Tag: columbia

  • A fost găsită cea mai mare comoară din istorie. Era dată dispărută de peste 300 de ani

    Columbia a găsit o navă scufundată cu comori în valoare de 3 miliarde de dolari. Vasul spaniol San Jose a fost scufundat de către britanici în 1708, iar la bord se aflau numeroase bunuri (aur, argint etc), însă nu a fost găsit până acum, la 307 ani distanţă.

    “Este cea mai valoroasă comoară găsită din istoria umanităţii”, a declarat Juan Manuel Santos, preşedintele Columbiei.

    O echipă din Columbia a găsit vasul pe coasta oraşului columbian Cartagena, iar potrivit presei străine comorile găsite ar valora  aproximativ 3 miliarde de dolari. Astfel devenind cea mai mare şi cea mai valoroasă descoperire de acest fel.

    “Numărul şi tipul de materiale găsite nu lasă nicio urmă de îndoială. Este vorba de San Jose”, a declarat Ernesto Montenegro, şeful Insitutului columbian de antropologie şi istorie. 

  • Câştiga 420 de milioane de dolari pe săptămână şi avea propria grădină zoologică – GALERIE FOTO

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
     
  • La 33 de ani, acest tânăr este co-fondator şi CEO al unuia dintre cele mai importante businessuri online de carte din România

    După finalizarea licenţei în studii culturale în Statele Unite şi pierderea „la mustaţă“ a unei burse de cercetare în Balcani, Tudor Benga se reîntoarce în ţară, la 24 de ani, cu obiectivul clar de a intra pe calea antreprenoriatului.

    Îşi începe cariera în businessul de carte cu un job în cadrul companiei tatălui său, proprietarul unei afaceri de distribuţie de carte străină şi unic reprezentant al Logman în România. Timp de doi ani a călătorit cu standuri şi prezentări de carte în şcolile şi universităţile din România, învăţând pe teren ce înseamnă industria de carte, iar în 2007, cu 15.000 de dolari puşi la bătaie de fratele său stabilit în SUA, pune bazele Okian.ro, librărie de carte în limba engleză din toate domeniile.

    În 2010, librăria online fondată de fraţii Benga şi businessul de distribuţie de carte al tatălui lor fuzionează într-o singură companie, Okian. După o pauză de doi ani dedicată unui master la Universitatea Columbia în SUA, Tudor revine în ţară şi preia conducerea businessului.

    Okian numără peste un milion de cărţi în engleză, din toate domeniile, de la titluri din beletristica internaţională la cărţi de business sau medicină, alături de jocuri şi accesorii pentru iubitorii de carte, sute de titluri din portofoliu fiind mai ieftine decât pe amazon.co.uk, uneori cu până la 25%.

    Okian colaborează cu peste 12.000 de edituri, vinde 100 de volume pe zi, are peste 100.000 de titluri în format digital şi 32 de angajaţi. 

  • Au cerut bani pentru a ajuta bolnavii de cancer. După ce au strâns peste 100 de milioane de dolari, şi-au cumpărat vacanţe şi maşini de lux

    Caz unic în America: organizaţia de caritate Rayanolds a cerut bani pentru a ajuta bolnavii de cancer, dar banii au fost folosiţi de membrii organizaţiei pentru achiziţionarea unor maşini de lux şi pentru vacanţe.

    Patru grupuri au cerut bani pentru a ajuta pacienţii bolnavi de cancer şi au utilizat donaţii de 187 de milioane de dolari pentru a plătii locurile de muncă ale famiiliei şi ale prietenilor şi excursii de lux, spune guvernul. Marţi, Comisia Federală pentru Comerţ a anunţat acuzaţiile împotriva Raynolds şi consilierilor săi, acuzaţii întemeiate pe faptul că organizaţiile au fost organizaţii de caritate doar cu numele. De fapt, guvernul spune că cele patru organizaţii au furat 187 milioane de dolari din donaţii între 2008 şi 2012 pentru diverse activităţi profitabile pentru familiei şi prietni, au consumat donaţiile pe maşini, excursii, croaziere de lux, pentru şcoli, abonamente la gimnastică, evenimente sportive şi bilete de concerte şi întâlniri cu membrii site-ului.

    Mai puţin de 3 % la sută din banii strânşi au mers la pacienţi, a spus FTC. Toate cele 50 de state şi Districtul Columbia au aderat la tarifel FTC. Ei au angajat colectori de fonduri pentru  a strânge donaţii. Colectorii de fonduri au profitat de marketingul prin telefon şi email, şi au făcut solicitări menite să impresioneze, ele au fost semnate cu nume de presupuse persoane bolnave de cancer. Tin totalul fondurilor peste 80 % din fondurile organizaţiei de caritate Rynolds au fost investite în excursii la Disney World şi pe croaziere.

    Când CFA a zis că banii au fost folosiţi pentru a ajuta părinţii bolnavi de cancer, cel puţin unele cazuri au fost aparent false.

    Adesea cei care strângeau fonduri îşi alegeu cu atenţie donatorii folosind sisteme de date elaborate. Punctul de pornire să câştige încrederea prin apeluri repetate, cerând fonduri pentru o serie de organizaţii de caritate.

    Experţii guvernamentali şi profesionişti ai organizaţiilor de caritate sunt duri cu acest tip de escrocherii şi spun că Roynald foloseşte tactici de racolare a donatorilor asemănătoare cu cele ale organizaţiilor de renume, dar adevăratele organizaţii de caritate nu fac astfel de escrocherii.
     

  • Salina de la Turda, în topul celor mai spectaculoase destinaţii turistice de care lumea nu prea a auzit – GALERIE FOTO

    Printre acestea, scriu cei de la Business Insider, se află şi salina de la Turda, una dintre cele mai spectaculoase locuri din România.

    Iată o listă cu 10 destinaţii puţin cunoscute de publicul larg.

     

  • Centrul unui oraş din Statele Unite, scos la vânzare pentru 680.000 de dolari

    Centrul micului oraş a fost recent pus la vânzare pe eBay de către fostul primar Jim Sells, care l-a cumpărat în cadrul unei executări silite din 2011. “Este un oraş mic, plin de farmec”, le-a spus Sells celor de la CNN. “Este o ofertă foarte bună.”

    Anunţul de pe eBay specifică şi faptul că alte trei filme vor fi produse în oraş în următorii ani. Vânzarea se va încheia pe 26 martie.

    Grantville nu este primul oraş care a atras atenţia investitorilor imobiliari ca urmare a unui film. Forks, un oraş din statul Columbia, a devenit celebru după ce o bună parte din filmul “Twilight” a fost filmat în localitate.

  • Omul de afaceri Costel Comana s-a sinucis în toaleta unui avion pe ruta Columbia-Costa Rica. DNA îl cerceta pentru corupţie

     UPDATE 12:17 – MAE confirmă că un român s-a sinucis în toaleta unui avion, pe ruta Columbia-Costa Rica

    Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, joi, pentru MEDIAFAX, că bărbatul care s-a sinucis în toaleta unui avion, pe ruta Columbia-Costa Rica, este român, precizând că acesta a fost găsit strangulat.

    Ministerul Afacerilor Externe a precizat că, în data de 25 februarie, consulul onorific al României în Republica Costa Rica a informat telefonic Ambasada României la Ciudad de Mexico, în a cărei circumscripţie se află şi Costa Rica, asupra decesului unui cetăţean român.

    Potrivit MAE, incidentul a fost semnalat misiunii diplomatice şi de către autorităţile locale competente, care au confirmat la rândul lor, decesul cetăţeanului român.

    ”Potrivit primelor informaţii obţinute, cetăţeanul român s-ar fi sinucis prin strangulare, în grupul sanitar al avionului. Cetăţeanul român se afla la bordul unei aeronave care efectua o cursa între aeroportul Bogota, Columbia, şi aeroportul internaţional Juan Santamaria din San Jose, Costa Rica. Acesta era însoţit de o femeie de cetăţenie română”, se menţionează în răspunsul Ministerului de Externe.

    Consulul onorific al României în Costa Rica s-a deplasat în regim de urgenţă la aeroport pentru discuţii cu oficiali ai Procuraturii şi pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenei române care însoţea persoana decedată. Cetăţenei române i-au fost luate declaraţii de către autorităţile locale competente, în prezenţa consulului onorific, care i-a facilitat traducerea din română în spaniolă. Au fost întreprinse, în regim de urgenţă, demersuri de informare a familiei cetăţeanului român şi de obţinere a deciziei acesteia privind repatrierea trupului neînsufleţit, mai menţionează MAE.

    Atât consulul onorific al României în Republica Costa Rica, cât şi Ambasada României la Ciudad de Mexico menţin cazul în atenţie, păstrează permanent legătura cu autorităţile locale şi vor continua acordarea asistenţei consulară în limita competenţelor legale, mai anunţă Ministerul de Externe.

    UPDATE 12:09 – Omul de afaceri Costel Comana, românul găsit mort în toaleta unui avion pe ruta Columbia-Costa Rica

    Omul de afaceri Costel Comana, care controla societatea Regiotrans, anchetat într-un dosar de corupţie în care partenerul său de afaceri Iorgu Ganea a fost arestat, este românul găsit mort în toaleta unui avion care efectua un zbor din Columbia în Costa Rica.

    Presa din Costa Rica, citată de Noticiasrcn.com, a relatat, joi, că românul care s-a sinucis în toaleta unui avion de pe ruta Columbia-Costa Rica se numeşte Costel Comana şi are 53 de ani.

    Potrivit Noticiasrcn.com, românul plecase din Brazilia spre Costa Rica, trecând prin Bogota.

    Sursa citată a precizat că bărbatul a părăsit Brazilia, pentru a evita să fie prins.

    Potrivit site-ului, românul era însoţit în avion de o femeie care călătorea alături de el, iar aceasta a văzut că este nervos şi că a mers la toaleta din avion de mai multe ori. După o perioadă mai îndelungată, în care Costel Comana nu s-a întors de la toaletă, femeia s-a dus şi a încercat uşa. Neprimind niciun răspuns, a forţat uşa, împreună cu personalul din avion, românul fiind descoperit fără viaţă.

    Sursa citată mai menţionează că pasagerul român nu avea bilet de întoarcere la Bogota.

    Potrivit Revistei Forbes, Costel Comana figura în Top 500 miliardari, cu afaceri în domeniul feroviar.

    Primele informaţii despre românul găsit mort în toaleta unui avion care efectua un zbor de la Bogota la San Jose, capitala Costa Ricăi au fost date, joi, de compania columbiană Avianca, citată de Xinhua în pagina electronică.

    “Avianica anunţă cu regret că un pasager român a fost găsit mort la bordul zborului LR 697 operat astăzi (miercuri) de către filiala sa LACSA pe ruta Bogota-San Jose”, a anunţat compania columbiană într-un comunicat, precizând că zborul comercial a decolat de la Bogota la ora locală 8.01 (16.31, ora României) şi a sosit la San Jose la ora locală 9.05 (18.05, ora României).

    Autorităţile din Costa Rica au confirmat moartea românului şi au demarat o investigaţie cu privire la cauzele incidentului. Avianca a transmis condoleanţe familiei şi prietenilor cetăţeanului român.

    Omul de afaceri Costel Comana, care controla operatorul de transport feroviar Regiotrans, alături de Iorgu Ganea, era cercetat în dosarul în care oficiali din Ministerul Transporturilor şi din CFR sunt suspectaţi de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitaţii.

    În acest dosar, omul de afaceri Iorgu Ganea şi Estrella Ştefănescu, şefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR, au fost arestaţi preventiv în 20 februarie.

    De asemenea, sunt urmăriţi penal Claudiu Octavian Dumitrescu, director al Direcţiei Feroviare din cadrul Direcţiei Generale Transport şi Infrastructură din Ministerul Transporturilor, şi Costache Nicolau, director general al Regionalei Căi Ferate Braşov. În acelaşi caz se fac acte de urmărire penală şi faţă de SC Regiotrans SRL Braşov, Florin Hădărean, directorul societăţii, şi Gheorghe Valentin Ciapraz.

    Procurorii au făcut, în 18 februarie, percheziţii la Ministerul Transporturilor, Compania Naţională CFR, Regionala CFR din Braşov şi mai multe firme.

    Procurorii susţin că, în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, prin intermediul lui Claudiu Dumitrescu, reprezentant al Ministerului Transporturilor în compania CFR Călători, oamenii de afaceri Comana şi Ganea au acţionat constant în comisiile specializate din MT pentru menţinerea modului de calcul al subvenţiei prevăzute în contractele de servicii publice pentru transportul feroviar de călători aferente perioadei 2012 – 2015.

    În perioada 28 septembrie 2012 – 19 decembrie 2012, Dumitrescu le-ar fi divulgat sistematic celor doi oameni de afaceri date şi informaţii cu privire la strategia vizată pe linia obţinerii subvenţiei pentru transportul feroviar de călători de către principalul concurent al firmei Regiotrans – operatorul naţional de călători SNTFC “CFR Călători” SA Bucureşti. Astfel, în 28 septembrie 2012 Dumitrescu i-ar fi informat pe cei doi despre intenţia companiei CFR Călători de a creşte cu aproximativ trei milioane numărul de kilometri pe care intenţionează să-i opereze în cadrul pachetului minim social pentru anul 2013, aspect care ar fi determinat diminuarea coeficientului tren/kilometru calculat pentru ceilalţi operatori feroviari privaţi, inclusiv Regiotrans.

    Estrella Ştefănescu este acuzată că ar fi favorizat Regiotrans şi RC-CF Trans, firmele oamenilor de afaceri Iorgu Ganea şi Costel Comana, în licitaţii, primind în schimb de la aceştia diverse bunuri şi servicii, printre care card de combustibil, cazări la pensiuni, telefoane mobile, dar şi bani pentru a participa la o nuntă în familie, se arată în documentele anchetatorilor.

  • Un pasager român a murit în toaleta unui avion pe ruta Bogota-San Jose

    “Avianica anunţă cu regret că un pasager român a fost găsit mort la bordul zborului LR 697 operat astăzi (miercuri) de către filiala sa LACSA pe ruta Bogota-San Jose”, a anunţat compania columbiană într-un comunicat.

    Zborul comercial a decolat de la Bogota la ora locală 8.01 (16.31, ora României) şi a sosit la San Jose la ora locală 9.05 (18.05, ora României).

    Autorităţile de pe Aeroportul Internaţional Juan Santamaria au confirmat moartea românului.

    Avianca a transmis condoleanţe familiei şi prietenilor cetăţeanului român.

    Autorităţile din Costa Rica au demarat o investigaţie cu privire la cauzele incidentului.

  • MAE: În Columbia a fost anunţată apariţia virusului Chikungunya, transmis prin înţepătură de ţânţar

    “Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care se află sau se deplasează pe teritoriul Columbiei, că Institutul Naţional al Sănătăţii de la Bogota a anunţat apariţia virusului Chikungunya, în Columbia. Virusul se transmite prin înţepătura ţânţarului „Aedes aegypti”, cel care este şi purtător al virusului Dengue, precum şi al virusului febrei galbene. Nu există tratament sau vaccin pentru prevenirea acestor boli, ci doar măsuri preventive, cum ar fi repelantele (cremele şi spray-urile anti-ţânţari) şi evitarea zonelor de risc”, se arată în comunicatul transmis de MAE.

    Virusul provoacă puternice dureri musculare şi de articulaţii, pe durata mai multor luni sau ani, asemănătoare, ca simptome, artritei.

    Tratamentul se face pe bază de analgezice şi se recomandă, de asemenea, o bună hidratare a corpului.

    Cazurile în care se produce decesul persoanei infestate cu virusul Chikungunya sunt rare, precizează sursa citată.

    Potrivit MAE, Guvernul columbian a admis existenţa a aproximativ 800.000 cazuri de bolnavi infectaţi cu virusul Chikungunya la nivel naţional, manifestându-şi îngrijorarea pentru impactul economic pe care îl poate produce acest virus, având în vedere că zona coastei de nord a Columbiei este cea mai afectată, fiind principala zonă turistică a ţării, vizitată atât de străini, cât şi de autohtoni.

    Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă”, ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

     

  • O comunitate de tineri vrea să pună piaţa financiară din România pe harta lumii

    Mult timp m-am gândit la existenţa unei «corelaţii» între numărul de CFA dintr-o ţară şi gradul de dezvoltare al pieţei financiare din acea ţară. Fără să fac nişte calcule prea elaborate, este evident că relaţia este una directă şi pozitivă: cu cât numărul de CFA este mai mare, cu atât ţara şi piaţa financiară respectivă sunt mai dezvoltate“, spune Ionuţ Revenco, CFA, 32 de ani, director de audit la BRD-SocGen, a doua mare bancă de pe piaţă.

    Revenco este unul dintre cei 20 de absolvenţi ai celor trei examene foarte dure CFA, care au obţinut anul trecut şi diplomă de Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute SUA. Evoluţia pieţei financiare şi nivelul de dezvoltare al unei ţări sunt influenţate de o multitudine de factori. Printre aceştia, un rol foarte important, dar căruia nu i se prea acordă importanţă, este educaţia financiară şi economică. Iar corelaţia între gradul de dezvoltare al pieţei financiare dintr-o ţară, dar şi al ţării respective, şi numărul de persoane care au obţinut atestatul CFA este directă şi pozitivă.

    „În 2010, am avut ocazia să susţin Level 1 la centrul de testare CFA din Toronto, la acel moment locuind în Canada. M-am mirat când în dimineaţa examenului am observat că pe liste erau aproximativ 6.500 candidaţi  – un «Toronto-expo» plin. Următoarele două examene le-am susţinut la Bucureşti, numărul candidaţilor fiind ceva mai mic“, povesteşte Ionuţ Revenco, care s-a specializat pe partea de pieţe financiare şi finanţe-contabilitate, având o experienţă de peste 7 ani în domeniul bancar.

    El afirmă încrezător că numărul în creştere de CFA din România (20 noi titluri în 2014 vs. 9 în 2013) duce în direcţia bună atât ţara, cât şi piaţa financiară românească. Direcţia este bună, dar mai sunt multe de făcut pentru ca România să ajungă să aibă un nucleu de elite specializate în universul financiar şi economic.

    În România sunt peste 150 de absolvenţi ai nivelului III al CFA, care se alătură celor peste 100.000 de deţinători ai certificării CFA la nivel global. Examenele sunt destul de dificile şi nu pot fi trecute pe scurtături, volumul de informaţii fiind foarte mare. Totodată, aceste examene presupun o serie de compromisuri, deloc neglijabile, pe plan personal, după cum spun absolvenţii CFA, care par să nu regrete această alegere şi susţin cu tărie că merită efortul.

    „Cunoştinţele şi perspectivele pe care ţi le oferă calificarea CFA merită cu prisosinţă efortul substanţial pe care îl reclamă cele trei examene. Uneori ţi se pare foarte greu să găseşti un echilibru între muncă, studiu şi viaţa personală, cea din urmă fiind de fapt şi cea pe care candidaţii CFA o sacrifică pentru a creşte şansele să obţină calificarea. În final, sacrificiile făcute merită atât prin prisma cunoştinţelor vaste pe care le dobândeşti, cât şi datorită noilor oportunităţi ce ţi se deschid“, afirmă Raluca Florea, CFA, analist în echipa de cercetare pentru piaţa de capital la BCR şi fost jurnalist financiar.

    Certificarea CFA reprezintă cea mai înaltă calificare profesională recunoscută la nivel internaţional în domeniul analizei fundamentale şi administrării portofoliilor de investiţii, susţine Monica Croitoru, CFA, 28 de ani, fund manager la SAI ErsteAsset Management.

    Un profesionist certificat CFA nu are doar perspective bune pentru carieră, dar aduce şi o plusvaloare prin standardele etice şi profesionale la care aderă simultan cu calificarea. O masă critică de profesionişti ce deţin certificarea CFA pot să accelereze instituţionalizarea acestor standarde profesionale, cât şi să crească vizibilitatea pieţelor financiare din România în rândul comunităţii internaţionale, crede Monica Croitoru, care a absolvit în 2009 Universitatea Columbia din New York City, specializarea Economie şi Matematică.

    „Abilităţile dobândite sunt nenumărate – de la a stăpâni concepte şi noţiuni pe care nu le-am folosit până atunci la metode de analiză şi evaluare, corelaţii, asset management, performance attribution, sunt foarte multe aspecte pe care nu le-am cunoscut înainte de a începe pregatirea pentru CFA“, afirmă Alexandra Duma, CFA, 33 de ani, care momentan nu este angajată.