Tag: cercetari

  • Iaşi: Anchetă după ce mai multe persoane au reclamat că au fost păgubite de dealerul autorizat Honda

     Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Alexandru Chelaru, acest caz a fost preluat de ofiţerii de la Investigarea fraudelor, până în prezent neexistând un număr exact al persoanelor care au fost păgubite.

    “Nu am reuşit să obţinem un număr concret al celor care au depus plângere pentru că unii dintre ei au fost la secţii diferite sau la OPC. Cazul a fost preluat de ofiţeri din cadrul secţiei de investigare a fraudelor de la IPJ Iaşi, acum se fac verificări şi cercetări pentru a stabili cu exactitate toate persoanele prejudiciate. A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracţiunea de înşelăciune şi se fac cercetări pentru a se stabili situaţia de fapt, în urma rezultatului acestora urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX Alexandru Chelaru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chiar nu s-a mai inventat nimic nou în materie de clişee?

    Nu că am avea, Doamne feri, ceva cu consultanţii, este o ocupaţie folositoare şi onorabilă; ea vine mai degrabă din abundenţa mailurilor dispuse să-mi ofere o nouă viaţă socială şi profesională, o nouă atitudine, noi capabilităţi, SCHIMBAREA, de la o mulţime de oricine. Dacă ştim aşa de bine, de ce ne merge aşa de rău? 

    Îmi propusesem să scriu despre alegerile europene, dar un schimb de replici din Ziarul Financiar m-a făcut să îmi schimb intenţiile. Valer Blidar, preşedintele grupului Astra şi acţionar al Băncii Comerciale Feroviara, a spus, săptămâna trecută, că forţa de muncă din industrie este îmbătrânită, iar cei tineri sunt foarte slab pregătiţi şi cu pretenţii salariale mari. “Nu mai vrea nimeni să muncească în ţara asta. Nu există nicio politică guvernamentală care să încurajeze meseriile”, a spus Blidar.

    Un tânăr pe nume Andrei Mihăilescu i-a răspuns lui Blidar a doua zi: “şi noi, tinerii, suntem dezămagiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani, pentru că aţi distrus sau permis să se distrugă bruma de industrie învechită, CAP-urile şi reţelele de irigaţie, pădurile şi lucrările hidrotehnice, pentru că aţi fost individualişti şi aţi tras doar pentru interesul personal sau al familiei şi aţi crezut sau încă mai credeţi că statul e un fel de sac fără fund, pentru că aţi fost profesori universitari mai interesaţi de fabricile de diplome şi de şpăgi şi mai nou de proiecte cu fonduri europene şi conferinţe decât de educarea studenţilor, pentru că, patroni fiind, aţi ales să daţi salarii mici şi apoi să vă miraţi ca toti cei buni pleacă afară să lucreze in construcţii, pentru că voi ne-aţi făcut o ţară low-cost pentru încă 20 de ani”.

    Cu tot respectul, credeam că s-a mai schimbat ceva în materie de clişee. Dar nu. Unul din păcatele majore ale meseriei de jurnalist este faptul că de la un punct încolo le-ai văzut şi le-ai auzit pe toate. Şi observi cum o serie de teme revin ciclic şi redundant.

    Şi Valer Blidar şi Andrei Mihăilescu greşesc atunci când se situează pe baricade diferite. Este aceasta o situaţie conflictuală fără rost; conflictul este o constantă a nou-românismului, se vede asta de la modul în care plecăm  la verdele semaforului la modul în care (nu) colaborăm cu ceilalţi.

    Greşesc cei doi atunci când privesc în urmă; înţelept estă să constaţi şi să acţionezi, după puteri, pentru schimbare reală. Este greu să judeci cu mintea de acum ce şi cum au gândit românii în urmă cu 25 de ani sau să le ceri, atunci, o viziune, în sensul a ceea ce înţelegem acum printr-o viziune; aceea era o lume cu liste de aşteptare pentru telefoane fixe, televizoare color sau automobile, o lume fără calculatoare, în care victoria era să rezişti, punct. Nu este corect să spui că tânăra generaţie nu munceşte sau că nu vrea să o facă – în jurul meu oameni tineri trag din greu, zilnic, mereu inventivi şi deschişi; tânăra generaţie trebuie doar motivată, nici măcar îndrumată, iar oamenii tineri îmi par a fi devenit mai conştienţi de preţul lor. Săptămâna trecută, Business Magazin a adunat o sală plină cu sute de oameni tineri, şi de nouă ani de zile lansăm pe piaţă câte un catalog cu câte o nouă sută de tineri cu funcţii executive, care muncesc din greu în companii sau în propriile afaceri.

    Industria aceea chiar era învechită şi CAP-urile nu-şi mai aveau rostul; doar că pe rămăşitele lor trebuiau constuite afaceri viabile. Orice papagal din politică îţi va înşira senin platitudinea cu extrema fragmentare a terenurilor agricole, alături de alte clişee de genul grânarul Europei sau cum putem hrăni noi 60 de milioane de oameni; dar nimeni, niciodată, nu a avut curajul să acţioneze astfel încât să se fure ceva mai puţin, iar banii rămaşi să sprijine micii fermieri, care nu sunt leneşi ci numai săraci.

    Greşim fundamental atunci când ne acuzăm cu toţii pentru greşelile clasei politice şi nu trebuie să ne acuzăm unii pe alţii, tineri sau bătrâni, şoferi sau pietoni, angajaţi sau angajatori. Sociologii folosesc o noţiune – entropia socială. La fel ca în fizică, unde sistemele tind să atingă cea mai dezordonată stare – gheaţa rigidă se transformă în apă şi apoi în vapori, iar pentru a împiedica acest lucru trebuie consumată energie, a unui frigider, de exemplu – societatea umană tinde spre cea mai dezordonată stare a sa. Spre anarhie, eventual. Pentru a preîntâmpina acest lucru, trebuie cheltuită energie – justiţie, legi aplicate, un sistem corect de valori, educaţie. Ori marea problemă a României, pe care pare să nu o înţeleleagă nimeni, este că tocmai vectorii energetici s-au defectat.

    Unul dintre vectori este renunţarea la clişee; al doilea este renunţarea la conflict. Şi putem adăuga.

  • Ce, cum şi cât plăteşti pentru reuşită

    Acolo, omul a început să lucreze pentru o brumă de bani, pentru că putea refolosi materiale pentru a-şi construi propria barcă cu care să facă înconjurul lumii – aceasta era convenţia cu proprietarul şantierului. Şi a trăit cu banii aceia puţini, dormind sub sau, mai târziu, în corpul bărcii sale, un hirsut cu barba zbârlită şi păr răzvrătit, ani de zile, pentru a-şi îndeplini visul. La acutizarea crizei, românii au plecat de la şantier, pentru că nimeni nu-şi mai repara iahtul. Iar povestea mea rămâne cu final deschis, pentru că nu a mai putut să îmi spună nimeni şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu universitarul şi cu barca sa. Îmi place să cred că a izbândit, cei care au lucrat cu el spun că a renunţat la mult prea multe – carieră, familie, stabilitate – pentru ideea sa.

    Al doilea personaj este cunoscut de multă lume, cred. Se numeşte Jérôme Kerviel şi este traderul condamnat în 2010 la cinci ani de închisoare pentru că a prejudiciat, în 2008, grupul Société Générale cu 4,9 miliarde de euro. Judecătorii au ajuns la concluzia că a manipulat date şi tranzacţii, iar şeful băncii l-a caracterizat la un moment dat drept terorist. Pe de altă parte, tânărul spune că a folosit metodele pe care le-a învăţat ca angajat al băncii, că supraveghetorul său a deconectat sistemul de alertă care reacţiona la depăşirea unui prag de expunere de 125 de milioane de euro, că pentru a investi 150 de milioane de euro era de ajuns numai o secundă şi alte patru secunde pentru a juca un miliard de euro.

    Nu intru în zona cu cine şi ce a ştiut şi cine şi ce a susţinut la tribunal. Kerviel a fost o parte a unui angrenaj economic şi financiar care s-a învârtit din ce în ce mai repede şi care s-a defectat în 2008. Acum el a ajuns, după judecăţi şi apeluri, la finalul drumului şi trebuie să facă puşcărie. La începutul lunii mai se afla în Italia, cu gânduri sinucigaşe, dar întâlnirea cu papa Francisc l-a schimbat, iar Kerviel vorbeşte de iluminare; pe urmă a plecat pe jos spre Franţa, într-un hagealâc care îl duce spre izbăvirea sa, închisoarea. Merge mai pe ocolite, într-un demers uşor de înţeles – se bucură de libertate, de verdeaţă, de ţigările sale, ba uneori de simpatia oamenilor. Şi spune, şi aici tind să-i dau dreptate, că lumea nu a învăţat nimic din criză, că lucrurile au rămas cam la fel cum erau în 2008. Un detaliu pentru filmul meu: mergea pe autostradă, iar un poliţist a vrut să-l amendeze pentru asta. I-a povestit poliţistului că datorează 4,9 miliarde de euro, iar acesta a izbucnit în hohote şi a renunţat la ideea amenzii.

    Două poveşti frumoase, nu? În esenţă, două istorii cu oameni care au plătit pentru propria idee de reuşită. Nu am alte idei moralizatore, voiam doar să povestesc cele două istorii şi să dau o temă de gândire.

    Ilustrez cu un Turner frumos, cu un nume imposibil – „Nava de linie Temerarul remorcată la ultima ancorare pentru a fi distrusă„; este, în fond, o poveste la fel de frumoasă ca aceea a polonezului sau a lui Kerviel; Temerarul, o navă construită din 5.000 de stejari, cu 98 de tunuri şi un echipaj de 750 de oameni, a fost nava care a stat alături de Victory a lui Nelson la Trafalgar – povestea eroismului. Acum, măreaţa, eleganta navă este trasă spre locul supliciului de un mic remorcher cu aburi – povestea progresului, a victoriei focului asupra pânzelor. O reuşită.

  • Societatea care face curba la stânga

    Un institut de cercetări a ajuns la concluzia că orientarea panourilor solare spre vest ar putea aduce cu 49% mai multă energie electrică decât în cazul celor orientate spre sud. Iar orientarea spre vest ar aduce acel spor de energie tocmai în perioada vârfului de sarcină de seară, adică maximul de consum al oricărei aglomerări umane. Sigur că aici intervin o serie de detalii – consumul industrial mai mare în timpul zilei în anumite zone, anumite particularităţi sociale -, dar problema rămâne: nu cumva panourile solare din lumea întreagă sunt greşit orientate?

    Exemplul doi: în anul 2004 UPS a anunţat că şoferii companiei vor aplica o nouă politică în conducerea maşinilor: nu vor mai face curbe la stânga. Povestea a început în 2001, când au apărut sisteme eficiente de urmărire a vehiculelor. Pentru o companie cu aproape 100.000 de camioane şi preocupată de economii de carburant şi reduceri de timpi de livrare, aşa ceva este firesc. Iar inginerii au ajuns la concluzia că virajele la stânga sunt extrem de costisitoare, socotite atât în carburant, cât şi în timp, şi, în plus, are loc şi un mare număr de accidente. Aceiaşi ingineri au pus la punct un număr de trasee „numai la dreapta„ care au dus la rezultate extraordinare: în 2012 calculele arătau că s-au economisit 40 de milioane de litri de benzină, iar emisiile nocive au scăzut cu echivalentul a 5.300 de maşini.

    Uite două exemple de înţelepciune umană de top. Pe care le-aş pune în contrapondere cu spectacolul cotidian al societăţii, dezamăgitor şi generator de frustrări. Nu vorbesc aici doar de spectacolul politic – nu cred că mai are sens să pomenesc de jalnicul spectacol pe care îl oferă cea mai mare parte a clasei politice din România în prezent, o fac inşi mai grozavi decât mine, cu mai mult spor -, ci de societate în ansamblu, predispusă, mi se pare, la un soi de relaxare intelectuală nejustificată.

    În termenii UPS, cam toată societatea aşteaptă să vireze la stânga (şi nu, nu este vorba de ideologie aici).
    Şi întreb: de ce este atât de multă incompetenţă în jur? Dacă mai aveţi nevoie, prietenii voştri, colegii de birou, partenerii de sport sau de afaceri o vor confirma, sunt sigur: ne scăldăm într-o mare de incompetenţă, de nepăsare, de egoism (sunt cei mai eufemistici termeni pe care i-am găsit). Un psiholog pe nume Earl Hunt vorbea la un moment dat de „inteligenţa naţională„. Nu este vorba de ceea ce măsoară testele IQ, ci de abilitatea de a rezolva probleme sociale folosind artefacte sociale – calculatoarele, cărţile, aplicaţiile ştiinţifice sau legile.

    Zestrea genetică a omenirii este aceeaşi, dar potenţialul fiecărei naţiuni este influenţat de o seamă de factori ce ţin de alimentaţie, sănătate sau poluare, alături de mediul social şi de sistemul de învăţământ. Mai este nevoie de o elită cognitivă, de oameni care să creeze şi să asigure funcţionarea artefactelor sociale. Iar naţia, în ansamblul ei, trebuie să dovedească ceea ce Hunt numeşte „dorinţa de a asculta„, adică abilitatea de a identifica şi de a-şi însuşi elementele care aduc progres. Hunt oferea exemplul Japoniei: liderii ţării au decis în secolul XVII să îşi izoleze ţara de restul lumii, iar inteligenţa naţională s-a redus, japonezii respingând pur şi simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai târziu, frontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a înflorit.

    La noi de ce o fi aşa cum este?

    Ilustrez cu „Ghicitoarea„ de Caravaggio, povestea unui tânăr căruia i se fură inelul în timp ce i se şoptesc vorbe frumoase despre viitor; nu ştiu de ce, campania electorală mi-a adus aminte de tablou.

  • Dosar penal în cazul agresării unei femei în timpul unei vizite a Elenei Udrea în comuna Nana

     “Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani s-au sesizat din oficiu, în seara de 07 mai a.c., cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi, în timpul unei vizite efectuate de lideri ai unui partid politic, în parcul din localitate, a avut loc o agresiune”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi.

    Potrivit unor surse apropiate anchetei, incidentul a avut loc în timpul vizitei făcute de Elena Udrea în parcul din comuna Nana, în campania electorală a PMP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DOSARUL ISĂILĂ: Senatorul PSD, denunţat succesiv la DNA de “intermediarul” Cristescu şi apoi de “prietenul” Ene – REFERATUL DNA

     Conform referatului DNA consultat de MEDIAFAX, senatorul Isăilă a fost denunţat pe parcursul cercetărilor de “intermediarul” Cătălin Cristescu, pe care l-a folosit pentru a obţine aproximativ 200.000 de euro din trafic de influenţă, dar şi de “prietenul” şi consilierul său parlamentar, Ştefan Cristian Ene.

    Cei doi au colaborat cu procurorii DNA pentru a proba infracţiunile în cazul senatorului PSD, Cristescu participând la organizarea flagrantului lui Ene, şi la rândul său Ene pentru a completa probleme de trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri.

    Cazul senatorului Marius Isăilă se află în atenţia Comisiei juridice din Senat, care urmează să propună plenului Senatului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau respingerea solicitării formulate de DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan Voiculescu spune că vrea să fie anulată privatizarea ICA şi să recupereze toţi banii investiţi

     “A apărut o idee care mi se pare foarte bună. Un avocat, nu ştiu al cui, a ridicat problema anulării privatizării, care înseamnă ca ei să-şi ia terenul şi clădirile alea superbe şi să le vândă cu 60 de milioane, cât cred că valorează, iar eu să-mi recuperez toţi banii pe care i-am băgat în ICA. Vă asigur că este o sumă foarte mare. Aş prefera să se ia această decizie”, a spus fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, la ieşirea din sediul Curţii de Apel Bucureşti, unde s-a judecat un nou termen în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

    Voiculescu a mai spus că nu îi este frică de faptul că ar putea fi condamnat.

    Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie, marţi, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul în cazul incendiului de la restaurantul din Constanţa, preluat de Parchetul ICCJ

     Reprezentanţii Parchetului Judecătoriei Constanţa au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că dosarul în acest caz urmează să fie preluat de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind făcute cercetări pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală.

    Până în prezent, cercetările au fost făcute sub coordonarea procurorilor Parchetului Judecătoriei Constanţa, fiind audiaţi patronii celor trei localuri din clădire şi luate declaraţii de la martori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radu Mazăre, la DNA Constanţa: Mi s-a comunicat că sunt urmărit penal în trei noi dosare

     Radu Mazăre a spus că nu a primit nicio restricţie din partea procurorilor anticorupţie şi că procurorul care se ocupă de cazul său este acelaşi care îl anchetează şi pe şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

    Primarul Constanţei a precizat că s-a început urmărirea penală împotriva sa pentru abuz în serviciu în trei dosare penale legate de retrocedarea unor terenuri.

    “Au fost două speţe legate de terenuri şi mai este o a treia cu doi care s-au judecat. Trebuia să fi predat terenul unuia şi fiindcă nu i l-am predat, instanţa a obligat Primăria la cheltuieli de judecată şi despăgubiri de câteva zeci de mii de lei şi eu sunt vinovat pentru asta, dar nu ştiu amănunte, trebuie să mă duc la birou. Am lua la cunoştiinţă învinuirile şi mi-a spus că dacă doresc să vin să dau o declaraţie, dacă nu, să înaintez un memoriu în care să explic”, spus Mazăre, care a precizat că terenul respectiv ar avea câteva sute de metri pătraţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul învăţătoarei de la Şcoala 10 acuzată că le cerea cadouri părinţilor a ajuns la Poliţie

     Surse din Poliţie au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au trimis la Secţia 6 dosarul deschis pe numele învăţătoarei Dana Blându, după ce, în urmă cu aproximativ o săptămână, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a depus plângere pe numele acesteia.

    Potrivit surselor citate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au primit de la Parchet inclusiv un CD cu imagini.

    Anchetatorii care fac cercetări în acest caz pentru primire de foloase necuvenite, urmând să stabilească, împreună cu procurorul de caz, lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

    De asemenea, vor fi stabilitate şi alte detalii referitoare la anchetă, între care şi o descindere la sediul Şcolii nr. 10, de unde urmează să fie ridicate mai multe documente, au precizat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro