BusinessMagazin

Category: Turism

Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism

  • Istvan Horvath trimite anual peste 150.000 de români în Ungaria

    ISTVAN HORVATH A PLECAT DIN ROMÂNIA ÎN 1983, CÂND AVEA 39 DE ANI. Lucra în turism şi simţise de câţiva ani declinul domeniului, dar nu din acest motiv a părăsit ţara, ci pentru că s-a însurat cu o unguroaică. Înainte să plece, Horvath fusese preşedintele Biroului de Turism pentru Tineret (BTT) pentru regiunea Mureş, de care aparţineau pe acea vreme staţiuni precum Tuşnad, Balvanyos, Lacul Roşu, Sovata sau Borsec.

    „În perioada 1965-1972, turismul în România a fost în floare. Era extraordinar de dezvoltat turismul de incoming, infrastructura, pentru că printr-o hotărâre guvernamentală fiecare oraş era obligat să construiască câteva hoteluri„, îşi aminteşte Horvath. Pe străini îi atrăgeau în România litoralul, Transilvania, Bucovina, Moldova şi Delta Dunării, către care erau organizate circuite cu autocarul din Bucureşti. La sfârşitul anilor ‘70 se ajunsese ca majoritatea turiştilor din staţiunile de pe litoral să fie străini, care veneau nu numai în lunile iulie şi august, ci începând de la 1 mai până la sfârşitul lui octombrie.

    HORVATH SPUNE CĂ LA VREMEA ACEEA STRĂINII VENEAU ÎN ROMÂNIA DATORITĂ PREŢURILOR MICI ŞI HOTELURILOR NOI. „Litoralul s-a construit, dacă nu mă înşel, după sugestii ale unor arhitecţi din Franţa. În perioada 1964-1968 era cel mai modern litoral din Europa, cu servicii extraordinare, preţuri bune, apă bună şi excursii care i-au captivat pe străini, pe Valea Oltului, Bucovina, în Deltă sau la Braşov. Turiştii veneau pentru două-trei săptămâni. La sfârşitul anilor ‘70 a început nebunia, când a fost introdusă prohibiţia, la ora opt-nouă se închideau restaurantele, şi asta a început să-i alunge pe turiştii străini.„ În anii ’70, Horvath câştiga cam 1.800 de lei pe lună, bani din care îşi permitea să meargă zilnic la restaurant. „Reuşeai să mănânci o fleică, să bei un coniac şi două sticle de bere cu 15 lei. O vodcă şi un lichior costau un leu şi 80 bani. Un profesor câştiga cam 1.100 lei”, spune el.

    În 1983, când a părăsit ţara, turismul aluneca „vertiginos în prăpastie„, în primul rând pentru că se distrusese infrastructura de pe litoral, destinaţia care atrăgea cei mai mulţi turişti. Litoralul a dominat turismul românesc, povesteşte Horvath, care depindea de această destinaţie. „Veniturile din turism au fost virate în fondul statului, nu s-a mai acordat nimic pentru reparaţii, pentru renovări, or după un sezon estival un hotel trebuie să intre în revizie sau renovare. S-a distrus mobilierul, s-a distrus incinta, drumurile, baza reală a turismului… Din alimentaţia publică au dispărut cu desăvârşire alimentele, începând cu anii ’79-’80. S-au golit prăvăliile, iar România a devenit tristă, posomorâtă.”

    În Ungaria, Horvath a lucrat tot în domeniu, la cea mai mare agenţie de turism pentru tineret, Express Travel Agency din Budapesta. A colaborat cu România şi a trimis câte 4-5.000 de turişti unguri pe litoral pe sezon. În acei ani, Budapesta era „Occident„ pentru ţările socialiste, comerţul era liber, magazinele erau pline de mărfuri, era un oraş elegant, găseai haine la preţuri bune, nu trebuia să mergi la Paris pentru asta. În 1988, Istvan Horvath şi-a deschis propria agenţie, dar a lucrat şi la o firmă de stat, iar din 1992 s-a ocupat doar de afacerea lui, pentru că s-a dezvoltat foarte puternic şi s-a axat pe segmentul incoming din Occident (Germania şi Franţa) şi din România. „Şi atunci am început să asist la organizarea firmelor de turism din România. Am realizat astfel primele circuite pentru români în Europa, le-am făcut programele…”

  • Reportaj: Despre curajul necesar în vacanţe

    ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

    SUNT ÎN PORT, CU ZECI DE PESCĂRUŞI ZBURÂNDU-NE DEASUPRA CAPETELOR, în faţa a zeci de portocale stoarse de suc şi vlagă, întinse indecent ca zeci de coji spiralate pe marginea unei tarabe.

    Turiştii se plimbă cu faţa zâmbind în soare, privirea înghiţind leneşă valurile ce se sparg de zidurile crenelate ale oraşului marocan Mogador. Bărcile sosesc în port mai rar acum, când soarele e sus pe cer, dar varsă toate fără preget mii de peşti şi pisici de mare la poalele vânzătorilor şi a pisicilor de uscat, cuminţi, precaute, pofticioase. Vânzătorii de la tarabele-restaurant agasează turiştii, promiţând meniuri eat-till-you-drop pentru câţiva dirhami – apă şi cafea incluse, la fel şi puiul prăjit pentru copilul care nu mănâncă peşte. Un tânăr cu o tavă de prăjiturele uscate tradiţionale dă ture largi, abordând vesel în cheie dublă un public căruia îi ştie gustul şi viciul – prăjitura neagră conţine kif, iarba magică a marocanilor. Mă apropii de taraba cu portocale întinse la soare şi îmi comand un suc – straight, fără grepfruit sau lămâie. Îl primesc fără pai, într-un pahar de sticlă, aflat după mii şi zeci de mii de folosinţe. Am un moment de ezitare – paharul a văzut şi alte buze sezonul acesta, desigur; despre relaţia lui cu apa şi detergentul nu sunt convinsă.

    APROPII PAHARUL DE BUZE ŞI SORB DE LA DISTANŢĂ, sperând să creez un pod lichid între buza mea şi cea a paharului şi să îmi astâmpăr astfel setea. Nu vrea. Atunci, în gest suprem de dezicere, rupere şi negare a eului de acasă, pun paharul la buze şi beau. Este cel mai bun suc de portocală băut vreodată.

    Povestesc episodul cu un scop. Aceasta nu este decât încă una dintre abaterile care în ţară sunt de neconceput, alăturându-se multelor mâncăruri, băuturi sau produse indigene servite în locuri sau condiţii să le spunem „exotice„. Ştiţi la ce mă refer. Poate vi se întâmplă şi vouă, caz în care vă includ cu drag în grupul călătorilor. Poate doar îi observaţi pe alţii încercând lucruri noi, acceptând imersiunea completă într-o cultură şi civilizaţie care pun uneori la grea încercare cutumele de acasă.

    Pentru călători, vacanţa e ca şi cum ai merge la cineva acasă – te descalţi la uşă, mănânci ceea ce ţi se dă, fumezi pe balcon şi mergi la culcare doar când îţi permite gazda. S-ar putea să nu-ţi placă, dar măcar ştii care sunt regulile casei, ai văzut cum trăiesc alţii, ai făcut schimb de experienţă.

    SUNT ŞI OAMENI CARE ÎN DEPLASARE SUNT CA ACASĂ; ŞI-AU ADUS PERIUŢA DE DINŢI, pijamaua şi dieta, comandând ham & cheese şi cola în loc de bouillabaisse, fresh de mango sau banane prăjite. Să-i numim turişti; oameni cu ghidul în braţe şi sufletul rămas acasă.

    Sunt multe provocări într-o vacanţă. Şi nu toate înţelepte. Câteodată, micile aboliri temporare a ceea ce suntem sau facem în mod normal ajută. Deschid orizonturi, creează poveşti de viaţă, oferă bucurie, plăcere, adrenalină sau cer un Triferment. La fel de adevărat este că ele promit aventuri şi amintiri.

    Oricum ar fi, când vă pregătiţi geamantanul pentru următoarea vacanţă, faceţi uitate câteva reguli. Vă veţi regăsi astfel curajul şi veţi veni înapoi cu amintiri mai bogate.

    Am trăit o experienţă din acelaşi registru în Egipt. Toţi cei care vizitaseră ţara înaintea mea mi-au recomandat cu tărie să aleg hotelul mai cu seamă în funcţie de numărul de stele. Ceea ce am şi făcut. La Cairo, în schimb, unde am stat vreme de trei zile, am trăit o experienţă unică, cel puţin până acum. Vesela din restaurante era doar parţial spălată, iar argumentul personalului a fost că maşina de spălat nu face faţă. OK, pot înţelege acest lucru, dar n-a fost chip ca ei să înţeleagă că nici noi nu puteam mânca din farfurii murdare.

    Venind dintr-o ţară în care securitatea alimentară este la rang înalt – trebuie să recunoaştem – tot în Egipt am constatat cu surprindere că măcelarii nu doar că tranşau carnea direct pe trotuar, dar adeseori muşteriii o alegeau chiar pe cea de pe asfalt. Nici pomeneală de galantare, frigidere cu lămpi UV sau măcar de vreo masă.  (Ioana Mihai)

  • Reportaj: De ce duc toate drumurile la Roma

    de ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)

    SCOPUL VIZITEI MELE A FOST DE A DEDICA O SĂPTĂMÂNĂ UNEI NOI CAPITALE EUROPENE CU SENTIMENTUL DETAŞĂRII DAT DE INTENŢIA DE A BIFA „AM VĂZUT-O ŞI PE ASTA„. A fost însă mai mult decât atât. Roma într-adevăr m-a surprins şi mi-a transmis o căldură care nu s-a datorat până la urmă celor peste 30 de grade Celsius care se înregistrează în mod constant în capitala Italiei pe întreaga perioadă a verii în miezul zilei.

    Puteţi ajunge acolo cu un zbor care durează aproximativ două ore cu plecare din Bucureşti şi aveţi de unde alege din cel puţin patru companii aeriene care operează direct această rută: Tarom, Alitalia sau companiile low cost Blue Air şi Wizz Air. Cu excepţia Wizz Air, care aterizează pe aeroportul Ciampino, situat la circa 15 kilometri de centrul oraşului, celelalte companii aeriene operează pe Fiumicino, aeroportul principal, aflat la o distanţă de circa 26 de kilometri. Desigur că puteţi alege şi varianta de a străbate cu maşina proprie cei aproximativ 1.900 kilometri care despart Bucureştiul de Roma.

    NU AM OPTAT PENTRU UN ZBOR CU TAROM, care m-a proiectat direct în agitaţia şi furnicarul de pe Fiumicino şi am ales varianta de a ajunge în centru cu taxiul. Atenţie, taxiurile oficiale în Roma sunt albe şi au două niveluri de preţ, pentru rutele situate în afara ariei oraşului şi separat pentru zona de oraş. Fiumicino este situat în afară, aşa că în momentul în care se ajunge pe inelul autostrăzii G.R.A. (Grande Raccordo Anulare) şi se intră în zona oraşului, şoferul trebuie să schimbe aparatul de la un nivel de preţ la altul. O călătorie costă aproximativ 40 de euro. Puteţi alege însă şi trenul Leonardo Express, care circulă la un interval de 30 de minute până la gara centrală a oraşului, Termini, şi veţi plăti pentru un bilet aproximativ 11 euro.

    Cât despre hoteluri, aveţi de unde alege în trei mari zone de interes turistic care vă permit să vă deplasaţi cu uşurinţă în ariile de interes. În zona gării Termini vă recomand Hotel Italia de trei stele, Centro de trei stele sau Ariston Hotel (patru stele). În zona spectaculoasă Villa Borghese puteţi opta pentru Sofitel Roma Villa Borghese de cinci stele, Aldrovandi Villa Borghese (cinci stele) sau pentru NH Vittorio Veneto (patru stele). Cât despre zona cea mai cautată din apropiere de Fontana di Trevi, aveţi de ales între Barocco Hotel de patru stele, Artemide Hotel (patru stele), Rome Marriott Grand Hotel Flora (cinci stele), Palazzo Manfredi (cinci stele) sau The St. Regis Rome (cinci stele).

    Centrul istoric al Romei, care se întinde doar pe aproximativ 2,5 km şi care se află pe lista patrimoniului mondial al UNESCO, îţi permite să descoperi la pas spiritul Romei şi să vezi aproape la fiecare colţ, între Colosseum şi Piazza di Spagna, capodoperele arhitectonice, fântânile, statuile, străduţele fantastice care freamătă necontenit de mixul dintre turiştii încântaţi şi localnicii volubili şi expansivi.

  • Are 27 de ani şi a refuzat oferte de joburi din America şi Emirate ca să îşi îndeplinească visul la Baloteşti

    De la un loc destinat doar pescuitului, Laguna Verde este azi un complex turistic: cabane, un restaurant cu specific pescăresc şi echipamente pentru sporturi acvatice în mijlocul câmpului.

    Alaska era liniştitoare, mai ales dimineaţa, când ne duceam la micul dejun, şi, până veneau clienţii, ne beam cafeaua pe ultima punte a vasului în timp ce traversam canalele dintre păduri„, îşi aminteşte Dan Mehedinţu unul dintre cele mai plăcute momente petrecute pe vasul de croazieră. În cei patru ani în care a lucrat traversând oceanele a văzut mare parte din lume, dar a hotărât să se întoarcă în ţară pentru a conduce împreună cu tatăl lui afacerea „Laguna Verde”.

    Construită în jurul unei bălţi aflate la 15 kilometri de Capitală, aceasta constă într-un restaurant cu specific pescăresc, 20 de căsuţe din lemn şi o vilă pentru cazare, pontoane prevăzute cu instalaţii de iluminare destinate pescuitului, dar şi hidrobiciclete, bărci, skyjet sau caiac canoe – cu o valoare totală de jumătate de milion de euro.

    Cu clienţii selectaţi atent, Mehedinţu mizează pe „oaza de linişte„ pe care tatăl lui a încercat să o găsească atunci când a venit prima oară în Baloteşti. Acum atât tatăl, cât şi fiul îşi petrec cea mai mare parte a timpului în „lagună„, împărţindu-şi activitatea între discuţiile cu clienţii – printre care pot fi văzuţi şeici sau politicieni –  coordonarea angajaţilor, inovaţii cum ar fi o fântână arteziană în mijlocul lacului sau alegerea mobilierului pentru restaurantul recent deschis.

    „M-am certat cu toată familia, iar apoi am pornit pe un vas de croazieră„, îşi descrie Mehedinţu începutul experienţei în domeniul restaurantelor, în 2001. În acea perioadă era student în anul trei la Facultatea de finanţe-bănci în cadrul ASE şi simţea că nu va continua în acest domeniu. Prin urmare, imediat ce a împlinit vârsta legală servirii de băuturi alcoolice a luat drumul mărilor şi oceanelor: „Aveam 21 de ani, câştigam 4.000 de dolari pe lună şi vedeam şi lumea„.

    Amuzat, îşi aminteşte că găsise o modalitate prin care să o facă mai uşoară: „Am găsit un job pe barcă în care trebuia să îi supraveghez pe chelnerii din barul personalului, astfel mi se permitea să mă trezesc la ora 11„. Soluţie pe care o consideră caracteristică stilului „descurcăreţ„ al românilor, care găsesc întotdeauna o portiţă prin care să muncească mai puţin. În cei patru ani în care a lucrat pe vas, a strâns 60.000 de dolari: salariul era de 50 de dolari, iar restul de bani veneau din bacşiş de la cei circa 4.000 de clienţi obişnuiţi cu servicii de lux.

    După ce s-a întors în ţară, şi-a cheltuit banii pe o maşină sport şi pe o casă şi a plecat să studieze în Elveţia la o şcoală de management hotelier. Şcoala presupunea un curs teoretic de şase luni şi un training practic în Washington, SUA, unde Mehedinţu a experimentat toate etapele muncii din industria HoReCa. A început cu spălatul vaselor şi bucătărie – pe care le numeşte un coşmar -, apoi cu gestionarea magaziei, până la marketingul şi contabilitatea unui restaurant.

    Managerii restaurantului de peste Ocean i-au propus să lucreze acolo, dar a ales să se întoarcă în Elveţia pentru a-şi continua studiile cu obţinerea unei diplome de master, tot în domeniul managementului hotelier. Deşi oferta de la americani era încă valabilă, iar altele au continuat să vină, din Dubai, Vietnam sau Taiwan, Mehedinţu a mizat pe România pentru continuarea afacerii începute de tatăl lui, în acea perioadă o baltă de pescuit.

  • Cel mai nou pariu al lui Ioan Niculae: pe ce a cheltuit zece milioane de euro cel mai bogat om din România

    Hotelul este situat în centrul staţiunii, pe plajă şi oferă  98 de spaţii de cazare dispuse pe cinci nivele în apartamente şi camere confortabile de lux, toate cu vedere la mare. În afara serviciilor hoteliere, clienţii au acces la o piscină cu apă din mare, în aer liber, cu o de 90 metri pătraţi şi la un ponton amenajat pentru plajă, construit deasupra nivelului mării. Unitatea dispune de un centru de conferinţe şi afaceri, precum şi de un centru de relaxare SPA, se arată într-un comunicat de presă.

    InterAgro mai deţine un hotel de patru stele sub brandul Inter la Zimnicea. Acesta are 20 de spaţii de cazare, dintre care 16 camere single sau double şi 4 apartamente.

    Cel mai bogat om din România porneşte planul dur de atac contra străinilor

    Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, este singurul român prezent în Topul Forbes al miliardarilor lumii pentru anul 2013, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, pe locul 1.268 în lume, în timp ce Dinu Patriciu, care se găsea anul trecut pe locul 854, a părăsit clasamentul. În ultimul an, el a investit aproape 50 mil. dolari într-o centrală în cogenerare, parte a strategiei pe termen lung de a reduce costurile şi de a începe să vândă energia generată în exces. Niculae deţine şi un operator privat de aeronave. Şi-a început activitatea la o companie agricolă de stat, apoi s-a lansat pe cont propriu.

    Printre antreprenorii români care au hoteluri de cinci stele pe litoral se numără Gabriel Comănescu (hotelul Vega din Mamaia) sau familia Adamescu (Rex din Mamaia).

     

  • Povestea CELUI MAI MARE HOTEL din lume, pe care nimeni nu l-a folosit (GALERIE FOTO)

    Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme.

     

  • Reportaj: Acasă la leul, leopardul, elefantul, rinocerul şi bivolul african

    de ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)

    TANZANIA ESTE CEA MAI MARE ŢARĂ DIN ESTUL AFRICII, care deţine câteva dintre cele mai importante atracţii ale continentului african: cel mai înalt munte din Africa  – Kilimanjaro, istorica insulă paradisiacă Zanzibar, denumită şi Insula condimentelor, cea mai mare rezervaţie naturală din lume, craterul unic Ngorongoro şi lacul Tanganika, care se întinde în mai multe ţări. Aşa ajung să vă povestesc despre o lume şi o experienţă minunată trăită în Tanzania, pe perioada a şapte zile de neuitat în cea mai mare rezervaţie naturală din lume, Serengheti. Am mai spus-o şi o repet, nu sunt o persoană aventuroasă şi ideea de safari, pentru mine cel puţin, însemna ceva mult prea diferit faţă de o vacanţă clasică, aşa cum eram obişnuită. Cu toate acestea îmi doream cu ardoare să simt ce înseamnă experienţa unui safari, aşa încât de la dorinţă la acţiune n-a mai fost decât un pas.

    MI-AM ALES UN ITINERAR DE ZBOR CU PLECARE DIN BUCUREŞTI CU COMPANIA KLM CĂTRE KILIMANJARO, via Dar es Salam, capitala Tanzaniei. De acolo m-am îmbarcat într-un avion de capacitate mică, de circa opt persoane, către inima Serengheti-ului, unde am aterizat pe un cvasi aeroport improvizat. Până şi zborul a fost ceva inedit. Pilotul, un tip pe nume Jack, un australian extrem de simpatic, a făcut glume cu noi pe tot parcursul drumului pregătindu-ne într-un fel de ce va urma. La aterizare eram aşteptaţi de doi ghizi-şoferi cu maşinile gata pregătite de safari. Grupul din care făceam parte era un grup internaţional, un amalgam de culturi şi rase, nu ne cunoşteam între noi, fapt ce a făcut ca excursia să devină şi mai interesantă.

    Ne-am urcat cu voioşie în maşini şi am pornit la drum. Cam după circa 10 km prin savană am văzut primul animal, o gazelă, moment în care toţi cei din maşină, ca la comandă, s-au ridicat să facă poze. Am zăbovit ceva pentru poze, timp în care îmi spuneam obsesiv: „Doamne, dacă la o amărâtă de antilopă stăm atât, înseamnă că în şapte zile o să înnebunesc de-a binelea!”. De fapt ne-am înşelat cu toţii amarnic. Spectacolul abia urma să înceapă. Pe măsură ce înaintam, de la un animal singular au început să apară cirezi cu mii şi mii de zebre şi gazele. Mă nimerisem chiar în perioada migraţiei animalelor, iar spectacolul naturii era unul tulburător.

    Ca o paranteză, trebuie să vă spun că aveţi la dispoziţie patru posibile circuite în rezervaţia naturală din Tanzania: circuitul de nord, care este cel mai cunoscut, circuitul de sud, în care se vizitează rezervaţia Selous, rezervaţie cu un teritoriu mai mare decât Danemarca, alături de circuitul de est şi cel de vest, acestea din urmă ceva mai puţin dezvoltate. Puteţi opta pentru un singur circuit sau puteţi face combinaţii de mai multe sau cu toate circuitele, în funcţie de timpul disponibil şi, nu în ultimul rând, de banii pe care sunteţi dispuşi să-i cheltuiţi.

    EU MI-AM ALES CIRCUITUL DE NORD, axat pe rezervaţia naturală Serengheti, care are ca puncte de interes Muntele Kilimanjaro, craterul Ngorongoro, Tarangire şi lacul Manyara. Pentru cei care au mai mult timp la dispoziţie se poate extinde circuitul cu rezervaţia naturală Mkomazi şi zona munţilor Usambara şi Pare. Dacă la început vă spuneam că simţeam o oarecare reţinere, în zilele care au urmat peisajul, animalele şi liniştea aceea de nepătruns au făcut ca excursia să fie cea mai frumoasă făcută de mine vreodată.

    Am înnoptat în camp-uri şi lodge-uri (hoteluri) de un standard incredibil, cu personal de serviciu stând drepţi doar la dispoziţia ta, cu toate ca în acea linişte şi pace totală acest lucru pare rupt de realitatea cotidiană şi un pic neverosimil. Sunt lodge-uri de diferite standarde de la trei la cinci stele şi peste, locuri de basm şi de poveste unde aveţi posibilitatea să vă cazaţi în funcţie de bugetul de care dispuneţi.

    UN LOC INCREDIBIL MI S-A PĂRUT LACUL MANYARA, cu zeci de mii de păsări flamingo, stând ţanţoşe, elegante şi maiestuoase. Alături, rinocerii negri africani care se scufundă iar şi iar şi îţi reapar în faţa ochilor, făcând din acest tablou unul perfect. În drum spre lac am poposit într-un loc cu babuini nevolnici şi obraznici, care mi-au furat mâncarea pe care o aveam la mine. Era practic singura dată când mă dădusem jos din maşină. Trebuie spus că în rezervaţie în cadrul circuitului nu ai voie să cobori din maşină decât dacă ghidul face o oprire cu acest scop.

  • Povestea femeii care deţine cea mai mare agenţie românească de turism: “Când eram copil o vacanţă pe an la mare era un lux”

    În 1993, când a deschis agenţia, clujenii care intrau să cumpere vacanţe întrebau dacă biletul la mare este sigur şi dacă firma va mai funcţiona în acelaşi loc şi în toamnă. Lucia Morariu a început afacerea Eximtur cu 100 de dolari şi, atunci când a deschis, era una dintre foarte puţinele agenţii de turism private din Cluj şi din ţară.

    „Parte din clienţi ne întrebau dacă e sigur biletul la mare cumpărat de la noi, alţii ne întrebau dacă sigur vom mai fi în aceeaşi locaţie şi în toamnă. Am avut noroc că toţi eram cunoscuţi ca persoane onorabile şi prietenii şi cunoştinţele din Cluj ne-au învestit cu încredere. Am avut noroc cu relaţiile cu hotelierii, care ne cunoşteau din activitatea noastră de până atunci – colegele şi asociatele mele au lucrat o viaţă în fostul OJT, iar eu înfiinţasem o agenţie de turism la fostul meu loc de muncă de la UJCOOP”, îşi aminteşte Lucia Morariu. Cu toate acestea, crede că a avut noroc cu soţul surorii ei din Timişoara, care era deja comerciant şi i-a trimis marfă pentru desfacere în Cluj. Astfel, în primul an, Eximtur a vândut şi baterii auto, ulei de motor şi centrale termice, în paralel cu activităţile de turism.

    “AM PRIMIT MARFA PE CREDIT ŞI NE-AM PUTUT CUMPĂRA BIROURI, CASĂ DE BANI DE FIER ŞI AM INVESTIT ÎN PUBLICITATE. Am avut mare noroc cu proprietarul hotelului Central Melody, care ne-a lăsat să funcţionăm în recepţia hotelului său, situat la kilometrul zero în Cluj şi asta ne-a ajutat să ne facem rapid vad şi clientelă”, spune Lucia Morariu. Ea recunoaşte şi că a avut noroc cu faptul că în 1993, la Cluj, era în mare vogă Caritas, iar „oamenii aveau foarte mulţi bani şi veneau buluc„ să cumpere bilete la mare. „Serveam 100 de clienţi pe zi, munceam până noaptea, iar unii râdeau de noi că muncim prea mult în loc să depunem bani la Caritas şi să luăm după trei luni de opt ori mai mult. Am preferat să muncim şi nu să depunem banii la Caritas, am folosit altfel momentul acela, dar, în toamnă, aveam deja resurse să trăim până în sezonul următor din ceea ce acumulaserăm.”

    PRIMII BANI CÂŞTIGAŢI I-A INVESTIT RAPID, chiar în vara anului 1993, într-un program informatic de gestiune a locurilor în hotelurile de pe Litoral. A fost o decizie bună şi inovatoare, crede Lucia Morariu, pentru că nu exista aşa ceva pe piaţă. „Toţi scriau biletele de mână şi ţineau evidenţa pe cearşafuri de hârtie. Noi ne-am crescut rapid productivitatea cu ajutorul programului informatic, iar investiţiile în tehnologie au rămas o prioritate pentru noi în toţi anii care au urmat”, îşi aminteşte şefa agenţiei. Din păcate, colegii din fostul OJT au fost  deranjaţi de prezenţa Eximtur pe piaţă şi, în toamnă, administratorul hotelului Central  Melody, care avea atunci unitatea doar în locaţie de gestiune, a fost ameninţat că dacă nu dă afară din spaţiu agenţia nou înfiinţată, va pierde contractul.

    „Am decis să plecăm de acolo şi am lucrat trei luni de acasă. O prietenă ne-a ajutat să intrăm într-un spaţiu – galerie de artă contra unei chirii modice şi gestionării în paralel a galeriei de artă. Vindeam servicii turistice, dar şi tablouri, vopsele şi diverse obiecte de artă. Până când şi de aici am fost daţi afară, pentru că nu ne mai doreau acolo”, povesteşte Lucia Morariu.

    O perioadă a încercat să găsească un spaţiu central în Cluj, fără de care, la acea vreme, o agenţie de turism nu avea nicio şansă. Până la urmă tot un prieten  a ajutat-o, cu un spaţiu al unei coo-perative meşteşugăreşti, mic, îngust, în care abia încăpeau clienţii, dar foarte central. În doi ani a strâns bani şi a reuşit să cumpere un apartament la un parter de bloc. Au urmat agenţia din Timişoara, deschisă şi condusă de sora Luciei Morariu, Anca Lupu, şi agenţiile din Sibiu şi Baia Mare. După trei ani de la înfiinţare, Eximtur a devenit agenţia cu cele mai mari vânzări de pachete interne, loc pe care îl păstrează şi astăzi.

    A URMAT SPECIALIZAREA ÎN VÂNZAREA DE BILETE DE AVION, apoi alegerea furnizorilor externi de marcă. Aşa a devenit Eximtur unul dintre primii parteneri din România ai World of TUI, după care a semnat parteneriate cu Neckermann/Thomas Cook, Dertour, ITS şi nu numai.

  • Reportaj: Malta dă lecţii României la absorbţia de fonduri europene

    Mierea produsă de o specie locală de albine, „melite” în limba greacă, sau corespondentul în feniciană pentru rai – „melith„ – datorită golfurilor şi peşterilor de pe insulă sunt originile cumva incerte ale numelui unuia dintre cele mai mici state din Uniunea  Europeană, Malta. O discuţie cu Jonas, un pescar vorbitor de engleză la modul impecabil,  trasează câteva dintre caracteristicile generale ale locului şi e relevantă pentru culoarea locală. A renunţat la şcoală la 10 ani în favoarea pescuitului, una dintre ocupaţiile de bază din arhipelag,  iar „Ballena Blanca„, barca lui, l-a transformat într-un om liber: „Vând homari restaurantelor din zonă cu 30 de euro/kg”.

    Mica barcă face parte din miile de ambarcaţiuni acostate în porturile cu deschidere spre bazinul Mediteranei şi Africa de Nord – Marele Port din La Valetta, destinat navelor de croazieră, cel industrial, Marsaxlokk, unde se află cele mai mari flote marine comerciale din lume, dar şi unele mai mici, cum ar fi cel din apropierea hotelului Hilton, unde îşi amarează iahturile milionarii lumii. Pescarul vorbeşte despre lipsa fermelor eoliene şi de resursele scăzute de energie electrică, cauzate în parte de organizaţiile care protejează păsările, Malta fiind unul dintre cele mai ostile locuri pentru păsări din Europa, vânate agresiv. Ostili cu păsările, dar prietenoşi cu turiştii, majoritatea maltezilor vorbesc atât engleză, cât şi italiană şi aşteaptă turiştii în cele  300 de zile de soare pe an. În Saint Julians, oraşul în care locuieşte Jonas, au început să răsară din ce în ce mai multe clădiri şi să dispară plajele: „Doar în Gonzo poţi să vezi o bucăţică din Malta de acum 20 de ani”. Dezvoltarea în sectorul imobiliar poate fi una dintre consecinţele proiectelor europene care s-au desfăşurat în ultimii ani aici. Malta este una dintre ţările cu cele mai mari rate de absorbţie a fondurilor europene, de 91% pentru perioada bugetară 2007-2014, potrivit timesofmalta.com.

    AICI S-A DESFĂŞURAT RECENT ŞI UNUL DINTRE EVENIMENTELE ANUALE ALE JASPERS (JOINT ASSISTANCE TO SUPPORT PROJECTS IN EUROPEAN REGIONS), instrument de asistenţă tehnică pentru cele douăsprezece ţări care au aderat la UE între 2004 şi 2007 şi, din 2011, pentru Croaţia, în anticipare la aderarea programată pentru mijlocul lui 2013. Evenimentul din acest a reunit reprezentanţi ai statului maltez, Comisiei Europene, Băncii Europene de Investiţii, Băncii pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, dar şi ai celor 13 state membre. Din partea României, au participat reprezentanţi ai Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerului Dezvoltării Regionale şi economişti ai BERD.

    EVENIMENTELE ANUALE ALE JASPERS AU ÎNCEPUT SĂ FIE ORGANIZATE DIN 2009, NEFIIND, de obicei, deschise publicului. Evenimentul din acest an a marcat tranziţia spre următoarea perioadă de şapte ani de proiecte bugetare – 2013-2020. Discuţiile între state s-au desfăşurat cu uşile închise, iar accesul jurnaliştilor a fost permis doar la deschidere. Malta a fost aleasă ţară gazdă datorită exemplului pozitiv pe care l-a dat statelor vecine: în luna iulie 2012, a fost semnat un contract de 40 de milioane de euro între Banca Europeană de Investiţii şi compania locală de imobiliare Malita Investments pentru restaurarea unei părţi din centrul istoric al capitalei, care va include inclusiv un teatru şi un nou Parlament.

  • Hotelurile de lux pe care şi le poate permite orice român – GALERIE FOTO

    Lista din acest an este variată şi cuprinde atât hoteluri extrem de mici cum ar fi unul cu un singur apartament din Thailanda, dar şi unul uriaş, cu  745 de camere din Bali, potrivit cntraveler.com. 

    Galerie foto cu cele mai accesibile destinaţii, cu preţuri de sub 300 de dolari pentru o noapte de cazare.

    Preţurile sunt la fel de diverse: sunt cuprinse între 99 de dolari şi 2.000 de dolari pentru o noapte de cazare. Le-am ales pe cele mai accesibile, cu preţuri mai mici de 300 de dolari pe noapte.