Tag: canicula

  • Val de caniculă, în Pakistan. 65 de persoane au murit, în trei zile

    Potrivit directorului Fundaţiei Edhi, care operează mai multe morgi şi un serviciu de ambulanţă în această ţară, 114 cadavre au fost aduse în ultimele trei zile la morgile fundaţiei din zonele Korangi şi Sohrab Goth, dintre acestea cel puţin 65 de decese fiind cauzate de insolaţie, conform agenţiei Xinhua, citată de Agerpres.

    Edhi a declarat că majoritatea persoanelor care au decedat ca urmare a insolaţiei au murit în locuinţele lor fără a primi ajutor medical la timp. El a adăugat că cea mai tânără victimă avea şase ani, iar cea mai vârstnică 78 de ani.

    Autorităţile locale nu au confirmat aceste declaraţii, menţionează presa locală.

    Departamentul de Meteorologie din Pakistan a emis o avertizare de caniculă valabilă pentru Karachi, în care se precizează că temperaturile se vor menţine ridicate pe tot parcursul acestei săptămâni, între 40 şi 43 de grade Celsius.

    Potrivit media locale, primarul din Karachi, Waseem Akhtar, a recomandat locuitorilor să rămână în locuinţe în timpul zilei pentru a evita insolaţiile.

    În 2015, un val de caniculă a provocat decesul a cel puţin 1.200 de persoane, în cea mai mare parte vârstnici, bolnavi şi persoane fără adăpost, majoritatea din provincia Sindh din sudul Pakistanului.

  • Oraşul subteran din România care este vizitat zilnic de cel puţin 2.000 de oameni

    Dornici să scape măcar pentru câteva ore de canicula de la suprafaţă, mii de oameni aleg să intre în subteran, la cea mai mare salină din Europa. Îmbrăcaţi ca de toamnă târzie, cu geci şi încălţăminte care să le ţină de cald, aproximativ 2.000 de oameni intră zilnic în mina Unirea din Slănic.

    Nu trece nici măcar o singură zi în care la porţile minei din Slănic să nu fie aglomeraţie. În weekend peste 3000 de persoane coboară în „palatul de sare”.

    Oamenii sun atraşi de beneficiile aerului, indicat pentru afecţiunile respiratorii, dar şi de răcoare, în mina fiind o temperature constantă de 12 grade Celsius.

    “În acest palat de sare, deschis vizitării prin anii 1970, microclimatul este constant şi de nereprodus la suprafaţă: temperatură de 12 grade Celsius, umiditate relativă a aerului de circa 60%, radioactivitate la limita de detenţie, concentraţie mare de aerosou naturali salini, lipsa alergenilor vegetali, raritatea germenilor condiţionat-patogeni şi lipsa celor patogeni”, arată reprezentanţii Salinei Slănic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După caniculă, vin ploile. Cod galben în 15 judeţe

    În intervalul menţionat, la munte, în Maramureş, Transilvania şi în vestul Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, anunţă meteorologii.

    De asemenea, până marţi, ora 8.00, este în vigoare o atenţionare de răcire accentuată şi instabilitate atmosferică. 

    “În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse şi descărcări electrice. Astfel de manifestări vor fi în seara zilei de diminica (20 august) şi în noaptea de duminică spre luni (20/21 august) în regiunile vestice şi nord-vestice, iar pe parcursul zilei de luni (21 august) şi în noaptea de luni spre marţi (21/22 august) în zona de munte, în centrul ţării şi local în est şi în sud. Cantităţile de apă vor depăşi frecvent 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină”, transmite ANM.

    Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice şi de sud-vest, dar şi în timpul ploilor, când va putea lua aspect de vijelie. Temperatura aerului va scădea accentuat, la început în vest, centru şi nord, apoi şi în restul teritoriului, vremea devenind răcoroasă.

    În după-amiaza zilei de duminică, canicula şi disconfortul termic vor persista local în sudul, estul şi centrul ţării.

  • ALERTĂ meteo de caniculă până duminică noaptea. Urmează furtuni şi grindină. Care sunt zonele afectate

    “Vremea va fi călduroasă, caniculară sâmbătă (19 august) în cea mai mare parte a zonelor de câmpie şi de podiş, iar duminică (20 august) pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia şi local în Moldova şi Transilvania. Se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35…36 de grade, iar în extremitatea de sud a ţării, cu totul izolat, 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă şi să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi, local, în special în regiunile sud-vestice şi sudice”, transmite ANM.

    În noaptea de duminică spre luni (20/21 august) în regiunile vestice şi nord-vestice, iar luni (21 august) şi în restul teritoriului vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.


     

  • Cum suportăm mai uşor canicula

    Există câteva sfaturi pe care experţii le dau celor care vor să evite disconfortul creat de temperaturile ridicate, potrivit The Telegraph.

    1. Dacă faci exerciţii fizice când este caniculă, trebuie să ai răbdare până când corpul tău se obişnuieşte cu temperatura aerului, să îl ajuţi în acest sens cu apă rece şi, cel mai indicat, să îţi faci antrenamentele alături de un partener.

    2. Consumă băuturi pe bază de gheaţă, cum ar fi „Granita”.

    Citeşte continuarea pe www.csid.ro

  • Ce recomandări are Ministerul Sănătăţii pentru zilele de caniculă

    “În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă”, transmite ministerul.

    De asemenea, ne este recomandat să nu consumăm alcool pentru că deshidrateaza organismul dar şi evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE: În Portugalia, Spania, Franţa sau Italia sunt pericole de incendii, cauzate de caniculă

    Conform sursei citate, următoarele zone de pe continentul european (majoritatea fiind şi destinaţii turistice în sezonul estival) se află sub Cod Roşu de temperaturi ridicate: întreg teritoriul Croaţiei, al Bosniei-Herţegovina, Serbiei, Muntenegrului şi Ungariei, cea mai mare parte a Sloveniei, sudul Poloniei, sudul Slovaciei, sudul Elveţiei, centrul şi sud-estul Italiei, precum şi insulele Sicilia şi Sardinia.

    „Totodată, din cauza caniculei şi a secetei, există pericolul producerii unor incendii de vegetaţie uscată şi de păduri în zone precum: sudul şi estul Portugaliei; sudul şi centrul Spaniei şi zona Mallorca; sudul insulei Corsica şi zona mediteraneană a Franţei; insulele Sicilia, Sardinia, sudul şi centrul Italiei; zona de coastă a Croaţiei; centrul Albaniei; zona estică a Ungariei; nordul şi estul Serbiei; Macedonia, sud-estul şi nord-vestul Bulgariei; partea de sud a ţărmului Greciei şi insulele Ciclade; părţi din zona centrala a Ciprului; centrul şi sud-vestul Turciei”, potrivit MAE.

  • Ce recomandări are Ministerul Sănătăţii pentru zilele de caniculă

    “În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă”, transmite ministerul.

    De asemenea, ne este recomandat să nu consumăm alcool pentru că deshidrateaza organismul dar şi evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comandament de caniculă la PMB. Temperaturile în Bucureşti vor ajunge la 39 de grade

    “Avertizarea cod portocaliu pentru Bucureşti e valabilă astăzi şi mâine, timp în care apreciem temperaturi de 36-39 grade. Pentru Bucureşti astăzi maxima va fi în jur de 38 grade, mâine 38-39 grade. Intensitatea maximă se va concretiza pe parcursul zilei de sâmbătă pentru ca ulterior, duminică, temperatura maximă să scadă puţin. La începutul săptămânii viitoare disconfortul se va menţine. Valul de căldură este unul deosebit de lung, se va încheia în partea a doua a săptămânii”, a declarat Gabriela Băncilă, reprezentant al Administraţiei de Meteorologie (ANM).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro