Tag: ciuca

  • Ciucă: Vom avea o nouă şedinţă de guvern în care vom aproba OUG şi conflictul de muncă se va încheia

    Premierul Nicolae Ciucă spune, la începutul şedinţei de guvern, că luni, după aprobarea unei noi ordonanţe de urgenţă care va cuprinde ultima oferă prezentată sindicatelor din Educaţie, „conflictul de muncă se va încheia”: „Sunt convins că toţi dascălii vor avea încredere că ne ţinem promisiunile”.

    „Am avut o nouă întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţiei. A fost o şedinţă cu echipe lărgite. Am considerat ca e absolut corect şi transparent ca doialogul să poată fi adus la cunoştiinţa tuturor dascălilor pe măsurile agreate. În felul acesta, la nivelul coaliţiei, că am participat împreună cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, cu ministrul Educaţiei, al Muncii, cu Secretarul General al Guvernului. Am vrut ca finalul să fie concludent pentru noi toţi. Ne dorim să încheiem acest conflict de muncă Este absolut o chestiune de responsabilitate faţă de sistemul de educaţie, faţă de copii şi faţă de părinţi”, spune Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

    El precizează că duminică va fi pusă în transparenţă decizională o nouă ordonanţă de urgenţă care va conţine ultima ofertă prezentată sindicatelor din Educaţie.

    „Subliniez încă o dată caracterul de responsabilitate atât faţă de tot ceea ce înseamnă societatea românească, cât şi faţă de sistemul de Educaţie. Nu am dorit să venim cu măsuri populiste. În tot ceea ce am realizat până acum am dat dovadă că ceea ce am promis am făcut. Sunt convins că toţi dascălii vor avea încredere că ne ţinem promisiunile. Vom avea o nouă şedinţă de guvern în care vom aproba ordonanţa de urgenţă şi conflictul de muncă se va încheia”, încheie premierul.

    Executivul aprobă, duminică, ordonanţă de urgenţă care prevede anularea evaluării elevilor din clasa a VI-a şi echivalarea competenţelor lingvistice de la examenul de bacalaureat.

    „Evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează”, potrivit proiectului de OUG.

    Ministerul Educaţiei apreciază că prin neorganizarea susţinerii în acest an şcolar a EN VI nu este lezat în niciun fel dreptul elevilor la educaţie, întrucât rezultatele acestei evaluări sunt suplinite de evaluările curente şi sumative

    De asemernea, la examenul naţional de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de
    evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se arată în proiect.

    Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învăţământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei.

    Sindicaliştii din Educaţie sunt în grevă generală de trei săptămâni.

     

    ca atare, pentru mâine, după ce vom pune în transparenţă conţinutulk OUG, toţi cei care lucrează în inst de învăţ, vor lua o decizie. Ulterior, vom avea o nouă şedinţă de guv în care vom aproba OUG şi conflictul de muncă se va încheia.

  • Premierul, noi consultări cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie

    Premierul Nicolae Ciucă are programate, duminică, de la ora 09.00, consultări cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie. Sâmbătă Executivul a transmis o nouă ofertă sindicatelor din Educaţie, cu o majorare salarială de 25%, cu condiţia de a anunţa încheierea grevei.

    „Ora 9:00 Consultări cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie – Palatul Victoria. Ora 10:00 Şedinţă de Guvern”, potrivit agendei premierului.

    Executivul a transmis sâmbătă o nouă ofertă sindicatelor din Educaţie, a reieşit dintr-un mesaj intern trimis de liderul FSE, Marius Nistor, pe grupurile de profesori. Condiţia, adaugă el, „este de a fi mâine (duminică – n. r.) la ora 9 la Guvern pentru a anunţa încheierea conflictului”.

    „Buna seara! Acum 5 minute ni s-a transmis din partea Guvernului ca solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creşterea salarială, 1500 anual pentru personalul didaactic de predare şi auxiliar până în 2027, 500 anual pentru personalul nedidactic până în 2027 şi 50% prima tranşă din noua grila de la 1 ian 2024”, le-ar fi transmis liderul FSE, Marius Nistor, membrilor de sindicat.

    Condiţia, adaugă el, „este de a fi mâine (duminică – n. r.) la ora 9 la Guvern pentru a anunţa încheierea conflictului”.

    „Rog consultaţi colegii rapid şi ne comunicaţi in aceasta seara”, încheie Nistor.

    Sindicaliştii din Educaţie sunt în grevă de trei săptămâni.

     

  • Premierul Ciucă va demisiona săptămâna viitoare, indiferent de greva profesorilor

    Premierul Nicolae Ciucă va demisiona săptămâna viitoare, indiferent de greva profesorilor, declară surse politice. 

    Procedura pentru învestire a noului Guvern va începe în momentul în care demisia lui Ciucă va ajunge la Cotroceni, adaugă sursele citate.

    Vineri, premierul are o întâlnire cu sindicatele din educaţie, în condiţiile în care până acum Executivul nu a reuşit să convingă profesorii să renunţe la grevă.

    Sursele politice citate spun însă că acum premierul este decis să demisioneze, indiferent de rezultatele negocierilor.

     

  • Ciucă, nou apel la dascăli: Facem apel la încredere şi raţiune pentru a înceta greva

    Premierul Nicolae Ciucă a făcut un nou apel la dascăli să înceteze greva: „Facem apel la încredere şi raţiune pentru a înceta greva”. Este vorba despre impactul asupra copiilor, a subliniat premierul. 

    Ciucă a menţionat măsurile luate până acum, spunând că acestea vor continua.

    „Vom continua să susţinem şi să vorbim despre măsuri şi să le materializăm în aceste documente pe care le-au solicitat reprezentanţii personalului din educaţie. De aceea astăzi, tocmai pentru a oferi garanţii suplimentare faţă de concretizarea măsurilor pe care le-am adotat, vom aproba un memorandumul pîn Guvern şi îl vom publica în Monitorul Oficial exact cu elementele de referinţă legate de prevederile salariale pentru debutanţii din educaţie în grila de salarizare specifică noii legi a salarizării şi celelalte măsuri care au fost prevăzute în interiorul Memorandumului în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura din instituţiile de învăţământ. Sunt asumări politice, am stabilit, de asemenea, cu domnul Marcel Ciolacu să ne asumăm împreună, ca lideri ai celor două partide, PNL şi PSD, să semnăm un angajament politic tocmai pentru a oferi acele garanţii prin care, în final, să determinăm educatorii, învăţătorii, profesorii să reia procesul de învăţământ, pentru că aici nu este vorba doar de relaţia dintre membrii sindicatelor şi Guvern, ci este vorba de impactul şi consecinţele acestor decizii asupra a milioane de copii, asupra a milioane de părinţi şi cel mai important, asupra a sute de mii de copii care urmează să susţină Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul”, a afirmat premierul.

    Ciucă se declară convins că dascălii vor înâelege implicarea, apelul la încredere şi raţiune pe care îl face pentru a înceta greva pentru închiderea anului de învăţământ.

    „Sunt convins că atunci când memorandumul va fi publicat în Monitorul Oficial, dascălii vor înţelege seriozitatea angajamentului nostru şi vor reveni la caterdă”, a afirmat prim-ministrul.

  • Guvernul va adopta un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educaţie

    Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a cerut Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale promovarea la nivelul Guvernului a unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educaţie prin noua Lege a salarizării, anunţă Executivul.

    Prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale promovarea la nivelul Guvernului a unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educaţie prin noua Lege a salarizării, în urma discuţiei telefonice purtate cu reprezentanţii sindicatelor din sistemul de învăţământ, anunţă Executivul..

    „Memorandumul va fi adoptat în şedinţa Executivului de joi, 8 iunie 2023, şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanţiile guvernamentale privind prioritizarea Educaţiei în viitoarea grilă de salarizare şi utilizarea ca sistem de referinţă a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanţiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate şi la nivelul Coaliţiei de guvernare, ai căror lideri şi le-au însuşit în cadrul unui Angajament politic”, conform comunicatului de presă.

    „Aşa cum ne-am angajat încă de la începutul dialogului cu reprezentanţii profesorilor, prioritatea Guvernului şi a Coaliţiei majoritare a fost şi rămâne aceea ca toţi copiii să beneficieze de un sistem de învăţământ performant, iar dascălii lor să primească recunoaşterea importanţei lor în societate. De aceea, ne-am asumat astăzi (miercuri – n.r.), ca lideri ai Coaliţiei de guvernare, garanţiile solicitate de sindicate privind majorările salariale din viitoarea grilă din sistemul de învăţământ. Mâine (joi – n.r.), Guvernul va aproba un memorandum prin care confirmăm decizia politică de majorare a salariilor din Educaţie. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

  • Ciucă: Îmi exprim convingerea că măsurile pot readuce profesorii la catedră şi elevii în bănci

    îmi exprim convingerea că profesorii vor da dovadă de înţelegere şi vor conveni că măsurile pe care le-am discutat sunt cele care pot să readucă personalul didactic la catedră şi elevii în bănci şi să finalizeze anul de învăţământ, spune premierul Nicolaee Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

    „Am convenit ca la nivelul guvernului să adoptăm într-o şedinţă de guvern, mâine, de 1 iunie, o ordonanţă de urgenţă prin care să asigurăm mărirea salariilor la nivelul personalului didactic şi didactic auxiliar cu 1.000 de lei brut, pe lună iar pentru personalul nedidactic cu 400 de lei brut pe lună. Totodată am convenit că în acest document vom asuma încadrarea salariului personalului didactic debutant din învăţământul preuniversitar şi universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie. Această creştere de 1.000 de lei va reprezenta practic un avans din creşterea cuvenită pe noua lege a salarizării iar începând de la 1 ianuarie 2024 această creştere să se realizeze etapizat în maxim trei ani de zile, cu o creştere anul viitor de aproximativ 40% din suma rămasă ca diferenţă între grila actuală şi cea viitoare”, explică Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

    El precizează că va avea o nouă întâlnire cu liderii de sindicat mieruri seara.

    „Am convenit ca liderii de sindicat să meargă să discute cu cadrele didactice, cu membrii de sindicat şi îmi exprim convingerea că vor da dovadă de înţelegere şi vor conveni că măsurile pe care le-am discutat astăzi sunt cele care pot să readucă personalul didactic la catedră şi elevii în bănci şi să finalizeze anul de învăţământ iar în seara aceasta la ora 19.00 vom avea o nouă întâlnire. Cert este că mâine vom avea o şedinţă de guvern excepţională în care vom aproba această ordonanţă de urgenţă”, încheie Ciucă,

  • Iohannis le-a cerut liderilor coaliţiei reluarea negocierilor cu sindicatele din Educaţie

    „Negocierile vor fi reluate imediat şi vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerinţelor cadrelor didactice”, transmite Administraţia Prezidenţială, după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu.

    „În cadrul discuţiilor au fost analizate revendicările Federaţiilor sindicale din educaţie şi posibilele soluţii care să conducă la încetarea grevei profesorilor şi la reînceperea cursurilor. Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat importanţa menţinerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situaţia actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat şi vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerinţelor cadrelor didactice”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

    Iohannis le-a cerut liderilor coaliţiei să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele şi măsurile pe care Guvernul le poate adopta ”astfel încât anul şcolar să fie încheiat în bune condiţii, iar calendarul susţinerii examenelor naţionale să nu fie afectat”.

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, la Palatul Cotroceni, discuţii cu liderii Coaliţiei de guvernare, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Premierul Nicolae Ciucă, şi preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, pe tema grevei din sistemul de învăţământ. La întâlnire a mai participat şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

  • Consultările lui Iohannis cu Deca, Ciucă şi Ciolacu s-au încheiat

    Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu ministrul Ligia Deca şi liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, s-au încheiat. Ciucă şi Ciolacu vor avea o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, la Palatul Victoria.

    Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu ministrul Ligia Deca şi liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, pe tema educaţiei s-au încheiat.

    Premierul Nicolae Ciucă şi liderul PSD, Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, vor avea, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, la Palatul Victoria.

    În urma discuţiilor de marţi, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanţii sindicatelor şi Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale şi a obţinerii astfel a unui consens care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educaţional.

    Preşedintele României a îndeamnat toate părţile angajate în dialogul instituţional să dea dovadă de responsabilitate şi flexibilitate în procesul de negociere şi să înţeleagă că soluţiile viabile necesită un echilibru între resursele disponibile şi solicitările profesorilor.

    Sindicaliştii din învăţământ sunt în grevă de mai bine de o săptămână.

     

  • Ofertele lui Ciucă pentru sindicaliştii din Educaţie

    Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii liderilor sindicatelor din Educaţie, iar în cadrul dialogului, la care a participat şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învăţământ.

    „În privinţa majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanţiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învăţământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliţiei de guvernare, aşa cum a fost deja convenit şi ulterior prezentat luni, 29 mai, în cadrul întâlnirii liderilor coaliţiei cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României”, transmite Executivul.

    În privinţa solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educaţie, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condiţiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educaţie au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic şi didactic auxiliar să fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranşe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic un venit net de 1.500 lei, în două tranşe, începând cu luna iunie.

    Executivul arată că aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educaţie, alături de investiţiile în infrastructura sistemului de învăţământ.

  • Răsturnare de situaţie. Premierul Ciucă anunţă că nu mai demisionează. Ce l-a convins să nu îşi depună mandatul cum anunţase coaliţia

    Liderii partidelor din coaliţia de guvernare au amânat, vineri, rotaţia premierilor. „Am convenit ca până la soluţionarea problemelor să nu îmi depun mandatul şi să-mi asum responsabilitatea funcţiei de premier”, spune Nicolae Ciucă.

    „Am stabilit la nivel politic că la jumătatea perioadei să-mi depun mandatul şi să fie preluat de preşedintele Marcel Ciolacu. Azi ar fi trebuit să îmi depun mandatul în condiţii în care situaţia se menţinea la un anumit echilibru. Am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învăţământ, să menţinem acest dialog să găsim soluţii pentru problemele îndreptăţite ale cadrelor didactice. Vom continua să menţinem dialogul cu sindicatele”, afirmă Nicolae Ciucă.

    Premierul a făcut un apel la profesori să renunţe la grevă: „Nu ne putem permite să dezechilibrăm bugetul”.

    „Am avut discuţii, ne-am revăzut în această dimineaţă şi am convenit ca până la soluţionarea problemelor (din Educaţie – n.r.) să nu îmi depun mandatul şi să-mi asum responsabilitatea funcţiei de premier”, conchide premierul.

    Preşedintele Klaus Iohannis declara joi că rotaţia guvernamentală ar putea fi amânată dacă greva din Educaţie nu încetează: „E nevoie ca guvernul şi coaliţia trebuie să negocieze în continuare. Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri”.

    Sindicatele din educaţie au anunţat, joi seara, că cer majorarea veniturilor tuturor angajaţilor cu 25% şi salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi. Protestul continuă.

    „Astăzi le-am înaintat poziţia noastră foarte clară: o creştere a veniturilor cu 25%. Sunt liberi să îşi facă calculele necesare şi, bineînţeles, actul normativ prin care să fie stipulat ca şi garanţie că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare”, afirma liderul Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor.