Tag: combatere

  • UE propune noi reguli pentru a combate practicile neconcurenţiale din partea companiilor aeriene străine

    Iniţiativa vine după mai multe plângeri ale companiilor aeriene europene, în special Air France KLM şi Lufthansa, despre companii din Golf care au primit ilegal subvenţii guvernamentale, acuzaţii negate de Etihad, Qatar Airways şi Emirates.

    Propunerea, care trebuie să primească aprobarea Parlamentului European şi a statelor membre ale Uniunii Europene înainte de a deveni lege, ar permite guvernelor şi companiilor aeriene să depună plângeri la Comisia Europeană în legătură cu practicile discriminatorii.

    În cazul în care Comisia descoperă faptul că practicile unei a treia ţări sau companie aeriană cauzează daune sau ameninţă cu cauzarea unor daune, companiile aeriene europene vor putea să impună taxe financiare sau să suspende serviciile şi drepturile companiilor din străinătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criminalul evreu despre care nu vorbeşte nimeni. A omorât zeci de milioane de oameni. Este unul dintre cei mai mari ucigaşi din istorie

    Din păcate, în contextul actual, rar se aduce în discuţie cel mai mare genocid al secolului XX, dar urmările acestuia se simt şi în ziua de astăzi.

    Există în istoria omenirii o dată care este aproape uitată. Între 19 şi 20 decembrie 1917, în contextul Revoluţiei bolşevice şi al războiului civil din Rusia, Lenin a semnat un decret pentru formarea Comisiei extraordinare pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei şi sabotajului, cunoscută şi sub numele de CEKA.

    Vezi aici cine a fost criminalul evreu despre care nu vorbeşte nimeni. A omorât zeci de milioane de oameni. Este unul dintre cei mai mari ucigaşi din istorie

  • Criminalul evreu despre care nu vorbeşte nimeni. A omorât zeci de milioane de oameni. Este unul dintre cei mai mari ucigaşi din istorie

    Din păcate, în contextul actual, rar se aduce în discuţie cel mai mare genocid al secolului XX, dar urmările acestuia se simt şi în ziua de astăzi.

    Există în istoria omenirii o dată care este aproape uitată. Între 19 şi 20 decembrie 1917, în contextul Revoluţiei bolşevice şi al războiului civil din Rusia, Lenin a semnat un decret pentru formarea Comisiei extraordinare pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei şi sabotajului, cunoscută şi sub numele de CEKA.

    Vezi aici cine a fost criminalul evreu despre care nu vorbeşte nimeni. A omorât zeci de milioane de oameni. Este unul dintre cei mai mari ucigaşi din istorie

  • StarTech Team deschide un centru de asistenţă pentru companii în vederea combaterii atacurilor ransomware

    Astfel, managerii companiilor au la dispoziţie o linie telefonică dedicată, disponibilă 24/7, putând apela numărul 0372 400 618 (apel cu tarif normal) şi adresa de email sos@startechteam.ro unde pot solicita informaţii despre cum se pot proteja împotriva atacurilor cibernetice.

    „Până în acest moment, niciun client StarTech Team nu a fost afectat de virusul WannaCry şi dorim să ne folosim experienţa de până acum pentru a proteja mai multe companii din România, chiar dacă nu sunt clienţi StarTechTeam. Astfel, ajutăm companiile din România şi limităm propagarea virusului”, spune Bogdan Tudor, CEO StarTech Team.

    De asemenea, pentru a limita şansele de infectare cu virusul WannaCry şi cu noul virus Uiwex, StarTech Team recomandă ca utilizatorii să urmeze cinci paşi pentru a fi protejaţi:

    #1 PATCH

    StarTech Team recomandă instalarea fix-ului Microsoft – MS17-010 cât mai repede. După instalare, este necesară restartarea calculatorului. În mod normal, aplicarea update-ului şi activarea firewall-ului din Windows va proteja un utilizator simplu de vulnerabilităţi.

    #2 EDUCAŢI UTILIZATORII

    Deşi WannaCry poate infecta calculatoarele fără a fi nevoie de o accesare a utilizatorilor, cele mai multe atacuri păcălesc angajaţii prin metoda de atac phishing „spray-‘n’-pray” ceea implică infectarea utilizatorilor prin ataşamentele virusate ale e-mail-urilor sau prin accesarea diverselor link-uri. Hackerii pot ademeni viitoarele victime să dea click pe un URL, ca mai apoi virusul să intre în calculator.

    Pentru că viruşii ransomware atacă zilnic utilizatorii de internet, companiile sau furnizorii de servicii, orice individ sau organizaţie ar trebui să înveţe despre atacuri şi cum pot fi evitate. În acest scop, utilizatorii de internet pot accesa platforma www.sigurantapenet.ro din care pot obţine informaţii despre cum se pot proteja împotriva fraudelor informatice.

    #3 BACKUP. ACUM!

    Este recomandată efectuarea unui backup pentru ca utilizatorii să fie protejaţi împotriva criptării datelor. Un simplu back-up în computer nu este însă suficient. Conectarea fizică a device-ului pe care se va face back-up-ul, va permite ransomware-ului să cripteze arhiva. Astfel, stocarea back-up-urilor într-un cloud securizat reprezintă o soluţie viabilă în combaterea ransomware-ului.

    #4 NU PLĂTIŢI SUMA DE RESCUMPĂRARE!

    Această regulă este destul de simplă – nu există garanţia că hackerii vă vor permite accesul la datele criptate, chiar dacă au primit banii. În plus, utilizatorii vor intra în categoria de buni-platnici şi pot deveni ţinta mai multor atacuri cibernetice.

    #5 INSTALAŢI UN ANTIVIRUS

    Este recomandată folosirea unei aplicaţii antivirus, şi scanarea computer-ului, chiar dacă este doar pentru o perioadă de probă. Chiar dacă virusul va trece de antivirus în primă instanţă, şansele sunt destul de mari ca antivirusul să se actualizeze automat şi să deviruseze sistemul.
     

  • 10 lucruri pe care nu ştiai că le poţi cere în avion

    Călătoria cu avionul poate  fi una dintre cele mai plăcute dacă ştii ce să ceri atunci când urci la bord. Există o serie de servicii de care poate beneficia orice călător, de la schimbarea locului şi până la cererea felului doi, dar aceste servicii există numai pentru aceia care le cunosc. Mai mulţi însoţitori de bord, personal au mărturisit pe site-ul reddit ce fel de servicii pot beneficia pasagerii.

    1. Doza întreagă de suc.

    Dacă nu ţi-ai potolit setea, poţi cere oricând întreaga doză de suc. Ţi se va reumple paharul fără ca stewardesele să-ţi arunce priviri ucigaşe.

    2. Felul doi.

    De multe ori companiile care îţi oferă la bord gustări sau mese gratuite, îţi pot oferi şi felul doi de mâncare, mai ales atunci când mulţi pasageri sar peste masă, aşa cum se întamplă de obicei noaptea. Aşa că dacă nu ţi-a ajuns punga de covrigei de la începutul zborului, ai o şansă să primeşti încă o porţie de mâncare.

    3. Îţi poţi schimba locul.

    Dacă prietenul cu care zbori a primit un loc diferit ai opţiunea să rogi însoţitorii de zbor să te ajute să găseşti un loc lângă el. Trebuie doar să îţi faci cunoscută cererea imediat  după îmbarcare.

    4. Şerveţele igienice.

    Dacă te temi de microbi , poţi oricând să ceri însoţitorilor de zbor serveţele igienice pentru a curăţa puţin locul unde vei sta. Mai mult ca sigur le vor avea la îndemână. 

    5. Medicamente şi bandaje.

    Fiecare avion are în stoc medicamentele de bază pentru combaterea durerilor de cap provocate de decolare sau pentru cei care au frică de zbor. De cele mai multe ori poţi cere şi bandaje în caz că ai vreo tăietură minoră.

    Vedeţi ce alte lucruri le puteţi cere în timpul zborului pe www.one.ro

  • 10 lucruri pe care nu ştiai că le poţi cere în avion

    Călătoria cu avionul poate  fi una dintre cele mai plăcute dacă ştii ce să ceri atunci când urci la bord. Există o serie de servicii de care poate beneficia orice călător, de la schimbarea locului şi până la cererea felului doi, dar aceste servicii există numai pentru aceia care le cunosc. Mai mulţi însoţitori de bord, personal au mărturisit pe site-ul reddit ce fel de servicii pot beneficia pasagerii.

    1. Doza întreagă de suc.

    Dacă nu ţi-ai potolit setea, poţi cere oricând întreaga doză de suc. Ţi se va reumple paharul fără ca stewardesele să-ţi arunce priviri ucigaşe.

    2. Felul doi.

    De multe ori companiile care îţi oferă la bord gustări sau mese gratuite, îţi pot oferi şi felul doi de mâncare, mai ales atunci când mulţi pasageri sar peste masă, aşa cum se întamplă de obicei noaptea. Aşa că dacă nu ţi-a ajuns punga de covrigei de la începutul zborului, ai o şansă să primeşti încă o porţie de mâncare.

    3. Îţi poţi schimba locul.

    Dacă prietenul cu care zbori a primit un loc diferit ai opţiunea să rogi însoţitorii de zbor să te ajute să găseşti un loc lângă el. Trebuie doar să îţi faci cunoscută cererea imediat  după îmbarcare.

    4. Şerveţele igienice.

    Dacă te temi de microbi , poţi oricând să ceri însoţitorilor de zbor serveţele igienice pentru a curăţa puţin locul unde vei sta. Mai mult ca sigur le vor avea la îndemână. 

    5. Medicamente şi bandaje.

    Fiecare avion are în stoc medicamentele de bază pentru combaterea durerilor de cap provocate de decolare sau pentru cei care au frică de zbor. De cele mai multe ori poţi cere şi bandaje în caz că ai vreo tăietură minoră.

    Vedeţi ce alte lucruri le puteţi cere în timpul zborului pe www.one.ro

  • Cine sunt miliardarii hotărâţi să-l împiedice pe Trump să distrugă lumea

    Senatorul de Vermont Bernie Sanders, adversarul democrat al lui Hillary Clinton, şi-a bazat întreaga campanie pe lupta pe viaţă şi pe moarte a omului simplu cu cei 1%, elita bogată  a planetei. Aşa a făcut şi Donald Trump, care a promis ca va „asana mlaştina” şi va înfrânge diabolicele „puteri financiare globale”. Salvele lor combinate au avut un rol esenţial în a-i transforma pe cei 1% dintr-un fenomen social sclipitor surprins de coperţile strălucitoare ale revistelor într-o filă dintr-o campanie bazată pe furie care arăta că ceva este în neregulă cu America.

    Strategia, promisiunea că va reda demnitatea americanului adevărat, a funcţionat mai ales pentru Trump. Nici chiar el nu credea că atât de mulţi americani îşi vor lăsa deoparte principiile şi valorile pentru a-l aduce la Casa Albă. Doll crede că victoria lui Trump putea fi considerată recunoaşterea unui război împotriva clubului său şi a membrilor săi – internaţionalişti care ignoră frontierele şi naţionalităţile şi care văd doar afaceri de făcut oriunde s-ar afla. Atunci când Trump vorbea contra „globalizării radicale şi a excluderii oamenilor muncii de la vot”, el îi ataca pe cei 1%. „Ai putea spune că aceste persoane sunt de vină pentru globalizare – ei sunt cei 1%”, spune Doll.

    Doll şi-a numit clubul Syneidesis, care în greaca veche înseamnă conştiinţă; l-a înfiinţat în urmă cu patru ani. Pentru început, se pune întrebarea dacă acuzaţiile lui Trump sunt legitime. Este globalizarea cu adevărat de vină pentru relele invocate de preşedinte în timpul alegerilor? Doll crede că nu. Sistemul economic este, desigur, imperfect. Alegerile au dramatizat ceea ce a fost ascuns, adică faptul că un număr mare de americani nu au acces la fructele comerţului liber şi ale frontierelor deschise. Însă Doll încă vede ceva principial în libera circulaţie a produselor, a ideilor şi a capitalului, cu recompensele mergând la acţionari şi la proprietarii companiilor. Membrii clubului său nu sunt, aşa cum pare să  sugereze Trump, nişte depravaţi moral pentru că luptă, spre exemplu, pentru combaterea schimbărilor climatice.

    Schimbările din politică l-au făcut pe Doll să ia o decizie personală: până acum, Syneidesis a fost doar terenul de joacă al bogaţilor. Dar dacă ar identifica clubul cu ceva mai mult – cu un instrument pentru oprirea destrămării ţesăturii economice şi politice  globale? Syneidesis poate fi un club al „investitorilor responsabili”, a explicat Doll, clubul unor miliardari care nu doar caută compania altor miliardari şi să facă şi mai mulţi bani – aşa cum oaspeţii săi fac în prezent, ci care încearcă să salveze construcţia acum defăimată cunoscută doar prin numele sale abstracte cum ar fi globalizarea şi „ordinea mondială liberală”. „Putem fi un grup de investitori care promovează răspândirea acestui tip bun de capitalism şi globalizare.”

    Că  Syneidesis este un club exclusivist o arată condiţiile de acceptare – 1 miliard de dolari sau mai mult în active, inclusiv 100 de milioane de dolari în bani lichizi. Aceasta este principala atracţie. Pentru astfel de oameni, o frăţie între indivizi de acelaşi fel este un elixir esenţial. Altă atracţie „este promisiunea unei expuneri la oferte de afaceri disponibile nicăieri altundeva, oportunităţi exclusive cu o şansă mai mare decât media de a deveni mine de aur.“

    Cu toate acestea, regulile Doll sunt flexibile. De exemplu, membrii ai clubului sunt Carl Page, un simbol al Silicon Valley cu un simţ ciudat al umorului; cu toate că el a câştigat zeci de milioane de dolari prin crearea şi vânzarea de companii de tehnologie în anii 1990, averea lui Page este mai mică de un miliard de dolari. Însă are avantajul de a fi fratele mai mare al Larry Page, cofondatorul Google.

    Apoi mai este Peter Littlewood, directorul laboratorului federal de cercetare Argonne din Chicago. Nici Littlewood, de origine din Marea Britanie, nu este miliardar şi nici nu deţine atât de mult cash. Însă el este un membru nepreţuit al Syneidesis, vorbind cu farmecul uşor, lustruit al unui diplomat, cu autoritatea sa liniştită a unui fost director al legendarului laborator britanic Cavendish şi, înainte de aceasta, al departamentului de fizică teoretică de la Bell Labs. Şi, cel mai important, Littlewood este legătura Syneidesis cu cele mai valoroase investiţii ale clubului – invenţiile de la Argonne, progrese fundamentale în nanotehnologie, informaţie, baterii avansate şi altele.

    Doll nu este singurul care s-a gândit că averile miliardarilor ar putea fi mobilizate pentru a crea un sanctuar al globalizării – pentru salvarea aceluiaşi ecosistem care a hrănit cele mai mari averi din istorie. Printre cei care au luat-o pe o pistă similară este miliardarul Bill Gates.

    Însă şansele sunt împotriva lor, în parte pentru că ei par să meargă nu doar împotriva lui Trump şi a arhitecţilor Brexitului, ci şi a unei forţe fundamentale, mai puternice – ciclul istoric.

    Trebuie să „ne luăm înapoi ţara” de la „elite”. „Nu vom mai preda niciodată această ţară, sau pe oamenii ei, falsului cântec al globalizării”, spunea Trump în aprilie. Oamenii de rând nu sunt  lăsaţi să ridice capul sus de superbogaţi, de regii universului, oameni cu influenţă poltiică uriaşă care lucrează pentru bănci, sau la Washington. Sanders trimitea mesaje similare – doar gălăgie multă, credeau observatorii, având în vedere că actualul context, cu salarii stagnante şi o divizare puternică pe clase sociale, este prezent de zeci de ani.

    Apoi brusc, lumea, din Brazilia până în Filipine, din Marea Britanie până în Turcia şi Polonia, a început să înlăture experienţa politică mainstream şi să aleagă personaje neconvenţionale, diverse tipuri de extremişti şi personalităţi caustice. Milenialiştii din lumea democrată au început să vorbească despre deschidere spre dictatura militară. Unii spun că lumea s-a întors în timp, în anii 1930, sau în 1910, sau chiar mai devreme.

    Deci povestea anului 2016 este una dintre buclele unui ciclu, cred mulţi observatori. Dar care ciclu? A stabili exact ce fel de ciclu evoluează acum este esenţial pentru ca oameni ca Doll să-şi dea seama cu ce se luptă.

    Dacă ceea ce este pe sfârşit este puterea globală supremă a Americii, atunci ce se observă este finalul erei postsovietice, ceea ce însemnă un ciclu care a durat din 1991 până acum. Aceasta însemnă că lumea intră într-o perioadă definită prin putere globală dispersată. Dar dacă acesta este sfârşitul ordinii mondiale liberale, înseamnă că se apropie de sfârşit o eră care a început după cel de-al doilea război mondial, un ciclu de 70 de ani şi dezintegrarea actualului sistem global.

  • Jimmy Wales, cofondatorul Wikipedia, anunţă crearea serviciului de ştiri Wikitribune

    Serviciul va fi lipsit de reclame şi va fi gratuit, fiind susţinut financiar prin donaţiile suporterilor, experţii afirmând că noul site de ştiri are potenţialul de a fi unul de încredere, însă influenţa sa va fi una limitată.

    Wikitribune deţine mare parte a caracteristicilor enciclopediei online, inclusiv obligaţia ca realizatorii de articole să menţioneze sursa fiecărei fapte, iar ca publicul să editeze articolele pentru a fi lipsite de greşeli şi a avea precizie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marine Le Pen l-a acuzat pe Emmanuel Macron că este “slab” în combaterea terorismului islamist

    Macron şi Le Pen se vor confrunta în turul doi al scrutinului prezidenţial din Franţa, în data de 7 mai.

    “Mă voi duce pe teren să discut cu cetăţenii francezi, să le atrag atenţia asupra unor subiecte importante. Printre acestea se află terorismul islamist, o temă în privinţa căreia domnul Macron este cel puţin slab. Domnul Macron nu are niciun proiect pentru a proteja poporul francez de pericolele islamiste”, a precizat Marine Le Pen.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 10 porunci pentru un consum de combustibil la minimum. 6 şi 8 sunt de bază

    Dacă adunăm într-un an cantitatea de combustibil pe care am putea să o economisim dacă am respecta nişte sfaturi, ne dăm seama că după 365 de zile am face rost de bani frumoşi pentru un concediu. Şi cum preţul se schimbă de la o zi la alta, să conducem eficeint e deja o prioritate. Pentru moment, putem combate creşterea preţurilor combustibililor adoptând un stil de condus mai economic.

    IATĂ AICI CELE 10 PORUNCI PENTRU O ECONOMIE MAXIMĂ DE CARBURANT