Tag: bnr

  • De ce cursul valutar nu creşte, cum ar justifica inflaţia dublă din România şi imensul deficit comercial? După ce au scăzut presiunile pe inflaţie şi pe creşterea dobânzilor la lei, acum principala problemă a lui Isărescu este cum să facă să nu lase cursul leu/euro să scadă

    Vineri, 10 februarie 2023, BNR a afişat un curs valutar de 4,9045 lei pentru un euro. Pe 10 februarie 2020, cursul valutar a fost de 4,7668 lei/euro, pe 10 februarie 2021 cursul a fost de 4,8744 lei/euro, iar pe 10 februarie 2022 cursul a fost de 4,9450 lei/euro. Deşo de trei ani suntem în criză, cursul valutar leu/euro aproape că nu s-a mişcat deloc.

    De luni bune, BNR face eforturi să ţină cursul valutar nu să nu crească, cum s-ar aştepta lumea, cum ar justifica creşterea inflaţiei, dar mai ales deficitul comercial imens raportat de România pentru anul 2022, de nu mai puţin de 34 de miliarde de euro, ci să nu scadă.

    Ca o dată istorică, în 2008, când am intrat în criză, deficitul comercial ajunsese la 23,9 miliarde de euro.

    Acest deficit comercial din 2022, rezultat al unor exporturi de 92 de miliarde de euro dar al unor importuri de 126 de miliarde de euro, se duce mai departe în deficitul de cont curent, care va fi publicat în următoarele zile pentru anul 2022, dar care va arăta un nivel extrem de îngrijorător, de peste 9% din PIB.

    După cum ar arăta anumiţi indicatori macro ai României – deficitul comercial, deficitul de cont curent, deficitul bugetar şi inflaţia, dublă faţă de Europa -, chiar ar fi trebuit să avem creşterea cursului valutar leu/euro, deci o depreciere a monedei naţionale, dar în schimb avem presiuni pentru scăderea cursului, deci aprecierea monedei naţionale.

    Dacă dăm timpul înapoi cu trei ani în urmă, în 10 februarie 2020, cu o săptămână înainte de izbucnirea oficială a pandemiei şi închiderea economiilor, cursul era cotat la 4,7668 lei pentru un euro.

    A venit pandemia, iar două-trei săptămâni BNR a vândut valută cu toate mâinile pentru a nu lăsa cursul să crească prea mult, având în vedere presiunile care erau atunci când lumea îşi scotea leii din bănci ca să-i schimbe în valută. De altfel, pe piaţa caselor de schimb au fost câteva zile în care cursul depăşise 5 lei pentru 1 euro la vânzare.

    După trei ani, timp în care am avut o pandemie, am avut apoi explozia preţurilor la energie, războiul militar din Ucraina, învierea inflaţiei – care a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 30-40 de ani în lumea occidentală, iar la noi la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani -, cursul valutar a crescut cu numai 2,88% (în 2021 am avut 0,6% având ca reper 10 februarie, în 2022 s-a înregistrat o apreciere de 0,8%).

    În cei trei ani – 2020, 2021, 2022 – inflaţia adunată în România a fost de 26,4%, iar în Europa a fost de 12,25%. Deci ar fi trebuit să avem o creştere a cursului de 14,15%.

    Dacă adunăm creşterile economice, în România am avut în trei ani o creştere cumulată de 6,7% iar în Europa de 3,01%, ar rezulta un avantaj în favoarea României de 3,7%. Dacă scădem acest avantaj din diferenţialul de inflaţie, rezultă 10,35%, cât ar fi trebuit să crească cursul, măcar să nu pierdem competitivitate. În schimb, avem o creştere a cursului de numai 2,88%, deci avem o supraapreciere a leului de 7,47%.

    Aceste cifre ar reclama o creştere a cursului valutar, dar presiunea este în sens contrar.

    De la finalul anului trecut, de când Banca Naţională a lăsat mai multă lichiditate în piaţă pentru ca Ministerul Finanţelor să aibă de unde să se împrumute iar băncilor să nu li se taie respiraţia, România a fost invadată de investitori de portofoliu cu miliarde de euro, pe care le-au schimbat în lei şi au cumpărat titluri de stat.

    Dacă în primele luni de la izbucnirea războiului din Ucraina investitorii de portofoliu, care speculează mişcările de curs valutar  şi de dobândă, şi-au retras banii având în vedere că suntem la graniţă cu războiul, ceea ce a creat mari probleme Ministerului de Finanţe în a găsi bani pentru finanţarea deficitului şi a datoriilor care ajungeau la scadenţă, acum investitorii au revenit pe piaţă să cumpere titluri de stat româneşti. Aşa se face că randamentul titlurilor pe 10 ani a scăzut de la peste 9% la 7,5% în prezent, iar ROBOR a scăzut de la 8,2% la 7,1%, cât a fost cotat pe 10 februarie. Această scădere de dobândă la titluri de stat şi la ROBOR a fost în contradicţie cu creşterea de dobândă de referinţă operată de Banca Naţională a Românei în acelaşi interval.

    Revenirea investitorilor de portofoliu are legătură şi cu îmbunătăţirea perspectivelor legate de evoluţia inflaţiei, în lume şi în România.

    În comunicatul de după şedinţa de politică monetară în care a păstrat dobânda de referinţă la 7%, BNR a anunţat că inflaţia va ajunge la o singură cifră cu două trimestre în avans faţă de estimările anterioare. Imediat, analiştii economici şi-au schimbat prognozele, ultimele date indicând o inflaţie în jurul a 8% pentru acest an faţă de 10-12% estimările anterioare. Chiar BNR avea o prognoză de 10,59% pentru 2023, dar asta înainte de ultimele evenimente. Săptămâna aceasta Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, va prezenta ultimele date legate de evoluţia inflaţiei şi ceea ce se întâmplă pe piaţa monetară şi valutară.

    Dacă Isărescu s-a luptat în ultimul an şi jumătate cu inflaţia şi cu creşterea dobânzilor la lei, acum se luptă mai mult cu cursul valutar, în sensul scăderii, nu creşterii lui, având în vedere miliardele de euro care intră pe piaţa titlurilor de stat, pe piaţa monetară din fondurile europene şi din investiţiile străine.

    Aşa se face că deşi avem o explozie a deficitului comercial şi a deficitului de cont curent, rezerva valutară a BNR nu scade, ci chiar creşte. În ultimii trei ani rezerva valutară a crescut cu 13,7 miliarde de euro, de la 32,9 miliarde de euro la 46,6 miliarde de euro. BNR cumpără valută de pe piaţă pentru a evita o apreciere şi mai mare a cursului valutar, dar asta înseamnă că injectează şi mai multă lichiditate în lei în piaţă, ceea ce ar contribui la scăderea mai mare a dobânzilor la lei, lucru pe care BNR ar vrea să-l evite ca să nu apară din nou presiuni inflaţioniste.

    Când dobânzile la lei vor mai scădea iar cele la euro vor creşte, pentru că Banca Centrală Europeană anunţă o nouă creştere a dobânzii de referinţă de la 2,5% la 3%, investitorii de portofoliu vor ieşi de pe piaţă repede, la fel cum au intrat, pentru că se anulează diferenţialul de dobândă între leu/euro şi leu/dolar.

    Atunci să vedem cum va evolua cursul valutar.

  • Cum se explică scăderea dobânzilor pe piaţa interbancară? ROBOR la 3 luni a coborât vineri la 7,11%, după decizia BNR de a menţine dobânda-cheie la 7%. Surplusul de lichiditate din piaţa interbancară influenţează scăderea dobânzilor, spun analiştii

    ♦ Excesul de lichiditate a urcat în ianuarie 2023 la un nivel record, depăşind 21 mld. lei ♦ Scăderea ROBOR în 2023 spre 7% a venit după ce în 2022 băncile „au cam sărit calul cu ROBOR“, ducând dobânzile peste 8% ♦ Deşi indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei luate înainte de luna mai 2019, precum şi de companii, scade spre 7%, rămâne peste valoarea IRCC, noul indice de referinţă pentru calculul ratelor la bancă la creditele noi ipotecare şi de consum acordate după luna mai 2019, care a crescut de la 1 ianuarie 2023 la 5,71%.

    Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate de populaţie înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele companiilor în lei, a fost în ianuarie şi februarie 2023 pe o tendinţă preponderent de scădere, coborând spre 7%, potrivit datelor BNR. 

    Vineri cotaţia ROBOR la 3 luni a coborât la 7,11%, de la 7,14% joi, după ce BNR a decis să menţină dobânda-cheie la 7%, în condiţiile „descreşterii semnificativ mai alerte“ a inflaţiei şi a încetinirii progresive a economiei şi creditării.

    ­Comparativ, în 3 ianuarie 2023 indicele ROBOR la 3 luni era de 7,56%, iar pe 30 decembrie 2022 indicele era cotat la 7,57%. Nivelul maxim atins de acest indice în 2022 a fost de 8,21%, în luna octombrie 2022. Deşi indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate de populaţie înainte de luna mai 2019, precum şi de companii, scade spre 7%, rămâne în continuare peste valoarea IRCC, noul indice de referinţă pentru calculul ratelor la bancă la creditele noi ipotecare şi de consum acordate după luna mai 2019, care a crescut de la 1 ianuarie 2023 la 5,71%.

    Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţie şi politica fiscală.

    Valentin Tătaru, economistul-şef al ING Bank România, şi Frantisek Taborsky, EMEA FX & FI Strategist în cadrul grupului olandez ING, susţin că motivul principal al scăderii dobânzilor din piaţa interbancară a fost, fără îndoială, surplusul masiv de lichiditate care a atins maxime istorice în ianuarie, depăşind 21 mld. lei. ìAcest lucru depăşeşte cu mult estimările noastre iniţiale, care s-au apropiat oarecum de excedentul din decembrie de aproximativ 11 mld. lei, susţin analiştii ING Bank. Pe medie, ROBOR la 3 luni a scăzut faţă de decembrie cu aproape 50 de puncte de bază, tranzacţionându-se acum aproape de rata-cheie de 7%.

    Piaţa interbancară a început anul 2023 cu excedent de lichiditate record, de aproape 21,3 mld. lei, rămânând pe surplus, aşa cum a şi închis anul 2022, iar în luna ianuarie nu a fost nicio operaţiune repo şi niciun împrumut de urgenţă Lombard, după cum reiese din datele Băncii Naţionale. Lichiditatea revenise pe piaţa interbancară din noiembrie 2022, când surplusul a fost de aproape 5,5 mld. lei, după opt luni consecutive de deficite mari, atât în primăvară şi vară, cât şi în primele două luni de toamnă de anul trecut piaţa fiind secată de lichiditate. În decembrie 2022, surplusul de lichiditate urcase la peste 10,9 mld. lei.

    Suma depusă de bănci la BNR prin facilitatea de depozit a fost în ianuarie 2023 de aproximativ 21,3 mld. lei, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Valori mai ridicate ale depozitelor plasate de bănci la BNR prin această facilitate, de peste 30 mld. lei, au fost înregistrate în primul trimestru din anul 2012.

    Scăderea ROBOR în 2023 spre 7% a venit după ce în 2022 băncile Ñau cam sărit calul cu ROBORî, ducând dobânzile peste 8%, peste nivelul dobânzii-cheiedin 2022, dar şi peste nivelul dobânzii la facilitatea de creditare Lombard.

    Creşterea substanţială a indicelui ROBOR în 2022, peste 8%, în urma înăspririi politicii monetare determinate de explozia inflaţiei spre 17% a mărit tensiunea persoanelor fizice şi companiilor cu credite cu dobânda variabilă legată de acest indice şi a determinat românii să meargă la bancă şi să solicite diverse măsuri precum schimbarea indicelui de referinţă în IRCC, trecerea la dobândă fixă, refinanţări, suspendări de rate sau alte măsuri.

    După ce la începutul anului 2022 indicele era cotat la 3,02%, în luna iulie de anul trecut ROBOR la 3 luni a trecut de 7%, pentru ca în august să depăşească 8%, nivelul rămânând ridicat până la jumătatea lunii noiembrie 2022, când a început o uşoară tendinţă de scădere a indicelui, spre 7,6% în decembrie.

    După creşterea substanţială a ROBOR, până la 7-8%, la începutul lunii noiembrie Consiliul Concurenţei a început să descindă în birourile celor 10 bănci care cotează ROBOR-ul, începând o investigaţie legată de evoluţia dobânzilor la lei, însă ancheta poate să dureze câţiva ani. Investigaţia Consiliului Concurenţei la bănci din noiembrie, a venit după ce încă din vară, în luna august 2022, şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu critica băncile au suprareacţionat şi au majorat artificial ROBOR-ul, mult peste dobânda-cheie şi peste rata Lombard. ìIndicele ROBOR din piaţa interbancară evoluează în general aproape de dobânda de politică monetară, însă timp de câteva luni acesta s-a decuplat, băncile <sărind calul> şi ducând ROBOR-ul mult peste rata-cheieî, spunea în august 2022 Isărescu.

    Şi seceta de lichiditate a împins băncile ìsă sară calul cu ROBOR-ulî, BNR înăsprind condiţiile de lichiditate pentru a determina băncile să împingă mai sus dobânzile la depozite. Comparativ, indicele IRCC, folosit în T4/2022 de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, era cotat la 4,06%.

    Timp de mai multe luni din 2022, banca centrală a încercat să determine băncile comerciale să majoreze mai mult dobânzile la depozitele populaţiei şi firmelor, inclusiv prin restrâgerea lichidităţii din piaţa interbancară. Mai exact, BNR a decis să păstreze controlul ferm al lichidităţii din piaţa monetară, iar facilitatea de creditare (Lombard) este considerată instrumentul operaţional relevant în cadrul politicii de control ferm al lichidităţii. Când banca centrală vrea să ţină lichiditatea mai strâns şi nu mai organizează operaţiuni repo, băncile care au deficit de lichiditate sunt nevoite să se împrumute la Lombard, la dobânzi mai mari.

     

  • Cu ochii la scăderea „semnificativ mai alertă“ a inflaţiei, dar şi la încetinirea economiei şi creditării, BNR ţine dobânda la 7%

    BNR a oprit ciclul de înăsprire a politicii monetare, păstrând dobânda-cheie la 7%, după cum au anticipat analiştii, după o serie de 11 majorări consecutive.

    Perspectiva „descreşterii semnificativ mai alerte“ decât s-a anticipat anterior, a inflaţiei anuale şi scăderea la o cifră din T3, în timp ce economia „încetineşte  progre­siv“, ca şi creditarea, au determinat BNR să menţină dobânda la 7% la a doua şedinţă de politică monetară din 2023. Cele mai recente date şi analize indică o încetinire progresivă a creşterii economiei în trimestrele IV 2022 şi I 2023, atenţionează BNR.

    Banca centrală vorbeşte şi despre „decelerarea“ creşterii anuale a creditului acordat sectorului privat.

    În ianuarie 2023, rata-cheie fusese majorată de BNR cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,75% până la 7% după cele opt creşteri operate în 2022.

    Scăderea inflaţiei în 2023 ar veni după ce în decembrie 2022 rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor la 16,4%, de la 16,8% în noiembrie. BNR prognoza în noiembrie 2022 o inflaţie de 11,2% pentru 2023. La categoria incertitudini şi riscuri „considerabile“ atât la adresa perspectivei activităţii economice, cât şi a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, BNR vorbeşte despre escaladarea războiului din Ucraina şi sancţiunile asociate, dar şi de politica fiscală, absorbţia fondurilor europene.

    O importanţă deosebită o au în actuala conjunctură deciziile de politică monetară ale Fed şi BCE, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune, inclusiv din perspectiva diferenţialului ratelor dobânzilor în continuă schimbare, precum şi a mişcărilor de capital.

     

  • Băncile din România sunt cele mai profitabile din Uniunea Europeană, de trei ori mai profitabile decâtîn Franţa sau Germania

    (Urmare din pagina 1)

     

    Din perspectiva concurenţei din sistemul banacar românesc, analistul economic este de părere că acest aspect nu oferă o explicaţie privind rentabilitatea capitalului. Pe de altă parte, o explicaţie privind profitul record consemnat de sistemul bancar în 2022 este decalajul care a avut loc între creşterea dobânzilor pe piaţa financiară la credite şi creşterea dobânzilor la depozite.

    „Băncile din România au avut un moment favorabil anul trecut pentru că a existat un decalaj între creşterea dobânzilor pe piaţa financiară la credite şi creşterea dobânzilor la depozite. Băncile din România au fost foarte bine capitalizate, cu bani suficienţi în rezerve încât nu trebuia să se omoare cu atragerea de noi depozite prin mărirea dobânzilor. Atunci, şi-au permis să întârzie mărirea dobânzilor, în timp ce dobânzile la credite, pe măsură ce BNR creştea dobânda de referinţă, acestea au crescut. Această diferenţă dintre momentul creşterii dobânzilor la credite şi momentul creşterii dobânzilor la depozite, care

    s-a întâmplat în a doua parte a anului 2022, a favorizat băncile. S-ar putea ca în acest an fenomenul să fie invers, dar din datele pe care le ştiu, nu sunt prea multe bănci care să fie disperate după depozite şi să fie gata să acorde dobânzi foarte mari“, a mai adăugat Aurelian Dochia.

    În ciuda pandemiei COVID şi a efectelor războiului de la graniţă, băncile din România au făcut profituri record în ultimii ani. La finalul lunii septembrie 2022, profitul net al sistemului bancar a fost de 7,6 mld. lei, un nivel record, în creştere cu circa 20% faţă de câştigul băncilor din perioada similară a anului 2021.

    Chiar şi BNR a recunoscut că ROE băncilor din România este cea mai mare din Europa.

    „Se observă că începând cu anul 2015, odată cu atenuarea costurilor riscului de credit asociate crizei financiare internaţionale din 2008, pro­fitabilitea sectorului bancar românesc a devenit con­sistentă. Consolidarea profitabilităţii începând cu anul 2015 a oferit sectorului bancar românesc resurse pentru întărirea sol­vabilităţii şi rezilienţei la şocurile potenţiale recente. Istoricul ultimelor decade evidenţiază însă o ciclicitate mai pronunţată a profitabilităţii în România comparativ cu cea din Uniunea Europeană sau zona Europei Centrale şi de Est de-a lungul ultimelor decade“, se menţionează într-o analiză realizată de Simona Ichim, Angela Pîslaru şi Claudia Voicilă, de la BNR, într-un Caiet de Studii publicat în luna august a anului 2022.

    În top 30 de ţări în funcţie de nivelul ROE, România rămâne pe prima poziţie, cu un nivel al ROE cu 3,2 punte procentuale mai mare la finalul lunii septembrie 2022, până la 19,5%, faţă de perioada similară din 2021.  La o distanţă relativ mică se află Slovenia cu un nivel al rentabilităţii de 18,9%, urmată de Grecia cu 15,9%, Cehia cu 15,2%, Norvegia cu 12,3%, Bulgaria cu 12,1%, Lituania cu 11,8%, Austria cu 11,6%, Suedia cu 11,3%, Croaţia cu 11,2%, Spania cu 10,6% şi Islanda cu 10,1%, potrivit datelor publicate de European Banking Authority (EBA).

    Începând cu Ungaria, nivelul ROE scade sub 10%. Astfel, doar Ungaria, Letonia, Slovacia, Estonia şi Blegia au înregistrat o rentabilitate a capitalului bancar între 9% şi 9,9%. La polul opus, ţările din clasament cu cele mai mici rentabilităţi sunt Danemarca şi Malta, care la finalul lunii septembrie 2022 aveau un ROE de -0,4%, respectiv -1,3%, urmate de Cipru cu 2,8%, Germania cu 4,7%, Luxemburg cu 6%, Franţa cu 6,2%, Polonia cu 6,8%şi Irlanda cu 6,9%.

    Comparativ cu rentabilitatea capitalului băncilor din Austria, Italia şi Franţa, ţări din care provin băncile mamă ale unor bănci mari din România, nivelul ROE este mai mare în România cu 7,9 puncte procentuale, 10,6 puncte procentuale şi respectiv 13,3 puncte procentuale.

  • BNR recunoaşte: băncile din România au un rol foarte redus la finanţarea investiţiilor. Doar 6% din investiţii în echipamente şi maşini se fac cu bani de la bancă

    „Aceste evoluţii impun o analiză mai riguroasă a politicilor economice şi o calibrare mai atentă a programelor guvernamentale, prin promovarea sectoarelor şi companiilor competitive sau care pot diminua vulnerabilităţile macroeconomice ale României“, susţine BNR.

    Creditele contractate de companii pentru maşini şi echipamente au înregistrat majorări importante de flux, dar acestea au o contribuţie modestă în finanţarea investiţiilor (6% în 2020, conform INS), majoritatea investiţiilor fiind finanţate din surse proprii (75%), susţine BNR.

    „Aceste evoluţii impun o analiză mai riguroasă a politicilor economice şi o calibrare mai atentă a programelor guverna­mentale, prin promovarea sectoarelor şi companiilor competitive sau care pot diminua vulnerabilităţile macroeconomice ale României“, se arată în cel mai recent raport al BNR asupra stabilităţii fi­nanciare.

    Pe de altă parte, volumul creditelor acordate pentru nevoile curente (finanţarea stocurilor şi credite de trezorerie) s-au majorat substanţial în 2022, ponderea acestor credite ajungând la 70% în totalul creditelor noi în primele nouă luni ale anului 2022, comparativ cu 67% în anul 2021, mai susţine BNR.

    Conform datelor băncii centrale, creditele noi corporate în euro au urcat în septembrie la 795 mil. euro (3,9 mld. lei), maximul istoric lunar din 13 ani, depăşind în premieră în ultimul deceniu creditele noi corporate în lei, de 2,8 mld. lei.

    Cumulat, creditele noi corporate în euro au ajuns în primele 9 luni din 2022 la un volum cumulat de echivalentul a 21,9 mld. lei (4,4 mil.euro), cu 74% peste nivelul din 9 luni/2021, în timp ce nivelul cumulat al creditelor noi corporate în lei a fost în primele 9 luni din 2022 de 31,5 mld. lei, cu circa 9% peste nivelul din ianuarie-septembrie 2021.

    Pe total, în primele 9 luni din 2022 companiile au luat credite noi în lei şi euro de 53,4 mld. lei, cu 29% peste volumul din 9 luni din 2021, de 41,3 mld. lei.

    Evoluţia economiei din prima parte a anului 2022 s-a realizat în condiţiile apelării într-o mai mare măsură de către companii la creditarea bancară, rata anuală de creştere a creditului acordat companiilor nefinanciare ajungând în septembrie 2022 la Ă25%, susţine BNR.

    Pe ansamblul primelor 9 luni/2022 creşterea economică din România a fost de 5%.

    România a înregistrat o creştere importantă a PIB în prima parte a anului 2022, pe fondul eliminării restricţiilor sanitare impuse de pandemia COVID-19 şi al evoluţiilor pozitive la nivel global, dinamica trimestrială fiind printre cele mai mari din UE19.

    Însă, izbucnirea războiului din Ucraina, criza energetică, tensiunile geopolitice şi deteriorarea balanţei externe au determinat o temperare în trimestrul al doilea, rata de creştere diminuându-se la 1,8% comparativ cu 5,1% în primul trimestru (modificări trimestriale, serii ajustate sezonier).

  • Avuţia imobiliară a românilor a făcut un salt de 11% în ultimul an, urcând la aproape 2.200 mld. lei (450 mld. euro) în 2022, nivel record al ultimului deceniu. Avuţia financiară: 690 mld. lei, mai puţin de un sfert din avuţia totală

    Faţă de nivelul de acum 10 ani, averea imobiliară a românilor a crescut cu circa 80% Activele financiare ale românilor reprezintă doar 24% din total (692 mld. lei) Avuţia netă a românilor, imobiliară şi financiară, a ajuns la finalul primului semestru din 2022 la 2.886 mld. lei (585 mld. euro), în creştere cu peste 10% faţă de S1/2021.

    Activele imobiliare ale ro­mânilor au continuat să crească, ajungând la fina­lul primului semestru din 2022 la aproape 2.200 mld. lei, un nivel record al ultimului deceniu, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naţionale. Exprimată în euro, avuţia imobiliară a populaţiei ar fi de aproximativ 450 mld. euro, având în ve­dere cursul mediu de peste 4,93 lei/euro din 2022.

    Avuţia imobiliară a românilor a fă­cut un salt de 11% în ultimul an, ascen­siunea fiind influenţată în principal de majorarea preţurilor imobiliare (+8,5% în iunie 2022 faţă de iunie 2021).

    Un volum ridicat al activelor imo­biliare a mai fost înregistrat în 2008, de 1.860 miliarde de lei, nivelul exprimat în euro fiind atunci mai mare, de circa 500 de miliarde de euro, deoarece cursul mediu era de 3,68 lei/euro în 2008.

    Activele imobiliare continuă să aibă o pondere majoritară în avuţia netă a românilor, de circa 76%, pe fondul ratei ridicate de deţinere a imobilelor (95,8%, conform Eurostat).

    Avuţia imobiliară a românilor a trecut pragul de 1.000 miliarde de lei (peste 280 mld. euro) în urmă cu 15 ani, în 2006, atunci cursul de schimb mediu leu/euro fiind de 3,52 lei/euro. Doar în perioada pandemiei de COVID-19 acti­vele imobiliare ale populaţiei au crescut cu 233 mld. lei, respectiv cu 13,4%.

    Creşterea avuţiei imobiliare a româ­ni­lor de-a lungul timpului a fost influen­ţată şi de majorarea preţurilor (indicele de preţ imobiliar fiind în creştere).

    BNR a arătat că ascensiunea active­lor imobiliare indică rezilienţa pieţei imo­biliare, iar această situaţie se dato­rează în mare măsură legislaţiei care încurajează deţinerea de active imobi­lia­re mai degrabă decât (re)investirea în activităţi productive. Creşterea activelor imobiliare ale românilor a fost susţinută şi de bănci, creditarea ipotecară fiind în ascensiune.

    Faţă de nivelul de acum 10 ani, averea imobiliară a românilor a crescut cu circa 80%.

    Fondul locativ la nivelul României a depăşit 9 milioane de locuinţe.

    Cu toate că România înregistrează cea mai ridicată rată a deţinerii de imobile din Uniunea Europeană, persistă un grad crescut al inegalităţii de avuţie.

    În T2/2022, creditele ipotecare au înregistrat o creştere de 12%, iar cele de consum de 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

    Majoritatea creditelor ipotecare acordate sectorului populaţiei (81%) în luna septembrie 2022 au avut drept destinaţie utilizarea în scop propriu. Totodată, circa jumătate din creditele ipotecare au fost acordate persoanelor fizice care au fost cumpărători de imobile pentru prima dată (49%, septembrie 2022).

    Fluxul cumulat pe 12 luni de credit nou ipotecar a ajuns la 19,2 mld. lei în septembrie 2022, în creştere cu 6% faţă de septembrie 2021. Acesta reprezintă aproximativ jumătate din volumul creditului nou. În structură, se poate observa o reorientare a populaţiei către creditele noi ipotecare standard. Acestea reprezintă 90% din totalul creditelor noi ipotecare în septembrie 2022, în creştere cu 22% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Creditele noi de tip „Noua casă“ au marcat o scădere anuală de 50% în septembrie 2022, conform datelor BNR.

    În timp ce activele imobiliare au o pondere majoritară pe plan local, activele financiare ale românilor reprezintă mai puţin de un sfert din activele totale (în jur de 24%), ajungând în S1/2022 la 692 mld. lei (140 mld. euro). Comparativ, în zona euro activele financiare reprezintă circa 45% din avuţia populaţiei.

    „Activele financiare au marcat o rată anuală de creştere de 7% în prima jumătate a anului 2022 comparativ cu cea de 3% din decembrie 2021. Cea mai importantă pondere în activele financiare o au depozitele (31%, iunie 2022), în creştere cu 6,1% în termeni anuali. În structură, se observă o intensificare a realocării de monedă dinspre depozitele la vedere (engl. overnight) către depozite la termen în lei, în contextul majorării pronunţate a costului de oportunitate al deţinerii celor dintâi. Astfel, dinamica anuală a depozitelor la vedere a scăzut la 5,3%, în timp ce cea aferentă depozitelor la termen a crescut la 4,4% (septembrie 2022)“, se menţionează în raportul BNR.

    Cea mai importantă pondere în activele financiare o au depozitele (31%, iunie 2022), în creştere cu 6,1% în termeni anuali. În structură, se observă o intensificare a realocării de monedă dinspre depozitele la vedere către depozite la termen în lei, în contextul majorării pronunţate a costului de oportunitate al deţinerii celor dintâi, se arată în cel mai recent Raport asupra Stabilităţii Financiare publicat de BNR.

    Avuţia netă totală a populaţiei (imobiliară şi financiară) şi-a continuat traiectoria ascendentă (Ă10,4% în termeni anuali (iunie 2022), ajungând la 2.886 mld. lei (585 mld. euro).

    Totodată, raportul între datorii şi averea netă s-a menţinut relativ constant în ultimii doi ani. Economisirea populaţiei a înregistrat un ritm de creştere mai alert comparativ cu evoluţia din Raportul anterior.

     

     

     

     


     

     

  • Indicele ROBOR la 3 luni închide săptămâna la o cotaţie de 7,28%, în creştere uşoară faţă de ziua anterioară

    Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele populaţiei în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele companiilor în lei, a crescut vineri la 7,28%, de la 7,27% joi. 

    La finalul săptămânii trecute, indicele ajunsese la 7,40%.

    Pe 3 ianuarie 2023, indicele ROBOR la 3 luni era de 7,56%, iar pe 30 decembrie 2022 indicele a fost cotat la 7,57%.

    Nivelul maxim atins de acest indice în 2022 a fost de 8,21%, în luna octombrie 2022.

    Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţie şi politica fiscală.

    Pe 10 ianuarie, în prima şedinţă de politică monetară din acest an, BNR a majorat dobânda-cheie de la 6,75% până la 7%.

    Tot vineri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 7,54%, de la 7,55% joi, iar indicele ROBOR la 12 luni a rămas la 7,91%, valoare similară cu cea înregistrată joi. 

    Valoarea IRCC, dobânda de referinţă pentru calculul ratelor la bancă pentru creditele ipotecare şi de consum, a crescut de la 1 ianuarie 2023 la 5,71%, de la 4,06% la finalul anului trecut.

     

  • Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: Criza creditelor neperformante a fost o mare problemă, atât de mare încât putea să dărâme sistemul bancar din România

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a prezentat joi după amiază Raportul asupra stabilităţii financiare a României şi a identificat o serie de riscuri care pot ameninţa economia, precum şi o parte din riscurile pe care le-am depăşit, cum ar fi criza creditelor neperformante.  

    ”Banca Naţională a avut de la început preocuparea să ceară băncilor să fie bine capitalizate cu fonduri proprii. Mare problemă, în special după 2008-2009, a fost criza creditelor neperformante, atât de mare încât putea să dărâme sistemul bancar din România”, a spus guvernatorul BNR. 

    ”Rezolvarea creditelor neperformante din România a fost o evoluţie pozitivă, care ne-a scăpat de necazuri. Stăm acum mai bine decât media europeană, a adăugat el.

    „Acoperirea creditelor cu provizioane a fost marea noastră preocupare. Până când sunt scoase în afara bilanţului creditele neperformante, cel puţin să fie acoperite cu provizioane. Avem o acoperire mult mai bună decât în Europa.

    În glumă, Guvernatorul a vorbit şi despre profitabilitatea băncilor. ”Lumea o să spună că iar ţineţi cu băncile, domnule guvernator. Nu că trebuie să trăiască, nu pot să dea credite dacă nu au o anumită profitabilitate”, a spus Isărescu. 

  • Dobânzile la lei nu vor scădea atât de repede şi mai ales nu vor scădea la nivelurile mici de acum câţiva ani, aşa că cei care vor să ia credite imobiliare ca să-şi cumpere un apartament trebuie să-şi găsească un job cu un salariu mai mare sau să-şi găsească al doilea job, ca să se încadreze în noile condiţii şi să plătească ratele mai mari

    Întrebările uzuale la începutul anului sunt:

    – Cum vor evolua dobânzile la lei? Mai creşte ROBOR-ul sau când scade? Ce se întâmplă cu IRCC-ul, care a crescut de la 1,25% acum un an la 5,7% acum, o creştere care a dat peste cap multă lume?

    – Cum vor merge preţurile pe piaţa imobiliară, scad sau cresc preţurile apartamentelor?

     

    La prima întrebare, legată de evoluţia dobânzilor, piaţa monetară interbancară dă semne de stabilizare, mai ales după ce BNR a redus presiunea pe bănci şi le-a lăsat mai multă lichiditate în piaţă, ceea ce a dus la scăderea dobânzilor. Aşa se face că ROBOR-ul a scăzut de la 8,2% la 7,45% acum.

    După vârful din noiembrie, de 16,8%, inflaţia a închis luna decembrie şi anul cu o reducere la 16,37%, peste nivelul prognozat de BNR la începutul lui 2022, de 12,9%. Oricum, dacă ne uităm la Ungaria, care a închis anul 2022 cu o inflaţie de 24,5%, inflaţia de la noi, de 16,3%, pare bună.

    Dacă datele de acum se vor confirma, inflaţia a intrat pe un trend uşor de scădere – o reducere mai vizibilă, respectiv cu o inflaţie de o singură cifră s-ar putea să vedem din trimestrul al treilea, cel puţin aşa crede BNR.

    În aceste condiţii, dobânzile la lei intră mai întâi într-o perioadă de stabilizare. Chiar dacă Banca Naţională a crescut de la 6,75% la 7% dobânda de referinţă, această creştere este mai mult “de formă”, atâta timp cât piaţa interbancară este mai jos – 5,85%, iar piaţa este lichidă.

    Şi dobânzile de tranzacţionare pe piaţa secundară la titlurile de stat au scăzut la 7,55% (titlurile pe 10 ani), faţă de 8,5% acum o lună.  

    Cel mai probabil, ROBOR-ul la trei luni, indicatorul de referinţă pentru creditele acordate companiilor dar şi persoanelor fizice, va rămâne în jur de 7,5%, cel puţin în următoarea perioadă, şi va scădea spre 7% dacă trendul de reducere a inflaţiei se va confirma şi dacă Banca Naţională va menţine lichiditatea din piaţă uşor în exces. Problema este ca această lichiditate să nu se ducă prea mult în creşterea cursului valutar leu/euro, ceea ce se întâmplă acum.

    IRCC-ul este de 5,71% în T1 şi va creşte în T2 uşor peste 6%. Din T3 s-ar putea să vedem o primă scădere, care însă va fi marginală dacă ceea ce se întâmplă acum pe piaţa interbancară cu acest surplus de lichiditate se va menţine.

    Problema este că dobânzile la lei nu vor scăderea atât de uşor şi vizibil, cel puţin cele care sunt luate în considerare în acordarea de credite.

    Dacă stabilizarea dobânzilor pare să fie o certitudine pentru următoarea perioadă, pentru scăderea lor – astfel încât să se vadă şi mai ales să se simtă în ratele plătite la bancă – ar trebui ca inflaţia să se reducă semnificativ, ceea ce însă nu este în interesul companiilor şi nici al statului, care profită de această fereastră de oportunitate istorică, când firmele pot să crească preţurile semnificativ fără să întâmpine o rezistenţă majoră. Preţurile produselor şi serviciilor cumpărate de populaţie vor scădea doar “la reduceri”.

    În aceste condiţii lumea, companiile şi persoanele fizice trebuie să se obişnuiască cu noua realitate, în care dobânzile vor scădea mai greu, gradual şi, cel mai important lucru, va fi puţin probabil să ajungă la nivelurile de acum câţiva ani, respectiv din ultimul deceniu. Cine îşi mai aminteşte că la un moment dat ROBOR-ul era de 0,87%, aveam deflaţie, adică preţurile produselor scădeau şi nu creşteau, faţă de situaţia de acum, când ROBOR-ul este de 7,45%, iar inflaţia este de 16%.

    Dacă dobânzile nu mai cresc, este varianta cea mai fericită, înainte să sperăm la o scădere a lor.

    Aşa că, dacă piaţa se va stabiliza în primă fază, în cea mai bună variantă dobânzile de referinţă se vor duce spre 4-5% anul viitor, faţă de 6-8% acum.

    Acest lucru înseamnă că dobânzile efective (DAE) la creditele ipotecare/imobiliare se vor duce către 6-7%, faţă de 8-9% în prezent.

    Dar, cum spune Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cea mai mare de pe piaţă, cu toţii trebuie să înţelegem că dobânzile nu vor mai scădea la nivelurile anterioare.

    Din cauza triplării dobânzilor într-un an – ROBOR şi IRCC – cererea de ipotecare/imobiliare s-a redus destul de mult: pe de o parte clienţii nu se mai încadrează în noile condiţii de piaţă, creşterea IRCC-ului la 5,71% dând multe planuri de achiziţii peste cap, iar pe de altă parte dobânzile efective de plată (DAE) de 7,7-8,5% pe an, cu ratele lunare aferente de plată, îi sperie pe foarte mulţi.

    În acest moment, problema principală a băncilor, dar şi a clienţilor, este cum se acomodează cu noile rate de plată. Sunt clienţi care au luat credite pentru un apartament când IRCC-ul era de 1,08-1,25%, iar acum sunt loviţi în plin cu un IRCC de 5,71%, ca să nu mai vorbim că din T2 va creşte la peste 6%. Pe piaţă se desfăşoară o luptă de marketing între bănci pentru refinanţare, în sensul că dacă vrei o rată mai mică te duci cu creditul la o altă bancă, la refinanţare, care înseamnă nu neapărat o dobândă mai mică, ci reducerea ratei prin majorarea scadenţei creditului. La banca unde ai creditul, dacă te duci la refinanţare, înseamnă restructurarea creditului, iar banca trebuie să facă provizioane pentru diferenţa respectivă, ceea ce o dezavantajează.

    Dar după cum a pus la ZF Live Mircea Petrilă, un broker de credite, lumea s-a cam speriat acum, când a văzut până unde au crescut dobânzile, mai ales într-un an, şi s-a retras din achiziţia unui credit imobiliar. Dar el se aşteaptă ca din partea a doua a anului, când se va vedea poate o scădere a dobânzilor, lumea să revină în piaţă.

    Pentru cei cărora le este greu să se acomodeze cu noua situaţie, cu noile rate, cu noile dobânzi, dar au nevoie de o casă, soluţia este majorarea salariului la locul de muncă, schimbarea jobului pentru un salariu mai mare sau găsirea celui de-al doilea job timp de 2-4 ani, cel puţin până trece perioada critică actuală iar veniturile se mai redresează.

     

    La a doua întrebare, legată de evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară, situaţia este puţin blocată.

    Daniel Crainic, directorul de marketing al imobiliare.ro, cea mai mare platformă de listare a proprietăţilor imobiliare de pe piaţă, a spus la ZF Live că cererea şi oferta de apartamente şi case a scăzut după izbucnirea războiului, după creşterea inflaţiei şi a dobânzilor etc.

    Dar preţurile apartamentelor nu au scăzut, aşa cum se aştepta multă lume, ci dimpotrivă.

    Spre exemplu, conform datelor imobiliare.ro, în 2022 preţurile pe metrul pătrat au avut următoarea evoluţie:

    – În Bucureşti preţul mediu de vânzare a crescut cu 5%, de la 1.620 euro/mp la 1.704 euro/mp, din care, pe piaţa nouă, preţurile au crescut cu 7%, iar pe piaţa veche cu 1%.

    – În Cluj preţul mediu de vânzare a crescut cu 14%, de la 2.105 euro/mp la 2.410 euro/mp, din care creşterea pe piaţa nouă a fost de 23%, iar pe piaţa veche de 10%.

    – În Iaşi preţul mediu a crescut cu 11%, de la 1.203 euro/mp la 1.340 euro/mp, din care, pe piaţa nouă creşterea a fost de 11%, iar pe piaţa veche 11%.

    – În Timişoara preţul mediu a crescut cu 6%, de la 1.378 euro/mp la 1.454 euro/mp, din care creşterea pe piaţa nouă a fost de 10%, iar pe piaţa veche de 4%.

    Aşa că, chiar dacă este criză, preţurile pe piaţa imobiliară rezidenţială nu prea au şanse să scadă în acest an, mai ales dacă economia şi salariile vor creşte, iar inflaţia şi dobânzile vor scăderea.  

    Piaţa are bani, nu mai suntem ca în situaţia din 2009-2010, este adevărat că creşterea dobânzilor a afectat piaţa, dar în continuare oamenii au capacitate de plată.

    Preţurile pot să scadă doar dacă oamenii sunt daţi afară, ceea ce nu prea se întâmplă, dacă salariile sunt tăiate, ceea ce nu prea se întâmplă, sau dacă cursul leu/euro creşte semnificativ peste noapte (în 2009 a crescut cu 30% în câteva luni), ceea ce acum este puţin probabil să se întâmple.

    Trebuie să trecem cu bine primul trimestru din acest an şi să sperăm că războiul din Ucraina nu va lua o întorsătură dramatică, că inflaţia va intra pe un trend de scădere (nu ne aşteptăm la o scădere semnificativă, dar măcar să scadă), iar dobânzile să dea semne de scădere.

  • Claudiu Năsui: BNR creşte din nou dobânda. Asta înseamnă că cresc toate ratele

    „BNR creşte din nou dobânda. Asta înseamnă că cresc toate ratele. Pentru că ROBOR urmăreşte dobânda BNR. Iar IRCC este doar un ROBOR întârziat cu 6 luni. Deci dacă creşte dobânda BNR, creşte ROBOR şi apoi întârziat creşte şi IRCC”, a scris pe Facebook Claudiu Năsui.

    Conform acestuia, BNR face asta pentru a reduce banii din piaţă „pe care tot ei i-au tipărit. Mai ţineţi minte pandemia? Afaceri închise şi tone de bani tipăriţi. Calea sigură către distrugerea puterii de cumpărare. Prea mulţi bani care urmăresc prea puţine bunuri şi servicii”.

    Claudiu Năsui arată că nu este vina BNR că creşte acum dobânda, dar că e vina BNR că a acţionat ca un „pompier piroman”.

    „Ei dau foc, după care tot ei vin să-l stingă. Foarte bine că îl sting, dar mai bine nu dădeau foc de la început. Şi chiar şi stingerea asta a focului a început mult prea târziu şi mult prea anemic. Iar asta din motive 100% politice. Mai grav, chiar şi acum, acţiunea BNR e în contradicţie cu cea a guvernului, care el încă dă foc. Îndatorarea masivă a statului continuă, iar pentru asta BNR şi sistemul bancar tot măreşte masa monetară. Unul apasă pe frână, celălalt pe accelerat”, adaugă fostul ministru al Economiei.

    El spune că din toate astea pierd în primul rând toţi cei care s-au îndatorat.

    „Ei vor trebui să strângă cureaua, adică să-şi reducă consumul, ca să poată plăti ratele. Dacă nu plătesc rata la bancă îşi vor pierde casa/terenul/investiţia. În al doilea rând vor suferi investiţiile din privat. O dobândă mai mare înseamnă un cost al capitalului mai mare, ceea ce înseamnă mai puţine investiţii private. Ba chiar investiţiile începute nu se vor mai termina. Vor falimenta şi va veni acel val de falimente specific recesiunii”, arată Năsui.

    „Nu era mai bine doar să nu-şi crească statul cheltuielile în halul în care a făcut-o? Nu era mai bine să nu mai facă toate PNDL-urile, toate agenţiile noi de stat şi toate cheltuielile pe care le-au tot crescut? Factura pentru toate acestea încă nu a venit. Dar creşterea dobânzii de azi grăbeşte momentul în care va veni”, a mai scris Claudiu Năsui pe reţeaua de socializare.