Avioane precum Boeing 777 sau 787 efectuează frecvent zboruri de peste 10 ore, iar companiile aeriene fac tot posibilul ca pasagerii să se odihnească pe timpul cursei.
Şi personalul trebuie însă să ia pauze, având uneori nevoie de câteva minute sau ore de somn. Dar nu pot să o facă la vedere, aşa că mai multe avioane de cursă lungă sunt prevăzute cu scări ce duc la un compartiment secret, dotat cu dormitoare şi zone de relaxare.
Bruce Campbell, în vârstă de 65 de ani, a cumpărat un avion Boeing şi l-a transformat într-o locuinţă. Fostul ingier a cumpărat un Boeing 727 în 1999, iar după modificări, care l-au costat 220.000 de dolari, avionul a devenit casă pentru Campbell.
Acesta plănuieşte să mai achiziţioneze o aeronavă în Japonia, unde locuieşte şase luni pe an, şi să o transforme şi pe aceasta într-o locuinţă.
Aplicaţia pentru smartphone-uri Am I Going Down? calculează şansele ca un avion să se prăbuşească. Astfel cei cu frică de zbor pot sta mai liniştiţi în scaunele lor.
Aplicaţia utilizează statistici pentru a analiza şansele ca un avion să se prăbuşească. Dacă zbori cu un Boeing 777 Cathay Pacific de la Hong Kong la Los Angeles şansa ca avionul să se prăbuşească este de 1 la 4 milioane. Daca un alt pasager pleacă de pe aeroportul Heathrow din Londra cu destinaţia J.F.K din New York, într-un avion A330 al companiei Virgin Atlantic Airways, riscul de prăbuşire este de 1 la 5,4 milioane. În plus, dacă zbori în fiecare zi timp de 11.146 de ani există o şansă foarte mică să fii implicat într-un accident de avion, potrivit aplicaţiei.
“Ideea acestei aplicaţii vine de la nevasta mea. Nu-i place să călătorească cu avionul şi voiam să fac o aplicaţie care să o liniştească, să-i arate că sunt şanse infime ca un avion să se prăbuşească”, a declarat Nic Johns, dezvoltatorul aplicaţiei.
Peste 10 milioane de rute au fost evaluate până acum, pe baza datelor de la mai multe organizaţii precum: Consiliul de Securitate al Transporturilor al SUA. Desi cifrele sunt destul de liniştitoare, “există în mod incontestabil anumite falii într-o abordare atât de simplistă”, previne publicaţia The Economist.
În momentul de faţă aplicaţia este disponibilă doar pentru iOS. O versiune pentru Android ar putea fi lansată în viitor.
Avionul de vânătoare F/A-18F Super Hornet este folosit în principal de marina americană şi de aviaţia australiană, cântăreşte peste 16 tone şi poate atinge o viteză maximă de Mach 1.8 datorită motorului F414-GE-400 turbofan. Avionul a fost construit la fabrica Boeing din St. Louis, iar datorită acestui clip putem vedea cum Super Hornet-ul prinde viaţă în mai puţin de 4 minute.
Pentru zborul demonstrativ cu al nouălea model de 787 am plecat spre Amsterdam tot cu KLM, iar la îmbarcare m-a întâmpinat un steward în vârstă, aranjat în ţinuta binecunoscută a membrilor echipajelor de zbor, care vorbea o engleză perfectă. Întâmpina călătorii cu un „hello” sau „bună ziua”. Doi britanici vorbeau în spatele meu despre cât de bine vorbeşte stewardul româna şi despre cât de bine cunoaşte România. Unul dintre ei era convins că avea o soţie româncă sau pe cineva în ţara noastră deoarece româna vorbită de el nu era una învăţată la şcoală, ci, mai degrabă, dobândită din conversaţii. Îşi dăduse seama de asta mai demult, când mai călătorise cu el şi acesta îi povestise despre Transilvania sau despre alte locuri din România când zburau deasupra acestora.
Stewardul cu pricina ştia că mergeam la Amsterdam pentru o călătorie cu noua vedetă a flotei KLM, un Boeing 787-9, un gigant destinat curselor lungi, intercontinentale. Înainte să ajung să văd exact cum arată noua aeronavă KLM, stewardul, al cărui nume l-am ratat, mi-a arătat fotografii pe telefonul mobil cu aeronava din hangar. Mi-a confirmat că avionul va zbura iniţial la Abu Dhabi, apoi la Dubai şi mai târziu spre Rio de Janeiro. „Aeronava este o soluţie pentru zborurile lungi. Vom zbura în Dubai, Canada, peste tot”, a spus mai târziu Pieter Elbers, CEO-ul KLM. „O să vă placă, sunt sigur. Şi eu abia aştept să zbor cu acest avion”, mi-a mărturisit însoţitorul de zbor.
Imediat ce am aterizat şi am ieşit din Schiphol, hubul care leagă Amsterdamul cu toată lumea, vântul mi-a fluturat paltonul şi mi-am dat seama că nu venisem pregătit pentru vremea rece cu pale de vânt tăioase şi duşuri de ploaie. Nu a fost prima dată când am vizitat capitala Olandei, oraşul cu 165 de canale, recunoscut în lume pentru districtul unde vitrinele cu becul roşu aşteaptă clienţii, pentru cafenele unde, pe lângă cafe latte sau cappuccino, se găsesc şi ţigările cu marijuana, dar la fel de cunoscut şi pentru arhitectura sa unică. Amsterdam mi-a redevenit familiar abia după ce am ajuns cu trenul în gara centrală a oraşului, locul unde pleacă mii de trenuri în fiecare zi către aeroport sau către alte oraşe naţionale sau internaţionale. O gară cu 15 linii de tren pe unde trec 250.000 de oameni în fiecare zi, potrivit amsterdam.info. Imediat cum ieşi din Amsterdam Centraal, oraşul se deschide, iar bulevardul Damrak, chiar şi pe o vreme vitregă, abundă de oameni, turişti şi localnici.
În jur de 15-20 milioane de oameni vizitează Amsterdam în fiecare an. Un adevărat hub al planetei, după cum îl descria o reclamă pe lângă care am trecut. În două zile am auzit cel puţin 7-8 limbi diferite. De înţeles: statisticile spun că în oraş sunt prezente nu mai puţin de 170 de naţionalităţi. Sâmbătă noaptea străzile plouate erau pline de oameni, chiar şi străduţele late de doi metri clocoteau, dar cele mai multe dintre vitrinele roşii pe care miile de turişti veniseră să le vadă erau închise, cu draperiile trase şi becurile stinse. Localurile erau însă ticsite cu oamenii care urmăreau meciul de fotbal „El Clasico”, duelul Real Madrid – Barcelona, iar intrările localurilor erau blocate de fumători, nepregătiţi să întâmpine frigul pe deplin.
A doua zi dimineaţă am mai dat o fugă pe canalele Amsterdamului. De data aceasta, peisajul era aproape pustiu, turiştii probabil încă dormeau. Oraşul era atât de liniştit, încât nu ai fi ghicit că este o atracţie turistică pentru milioane de oameni, ci mai degrabă un oraş de provincie. Asta mi-a convenit de minune, pentru că am reuşit să mă plimb nestingherit pe poduri, să fotografiez canalele şi clădirile. Numai că, din nou, vremea nu a ţinut cu mine şi m-a obligat să mă plimb cu mâinile în buzunare şi cu gulerul paltonului ridicat. Am intrat să mă încălzesc într-o cafenea şi apoi am făcut din nou drumul spre aeroport.
KLM a organizat mai multe zboruri pentru a-şi promova noua aeronavă. Reprezentanţi de companii, oameni de afaceri, jurnalişti, dar şi entuziaşti au avut ocazia să experimenteze zborul cu Boeing‑ul 787-9. Am mers cu autobuzul trei‑patru kilometri până în locul unde era parcat avionul. O prezenţă impunătoare. Are 62 de metri lungime şi în jur de 25.000 de kilograme, iar aripile se întind pe 60 de metri. Are o capacitate maximă de 294 de pasageri şi locurile sunt împărţite între world business class, economy comfort şi economy.
Dacă locurile de la economy sunt aranjate în mod tradiţional (3-3-3), clasa business se prezintă într-o aranjare diferită (1-2-1). Un loc la fereastra din dreapta, unul la cea din stânga şi două locuri în mijloc. Fiecare loc este spaţios, complet întins ajunge la 2 metri, ca un fotoliu, fiecare având acces pe culoar. „Anul trecut ne‑am hotărât să schimbăm ceva şi am decis să ne întoarcem spre client. Ştim cât de obositoare pot fi cursele de 9-10 ore şi am dorit să facem zborul mai plăcut şi mai relaxant pentru pasagerii noştri. După un zbor cu 787-9 te vei simţi mai bine, vei coborî mai fresh din avion. Am decis să facem astfel locurile ca atunci când un pasager se aşază pe scaun, să intre în lumea lui, să nu fie deranjat de ceilalţi”, a spus Elbers. Scaunele se acţionează electric prin câteva butoane aflate la îndemână, se pot pune în poziţie dreaptă sau se pot întinde ca un pat. Pe lângă o consolă mică de jocuri şi un monitor touchscreen rabatabil, aeronava oferă şi Wi-Fi, însă doar până la 3.000 de metri înălţime.
Nu numai segmentul de business prezintă îmbunătăţiri. Potrivit companiei, şi pasagerii de la economy se vor bucura de scaunele îmbunătăţite, care se rabatează cu 40% mai mult decât scaunele obişnuite. De asemenea, pasagerii au ecrane tactile unde pot vedea filme, acces la prize pentru a-şi încărca dispozitivele electrice, dar se pot bucura şi de privelişti mai bune, datorită ferestrelor mari. Spre deosebire de alte aeronave, 787-9 este construit din material compozit, dar şi din aluminiu, iar din acest lucru rezultă un interior mai spaţios şi posibilitatea creării unor ferestre mai mari. Interiorul aeronavei a fost realizat de designerul olandez Hella Jongerius, ea fiind responsabilă pentru organizarea zonei de business class 1Ă2Ă1. Deşi sunt aranjate altfel, densitatea de locuri este aceeaşi ca la un 787-9 normal, anume 30 de locuri. KLM a comandat 15 aeronave de acest fel, urmând ca alte şase să se alăture flotei în curând. Planurile companiei vizează însă ca în 3 ani să ajungă la 50 de aeronave 787-9, potrivit spuselor lui Pieter Elbers, CEO-ul KLM.
Zborul de o oră deasupra Olandei a trecut într-o clipă şi nu a arătat deloc ca un zbor normal. Foarte puţini oameni au rămas în scaunele lor, cei mai mulţi se aflau pe culoar povestind, alţii fotografiau interiorul şi studiau atent fiecare detaliu al designului, iar alţi admirau priveliştea superbă.
A doua zi după acest zbor demonstrativ, aeronava KLM a făcut prima cursă, aterizând pentru prima dată în Abu Dhabi. Compania va avea şapte curse săptămânale între Amsterdam şi Abu Dhabi.
Companii precum Google, Facebook, Apple sau Boeing sunt unele dintre cele mai mari companii din lume, companii care oferă, pe lângă un salariu bun, beneficii considerabile candidaţilor, însă înainte de a fi acceptaţi mai mulţi candidaţi au trebuit să răspundă la câteva întrebări neaşteptate.
Cei de la Business Insider au căutat pe platforma Glassdoor şi au compilat lista de mai jos cu unele dintre cele mai bizare întrebări la un interviu de angajare.
Google: Dacă ai avea de ales un singur cântec care să cânte de fiecare dată când intri într-o cameră pentru tot restul vieţii, ce ai alege?
Alege un oraş din lume şi estimează câţi oameni sunt care acordează piane?
Dacă ai putea fi ţinut mine pentru o singură propoziţie, care ar fi aceea?
Facebook: Câţi Big Mac pe an crezi că vinde McDonalds în Statele Unite?
Câţi bani ai cere pentru a spăla toate geamurile din Seattle?
Boeing: Ce părere ai despre lava lamps?
Apple: Câţi copii se nasc în fiecare zi?
Dacă aş vorbi cu cel mai bun prieten al tău, care ar fi un lucru pe care l-ar spune despre tine l-a care ar trebui să lucrezi?
Hess: Care e culoarea ta favorită?
Intel: Creează un stand cu condimente pentru orbi
Celgene: Spune-mi o poveste
Microsoft: Dacă ai putea avea super-puteri, ce ai alege, să fii invizibil sau să zbori?
St. Jude Medical: De ce capacele de canalizare sunt rotunde?
Mastercard: Ce faci în cazul în care un angajat îţi spune că este deranjat de mirosul oribil al unui alt coleg?
Ryanair a lansat astăzi vânzarea promoţională a 500.000 de locuri dintr-o reţea de 370 de rute din Europa, la preţul special de numai €9.99 pentru călătorii în noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie.
Locurile scoase la vânzare sunt disponibile spre a fi rezervate numai direct de pe www.ryanair.com în termen de 4 zile, până la miezul nopţii (ora 24:00), luni, 2 noiembrie, şi includ rutele din Bucureşti către/dinspre Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa, Roma Ciampino şi Bruxelles Charleroi.
Ryanair operează peste 1.600 de zboruri zilnice de pe cele 75 de baze, conectând 195 de destinaţii din 31 de ţări cu o flotă de peste 300 de aeronave noi Boeing 737-800.
Ryanair a anunţat recent semnarea unui contract pentru livrarea altor 283 de aeronave noi Boeing 737, cu opţiune de achiziţie pentru alte 100 de aeronave Boeing 737 MAX 200s, ce vor aduce pentru clienţii Ryanair tarife mai reduse şi o creştere a traficului de la 104 milioane de pasageri pe an până la 160 de milioane în 2024.
Compania aeriană low-cost Ryanair a lansat calendarul de iarnă 2016 în Bucureşti, ce include patru noi rute către şi din Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa, cu lansare pe 2 decembrie şi Roma, zboruri ce vor aduce Ryanair în poziţia de a transporta din şi spre Bucureşti peste 1.1 milioane de clienţi pe an.
Calendarul de iarnă 2016 al Ryanair, la Bucureşti, aduce astfel patru rute noi, dublând astfel numărul de rute operate de pe aeroportul din Bucureşti de compania irlandeză. Cu această ocazie, compania scoate la vânzarea promoţională a locurilor pentru cursele către Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa şi Roma, la preţuri începând de la 9.99 de euro, pentru călătorii în noiembrie-decembrie. Locurile promoţionale pot fi rezervate până joi, 5 noiembrie, la miezul nopţii.
Ryanair operează peste 1.600 de zboruri zilnice de pe cele 75 de baze, conectând 195 de destinaţii din 31 de ţări cu o flotă de peste 300 de aeronave noi Boeing 737-800. Ryanair a anunţat recent semnarea unui contract pentru livrarea altor 283 de aeronave noi Boeing 737, cu opţiune de achiziţie pentru alte 100 de aeronave Boeing 737 MAX 200s, ce vor aduce pentru clienţii Ryanair tarife mai reduse şi o creştere a traficului de la 104 milioane de pasageri pe an până la 160 de milioane în 2024.
Compania aeriană Austrian Airlines îşi măreşte lista de curse internaţionale, adăugând în programul său de zbor o nouă destinaţie pe continentul Nord American, precum şi destinaţii exotice din Asia şi Africa, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei.
Astfel, începând cu data de 4 aprilie 2016 şi până la finalul anului, compania aeriană naţională a Austriei va opera un zbor cu o aeronavă Boeing 777 către Shanghai. În aprilie 2016, cursele vor avea o frecvenţă de 5 zboruri pe săptămână, iar începând cu 1 mai 2016, cursa va fi zilnică. Shanghai este cea de-a doua destinaţie din China din lista operatorului austriac, alături de Beijing. Cursa Viena – Shanghai va avea o durată de aproximativ 10 ore şi 20 de minute, distanţa dintre cele două oraşe fiind de peste 8.500 de kilometri. Noul zbor va deschide şi noi posibilităţi de transfer a pasagerilor aflaţi în tranzit. Aproximativ două treimi dintre pasageri vor efectua transferuri în Viena, continuându-şi călătoriile către destinaţii din Vestul şi Estul Europei în mod special. Tarifele pentru cursele pe ruta Bucureşti – Shanghai încep de la 599 pentru zboruri dus-întors, cu toate taxele incluse
Din data de 16 octombrie 2015, o aeronavă Boeing 777 Austrian Airlines va efectua curse către Miami în fiecare zi de luni, miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică. Compania adaugă, astfel, o nouă destinaţie în America de Nord, alături de cele cinci deja existente: New York, pe aeroporturile Newark şi John F. Kennedy, Washington şi Chicago în SUA, precum şi Toronto în Canada. Cererea în creştere pentru această zonă a determinat compania să mărească frecvenţa zborurilor către destinaţiile din lista sa, operând până la o cursă pe zi către acestea. Cursele către Miami vor fi disponibile pe durata întregului an. Durata zborului, ce va acoperi 8.400 kilometri, va fi de 9 ore şi 40 de minute. Preţul unul bilet dus-întors, cu plecare din Bucureşti, începe de la 529 de Euro, cu toate taxele incluse.
Începând din 29 octombrie 2015, compania va opera zboruri non-stop Viena-Mauritius în fiecare zi de joi şi zboruri Mauritius-Viena în fiecare vineri. Pasagerii vor avea ocazia să se relaxeze în noua cabină a aeronavei Boeing 767. După 10 de ore şi 40 de minute de zbor, aeronava va ateriza pe Aeroportul Internaţional Sir Seewoosagur Ramgoolam din Mauritius. Preţul unui bilet pentru această destinaţie va începe de la 959 euro, la Economy Class, şi de la 2.599 euro, în Business Class.
Alături de Mauritius şi Miami, Austrian Airlines adaugă reţelei sale o nouă destinaţie exotică. Pe 27 octombrie 2015, Austrian Airlines va începe operarea zborurilor săptămânale (în fiecare marţi) către Colombo, capitala statului Sri Lanka. Aceasta reprezintă un nou reper de zbor pentru Austrian Airlinesc în Asia, alături de Delhi, Bangkok, Insulele Maldive, Beijing şi Tokyo. Compania va opera un zbor cu o aeronavă de tip Boeing 767 pe ruta spre Colombo, zborul urmând să acopere o distanţă de aproximativ 7.450 kilometri în circa 9 ore şi 10 minute. Destinaţia va fi disponibilă pe durata iernii, iar preţul unui bilet dus-întors cu plecare din Bucureşti începe de la 545 euro, cu toate taxele incluse.
La doar două zile după ce premierul Malaesiei a confirmat că fragmente ale aeronavei Boeing descoperite în apropierea insulei franceze Reunion aparţin cursei MH370, dispărută în urmă cu aproape 17 luni cu 239 de persoane la bord, guvernul australian a făcut un anunţ surpriză.