Tag: contribuabili

  • Până la 1 septembrie, firmele mari şi mijlocii trebuie să aibă case de marcat cu jurnal electronic

    „Pentru reducerea evaziunii fiscale şi asigurarea unui mediu concurenţial corect pentru toţi contribuabilii, Ministerul Finanţelor va implementa la nivel naţional noul sistem de case de marcat”, precizează instituţia.

    În 24 mai 2018 a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018 potrivit căreia operatorii economici sunt obligaţi să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic după cum urmează:
    – până la 1 septembrie 2018 (în loc de 1 iunie 2018), în cazul contribuabililor mari sau mijlocii;
    – până la 1 noiembrie 2018 (în loc de 1 august 2018) în cazul contribuabililor mici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect: ANAF a stabilit procedurile de completare a declaraţiilor de impunere anuală

    „Pentru veniturile realizate în anul 2017, definitivarea impozitului anual datorat se realizează de organul fiscal central competent, prin emiterea unei decizii de impunere, pe baza datelor declarate de contribuabili în Declaraţia privind veniturile realizate din România (Formular 200), Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate (Formular 201) sau în Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, după caz”.

    În vederea aplicării unitare a dispoziţiilor legale şi a procedurilor de administrare a impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, prin proiectul de ordin se propun următoarele:
    a) aprobarea procedurii de stabilire a impozitului anual pe veniturile realizate de persoanele fizice şi de emitere a deciziilor de impunere anuală. Procedura reglementează următoarele aspecte: termenul de procesare a declaraţiilor de impunere anuală, operaţiunile efectuate de organul fiscal în procesul de stabilire a impozitului anual (procesarea declaraţiilor, emiterea şi comunicarea deciziilor de impunere anuală) şi stabilirea venitului net anual impozabil şi a impozitului anual datorat;

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a adoptat o OUG care prelungeşte până la 31 iulie termenul depunerii declaraţiei unice

    “Termenul a fost prelungit până la 31 iulie pentru depunerea declaraţiei unice. Termenul era iniţial 16 iulie. Cu alte cuvinte, toate acele modificări făcute de Guvern în acest an rămân în vigoare, dar cu schimbarea termenului prorogat. Bonificaţiile rămân în vigoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Tudor Barbu.

    Astfel, contribuabilii pot depune până la 31 iulie declaraţia unică privind contribuţiile sociale şi impozitul pe venit datorate de persoanele fizice. Declaraţia poate fi depusă şi on-line.

  • Guvernul a adoptat o OUG care prelungeşte până la 31 iulie termenul depunerii declaraţiei unice

    “Termenul a fost prelungit până la 31 iulie pentru depunerea declaraţiei unice. Termenul era iniţial 16 iulie. Cu alte cuvinte, toate acele modificări făcute de Guvern în acest an rămân în vigoare, dar cu schimbarea termenului prorogat. Bonificaţiile rămân în vigoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Tudor Barbu.

    Astfel, contribuabilii pot depune până la 31 iulie declaraţia unică privind contribuţiile sociale şi impozitul pe venit datorate de persoanele fizice. Declaraţia poate fi depusă şi on-line.

  • Kaufland rămâne lider al pieţei de retail din România

    De asemenea, şi în 2017, Kaufland s-a numărat printre cei mai importanţi contribuabili la bugetul de stat al României, direcţionând o sumă de peste 680 milioane lei.

    Pe parcursul anului, Kaufland România a sprijinit comunitatea locală cu peste 26 de milioane lei, fiind un important susţinător al ONG-urilor. Investiţia a însemnat proiecte de reponsabilitate socială ce au venit în beneficiul a circa 600.000 de români – copii, adulţi sau vârstnici – din domenii esenţiale pentru dezvoltarea comunităţii, precum: cauze sociale, sănătate, educaţie, sport, protecţia mediului şi de facilitare a accesului la cultură.

    2017 a fost un an de premiere pentru Kaufland România. Anul trecut, compania a lansat prima reţea de grădini urbane comunitare, amplasate pe acoperişurile sau în exteriorul magazinelor sale şi în şcoli (Grădinescu).

    De asemenea, compania a inaugurat Raftul Românesc, primul program naţional pentru mai multă carne de porc românească la raft, prin care preia producţia de la peste 50% dintre micii fermieri români. Tot în 2017, compania şi-a reinventat identitatea vizuală şi a introdus concepte noi de galerii comerciale, precum Open Mall, Food Court sau magazine cu pereţi din sticlă.

  • ANAF a aplicat amenzi de 8,8 milioane de lei comercianţilor care evită utilizarea caselor de marcat

    „În perioada 21-23 mai 2018, în cadrul acţiunilor de control operativ desfăşurate la nivel naţional, care au vizat riscurile fiscale asociate dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, inspectorii antifraudă au verificat 3.499 de contribuabili, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.872.628 de lei (amenzi şi confiscări)”, se arată în comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teodorovici, despre Pilonul II: Nu se suspendă nimic, în iunie-iulie vom ieşi cu un concept nou

    „Contribuabilii trebuie să ştie astăzi că nu se suspendă nimic. Va cunoaşte fiecare în parte la ce concluzii s-a ajuns. Spre final de iunie sau început de iulie va fi momentul în care vom ieşi cu un proiect concret, cu un concept nou”, a spus Eugen Teodorovici.

    Ministrul Finanţelor a menţionat că „în zilele următoare sau într-o săptămână-două” va avea loc o discuţie amplă pe tema Pilonului II de pensii. „Va fi o discuţie cu toate datele pe masă, că sunt de la ALDE, de la PSD, de la nivelul Guvernului sau din administraţie, partea tehnică, vom discuta cu toţii la masă şi vom ieşi public cu o concluzie. La discuţii vor lua parte şi cei care sunt administratori de pensii private, vor fi toţi actorii implicaţi”, a precizat Teodorovici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lovitură uriaşă de la ANAF pentru români. În sfârşit a fost publicată cea mai temută declaraţie

    Una dintre cele mai importante prevederi este cea care reglementează obligaţia reţinerii la sursă pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri realizate în baza unor contracte de activitate sportivă, arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlurilor II şi III din Codul fiscal. 
     
    Declaraţia vizează obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate intervenite ca urmare a modificărilor legislative în domeniul contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice şi juridice.
     
    Declaraţia 112 cuprinde atât informaţii privind obligaţiile fiscale ale contribuabililor, cât şi informaţii necesare stabilirii prestaţiilor sociale potrivit legislaţiei specifice, acordate de Casa Naţională de Pensii Publice, de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
     
  • Modelul noului Formular D112 – Declaraţia Unică – a fost publicat de Finanţe. Cum se completează

    Declaraţia vizează obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate intervenite ca urmare a modificărilor legislative în domeniul contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice şi juridice.

    Declaraţia 112 cuprinde atât informaţii privind obligaţiile fiscale ale contribuabililor, cât şi informaţii necesare stabilirii prestaţiilor sociale potrivit legislaţiei specifice, acordate de Casa Naţională de Pensii Publice, de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Declaraţia Unică de plată a contribuţiilor către ANAF a fost adoptată de Senat

    Senatul a votat în unanimitate, în calitate de primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Termenul de depunere pentru acest an al formularului unic este 15 iunie, iar contribuabilii au posibilitatea să de pună declaraţia şi on-line, ceea ce le va aduce deduceri de cheltuieli.

    Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a confirmat marţi că Declaraţia Unică introdusă prin noua legislaţie fiscală va avea putere de titlu executoriu, astfel că executarea silită a contribuabililor restanţieri se va putea face mult mai repede decât în prezent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro