BusinessMagazin

Category: Turism

Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism

  • Cât cheltuiesc managerii din România pe călătoriile de business

    Compania a înregistrat  o cifră de afaceri de 60 de milioane de euro în 2013, iar anul acesta, veniturile vor ajunge la 70 de milioane de euro, potrivit estimărilor lui Javier Garcia del Valle. 60% din cifra de afaceri a grupului Happy Tour Group în România este generată de segmentul de business „Avem în portofoliu multinaţionale, dar şi foarte mulţi clienţi locali. 20% din clienţii noştri aduc 80% din venituri şi sunt mândru să spun că servim 30 din companiile din topul celor mai mari 100 de companii din România”, a declarat CEO-ul grupului Happy Tour.  

    Dacă la nivel global o multinaţională alocă anual un buget între 30 şi 100 de milioane de euro pentru deplasările în interes de serviciu, în România, suma variază între 1 şi 2 milioane de euro. Pentru acelaşi interval de timp, o companie cu capital românesc alocă în fiecare an o sumă cuprinsă între 300.000 şi 500.000 de euro. Costul mediu al deplasărilor este de 300 de euro pentru o călătorie de două zile, iar rezervările biletelor de avion sunt efectuate cu cinci până la şapte zile înainte de data plecării, atât în România, cât şi la nivel mondial.  

    Segmentul de călătorii de business a fost afectat de criză, dar companiile nu au încetat să îşi trimită angajaţii în deplasări în interes de serviciu. „Nu s-a renunţat la călătorii pentru că afacerile trebuie să continue, dar au fost mai chibzuiţi în modul în care şi-au calculat cheltuielile de călătorii”, explică CEO-ul Happy Tour modul în care reducerile de costuri generate de criză au influenţat afacerile din România.  Astfel, dacă înainte de 2009, oamenii de afaceri aveau călătorii prelungite, acum îşi scurtează călătoriile sau vizitează două oraşe consecutiv pentru a-şi reduce cheltuielile.

    Cele mai multe companii care îşi trimit reprezentanţii în călătorii în interes de serviciu vin din sectoarele pharma, banking, energie şi retail. Cel mai mare trafic de deplasări este înregistrat din Bucureşti (90%), oraş urmat de Cluj Napoca şi Timişoara. Traficul domestic reprezintă doar 8% din totalul călătoriilor de afaceri. Cursele long courier însumează 30% din totalul călătoriilor, destinaţiile cele mai căutate de pe acest segment din România fiind New York, Beijing şi Bangkok. Oraşele către care se efectuează cele mai numeroase deplasări în scop de business din România sunt Viena, Londra, Paris, Istanbul şi New York. În ceea ce priveşte opţiunile de călătorie, 5% dintre cei care efectuează deplasări în interes de serviciu călătoresc la business class, restul de 95% optând pentru economic . Din totalul de zboruri internaţionale efectuate de către angajaţii firmelor, 10% sunt operate de către companiile low cost. „Nu este vorba doar despre axarea companiilor către operatorii low cost, ci şi de diversificarea serviciilor lor pe segmentul de business, un exemplu fiind Ryanair care a semnat recent o înţelegere cu Amadeus pentru a intra pe piaţa corporate”.

    Grupul Happy Tour este cel mai mare grup de turism din România, compus din agenţia de turism Happy Tour, portalul de rezervări online Paravion, agenţia Travel House şi turoperatorul Prestige Tours. La nivel naţional, sunt 90 de agenţii afiliate Happy Tour, iar grupul are aproximativ 150 de angajaţi. Grupul Happy Tour este afiliat companiei de corporate travel FCm Travel Solutions, parte a Flight Centre Travel Group (FCTG).

     

  • Cele mai scumpe destinaţii din lume – GALERIE FOTO

    Hotels.com a lansat recent un clasament al celor mai costisitoare destinaţii din lume, folosind media preţului pe noaptea de cazare la unităţile de cazare disponibile.

    10. Mahe, Seychelles: 389 dolari pe noapte

    9. Paradise Island, Bahamas: 398 dolari pe noapte

    8. Providenciales, Turks and Caicos Islands: 435 dolari pe noapte

    7. Monte Carlo, Monaco: 442 dolari pe noapte

    6. Pembroke, Bermuda: 467 dolari pe noapte

    5. Moorea, French Polynesia: 472 dolari pe noapte

    4. Southampton, Bermuda: 473 dolari pe noapte

    3. Soufriere, St. Lucia: 475 dolari pe noapte

    2. St. John, U.S. Virgin Islands: 507 dolari pe noapte

    1. Bora Bora, French Polynesia: 855 dolari pe noapte


     

  • O tânără a renunţat la cariera ca angajată după ce i-a venit o idee ce poate ameninţa o industrie de 55 de miliarde de dolari

    Grace Choi, 30 de ani, a prezentat ideea sa la o conferinţă de tehnologie, organizată la New York în luna mai, însă ideea sa părea neverosimil de simplă; nu a câştigat competiţia dar ideea sa părea prea bună pentru a fi adevărată. Produsul ei, Mink, promite ca oricine să-şi poată produce acasă farduri şi creme de faţă, dacă are o imprimantă 3D, relatează Business Insider. Pentru asta are nevoie de o imagine colorată de pe internet, o unealtă ca Photoshop, pentru a stabili un cod pentru culoarea dorită şi o imprimantă Mink, care se conectează la un computer. Ideea sa ar putea pune în pericol industria produselor de înfrumuseţare, estimată la 55 de milarde de dolari anual.

    Deşi Choi nu a câştigat competiţia, Mink a suscitat destul interes din partea potenţialilor clienţi, stilişti de top dar şi investitori. Grace Choi şi-a petrecut ultimele luni gândindu-se cum să facă produsul accesibil pe piaţă. A decis şi că nu doreşte fonduri din partea investitorilor de risc.

    Tânăra în vârstă de 30 de ani a crescut în Brooklyn, New York. Părinţii au emigrat din Coreea, unde tatăl său lucra ca inginer de aeronautică, iar mama sa era asistentă. În New York tatăl ei a deschis un mic magazin de fructe şi legume. “Era un magazin mic, dar el este un antreprenor grozav şi am învăţat de la el o mulţime de lucruri în ce priveşte negocierile şi felul în care se fac afaceri“, spune Choi.

    În vremea facultăţii era nesigură de calea pe care să o aleagă în carieră, încercând mai multe tipuri de stagii. A lucrat ca asistentă la cabinetul unui medic, Martin Prince, care a angajat-o în ciuda faptului că nu avea niciun fel de experienţă în domeniu. El a devenit în scurt timp mentorul său, iar sub îndrumarea sa Choi a lucrat la o serie de invenţii.

    Pe vremea când era la Harvard, i-a venit ideea de a face un produs cosmetic şi a învăţat mult în ce priveşte această industrie, simţind şi că la nivel mondial cosmeticele asiatice nu sunt apreciate. “Industria produselor de machiaj face o mulţime de bani din prostii pe care le comercializează. Cer preţuri enorme pentru lucruri pe care tehnologia le oferă gratis. Aceste lucruri sunt culorile“, a spus Choi în cadrul conferinţei. Ea a testat în jur de 20 de tipuri de imprimate 3D pentru a vedea care este cea mai potrivită pentru a produce fardurile pe care le dorea.

    În acest moment, tânăra nu are angajaţi şi nici fonduri pentru a pune pe roate afacerea, deşi s-a întâlnit cu o mulţime de potenţiali investitori. Fondurile de investiţii, povesteşte ea, ar dori să producă imprimanta Mink şi să câştige bani instantaneu. Ea spune însă că este mai interesată să pornească revoluţia în domeniul frumuseţii, punând pe plan secund câştigul.

  • Tânăra profesoară de engleză care a ajuns specialist în marketing la o corporaţie din Australia

    “După ce am terminat studiile în România, am aplicat pentru o viză permanentă de Australia, iar după un an de zile am părăsit România“, povesteşte pe scurt Cristina Iordache, care trăieşte acum în ţara cu unul din cele mai mari salarii minime pe oră din lume, de circa 16 dolari, de aproape 13 ori mai mult decât în România. Cristina Iordache fusese în vizită în Australia în anul al treilea de facultate, „vizită care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest continent exotic de la capătul lumii, înconjurat de oceane“.

    În Sydney locuiesc 4,6 milioane de persoane, acesta fiind cel mai mare centru financiar şi industrial al Australiei. La obţinerea vizei pentru Australia a contribuit faptul că a lucrat ca profesor de limba engleză timp de un an în România şi cunoştea foarte bine limba. După o călătorie de aproape 30 de ore cu avionul, în octombrie 2005, a ajuns în oraşul australian. „Primul an a fost cel mai greu din punctul de vedere al acomodării la o climă nouă, la anotimpuri opuse celor din emisferă nordică, la o civilizaţie nouă, la un accent de engleză cu totul diferit de cel care se studiază în România.“

    În opinia ei, Sydney este oraşul oportunităţlor, şansele de găsire a unui job fiind foarte mari. „În Australia există un potenţial de câştig mult mai mare, salariul mediu pe economie fiind de 1.122 de dolari pe săptămână, în timp ce joburile din marketing pot fi plătite cu 1.200 de dolari până la 1.700 de dolari pe săptămână.“ Altfel spus, salariul lunar variază între 4.800 şi 6.800 de dolari pentru cei care lucrează în marketing. Despre costul vieţii ea spune că un coş de cumpărături pentru o săptămână ajunge la 150 de dolari, în timp ce transportul poate costa 30-40 de dolari pe săptămână, iar hainele din magazine cum ar fi Kmart, BigW sau Target pot fi găsite cam la aceleaşi preţuri ca în România.

    În Sydney chiria ajunge la 700 de dolari pe săptămână pentru un apartament cu două camere din centrul oraşului. „Am locuit în chirie timp de nouă ani, iar recent mi-am cumpărat împreună cu logodnicul meu un townhouse (casă) cu patru dormitoare la o distanţă de 30 de minute cu trenul de centrul oraşului Sydney.“ Pentru ea rampa de lansare în marketing a fost un job la o şcoală de limbă engleză, unde s-a familiarizat cu câteva strategii de marketing. După doar un an ea a obţinut un job de marketing manager la un institut educaţional. „În acelaşi timp, am urmat şi un curs de business şi marketing pentru a aprofunda cunoştinţele în acest domeniu.“ În urmă cu doi ani a aplicat pentru poziţia de market manager în cadrul companiei Hotels Combined, pe care o ocupă acum. „Pentru mine a constituit o oportunitate nemaipomenită faptul că am combinat experienţa acumulată în România în domeniul traducerilor cu experienţa de şase ani în marketing din Australia.“

    Pentru HotelsCombined, un motor de căutare şi comparare de tarife la cazare din toată lumea, lucrează peste 200 de persoane doar în Sydney, cele mai importante departamente fiind cel de IT şi departamentul internaţional, din care face ea parte. „Departamentul internaţional este format din persoane originare din ţările pe care HotelsCombined le consideră cheie, România fiind una din ele. HotelsCombined este prezent în România cu aproape 5.000 de unităţi de cazare.“

    Acest motor caută practic în mii de site-uri de rezervare online, precum Booking, Agoda, Hotels, Expedia, Hotelclub, în funcţie de filtrele după care utilizatorul face selecţia (preţ, număr de stele, tip de cazare, tematica unităţii de cazare, evaluare oaspeţi, facilităţi, inclusiv dacă micul dejun este inclus sau nu). În baza de date a HotelsCombined se găsesc peste 800.000 de unităţi de cazare. „România este încă o ţară în dezvoltare în ceea ce priveşte comerţul online comparativ cu celelalte ţări pe care le reprezintă colegii mei, însă am observat o creştere graduală la rezervările online pe www.hotelscombined.ro în cei doi ani de când lucrez aici. Sunt foarte puţine companii în Australia care să aibă legături puternice cu România cum este HotelsCombined, şi pentru asta sunt foarte recunoscătoare şi mă bucur că sunt în contact constant cu România prin natura jobului meu.“

    Cristina Iordache subliniază că îi place Australia pentru oportunităţile de carieră şi afaceri pe care le oferă, dar şi pentru diversitatea culturală, pentru oamenii relaxaţi şi binevoitori, pentru „plajele infinite şi aerul curat, pentru verdele veşnic de-a lungul celor patru anotimpuri“.

    Îi mai place în Australia meritocraţia – „majoritatea companiilor din Australia se concentrează pe dezvoltarea şi formarea personalului şi oferă şanse egale tuturor angajaţilor de a avansa“ –, dar şi locul unde a ajuns să lucreze – „HotelsCombined este unic nu numai prin evoluţia rapidă, dar şi pentru un mediu de lucru destul de relaxant şi uşor de abordat – angajaţii poartă jeans şi tricouri în locul ţinutelor office; directorii şi managerii lucrează unii lângă alţii (nu există birouri private) şi, cel mai important, orice schimbări ale website-ului sunt făcute în mod rapid şi eficient, fără prea multă birocraţie“.

  • Fericirea se află pe o insulă

    Nu am fost niciodată atrasă de Grecia, ţară unde majoritatea prietenilor mei preferau să-şi petreacă concediile de vară şi de unde mereu se întorceau cu poveşti despre plaje cu nisipuri fine şi cu ape de un albastru nemaivăzut. Vara aceasta, pentru că nu-mi pregătisem concediul din timp dar şi dintr-o oarecare comoditate, am decis să mă conving cu ochii mei dacă Grecia chiar este un colţ de paradis, aşa cum auzisem. Am dat cu banul, la propriu, pentru a alege o destinaţie grecească şi m-am ales cu Zakynthos.

    „Floarea Levantului“ sau „Veneţia Sudului“, aşa cum a fost numită de-a lungul timpului insula Zakynthos, aflată în Marea Ionică, în vestul peninsulei Peloponez, nu se lasă descoperită din prima. Odată ce păşeşti în afara aeroportului de pe insulă, te loveşte din plin ariditatea peisajului, unde la sfârşit de iulie abia dacă simţi o adiere lină de vânt. O insulă prăfuită, unde din loc în loc apar palmieri şi câteva smocuri de flori de un roşu turbat, aceasta este prima imagine cu care te primeşte Zakynthos în mijlocul verii. Nu fiţi dezamăgiţi, pentru că odată ce vă depărtaţi de aeroport şi mergeţi către staţiunile de pe insulă, aproape de mare, peisajul se schimbă la 180 de grade.

    Prima întâlnire cu adevăratul spirit al insulei a avut loc pentru mine în Laganas, staţiunea în care am şi stat de altfel, situată în partea de sud. Considerată polul distracţiei din Zakynthos, pentru că este frecventată în special de turiştii tineri, Laganas este şi cea mai mare staţiune din insulă. Chiar dacă de multe ori am auzit că în Grecia te simţi ca acasă datorită numărului mare de români care aleg această ţară ca destinaţie de vacanţă, în Laganas de puţine ori am auzit limba română printre turişti. În schimb, cuvinte în engleză, suedeză, italiană sau germană se auzeau la tot pasul, fie pe plaja cu nisip mărunt şi apă cristalină din golful care mărgineşte staţiunea, fie pe străzile largi, înţesate de magazine cu suveniruri sau cu baruri, restaurante şi cluburi din Laganas.

    Laganas mai este vestită şi pentru că în apropiere de această staţiune trăiesc celebrele broaşte ţestoase Caretta Caretta, pe care le puteţi vedea dacă vă îmbarcaţi într-un vaporaş Glass Bottom (cu podea de sticlă, prin care se vede fundul apei), dar puteţi şi înota alături de ele, având în vedere că de multe ori se apropie de malul golfului. Iar dacă vreţi să fiţi şi mai aproape de faimoasele ţestoase, puteţi ajunge cu vaporaşul sau cu o barcă cu motor pe insula Marathonisi din apropierea Laganas, care are două plaje, una cu nisip fin şi auriu unde Caretta îşi depun ouăle, alta cu pietricele fine şi cu două mici grote ce pot fi vizitate.

    Iar dacă aţi înotat în apele line din golful Laganas, pline ochi de turişti, puteţi încerca şi plaje mai pustii, unde însă încălţămintea specială este absolut necesară, din cauza aricilor de mare care nu vă vor cruţa deloc. Keri este un dintre aceste plaje. Situată în partea de sud-vest a insulei, Keri impresionează nu doar prin plaja secretă unde vă puteţi bălăci în voie, departe de ochii curioşi ai altor turişti, dar şi prin arcadele de piatră săpate de apă, prin care soarele creează jocuri de culori şi lumini. Din Laganas puteţi lua vaporaşe care vă vor duce pentru 20-25 de euro de persoană atât pe insula Marathonisi, cât şi la Keri, plimbare ce durează trei ore cu tot cu timpul pentru înot. Iar pentru 10 euro în plus puteţi face întregul tur al insulei Zakynthos, care durează 6-7 ore, cu opriri pe câteva plaje care vă vor răsfăţa privirile: Kalamaki, Tsilivi, Alikansa sau Alykes.

    Dacă vreţi totuşi să vedeţi şi altceva decât coaste dantelate şi plaje mirifice, cea mai la îndemână modalitate de a vizita interiorul insulei, care nu are mai mult de 40-50 de kilometri în lungime şi vreo 20 de kilometri în lăţime, este maşina. Dacă aţi ajuns cu avionul în Zakynthos, nu vă faceţi griji, pentru că în fiecare staţiune se găsesc la tot pasul locuri de unde puteţi închiria o maşină, de la preţuri începând de la 40-50 de euro pe zi.

    Odată ce v-aţi hotărât să închiriaţi o maşină pentru una sau mai multe zile, primul popas trebuie – neapărat – să fie capitala insulei, Zakynthos sau Zante, plină de clădiri cu două şi trei etaje, a căror arhitectură este o combinaţie de stil veneţian, dar şi francez şi englez. Centrul oraşului, în care trăiesc circa 10.000 de locuitori, este dominat de statuia lui Dionysios Solomos, poetul care a scris imnul naţional al Greciei. În portul din Zakynthos se regăseşte şi biserica Saint Dionysios, numită după sfântul protector al insulei, unde puteţi admira picturi de acum câteva secole. Mai puteţi vizita, tot în turul cu maşina, celelalte staţiuni din Zakynthos, printre care Argassi sau Planos.

    Am lăsat spre final „cireaşa de pe tort“ a insulei Zakynthos. Cu siguranţă aţi văzut imagini cu cea mai cunoscută destinaţie din Zakynthos, plaja Navagio, pe afişele de promovare a sejururilor în Grecia. Un mic golf străjuit de stânci, cu o apă de un turcoaz intens cum rar am văzut, „păzit“ de un vas naufragiat în urmă cu câteva decenii, despre care se spune că ar fi aparţinut unor contrabandişti de ţigări – imaginea îţi desfată ochii şi te face să te minunezi că un astfel de peisaj poate exista la o distanţă atât de mică de România.

    Cunoscută şi sub denumirea de Shipwreck Beach, plaja din Nagavio este accesibilă doar de pe mare, fie cu ambarcaţiuni închiriate, fie cu vase care fac croaziere zilnice. Pentru a surprinde însă o imagine panoramică a acestui colţ de rai trebuie să ajungeţi deasupra golfului, undeva la 200-300 de metri înălţime. Privind în jos, simţi un nod în stomac care nu ştii dacă este provocat de frica de înălţime sau de emoţia de a vedea un colţ de paradis.
    Destul de aproape de Navagio se găsesc şi aşa-numitele Blue Caves, sau grote albastre, în care se poate intra şi înota, alături de corali care sclipesc multicolor în apele albastre, nestingherite de lumină.

    Iar dacă despre peisaje am vorbit numai de bine, mâncarea grecească nu trebuie nici ea ratată în Zakynthos, chiar dacă în Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimii ani numărul restaurantelor cu specific grecesc a crescut vertiginos şi ne-a făcut să ne simţim din ce în ce mai familiari cu bucătăria acesteia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu un gyros cu carne de pui bine rumenită, o salată grecească stropită fără pic de milă cu ulei de măsline şi cu ierburi sau un sos tzatziki dens şi aromat, toate preparate după reţeta autentică, chiar în ţara de unde provin. Nu rataţi taverna El Greco, situată pe serpentinele din Agios Sostis, în staţiunea Laganas, unde pe lângă mâncarea tradiţională grecească puteţi servi o carafă straşnică de ouzo aromat, tradiţionala băutură a grecilor.

    Plaje care aduc aminte de zei şi de legende elene de mult uitate, apă limpede şi curată, exuberanţă la tot pasul, delicii culinare care satisfac gusturile oricărui gurmand – ce îi mai poate lipsi unei vacanţe reuşite? Cred că ştiu deja unde vreau să-mi petrec următorul concediu de vară.

  • Portretul turistului modern în 2014: caută pe internet destinaţia, compară preţurile, citeşte părerile altora şi cumpără online

    „Viitorul turismului este online. Este foarte greu să combaţi un astfel de punct de vedere, este vizibil că din ce în ce mai multe segmente ale turismului migrează către online (…)“, este de părere Daniel Truică (34 de ani), care a pus bazele agenţiei online Vola.ro în 2007 alături de doi polonezi. Vola.ro oferă bilete de avion de linie şi low-cost, camere de hoteluri, vacanţe de tip city break, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent a car şi activează pe mai multe pieţe din Europa Centrală şi de Est, respectiv România, Polonia, Ucraina, dar este prezentă şi pe piaţa din Asia, în Vietnam.

    „Vrem să atragem un investitor pentru a ne extinde în Asia“, spune tânărul antreprenor, căruia i-a venit ideea de a face o agenţie de turism online în timp ce se plimba pe bulevardul Magheru din Bucureşti, unde pe parcursul a 100 de metri a văzut patru agenţii de turism, iar atunci şi-a dat seama că trebuie să facă o agenţie online şi nu a cincea agenţie offline pe Magheru.
    Vola.ro are 400.000 de utilizatori şi 2,6 milioane de vizualizări lunar, potrivit lui Daniel Truică. În primul semestru din acest an au fost cumpărate de pe acest site circa 52.000 de bilete de avion (189,5 euro este preţul mediu plătit de cumpărători) şi 1.686 de pachete turistice.

    Din ce în ce mai mulţi români îşi cumpără biletele de avion şi chiar pachete turistice de pe internet, iar antreprenorii care au mizat pe potenţialul acestei nişe s-au bucurat de creşteri şi cu două cifre ale businessului chiar şi în criză. Prognozele lor sunt optimiste în contextul în care comerţul electronic înregistrează creşteri anuale de circa 30%-35% în România, faţă de 5% în ţările din regiune. Daniel Truică aşteaptă în acest an o cifră de afaceri de 130 de milioane de lei (29 de milioane de euro), în creştere cu 21% în lei faţă de anul anterior, când a vândut puţin peste 88.000 de bilete de avion şi 1.214 pachete turistice.

    Legat de valoarea pieţei agenţiilor de turism online, Truică spune că nu există foarte multe date, însă crede că „agenţiile online deţin cam 20% din piaţa totală de bilete de avion“. El precizează că există loc de creştere, având în vedere că în alte ţări ponderea biletelor de avion vândute online este mult mai mare: „În Polonia este de 35%, iar în Anglia de 60%“. Piaţa de comerţ electronic din România este estimată la circa un miliard de euro anul trecut. În medie, un utilizator român de internet cheltuie doar 100 de euro pentru achiziţii în mediul online, faţă de Cehia şi Polonia, unde media este de 202 euro pe utilizator, respectiv 185 de euro pe utilizator, potrivit datelor EuroMonitor şi Center for Retail Research, citate de oficialii  procesatorului de plăţi online PayU.

    „Pentru a avea acces la clienţii online, agenţiile de turism trebuie să aibă o mare notorietate, dar şi un buget de marketing online pe măsură“, spune Remus Vişan, managing partner al agenţiei online Paravion.ro, cumpărată în 2010 de fondul de investiţii spaniol GED şi care face acum parte din grupul Happy Tour. Paravion s-a extins  şi pe pieţe precum cea din Cipru, Spania, Italia, Turcia sau Marea Britanie.În perioada ianuarie-mai anul acesta pe site-ul Paravion.ro s-au înregistrat peste 8 milioane de căutări de bilete de avion şi s-au înregistrat 55.000 de tranzacţii, în creştere cu 73% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Dintre cei care au achiziţionat bilete de avion, 25% au optat şi pentru servicii de cazare. Oficialii companiei spun că în prima parte a acestui an numărul nopţilor de cazare vândute a înregistrat o creştere cu 103% comparativ cu primul semestru din anul anterior. „Aceste creşteri se datorează în bună parte investiţiilor în tehnologie, diversificarea modalităţilor de plată şi online marketing derulate de fondul de investiţii spaniol GED Capital Development atât pe piaţa locală, cât şi în cea din Bulgaria, respectiv Turcia.“
     

  • Compania care va da lovitura fatală agenţiilor de turism: plăteşti 7 euro pe noapte pentru un apartament de lux

    “Mi-am găsit cazare în Sarajevo, la zece minute distanţă de centru, cu o privelişte superbă asupra oraşului.  Apartamentul avea două dormitoare şi ne costa 28 de euro pe noapte” spune Cristina, 25 de ani, angajată într-o multinaţională şi care s-a întors recent dintr-un concediu petrecut în Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Serbia. Cristina a călătorit cu încă trei persoane, iar cazarea în apartamentul din Sarajevo a ajuns astfel să coste 7 euro/noapte. Ea este unul dintre românii care şi-au găsit cazare folosind serviciul Airbnb, care oferă oamenilor posibilitatea de a închiria propriile case turiştilor, oferind astfel o alternativă hotelurilor, de cele mai multe ori scumpe şi uneori “neprietenoase” prin calitatea serviciilor puse la dispoziţia clienţilor.

    Persoane individuale  devin astfel hotelieri şi îşi închiriază fie canapeaua, camerele, apartamentele şi casele oferind o multitudine de alternative aflate la un click distanţă de turişti din toată lumea. Gazdele stabilesc un preţ/noapte, iar Airbnb colectează banii, păstrând un procent din sumă. 

    Cristina a avut parte de aceeaşi experienţă în Belgrad: ea şi cei trei prieteni au plătit 60 de euro pentru un apartament în centru, închiriat de la un tânăr care şi-a înscris locuinţa pe site în urmă cu doi ani. Tânărul i-a aşteptat cu pliante, parola de wireless şi recomandări de restaurante şi baruri. În călătoria lor, la plecare, au stat şi într-un hotel din Belgrad, pentru care au plătit fiecare câte 20 de euro pe noapte.  « Era neîngrijit, fără prosoape şi cu Internet care mergea foarte prost. În plus, cel care ne-a întâmpinat de la recepţia hotelului nu ştia limba engleză ».

    Calitatea găzduirii pe platforma Airbnb nu este standardizată, la fel ca în cazul hotelurilor listate pe site-uri precum Priceline.com sau Booking.com, dar prin intermediul serviciului, turiştii au acces la spaţii inedite, precum o casă în copac din Hawaii, o barcă cu vedere la Turnul Eiffel sau pur şi simplu un pat mai ieftin. Unul dintre exemplele de pe site-ul Airbnb este insula Nanuku Levu din Arhipelagul Fiji. Turiştii pot rezerva întreaga insulă în schimbul sumei de 500 de dolari/ noapte în luna august. Proprietatea în care se asigură cazarea este dotată cu trei dormitoare şi o bucătărie.

    Fondat în 2008, Airbnb este un start-up care are la bază o poveste clasică din Silicon Valley. Cofondatorii, Brian Chescky şi Joe Gabbia, au început să îşi închirieze saltelele din apartament în perioada unei conferinţe pentru a reuşi să îşi plătească chiriile din San Francisco. Aranjamentul era disponibil prin site-ul Airbedandbreakfest.com. Afacerea nu a avut succes de la început, ţinând cont că Mr.Chesky, CEO-ul, de profesie designer, nu stârnea încrederea generată de profilul inginerilor web tipici şi mulţi dintre investitori nu credeau în acest model atipic de afaceri. Pentru a trece de impas, au vândut cutii de cereale prin care au reuşit să câştige zeci de mii de dolari. Mişcarea l-a impresionat pe fondatorul unui incubator din Silicon Valley ce l-a acceptat în cadrul acestuia. Compania şi-a extins de atunci serviciul de închirieri la 600.000 de listări în mai mult de 190 de ţări. Veniturile de anul trecut s-au dublat faţă de anul anterior şi au ajuns la 250 de milioane de dolari, potrivit Wall Street Journal. 

    Compania a obţinut recent o finanţare de 475 de milioane de dolari de la un fond de investiţii privat. Finanţările strânse de companie până în prezent ajung astfel la 826 milioane de dolari, iar valoarea acesteia este estimată în prezent la 10 miliarde de dolari.
     

  • Locul din Europa unde este ilegal să nu ai casă şi serviciu. În România nu ar putea exista niciodată

    Deşi are aproape 3.000 de locuitori şi o suprafaţă de două ori cât a statului New Jersey, oraşul Longyearbyen din Norvegia este cunoscut pentru rata criminalităţii de sub 1%. Localitatea are doar şase ofiţeri de poliţie şi o singură celulă pentru deţinuţi – aceasta fiind ultima dată ocupată cu mai mult de un an în urmă.

    Una din explicaţiile pentru comunitatea extrem de paşnică din Longyearbyen este aceea că şomajul a fost declarat ilegal. Cei care nu au un loc de muncă constant nu pot locui în oraş. O altă condiţie pentru a fi locuitor este de a deţine o locuinţă. Prin aceste măsuri, guvernatorul Odd Olsen s-a asigurat că fiecare persoană va avea un venit stabil şi familiile vor putea să se întreţină, fără a exista riscul ca cineva să rămână în stradă. Deşi intră în contradicţie cu legislaţia din Norvegia, cunoscut pentu protecţia socială oferită tuturor, indiferent dacă au sau nu serviciu şi casă, oficialii din Longyearbyen spun că acesta este singurul mod în care societatea poate funcţiona.

    Fiind parte din arhipelagul Svalbard, localitatea Longyearbyen a fost selectată de-a lungul timpului pentru diverse proiecte ştiinţifice. Unul dintre acestea a avut loc în anul 2008, când în Longyearbyen s-a construit un depozit de seminţe care va păstra, când va fi la capacitate maximă, aproximativ 100 de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent depozitul găzduieşte aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut şi ca “seiful pentru sfârşitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eşantion din toate varietăţile de plante cunoscute de om.

    Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit în primul rând datorită pentru stabilităţii sale seismice. Fiind săpat în solul îngheţat în permanenţă al teritoriului arctic (permafrost), temperatura simplifică procesul de conservare. Seminţele sunt împachetate în folie de aluminiu şi înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă.

  • Reportaj: Bali, insula care abia se vede pe harta lumii, dar atrage trei milioane de turişti

    Mii de temple hinduse, zeci de hectare de plantaţii de orez, păduri de mangrove şi plaje cu nisip alb sau negru scăldate de Oceanul Indian sunt atracţiile pe care le-au căutat în Bali peste 2.000 de români, care au ales anul trecut această destinaţie exotică, considerată una din cele mai atractive din lume şi descrisă ca atare şi în bestseller-ul scriitoarei americane Elizabeth Gilbert, „Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte“.

    „Am fost de două ori în vacanţă în Bali, cel mai recent anul trecut, când am stat două săptămâni. Este o altă lume, o altă cultură. Serviciile sunt bune, se organizează diferite eve­nimente, oamenii sunt degajaţi. În ceea ce priveşte tarifele, acestea sunt comparabile la cazare cu cele din România“, afirmă Neculai Mihai, unul din acţionarii companiei de curierat FAN Courier, pe care insula Bali l-a fascinat. Aici a experimentat masajul bali­nez la patru mâini, şedinţele de yoga, dar şi snorkeling în Oceanul Indian.

    De altfel, antreprenorii, dar şi executivii din top mana­ge­­ment sunt cei pe care agenţiile de turism îi trimit în va­­can­ţă în insula exotică, având în vedere că preţul unui sejur începe de la 2.000 de euro de persoană. „Am trimis un grup de 12 români într-o vacanţă de două săptămâni în Bali şi Sin­ga­pore. Tariful pachetului a fost de 2.150 de euro cu ca­zări la hoteluri de patru stele. Transportul cu avionul a fost inclus în preţ. Diversitatea, exotismul insulei, cultura sunt elementele care atrag turişti în Bali“, spune Dragoş Pir­nog, directorul de programe al agenţiei de turism Explore Travel, care trimite anual 250 de români în insula Bali. El precizează că cererea este în creştere dato­rită accesibilităţii mai mari.

    Viza se poate lua di­rect din aeroportul din Indonezia, iar taxa este de aproa­pe 25 de euro de persoană. Mai mult, din 2011, pe piaţa locală a intrat Qatar Airways, compania aeriană naţională a statului Qatar şi una dintre cele mai mari din lume, cu zboruri pe ruta Bucureşti-Doha (cinci curse săptămânal în prezent), de unde românii pot ajunge direct în Indonezia. De la sfâr­şi­tul lunii iulie compania aeriană va avea zbo­ruri directe spre Bali din Doha. Preţul unui bilet începe de la 800-900 de euro.

    „Numărul turiştilor străini care vin în Bali este în creştere. Anul trecut am avut 3,2 milioane de vizitatori, în 2008 aveam 1,9 mili­oane de vizitatori“, spune Nyoman Warda­wan, şeful departamentului de mar­­ke­ting al biroului de turism din Bali.
    Insula, unde observi imediat contrastul dintre resorturile de lux şi casele modeste ale localnicilor (salariul minim în Bali este de 116 dolari pe lună), a atras anul trecut jumătate din vizitatorii străini înregistraţi de Indonezia (deşi reprezintă doar 0,29% din suprafaţa ţării), iar în acest an aşteaptă 3,5 milioane de vizitatori străini. Veniturile din turism au depăşit 4 miliarde de dolari anul trecut. Transportul public nu există în Bali, cei mai mulţi dintre localnici se deplasează pe scutere sau pe motociclete, iar turiştii închiriază maşini sau le folosesc pe cele puse la dispoziţie de hotelieri. Cu toate acestea, indonezienii au construit deasupra nivelului mării, prin pădurea de mangrove, 12 kilometri de autostradă, care unesc localităţile Benoa, Denpasar şi Nusa Dua.

    În Bali nu trece zi fără ceremonii la temple şi fără ofrande închinate zeilor, ceea ce dă unicitate acestei destinaţii. Fie­care casă are în curte un templu, iar ofrandele sunt puse la poarta casei, pe drum, în restaurante, în magazine, peste tot. Şi timpul se măsoară altfel în Bali, calendarul (Pawukon) având doar 210 zile, altfel spus localnicii numără şase luni a câte 35 de zile.

  • Pelerinaj în epoca de piatră: locul unde rocile sfidează gravitaţia

    Părea o imagine din desene animate. Când am ajuns acolo, mi-am dat seama că locul seamănă perfect cu peisajul creat în serialul “The Flintstones”. Serialul de animaţie a fost intitulat în limba română “Aventuri din Epoca de Piatră” şi cred că nicio expresie nu ar putea exprima mai bine o aventură în Cappadocia, o regiune aflată în inima Turciei, la circa 800 de kilometri de Istanbul.

    Am aterizat pe aeroportul din Kayseri undeva aproape de miezul nopţii, după o conexiune de doar 30 de minute în Istanbul pe care o consideram din start ratată. Am avut noroc să prindem zborul de legătură, care ne-a dus cu un pas mai aproape de zborul care conta cu adevărat pentru noi, cel cu balonul cu aer cald.La ieşirea din aeroport nimic nu părea diferit de lumea din care plecasem, iar în Cappadocia mă aşteptam să văd o altă lume. Nu a fost însă nevoie decât de o călătorie de circa o oră cu taxi-ul până la hotel pentru o călătorie în timp, chiar în epoca de piatră.

    Hotelul pe care l-am ales era localizat în Goreme, punctul de pornire pentru toate zborurile cu balonul, şi era un hotel de tip peşteră, respectiv sculptat în piatră.

    Până ca Neil Armstrong să păşească pe Lună în 1969, cred că cea mai apropiată imagine pe care oamenii o aveau despre astru era Cappadocia, locul unde rocile de multe ori sfidează gravitaţia şi, mai mult, au forme ce variază de la capete de extratereştri la cămile şi iepuri şi par cu siguranţă nepământene.

    Regiunea merită văzută atât la pas, cât şi din zare, de la zeci, sute sau chiar 1.000 de metri altitudine, de unde Cappadocia pare că ţi se aşterne la picioare. Ca să zbori trebuie să îndeplineşti un adevărat ritual, mai exact trebuie să te trezeşti înainte să se trezească soarele (pe la 4 şi jumătate de dimineaţă), pentru a fi pregătit când microbuzul va veni să te conducă de la hotel la biroul companiei cu care ai ales să zbori. Acolo te aşteaptă un mic dejun frugal, alcătuit în principal din fructe (căpşunile şi pepenele verde sunt nelipsite indiferent de anotimp) şi cafea. Urmează apoi un drum de câteva minute (până la 20-30) cu maşinile de teren până la punctul de unde urmează să se înalţe balonul. Unele companii zboară mereu din acelaşi loc. Pilotul nostru, Mike (singurul pilot britanic din Cappadocia, care are pe lista pasagerilor politicieni, milionari, dar şi capete încoronate precum regele Iordaniei), preferă să asculte indicaţiile pe care vântul i le oferă în fiecare dimineaţă şi, în funcţie de asta, îşi alege locul de start.

    În prima zi când am ajuns la balon, după doar trei ore de somn, Mike ne-a avertizat că vântul e cam supărat şi astfel sunt şanse mici să zburăm. Ne-am încăpăţânat – şi noi, pasagerii, dar şi pilotul – să umflăm balonul, poate între timp îi va trece supărarea vântului. Nu i-a trecut, şi am plecat spre hotel hotărîţi să revenim a doua zi, sau chiar a treia dacă va fi nevoie. Nu toţi pasagerii balonului au fost la fel de norocoşi, unii dintre ei plecând în ziua respectivă către aeroport. Zborul cu balonul ţine de vreme, deci de noroc, iar în Cappadocia circa 300 zile din an sunt norocoase.

    Prima noastră zi a fost una dintre celelalte 65, însă în a doua am reuşit să ne ridicăm de la sol la răsăritul soarelui. Am luat startul în cursa cu înălţimile din altă zonă decât cele mai multe baloane, ba mai mult, ele au avut şi un avans de câteva minute. Când am început să ne înălţăm cerul era deja colorat de câteva zeci de baloane. Nu am încercat să le prindem din urmă pentru că ştiam că în final noi vom rămâne printre ultimii pe cer, deoarece urma să zburăm o oră şi jumătate, cu 30 de minute mai mult decât timpul standard de zbor.

    La început am plutit în voia vântului, la doar câţiva zeci de metri altitudine, admirând de aproape casele cândva locuite, văile, fiecare diferită de celelalte, fie prin paleta de culori ce varia de la alb la roşu, fie prin numărul impresionant de formaţiuni stâncoase care îţi stârneau imaginaţia. La început am încercat să dau o formă fiecărei roci, însă, în final, după multe cămile, iepuri, extratereştri sau adevăraţi monştri, am admirat imaginea de ansamblu. După ce ne-am săturat să mai fim pământeni, Mike şi-a înştiinţat balonul că este timpul să începem lupta cu înălţimile.

    Încă de când ne-am urcat în balon ni s-a spus că acesta este cel mai sigur mijloc de transport, însă, rareori, din cauza vremii este necesară o aterizare forţată. Nu a fost cazul, însă Mike ne-a pregătit pentru orice variantă.

    Există multe locuri în lume unde poţi zbura cu balonul, însă Cappadocia şi Burma sunt cu siguranţă cele mai impresionante ca privelişte. Mike a început să zboare în Marea Britanie, unde îşi aminteşte că participa la curse nebuneşti pe furtună, pentru a vedea cine câştigă lupta: omul sau vremea. Vântul şi ploaia i-au pus câteva piedici, dar el a rămas mereu în cursă.

    După ce s-a format în Marea Britanie a mers de la nord la sud şi de la est la vest şi a văzut aproape toată lumea din balon, chiar şi Antarctica, dar spune că nimic nu se compară cu peisajul din Cappadocia. Afirmă asta după şapte ani în care a zburat deasupra zonei în fiecare dimineaţă (de fapt doar în cele 300 de zile din an când vremea o permite).

    Cu balonul poţi zbura oricând, însă în zorii zilei, când soarele abia îşi arată faţa, este cel mai bun moment pentru că tot atunci vântul este prielnic. Pe timpul verii companiile programează şi un al doilea zbor pentru a face faţă cererii, însă acesta este mai periculos. Chiar şi aşa, balonul cu aer cald rămâne cel mai sigur mijloc de transport.

    După zbor companiile îşi aşteaptă clienţii la aterizare cu şampanie, căpşuni şi tort, doar există motiv de sărbătoare. Balonul aterizează de fiecare dată în alt loc, în funcţie de direcţia în care l-a îndreptat vântul. Pilotul comunică însă în permanenţă cu oamenii de la sol, astfel că la aterizare ei sunt deja acolo cu festinul.

    Odată coborîţi din balon am decis că trebuie să vedem regiunea şi la pas, mai ales că fiecare vale are traseele proprii de trekking. Nu am vrut să ratăm nici oraşele şi satele din zonă pentru că fiecare vine cu ceva diferit. Mustafapaşa îşi poartă încă cu mândrie moştenirea grecească, astfel că uşile şi ferestrele caselor deschise la culoare sunt încă pictate în nuanţe tari de albastru şi verde. Uchisar stă cocoţat pe vârful unui deal, iar deasupra oraşului tronează castelul. Nu vă aşteptaţi la un castel în adevăratul sens al cuvântului, ci la o formaţiune din stâncă, cu multe găuri care ţin loc de ferestre şi de uşi.
    Cei mai curajoşi pot încerca să viziteze şi oraşele subterane – Derinkuyu şi Kaymakli – care se întind pe opt niveluri sub pământ. O coborâre până la circa 50 de metri sub pământ te poate lăsa fără aer (la propriu), însă poate fi şi o dovadă în plus că zona Cappadociei este o altă lume.

    Dovezi găseşti şi în canionul Ihlara, unde apusul soarelui se bate pentru titlul de cel mai frumos din lume cu cel din Santorini sau din junglele africane. Pentru a ajunge aici trebuie să urci pe drumuri şerpuitoare în timp ce în faţă ţi se profilează munţii înzăpeziţi. Odată ajunşi la 1.700 de metri altitudine am mers să vizităm şi biserica roşie (Kizil Kilise), care are în spate o istorie de peste 1.500 de ani. Apoi am luat cina într-un restaurant tradiţional în zonă, construit peste un râu. Canapelele şi mesele din lemn stau suspendate practic deasupra apei care susură la picioare. De altfel, ar fi şi păcat să îţi termini călătoria în Cappadocia altfel decât cu o masă tradiţională, care, indiferent de felurile comandate, va fi bogată şi una dintre cele mai bune pe care le-ai mâncat vreodată.