BusinessMagazin

Tag: cai

  • Un galop prin lumea sporturilor ecvestre, a oligarhilor putred de bogaţi şi a banilor murdari

    Echitaţia este o pasiune foarte scumpă şi de aceea pentru jochei, ca suedezul Rolf-Göran Bengtsson, este important să-şi găsească un patron cu bani dacă vor să facă performanţă. Heartfelt, pe care suedezul Rolf-Göran Bengtssonşi-a pariat viitorul, ar costa un milion de euro pe o piaţă în care de regulă nimeni nu întreabă de unde vin banii sau cine sunt patronii campionilor. Nimeni în afară poate de procurori. Revista germană Der Spiegel face o incursiune în această lume închisă, unde urmele banilor sunt şterse repede şi prin care se perindă personaje adesea fără scrupule, exotice, precum oligarhii cu portofele adânci din Rusia, Azerbaidjan şi Ucraina.

    Bengtsson, 53 de ani, este un campion. La Jocurile Olimpice din China din 2008 a câştigat medalia de argint la sărituri individuale. Calul său favorit, Casall, are acum 16 ani, o vârstă care nu-i mai permite să concureze la marile turnee. Heartfelt, venită de la Gestüt Eichenhain, sau Dumbrava cu Stejari, o hergelie din Saxonia Inferioară, ar trebui să-i ia locul lui Casall, dar la centrul de echitaţie din Oliva Nova, Spania, iapa se lasă cu greu antrenată să sară peste obstacole.

    „Heartfelt este foarte încăpăţânată“, spune  Bo Kristoffersen, managerul călăreţuluişi partenerul de afaceri al acestuia. „Încă n-a învăţat că îi va fi mai bine dacă i se supune lui Rolf“.

    Era previzibil că Bengtsson va trebui să înceapă să caute un nou cal pentru a concura la marile campionate. Însă suedezul nu şi-ar fi putut găsi un partener fără ajutorul unui patron, care să-i cumpere calul – aproape toţicălăreţii de elită din lume se bazează pe sponsori putred de bogaţi deoarece în ultimii ani preţurile au ajuns la niveluri absurd de mari.

    Bengtsson a descoperit iapa în urmă cu doi ani în Belgia. De atunci, Heartfelt trăieşte în grajdurile lui din Schloss Breitenburg, un castel din Schleswig-Holstein, Germania. Castelul este căminul ancestral al familiei de nobili Rantzau.

    De asemenea, Bengtssonşi-a găsit şi un sponsor. Calul i-a fost cumpărat de Dumbrava cu Stejari, reprezentată de un ins care se prezintă drept proprietarul fermei. Acesta cheltuie milioane de euro pe sporturi ecvestre şi face tot ce poate pentru a-şişterge urmele.

    Povestea acestui sponsor şi a iepei Heartfelt din Dumbrava cu Stejari este şi povestea lumii în care se învârt jocheii. O lume în care puţini oameni pun serios întrebări despre originea banilor cu care patronii lor le cumpără caii, dacă procurorii îi urmăresc sau dacă nu cumva patronii şi-au obţinut averea prin fraudă. 

    Adesea, aceşti iubitori de cai dubioşişi cu portofele pline vin din Rusia, Azerbaidjan şi Ucraina. Unul dintre cei mai exuberanţi dintre ei este oligarhul Aleksander Onişcenko, care şi-a făcut averea din afaceri cu petrol, materii prime şi terenuri. Ucraineanul a fost căutat mulţi ani de autorităţile belgiene, care l-au suspectat de evaziune fiscală şi de spălare de bani. Se crede că Onişcenko a fost membru al unei organizaţii infracţionale din Ucraina, ceea ce milionarul neagă. În pofida reputaţiei sale dubioase, jochei multimedaliaţi, inclusiv din Germania, continuă să apeleze la el.

    Omul cu care Bengtsson s-a înţeles să i-o cumpere pe Heartfelt şi cu care încă ţine legătura este căutat de procurorii americani, care au emis un mandat de arestare pe numele său. Numele: Munir Uwaydah. Vârsta: 50. Profesia: chirurg ortoped.

    Procurorul regiunii Los Angeles l-a acuzat pe medic că este autorul „uneia dintre cele mai mari scheme de fraudă în asigurări din istoria statului California“. Cu ajutorul altor zece acuzaţi, Uwaydah, care a avut mai multe clinici în California, ar fi furat prin fraudă de la companiile de asigurare peste 150 de milioane de dolari.

    Cercetările în privinţa lui Uwaydah au început în urmă cu cinci ani. Pe 25 februarie 2015, procurorii şi-au înaintat acuzaţiile Curţii Superioare a statului California pentru Los Angeles. Numărul de înregistrare al cazului: BA425397. Acuzaţii: printre altele, fraudă şi uneltire. Însă Uwaydah n-a mai fost în SUA de mult timp. Datele oficiale arată că a plecat din această ţară la sfârşitul lunii iunie 2010, probabil prin Mexic, şi a ajuns în Liban, stat unde deţine, de asemenea, cetăţenie.

    Uwaydah este în Liban la adăpost de procurorii americani deoarece această ţară nu are acord de extrădare cu SUA. Însă se pare că Uwaydah a venit de mai multe ori în Germania pentru a-şi satisface pasiunea faţă de cursele de sărituri cu obstacole pentru cai. Şi pentru interesul pe care-l are în herghelia Gestüt Eichenhain din Saxonia Inferioară.

    În urmă cu mai mult de zece ani, o companie înfiinţată de Uwaydah a cumpărat ferma de 42 de hectare din districtul Verden. Terenurile sunt aproape de orăşelul Blender, de lângă Bremen. Pas cu pas şi cu mai multe milioane de euro, herghelia a fost extinsă pentru a deveni a deveni o crescătorie profesionistă de cai şi un centru de echitaţie pentru jochei profesionişti.
    Ori de câte ori este posibil, Uwaydah se opreşte la fermă împreună cu mult mai tânăra sa soţie Kadri, o fostă regină a frumuseţii din Estonia. Scopul său, spune un fost angajat care a participat alături de Uwaydah la multe licitaţii, era „de a fi proprietarul unui cal care realizează ceva cu adevărat măreţ“. Un cal pentru un călăreţ precum Rolf-Göran Bengtsson.
    Herghelia, elaborat renovată, are acum peste zece angajaţi, inclusiv propriul bucătar, iar cele zece grajduri adăpostesc aproape 150 de cai. Uwaydah face achiziţie după achiziţie după achiziţie. Mai bine spus: îi lasă pe alţii să-i facă cumpărăturile.

    Uwaydah se prezintă asociaţilor de afaceri de pe piaţa ecvestră sub titlul care nu lasă loc de interpretare de „proprietarul“ crescătoriei de cai Eichenhain. Mulţi dintre foştiiangajaţi ai fermei, dealeri de cai, participanţi la licitaţii, crescători de cai de rasă şi proprietari de grajduri care au avut de a face cu Uwaydah, confirmă aceasta.

     

  • Cum arată si cât costă primul yacht Mercedes – GALERIE FOTO

    În urmă cu patru ani, grupul Daimler a prezentat conceptul unui yacht de lux numit Arrow 460 Granturismo Edition 1.

    La începutul lunii aprilie, Mercedes a anunţat că va lansa yachtul de 100 de cai putere în apele de lângă riviera franceză, pregătind astfel intrarea pe piaţă a celor 10 exemplare a ambarcaţiunii de lux.

    Cu o valoare de 1,7 milioane de dolari, yachtul de lux va putea fi cumpărat doar de persoane din state diferite, asigurându-se astfel că o ţară va deţine un singur exemplar.

  • Warren Buffett, cel mai mare investitor american, la prima mişcare directă în businessul românesc: 10 milioane de dolari într-o firmă de chimicale

    Warren Buffett, cel mai puternic investitor din lume, cu o valoare per­so­na­lă de aproape 67 mld. dolari şi un imperiu de business care se întinde de la căi ferate şi bănci până la mobilă, a făcut o majorare de capital în valoare de 10 milioane de dolari în compania Lubrizol România.

    Aceasta este a treia majorare de capital ca mărime înregistrată în România în luna februarie 2016 şi, potrivit informaţiilor disponibile, este prima intrare directă a unei firme controlate de miliardarul american în România.

    Datele de la Registrul Comerţului arată că firma fusese înregistrată în octombrie anul tre­cut, în Bucureşti, având ca acţionar com­pa­nia Lubrizol Oilfield Solutions, înregistrată în SUA. Fondurile folosite pentru majorarea de capital din februarie au venit, de asemenea, tot din SUA.

    Lubrizol este un business de 7 mld.do­lari, care are aproximativ 9.000 de angajaţi la nivel mondial. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Bugatti a dezvăluit cel mai nou automobil în valoare de 2,6 milioane de dolari – FOTO, VIDEO

    Înaintea Salonului Auto de la Geneva, Bugatti a decis să dezvăluie cel mai nou model Bugatti, Bugatti Chiron, succesorul lui Veyron.

    Chiron are 1500 de cai putere şi poate atinge o viteză maximă de 420 km/h, iar sprintul de la 0 la 100 km se va face în circa 2 secunde. Automobilul are un motor w16 care este cu 25% mai puternic decât cel al Veyron-ului. Potrivit spuselor celor de la Bugatti, viteza a trebuit redusă pentru ca automobilul să fie utilizabil pe şosea.

    Doar 500 de maşini Bugatti Chiron vor fi produse.

  • Povestea omului care a creat “cel mai prost joc video al tuturor timpurilor”

    Jocul video inspirat din filmul lui Steven Spielberg, „ET” este considerat ca fiind unul dintre cele mai proaste jocuri din lume şi care este chiar semnalat ca fiind unul dintre motivele pentru care Atari a decăzut, scrie BBC.

    Era iulie 1982 când Atari, una dintre cele mai bune companii de tehnologie din lume, a plătit nu mai puţin de 21 milioane de dolari pentru drepturile de autor ale filmului lui Spielberg „ET. The Extra Terrestrial”.

    Howard Scott Warshaw a fost programatorul care însărcinat cu producerea jocului. Warshaw trăia pe cai mari la Atari după ce tânărul de 24 de ani crease jocul video de succes „Raiders of the Lost Ark”, după un alt film de-al lui Spielberg, Indiana Jones.

    „Mi-au dat 5 săptămâni să făc jocul. În mod normal un joc video se producea în 6-8 luni”, mărturiseşte programatorul. „Am mers şi am vorbit cu Spielberg, i-am explicat planul meu şi i-am spus că trebuie să facem ceva inovator. Filmul a fost unul foarte bun şi trebuia să facem un joc foarte bun. Chestia era că trebuia să facem un joc în 5 săptămâni”, continuă el.

    Atari avea nevoie ca ET să fie un hit. În 1982 compania vindea foarte bine, ajunsese undeva la 2 miliarde de dolari, însă compania pierdea din cota de piaţă către calculatoare precum Commodore 64.

    „A fost cel mai greu proiect la care am lucrat. Mi-au instalat un sistem şi acasă pentru a putea lucra aproape non-stop”, povesteşte Warshaw, care a fost singurul programator al jocului.

    Atari a comandat 4 milioane de copii şi şi-a bugetat o sumă de 5 milioane de dolari pentru advertising şi marketing. „Şefii credeau că atâta timp cât numele ET va apărea pe cutie, jocul se va vinde în milioane de copii”, spune Warshaw.

    Ceea ce nu a fost chiar o minciună. La început jocul s-a vândut foarte bine, apoi au început să se spună despre joc că are probleme serioase. Jocul avea prea multe bug-uri şi nu era distractiv. În decembrie 1982, Atari a anunţat că a înregistrat vânzări dezamăgitoare. S-au vândut în jur de 1.5 milioane de copii din cele 4 milioane comandate. În al doilea trimestru 1983, Warner,compania mamă a Atari, a anunţat că are pierderi de 310 milioane de dolari.

    Un an mai târziu Warner a vândut Atari pentru 240 milioane de dolari.

    Warshaw a ieşit din industria jocurilor video, a fost broker imobiliar o perioadă, apoi s-a reîntors în industria jocurilor, dar a găsit-o fără farmerc, iar acum este psihoterapeut, „fluent în engleză şi în limba tocilarilor”

  • Cum să faci bani din cai verzi pe pereţi

    În atelierul celor două antreprenoare se produc autocolante, tapet, dar şi rafturi, cuiere şi ceasuri. Însă nu orice fel de autocolante, ci unele ce prisosesc de creativitate şi ludic. V-aţi imaginat vreodată cum ar arăta numărătoarea haioasă cu „Un elefant, pe o pânză de păianjen” imaginată ca un autocolant pentru camera copilului? Sau capra cu trei iezi? Sunt doar câteva dintre autocolantele ce sunt disponibile la atelierul Cai verzi pe pereţi.

    Atelierul de creaţie a apărut în a doua jumătate a anului 2009 din cauza situaţiei economice de la aceea vreme, dar şi din cauza constrângerii creative de la birou. „Când lucram cu colega mea, Bianca Bărbieru, într-un birou de design interior, ne doream mai multă libertate în ceea ce privea activitatea de creaţie. În acelaşi timp, din cauza situaţiei economice generale, pentru că era începutul crizei, lucram sub presiunea lipsei de proiecte şi tensiunilor din birou. Astfel s-au înfiripat nişte discuţii despre freelancing”, spune Ana Bănică. În acest mod a apărut ideea autocolantelor, „iar numele, deşi iniţial am avut tendinţa de a fi mai conservator, a apărut într-o dimineaţă, la cafea, în cadrul unei discuţii amicale despre intenţiile noastre”, adaugă ea. Numai că intenţiile lor nu s-au dovedit a fi doar nişte simple fantezii, ci o afacere care, după şapte ani, încă se află pe piaţă.

    Ideea de autocolante decorative a apărut după ce cele două partenere au folosit acest element în câteva amenajări interioare pentru o firmă care se ocupa de producţie publicitară. Bianca a venit cu propunerea şi s-au pus pe treabă, au început schiţeze primele modele şi să lucreze la un site, o platformă unde îşi puteau promova proiectele. Mai trebuia să găsească o soluţie pentru partea de producţie. Cum nu aveau capital, pentru că abia absolviseră facultatea cu un an în urmă, căutau un partener de producţie. Întâmplarea a făcut ca o cunoştinţă să aibă „un mic cutter plotter”, un dispozitiv care poate printa creaţiile grafice pe mai multe tipuri de materiale, iar acest lucru le-a permis să pornească treaba.

    Primul sticker produs a fost un liliac cu ochii bulbucaţi, vândut cu 30-40 de lei. Responsabile pentru produsele Cai verzi pe pereţi sunt chiar creatoarele atelierului, numai că Bianca a decis să plece din Capitală. „Din 2014 ea a plecat din Bucureşti şi a schimbat domeniul de activitate. Astfel am rămas doar eu ilustrator şi designer la Cai verzi pe pereţi”, spune Ana Bănică. „Nu am avut niciodată angajaţi pe partea de creaţie, fiindcă am construit un brand care se identifică în totalitate cu noi: desene simple dar expresive, însoţite de cele mai multe ori de o doză de umor sau romantism”.

    Partea de producţie este realizată tot de Ana Bănică, doar în perioadele aglomerate din an apelând la mai mulţi colaboratori pentru producţie. „În timp, am şi îmbogăţit paleta de decoraţiuni de perete cu câteva modele de tapet şi mici obiecte de mobilier, cum sunt cuierele şi rafturile. Pentru acestea colaborez cu o firmă de print şi cu un atelier care lucrează metalul”, spune Bănică.

    Multe dintre produsele Cai verzi pe pereţi conţin motive specifice româneşti (capra cu trei iezi, vulpi la struguri sau brâul românesc), dar şi motive urbane – ciclism, câini amorezaţi, mimi, pegaşi sau unicorni, iar publicul predominant al afacerii este din ţară. „În 2015 am avut 230 de comenzi, pentru unul până la cinci produse, din România, 22 de comenzi în străinătate şi câteva proiecte personalizate, la cererea clienţilor sau arhitecţilor care doresc să colaboreze cu mine în cadrul unor amenajări mai ample”, povesteşte antreprenoarea. În funcţie de complexitate şi mărimea autocolantelor, preţul acestora variază de la 30 de lei până la 230 de lei. Tapetele sunt mai scumpe şi încep de la 150 de lei, însă un tapet numit „Cântecul sirenei” se vinde cu 770 de lei. Unele produse pot părea prea scumpe pentru piaţa din România, însă îşi găsesc un loc în casele străinilor. „Încep să apară din ce în ce mai mulţi clienţi din străinătate, ceea ce este o mare bucurie. Mă încântă foarte mult să ştiu că autocolantele  Cai verzi sunt lipite pe pereţi din case de prin toată Europa, dar şi de pe alte continente”, mărturiseşte Bănică. Atelierul nu produce numai pentru clienţi individuali, ci poate executa lucrări şi pentru companii pentru proiecte mai mici sau mai mai mari.

    Atelierul Cai verzi pe pereţi se află în peisajul românesc creativ de 7 ani, însă nu a fost un drum lipsit de hopuri, în special din cauza faptului că partenerele nu au avut un capital de investiţii şi nici un plan de afaceri. „A durat cam trei-patru ani să ne punem pe picioare cât de cât şi să reuşim să ne susţinem doar din asta. În acest timp am lucrat şi amenajări de interior, dar şi graphic design. Acum desenez şi produc full time Cai verzi pe pereţi şi probabil foarte curând va veni clipa în care va trebui să-mi găsesc un colaborator permanent”, spune Ana Bănică. Despre finanţare, ea spune că nu a investit foarte mult. „Afacerea s-a dezvoltat organic. Am achiziţionat aparatură în valoare de aproximativ 1.500 de euro după un an de activitate, materialele consumabile costă destul de mult, plătesc chiria pentru atelier, iar investiţiile în promovare au fost minime”, continuă ea.

    Cu toate acestea, 2015 a însemnat un an în care încasările au ajuns undeva pe la 11.500 de euro, iar profitul în jur de 6.000 de euro, potrivit lui Bănică. La atingerea acestor valori a contribuit şi creşterea pieţei de design autohton din ultimii ani, când tot mai mulţi tineri încearcă să-şi vândă produsele. Dizainăr este un alt exemplu din peisajul local, o platformă online unde designeri (printre care şi Cai verzi pe pereţi) îşi pot expune şi vinde produsele.

    Pentru anul în curs, antreprenoarea vrea o creştere a businessului şi caută un colaborator permanent pe partea de management şi/sau producţie. Cât despre încasări, Ana Bănică este optimistă, „începutul de an se arată promiţător, însă, până la urmă eu sunt «artistul» şi nu aş putea face o estimare realistă.”

  • Cele mai scumpe motociclete din lume – FOTO

    Motocicletele sunt un simbol al libertăţii, un mijloc de transport, dar şi obiecte de prestigiu. Mai jos vă prezentăm colecţia celor mai scumpe motociclete din lume.

    16. Replica motocicletei din filmul Tron. Motocicleta a fost creată de o companie din California, Andrews Collection. Tron Light Cycle costă 77.000 de dolari şi are un motor electric, frâne hidraulice şi un computer de bord. Spre deosebire de cea din film, această motocicletă nu lasă în urma sa o undă de lumină.

    15. Deşi are doar un motor cu doi cilindri care are o putere de 125 de cai, Confederate B120 Wraith se vinde cu 92.500 de dolari. Desig-nul futuristic al motocicletei impresionează vizual, fiind o combinaţie retro-future. Dacă preferi stilul în dauna performanţei, asta e vehiculul pentru tine.

    14. Vyrus 987 C3 4V are un motor Ducati 1200 cc cu 211 cai putere şi cântăreşte doar 159 de kilograme. Motocicleta se vinde cu 103.800 de dolari şi a fost proiectată de firma italiană Vyrus.

    13. MV Agusta F4CC. Această super motocicletă are 200 de cai putere şi doar 100 au fost create are un preţ de 120.000 de dolari. Motorul a fost creat în colaborare cu Ferrari  şi se recomandă ca fiind o motocicletă cu 90% din componente unicat.

    12. NCR MH TT (Mike Hailwood)-130.000 de dolari este o alt vehicul exclusivist, doar 12 fiind realizate. Motocicletele au fost construite pentru a sărbătorii 30 de ani de la Victoria lui Mike Hailwood din cadrul cursei “Isle of Man”. Are doar 120 de cai putere şi cântăreşte 136 de kg.

    11. NCR Leggera 1200 Titanium Special este prima motocicletă dezvoltată de NCR pentru stradă, anterior ei se ocupau doar cu construcţia motocicletelor de curse. Vehiculul este bazat pe modelul Hypermotard al Ducati şi se laudă cu componente de calitate precum suspensiile dezvoltate de Ohlins, frânele create de Brembo sau roţile marca BST.Cântăreşte 150 de kg, iar preţul este asemănător, 145.000 de dolari.

    10. Icon Sheene a fost construită în onoarea lui Barry Sheene, campion mondial la motociclsim. Şi aceasta a fost ediţie limitată, doar 52 de astfel de motociclete există în lume. Motorul produce 250 de cai putere cu ajutorul unui turbocharger Garret şi a fost promovată ca fiind cea mai puternică din lume. Preţul-172.000 de dolari.

    9. MTT Turbine Streetfighter este un nume agresiv pentru o motocicletă, însă şi puterea ei este pe măsură. Cu ajutorul celor de la Roll-Royce, Streetfigher are 320 de cai putere, un preţ de 175 de mii de dolari.

    8. NCR Macchia Nera, o altă piesă de colecţie, cu un preţ mare (225.000 de dolari) cu o putere medie, dar care impresionează prin design şi faptul că are doar 137 de kg.

    7. Dodge Tomahawk, nume mai american de atât nici că se putea, are un preţ de 550.000 de dolari şi arată, mai degrabă, cu maşinărie de război decât cu o motocicletă. Motocicleta concept cântăreşte 680 de kg şi atinge 100 de km/h în doar 2.5 secunde. Are o viteză maximă de 480 de km/h.

    6. Creaţia Harley Davidson, Cosmic Starship, ţinteşte către stele cu un preţ de 1.5 milioane de dolari. Modelul a fost pictat de mână de către Jack Armstrong, ale cărui tablouri se vând cu preţuri cuprinse între 300 de mii de dolari şi 3 milioane.

    5. Ruptă din viitor, Yamaha BMS, are un motor V-twin de 1700 cc şi un preţ de 3 milioane de dolari. Pe lângă desing-ul unic, motocicleta este placată cu aur de 24K şi o metodă perfectă de a demonstra exact câţi bani ai.

    4. Hildebrand & Wolfmuller a fost produsă doar trei ani de zile, între 1894 şi 1897, fiind prima motocicletă produs, astfel este de înţeles preţul de 3.5 milioane de dolari. Majoritatea copiilor rămase sunt în muzee.

    3. Pentru a conduce această motocicletă ai nevoie de o sesiune de antrenamente de două săptămâni. Ca mult altele, şi Ecosse Spirit este ediţie limitată, doar 10 fiind produse, iar la ea au lucrat un ingineri americani şi britanici, bazându-se pe modelul maşinilor de Formula 1. Se vinde cu 3.6 milioane de dolari şi atinge o viteză de 370 km/h.

    2. E90 AJS Porcupine din 1949, un vehicul vintage, cu care Les Graham a câştigat Campionatul Mondial de motociclism în 1949. Mulţi susţin că Porcupine este una dintre cele mai inovatoare şi frumoase motociclete construite vreodată. La preţul de 7 milioane de dolari ar cam trebui.

    1. Neiman Marcus Limited Edition Fighter.Are un design incredibil, doar 45 fiind produse la vremea respectivă şi au fost vândute cu 110.000 de dolari, însă recent motocicleta a fost cumpărată la licitaţie cu 11 milioane de dolari. Atinge 305 km/h şi se poate utiliza legal pe străzile oraşului.

  • Omul care controlează un sfert din piaţa locală de tractoare. “Tractoarele româneşti abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani”

    În România se vând anual aproximativ 2.000 de tractoare, piaţa locală având un parc de circa 165.000 de unităţi, dintre care peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. „Piaţa de tractoare în România este constantă, în jurul a 2.000 de unităţi anual de aproape patru ani, cu variaţii de cel mult 5-7% plus sau minus, fără scăderi sau creşteri masive. În Croaţia am înregistrat anul acesta o scădere masivă, de la 1.000 la 180 de unităţi anul acesta din cauza unei amânări a fermierilor de a cumpăra noi utilaje, în aşteptarea fondurilor europene promise de guvernul croat”, spune George Stanson, care, din biroul său din nordul Capitalei, controlează indirect, din funcţia de business manager Balcani pentru Case IH & Steyr, aproape un sfert din piaţa locală de tractoare. 

    Stanson se raportează însă la acel sfert de piaţă unde preţurile ajung şi la 300.000 de euro pentru un singur utilaj. Tractorul Universal 650, care domină mai bine de jumătate din parcul auto naţional de utilaje, nu a permis în ultimii 50 de ani o cultură performantă, fiind limitat de performanţele sale tehnice în raport cu marile utilaje, crede George Stanson, care consideră că tractorul poate face diferenţa între o recoltă de 3-4 tone de grâu la hectar şi de până la 9-10 tone, cât obţin marii fermieri care investesc în utilaje.

    Potrivit estimărilor lui Stanson, Case, New Holland şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr. „A defalca pe cele trei branduri este foarte greu anul acesta deoarece au existat câteva mişcări în piaţă în condiţiile în care importatorul de New Holland a trecut acum la marca Deutz Fahr”, a spus George Stanson.

    Cele mai mari vânzări pe piaţa locală le au americanii de la John Deere, urmaţi de New Holland, care anul trecut aveau 25% din piaţă, cu 450 de tractoare livrate. Agricultura locală este al cincilea jucător pe piaţa europeană a cerealelor, dar ritmul de creştere a vânzărilor de utilaje noi este sub cel al creşterii volumelor din hambarele fermierilor, având în vedere că piaţa este de 11 ori mai mică decât în Franţa, deşi suprafaţa agricolă locală este la jumătate faţă de cea din Hexagon. În Franţa se vinde anual un tractor nou la fiecare 260 de hectare, în timp ce în piaţa locală intră câte un utilaj nou la fiecare 3.000 de hectare.

    „Tractorul românesc  abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani la cel mult 25 cm, nivel sub care s-a creat celebrul „hard-pan”. Atunci când ari superficial, roata tractorului compactează solul în spate, iar la 25-30 cm s-a creat o suprafaţă dură. Tractorul de 65 CP nu a putut sparge acest strat care acum este dur precum betonul. Dezavantajul este că rădăcinile nu au cum să treacăşi nu intrăîn partea fertilăşi se extind doar în stânga-dreapta”, spune George Stanson. 

    Sunt trei categorii de clienţi în momentul de faţă care cumpără utilaje noi, în opinia executivului de la Case, iar cel mai mare este reprezentat de 20% din fermieri, care cultivă de la 10.000 de hectare în sus. Aceştia au ajuns la un standard bun de investiţie în parcul de utilaje şi ştiu ce au de făcut şi ce calcule trebuie să facă dacă trec de la un tractor de 300 CP la unul de 600 CP. Fermierii români utilizează tractoarele în regim american, adică le utilizează aproape nonstop în campanie, inclusiv noaptea la lumina farurilor, motiv pentru care acestea trebuie înlocuite în cinci-şapte ani. „Fermierul din Germania sau Austria merge doar câteva sute de ore anual cu un tractor. Noi le folosim extrem de intensiv, adică 2.500-3.000 de ore anual, echivalentul a 200.000 km pentru o maşină, motiv pentru care perioada de înlocuire este mai scurtă la noi decât în vest, adică 5-7 ani. De asemenea, mai sunt cei care le schimbă inclusiv la patru ani. În Europa de Vest ciclul este mai mare”, a spus Stanson.

    Piaţa locală a utilajelor se schimbă, în opinia executivului român, motiv pentru care şi acestea urmează trendul de pe piaţa camioanelor sau a automobilelor. În urmă cu cinci ani nu exista politica de trade-in în România. Datorită politicii agricole comune şi fondurilor europene, fermierul cumpără tractorul nou, însă mai devreme sau mai târziu România şi zona balcanică trebuia să intre pe politica schimbului tractorului vechi cu unul nou. În ultimii doi ani această piaţă a început să se dezvolte.

    „Este greu de cuantificat piaţa tractoarelor second-hand. Prin trade-in, procentual vorbind, vindem cam 35- 40% din total. Este posibil ca acest procent să crească în următorii ani sau să rămână constant. Dacă noua politică agricolă comună 2014-2020 funcţionează conform planului şi sunt sigur că va merge mai bine decât cea anterioară, este posibil să se stabilizeze procentul de trade-in până în 2020”, a subliniat George Stanson. 

    Brandul american de tractoare vinde pe piaţa locală utilaje cu puteri cuprinse între 65 şi 700 CP, cele mai puternice fiind echipate cu şenile pentru a le permite intrarea pe porţiuni mai dificile de teren, preţurile variind între 30.000 şi 300.000 de euro. „Trebuie să intri imediat după recoltat şi să păstrezi umiditatea în sol, iar un tractor pe roţi întâmpină dificultăţi. Foarte mulţi fermieri şi-au dat seama că soluţia pentru ei, mai ales în zona de vest, Moldova, Timişoara, Arad, Bărăgan, este în zona de şenile. S-a recoltat în anumite zone ca într-o orezărie. Era apă sub headerul de grâne. Nu poţi o asemenea lucrare fără şenile”, explică Stanson.

    Vânzările de tractoare într-un an sunt influenţate atât de condiţiile meteo, cât şi de evoluţia preţurilor şi profitabilităţii culturilor agricole.
    „Într-un an vindem mai mult în partea de sus, într-un altul cu putere mai mică, în funcţie de capriciile anului respectiv. Dacă anul este foarte uscat, vindem tractoare de putere medie. Şi vremea şi costurile influenţează, dar şi preţurile produselor agricole. Într‑un an cu preţuri bune fermierii pleacă de la 160-180 CP şi se duc la 250 CP şi mai adaugă un metru în spate la lăţimea de lucru şi face investiţia când obţine un preţ bun la grâu, la porumb, rapiţă. Dacă are un preţ bun la toate, atunci face o investiţie masivă pentru că are certitudinea încasărilor.”   


     

  • Clubul Equestria organizează în perioada 14-16 august Cupa României la Dresaj

    Clubul de Echitaţie Equestria, alături de Clubul Sportiv al Armatei Steaua şi Federaţia Ecvestră Română, organizează concursul Cupa României la Dresaj, ȋn perioada 14-16 august 2015. Ȋn cadrul evenimentului va avea loc şi Cupa Steaua Bucureşti la Dresaj Seniori, cele două competiţii totalizând 17 probe sportive de dresaj, dedicate copiilor, amatorilor, debutanţilor, dar şi sportivilor avansaţi, grupate pe nivelurile diferite de dificultate.

    Concursul va reuni în manejul acoperit al Clubului Equestria 20 de sportivi din toată ţara, care ȋşi vor demonstra talentul şi ȋndemânarea alături de cei aproape 50 de cai ȋnscrişi ȋn probele de dresaj. Datorită programului bogat şi al numeroaselor probe, competiţiile încep la ora 9:00 atât vineri, cât şi în zilele de weekend. 

    Probele sportive grupate sub cele două competiţii, Cupa României la Dresaj şi Cupa Steaua Bucureşti la Dresaj Seniori, se desfăşoară conform prevederilor FEI – Dressage Challenge. Cupa României la Dresaj se acordă pentru probele Sf. Gheorghe, Intermediar I şi Freestyle Intermediar I, probe ce vor avea loc vineri, sâmbătă şi respectiv, duminică.

    Cupa României la Dresaj este o avanpermieră pentru Clubul Equestria, care va organiza şi va găzdui ȋn această toamnă, ȋn perioada 22 – 23 septembrie, Cupa Challenge la Dresaj, cel mai important concurs de dresaj din ţară, desfăşurat sub egida Federaţiei Ecvestre Internaţionale (FEI), prin care se realizează de către arbitri străini, o evaluare oficială a cailor prezenţi ȋn competitiţie.

    Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 de către Dr. Ozana şi Cristian Moraru, cei care au fondat în urmă cu mai bine de două decenii businessul Oculus, ce cuprinde în prezent mai multe centre oftalmologice din Bucureşti. Clubul Equestria este situat în zona Snagov, sat Tâncăbeşti pe o suprafaţă de 2,5 hectare din care 1 hectar îl reprezintă construcţia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs şi manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori şi deţine 65 cai (28 proprii şi 37 în pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbări în aer liber în împrejurimi şi organizează permanent lecţii de echitaţie pentru copii şi amatori. Dotările sunt completate de un hotel şi un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, precum şi o terasă exterioară. Equestria organizează competiţii regulate de echitaţie pentru profesionişti, dar şi pentru copii şi amatori. Manifestările deja tradiţionale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului Bucureşti, Salonul Calului, concursurile de casă Equestria sau, începând cu 2013, Concursul internaţional de sărituri peste obstacole FEI – Longines Grand Prix.

     

  • Planurile Chinei pentru a deveni principala putere economică finanţează şi construieşte baraje, şosele, căi ferate, porturi şi aeroporturi, legând diverse puncte strategice

    China finanţează şi construieşte baraje, şosele, căi ferate, conducte de gaz, porturi şi aeroporturi, legând diverse puncte strategice de pe glob: de la Samoa la Rio de Janeiro, de la St. Petersburg la Jakarta, de la Mombasa la Vanuatu şi de la Arctica la Antarctica.

    Toate acestea sugerează un plan bine pus la punct, dar reflectă, de asemenea, şi o frenezie comercială de neoprit. Companiile chineze se aventurează şi încheie afaceri, interesate să găsească în lume o creştere care se dovedeşte greu de manageriat acasă. Tipic pentru o putere aflată în creştere rapidă.

    Ce ar fi fost acesta, însă, fără porturile, drumurile şi căile ferate construite de-a lungul timpului, în puncte strategice? Infrastructura a fost, cu siguranţă, un element important al puterii britanice. Marile naţiuni au devenit conştiente de importanţa infrastructurii încă de pe vremea Romei, care a construit 89.000 de kilometri de drumuri şi apeducte în Europa.

    Astăzi a venit rândul chinezilor să schimbe harta economică a lumii. ”China este o mare putere şi se află într-o relaţie de competitivitate cu marile puteri economice. De exemplu, a devansat Japonia de foarte mult timp, iar de curând şi Germania, din punctul de vedere al exporturilor“, spune Mihai Ionescu, şeful Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.

    Infrastructura, alături de activităţile companiilor, ar transforma rapid China în cel mai mare imperiu comercial la nivel mondial. Impedimentul este, însă, dispersia acestor proiecte de infrastructură. Pentru a crea un tot unitar, este necesară o viziune de ansamblu, crearea unor legături între structurile deja existente. ”Asta presupune un set de activităţi, începând cu plasamente de capital, cu investiţii în anumite ţări cheie şi terminând cu practicile comerciale, nu întotdeauna cele mai ortodoxe vizavi de partenerii cu care au afaceri“,  adaugă Mihai Ionescu.

    În septembrie 2013, liderul chinez Xi Jinping a vizitat Astana, capitala Kazahstanului, pentru a achiziţiona o participaţie la Kashagan, unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere, pentru suma de 5 miliarde de dolari. În acel drum, el a făcut publice detaliile unui plan numit One Belt, One Road –  versiunea pe mare şi pe uscat a celebrului Drum al Mătăsii. Beijing îşi propune o reţea feroviară de mare viteză, care va porni de la Kunming, capitala provinciei Yunnan, către Laos, iar mai departe spre Cambodgia, Malaiezia, Birmania, Singapore, Thailanda şi Vietnam. O altă reţea de drumuri, căi ferate şi conducte va începe în Xi’an, în centrul Chinei, şi va merge spre vest, ajungând până în Belgia. Beijing a iniţiat deja o rută comercială de aproape 13.000 de kilometri între oraşul Yiwu şi Madrid, capitala Spaniei. În cele din urmă, o cale ferată de mare viteză de 1.800 de kilometri va porni din Kashgar şi se va îndrepta spre sud, prin Pakistan şi prin portul saudit Gwadur.

    Un Drum al Mătăsii maritim urmează să lege sudul Mării Chinei de oceanele Pacific şi Indian. Pe 26 mai autorităţile chineze au prezentat o strategie de expansiune navală, cu o flotă care să depăşească apele teritoriale, spre marile oceane.

    Interesant este că de multe ori China nici nu trebuie să construiască toţi acei kilometri de căi ferate sau de facilităţi, pentru că infrastructura, în mare parte, există, iar elementele acesteia trebuie doar unite.

    Peste tot se va cere, însă, muncă multă, iar Beijingul trebuie să fie perceput la fel de generos atât în conceperea proiectelor cât şi în punerea acestora în practică. Dar există şi sceptici: Jonathan Fenby de la firma de cercetări Trusted Sources a sugerat, într-o notă către clienţi, că aceste proiecte ar putea fi, totuşi, prea ambiţioase. China are deja o tradiţie în a anunţa şi apoi a anula proiecte, precum cel de construcţie de căi ferate în Mexic, un proiect de 3,7 miliarde de dolari care a fost stopat pe fondul unor acuzaţii de corupţie.

    În acelaşi timp, Japonia a intrat în competiţie cu China: a lansat oferte de miliarde de dolari pentru construirea unor căi ferate de mare viteză, dar şi alte proiecte în Indonezia, Thailanda şi prin alte părţi.

    Beijingul pare, însă, să-şi cunoască limitele. Aşadar, şi-a propus finanţarea proiectelor de infrastructură cu ajutorul altei invenţii chineze, Banca Asiatică de Investiţii pentru Infrastructură, instituţie cu 57 de membri fondatori, modelată oarecum după Banca Mondială. Proiectele susţinute de bancă sunt eficiente pentru ţările în care sunt construite, dar dacă luăm în considerare influenţa Chinei în instituţie, cu siguranţă fac parte din marea schemă globală chineză.