina Rolls-Royce este singura fabrică din Goodwood şi a fost construită de BMW deoarece Volkswagen Group a cumpărat uzina din Crewe, unde Rolls-Royce era produs alături de Bentley. Numele şi emblemele RR însă au fost cumpărate de BMW direct de la Rolls-Royce, producătorul de motoare de avion, cu care bavarezii colaborau încă din anii ’70. Reprezentanţii celor două mărci au bătut palma, iar Rolls-Royce a ajuns pe mâna celor de la BMW pentru numai 40 milioane de lire sterline. Cei de la BMW au câştigat astfel dreptul de a folosi marca, statueta şi grila – căreia i se spune Pantheon, precum coloanele unui templu. Grila este considerat distinctivă, definitorie pentru marca britanică.

    Volkswagen a primit Bentley şi vechea uzină pe care a modernizat-o, însă şi acum, în Crewe, englezii plâng după Rolls-Royce.

    Între cele două companii a existat şi un proces, iar părţile au ajuns la un acord: Volkswagen a produs Rolls-Royce până în 2002, când în producţie era celebrul Silver Seraph, iar de la 1 ianuarie 2003 a început producţia celor de la BMW pentru Rolls-Royce la Goodwood. În orăşelul englez Goodwood, aflat la 100 de kilometri de Londra, nu existase o fabrică, iar bavarezii au ridicat-o din temelii. Ce s-a schimbat? Vechile modele Rolls-Royce practic împărţeau platforma cu Bentley, motiv pentru care modelele dinainte de Phantom merg acum în atelierele celor din Crewe.

    Locul pe care au construit fabrica nu este unul ales la întâmplare, fiind amplasat pe domeniul lordului March, cel care organizează o cursă faimoasă de cai şi competiţii auto, inclusiv celebrul festival al vitezei de la Goodwood. Dar a existat o condiţie: lordul a dorit ca în momentul în care iese pe balcon dimineaţa să nu vadă nicio construcţie. Pentru a-i respecta dorinţa, germanii au clădit fabrica în spatele unui deal; ca să-l mulţumească şi mai tare, pe acoperişul fabricii au fost plantaţi copaci şi gazon, pentru a se integra şi mai bine în peisaj.

    În plus, procesul de producţie este special – o limuzină Phantom este asamblată şi pregătită de livrare în cinci zile şi jumătate, în timp ce la un Ghost, Wraith sau noul cabriolet Dawn se lucrează o zi şi jumătate. Dar un Rolls-Royce este un Rolls-Royce datorită procesului de personalizare. Spre exemplu, până la sfârşitul Celui de-al doilea Război Mondial, Rolls oferea doar şasiul automobilului, iar clienţii mergeau la un carosier pentru o comandă cât de poate de personalizată, aşa cum sunt făcute costumele su misura la croitor. Istoria continuă: chiar dacă acum caroseria este aceeaşi, materialele sunt personalizate. De pildă la interior tapiţeria poate fi din mătase, din piele de struţ, aligator sau chiar din blană de iepure, nu numai deja clasica piele naturală. În plus, pielea este prelucrată atât manual, când vine vorba de broderie, dar şi cu laserul, atunci când este necesară precizie extremă.

    Alte materiale speciale, rar întâlnite în interioarele maşinilor, sunt marmura sau piatra, în timp ce iluminatul este asigurat de nu mai puţin de 1.340 de cabluri de fibră optică. Acestea pot fi aranjate astfel încât pot fi recreate constelaţii, un logo sau un blazon. Echiparea se numeşte Starlight Headliner şi pentru realizarea ei sunt necesare 14 ore, fiecare cablu fiind amplasat manual.

    Furnirul ales pentru planşa de bord poate fi dintr-un lemn cu pori deschişi; pentru că nu este lucios, întreg procesul este realizat manual, fiind necesare chiar şi şase săptămâni din momentul în care sosesc plăcile până ajung la formele finale. Toate aceste detalii – şi altele – sunt importante pentru clienţi, în contextul în care aproape toate modelele livrate sunt alese cu mare luare-aminte de aceştia. Pentru a da un alt exemplu în ce priveşte atenţia la detalii, britanicii s-au gândit inclusiv la un spaţiu destinat umbrelei, în portieră, spaţiu cu ventilaţie specială, pentru a elimina riscul menţinerii umezelii.

    Rezultatul? Anul trecut a fost al doilea cel mai bun din istoria mărcii britanice, cu aproape 3.800 de maşini livrate la nivel mondial, Rolls-Royce fiind cel mai bine vândut brand cu preţuri de peste 200.000 de euro. Cel mai bun dealer rămâne cel din Abu Dhabi, iar Statele Unite îşi menţin poziţia de cea mai mare piaţă. În România, un Rolls-Royce poate fi achiziţionat prin intermediul Automobile Bavaria Group, care la Bucureşti deţine un service oficial, dar şi un dealer la München.
     

  • Detaliul din cazul morţii lui Condrea care ar putea schimba total situaţia

    Fosta soţie a lui Dan Condrea a declarat joi dimineaţă după audierea sa la Tribunalul Bucureşti, unde a cerut instituirea de urgenţă a unui ordin judecătoresc pentru protecţia copilului pe care îl are cu patronul Hexi Pharma.

    Femeia spune că documentele cu privire la activitatea Hexi Pharma le-ar fi luat dintr-un apartament al lui Dan Condrea, când acesta era plecat din ţară. Aceleaşi acte le-ar fi depus la un denunţ formulat în septembrie 2015 şi le-ar fi înmânt şi jurnalistului Cătălin Tolontan.

  • Cum s-a transformat un cadou trimis iubitei sale într-o afacere profitabilă

    Un cadou trimis de un bărbat prietenei sale a dus la crearea unei adevărate afaceri de către cei doi. Nick Karvounis, specialist în serigrafie, i-a oferit celei care între timp i-a devenit soţie, fotografa Bessma Khalaf, nişte bandane pe care imprimase diverse imagini.

    Acest cadou le-a dat celor doi ideea să înfiinţeze Light Dark Studio, o companie care vinde eşarfe mari imprimate prin tehnica serigrafiei. Imaginile folosite pentru imprimare sunt fie opere de artă, în special statui celebre, fie flori sau fotografii de detaliu ale unor fire de păr sau de diverse materiale, iar eşarfele sunt deja disponibile în magazine de articole vestimentare şi accesorii din San Francisco, oraşul în care cei doi locuiesc. 

    Cuplul a început să vândă pe site-ul propriu. Preţurile variază între 175 dolari/bucata până la 350 de dolari, în funcţie de mărimea

    Cele mai interesante galerii foto:

    30 de soluţii creative pentru a depozita bicicleta într-un apartament mic. Le puteţi face singuri – GALERIE FOTO

    Primul restaurant din lume cu camere pentru dormit: cum arată locul unde poţi lua o pauză în timpul serviciului – GALERIE FOTO

    Un apartament care are pereţii, mobila şi chiar colacul closetului acoperiţi cu aur este scos la vânzare – GALERIE FOTO

    Stewardesele în bikini au transformat-o în prima miliardară din Vietnam – GALERIE FOTO

    Cum arată cel mai mare vas de croazieră. Este mai lung decât Titanicul şi pleacă pentru prima dată din port, fără pasageri, dar cu un echipaj de 500 de oameni -GALERIE FOTO

    Doi tineri români au venit cu o idee unică: creează şi vând ceasuri de mână din lemn – GALERIE FOTO

    Motivul economic din spatele tatuajelor pe care le au membri cartelurilor de droguri – GALERIE FOTO

    Povestea hotelului deţinut de aceeaşi familie timp de peste 1300 de ani – GALERIE FOTO

    Palatul Primaverii, fosta resedinta a familiei Ceausescu, ar putea fi vandut cu 18-22 milioane euro – GALERIE FOTO

  • Puterea detaliului: micile schimbări care generează marile influenţe

    La mijlocul anilor ’70, un om de afaceri italian, Antonio Carluccio, a plecat din nordul Italiei şi s-a mutat în Marea Britanie, unde a deschis un magazin alimentar. În prezent Carluccio are 70 de cafenele în Europa şi Orientul Mijlociu, unde vinde mâncăruri italiene autentice, salate, îngheţate şi, greu de crezut, scutere. Adică în meniul pe care îl consultă oamenii, pentru a decide ce vor să mănânce la cină, se află şi un scuter, pe care îl pot comanda în varii culori.

    Este un amănunt care îl ajută pe antreprenor, dar nu pentru că îi sporesc vânzările din cauza multelor scutere pe care le vinde. De fapt scuterele nu se prea vând, pentru că oamenii vor să mănânce, dar prezenţa scuterelor în menu acţionează persuasiv: în comparaţie cu cei 3.500 de dolari care reprezintă preţul unui scuter, banii cheltuiţi pe preparatele culinare par mărunţiş. Este ceea ce se numeşte „contrast perceptiv“, ideea simplă conform căreia un produs de 50 de lei pare scump pe o listă care începe cu un produs asemănător, dar care costă numai 15 lei, dar pare ieftin dacă lista începe cu un produs de 100 de lei.

    Este acesta numai unul din exemplele care populează volumul „Marile detalii“ semnat de Steve Martin, directorul companiei Influence at Work, Noah Goldstein, profesor la UCLA Anderson School of Management, şi Robert Cialdini, profesor de psihologie şi marketing la Universitatea din Arizona. Cei trei se înscriu în marele curent al momentului, cel al studierii cât mai în amănunt a comportamentului uman, asta în ideea obţinerii unor tehnici practice menite să influenţeze atât individul, cât şi grupurile. O simplă frază adăugată, de către institutul lui Steve Martin, scrisorii pe care Fiscul britanic o trimitea în fiecare an contribuabililor rău-platnici a făcut ca sumele încasate de la aceştia să crească de la 57% din valoarea datoriilor la 86%.

    Şi nu a fost o uluitoare mostră de înţelepciune umană, ci doar precizarea că majoritatea oamenilor îşi plătesc taxele la timp. S-a declanşat fenomentul cunoscut drept „dovada socială“, care conturează comportamentul indivizilor în funcţie de comportamentul celor care îi înconjoară; dorinţa de conformitate a dus la creşterea importantă a colectării impozitelor.

    Priviţi „Marile detalii“ (în engleză, sau mă rog, în romgleză, chiar, sună mai bine: „The Small Big“) ca pe un fel de îndrumar, de ghid practic în ştiinţa persuasiunii, presărat cu exemple elocvente, 52 la număr, pentru fiecare dintre aspectele analizate. Foarte interesant şi, mai ales, generatoarea unui imbold nestăpânit de a încerca pe ceilalţi unul sau mai multe dintre detaliile acelea mărunte, cu aşa de mari rezultate.

     

  • Cât costă să călătoreşti prin lume timp de 1 an? Vezi suma exactă!

    Oamenii caută să cutreiere lumea-n lung şi-n lat cheltuind cât mai puţini bani. Îşi planifică vacanţa în cel mai mic detaliu, stau cu ochii pe reduceri, dar oricând este binevenit şi un exemplu concret, o sursă de inspiraţie de la cei cu experienţă în acest domeniu.

    Printre ei se numără şi Lauren din Statele Unite, care a făcut din călătorii un mod de viaţă. Ea a reuşit să viziteze 19 ţări într-un an de zile cu un buget redus. Toate cheltuielile au fost contorizate pe site-ul ei neverendingfootsteps.com, iar în total Lauren a călătorit cu suma de 19,640.73 dolari.

    Citiţi continuarea pe www.one.ro

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Aşa-i rău şi-aşa nu-i bine

    Chestiile legate de oameni sunt teoretice, motivaţia pozitivă este din cărţi, iar V-am spus eu este realitatea şi practica supremă, este adevărul pe care el îl stăpâneşte cu îngăduinţa înţeleptului neînţeles.

    Este plin de condescendenţă; lumea din jur mai degrabă este incompetentă şi rău intenţionată, dar el este îngăduitor. Rareori este el şeful cel mai mare, dar, în sinea lui, el ştie că merită mai mult. Tocmai de aceea nu prea ratează vreo ocazie de a avea o părere. Este vigilent astfel încât părerea lui să fie fix axată pe ce nu merge sau ar fi posibil să nu meargă bine. Dacă este bun conţinutul, atunci poate este ceva în neregulă cu procesul. Dacă procesul este bun, atunci sigur este ceva în neregulă cu conţinutul. Măcar un detaliu mic ar trebui să poată fi pus sub semnul întrebării, şi Gică-Contra-Am-Dreptate va şti cum să se exprime astfel încât să pară că acel detaliu este insurmontabil, că cel care a scăpat detaliul este cu totul şi cu totul cel puţin inconştient, dacă nu chiar incompetent şi neadecvat.

    Disponibilitatea de a înţelege şi alte perspective, subiective, evident, decât pe ale lui, obiective, este aproape nulă. El ştie. Binele lui este binele tuturor, iar răul pe care îl vede el este baubaul de care el salvează lumea, cartierul, organizaţia. Binele din capul lui este singurul bine posibil, corectitudinea din mintea lui este ceva unic şi axiomatic. Ce zic alţii nu se poate din principiu, gândul că alţii ar putea avea altă perspectivă este totuna cu gândul că acea perspectivă trebuie contestată, nu investigată. La ce bun să vrei să pricepi de ce altcineva are altă opinie, când tu ai o opinie clară? Ce ştie lumea? Ce ştiu ei?

    Dacă este introvertit, Gică Contra este acru şi condescendent, dacă este extrovertit este posibil să pară interesat şi de ajutor, dar el este doar la pândă şi este vigilent ca să găsească repede nod în papură. Dacă este foarte competent în ceea ce face, nu va avea deloc răbdare cu cineva care îi încalcă teritoriul, chiar dacă aceasta se întâmplă în mod nevinovat sau neintenţionat. Dacă este mai degrabă incompetent, nepriceput în ceea ce se discută sau dezbate, va pune în dubiu ce spun alţii doar de dragul de a contesta. El este relaxat şi senin când este contra, nu îl trec decât fiori de glorie, nicidecum de grijă.

    El crede că, fiind împotrivă, aceasta îl face să fie interesant şi superior, dar de fapt aceasta îl face să fie toxic. El contestă doar ca să atragă atenţia, dar îi scapă din vedere că o pierde din ce în ce mai uşor. De aici şi cercul vicios în care se trezeşte: ca să capete şi mai multă atenţie, este din ce în ce mai aprig. Adică mai toxic, mai nociv, mai distructiv. Îl opreşte doar sentimentul că are dreptate. De fapt acest fior de dreptate este doar un mic răgaz pentru interlocutorii care astfel au timp să respire şi să se liniştească. Gică Contra se amuză dacă scoate lumea din sărite, nu i se pare nimic în neregulă cu asta, nici prin cap nu i-ar trece că un om scos din sărite la nesfârşit s-ar putea să înceapă să îl ignore după o perioadă de imunizare. De fapt singurul lucru la care este bun un Gică Contra este doar imunizarea: te căleşti alături de el, dar odată călit, lui nici că îi mai merge.

    Ce facem cu Gică Contra?

    Ideal este să îl ignorăm dacă nu arată disponibilitatea de a înţelege contextul şi perspectiva interlocutorilor. Nimic nu îl doare mai tare decât să nu fie luat în seamă. Este vorba despre igienă, nu despre politeţe. Ajungem oricum să reuşim să îl ignorăm după ce vom fi trecut prin etape nesfârşite de politeţe.

    Mai uşor decât ignorarea este să îl întrebaţi ce este bine din raţionamentul pe care îl contestă. Totdeauna este posibil să fie ceva greşit sau să scape ceva, însă, la fel de totdeauna, la baza fiecărui raţionament sau proiect este o intenţie bună, o idee bună, un plan sau o perspectivă interesantă. Care sunt acestea, le vede? „Ce este bine?“ este întrebarea la care Gică Contra intră în blocaj, se înroşeşte şi îşi arată fără voie carotida. Nici nu trebuie să răspundă, esenţial este să vă străduiţi, cu perseverenţă, să audă întrebarea. Când îi vedeţi carotida, aţi reuşit, aşa e bine. Abia acum îl trec şi pe el fiorii de neadecvare şi poate deveni şi el un interlocutor normal. Cel mai adesea Gică Contra este foarte deştept, un foarte bun specialist…, dar ce folos? El înţelege Ce-ul, dar nu înţelege De-ce-ul.

  • Această tânără a vrut să fie seducătoare, dar un mic detaliu i-a stricat poza. Acum a devenit celebră

    O tânără din Republica Moldova a vrut să îşi facă o poză sexy, cel mai probabil pentru a-i impresiona pe admiratorii de pe pagina sa de Facebook.

    Această tânără a vrut să fie seducătoare, dar un mic detaliu i-a stricat poza. Acum a devenit celebră