Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism
Cea mai mare staţiune din lume, Genting, este situată la o altitudine de 2.000 metri pe suprafaţa unui întreg munte şi oferă o privelişte impresionantă turiştilor care o vizitează. Singurul cazinou din Malaezia se află aici, alături de zeci de parcuri tematice de dimensiuni mai mari decât oricare altele de pe mapamond. Preţurile pentru o săptămână de relaxare la Genting pot costa mii bune de dolari în funcţie de pachetul ales.
În fiecare iarnă, peste 50.000 de turişti din toată lumea se adună aici pentru a experimenta liniştea, viaţa sub luminile nordice şi alte activităţi inedite caracteristice sălbăticiei de la 200 km distanţă de Cercul Arctic, dar mai ales pentru a fi martorii unui proiect unic în lume: primul şi cel mai mare hotel de gheaţă.
Cu o suprafaţă de 5.500 de metri pătraţi, hotelul este construit anual din circa 2.000 de tone de gheaţă şi 30.000 de tone amestec de zăpadă şi gheaţă cu rol în întărirea structurii. La construcţia acestuia participă anual circa 100 de oameni, jumătate dintre ei fiind artişti care s-au implicat în designul anumitor zone din hotel.
În lunile martie şi aprilie, 4.000 de tone de gheaţă sunt culese din râul Torne şi ţinute în medii reci pe parcursul verii. Construcţia propriu-zisă se face în noimebrie şi decembrie, iar hotelul este deschis între decembrie şi mijlocul lui aprilie, când structura de gheaţă începe să se topească.
EU UNUL PARTICIP DE ZECE ORI PE SĂPTĂMÂNĂ LA VIDEOCONFERINŢE. Deşi în ultima perioadă am călătorit mai puţin în interes de serviciu, nu îmi pare rău, pentru că deplasările înseamnă pierdere de timp şi lipsă de productivitate.” Un mod de a gândi care părea greu de imaginat în anii de boom economic, când bugetele alocate călătoriilor erau nelimitate, este explicat astăzi de Cristian Popescu, directorul general al Cisco România.
De exemplu, P&G România, subsidiara locală a gigantului american în bunuri de larg consum Procter & Gamble, a redus aproape total cheltuielile cu angajaţii care erau nevoiţi să călătorească în interes de serviciu. “Am eliminat de ceva timp deplasările în alte ţări pentru a lucra cu alţi colegi, în prezent facem acest lucru numai dacă este cu adevărat necesar, declara recent Ghazala Nadeem, directorul de resurse umane al P&G România, citată de Ziarul Financiar. În viziunea managerului, eliminarea călătoriilor de afaceri este o metodă “foarte eficientă” de reducere a costurilor, dar şi de asigurare a unui anumit confort al angajaţilor.
Ea declară că, dacă la începutul carierei ideea de a călători este “foarte ispititoare”, odată ce angajaţii îşi întemeiază o familie nu mai sunt atât de entuziasmaţi de eventuale plecări. Din 2009 încoace, tot mai multe companii au preferat să înlocuiască bugetele de deplasări ale angajaţilor care mergeau la şedinţe în străinătate cu ajutorul videoconferinţelor, care sunt realizate fie prin clasicul program Skype sau prin intermediul unor soluţii mai securizate, în săli de conferinţe special amenajate. Astfel, s-au redus masiv cheltuielile cu biletele de avion, transportul cu taxiul, cazarea şi diurnele acordate angajaţilor plecaţi la meetinguri în sediile centrale ale companiilor.
Cei mai loviţi au fost tocmai cei care gestionau bugetele de călătorii ale companiilor. Antonio Niţu lucrează din 1998 în cadrul agenţiei de turism Aerotravel, numărul doi în piaţa agenţiilor de turism, potrivit anuarului “Cei mai mari jucători din economie” întocmit de Ziarul Financiar. A plecat de la vânzări de 700.000 de dolari în primul an şi a condus afacerile în vremuri în care acestea se dublau de la an la an.
Piaţa românească nu a înţeles uşor sensul călătoriilor de business, aşa că Aerotravel s-a văzut nevoită să asocieze numelui agenţiei brandul Lufthansa. Se întâmpla în anul 2000, când Niţu a făcut prima plată către IATA, de 100.000 de dolari – “când am văzut factura mi s-a părut enorm, salariile erau de 100 de dolari”. Brandul a ajutat compania la nivel de imagine şi la înţelegerea conceptului de business travel: pachete concepute astfel încât să rezolve problemele, de la cazare şi transport până la organizarea de evenimente. Primii clienţi care au înţeles produsul au fost companiile multinaţionale, însă treptat şi ceilalţi jucători din economie s-au adaptat tendinţei. Iar plusurile au fost raportate de la an la an până în 2008. Căderea a fost mai bruscă decât se aşteptau jucătorii din industrie, deşi expunerea în cazul Aerotravel Lufthansa City Center, companie deţinută de Mihai David, nu a fost “prea mare” pe seama portofoliului echilibrat de clienţi. Cel mai slab an a venit după cel mai bun.
VÂRFUL A FOST ATINS ÎN 2008, IAR CĂDEREA ÎNCEPUTĂ ÎN 2009 – “nu m-am aşteptat să fie atât de mare, de la 34 de milioane de euro am zis că vom scădea cu cinci” – a dus rapid la o scădere a tarifelor în piaţă şi deci la mai multă muncă pentru venituri mai mici. 2009 şi, ulterior, 2010 au fost momentele în care s-a atins minimul – compania a obţinut venituri de 25 de milioane de euro – ani în care ofertele companiilor aeriene au fost dictate de tarifele din piaţă şi nicidecum de costul serviciului oferit. “Probleme cu lichidităţile am şi astăzi.
Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme.
ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)
EIBTM SE CONSTITUIE CA AL DOILEA MARE TÂRG EUROPEAN DE PROFIL, dupa IMEX din Frankfurt. Specializat numai pentru călătoriile de business, evenimente şi corporate incentive, EIBTM este o manifestare de amploare la care participă, ca expozanţi, agenţi de top specializaţi pe acest gen de produse. Târgul nu este destinat publicului larg, ci doar specialiştilor din domeniu, expozanţi sau vizitatori. Vizitatorii sunt aşa-numiţii “hosted buyers”. Un hosted buyer este de fapt un vizitator cu potenţial mare de achiziţie a produselor prezentate de expozanţi. Chiar eu am fost, la această ultimă ediţie din decembrie 2012, hosted buyer şi am avut întâlniri cu prestatori de incentive şi evenimente din 15 ţări de pe toate continentele.
Pentru a înţelege mai corect specificul domeniului, e bine să ne întrebăm care este diferenţa dintre un program de grup pentru turişti de vacanţă şi un program de grup de corporate incentive. Ei bine, diferenţa majoră rezidă în principal din complexitatea şi creativitatea punctuală şi foarte personalizată a unui program de incentive care trebuie să fie conceput în mod unic pentru fiecare client în parte şi ale cărui activităţi se concentrează pe durata câtorva zile. Statistic vorbind, un program de incentive se desfăşoară cam în trei până la cinci zile, dar ponderea cea mai mare, cam de 80%, este pentru programele scurte.
CU TOŢII NE DORIM, în funcţie desigur şi de buget, să ne recompensăm angajaţii sau clienţii într-un mod cât mai plăcut astfel încât să avem atât angajaţi multumiţi şi motivaţi, cât şi clienţi fideli. Pentru acest lucru companiile alocă bugete semnificative an de an, ca urmare programele de incentive derulate ar trebui să aducă un plus de valoare atât din punct de vedere calitativ, cât şi din punct de vedere creativ. Ce îi trebuie unei companii potente financiar şi care alocă bugete importante pentru acţiuni tip incentive se numeşte furnizor calificat. Un furnizor calificat este un organizator de evenimente profesionist, informat şi conectat în permanenţă la comunitatea internaţională a organizatorilor de evenimente, este un organizator creativ şi, nu în ultimul rând, un partener al clientului. Un furnizor calificat chestionează formal şi informal clientul, îi află nevoile şi aşteptările cu privire la viitorul eveniment, îi înţelege angajaţii şi clienţii. Furnizorul calificat realizează astfel un profil şi pe baza acestuia construieşte variante de ofertă pe care le discută cu clientul. Evident că bugetul contează, costul evenimentului contează, dar numai începând din acest punct.
Din păcate, în România, această abordare, unica profesionistă, este prea puţin luată în considerare; există un mare număr de agenţii de turism, agenţii de organizare de evenimente sau de publicitate care, în stilul nostru specific, afirmă că se pricep la evenimente de orice gen şi evident că nu de puţine ori clienţii au fost nemulţumiţi de modul cum s-a desfăşurat evenimentul, de calitatea hotelului, restaurantelor, serviciilor şi, nu în ultimul rând, de asistenţa acordată în timpul desfăşurării evenimentelor.
SUNT TOTAL ÎMPOTRIVA AFIRMAŢIILOR POTRIVIT CĂRORA FIRMELE BENEFICIARE DE EVENIMENTE, incentive etc. se orientează numai după costul evenimentului şi îşi aleg furnizorii în urma unor licitaţii în exclusivitate pe baza criteriului preţ. Furnizorii de servicii de organizare de evenimente sunt vinovaţi. Ei, în primul rând, nu îşi cunosc meseria, ei nu au format o cultură în piaţă astfel încât potenţialii clienţi să fie informaţi cu privire la modul în care trebuie abordate lucrurile şi astfel să îşi cheltuiască cu adevărat cu folos banii investiţi.
Le puteţI vedea şI voi dacă veţI avea şansa să ajungeţI în aceste locuri de o frumuseţe aproape ireală, potrivit quora.com.
Cascada Bigăr din apropiere de Oraviţa, judeţul Caraş-Severin este considerată una dintre cele mai frumoase şi neobişnuite din lume, potrivit TheWorldGeography.com.
Spectaculoasa cascadă de pe meleagurile româneşti este asociată cu cascade ale căror frumuseţe este deja bine cunoscută din SUA, Australia, Islanda sau Antarctica, fiind chiar prima prezentată în clasament.
DEŞI DEŢINE UNA DINTRE PRIMELE TREI AGENŢII DE TURISM DIN ROMÂNIA DIN PUNCT DE VEDERE AL VOLUMULUI AFACERILOR, la 37 de ani, Cristian Pandel crede că mai are multe de învăţat în domeniu, chiar şi de la cei de vârsta lui. Unul dintre modelele sale de business este proprietarul unei agenţii de turism din Polonia cu care se întâlnea în expediţii pe munte la sfârşitul anilor ’90, când ambii aveau firmele deschise de 1-2 ani. Acum, Christian Tour are un rulaj de 37 de milioane de euro pe an, iar polonezul de peste 300 de milioane de euro. “El mai merge încă pe munte, dar eu am renunţat.”
Pe munte nu mai merge de când au început să ia amploare afacerile agenţiei, adică din 2005-2006. “De prin 2001 am lăsat-o mai moale, dar am mai mers 3-4 ani. Am renunţat să fiu şeful şcolii de ghizi pe care am înfiinţat-o şi am devenit doar instructor şi apoi m-am ocupat doar de agenţie.” Cu alpinismul a început de copil. În 2002 a fost în expediţie pe muntele Ararat, apoi pe Mont Blanc. Pandel spune că muntele l-a format puţin altfel şi l-a făcut să fie calm şi să aibă sânge rece în afaceri. “Atunci când faci chartere şi poţi să pierzi poate câteva sute de mii de euro pe zi, trebuie să ai sânge rece ca un chirurg. Puţini au curajul să dezvolte chartere. Să ţii peste 20 de zboruri pe săptămână timp de 20 de săptămâni nu e uşor”, afirmă el.
DACĂ UN ZBOR E GOL, la o singură cursă o agenţie poate pierde 20-30.000 de euro. Şeful Christian Tour spune că într-o astfel de situaţie el ar pierde cel puţin 100.000 de euro, pentru că fiind turoperator, adică cel care a creat pachetul turistic, a cumpărat deja şi cazarea pentru turiştii care n-au mai mers. De la un grad de ocupare de 70-75% în jos operatorul de charter începe să piardă bani. Dacă avionul este ocupat mai mult de 80% se câştigă destul de bine.
La Ministerul Finanţelor, Christian Tour, ca şi alţi turoperatori, este înregistrat doar cu comisionul perceput, nu cu întregul volum al afacerilor, cum se întâmplă în cazul celor mai multe agenţii mari. Însă jucătorii din piaţă ştiu că este unul dintre cei mai puternici, al treilea ca volum al afacerilor, după Happy Tour şi Eximtur. Chiar dacă a ajuns în top cu agenţia, visul lui Cristian Pandel este să facă management hotelier. Şi-a propus să închirieze hoteluri în zonele în care trimite cei mai mulţi turişti, adică în Grecia. Astfel, este în discuţii pentru preluarea managementului unor hoteluri în Zakynthos, Corfu şi Creta, care să fie transformate în cluburi româneşti, cu muzică românească, destinate exclusiv turiştilor români. Primul dintre ele va fi inaugurat anul viitor.
Pandel a preluat anul trecut şi agenţiile de turism Europa Travel şi Bibi Touring, astfel că la afacerile de 37 de milioane li se adaugă alte şase milioane de euro, reprezentând rulajul Europa Travel, plus trei milioane, aportul Bibi Touring. Grosul afacerilor Christian Tour îl reprezintă turismul extern, iar cele mai vândute destinaţii au fost Grecia, Turcia, Spania, Bulgaria şi Muntenegru. Din 2013 grupul nou creat de Cristian Pandel va intra “foarte puternic” pe turismul intern – litoral, munte şi deltă. Turistul român, spune omul de afaceri, s-a format în ultimii zece ani, a pornit cu autocarul, a învăţat să meargă de la o vilă la un hotel mai bun, apoi a încercat timid un zbor cu avionul şi a învăţat ca de la trei stele să meargă la cinci. În catalogul Christian Tour din 2012 au fost mai multe oferte pentru hoteluri de cinci stele decât de trei. “Christian Tour a început low-cost, foarte ieftin, dar acum am ajuns la medie. Românul îşi doreşte ca singura vacanţă pe care o are pe an să fie specială. Noi, când am cumpărat Europa Travel, am lăsat loc pentru low-cost, la 2-3 stele, iar noi am venit cu trei stele plus şi 4-5 stele. Europa Travel are o medie de pachet de 300 de euro, iar noi avem media 5-600 de euro. Pegas, divizia noastră de lux, are o medie de 8-900 de euro pe pachet”, explică Pandel.
La scurt timp după învestirea în funcţie, în presă au apărut speculaţiile despre pericolul sistării proiectelor telegondolelor, aceasta după o declaraţie a noului ministru Maria Grapini referitoare la instalaţia din Piatra Neamţ, care “circula goală, la şapte dimineaţa şi la prânz”. Nu am putut să nu mă gândesc la ştire în timp ce mă aflam într-una dintre telegondolele Transalpina Ski Resort, domeniul schiabil deschis la mijlocul lui decembrie în Vidra, judeţul Vâlcea, telegondole construite în perioada de ministeriat a Elenei Udrea. Spre deosebire de instalaţia din Piatra Neamţ, telegondola circula plină, iar statul la coadă îţi lua ceva timp într-un weekend destul de aglomerat. Telegondolei întinse pe trei kilometri, cu un punct de oprire la mijloc, i se alătură o instalaţie de telescaun şi una de teleschi, precum şi şapte pârtii cu grade diferite de dificultate. Cea mai lungă are 2.257 de metri, iar tunurile de zăpadă sunt alimentate de lacul de 120.000 de metri cubi, construit deasupra pârtiilor. Construcţia domeniului schiabil după standardele din străinătate este rezultatul unei investiţii a Ministerului Turismului de peste 20 de milioane de euro, potrivit informaţiilor oficiale, derulată de la începutul proiectului, în 2010.
Pe lângă semnalizarea şi echipamentele de ultimă generaţie, domeniul schiabil mărginit de munţii Lotru şi Parâng aduce privirii vârfurile ascuţite, dar şi lacul artificial Vidra. Pentru comuniunea cu natura pe care am experimentat-o într-unul dintre puţinele locuri cu poluare zero din ţară am făcut un drum de aproximativ patru ore de la Bucureşti – porţiunea în care starea carosabilului este proastă se află pe relaţia Brezoi-Vidra, un drum de 80 km – nu foarte aglomerat şi nici foarte plin de gropi, singurul obstacol fiind maşinile parcate pe marginea drumului pe o distanţă de trei kilometri în apropierea pârtiei. Urcarea cu telegondola poate fi întreruptă la mijlocul distanţei, loc unde se află un apres-ski de inspiraţie austriacă, cu schiuri şi snowboarduri lăsate ca maşinile într-o parcare, fără grija că ar putea fi furate. Posesorii lor îşi refac forţele stând la cozile pentru ceaiul de cinci lei şi vinul fiert de şapte, asta dacă mai găsesc căni. Cu sau fără vin, este singurul loc de pe pârtie unde poţi să te încălzeşti.
Doritorii de cafenele şi gurmanzii care vor să încerce restaurante alpine mai au de aşteptat, locul fiind mult mai prietenos cu cei care se uită doar către pârtie. “Vidra are ceva aparte, nu e Sinaia şi nici o staţiune pusă la punct ca Poiana, dar e locul în care mă simt cel mai bine când ies la schi industrial. Toată zona oferă acel ceva ce lipsea din lumea schiului mioritic”, crede Dumitrel Marius, angajatul unei multinaţionale. A venit pentru a doua oară şi crede că staţiunea are acel ceva care place tuturor iubitorilor de munte. E încântat că, în cele şase zile de schi, nu a fost nevoit să plătească ski-pass-ul, ca parte a strategiei de marketing a ministerului pentru promovarea staţiunii.
Totul a fost doar temporar pentru că recent a fost introdusă taxa de 60 de lei pentru o zi de schi, aceasta mergând spre bugetul local. Preţul e oricum la jumătate faţă de locurile preferate pentru sporturi de iarnă: Predeal, Buşteni, Azuga, Sinaia sau Poiana Braşov. Închirierea unui echipament costă 50 de lei, însă numărul schiurilor sau snowboardurilor e limitat, dat fiind că un singur centru e funcţional la baza pârtiei, iar contabilizarea închirierilor se face greoi într-un caiet studenţesc. Mâncare nu găseşti nici să cauţi, doar câteva tarabe cu fast-food improvizat printre maşinile parcate, cu cartofi congelaţi şi cârnaţi olteneşti. Regreţi imediat că nu ţi-ai adus mâncare de acasă. Întoarcerea de la pârtie se face în beznă, pe lângă coloanele de maşini parcate pe şoseaua îngustă care leagă Brezoiul de Petroşani. Cea mai apropiată vilă se află la zece kilometri, aproape de ruinele hotelului din Vidra: camere friguroase, sobă de teracotă cu rol pur decorativ, robinete care scârţâie, mochetă din anii ’80 şi vase din restaurant inscripţionate “Hotel Parâng Olăneşti, restaurant Dietetic”.
Toate acestea se justifică prin istoria staţiunii: Vidra-Voineasa se află printre ultimele proiecte ale lui Nicolae Ceauşescu, urma să devină una dintre cele mai cunoscute staţiuni montane din Europa de Est şi să găzduiască jocuri olimpice de iarnă în anii 2000. “Vidra era atunci o staţiune în plină dezvoltare, căutată de turişti, mâncam de fiecare dată nişte prăjituri foarte bune la restaurantul hotelului”, îşi aminteşte Bogdan Mitrofan, manager de resurse umane la o companie din telecom, care venea în zonă împreună cu unchiul său, pe atunci directorul staţiunii. Mitrofan a rămas fan al locurilor pe care le preferă şi azi celor de pe Valea Prahovei: “E mai multă linişte, oameni mai educaţi şi mai liniştiţi, preţuri mai bune şi locuri mai curate”. Circa 2.000 de turişti ajung în medie zilnic la Vidra, gradul de ocupare a zonei Voineasa-Vidra-Obârşia Lotrului fiind aproape total, în creştere cu 70% faţă de anul anterior, după cum declară Horia Brănescu, administratorul paginii de Facebook a staţiunii Voineasa. Facilităţile de cazare se lasă încă aşteptate, tot ce e sigur e că în curând se va deschide cel de-al doilea teleschi pentru copii şi începători, parcarea supraetajată de 200 de locuri urmează să fie extinsă, iar primul restaurant acoperit ar urma să fie finalizat în 2013: “Ne dorim să dezvoltăm în continuare, proiectul conţine peste 80 de kilometri de pârtie, iar zona are un potenţial imens”, spune Marius Fodor, directorul tehnic al proiectului.
Se adaugă clădirea multifuncţională de la baza telegondolei şi instalaţia de nocturnă, potrivit informaţiilor de la Ministerul Economiei, valoarea totală la care ar trebui să se ridice investiţia fiind de 30 de milioane de euro, potrivit unor surse din grupul Quasar, dezvoltatorul proiectului. Cei care au lucrat la Transalpina Ski Resort spun că ar putea ajunge numărul unu în turismul montan în trei ani şi ar putea să concureze cu St. Moritz – “potenţial există deoarece românii cheltuiesc foarte mult în străinătate şi după investiţii în spaţii de cazare, adăugate la calitatea pârtiilor şi a peisajelor existente, Vidra îşi va atinge scopul propus”. În fiecare iarnă, un miliard de euro pleacă dinspre România către staţiunile din Germania, Italia, Elveţia, Austria şi Bulgaria, potrivit datelor oficiale, deci cei care vor să ţină turiştii în ţară se luptă pentru o felie extrem de consistentă. Succesul va depinde de mult mai mult decât o amenajare a unei pârtii, fie ea şi într-un loc de vis, neatins.
Care sunt şansele de reuşită? Vă lăsăm să decideţi dvs. după ce vizionaţi pozele făcute în cel mai aglomerat weekend pe pârtiile de la Vidra.
Povestea unui loc de vis, în numărul de luni, 21 ianuarie, al revistei Business Magazin.