BusinessMagazin

Tag: bani

  • Paradoxul miliardarilor: Mark Zuckerberg de la Facebook, cu o avere de 70 miliarde dolari, susţine impozitele masive pe averile bogaţilor. „Nimeni nu merită atât de mulţi bani”

    Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook şi al cincilea cel mai bogat om din lume, a luat decizia de a face public joi o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu un angajat, după ce înregistrări dintr-o sesiune similară din luna iulie au fost publicate online la începutul săptămânii.

    Potrivit CNBC, Zuckerberg a adresat o serie de subiecte şi chiar a comentat şi pe subiecte politice, înclinând spre platformele propuse de potenţialii candidaţi democraţi pentru alegerile prezidenţiale, Bernie Sanders şi Elizabeth Warren – doi oameni care propun taxarea averilor bogaţilor astfel încât să amelioreze problema distribuţiei averii în populaţie.

    Întrebat care este punctul său de vedere referitor la comentariile lui Bernie Sanders potrivit cărora miliardarii nu ar trebui să existe, omul de 69,4 miliarde de dolari a dat un răspuns neaşteptat.

    „Înţeleg de unde vine această propunere. Nu cred că am un anumit prag în cap cu privire la câţi bani ar trebui să aibă o persoană, dar la un anumit nivel nimeni nu merită atât de mulţi bani”, spune Mark Zuckerberg.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Opinie – Maxim Frolov, vicepreşedinte vânzări globale, Kaspersky Lab: Cinci greşeli care transformă trainingul de securitate cibernetică din companii într-o pierdere de bani

    În ciuda acestor estimări, unele companii sunt sceptice în ceea ce priveşte instruirea personalului în domeniul securităţii cibernetice. Mai exact, reprezentanţii lor cred că oamenii, fie că sunt conştienţi de potenţiale ameninţări, fie că nu sunt, vor face mereu greşeli. Nu este o risipă din banii companiei să investească în cursuri care nu generează rezultatele dorite?
    Adevăratul scop al instruirii în domeniul securităţii cibernetice este mai mult decât simpla conştientizare, este să schimbe comportamentul online al unui angajat, nu doar să informeze despre ameninţări şi măsuri.
    Bazându-ne pe mai mult de 20 de ani de cercetări în domeniul cibernetic şi furnizând servicii de securitate pentru a elimina „factorul uman“ dintre ameninţările cibernetice, am constatat că următoarele cinci greşeli pot face ca formarea în domeniul securităţii informatice să nu aibă rezultatele dorite.

    Formatul ineficient
    Învăţarea şi dezvoltarea în cadrul unei companii pot veni sub diferite forme: o prelegere ţinută de un angajat ori de un vorbitor extern sau un curs pe calculator. Un format de curs care se potriveşte unei firme s-ar putea să nu meargă pentru alta, astfel încât companiile ar trebui să aleagă un format care s-a dovedit eficient pentru atingerea unui anumit set de competenţe.
    Din experienţa noastră, o prelegere plictisitoare nu este potrivită pentru un curs de formare menit să îmbunătăţească abilităţile practice ale angajaţilor în materie de securitate cibernetică. Folosind un format online, puteţi îmbina mai multe tipuri de conţinut (video, text, teste) şi adăuga elemente de gamificare care transformă o lecţie dintr-o obligaţie plictisitoare în ceva mult mai amuzant şi interactiv. Mai mult, un curs online le permite angajaţilor să progreseze în ritmul propriu şi să dedice mai mult timp subiectelor complicate. Aceste lucruri sunt aproape imposibile atunci când angajaţii participă la cursuri tradiţionale.
    Aceeaşi calificare pentru toate rolurile
    Există convingerea că responsabilitatea securităţii informatice a unei companii le aparţine tuturor, deoarece acţiunile oricui pot afecta întreaga companie. Aşadar, este tentant să introduci cursuri de conştientizare în domeniul securităţii, cu scopul de a transforma fiecare angajat într-un profesionist în securitate cibernetică.
    Cu toate acestea, conţinutul unui curs de formare în domeniul securităţii, care ar fi util pentru anumiţi angajaţi, depinde de sistemele şi informaţiile pe care le au la dispoziţie. Să înveţi oamenii nişte lucruri pe care nu le vor folosi niciodată (în special la locul de muncă) nu este eficient din punctul de vedere al costurilor. Pur şi simplu, pentru a evita atacurile în masă, toată lumea ar trebui să ştie cum să identifice site-urile evident periculoase, cum ar fi cele care solicită actualizarea software-ului. Personalul care are acces la informaţii sensibile şi la sistemele de importanţă critică pentru afacere ar trebui să participe la un curs mai avansat şi să poată recunoaşte mesajele false personalizate.

    Excesul de informaţii
    Adesea, formarea în domeniul securităţii este concepută pentru a acoperi simultan toate subiectele importante. Însă acest tip de format nu produce mari schimbări de comportament, deoarece este puţin probabil să fie asimilate toate informaţiile.
    Conţinutul este reţinut cel mai bine atunci când este livrat în module mici. Dacă o lecţie scurtă (care nu va consuma mult din timpul de lucru) este dedicată unui singur subiect şi oferă un număr rezonabil de doze de informaţie, este mult mai probabil ca oamenii să poată să reţină cum ar trebui să reacţioneze în cazul unei anumite ameninţări.

    Lipsa de practică şi repetiţie
    Uneori există conţinut bun în traininguri, dar nu este memorat aşa cum ar trebui din cauza lipsei de repetiţie. Se ştie, însă, că repetiţia e mama învăţăturii.
    Cursurile de instruire în domeniul securităţii au adesea un public neinteresat, care poate ascultă instrucţiunile, dar nu este motivat să le înveţe. Companiile ar trebui, prin urmare, să ţină cursuri care fac ca subiectele să fie uşor de reţinut, subliniind aspectul cel mai important de mai multe ori. De exemplu, pentru a evidenţia importanţa parolelor complexe, acest subiect ar trebui să fie consolidat şi menţionat de mai multe ori pe tot parcursul cursului: în lecţii despre protecţia informaţiilor sensibile, social media, e-mail etc.

    Lipsa relevanţei pentru viaţa reală
    Modalitatea de rezolvare a problemei reprezentate de angajaţi poate părea evidentă – creşterea gradului de conştientizare şi informarea acestora cu privire la regulile şi politicile generale de securitate informatică. Din nefericire, această strategie nu va funcţiona atunci când scopul ar trebui să fie schimbarea comportamentului.
    Majoritatea angajaţilor nu au o pregătire în domeniul securităţii sau în IT, în general. Este posibil, prin urmare, să nu înţeleagă ce ar trebui să facă, dacă îi sfătuim să-şi menţină aplicaţiile actualizate şi să fie atenţi la deschiderea anexelor de e-mail suspecte. Pentru a depăşi această barieră de comunicare, pregătirea ar trebui să se realizeze prin simularea situaţiilor potenţiale cu care un angajat s-ar putea confrunta – cum ar fi lucrul cu e-mailuri sau navigarea pe internet în căutarea unui site pentru a-şi descărca serialele preferate.Pentru a avea succes, instruirea în domeniul securităţii informatice trebuie să se desfăşoare într-un mod care nu numai că acoperă toate subiectele esenţiale, ci le face uşor de înţeles şi de reţinut.
    Atunci când angajaţii sunt obligaţi să-şi petreacă ore întregi în sesiuni de training, pe un subiect care nu face parte din responsabilităţile lor, poate fi dificil pentru companii să se asigure că aceştia preiau recomandările. În schimb, dacă trainingul nu durează prea mult şi este uşor de înţeles, este mult mai probabil să ducă la un număr mai mic greşeli şi la o mai bună securitate.

  • Pădurile amazoniene ard cu bani de la cei mai mari finanţatori ai lumii, care cer altora să fie mai responsabili

    Bătălia contra defrişărilor în Brazilia preşedintelui extremist Jair Bolsonaro este o luptă împotriva reţelelor criminale şi corupţiei, contra politicienilor, miliţiilor şi cartelurilor de droguri. Este, de asemenea, o luptă contra capitalismului pur.
    În frunte cu Franţa şi Germania, G7, grupul celor mai industrializate naţiuni din lume, s-a angajat să contribuie la protejarea pădurii amazoniene în timp ce incendiile continuau să distrugă unul dintre cele mai importante ecosisteme din lume.
    Însă G7 nu poate finanţa cu succes protecţia pădurilor Amazoniei în timp ce băncile şi investitorii din aceste ţări continuă să finanţeze distrugerea lor, scrie EUobserver.
    În timp ce Emmanuel Macron şi Angela Merkel au reuşit să strângă de la G7 un sprijin modest de 22 milioane de dolari, pe care Brazilia preşedintelui extremist Jair Bolsonaro l-a respins, companiile financiare din aceste ţări finanţează fermele de bovine şi culturile de soia la o scară de miliarde de dolari în fiecare an.
    Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, BNP Paribas, una dintre cele mai mari bănci franceze, şi fondurile americane de investiţii BlackRock şi Vanguard deţin cumulat mai mult de 1,1 miliarde de dolari în datorii la cei mai mari cultivatori de soia şi la cei mai mari trei crescători de bovine şi au în portofoliu acţiuni în valoare de 6 miliarde de dolari la aceste companii. Preşedinţii BlackRock şi Vanguard sunt membri ai acum celebrei Business Roundtable, organizaţia liderilor din business din SUA care spune că responsabilitatea companiilor ar trebui să fie şi faţă de angajaţi, clienţi şi societate, nu doar faţă de acţionari.
    Sute de alte instituţii financiare mari din ţările G7 sunt acţionari importanţi şi creditori la firme care schimbă peisajul în Amazonia. Prin aceste participaţii şi deţineri de datorii, companii financiare din Franţa, Germania, SUA şi alte state mari finanţează aceste afaceri care se bazează pe defrişarea padurii amazoniene şi pe alterarea ecosistemelor învecinate la o scară de 2.000 de ori mai mult decât oferta de sprijin a G7.
    Zonele de pădure din Brazilia au fost incendiate intenţionat pentru a oferi terenuri pentru producţia agricolă. Totuşi, această producţie nu ar fi posibilă fără creditarea şi investiţiile venite din partea instituţiilor financiare de anvergură globală.
    Finanţatori şi investitori de talia BlackRock, BNP Paribas şi Deutsche Bank continuă să finanţeze companiile care beneficiază de defrişarea Amazonului, în ciuda dovezilor privind legăturile companiilor cu defrişările şi planurile viitoare de extindere a producţiei în zonele forestiere.
    Iată un exemplu: JBS, cel mai mare ambalator de carne din Brazilia, cu legături cunoscute cu despăduriri violente şi corupţia şi acuzat că foloseşte forţă de muncă în regim de sclavie, primeşte peste 20 miliarde de dolari sub formă de finanţare a datoriei de la instituţii financiare internaţionale. Numai Deutsche Bank deţine acţiuni în valoare de peste 38 mililoane de dolari la JBS.
    Finanţarea operaţiunilor de bovine ale JBS continuă chiar şi în condiţiile în care JBS are în plan noi instalaţii de ambalare a cărnii, încurajând extinderea creşterii animalelor pentru sacrificare în Amazonia şi biomul – complex de ecosisteme vast – Cerrado, extrem de important pentru planetă.
    Deşi producţia de bovine şi soia joacă un rol important în economia Braziliei, cercetările arată că există suprafeţe suficiente de terenuri potrivite pentru producţia agricolă, dar degradate, care ar putea permite  o producţie extinsă fără a sacrifica pădurile sau savanele. Finanţarea continuă a companiilor precum JBS vine în ciuda angajamentelor băncilor investitoare de a rezolva problema defrişărilor pentru producţia de materii prime precum soia şi carnea de vită.
    Spre exemplu, Deutsche Bank  are un cadru de politică socială şi de mediu care arată că este „de preferat” ca producătorii de soia şi bovine să aibă operaţiuni durabile.
    Însă o simplă preferinţă nu este suficientă. Atât timp cât activitatea de finanţare va continua să se îndrepte către companii care defrişează pădurea amazoniană şi alte zone valoroase pentru mediu, companiile vor continua să taie pădurile.
    Larry Fink, directorul executiv al BlackRock, companie care are sub administrare investiţii de 6.000 de miliarde de dolari, ţine ca publicul să ştie că îşi foloseşte influenţa enormă pentru a presa companii să „servească unui ţel social”. El le-a scris anul trecut firmelor în care fondul său investeşte să ia în considerare „impactul pe care-l au asupra mediului” şi ameninţările schimbărilor climatice.
    „Stakeholderii presează companiile să se implice în chestiuni politice şi sociale sensibile, mai ales când guvernele nu reuşesc să o facă eficient”, le-a comunicat investitorul firmelor.
    Astfel, problema finanţării conservării ecosistemelor alimentate de Amazon şi a combaterii incendiilor devine cum să se definanţeze distrugerea pădurii. Băncile şi toate instituţiile de finanţare trebuie să adopte politici mai puternice pentru a solicita companiilor să funcţioneze sustenabil.
    Profitând de nevoia de a avea acces la împrumuturi şi capital de afaceri fundamental, o bancă sau instituţie de finanţare poate face ca o companie să se confrunte cu presiuni pozitive pentru a adopta practici de aprovizionare şi producţie durabile.
    De asemenea, consumatorii joacă un rol indirect în finanţarea acestor companii prin intermediul fondurilor de pensii. Fondul de Pensii Canadian, de exemplu, deţine o participaţie de 40% în Glencore Agriculture, un trader de materii prime imens care defrişează cu bună ştiinţă pentru a produce soia în Amazonia, conform Bloomberg.
    A da vina doar pe fermieri pentru incendiile care distrug pădurea Amazonului înseamnă să ignori sistemul economic mai larg care închide ochii la, sau chiar recompensează, tăierea pădurilor.
    Dacă finanţatorii şi, la rândul lor, companiile pe care le finanţează ar solicita sisteme de asigurare pentru a împiedica aducerea pe pieţe a produselor care au legătură cu  defrişarea, implicaţiile ar fi resimţite pe întregul lanţ de aprovizionare, până la fermierii din teren.
    Aceşti finanţatori au puterea nu numai de a lăsa fără finanţare activităţile de defrişare, ci pot oferi stimulente financiare pentru o producţie durabilă. În timp ce o acţiune internaţională este necesară, în special din partea G7, leadershipul ţărilor ca Franţa şi Germania trebuie să fie însoţit şi de acţiunea comunităţii financiare din aceste ţări. În caz contrar, istoria se va repeta.
    După cum scrie Washington Post, crescătorii de bovine din Brazilia „şi-au împins efectivele în Amazon, defrişând complet şi arzând pădurea pe măsură ce avansează” pentru a răspunde cererii crescânde de carne de vită exportată de firmele braziliene în China, Iran, Egipt, Rusia şi Statele Unite.
    Aproximativ o treime din carnea de vită este exportată de JBS. În SUA, unul din importatori este chiar guvernul. Dar, chiar dacă Fink a cerut public liderilor de afaceri să ia în considerare impactul lor asupra mediului, BlackRock şi-a mărit participaţia la JBS cu 41 de milioane de dolari între 2016 şi 2018, conform cercetărilor publicate de Prietenii Pământului.
    Din documente reiese însă şi că BlackRock a votat contra alegerii a cinci din nouă directori ai JBS anul trecut în urma unui scandal de corupţie.
    Biroul pentru Jurnalism de Investigaţie, The Guardian şi Repórter Brasil au arătat în februarie că o companie gigant de ferme de bovine a fost amendată pentru defrişări în pădurea amazoniană a livrat sute de animale crescute în Amazonia altor ferme pe care firma le deţinea pentru îngrăşat. Bovinele au ajuns apoi la abatoarele JBS.
    BlackRock nu este singurul care a găsit oportunităţi de investiţii în fermele amazoniene. Cei mai mari 20 de investitori europeni şi americani ai JBS deţin aproape 500 de milioane de acţiuni la această companie, evaluată la 2 miliarde de dolari.
    Însă, alături de BlackRock, Capital Group, Fidelity Investments şi Vanguard au cele mai importante participaţii.
    În august, Business Roundtable, asociaţia executivilor multora dintre cele mai mari corporaţii americane, şi-a schimbat enunţul privind „scopul unei companii“. Astfel, spun liderii de business, deciziile nu ar mai trebui să ia în considerare doar cum să fie realizat profit pentru acţionari, ci să-i ia în calcul pe toţi cei care au interese la companie, adică pe angajaţi, clienţi şi societatea în general – stakeholderii.
    Amazonia a fost lovită de peste 74.000 de incendii de vegetaţie anul acesta, număr în creştere cu peste 80% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Multe dintre incendii sunt sezoniere, dar pentru o parte din ele au fost identificaţi ca vinovaţi crescători de vite care, încurajaţi de retorica anticonservaţionistă a preşedintelui Jair Bolsonaro, au folosit focul pentru a curăţa terenurile. Defrişările s-au accelerat de când Bolsonaro a preluat preşedinţia, notează Financial Times. De asemenea, de la venirea lui Bolsonaro agenţia guvernamentală care a amendat compania gigant pentru defrişare şi-a pierdut un sfert din finanţare. Preşedintele, fost ofiţer în armată cu înclinaţii de extremă dreapta, este poreclit „Căpitanul Drujbă”.

  • Nu ştii vreun business sigur, în care să bag nişte bani şi să nu fac nimic, dar să-mi aducă 10-20% pe an?!

    „Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.
    În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!
    Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.
    Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.
    Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.
    Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.
    Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.
    Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.
    Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.
    Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.
    Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.
    Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.
    Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.
    Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.
    Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.
    La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.
    Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi.

  • Nu ştii vreun business sigur, în care să bag nişte bani şi să nu fac nimic, dar să-mi aducă 10-20% pe an?!

    „Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.
    În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!
    Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.
    Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.
    Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.
    Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.
    Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.
    Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.
    Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.
    Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.
    Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.
    Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.
    Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.
    Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.
    Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.
    La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.
    Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi.

  • Satele superbe din România, unde o casă costă mai puţin decât un Logan

    Depare de forfota orasului, in sanul naturii langa o casuta din povesti, o iesire la iarba verde pare un vis frumos la care multi se gandesc, mai ales la sfarsit de saptamana. Pentru majoritatea, o astfel de evadare dintre betoane e cea mai buna metoda de reincarcare a bateriilor. Daca va doriti o casuta nu departe de Timisoara, unde sa va relaxati cateva zile pe saptamana, solutia ar fi o casa de vacanta.

    Daca privim preturile, ar fi chiar un moment bun sa investiti intr-o proprietate la tara, nu departe de Timisoara. Sa stiti ca oferta este chiar bogata, preturile mici, iar daca stiti sa negociati, puteti pune mana cu usurinta pe un chilipir.

    Preturile de pe site-urile imobiliare sunt orientative, mai mari decat cele practicate la fata locului. In realitate oferta e cu mult mai mare, in fiecare localitate exista cel putin 2-3 case de vanzare. Cele mai multe sunt case scoase la vanzare de copiii plecati la oras sau prin strainatate, dupa ce batranii, ramasi singuri acasa, s-au stins.

    Pe de alta parte, exista si case pentru care preturile sunt nerealist de mari, proprietarii fiind convinsi ca vor obtine bani frumosi pe gospodariile lor, asta dupa ce au trecut prin euforia preturilor din varful boomului imobiliar al anilor 2006-2008.  Sunt prea putini cei dispusi sa plateasca zeci de mii de euro pentru o casa batraneasca, fie ea si din caramida, dotata cu toate acareturile, intrucat e mai rentabila constructia unei case noi, dupa standardele de confort actuale, decat achizitia unei case vechi si scumpe.

    Exceptandu-i pe cei care cer dar nu primesc pretul cerut…ajungem la chilipiruri, care pornesc de la 4-5.000 de euro si ajung pana la 15.000 de euro pentru casute modeste, dar decente si absolut suficiente pentru un orasean care viseaza doar la un colt de „tara” unde sa poata trage la final de saptamana si sa se bucure de liniste si aer curat.

    Anunturile de vanzare din ziare sau de pe internet reprezinta doar o mica parte din oferta reala de case si, in general, au preturi mai mari.  Situatia se schimba atunci cand mergeti la fata locului sa va interesati si descoperiti ca exista mult mai multe optiuni, la preturi mai bune. Acestea nu sunt niciodata fixe si veti avea o marja mare de negociere.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

  • Câţi bani sunt dispuşi să cheltuie studenţii români pe locuinţele închiriate

    Cei mai mulţi studenţi aflaţi în căutarea unei locuinţe în chirie şi-ar dori să găsească o garsonieră, să împartă spaţiul închiriat cu un coleg de apartament şi să aibă un contract de închiriere pentru o perioadă de un an. Ce bugete şi ce preferinţe au studenţii români atunci când vine vorba de locuirea în chirie sunt informaţiile scoase la iveală de studiul OLX Imobiliare „Student român, caut garsonieră în chirie”.

    Cei mai mulţi studenţi locuiesc în chirie (87%), în cămin (8%) sau cu familia (3%), iar principalele oraşe în care aceştia studiază sunt Bucureşti (20%), Iaşi (15%), Cluj-Napoca (13%), urmate de Braşov (8%) şi Timişoara (7%), după cum reiese din studiul OLX Imobiliare „Student român, caut garsonieră în chirie”.
    Întrebaţi ce îi împiedică să locuiască în chirie, cei mai mulţi dintre studenţii care stau în cămin s-au referit la costurile mari (86%) şi la faptul că e mai distractiv să stea în cămin (6%). Cei care locuiesc alături de familie au declarat că nu stau în chirie tot din cauza costurilor mari (86%), dar şi din cauza responsabilităţilor implicate de acest tip de locuire (11%).

    Peste jumătate dintre cei aflaţi în căutarea unei locuinţe în chirie au spus că au un buget lunar de 100-200 euro (55%). Pe locul doi s-au situat cei care vor să aloce 201-300 euro pentru chiria lunară (23%), urmaţi de cei care au un buget sub 100 euro (15%). Pe de altă parte, 7% dintre aceştia sunt dispuşi să aloce un buget de peste 301 euro pentru chiria lunară.

    În ceea ce priveşte bugetul pentru întreţinere, 55% dintre studenţi au declarat că alocă o sumă cuprinsă între 100 şi 200 lei pe lună. Cei care pot aloca între 201 şi 300 lei au reprezentat 22% din total, iar cei care pot plăti peste 300 lei – 8%. În acelaşi timp, 15% dintre studenţi au declarat că vor să plătească sub 100 lei pentru întreţinerea lunară.

    Atunci când vine vorba de tipul de locuinţă pe care şi-l doresc, 54% dintre respondenţi au declarat că îşi caută o garsonieră, 39% – un apartament cu două camere şi 5% – un apartament cu trei camere. Cei mai mulţi studenţi îşi doresc să locuiască timp de un an în locuinţa pe care o vor găsi (37%), în timp ce 27% îşi doresc să stea unul sau doi ani, procentaj care rămâne valabil şi în cazul celor care vor să stea peste doi ani. Numai 9% vor să stea sub un an în viitoarea lor locuinţă în chirie.

    Cât despre zona pe care o preferă, cele mai importante criterii pe care le iau în considerare studenţii sunt preţul accesibil, accesul la mijloacele de transport şi apropierea de facultate. Întrebaţi care sunt aşteptările de la proprietatea pe care o vor închiria, studenţii care au participat la realizarea studiului au mai menţionat costurile rezonabile, proprietarul – mai precis cât de prietenos este acesta, dar şi confortul.

    Aproape jumătate dintre studenţi vor împărţi locuinţa cu un coleg de apartament (49%), 31% vor locui singuri şi doar 8% vor sta cu doi colegi de apartament. „Începutul de toamnă marchează mereu o perioadă mai efervescentă în sectorul imobiliar, iar acest lucru este generat şi de valul de studenţi care se mută în oraşele universitare. Am profitat de acest moment cheie pentru a descoperi care sunt alegerile pe care le fac tinerii care se mută în chirie, ce criterii iau în considerare, dar şi care sunt bugetele lor. În urma studiului derulat pe OLX.ro, am aflat mai multe lucruri interesante, printre care faptul că studenţii îşi aleg zona în care vor să locuiască în funcţie de preţ, accesul la mijloacele de transport şi apropierea de facultate. Am mai aflat, de altfel, că cei mai mulţi studenţi vor locui împreună cu un coleg şi caută apartamente cu un buget lunar de sub 200 de euro”, a declarat Mihai Sava, Real Estate Business Manager OLX Group.

    Studiul a fost derulat pe parcursul lunii septembrie 2019, printr-un chestionar online aplicat vizitatorilor OLX.ro şi a implicat 670 de respondenţi, bărbaţi şi femei, cu vârste de peste 18 ani, din diferite zone ale României.  

     

     

  • “România fără clanuri”: Cumpănaşu vrea să revoluţioneze politica locală, dar primeşte bani lunar de la mai multe instituţii. Venitul mediu lunar ajunge la 19.000 de euro

    Alexandru Cumpănaşu, care îşi propune să candideze la alegerile prezidenţiale de anul acesta, are o avere impresionantă.
     
    Potrivit declaraţiei de avere depusă la Biroul Electoral Central pe 22 septembrie, Cumpănaşu deţine două terenuri (ambele intravilane, cu o suprafaţă de 250 de metri fiecare), patru apartamente (78,92 mp, 164,39 mp, 153,70 mp respeciv 228,05 mp) şi două case de locuit (171,96 mp şi 78,42 mp). 
     
    Alexandru Cumpănaşu deţine două autoturisme – un Subaru achiziţionat în 2008 şi un Mercedes cumpărat în 2018.
     
    În ceea ce priveşte activele financiare, candidatul la alegerile prezidenţiale are un cont curent deschis la BCR (în valoare de 200.862 lei la data depunerii declaraţiei de avere) şi două depozite bancare la Credit Europe Bank (17.000 euro, respectiv 60.000 lei la data depunerii declaraţiei).
     
    La capitolul datorii, Cumpănaşu a notat suma de 300.000 de euro (creditor o persoană fizică) şi cea de 171.000 de lei, credit contractat de la ING cu scadenţa în 2023. Cumpănaşu a acordat un împrumut de 152.972 de lei Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei.
     
    La capitolul venituri realizate, Cumpănaşu a încasat în 2018 următoarele sume: 66.762 lei de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), 78.983 lei de la Romaqua Group SA, 8.000 lei de la Asociaţia de Acreditare din România şi 58.800 lei de la UEFISCDI. La secţiunea venituri din activităţi independente, Cumpănaşu a declarat următoarele: 580.262 lei încasaţi pe drepturi de autor de la Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei; 47.000 de lei pe drepturi de autor de la Asociaţia Centrul pentru Integritate; 120.000 lei pentru prestări servicii de la CNCIR SA; şi 66.878 lei, tot pentru prestări servicii, de la Asociaţia de Acreditare din România. Cumpănaşu a mai încasat, anul trecut, peste 106.000 lei din două contracte de închiriere a unor bunuri.
     
    Toate informaţiile provin din declaraţia de avere depusă de Alexandru Cumpănaşu la Biroul Electoral Central, care poate fi consultată aici: http://prezidentiale2019.bec.ro/wp-content/uploads/2019/09/da_cumpanasu.pdf

  • Mesajul şocant al celei mai tinere activiste : “Suntem la începutul unei dispariţii în masă şi tot ce puteţi face este să vorbiţi despre bani “

    Plângerea a fost depusă la scurt timp după ce Thunberg a ţinut un discurs prin care i-a mustrat pe liderii mondiali prezenţi la Summit-ul ONU pentru Acţiunea Climatică de la New York.

    Pe un ton furios Greta Thunberg le-a spus liderilor mondiali că „nu îi va ierta niciodată” pentru că nu au reuşit să oprească schimbările climatice: “Suntem la începutul unei dispariţii în masă şi tot ce puteţi face este să vorbiţi despre bani şi să spuneţi basme despre o creştere economică eternă”, a declarat luni adolescenta suedeză la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. “Cum îndrăzniţi?”, a adăugat Thunberg.

    „Mi-aţi furat visele şi copilăria cu cuvintele voastre goale – şi totuşi, sunt unul dintre norocoşi”, a declarat luni Thunberg. „Oamenii suferă, oamenii mor”, a afirmat acesata.

    Petiţia numeşte cinci ţări – Germania, Franţa, Brazilia, Argentina şi Turcia – despre care spun că nu şi-au respectat obligaţiile în temeiul Convenţiei privind Drepturile Copilului, un tratat privind drepturile omului vechi de 30 de ani, care este cel mai ratificat din istorie.

    Plângerea vine în contextul în care Organizaţia Naţiunilor Unite găzduieşte un Summit pentru Acţiuni Climatice în prima zi a Adunării Generale, în care zeci de lideri mondiali îşi prezintă măsurile pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon din ţările lor.

    Cu ocazia unei conferinţe de presă de peste culme, Thunberg şi ceilalţi copii care s-au alăturat petiţiei şi-au exprimat frustrarea neplăcută de lipsa de urgenţă manifestată de liderii mondiali în lupta împotriva schimbărilor climatice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Banca europeană care vă plăteşte ca să luaţi o locuinţă cu bani împrumutaţi: oferă credite ipotecare cu dobândă negativă, de minus 0,5%

    O bancă daneză oferă credite ipotecare cu dobândă negativă, ceea ce înseamnă că clienţii sunt plătiţi pentru cumpărarea de proprietăţi cu bani împrumutaţi, relatează Huffington Post.

    Jyske Bank, a treia cea mai mare bancă independentă din Danemarca, a anunţat săptămâna trecută că potenţialii cumpărători de locuinţe pot lua o ipotecă pe 10 ani cu rată fixă, cu o dobândă de minus 0,5%.

    Instituţia financiară consideră că rata negativă a creditului va acţiona ca o subvenţie pe perioada rambursării, clienţii plătind ceva mai puţin decât suma datorată iniţial.

    Măsura va stimula potenţialii cumpărători să continue să investească în imobiliare, împrumutând într-un moment în care banii sunt mai ieftini ca niciodată în Danemarca.

    Instituţiile financiare pot face bani chiar dacă ratele dobânzilor sunt negative. De exemplu, dacă o bancă împrumută de la banca centrală cu o rată a dobânzii de minus 1 la sută şi oferă bani unui client cu minus 0,5 la sută, realizează o marjă de profit de 0,5%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro