Tag: demarare

  • Ministerul Agriculturii realizează un studiu de piaţă pentru sectorul vitivinicol

    Ministerul Agriculturii a demarat, pe 15 noiembrie, un studiu de piaţă despre cererea şi oferta de struguri şi vin din România, dar şi informaţii despre distribuţie şi consum, pe categorii de vârstă, despre preţuri şi standarde de calitate, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri.

    Studiul urmează să fie realizat de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR) din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Materialul va cuprinde regiunile viticole din România, sortimentul viticol al ţării, cererea şi oferta de struguri şi vin, distribuţia şi consumul de vin la nivel naţional, consumul pe categorii de vârstă, preţurile de consum la struguri şi vin, standarde de calitate pentru comercializarea strugurilor de masă şi a vinului, conţinutul în zaharuri, dar şi sprijinul financiar acordat sectorului.

    Studiul demarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) urmează să fie finalizat pe 8 decembrie. Elementele studiului au fost agreate împreună cu Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV).

    Sectorul vitivinicol este unul dintre cele mai dezvoltate sectoare ale agriculturii, cu cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene în proporţie de 98% din Programul Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol, pentru perioada 2007-2014, indică datele MADR.

  • Nicio zi fără un anunţ de la operatorii low-cost: Wizz Air a demarat operaţiunile pe un nou aeroport şi a lansat o nouă promoţie

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a operat săptămâna aceasta primul zbor de la Satu Mare, al zecelea şi cel mai nou aeroport Wizz în România, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Prima rută a companiei este Satu Mare – Londra Luton, cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămână, luni şi vineri. Primul zbor a aterizat la Satu Mare luni, pe 31 octombrie, cu 160 de pasageri de la Londra Luton şi a transportat 171 de pasageri spre Marea Britanie.

    Biletele pentru zborurile spre Londra pot fi rezervate pe site-ul companiei de la 109 lei pe un segment de zbor.

     

  • Nicio zi fără un anunţ de la operatorii low-cost: Wizz Air a demarat operaţiunile pe un nou aeroport şi a lansat o nouă promoţie

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a operat săptămâna aceasta primul zbor de la Satu Mare, al zecelea şi cel mai nou aeroport Wizz în România, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Prima rută a companiei este Satu Mare – Londra Luton, cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămână, luni şi vineri. Primul zbor a aterizat la Satu Mare luni, pe 31 octombrie, cu 160 de pasageri de la Londra Luton şi a transportat 171 de pasageri spre Marea Britanie.

    Biletele pentru zborurile spre Londra pot fi rezervate pe site-ul companiei de la 109 lei pe un segment de zbor.

     

  • Guvernul demarează programul pilot ”Masă caldă pentru elevi”, susţinut financiar de Executiv

    Programul pilot ”Masă caldă pentru elevi” va fi adoptat de Guvern, în şedinţa de miercuri, a anunţat în debutul şedinţei premierul Dacian Cioloş, în primă fază fiind incluse 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

     ”Venim cu un program pilot care să permită acordarea unei mese calde sau a unui pachet alimentar în fiecare zi la şcoală. Am ales câteva unităţi de învăţământ care sunt deocamdată în acest program pilot din zone geografice diferite, din medii sociale diferite tocmai pentru a vedea în ce fel putem face eficient acest program şi dacă după acest an şcolar 2016-2017, acest proiect pilot confirmă obiectivul este ca el să fie lărgit apoi la nivelul întregii ţări şi să combinăm cumva şi programul Fructe în şcoli cu Laptele şi Cornul în şcoli, mai adăugând nişte resurse financiare pentru a putea oferi o masă caldă în şcoli sau un pachet alimentar”, a anunţat Dacian Cioloş.

    El a mai spus că Executivul susţine financiar acest program, dar a făcut apel la administraţia locală pentru sprijin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • F64 vrea să vândă produse în valoare de 11 milioane lei în cadrul campaniei de reduceri “Black Friday Pro”

    Magazinul foto-video  F64 demarează joi noaptea campania de reduceri „Black Friday Pro“ pentru care vânzările estimate sunt de aproximativ 11 milioane lei.

    Campania începe în noaptea dintre joi spre vineri (14 octombrie), la ora 00.00, şi se va încheia în noaptea de duminică, pe 16 octombrie. În această perioadă, clienţii cumpăra  echipamente foto-video şi accesorii cu reduceri mari, de până la 65%. Campania va desfăşura atât online, cât şi offline.

    Potrivit comunicatului dat publicităţii de către companie  F64 oferă reduceri la produse din gama high-end, cum ar fi Canon 5D Mark III, Nikon D810, Canon 6D şi Sony A7, dar şi din zona mid-level premium precum Nikon D500 sau Canon 7D Mark II. Potrivit F64, totalul reducerilor oferite în timpul campaniei ajunge la un un milion de euro.
     

  • Camelia Şucu, Class Living: “Raportul egal de forţe între femei şi bărbaţi este mai productiv”

    „Cred că în afaceri, şi nu doar în România, ci în toată lumea, este nevoie de echilibru. Într-un mediu de business, atât corporatist cât şi antreprenorial, raportul egal de forţe între femei şi bărbaţi este mai productiv şi mai sănătos decât debalansarea în oricare dintre părţi. Ca medic, eu am o tendinţă de a crede că totul în lume, de la organismul uman la cel social are nevoie de echilibru pentru a creşte frumos. Cred aşadar că management-ul feminin cu trăsăturile lui trebuie să fie complementar şi nu un înlocuitor al management-ului masculin. Discuţii despre discriminarea de gen n-ar mai exista nici în scenariul 50:50, nici în scenariul trei la unu pentru femei, pentru că tipologia de management feminin nu ar permite discriminarea, prin simplul fapt că ea este mai permisivă pentru cultivarea dialogului în detrimentul egoului“, spune Camelia Şucu.

    Proprietara afacerii Class Living şi Iconic Health a demarat de-a lungul anilor mai multe proiecte de investiţii, o parte din bani fiind plasaţi în imobiliare, alta în agricultură, dar şi în servicii de sănătate şi întreţinere corporală.

  • Editura Litera şi Metrorex demarează prima campanie de încurajare a cititului în metroul bucureştean

    Editura Litera şi Metrorex demarează campania de încurajare a cititului în metroul bucureştean:Carte la Metrou,prin care călătorii susprinşi citind o carte vor primi încă una de la voluntarii Litera prezenţi la metrou între18-22 iulie, în intervalul 9:00-11:00, pe Magistrala 2 Pipera-Berceni-Pipera.

    In istoria recentă a metroului bucureştean s-au înregistrat din ce în ce mai multe cazuri fericite de oameni care citesc. S-au semnalizat gânduri mai bune, zâmbete printre rânduri, ochiade peste umeri la povestea celui din faţă, autori pe care ceilalţi călători îi recunosc, poveşti de care îşi aduc aminte cu plăcere şi câte şi mai câte. Simptomele nu se opresc aici: cititul la metrou face din ce în ce mai bine.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF demarează o nouă ofensivă pentru combaterea muncii la negru

     ANAF porneşte o nouă campanie pentru prevenirea şi combaterea muncii ”la negru” şi anunţă o nouă serie de controale la nivel naţional în perioada 16 iunie – 23 septembrie 2016, potrivit unui anunţ al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. 

    În cadrul controalelor vor fi vizate cu precãdere firmele care activeazã în domenii de activitate precum: confecţii, construcţii, pazã şi protecţie, curăţenie, alimentaţie publicã, silviculturã, transport, comerţ, arhivare şi depozitãri. În aceste sectoare au fost identificate cele mai mari riscuri legate de utilizarea forţei de muncã fãrã forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare, potrivit ANAF.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • A fost demarat programul “Rabla Clasic 2016” pentru persoane fizice

     Programul “Rabla 2016” pentru persoane fizice a debutat, marţi, Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu aprobând 105 dosare depuse de producători şi dealeri. Anul acesta, programul cuprinde două componente: “Rabla Clasic”, prin care românii pot beneficia de o primă de casare pentru achiziţia unui autovehicul nou câtă vreme îl casează pe cel vechi, şi “Rabla Plus”, care va debuta până la sfârşitul lunii iunie, prin care este stimulată achiziţia unui autovehicul nou pur electric sau nou electric hibrid, fără obligativitatea casării celui vechi, anunţă Ministerul Mediului.

    “Este adevărat că am demarat acest program mai târziu decât în alţi ani, însă am venit cu o viziune complet nouă asupra acestuia, în al 12-a an de funcţionare. Prin introducerea componentei “Rabla Plus”, care va demara pentru cetăţeni tot luna aceasta, avem acum într-adevăr un program care poate să îşi atingă obiectivul principal: reducerea poluării şi îmbunătăţirea calităţii aerului pentru toţi românii. Îmi doresc ca, de anul acesta, să vedem din ce în ce mai multe maşini electrice pe străzile şi în marile oraşe din România”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristina Paşca Palmer.

    Pentru programul “Rabla Clasic”, prima de casare este de 6.500 de lei, cu posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonusuri, în timp ce pentru “Rabla Plus” românii au la dispoziţie un eco-tichet de 5.000 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul electric-hibrid sau un eco-tichet de 20.000 de lei pentru maşinile noi 100% electrice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deţinătorul mărcii Ray-Ban, în luptă cu produsele contrafăcute: “Vederea este un bun al fiecăruia dintre noi”

    Demarată la jumătatea anului 2014, campania şi-a fixat ca obiectiv închiderea site-urilor ilegale care comercializează în prezent în România ochelari de soare Ray-Ban contrafăcuţi şi supravegherea atentă a comerţului pe internet.

    Această campanie este necesară pentru a-i proteja pe consumatorii din ce în ce mai numeroşi care fac cumpărături pe internet, convinşi că achiziţionează produsele originale ale unor mărci renumite, oferite la preţuri de outlet. În cazul concret al ochelarilor de soare Ray-Ban, intervenţia este cu atât mai importantă, din cauza calităţii deficitare şi siguranţei scăzute a produselor, care ar putea afecta vederea.

    Vederea este un “bun” al fiecăruia dintre noi care trebuie protejată cu responsabilitate- “bucata de plastic” pe care o reprezintă o pereche de ochelari de soare contrafăcuţi permite trecerea unui cantităţi mult mai mari de radiaţii UV şi este o veritabilă armă letală asupra retinei căreia ii poate provoca arsuri sau chiar boli avansate cum ar fi cataracta.

    Lunar, sunt estimate 32.000 de căutări pe internet/Google după cuvinte cheie asociate cu marca Ray-Ban. Rezultatele acestor căutări sunt dominate de site-uri ilegale- 6 din primele 10 rezultate si 5 din primele 9 rezultate organice sunt reprezentate de site-uri care vând produse contrafăcute!

    Campania de combatere a fenomenului contrafacerilor demarată de deţinătorul mărcii Ray-Ban a dus la închiderea a 33 de site-uri ilegale care comercializau ochelari de soare Ray-Ban contrafăcuţi, alte 39 de site-uri fiind în proces de închidere. Câteva exemple de astfel de site-uri ilegale închise:  www.rayban80.eu, www.ochelarirayban.ro, www.rayban-romania.eu, www.raybanoutlet.ro, www.ochelari-originali.eu, www.rayban-shop.info, www.rayban.com.ro, www.ray-banstore.ro, www.raybans.ro, www.rayban-concept.ro.

    A fost demarat un amplu program de certificare a magazinelor autorizate, atât în mediul online, cât şi a magazinelor fizice. Selecţia a urmărit câteva criterii esenţiale: traficul magazinelor, notorietatea mărcilor, modul de prezentare a produselor Ray-Ban respectând recomandările producătorului, nivelul de încredere al consumatorului final.