Tag: Africa

  • Şeful Google Europa nu ştie ce salariu are

    Matt Brittin, şeful Google Europa, nu ştie ce salariu are şi este acuzat de autorităţile britanice că trăieşte într-o altă lume, informează Mirror
    Multi-milionarul Matt Brittin, preşedintele Google Europe, Middle East şi Africa, nu a putut să le spună autorităţilor cât câştigă.

    „Ce salariu aveţi?”, a întrebat Meg Hiller, şefa comitetul.

    „O să dezvălui salariu dacă este un lucru relevant pentru acest comitet.”, a răspuns Brittin.

    „Dacă v-am întrebat înseamnă că este relevant”

    „Nu am o cifră exactă”, a spus Brittin.

    „Nu ştiţi cu cât sunteţi plătit?”

    „Nu am o cifră”, a repetat el „Dar pot să vă spun în privat dacă este relevant”, a adăugat el.

    Comisia s-a întrunit deoarece Google a fost de acord să plătească 130 mil. de lire sterline pentru a acoperi taxele neplătite din anul 2005.

     

  • El este cel mai bogat om din Africa. Singurul miliardar de culoare care este prezent în topul 50 al celor mai bogaţi oameni de pe planetă

    O singură persoană de pe continentul african se află în topul 50 al celor mai bogaţi oameni de pe planetă, iar aceasta este omul de afaceri nigerian, Aliko Dangote. Acesta are o avere estimată la 14.3 miliarde de dolari, adică 2.5% din PIB-ul Nigeriei, informează Business Insider.

    Dangote şi-a făcut averea din afacerile cu ciment, Dangote Cement, care a înregistrat vânzări de 2.4 miliarde de dolari anul trecut. Omul de afaceri deţine fabrici de ciment în mai multe ţări din Africa: Zambia, Senegal, Tanzania şi Africa de Sud.

    Dangote este cunoscut şi ca fiind  o persoană care este implicată activ în caritate, ce în calitate de preşedinte al fundaţiei Dangote supraveghează mai multe iniţiative în educaţie, agricultură şi sănătate. „Aliko este cel mai bogat om din Africa, iar afacerile sale stimulează creşterea economică de pe continent. Asta este impresionant, dar eu îl cunosc mai bine ca fiind un om ce se află în căutarea unei modalităţi de a reduce decalajul dintre mediul de afaceri privat şi sănătatea publică”, a spus Bill Gates despre Dangote.

    Omul de afaceri nigerian se află pe locul 49 în topul celor mai bogaţi oameni de pe planetă realizat de Wealth-X, companie de cercetare.
    Aliko Dangote este CEO-ul şi preşedintele companiei de 35 de ani.

  • Cum ar arăta harta globului pământesc dacă fiecare ţară s-ar pune în centrul lumii – GALERIE FOTO

    Harta lumii pe care o vedem în atlasele de geografie arată la fel indiferent de ţara de provenienţă sau cultură. De obicei, oamenii sunt egoişti şi mulţi se consideră centrul lumii aşadar cum ar fi dacă fiecare ţară (continent) s-ar pune în centrul lumii, astfel unele ţări ar juca un rol dominant în lume, iar altele au un rol mai mic şi s-ar situa la periferie. După cum se poate observa mai jos, hărţile lumii sunt diferite în funcţie de punctul de vedere (Rusia, Europa, Statele Unite ale Americi, Australia, Chile sau Africa de Sud).    

    Astfel pentru Rusia, axa verticală a lumii (de despărţire Vest/Est) trece prin Moscova. În acest fel America şi Australia se află la periferia lumii.

    Harta lumii pentru Europa arată că axa verticală trece prin Londra, America şi Australia sunt situate la periferie, iar linia Ecuatorului este mutată în jumătatea inferioară a hărţii, ceea ce face ca Africa, America de Sud şi Australia să pară mai mici în raport cu America de Nord şi Eurasia.

    La SUA, situaţia stă altfel. Axa verticală traversează Statele Unite, astfel SUA devine un fel de „insulă” îngrădită de Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic. La fel ca la Europa, ecuatorul este mutat în partea inferioară, iar America de Nord şi Eurasia par mult mai mari în raport cu dimensiunea Americii de Sud, Africii sau Australiei. În plus, pentru SUA, Rusia, India şi China sunt prezente de două ori (în vest şi în est).

    Pentru Australia situaţia se complică mai mult. Dintr-odată sudul devine nord şi harta se întoarce cu fundul în sus, iar Australia, China şi Indonesia ajung în centrul lumii. Poate vă întrebaţi de ce nordul se află în susul hărţi. Pe scurt, europenii au creat primele hărţi, iar navigatorii europeni se ghidau după steaua Polară, ce indică nordul geografic. Potrivit flourish.org, înainte de asta, în partea de sus a hărţii era estul. Un alt punct important pentru această hartă este apariţia Antarticii, regiune care nu apare pe hărţile de mai sus.

     

  • Retrospectiva 2015: Criza refugiaţilor

    Nu există imagine mai zguduitoare, mai reprezentativă pentru anul 2015, decât cea cu  trupul lui Alan Kurdi, copilul în vârstă de trei ani care s-a înecat în Mediterană şi care a fost descoperit pe o plajă din Turcia. Alan nu a fost singur, pentru că, potrivit UNICEF, cel puţin 185 de copii imigranţi au murit înecaţi în Marea Egee în timp ce încercau să ajungă pe cale maritimă din Turcia în Grecia. „În Marea Egee, aproximativ 30% dintre cei care au murit în acest an sunt copii. Ceea ce înseamnă 185 de copii din totalul de 590 de persoane decedate în estul Mării Mediterane în acest an“, a declarat Sarah Crowe, un purtător de cuvânt al UNICEF.

    Peste 250.000 de sirieni şi-au pierdut viaţa în conflictul armat care are loc în Siria din 2011, început cu proteste antiguvernamentale, înainte de a escalada în război civil. Alţi 11 milioane de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, iar peste 4 milioane au fugit din ţară, din cauza luptelor dintre forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad şi rebeli. La acestea se adaugă militanţii jihadişti ai grupării Stat Islamic, care controlează mari regiuni din Siria şi Irak, unde seamănă teroare. Statele Unite şi ţări partenere lansează atacuri aeriene împotriva forţelor Statului Islamic încă din septembrie 2014. Rusia a început la rândul ei, în septembrie, atacuri aeriene împotriva ISIS, la cererea preşedintelui Bashar al-Assad, şi a intensificat acţiunile în noiembrie, după doborârea unei aeronave ruseşti în Sinai de către islamişti şi a atentatelor de la Paris.

    În condiţiile uriaşului aflux de oameni, Uniunea Europeană a stabilit la un summit din luna septembrie redistribuirea obligatorie a refugiaţilor în statele membre. Potrivit planului CE, Germania şi Franţa urmează să accepte cele mai multe persoane, 31.443 şi 24.031. Spania, Polonia şi Olanda sunt următoarele, cu 14.931, 9.287 şi 7.214 de azilanţi. Sistemul obligatoriu de cote, contestat de unele state, precum Ungaria, are drept criterii populaţia, economia, şomajul şi acceptarea în trecut a unor refugiaţi de către statele membre. România, care s-a opus cotelor obligatorii, urmează să găzduiască 6.351 de azilanţi.

    Potrivit datelor ONU, războiul civil din Siria a făcut ca în ultimii cinci ani peste 4 milioane de oameni să se refugieze mai întâi în ţările vecine Turcia, Liban, Iordania şi Irak, iar apoi în Europa. În luna februarie, Turcia a devenit gazda celui mai mare număr de refugiaţi din lume, adăpostind 2,2 milioane de sirieni şi cheltuind 7,6 miliarde de dolari pentru asistenţa directă acordată acestora. La sfârşitul lunii noiembrie, Uniunea Europeană a încheiat un acord cu Turcia pe tema gestionării crizei migraţiei şi negocierilor de aderare, în care s-a angajat să îi acorde un ajutor de 3 miliarde de euro.

    Europenii, în frunte cu cancelarul german Angela Merkel, au fost supuşi unor presiuni puternice în gestionarea celui mai mare aflux de oameni de la al doilea război mondial încoace, cei mai mulţi prezenţi deja în Germania, unde Merkel depune eforturi importante în vederea unui acord cu turcii. Criza a fost exploatată de către opoziţii populiste şi a ridicat unele ţări împotriva altora, afectând totodată ideea frontierelor deschise, atât de preţuită de către membrii Uniunii.

    Măsurile pe care UE le-a adoptat în ultimele luni au contribuit prea puţin la preluarea controlului asupra afluxului, iar iarna, care poate diminua numărul migranţilor timp de câteva luni, înăspreşte situaţia zecilor de mii de oameni blocaţi după închiderea frontierelor în Balcani, sporind presiunea asupra liderilor europeni să găsească o soluţie. Europenii vor ca Turcia să cheltuiască noile fonduri europene – aproximativ 3 miliarde de euro în următorii unu-doi ani – pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale celor aproximativ 2,3 milioane de sirieni care trăiesc în prezent în Turcia, pentru ca aceştia să fie mai puţin dispuşi să urce în bărci şi să plece către coastele Greciei. UE doreşte de asemenea ca autorităţile turce să păstreze mai mulţi afgani şi alţi asiatici care traversează Turcia în drumul lor către Europa. Uniunea mai vrea ca Turcia să-şi asume angajamentul de a reprimi persoane care reuşesc să ajungă în Grecia, dar ale căror solicitări de azil politic sunt respinse.

    Criza refugiaţilor ar putea căpăta aspecte din ce în ce mai dramatice după atentatele teroriste din Franţa, de la începutul şi de la sfârşitul anului. Este vorba de masacrul de la birourile revistei de satiră Charlie Hebdo, din 7 ianuarie, care s-a sfârşit cu o uriaşă operaţiune a poliţiei şi două asedii, două zile mai târziu, dar şi de atacurile seara zilei de 13 noiembrie, din Paris, comise de islamişti înarmaţi şi sinucigaşi, care au lovit o sală de concerte, un stadion, restaurante şi baruri, provocând moartea a 130 de oameni şi rănirea altor câteva sute. Atacurile, comise de trei echipe coordonate, au fost descrise de preşedintele Francois Hollande drept un act de război organizat de gruparea Stat Islamic. Atacurile au fost cele mai sângeroase atentate din Uniunea Europeană după cel care au avut loc într-un tren la Madrid, în 2004.

  • Zece ani de carieră în Africa. „Cel mai greu lucru era că eram femeie, tânără, şi albă“

    În Asia – Filipine, în America Centrală – Haiti, în Europa – Grecia, România, Albania, Serbia, Moldova. În Africa – Ghana, Kenya, Tanzania, Uganda, Rwanda, Africa de Sud, Mozambic, Zambia, Malawi, Republica Democrată Congo. Nu, nu sunt destinaţii de vacanţă, ci locurile în care a lucrat până acum Diana Cazacu, care s-a stabilit în Olanda şi a înfiinţat de mai bine de doi ani o firmă de consultanţă în domeniul microfinanţării, AdVision Finance. După un asemenea traseu în carieră, alegerea ţării lalelelor şi a morilor de vânt pare puţin surprinzătoare, dar nu neapărat o decizie grea. „Închizi ochii şi pui degetul pe hartă“, glumeşte Diana Cazacu, care adaugă însă că decizia de a părăsi, cel puţin pentru moment, continentul negru se leagă de faptul că a hotărât, împreună cu soţul său, să ofere copilului lor o bază de educaţie europeană. Africa nu este doar continentul în care Diana Cazacu şi-a construit o carieră solidă, ci şi locul în care a trăit mai bine de zece ani; în Malawi l-a cunoscut pe soţul său, iar copilul s-a născut în Kenya, unde au stat câţiva ani înainte de a se muta în Mozambic şi, mai apoi, în Olanda.

    Cum a ajuns însă o absolventă de Relaţii Economice Internaţionale să lucreze în atâtea ţări africane? Pe scurt, cariera ei a început într-o firmă românească, Logimax, apoi, povesteşte ea, s-a îndrăgostit de microfinanţare, în Africa de Sud, şi firma americană Opportunity International a angajat-o pentru a face parte din echipa care demara activităţile bancare pe continentul negru.

    Spusă mai pe larg, la o discuţie de mai bine de două ore pe terasa unei cafenele din Capitală, povestea începe chiar din vremea facultăţii, când a lucrat vreme de trei ani la RAO, ca asistentă personală a proprietarilor firmei, Ovidiu şi Anca Enculescu. La absolvirea facultăţii a fost angajată la Logimax, o companie cu activităţi în asamblarea calculatoarelor şi care dorea să se extindă în domeniul de software bancar. În 1998, fondatorul companiei a angajat-o pe Diana Cazacu spunându-i că vrea să înfiinţeze un nou departament în cadrul firmei, deşi, povesteşte ea, nu avea cunoştinţe despre domeniul bancar. Firma a comandat de pe Amazon 30 de cărţi, toate în engleză, şi avea 30 de zile ca să le citească (i-a luat trei luni) şi să înveţe softul unei companii elveţiene, Temenos, cu care Logimax încheiase un parteneriat. „Mi-am dat demisia de vreo cinci ori în trei luni. Eram singură, nu era nimeni care să mă înveţe nimic. Dar am intrat în legătură cu Temenos şi oamenii de-acolo m-au ajutat să înţeleg softul.“ În mai puţin de doi ani de la angajarea la Logimax, a format o echipă cu 15 analişti şi programatori pentru implementarea de software bancar în trei bănci din România şi Moldova. Departamentul s-a dezvoltat atât de mult, încât divizia de hardware a fost desfiinţată şi firma s-a reprofilat pe furnizare de servicii de software bancar. În 2002, compania elveţiană Temenos, unul dintre cei mai importanţi furnizori de software bancar a preluat Logimax.

    CAPE TOWN ŞI MICROFINANŢAREA.

    Până la plecarea de la Logimax, Diana Cazacu a avut ocazia să intre în contact cu domeniul microfinanţării, foarte diferit de piaţa bancară la acel moment. „Acum se cam întrepătrund, adică instituţiile de microfinanţare primesc licenţe să opereze ca bănci peste tot în lume, şi băncile fac downscale. Pe atunci erau domenii cu metodologii şi tehnologii diferite. Piaţa de microfinanţare este mult mai mare decât cea bancară. E aproape nelimitată. Serviciile de software pe piaţa de microfinanţare constituiau de pe atunci o foarte bună idee de afaceri“. A plecat la un training, pentru softurile de microfinanţare ale Temenos, în Africa de Sud, în ianuarie 2000; trainingul a durat trei săptămâni şi avea loc în Cape Town, „unde era frumos, o locaţie perfectă să te îndrăgosteşti de Africa. În plus, m-am îndrăgostit de microfinanţare“.

    A cunoscut acolo un domn care lucra de vreo 30 de ani în domeniu, era foarte pasionat, canadian care locuia în Africa de Sud. Povesteşte că din discuţiile cu el şi-a dat seama că prin munca sa nu făcea nicio diferenţă în lume, cariera pe care începuse să o construiască o conducea către domeniul bancar, iar partea comercială nu o tenta prea tare. „În momentul în care am descoperit microfinanţarea am înţeles că pot să îmbin abilităţile pe partea operaţională în domeniul bancar cu ideea de a ajuta nişte oameni. Este vorba de credite foarte mici, de 100 dolari, acordate unor oameni foarte săraci. Am vizitat foarte mulţi clienţi şi am văzut care este impactul microfinanţării, cât de mult îi «ridică» pe oameni.“ Îşi aminteşte că a vizitat o femeie care avea şase copii şi luase trei credite de la un ONG; înainte să obţină finanţare, vindea pâine în pungi, dar o cumpăra din alte părţi, iar după al treilea credit avea cuptorul ei, făcea singură pâine şi avea trei copii din şase la şcoală – înainte nu-şi permitea să-i ţină la şcoală, pentru că în Africa nu există învăţământ gratuit. „Mi-am dat seama că în acest domeniu pot să fac ceea ce îmi place şi să am un scop în viaţă. Am întâlnit oameni care m-au judecat, întrebând de ce nu am făcut aceste lucruri în România, dar aceasta a fost oportunitatea pe care am întâlnit-o şi am luat-o.“ Iar la training, pentru că ştia bine sistemul, a devenit trainer în prima săptămână, „m-au scos de la bancă în faţă“; şi tot acolo a cunoscut reprezentanţi ai Opportunity International, organizaţie cu activităţi în domeniul microfinanţării în 27 de ţări. 

  • Care este cea mai bună companie aeriană a anului 2016?

    Air New Zealand a fost declarată cea mai bună companie aeriană a anului 2016 pentru al treilea an consecutiv, în vreme ce British Airways a părăsit top 10. Qantas Airways a urcat două poziţii şi ocupă locul al doilea în clasament, în vreme ce Etihad Airways compleatează podiumul.

    Premiile au fost acordate de AirlineRatings.com, care a luat în calcul mai mulţi factori, precum siguranţa pasagerilor şi experienţa din timpul zborului.

    Premiile acordate de AirlineRatings.com pentru anul 2016:

    Cea mai bună companie aeriană a anului: Air New Zealand

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea First Class: Etihad Airways

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea Business Class: Singapore Airlines

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea Economy: Air New Zealand

    Cea mai bună companie aeriană low-cost: Virgin America (The Americas), Scoot (Asia/Pacific), Kulula.com (Middle-East/Africa) and Norwegian (Europe)

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea Lounge: Qantas

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea Catering: Qantas

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea divertisment în timpul zborului: Singapore Airlines

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea echipaj de zbor: Virgin Australia/Virgin Atlantic
     

  • Fructul preferat al lumii este pe cale să dispară definitiv

    Este vorba despre banană, care, începând din anii ’60, este ameninţată de o ciupercă care a distrus culturile din sudul Asiei, din orientul Mijlociu, din Africa şi din Australia. Boala se numeşte Panama şi nu are leac; din această cauză, este doar o chestiune de timp până când culturile din America Latină, care exportă mai bine de jumătate din bananele consumate în lume, vor fi atacate.

    Boala a apărut în Indonezia şi de acolo s-a răspândit spre Taiwan, China şi apoi spre restul Asiei de Sud-Est. În prezent se află în Pakistan, Liban, Iordania, Oman şi Mozambic, dar şi în nordul Australiei.

    Răspândirea bolii este legată şi de modul în care bananele sunt cultivate: practic, sunt clone ale unui singur fruct, aşa că, în lipsa unei reproduceri normale, plantele nu se pot apăra împotriva bolii. Specialiştii spun că în următorii 50 de ani forma comercială a bananelor ar urma să dispară.

  • Imagini incredibile surprinse de un fotograf care a petrecut şapte ani alături de triburile africane

    Mario Gerth, 38 de ani, din Germania a călătorit pe continentul negru şapte ani de zile căutând şi fotografiind societăţile tradiţionale tribale africane. Oamenii din aceste comunităţi trăiesc simplu în case făcute din balegă de vacă, iar hainele sunt constituite din peiei de animale, informează Daily Mail.

    “Primul lucru pe care l-am observat a fost faptul că toţi aceşti oameni erau extrem de fericiţi, deşi trăiesc în condiţii grele”, a spus Gerth. “Triburile au fost vizitate de mai mulţi oameni din ţările civilizate şi au învăţat de la ei, dar sunt mulţumiţi cu stilul de viaţă simplu. Nu vor să se schimbe”, a mai spus el.

    Pentru a fi acceptat în interiorul triburilor, fotograful a mers însoţit de un ghid care i-a facilitat intrarea.

  • Viaţa minerilor din Africa care sapă cu unelte rudimentare pentru a scoate minereul necesar fabricării telefoanelor mobile – FOTO

    Coltanul este un minereu utilizat în fabricarea componentelor electronice ale telefoanelor. Minerii din Africa folosesc metode primitive pentru a extrage coltanul, minereu care se gaseste în aproape toate dispozitivele electronice din jurul nostru, în telefoane precum iPhone sau în laptop-uri, informează Daily Mail.

    În mina Luwow lucrează 1.400 de persoane, în jur de 12 ore pe zi şi folosesc unelte rudimetare (lopeţi şi ciocane) pentru a extrage minereul, apoi coltanul este separat de nisip şi pietre cu mâinile goale.

    Deşi coltanul este la mare căutare, minerii câştigă doar 5 dolari pe zi pentru 12 ore de muncă. Deşi suma este foarte mică, foarte multă lume este dispusă să muncească în mină, în aceste condiţii, deoarece salariul minim în Congo este de doar 3 dolari pe zi.

    “Materialele extrase din minele noastre sunt implementate în telefoanele din toată lumea”, a spus Jotham Uwemeye, secretar general al organizaţiei minerilor din Congo.

    Minerii cară saci cu minereu în spate pentru a-i depozita la kilometri distanţă. Acest colţ de lume este printre singurele locuri de pe glob de unde se poate extrage coltanul.

    După ce este rafinat, acesta este folosit in dispozitive electronice de toti producatorii importanti, precum Apple, Saumsung sau HP.

    “Apple îşi menţine angajamentul de a conduce dezvoltarea economică a Republicii Democratice Congo şi ţărilor învecinate. Fiecare muncitor merită să fie tratat cu demnitate şi respect”, au spus reprezentaţii Apple în februarie 2015.

    Coltanul extras din Congo este cunoscut drept ca un “mineral de conflict”, pentru că sunt este extras din zone de război. Însă mina Luwow nu intră în această categorie deoarece este controlată de un grup sprijinit de stat.

    GALERIE FOTO

  • Cum poate o afacere să profite de creşterea continentului unde românii sunt mai apreciaţi ca oriunde în lume?

    Discrepanţa dintre problemele continentului african şi creşterile sale economice fabuloase din ultimii ani este principalul motiv pentru care întrebarea „Care va fi viitorul africii?“ stă de multe ori înaintea afirmaţiei „Africa e viitorul“. Cum poţi, ca business românesc, să profiţi de creşterea unui continent unde românii sunt mai apreciaţi ca oriunde în lume?

    „În Africa trebuie să fii atent să nu jigneşti pe cineva şi să nu cumva să treci neobservat“, spune zâmbind Sorin Dumitrescu, în mijlocul unei tirade de sfaturi şi de observaţii despre modul cum trebuie să abordezi piaţa africană. Sorin Dumitrescu este de profesie medic şi, după un curs de medicină tropicală pe care l-a făcut în Egipt într-una din verile sale studenţeşti, a rămas conectat la Africa şi la oamenii de acolo, dar a şi dezvoltat o pasiune pentru cultura şi pentru oportunităţile pe care le oferă lumii creşterea economică a ţărilor africane.

    În galeria sa de artă de lângă piaţa Dorobanţi, deschide dulap după dulap în care stau bine păstrate diverse obiecte de cult din varii triburi africane, cutiuţe, pipe şi icoane, covoare de rugăciune sau sculpturi. Povesteşte cu răbdare despre fiecare şi despre modul cum învăţarea noţiunilor de bază ale unei culturi poate uşura semnificativ intenţiile de afaceri într-o ţară sau alta. „Sunt greşeli pe care le poţi face foarte facil şi care pot fi decisive, deşi foarte greu de înţeles pentru culturile occidentale“, mai povesteşte Sorin Dumitrescu, care consideră că Africa e o piaţă mai dificilă pentru business decât Orientul Mijlociu: „Africa e un continent pentru care trebuie să te pregăteşti, să înveţi despre obiceiuri şi despre cultura locului. Dacă ai intrat şi ai păşit încălţat pe un covoraş de rugăciune, care arată de altfel ca un preş obişnuit, nu ai ce să mai cauţi acolo. La fel, dacă o firmă crede că îi va impresiona dacă trimite o delegaţie în frunte cu directorul cel mare, bazându-se pe asta pentru a obţine un contract, greşeşte din nou: oamenii de acolo vor să nu fie priviţi de sus, vor relaţii umane, vor să povestească, să te cunoască şi, mai ales, să te placă. Au ceva foarte intuitiv în ei şi se bazează pe acest instinct şi în business“.

    A durat destul de mult până când Dumitrescu a decis să transforme pasiunea sa pentru Africa şi legăturile pe care le are cu oamenii de acolo într‑un business. Proiectul pe care l-a lansat la sfârşitul acestei veri este o platformă online care vrea să devină o Cameră de Comerţ Româno-Africană: „Entitatea se va numi Roafrica şi are ca scop reînnodarea relaţiilor dintre România şi Africa şi facilitarea accesului investitorilor/antreprenorilor români pentru investiţii în Africa, dar şi, de ce nu?, invers“.

    Plaforma va fi realizată în parteneriat cu Trencadis, compania de tehnologie condusă de Radu Negulescu, are un buget de dezvoltare de 70.000 de euro pentru primul an şi vrea să devină un loc unde companiile româneşti interesate pot afla despre oportunităţile pieţei africane fără a bate drumul până acolo, în schimbul unui membership de ordinul sutelor de euro.

    „În prima etapă, va fi o platformă care să faciliteze schimbul de informaţii. Vom avea şi reprezentanţi în ţările africane, care vor transmite informaţii, iar businessurile din România vor avea acces la oportunităţi ca membre ale comunităţii astfel create. Aşadar, prima etapă va consta într-un listing de oportunităţi, dar va fi un listing administrat, verificat şi garantat de noi, prin oamenii de pe teren. Acesta este cel mai important aspect, care va susţine şi dezvoltarea viitoare, când vom avea facilitatoare de comunicare, conference rooms online şi servicii de consultanţă pentru cei care doresc să facă business în Africa. Pentru că să faci business în Africa e complicat. Dacă mă duc eu, Radu Negulescu, să fac un business de IT în Uganda sau în Kenya, s-ar putea să vorbesc absolut singur acolo, pentru că africanii sunt oameni care au nevoie să te cunoască sau să le fii recomandat sau să vii pe o filieră pe care ei o acceptă“, explică Radu Negulescu modul cum va decurge dezvoltarea proiectului iniţiat de Sorin Dumitrescu.

    Până la listarea oportunităţilor în platforma pe care o dezvoltă, Negulescu a început deja primul său proiect african, prin People & People, compania dezvoltată alături de Ioan Dan Niculescu şi Vlad Tăuşance după succesul acestora în coordonarea campaniei prezidenţiale online a preşedintelui Klaus Iohannis. Clientul lor este candidat la alegerile prezidenţiale din Somalia, alegeri care se vor desfăşura anul viitor: „În Somalia facem un proiect de consultanţă pe două paliere: lobby pentru schimbarea legii electorale (acum este o structură tribală, care controlează actul politic), fiind o cerinţă a UN ca statul să ajungă la «omul şi votul», şi alegerile prezidenţiale din septembrie 2016 – clientul  nostru este candidat la prezidenţiale şi îi coordonăm atât zona de online, dar şi cea de publicy. Vom participa la scrierea programului politic, dar nu vom participa la campanie la faţa locului“, povesteşte Radu Negulescu, care spune că nu a fost încă în Somalia, dar că va trebui să meargă acolo anul viitor.

    A luat proiectul de la începutul anului, iar primele trei luni le-a dedicat studiului alături de echipa sa, „deoarece oamenii de acolo au o cu totul altă gândire, apreciază cu totul alte lucruri de la cromatică până la lingvistică“.

    În primul an, RoAfrica ar trebui să atragă 100 de companii româneşti şi cât mai multe oportunităţi din partea africană. Deocamdată, membrii platformei sunt companii precum Axel Telecom, Aqua Proiect, XBS Energy sau producătorul de contoare AEM. Platforma online se va adresa iniţial estului Africii, începând cu Kenya, Uganda şi Rwanda. „Vom începe cu estul Africii, dat fiind că acolo sunt ţările mai dezvoltate şi mai stabile şi tot acolo avem şi parteneri de încredere“, explică Sorin Dumitrescu.

    Îndrumarul de afaceri pentru Kenya al Ministerului de Afaceri Externe descrie ţara ca „un pilon de stabilitate în Africa, care, prin alegerile democratice din decembrie 2002 şi decembrie 2007 a devenit un model pentru realizarea tranziţiei pe cale paşnică, democratică şi de soluţionare a problemelor politice complexe. Drept urmare, FMI şi Banca Mondială au reluat asistenţa financiară pentru Kenya în vederea realizării unor proiecte de infrastructură, privatizarea unor regii autonome, aplicării unor programe sociale (educaţie, sănătate) şi de reducere a sărăciei, sprijinirii programelor de reformă economică, schimburilor comerciale şi balanţei de plăţi“. Ţara a beneficiat şi de un salt de vizibilitate odată cu vizita preşedintelui american Barack Obama din luna iunie, „vizită care a indicat Kenya ca o zonă sigură, a legitimat guvernul şi preşedintele şi a dat o undă verde zonei“, explică Dumitrescu, menţionând şi despre acordurile economice pe care le perfectează în acest an ţările africane.