Category: Turism

Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism

  • Unde îşi petrec vacanţele cei mai puternici manageri din România

    Există însă şi persoane care, indiferent de cât de încărcat le este programul, îşi fac timp să îşi încarce bateriile înotând cu delfinii sau călătorind pe elefanţi. Executivii de top, chiar dacă de multe ori nu au timp, au resursele financiare necesare pentru a călători în jurul lumii, pentru a zbura cu balonul sau pentru a merge în safari în Africa. Ce sursă mai bună de inspiraţie pentru o vacanţă decât ei?

    Daniel Grigorescu, românul care conduce operaţiunile Pizza Dominium încă de la intrarea companiei poloneze pe piaţa din România, în 2007, a văzut la cei 35 de ani ai săi aproape toată lumea. “Există puţine locuri unde nu am fost”, spunea el acum câteva luni. Timp de nouă ani a lucrat pe vase de croazieră, deşi studiase Management Financiar Bancar. Acolo muncea şi câte 14 ore pe zi, şapte zile pe săptămână, dar avea şi momente de respiro; aşa a ajuns să vadă toată lumea şi să cunoască foarte mulţi oameni. Printre locurile sale preferate din lume se numără Ushuaia – cel mai sudic oraş al lumii, Saint Martin şi Alaska, unde a mers la pescuit de somon. În cei nouă ani de călătorit în jurul lumii a acumulat suficiente amintiri încât dacă “îl provoci” să îţi povestească ce a trăit, poate vorbi ore în şir, iar interlocutorul său poate pierde noţiunea timpului ascultând despre safari-ul din Africa de Sud sau despre plimbările cu bicicleta prin New York.

    Manuela Necula, CEO al grupului de comunicare Ogilvy România şi călătoare în timpul liber, nu are nevoie de mult timp să se decidă care este destinaţia sa preferată, deşi de-a lungul timpului a vizitat multe locuri din toate colţurile lumii. Destinaţia preferată, la mare distanţă de următoarele, este New Yorkul pe care l-a vizitat prima dată când era parte din juriul competiţiei EFFIE. După aceea a revenit de mai multe ori. Cu o experienţă de aproape douăzeci de ani în domeniu, Manuela Necula spune că în fiecare zi lucrează minim zece ore. “Fără excepţie.” În fiecare an însă încearcă să facă şi două călătorii, iar printre destinaţiile bifate se numără Cambodgia, Argentina şi Singapore. Pe lista de proiecte viitoare apare Noua Zeelandă.

    “Aş prefera să vorbesc despre vacanţa care m-a impresionat cel mai mult, fără să o pot numi însă «cea mai frumoasă», pentru că mi s-ar părea uşor nepotrivit. Intensitatea emoţiilor pe care le-am trăit în Cambodgia a făcut din această călătorie una dintre cele mai memorabile de până acum.” Contrastul dintre măreţia imperiului Khmer reprezentat prin cele mai frumoase temple din Asia de Sud şi ororile prin care au trecut intelectualii acestui popor în perioada dictaturii lui Pol Pot “m-a zguduit pur şi simplu”, îşi aminteşte ea.

    Cu ocazia acestei vizite a mers să viziteze templele Angkor Wat, Ta Prohm şi Banteay Srei care i-au tăiat respiraţia. O experienţă la fel de impresionantă dar cu totul diferită a fost şi vizitarea şcolii din capitala Phnom Penh transformată în închisoare. “Aici am călcat pe iarba din aşa-numitele «killing fields» (câmpiile morţii, n. red.) unde sunt îngropaţi 40.000 de oameni, victime ale masacrului comandat de Pol Pot.” În timpul vacanţei a avut ocazia să îl cunoască şi pe unul dintre cei patru prizonieri supravieţuitori ai acestei închisori. Prin contrast, Cambodgia a rămas în memoria Manuelei Necula şi datorită chipurilor inocente ale copiilor pe care i-a întâlnit la tot pasul. “Păstrez cu drag fotografia în care îmi zâmbeşte una dintre fetiţe, o fotografie care simbolizează perfect această ţară frumoasă, săracă şi plină de speranţă.”

    În acest an şefa Ogilvy Group a ales o destinaţie mai puţin îndepărtată, însă la fel de pitorească: Corsica. Cea mai nordică din salba de trei insule din Marea Mediterană este o destinaţie pe care odată ce ai păşit vei fi cucerit şi vei reveni. “Mi-era dor de spiritul acestor oameni mândri care îşi tratează insula ca pe cel mai de preţ bun.” Ea spune că aici localnicii ştiu să păstreze plajele sălbatice, cetăţile şi porturile medievale, cascadele şi lacurile de munte, golfurile pustii, baladele şi cântecele lor de luptă.

  • Un oraş pasional – Sevilla

    Evident că n-am să aflu adevărul. Frapant este că oraşul induce o frumuseţe ce îţi taie respiraţia. Combinaţia de cultură maură cu cea europeană se îmbină în modul cel mai desăvârşit, punându-şi pecetea atât asupra oamenilor, cât şi asupra arhitecturii locului.

    Istoria Sevillei este strâns legată de cea a râului Guadalquivir care tranzitează oraşul. Pe vremuri Sevilla era considerată un important port fluvial, constituindu-se ca punct de legătură între nord-estul şi vestul Peninsulei Iberice. Stăpânit pe rând de către romani, mai apoi de arabi şi din 1492 recucerit de către spanioli, oraşul a cunoscut faze succesive de dezvoltare.

    Dacă vii în Sevilla ca turist, ai ce vizita şi vă promit că veţi pleca mulţumiţi. Centrul Sevillei este destul de compact şi puteţi să îl parcurgeţi pe jos. Minunatele construcţii care datează din diferite epoci ale Sevillei sunt astăzi de un perfect absolut: Turnul de Aur, Turnul de Platină, La Giralda, Aleea de Portocali, zidurile Macarena şi El Alcázar (Cetatea), biserica în stil maur San Marcos, Santa Catalina şi biserica San Pedro. Recomand din suflet să le vizitaţi.

    Bântuind mai apoi prin frumoasa Sevilla, opriţi-vă şi vizitaţi faimoasa “Casa de Pilatos”, în fapt un minunat palat andaluz. Treceţi apoi prin piaţa Spania şi pierdeţi-vă pur şi simplu în timp. Nu rataţi Catedrala Sfânta Maria, Fabrica regală de ţigări sau minunatul edificiu din lemn “Metropol Parasol”, situat în Piaţa “Encarnación”, considerat a fi cel mai mare edificiu din lemn din lume.
    Am amintit de Fabrica regală de ţigări şi asta chiar trebuie să o vedeţi, poate şi numai pentru că celebra Carmen din opera lui Bizet se presupune că ar fi lucrat acolo. Din păcate sau din fericire, acest edificiu nu mai adăposteşte acum nicio fabrică şi aparţine Universităţii din Sevilla.

    Dacă vreţi adrenalină sau doriţi numai să vizitaţi un important edificiu istoric, nu omiteţi din periplul dumneavoastră minunata Corida Plaza de Toros de Maestranza. Corida din Sevilla este considerată cea mai frumoasă din Spania şi una dintre cele mai vechi şi impor-tante coride din lume. Luaţi-vă un tur cu ghidaj şi lăsaţi-vă conduşi mai întâi prin capela unde toreadorii se roagă să nu fie loviţi de coarnele taurilor împotriva cărora urmează să lupte, treceţi mai apoi pe la grajduri, unde puteţi vedea caii picadorilor. Vizitaţi Muzeul de Istorie al Coridelor, muzeu situat în incinta Coridei şi admiraţi costume ale celebrilor toreadori care au marcat sau marchează încă istoria acestui sport sângeros şi nu rataţi nici picturile şi obiectele ce au legătură cu toreadorii şi coridele.

    Dacă doriţi doar să vizitaţi Corida, trebuie să ştiţi că un bilet de vizitare costă 4 euro şi orarul de vizitare este începând cu ora 09:00 şi până la ora 19:00. În zilele în care au loc coride, vizita se poate face doar până la ora 15:00, aşa încât atenţie la cum vă programaţi vizita, ţinând cont că aceste coride au loc mai ales duminicile. Dacă însă sunteţi doritori de senzaţii tari şi vreţi să vedeţi o coridă, să ştiţi că preţul unui bilet variază între 7 şi 70 de euro.

  • Cel mai bun sezon de pe litoralul românesc

    “Acest sezon estival a fost cel mai bun din 2009, avem o creştere cu circa 20% atât în ceea ce priveşte gradul de ocupare, cât şi nivelul încasărilor. De la începutul anului până la 15 august avem o creştere de peste 250.000 de euro peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut”, spune Paul Mărăşoiu, directorul general al hotelului Golden Tulip Mamaia, care funcţionează pe perioada întregului an.

    Peste 368 dintre clienţii hotelului sunt turişti străini. Vânzările se derulează cu mult timp în avans prin intermediul mai multor parteneri, turoperatori interni sau externi, firme sau instituţii cu care hotelul are contracte, cât şi prin intermediul sistemelor globale de rezervări la care este afiliat hotelul.

    “Condiţiile meteorologice au avut şi acestea un aport pozitiv evident, potenţând major opţiunile pentru sejururi mai lungi de vacanţă. Evadările de week-end au fost stimulate de multele evenimente organizate în Mamaia, de concerte, spectacole, dar şi de inaugurarea unor noi cluburi de ţinută internaţională şi amenajări speciale de plajă, care au generat un cert interes şi atractivitate şi în străinătate, în această vară Mamaia fiind evident o staţiune cosmopolită”, a adăugat Mărăşoiu

    În weekend-urile aglomerate pe litoral au fost peste 100.000 de turişti, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Nu există date cu privire la numărul exact de turişti care ajung pe litoral anual, însă acesta este estimat la 1,2-1,5 milioane de persoane.

    “Cifrele pentru acest sezon sunt puţin peste bugetul previzionat. Bugetul a fost făcut cu o creştere de 40% la venituri, comparativ cu 2011, şi s-a bazat pe o strategie foarte complicată, pe care a trebuit să o urmărim cu mare stricteţe pentru a atinge cifrele şi chiar a le depăşi”, a spus Anca Nedea, directorul general al hotelului Iaki din staţiunea Mamaia.

    Hotelul Iaki, deţinut de Gheorghe Hagi, a avut în iunie un grad de ocupare de 72%, în iulie de 93%, iar în august de 96%. În cele trei luni de sezon veniturile totale se ridică la 6,7 milioane de lei. “Ne aşteptam la o revenire a consumului în industrie, am previzionat-o şi pot să spun ca «am profitat» de ea din plin. Este clar că toţi jucătorii din piaţa de turism de litoral şi-au dorit mai mult anul acesta, făcând eforturi clare care au şi produs efectul dorit şi care s-au concretizat per total într-o atmosferă incendiară pe litoral”, a adăugat Nedea.

    Şi încasările hotelurilor de pe litoral ale omului de afaceri Josef Goschy au crescut cu 15% în acest sezon. Goschy, proprietarul grupului Unita Turism, este unul dintre cei mai mari hotelieri de pe litoralul românesc. El deţine 1.250 de camere deschise în trei hoteluri din Mamaia (Comandor, Amiral şi Orfeu), trei în Olimp (Amfiteatru, Belvedere, Panoramic – care este închis în prezent) şi două în Cap Aurora (Onix şi Safir). Goschy spunea că acest sezon de vară a fost mai bun decât cel de anul trecut, în Mamaia hotelurile operând la un grad de ocupare de 100%, în timp ce în Olimp au avut un grad de ocupare de 75%.
    Şi agenţiile de turism şi-au majorat încasările. Andreea Nedea, directorul executiv al agenţiei de turism Creative Litoral, care vinde vacanţe doar pe litoralul românesc, spune că încasările au crescut cu 50% anul acesta faţă de anul trecut pe fondul cererii mai mari pentru pachetele de vacanţă pe litoral.

  • Adriana Sohodoleanu: Jurnal estival – periplu culinar la mare

    Adriana Sohodoleanu este antreprenor şi proprietar al www.biscuit.ro


    METODOLOGIE

    Viaţa într-o multinaţională m-a învăţat cândva că, pentru a obţine o medie realistă, din calupul cifrelor examinate trebuie eliminate mai întâi extremele – cel mai scump şi cel mai ieftin, cel mai mare şi cel mai mic, cel mai simplu şi cel mai complex. Studiul de faţă – empiric şi subiectiv – se referă la bucătăria de vară a românului la mare, nu ca spaţiu funcţional externalizat casei, ci ca meniu, dietă şi deliciu savurat în obşteasca vacanţă anuală.
    În cazul nostru, extremele – din punct de vedere psiho-demografic – sunt Mamaia plină de presupusă sofisticare şi Vama cea boemă, unde diferenţa culinară între un rocker şi un corporatist e dată în zilele noastre de şaorma şi rock şaorma.
    A doua pieptănare a pool-ului se referă la buget. Rămân, aşadar, în cursă staţiunile populare, luate în stăpânire săptămânală de familii normale, de tip mamă, tată, copil şi soacră, venite în bună parte prin sindicat.
    Analiza a fost făcută prin experiment practic la faţa locului, cu stat la coadă, ales, plătit şi degustat, neuitând în proces şi faza intermediară a informării prin trasul cu urechea la conversaţiile convivilor, atunci când era în interesul studiului.
    Atenţie! Ce veţi citi în continuare reprezintă norma, locul comun, regula. Excepţiile – puţine, dar apreciate – nu fac obiectul acestei analize.

    DATE ANALIZATE

    În cadrul analizei au fost verificate meniuri de tip fast-food, autoservire, terasa pe plajă şi restaurant. Oferta este în principiu aceeaşi cam peste tot, plaja de preţuri diferă însă în funcţie de stabiliment.
    Ca aspect, nimic nou. Noţiunea de plating nu a depăşit graniţele Master Chef, iar cromatica predominantă este cea din spectrul uleiului încins. Cea mai ieftină variantă pare să fie autoservirea hotelurilor, unde ciorba începe la 2,9 lei, iar o garnitură de la 1,9 lei. O masă bogată pentru 3 persoane nu depăşeşte 50-60 lei, fără băuturi. Popularitatea acestui tip de local este demonstrată fără dubiu de coada deja formată la ora 12:00, înainte de a începe oficial servirea.

    MENIU UŞOR DE VARĂ
    Felul întâi

    Ciorbă de burtă/de fasole cu afumătură/de porc/de legume/de pui.
    Felul doi
    Varză călită cu cârnat/tochitură dobrogeană/porc la tavă/ chifteluţe marinate. Ceafă de porc, scăriţă sau hamsii prăjite. Uneori, saramură.
    Kebab, şaorma, mici.
    Garnituri – variate.
    Cartofi – prăjiţi, ţărăneşti, cu unt sau verdeaţă, piure. Orez sârbesc. Iahnie de fasole.
    Salate?
    Nu prea multe – castraveţi muraţi sau varză albă. Pe alocuri salată de roşii sau bulgărească.
    Desert
    Îngheţată în “trei culori cunosc pe lume” – vanilie, căpşuni şi ciocolată.
    Papanaşi. Clătite.
    Prăjituri de cofetărie de rit vechi – Excelent sau Carpaţi, savarine.

    Nu arată a meniu de vară, nu? Şi nici prea lejer nu pare. Mâncare grea, ca la mama acasă, să umple stomacul şi să se depună. Pe artere şi pe talie. În ordine inversă. Întrebarea nu este de ce se mănâncă în vacanţă ceea ce se găteşte şi acasă. Poate nu toţi sunt aventurieri din punct de vedere culinar sau poate mâncarea aceasta e meniul de duminică – or, cine nu ar vrea să aibă o săptămână întreagă de zile de duminică?

    Nedumerirea mea, de om de nici 50 kilograme, ţine de confortul de după. O masă grea, doldora de carne înecată în sosuri grase pe un fond de legume cu amidon este greu de asezonat cu o şedinţă de stat la soare. La 40 de grade la umbră, bila se îneacă, inima oboseşte, cheful dispare. Mulţimea de oameni înghesuiţi pe prosoape după amiază pe plajă arată însă că se poate. Doar estetica îi dă de gol – ideea de mijloc tras prin inel este aici un basm frumos.

  • Pe urmele printilor

    Frenezie, moschei, agitaţie, femei purtând văluri şi rugăciuni la ore bine stabilite. Cu asta te întâmpină în plină vară Istanbulul şi nu e deloc rău sau, cel puţin atunci când eşti obişnuit cu Bucureştiul, deja vechea capitală otomană devine o a doua casă. Cine ar putea ghici că doar la o aruncătură de băţ, în Marea Marmara, aproape şi totuşi atât de departe de furnicarul din Istanbul, se ascund câteva insule unde liniştea este cuvântul de lege?

    Insulele Prinţilor, nouă la număr, sunt locurile în care, în trecut, erau surghiuniţi prinţii răzvrătiţi, unde a fost exilat revoluţionarul bolşevic Leon Troţki şi locul unde poţi privi, conspirativ, către un Istanbul ce străluceşte în zare cu promisiunea celor o mie şi una de nopţi. Cel mai uşor de ajuns în Insulele Prinţilor, cunoscute şi sub numele de Adalar, este prin portul Kabataş, situat în partea europeană a Istanbulului, în apropiere de zona Taksim, locul în care toate autocarele dinspre cele două aeroporturi ale oraşului au capăt de staţie. Cu doar 5 lire (echivalentul a puţin peste 2 euro), poţi lua feribotul către Insulele Prinţilor, iar călătoria durează aproximativ o oră şi 15 minute. Prima oprire este pe insula Heybeliada, a doua cea mai mare din cadrul arhipelagului, însă cei care mai au răbdare încă 15 minute să meargă pe ape pot ajunge în Büyükada, cea mai mare şi cea mai cunoscută insulă dintre cele 9 ale arhipelagului.

    Prima impresie, teoretic, contează. Nu este cazul însă în Büyükada. În port, imediat cum ajungi pe insulă, agitaţia este la ea acasă: zeci de turişti coboară din feribot, alte zeci aşteaptă următoarea cursă către Istanbul, iar în apropiere multe magazine cu suveniruri, cu îngheţată sau restaurante unde se poate servi peşte sau specialităţi turceşti îşi aşteaptă muşteriii.

    Cu toate acestea, aglomeraţia dispare după nici 5 minute de mers pe mica insulă. De mers pe jos, cu bicicleta sau cu caleaşca, pentru că maşini nu există (în afara maşinilor de pompieri şi a celor care cară marfă prin insulă). O bicicletă se închiriază cu 5 lire (2 euro) pe oră sau 10 lire (4 euro) pe zi, în timp ce în cazul unei caleşti ai de ales între turul mic sau turul mare al insulei: 40 sau 50 de lire (17,5-22 euro).
    Senzaţia pe care ţi-o oferă insula este una de conservare. Pentru o secundă ai impresia că o infrastructură veche este menţinută artificial în viaţă în scopuri turistice. Însă de îndată ce ai început să vezi oamenii din jur şi casele celor care locuiesc acolo, senzaţia de artificial dispare şi este înlocuită de curiozitatea exploratorului.

    Odată ce ai trecut de malul mării, unde găseşti un lung şir de restaurante cu nume diferite, dar cu scaune, mese şi meniuri aproape identice, toate cu specific pescăresc, ajungi într-o piaţetă din partea locuită a insulei. Aici, în jurul unui complex statuar cu un ceas în mijloc, găseşti mai multe terase, cu mâncăruri, băuturi şi dulciuri în ofertă. Un bun criteriu de selectare a terasei potrivite este numărul de pisici din preajma ei. Mai multe pisici înseamnă mai multă mâncare, ceea ce înseamnă mai mulţi clienţi. Sau, altfel: pisicile vin unde sunt clienţii, iar clienţii vin după mirosul de mâncare.

    Specific locului şi Turciei, în general, este ceaiul de mere, un ceai delicios, puţin dulce, pe care îl beau şi localnicii în pahare mici de sticlă după rugăciunea şi masa de seară. Un alt element specific este “çorba”, care de fapt este o supă-cremă foarte ieftină, la cinci lire turceşti (2 euro), dar foarte gustoasă şi săţioasă. Nici după două degustări nu îţi poţi da seama ce conţine exact acea supă şi nici nu poţi să afli decât dacă eşti expert în “turglish”, o engleză stâlcită, asezonată cu gesticulări ample, vorbită de aproape toţi chelnerii de pe insulă şi din Istanbul.

  • Napoli, între patru nopţi şi-un plan de-o lună

    Prima impresie contează întot-deauna, însă la Napoli ea poate varia diametral, în funcţie de calea de acces în oraş sau mai degrabă de locul unde te lasă maşina. Turiştii poposiţi cu avionul ajung de cele mai multe ori la autobuzul urban care face traseul de circa 6 kilometri până la celălalt capăt de linie, în piaţa Garibaldi. “Mamma mia”, Piazza Garibaldi! Gară internaţională, autogară, capăt de linie pentru multe autobuze şi troleibuze urbane, nod rutier pentru două dintre cele mai mari bulevarde şi punct de întâlnire pentru majoritatea imigranţilor de culoare care pătrund în Europa dinspre Africa.

    Napoletanii au ales să dea numele unuia dintre părinţii Italiei moderne unui loc care, prin comparaţie, face intersecţiile bucureştene să pară uliţele unui cătun elveţian. Peste 130 de mii de oameni traversează această piaţă în fiecare zi, dacă îi numărăm doar pe cei care trec prin gara centrală, în tranzit spre port sau partea de vest a oraşului, sute de maşini gonesc haotic în fiecare minut să prindă verde la semafoarele care nu oferă răgaz pietonilor decât de câteva secunde, pâlcuri de imigranţi africani care stau şi aşteaptă, toate garnisite cu mormane de gunoaie care fac uitate curăţenia lună pe trotuarele de granit pe care o lasă dimineaţa lucrătorii de la salubritate.

    Piaţa Garibaldi este în acelaşi timp şi locul cel mai convenabil pentru turiştii care trag de un buget de până în trei cifre: o mare parte din hotelurile de trei stele se găsesc aici, unele afiliate la reţele internaţionale, cu camere la preţuri de 40-60 de euro pe noapte, în funcţie de durata şederii, iar staţiile de metrou şi de autobuz sunt la cel mult cinci minute depărtare. Centrul turistic şi portul se află la doar câteva minute cu autobuzul şi la maxim o jumătate de oră de mers pe jos.

    La pas, plimbarea de 30 de minute pe bulevardul Umberto I dă în piaţa municipală unde se află Castelul Nuovo, o minunăţie arhitecturală medievală construită chiar lângă portul unde trag vapoarele de croazieră pline cu pensionari ruşi. Tot acolo se află Galeria Umberto, un pasaj acoperit cu sticlă, în formă de cruce, de o simetrie şi o minuţiozitate nefireşti prin comparaţie cu clădirile din jur. Construită în secolul XIX în cadrul unui soi de campanii de resalubrizare a oraşului, a fost transformată acum în galerie comercială, probabil cel mai stilat mini-mall din lume, cu statui impunătoare care veghează de la înălţi-mea de câteva zeci de metri, pereţi împodobiţi cu arcade şi basoreliefuri şi pavaje decorate cu mozaicuri.

    Pasajul face legătura dintre curtea castelului Nuovo şi cea mai importantă arteră turistică, via Toledo, o hibridizare nu foarte originală unde se găsesc magazinele principalelor branduri internaţionale de modă, alături de mici patiserii, baruri, puburi italienizate şi pizzerii. Nimic extrem de original pe “shopping-street”-ul napolitan pentru turişti. Ce se întinde la vest de via Toledo însă este altă poveste. Numărate pe hartă, sunt câteva zeci, dispuse perpendicular: străzi şi străduţe nu mai late de 2 metri, pavate cu granit, care cotesc uneori spre zone cu magazine de cartier specializate fie pe brânzeturi, fie pe paste sau vin, alteori spre o terasă extrem de cochetă cu două-trei mese cu feţe în carouri, care lasă loc de trecere doar pentru un om, alteori în curtea unei jupânese care tocmai a terminat de spălat nişte rufe la lighean. Tabloul acesta continuă uşor spre dealul de vest, unde se află Castelul Sant Elmo, un fort de apărare construit în urmă cu peste 700 de ani pentru a apăra oraşul de invadatorii de pe mare şi la nevoie, să-l bombardeze, aşa cum a fost în cazul unei insurecţii din secolul XVI.

    Cinci euro la o terasă elegantă de lângă castel îţi asigură o bere de 0,33 litri şi cea mai frumoasă privelişte de la care te poţi aştepta într-un oraş. La apus, nu e nimic care să-i semene! Sute de acoperişuri roşiatice se aştern în faţă, scăldate paşnic în soare, în stânga sunt clădirile aşezate pe terasele de pe coasta dealului, în dreapta portul şi, la distanţa sigură, câţiva zgârie-nori, iar în depărtare maiestuosul Vezuviu! Toată lumea care locuieşte sau care iubeşte Napoli aşteaptă ca gigantul să erupă cât mai curând.

    După ce a izbucnit de peste 20 de ori în trei secole, Vezuviu a intrat într-o stare de hibernare care durează de peste 70 de ani, iar specialiştii susţin că explozia va fi cu atât mai puternică cu cât întârzie mai mult. De la balconul la care priveşti întinderea nu poţi decât să te gândeşti ce păcat ar fi ca un asemenea loc să se risipească sub cenuşa care a produs atâtea tragedii de-a lungul a peste două milenii.

  • 10 locuri de pe planetă pe care trebuie neapărat să le vezi (V) – GALERIE FOTO

    Dacă am omis vreun loc despre care credeti că merită recomandat, comentariile dumneavoastră ne vor ajuta să îmbunătăţim galeria foto, care nu e nicidecum un top. (Sursa: Terre sans frontieres)



    VEZI MAI MULTE GALERII FOTO MAI JOS





  • Cele mai scumpe camere de hotel din lume (GALERIE FOTO)

    Acestea sunt cateva dintre serviciile si dotarile pe care le ofera cele mai scumpe hoteluri din lume, in care celebritatile si oamenii de afaceri isi petrec vacantele, potrivit dirjournal.com


    Spre exemplu, apartamentul prezidential de la hotelul President Wilson din Geneva are trei dormitoare, sase bai, o sala pentru cocktail-uri si o terasa cu vedere spre lacul Geneva si muntii Alpi. Sufrageria are o masa de billiard, o biblioteca si o fantana arteziana. In ce priveste securitatea, apartamentul este unul din cele mai sigure din lume, ideal pentru celebritati. Pretul unei nopti aici costa 53.000 de dolari.

    Un alt apartament luxos, care costa 34.000 de dolari pe noapte este penthouse-ul Ty Warner de la hotelul Four Seasons din New York, creat de arhitectul Peter Marino si de proprietarul hotelului, Ty Warner. Peretii celor noua camere sunt acoperiti cu perle, aur si platina. Apartamentul se afla la etajul 52 al celui mai inalt hotel din New York si ofera o priveliste catre intregul oras.

  • Reportaj: Lesbos, o altfel de Grecia

    Aşadar, am plecat cu inima puţin strânsă, ştiind doar că pe insulă s-a născut Sappho, cea mai de seamă poetă a antichităţii greceşti, şi că este considerată diamantul neşlefuit al Insulelor Ciclade. Lesbos, în greceşte Lesvos, se află în nord-estul Mării Egee, fiind a treia cea mai mare insulă din Grecia.Am ajuns pe insulă traversând Bulgaria şi o parte din Turcia, cu totul circa 850 de kilometri. Drumul este spectaculos, mai ales că presupune traversarea Strâmtorii Dardanele, pe unde au trecut şi eroii filmului copilăriei mele, “Toate pânzele sus”.

    După încă 200 de kilometri de mers prin Turcia, am ajuns la Ayvalik, de unde trebuia să trecem cu feribotul în Grecia, pe insula Lesbos. Spre ghinionul nostru, am ajuns cu o jumătate de oră mai târziu faţă de plecarea ultimei curse, programată la 18.30. Aşadar am dormit o noapte în oraşul turcesc, în aşteptarea cursei de dimineaţă, de la 9.30. Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine experienţa unei nopţi în Turcia, dar şi drumul până aici, drum care străbătea câteva staţiuni de pe litoralul turcesc, m-au determinat să amân, pentru o perioadă cel puţin, orice plan de a petrece concediul aici.

    După o oră şi jumătate de mers cu feribotul (costul acestuia este de 60 de euro pentru maşină şi 30 de euro de persoană, dus-întors, cu data de întoarcere deschisă) am ajuns în capitala insulei Lesbos, Mitilini.Nu am zăbovit prea mult în oraş, cu toate că acesta este o destinaţie foarte bună pentru cei care caută un loc liniştit şi cochet pentru a-şi petrece vacanţa. Costul unei camere de hotel este de circa 35 de euro pe noapte. Pe lângă plajele cu nisip sau pietre, cu apă de culoarea turcoazului, în oraş poţi vizita o serie de edificii datând din Grecia Antică. Una dintre atracţii o reprezintă fortăreaţa Gateluzzi, unde în zilele noastre a fost amenajat un spaţiu care găzduieşte evenimente culturale. În oraş există şi o serie de muzee, pe care însă, din cauza lipsei de personal determinate de criză, este aproape imposibil să reuşeşti să le vizitezi, unele fiind închise permanent.

    Şi încă un amănunt pentru cei pasionaţi: la Mitilini şi, în general, în Lesbos, se produce cel mai bun uzo din Grecia. Aerul din Mitilini parcă are miros de uzo şi se spune că pentru localnici primul contact cu uzo vine din copilărie, durerile provocate de creşterea dinţilor copiilor fiind calmate prin frecarea gingiilor cu degetul înmuiat în băutură. În anul 1462, Lesbos a fost cucerită de turci, revenind Greciei 400 de ani mai târziu, în 1912. Ocupaţia de aproape o jumătate de secol a turcilor a lăsat urme atât în arhitectura locului, dar şi în limbă, care cuprinde multe cuvinte turceşti.

    INSULA DE SMARALD
    Lesbos iese din tiparul peisajului cu care eram obişnuită după ce am vizitat alte zone din Grecia, singurele elemente comune cu “cealaltă Grecie” fiind plajele nesfârşite şi apa de un albastru ireal.
    Insula este împărţită în două părţi, una verde, mult mai fertilă decât majoritatea Greciei, iar cealaltă aridă.Lesbos este denumită şi Insula de Smarald, 11 milioane de măslini şi alţi pomi – peri, piersici sau nuci, acoperind aproape jumătate din insulă. Uleiul de măsline din Insulă se pare că este unul dintre cele mai bune din întreaga ţară. Agricultura este principala ocupaţie a locuitorilor din insulă, numărul turiştilor fiind cu mult mai redus decât în zonele tradiţionale din Grecia. De altfel nu am întâlnit niciun turist român pe toată perioada în care am stat în Lesbos. Am întâlnit în schimb ruşi şi germani.

    Singurii români din zonă lucrau pe insulă de mai mulţi ani şi au fost extrem de surprinşi când le-am spus că suntem conaţionali. Am întâlnit români care aveau afacerile lor, dar şi unii care erau angajaţi şi voiau să se întoarcă în ţară pentru a începe un business propriu.În ambele cazuri, primul lucru pe care ni l-au spus a fost că le este cumplit de dor de ţară şi că se simt “ca nişte cuci” acolo.

  • Cât costă cel mai ieftin ocol al Pământului

    “The Complete Spot Paintings: 1986-2011”, un spectacol de lucrări de artă al artistului birtanic Damien Hirst, a avut loc simultan în 11 locuri de pe Glob la începutul acestui an. Cu acest prilej, Hirst a lansat o provocare: cel care va reuşi să-i viziteze toate galeriile – trei la New York, două la Londra, câte una în Atena, Geneva, Hong Kong, Los Angeles, Paris, Roma – înainte ca acestea să se închidă va primi o operă de-a sa, estimată la valoarea de 3.500 de dolari.

    “M-am întrebat cum ar fi să fac o cursă în jurul lumii. Îmi plac provocările, aşa că am decis să iau în serios propunerea lui Hirst întrebându-mă: <Pot să fac ocolul planetei cu mai puţin de 3.500 de dolari?>”.

    Nota de plată – ocolul Pământului în opt zile

    $290 – Zborul de la New York la Los Angeles +
    $824 – Zborul de la Los Angeles la Hong Kong
    $608 – Zborul de la Hong Kong la Atena
    $158 – Zborul de la Atena la Roma
    $73 – Zborul de la Roma la Geneva
    $106 – Trenul de la Geneva la Paris
    $115 – Trenul de la Paris la Londra
    $159 + 30,000 frequent flier miles – Zborul de la Londra la New York
    $100 – Cazare la hotel în Londra
    $39 – Cazare Hong Kong
    $107 – Mâncare şi băuturi
    $88 – Transport public
    $85 – Cheltuieli pe taxi
    $19 – Taxe de intrare
    $13 – Brânzeturi
    $4 – Suveniruri


    Total: 2.790 de dolari sau 10.323 de lei

    Pentru a-şi reduce cât mai mult cheltuielile, Jason Lee a ales să doarmă în avion şi să manânce pe cât posibil la bordul aeronavelor sau la galeriile de artă vizitate şi să folosească în repetate rânduri transportul public. Povestea completă a călătoriei, redată chiar de cel care a făcut-o, este disponibilă în Wall Street Journal.

    VEZI MAI MULTE GALERII FOTO MAI JOS