Tag: contestare

  • DOSARUL “Trofeul Calităţii”: Fostul şef al ISC Adrian Balaban Grăjdan, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Constantin Adrian Balaban Grăjdan, fost inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), pentru favorizare a infractorului, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.

    Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că la data de 22 mai 2012, Adrian Balaban Grăjdan, în calitate de inspector general al ISC, a emis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care inspectoratul contesta existenţa prejudiciului în dosarul “Trofeul calităţii”, în care erau judecaţi Adrian Năstase, Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Ioana Popovici şi Mihail Cristian Vasile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Silviu Văduva din CGMB şi alţi cinci foşti şi actuali consilieri locali, găsiţi incompatibili de ANI. Văduva: Deşi nu am fost înştiinţat oficial, voi contesta în instanţă

     ANI a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul consilierilor locali: Ioan Haican (Consiliul Local al comunei Cosmeşti, judeţul Galaţi) şi Mircea Dobre (Consiliul Local al Municipiului Constanţa) şi a foştilor consilieri Silviu Văduva (Consiliul Local al Sectorului 6, Bucureşti), Maria Tămâian (Consiliul Local al comunei Cicârlău, judeţul Maramureş), Corneliea Alexandra Tudorancea (Consiului Local al Municipiului Piatra Neamţ, judeţul Neamţ) şi Ion Boţoacă (Consiliul Local al comunei Tisău, judeţul Buzău).

    Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, precum şi a emiterii unor acte administrative de pe urma cărora au existat foloase materiale pentru persoanele evaluate, contrar prevederilor legale.

    Silviu Văduva, în prezent, membru în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 ianuarie 2011 – 28 iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de funcţionar public în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, funcţia de consilier local al Sectorului 6, precum şi funcţia de membru al Consiliului de Administraţie în cadrul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economistul Ziad Bahaa Eldin va fi “foarte probabil” numit premier în Egipt

     “Ziad Bahaa Eldin va fi probabil numit premier şi Mohamed ElBaradei vicepreşedinte”, a declarat Ahmad al-Muslimani, purtător de cuvânt al preşedinţiei, pentru postul privat de televiziune ONTV, la patru zile de la ofensiva militară care l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, contestat în cadrul unor manifestaţii de o amploare fără precedent.

    Preşedintele interimar Adly Mansour “înclină în favoarea nominalizărilor lui Bahaa Eldin şi ElBaradei”, a adăugat el pentru AFP, afirmând că o decizie finală este aşteptată luni.

    În noaptea de duminică spre luni, şeful partidului salafist al-Nour a respins această nominalizare din cauza “afilierii” lui Bahaa Eldin la Frontul Salvării Naţionale (FSN, principala coaliţie a opoziţiei faţă de Morsi).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRONOLOGIE: Evenimentele din Egipt de la începutul contestării până la demiterea lui Mohamed Morsi

     Duminică, 30 iunie

    – La îndemnul mişcării Tamarrod (rebeliune, în arabă), mulţimea scandează “afară!” şi “poporul vrea înlăturarea regimului”, defilând pe teritoriul întregii ţări cu susţinerea mai multor personalităţi şi a opoziţiei laice, liberale sau de stânga.

    – Armata estimează la “mai multe milioane” numărul manifestanţilor, considerând că este vorba despre “cea mai mare manifestaţie din istoria Egiptului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU: Majoritatea angajaţilor români contestă existenţa corupţiei în domeniul în care lucrează

     “Majoritatea respondenţilor din România contestă existenţa mitei şi a corupţiei în apropierea afacerilor pe care le desfăşoară. Astfel, 61% dintre respondenţii din România sunt de părere că practicile de corupţie sunt întâlnite pe scară largă în România, dar numai un procent de 17% consideră că firmele locale îşi supraevaluează rezultatele din situaţiile financiare şi doar 1% recunosc faptul că firmele lor sunt angajate în astfel de practici, cum ar fi supraevaluarea veniturilor şi subevaluarea costurilor în vederea atingerii obiectivelor pe termen scurt şi respectarea bugetului”, se arată într-un comunicat al firmei de consultanţă şi audit.

    Mai mult, dintre românii chestionaţi, doar 19% au indicat că în sectorul în care firma lor îşi desfăşoară activitatea, mita este o practică des întâlnită pentru a câştiga contracte, comparativ cu o rată de răspuns de 37% înregistrată în Europa de Est. Această afirmaţie a fost susţinută şi de cei 59% dintre respondenţii români, care consideră că oferirea de cadouri, bani sau alte atenţii pentru a câştiga sau menţine o afacere nu poate fi justificată pentru a ajuta o companie să supravieţuiască, nici măcar în situaţia unei recesiuni economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PC contestă candidatura lui Biro Albin, propus de UDMR, pentru Consiliul ASF

     De asemenea, conservatorii mai arată că Biro Albin a încasat sume compensatorii în valoare de 210.000 de Euro, la 25 aprilie 2013, ca urmare a plecării din funcţia de membru al CA al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

    PC propune Birourilor permanente reunite reluarea procedurii de avizare a membrilor neexecutivi ai Consiliului ASF, considerând că este “incorect şi ilegal” ca Biro Albin să mai poată ocupa o funcţie de membru neexecutiv, în condiţiile în care nu a respectat procedura de depunere a declaraţiei privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi incompatibilitate prevăzute în lege.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OmniTRAX a contestat procedura de privatizare a CFR Marfă şi cere reluarea procesului

     “OmniTRAX contestă procedura de privatizare derulată până la data de 5 iunie şi finalizată cu o înştiinţare emisă de Ministerul Transporturilor, prin care aceasta a fost decăzută din dreptul de participare la etapele ulterioare ale procesului de privatizare. Această înştiinţare este dovada unui proces netransparent şi a unui calendar de privatizare care nu oferea nici unui investitor de bună credinţă ocazia să depună o ofertă legitimă şi argumentată, deoarece procedura permitea doar o săptămână pentru auditarea a peste 10.000 de documente, cu date în format neprelucrabil. Printre altele, OmniTRAX a solicitat accesul la situaţii contabile precise, pe care CFR Marfă SA are obligaţia să le întocmească lunar sau anual, cum ar fi: bilanţuri, balanţe sintetice şi analitice, fişe contabile ale unor conturi, semnate de reprezentanţii societăţii, situaţii uzuale în procedurile de audit. Deşi aceste informaţii nu sunt confidenţiale şi trebuiau puse la dispoziţia participanţilor, OmniTRAX nu a avut acces la ele”, se arată într-un comunicat al operatorului american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTELE DIN TURCIA: Liderii mişcării de contestare au fost primiţi în regim de urgenţă de premierul Erdogan

     Erdogan le-a reafirmat propunerea sa cu privire la organizarea unui referendum pe tema proiectului de amenajare a acestei zone.

    “Vrem să aflăm ce gândeşte populaţia Istanbulului, decizia sa este foarte importantă pentru noi”, a anunţat pentru presă Hüseyin Celik, purtătorul de cuvânt al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, rezultat din mişcarea islamistă), aflat la putere şi condus de Erdogan.

    În timp ce fronda împotriva Guvernului a intrat în a treia săptămână, mii de manifestanţi se pregătesc să petreacă o nouă noapte în această grădină publică din apropierea Pieţei Taksim, a cărei distrugere anunţată a provocat declanşarea mişcării de contestare, pe 31 mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTELE din TURCIA: Guvernul cere populaţiei să înceteze manifestaţiile

     “Sunt convins că cetăţenii noştri, responsabili, îşi vor înceta astăzi protestele”, “este ceea ce aşteptăm de la ei”, a declarat Arinç în cadrul unei conferinţe de presă la Ankara.

    El a afirmat, de asemenea, că Guvernul turc respectă “diferitele moduri de viaţă” ale tuturor cetăţenilor.

    “Diferenţele constituie cea mai mare bogăţie a Turciei (…) Guvernul nostru respectă şi este sensibil la diferitele moduri de viaţă”, a asigurat Arinç, care este şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, la încheierea unei întrevederi cu preşedintele Abdullah Gül.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro