Tag: avocat

  • Avem un nou refugiat în Costa Rica. “Îi este imposibil să ajungă în România: S-au desfiinţat cursele maritime”

    Apărătorul a menţionat că Bica este refugiat în Costa Rica şi a cerut date privind aplicarea protocolului. Instanţa supremă a decis, ulterior, amânarea termenului din dosarul Alinei Bica până pe 16 mai, dispunând solicitarea de informaţii de la DNA privind modalitatea în care s-a aplicat protocolul SRI-Parchetul General în acest caz. Judecătorii spun că Bica nu e refugiat în Costa Rica
     
    “Doamna Bica are statut protejat şi este refugiat în Costa Rica. Reşedinţa sa este acum este în San Jose”, a spus avocatul în sala de judecată.

    Alina Bica ar refugiat din luna ianuarie, avocatul ei prezentând documente pe care le-ar fi luat de la jurnalista Sorina Matei, căreia Bica i le-ar fi trimis traduse, potrivit celor spuse de avocat în sala de judecată.

    Avocatul Alinei Bica a solicitat ÎCCJ transmiterea unei adrese la DNA prin care să se ceară informaţii referitoare la aplicarea protocolului SRI-Parchetul General în cazul ei. Mai exact, apărătorul cere să afle daca ofiţerii SRI au făcut acte în acest dosar, solicitând în acest context amânarea şedinţei de judecată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Cine este omul care conduce 32.000 de oficiali ai Uniunii Europene

    Despre Martin Selmayr se spune de mult timp că este omul care face jocurile în Comisia Europeană. |ncă de când era şeful de personal al lui Juncker, Financial Times scria despre el că multe voci puternice îl consideră drept cel mai influent om din Comisie şi îl compară cu celebrul Rasputin.

    Ascensiunea lui Selmayr în Comisia Europeană a fost fulminantă, iar ultimul succes, prin ocuparea poziţiei de secretar general, a dat naştere unor controverse, unii membri ai Parlamentului European caracterizând numirea lui Selmayr ca fiind un conflict de interese, potrivit The Guardian.

    Martin Selmayr, un avocat ”dependent de muncă“, s-a născut la 5 decembrie 1970 într-o familie cu educaţie de nivel înalt. Tatăl său, Gerhard, de meserie avocat, a fost consilierul preşedintelui german Karl Carstens înainte să înceapă o carieră strălucită în conducerea unor universităţi de top.

    Martin, urmând cariera tatălui său, a studiat dreptul la Geneva, apoi a trecut prin mai multe universităţi, precum Bonn, Berlin, München sau Passau, unde a obţinut doctoratul.

    Martin Selmayr este considerat un personaj care are un rol cheie şi în negocierile privind Brexitul. Deşi Brexitul este văzut ca o lovitură pentru Uniunea Europeană, Selmayr vede în asta oportunitatea de a da un impuls proiectului european şi de a întări Uniunea Europeană fără Marea Britanie, cel mai şovăitor stat membru.

    ”Am văzut că există o mare neînţelegere între Marea Britanie şi restul Uniunii. Pentru germani sau francezi este de neînchipuit să privească proiectul european drept o simplă piaţă. Piaţa este doar un instrument pentru realizări mult mai măreţe“, spunea Selmayr, potrivit Financial Times.

    În Londra, la King‘s College, acesta a avut parte de o experienţă care urma să-şi pună amprenta pe formarea sa politică, intrând prima oară în contact cu euroscepticismul britanic în persoana lui Margaret Thatcher. Selmayr a fost martorul unui ”asasinat politic“, în care Margaret Thatcher l-a subminat pe succesorul său, John Major, şi proiectul european: ”Suntem singura ţară europeană care nu a fost invadată de 1.000 de ani şi ne-am dezvoltat apetitul pentru a ne conduce singuri afacerile“.

    Martin Selmayr a lucrat pentru Banca Centrală Europeană între 1998 şi 2000, apoi s-a alăturat conglomeratului media Bertelsmann în funcţia de consilier. Până în 2003, a ajuns vicepreşedintele consiliului pe teme legale şi şeful biroului din Bruxelles.

    În 2004 s-a alăturat Comisiei Europene; a jucat mai multe roluri, la început fiind purtător de cuvânt şi responsabil de relaţiile cu publicul şi media, apoi primind funcţia de şef de cabinet al comisarului european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding.

    A fost numit de către Comisie consilier-şef al Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECFIN) şi director al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

    |n campania electorală a lui Jean-Claude Juncker pentru preşedinţia Comisiei Europene, Selmayr a fost ales preşedinte de campanie. După câştigarea alegerilor şi începerea mandatului la 1 noiembrie 2014, Juncker l-a numit pe Martin Selmayr şef al cabinetului său şi şef de personal.

    Într-o conferinţă de presă din februarie anul acesta, Jean-Claude Juncker anunţa, spre surprinderea tuturor, că a ţinut un secret: secretarul general al Comisiei Europene, Alexander Italianer, vrea să se retragă şi Martin Selmayr urmează să-i ia locul. S-a aflat atunci că Selmayr aplicase pentru poziţie şi a şi primit-o.

    S-a sugerat că singurul oponent al acestuia şi-a retras candidatura, iar astfel Selmayr a avut drumul liber spre poziţia de secretar general în cadrul Comisiei Europene. De asemenea, au  mai existat acuzaţii conform cărora membri ai Comisiei Europene au primit impulsuri care să-i determine să uşureze calea lui Selmayr, ceea ce ar fi o gravă încălcare a legilor europene.

    |n urma controverselor, Comisia Europeană a lansat un comunicat în data de 25 martie 2018: ”Comisia Europeană confirmă: Numirea domnului Selmayr ca secretar general s-a făcut conform tuturor dispoziţiilor legale“, apoi a arătat că ultimii trei predecesori ai acestuia au fost numiţi în aceeaşi manieră.

    Înainte de lansarea comunicatului, Jean-Claude Juncker şi-a exprimat solidaritatea cu Selmayr în faţa colegilor de partid: ”Dacă Martin Selmayr pleacă, voi pleca şi eu“, potrivit Politico. Un zâmbet scurt este reacţia lui Selmayr când este întrebat de poreclele de temut pe care le primeşte, care variază de la ”Rasputin“ la ”Monstrul“, o denumire afectuoasă utilizată de şeful acestuia.

    ”Dacă te uiţi la viaţa lui Rasputin, comparaţia poate fi un compliment sau nu, la fel şi comparaţia cu Lenin. Dacă se referă la faptul că este un manager eficient şi că nu este un laş, sunt de-acord cu asta. Nu poţi să conduci Comisia Europeană ca pe o şcoală Montessori“, răspunde Selmayr.

    Wolfgang Schäuble, preşedintele Camerei Federale a Parlamentului Germaniei, a încercat să-l caracterizeze printr-o glumă pe şeful de personal al lui Juncker: ”Ştiţi care este diferenţa dintre Selmayr şi Dumnezeu? Dumnezeu conştientizează că nu este Selmayr“.

    Răspunsul la întrebarea ”cine este Martin Selmayr“ diferă în funcţie de persoana întrebată. Admiratorii, precum mentorul său Elmar Brok, membru german al Parlamentului European, l-ar descrie pe Selmayr ca pe un geniu strategic zelos la locul de muncă şi cu simţ politic, care obţine rezultate cu mult mai bune decât media oficială, scrie BBC.

    În schimb, criticii spun despre noul secretar general al Comisiei Europene că atitudinea sa de ”a nu lua prizonieri“ a mers prea departe.
     

  • Descindere a agenţilor FBI la biroul avocatului personal al preşedintelui SUA/ Donald Trump acuză că acţiunea FBI-ului este un “atac la adresa ţării”

    Procurorii federali din Manhattan au obţinut un mandat de percheziţie pe baza unor informaţii primite de la procurorul special Robert Muller, potrivit avocatului lui Cohen, care a catalogat percheziţia drept “complet inadecvată şi deloc necesară”.

    Percheziţia nu pare să aibă direct legătură cu ancheta procurorului special Robert Muller privind presupuse contacte între apropiaţi ai liderului de la Casa Albă şi oficiali ruşi în timpul campaniei prezidenţiale din 2016.

    Potrivit unei surse citate de cotidianul american, agenţii FBI au preluat o serie de documente din biroul avocatului, inclusiv unele referitoare la presupuse tranzacţii către o actriţă de filme pentru adulţi, Stormy Daniels, care pretinde că ar fi avut în trecut o relaţie amoroasă cu Trump.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • George şi Amal Clooney au donat 500.000 de dolari unei iniţiative împotriva portului de armă

    “Amal şi cu mine ne simţim extrem de inspiraţi de curajul şi elocvenţa acestor tineri şi tinere de la Liceul Stoneman”, a explicat George Clooney într-un comunicat, publicat marţi de site-ul specializat în ştiri din domeniul cinematografiei Deadline.

    “Familia noastră va fi prezentă pe 24 martie alături de această incredibilă generaţie de tineri din toată ţara şi, în numele copiilor noştri, Ella şi Alexander, vom dona 500.000 de dolari pentru a ajuta acest eveniment revoluţionar. Viaţa copiilor noştri depinde de el”, a mai spus actorul.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care se înfiinţează Avocatul Copilului

    „Domeniul privind apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului este coordonat de un adjunct al avocatului Poporului, denumit în continuare Avocatul Copilului. Avocatul Copilului, sub coordonarea Avocatului Poporului, acţionează în scopul promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susţine şi încurajează respectarea şi promovarea drepturilor copiilor”, se arată în textul legislativ.

    Senatul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului în 11 decembrie 2017, în calitate de for decizional.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un jurnal a fost găsit asupra medicului Mihai Lucan. Ce i-ar fi cerut doctorul avocatei sale

    Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanţa de reţinere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziţia corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal şi suma de 5.000 euro, au declarat , pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

    Potrivit surselor citate, în jurnalul medicului ar fi nume cunoscute şi idei pe care acesta dorea să le pună în aplicare. Printre numele depistate în document, ar fi cel al şefului DIICOT, Daniel Horodniceanu, fiind nemulţumit că nu reuşea să afle informaţii despre acesta. O altă persoană al căruit nume l-ar fi avut notat în carnet este procurorul DIICOT care instrumentează cauza în care este cercetat, Lucan având informaţii că este vizat de o anchetă, motiv pentru care ar fi s-ar fi documentat în ceea ce îl priveşte pe magistrat, aflând toate detaliile din viaţa lui.

    Totodată, potrivit surselor judiciare menţionate, medicul ar fi notat în jurnal că avocata sa trebuie să facă un cerc protector în jurul lui, să aibă un cerc relaţional cu oameni din sistemul judiciar şi de apărare (procurori, judecători, poliţie şi SRI)

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee a început pe data de 21 iunie la Sidney.

  • Cine sunt cei trei responsabili pentru modificările legile justiţiei?

    Uniunea Salvaţi România a publicat pe pagina de Facebook a partidului cine sunt cei trei responsabili PSD-ALDE-UDMR pentru modificările legilor justiţiei în Comisia specială. Prima lege a fost finalizată şi va fi votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.

    “Nu este deloc surprinzător că această lege conţine modificările ce încalcă decizii ale Curţii Constituţionale, deşi scopul Comisiei speciale era punerea în acord a legii cu deciziile CCR! Paradoxul a devenit strategie politică de la preluarea puterii de către coaliţia PSD-ALDE-UDMR”, au scris reprezentanţii USR pe reţeaua de socializare

    Pe 15 noiembrie a inceput dezbaterea pe Legile justiţiei in Comisia specială condusă de fostul ministru Florin Iordache. Aceasta are drept scop punerea în acord a Codului Penal şi de Procedură Penală cu deciziile Curţii Constituţionale

    Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, i-a recomandat ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în întrevederea avută marţi la Bruxelles, să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt, a anunţat, miercuri, Tudorel Toader.

    Ministrul Justiţiei a anunţat că a discutat, punctual, în amănunt, cu prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, cele mai sensibile propuneri din proiectul de lege pentru modifcarea legilor justiţiei. Una dintre a vizat şi procedura de numire a procurorilor şefi de parchete.

    “O temă sensibilă care a fost discutată, aceea privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Avem MCV-ul, avem cele 12 recomandări. Faptul că sunt 12 nu înseamnă că există o ierarhie, că e prima, că e a 12-a, au egală măsură, aceeaşi importanţă şi cu aceeaşi obligaţie ne îndeplinim respectivele condiţionalităţi. Recomandarea numărul 1 spune că trebuie să găsim o modalitate transparentă, robustă de numire a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin consultarea Comisiei de la Veneţia. Ştiţi că am redactat la nivelul ministerului Justiţiei un draft de solicitare de aviz, care se află în momentul acesta la comisia specială, pentru modificarea codurilor, legilor justiţiei. Discuţia cu Timmermans, cu prim-vicepreşedintele, referitoare la avizul Comisiei de la Veneţia, are în vedere această primă recomandare, aviz privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt”, a declarat, miercuri, ministrul Justiţiei.

    Tudorel Toader a precizat că a fost discutat la Bruxelles şi statutul Inspecţiei Judiciare, respectiv cele trei variante posibile şi anume Inspecţia Judiciară să rămână la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Inspecţia Judiciară să treacă la Ministerul Justiţiei sau să devină o autoritate autonomă, cu statut distinct.
     

  • Plusurile şi minusurile săptămânii care se încheie

    + Proiectul de lege privind înfiinţarea Avocatului Copilului, în cadrul instituţiei Avocatului Poporului, a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Scopul instituţiei este de a acţiona în scopul apărării, promovării şi protejării drepturilor copiilor.

    + Proiectul de lege privind înfiinţarea Avocatului Copilului, în cadrul instituţiei Avocatului Poporului, a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Scopul instituţiei este de a acţiona în scopul apărării, promovării şi protejării drepturilor copiilor.

    + Grupul italian de utilităţi Enel va investi circa 400 de milioane de euro în digitalizarea reţelelor şi a proceselor din activitatea de distribuţie din România de la începutul anului viitor până în 2020, după cum au anunţat oficialii companiei în cadrul evenimentului Capital Markets Day, desfăşurat la Londra.

    + Staţiunea Sinaia a fost premiată în cadrul Galei World Ski Awards, din Austria, acesta fiind primul an în care România este inclusă pe lista nominalizărilor. în competiţie, alături de Sinaia, care a fost desemnată cea mai bună staţiune de schi din ţară, au intrat alte nouă localităţi din România.

    + Simona Halep (26 de ani) se află în fruntea clasamentului pentru a 7-a săptămână la rând, având cu 40 de puncte mai mult decât urmăritoarea Garbine Muguruza din Spania. Astfel, Halep e sigură că va trece peste Pliskova în topul jucătoarelor care au stat cel mai mult pe locul 1 WTA (sportiva din Cehia a fost lider mondial pentru 8 săptămâni la rând).

    + Numărul întreprinderilor active a crescut în 2016 faţă de anul precedent cu 2,5%, la 500.428 de unităţi, iar cel al salariaţilor cu 1,7%, la 3,9 milioane de persoane.

    + Camera Deputaţilor a adoptat OUG nr. 55/2017 prin care este plafonată indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor la suma de 8.500 de lei, guvernul precizând, în actul normativ, că alte state membre ale UE au programe similare, însă nu la fel de ”generoase„ ca România.

    – Al patrulea director general la Tarom în mai puţin de trei luni. Werner Wolff, fost şef al reprezentanţei BMW Timişoara-Arad, a fost numit director general al Tarom de către Consiliul de Administraţie al companiei aeriene. Wolff este al patrulea director în mai puţin de trei luni, după ce Daniela Dragne a demisionat din funcţie.

    – Bucureştiul a fost exclus din cursa pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului; oraşele Milano, Amsterdam şi Copenhaga au trecut în turul al doilea de vot al Consiliului UE privind stabilirea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului, Bucureştiul nereuşind să treacă de primul tur. Ulterior, oraşul olandez Amsterdam a fost desemnat pentru a găzdui sediul instituţiei.

    – Aproape 40% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, iar circa 24% din români raportează o degradare a condiţiilor materiale, potrivit datelor din 2016, publicate într-o analiză realizată de Eurostat.

    – în 11 luni, prin 10 acte normative, au fost schimbate 261 de articole din Codul fiscal, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Naţional al întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR).

    – Bitcoin a scăzut sub valoarea record atinsă zilele trecută, de 8.000 de dolari, la începutul şedinţei de tranzacţionare de marţi, după ce a fost anunţat că au fost furate criptomonede tether în valoare de 31 de milioane de dolari.

    – Peste 60% din angajaţi susţin că obişnuiesc să îşi ia o zi de concediu pentru a merge la un interviu pentru alt loc de muncă, în timp ce 4 din 10 recunosc că preferă să inventeze scuze pentru a lipsi de la birou pentru interviu.

     

  • Opoziţia vrea să oprească Revoluţia fiscală. PNL pregăteşte o moţiune de cenzură şi cere implicarea Avocatului Poporului

    “Văzând calamitatea fiscal bugetară care riscă să lovească România, calamitate provocată de guvernul de habarnişti economici conduşi de Terente, PNL anunţă următoarele decizii: vom sesiza Avocatul Poporului în vederea atacului la CCR pentru neconstiuţionalitatea ordonanţei, în cazul în care va fi emisă; voi propune Biroului Politic Executiv care se întruneşte luni depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

    El a afirmat că moţiunea de cenzură reprezintă cea mai puternică armă a opoziţiei. “Suntem obligaţi să apelăm la acest instrument care este singurul care poate duce la căderea Guvernului”, a spus Orban, afirmând că “guvernarea PSD pune în pericol sănătatea economiei româneşti, veniturile cetăţenilor români, nivelul de viaţă al fiecărui român”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro