Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism
O serie de fotografii postate de un utilizator pe imgur.com dezvăluie culisele acestuia.
Frank Sinatra îmi răsuna în căşti la ora şapte dimineaţa pe Aeroportul Otopeni. Mă uitam lung la panoul cu zboruri care îmi spunea că am ajuns cu o oră şi jumătate înainte de decolare. Credeam, poate, că la aeroport sunt mai aproape cu zece kilometri de destinaţia finală. Ne despărţeau însă mai bine de 14 ore, 7.600 de kilometri, două zboruri (din care unul transatlantic), o escală de trei ore la Londra, o carte şi circa douăzeci de minute de somn.
Timpul refuza să alerge aşa cum voiam eu, aşa că mi-am ocupat timpul cu Ali şi Nino, personajele cărţii cu acelaşi nume scrise de Kurban Said (pseudonim al unui scriitor despre care se crede că ar fi ucrainean). Nici povestea de dragoste ce se conturează în jurul unui musulman şi al unei creştine şi nici informaţiile despre cultură, război şi tradiţii nu au reuşit să mă facă să uit că sunt în drum spre oraşul care nu doarme niciodată. Poate de-asta nu am reuşit nici eu să adorm în avion aşa cum fac de obicei. Am furat abia 20 de minute dintr-un total de zece ore de zbor.
Am recuperat însă la întoarcere, când am dormit tot zborul până la Londra (cu o pauză de zece minute pentru masă), obosită fiind de nimeni altul decât de New York, oraş care de-a lungul anilor a primit nume şi nume, de la Marele Măr (Big Apple), oraşul care nu doarme niciodată, capitala lumii, Gotham sau Metropolis. Trebuie să recunosc însă că cel mai mult mi-a plăcut cum suna „Centrul universului„ (The Center of the Universe). I se potriveşte ca o mănuşă, cred eu acum. În centrul universului nu am simţit nici diferenţa de fus orar, nici durere de picioare (după circa 12 ore de mers continuu în fiecare zi), nici foame şi nici sete. Oraşul mi-a ţinut loc şi de masă şi de casă.
Odată ajunsă din nou pe tărâm american (mai fusesem o dată pe coasta de vest), am ieşit din aeroport să simt aerul de New York. „Miroase a New York„, am spus, deşi trebuie să recunosc că nu cred că era un miros deosebit, ci doar aerul parfumat de entuziasmul meu.
Au apărut celebrele taxiuri galbene, cu plăcuţe de înmatriculare pe care scria mare şi citeţ New York. Am făcut o primă poză să am dovada că am ajuns, chiar am ajuns în centrul universului. Zeci de taxiuri au venit, s-au umplut şi au plecat până să vină şi rândul meu care aşteptam cuminte la o coadă de câteva zeci de persoane. Călătoria cu taxiul cred că e ceva fără de care nu se poate, la fel cum e şi cea cu metroul. Taxiul nu zboară şi metroul nu atinge viteza luminii, însă ambele călătorii fac parte din experienţa New Yorkului.
Pe listă aş mai adăuga cel puţin o vizită sus în Empire State Building (de preferat noaptea şi după ce ai văzut încă o dată „An affair to remember„), o plimbare prin Central Park, o după amiază „pierdută„ la The MET între Degas, Renoir şi Van Gogh, un spectacol pe Broadway şi o călătorie la sau pe lângă Statuia Libertăţii. Lista mea e însă nesfârşită şi poate include de la plăcinţele tradiţionale din China Town la o plimbare pe Madison Avenue.
„Pe Madison Avenue nu îţi permiţi nici să iei masa, dar să îţi iei o casă„, îmi spunea un localnic, designer vestimentar care s-a oprit „de bună voie şi nesilit de nimeni„ pe stradă pentru a mă ajuta cu câteva „ponturi„. Păream probabil (deşi nu eram) pierdută cu harta în mână.
TEHNOLOGIA NE-A SIMPLIFICAT INDUBITABIL VIAŢA. Şi, cam de pe când au apărut internetul, forumurile, comunităţile virtuale şi posibilitatea de a-ţi da cu părerea, amator sau profesionist, am devenit mai leneşi, inclusiv în alegerea distracţiilor.
Cumpărăm cărţi recomandate de alte minţi sau suflete, vedem filme pentru că au fost plăcute de alţi ochi, mergem în vacanţe, hoteluri şi restaurante încercate deja de alte trupuri. Vrem rezumatul la orice înainte de orice; alegem filme, cărţi, restaurante şi hoteluri ca şi cum am alege un televizor, aspirator sau anvelope. Eliminăm riscul, renunţăm la curiozitate şi mergem pe drumuri bătute.
Simplificăm procesul, credem; dar luând de-a gata deciziile altora, ne uităm pe noi şi subiectivismul care face ca aceste decizii să nu ni se potrivească.
TripAdvisor zice că acel hotel e de designer? Parcă nu e chiar aşa la faţa locului. Filmul lăudat de toţi ţi s-a părut slab; torturile făcute de acel cake designer de pe Facebook merită cu mult mai multe like-uri decât are. Dorada de la noul restaurant era congelată şi prin urmare justifică preţurile decente care i-au încântat pe evaluatori.
CÂND SE IA PĂREREA CELORLALŢI DREPT ETALON, TREBUIE SĂ NE ÎNTREBĂM CINE SUNT CEILALŢI? Cât de mult ne putem încrede în părerile lui thedirtypaw, Bart Simpson sau fj2010?
Este dificil de analizat o comunitate virtuală, cu atât mai mult cu cât componenta ei este volatilă. Este suficient însă să reţinem că subiectivismul şi diletantismul caracterizează mare parte din recenziile găsite pe site-uri, forumuri etc.
În lipsa unor criterii de evaluare clare, opinia comunităţilor online de lifestyle trebuie luată cu titlu orientativ şi provocată, verificată. Ca să poţi avea o opinie, trebuie să încerci personal, nu prin corespondenţă. Tocmai de aceea, când mi s-a cerut să scriu o recenzie de restaurant, am avut îndoieli. Nu cred în recenzii decât ca lectură, dacă sunt scrise de profesionişti şi nici atunci. Gusturile nu se discută; se pot educa, deschide şi atât.
Şi, dacă primele două acţiuni îmi sunt peste puteri, o pot încerca pe a treia. Aşadar, continuarea acestui articol vine însoţită de avertizarea firească că este o opinie personală, rezultatul experienţei directe şi nemijlocite a autorului şi trebuie tratată (eventual verificată) ca atare.
BON ESTE UN RESTAURANT FRANŢUZESC AUTENTIC, situat în pitorescul centru vechi bucureştean, căruia îi exploatează aerul francez dat de arhitectură, ba chiar merge mai departe şi îi conservă o parte din istorie, după cum afirmă Cristian Corvin, tânărul arhitect aclamat internaţional în ultimii ani pentru proiectele sale – Lacrimi şi Sfinţi, Laborator de cocktailuri, La bonne bouche etc.
La BON, păstrarea vie a trecutului se face prin cele 300 de uşi şi ferestre de lemn recuperat care îi acoperă integral pereţii. Interiorul este uşor teatral, cu lămpi realizate din damigene retezate şi obloane în interior, dar extrem de primitor graţie unui scenariu de lumini ce aruncă căldura galben-aurie peste mesele cu meniuri de plută şi şervete vesele în pătrate albe şi roşii.
ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR,PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )
CE PARE CĂ FEELING-UL A FOST MAI TARE DECÂT IDEEA PRECONCEPUTĂ ŞI ÎNCĂ DE LA PRIMUL CONTACT AM FOST ÎNTÂMPINATĂ DE OAMENI FRUMOŞI, veseli, doritori de petreceri, cântând, dansând şi unduindu-se pe ritmuri de salsa. Oameni şi locuri care m-au fermecat.
Eu îmi leg destinaţiile de ceva care m-a făcut într-un fel sau altul să vibrez, astfel că pot să afirm că mi-am ales această frumoasă insulă atrasă fiind de mai multe lucruri despre care învăţasem sau citisem.Ca să fiu mai precisă, două personaje îmi suscitau îndeosebi atenţia: primul – cine altul decat El Comandante Che Guevara şi al doilea, marele scriitor american Ernest Hemingway. Eram fascinată de Che Guevara, bărbatul frumos, misterios şi impunător, personaj atât de disputat şi mistificat încă şi în zilele noastre. Cine nu a auzit sau fredonat celebra melodie “Hasta siempre, Comandante” şi chiar dacă acum poate nu v-o aduceţi aminte, trebuie doar să daţi o căutare pe YouTube şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc.
IN CEEA CE ÎL PRIVEŞTE PE ERNEST HEMINGWAY, ERAM, CA SĂ SPUN AŞA, fanul său încă din copilărie, iar cărţi precum “Adio, arme”, “Pentru cine bat clopotele” şi “Bătrânul şi marea” m-au făcut să-l iubesc şi să-mi doresc ca într-o zi să văd şi unul dintre locurile preferate ale scriitorului. De fapt, ultimele sale două cărţi au fost scrise chiar în Cuba. Ei bine, am adăugat tot ce aflasem între timp despre Cuba, plajele mirifice, licoarea îmbătătoare a romului, parfumul unui fum de havană şi ritmul pasional şi lasciv al muzicii, iar acest amestec de ingrediente s-a transformat în dinamită curată.Vă propun, aşadar, o incursiune pe un tărâm de vis atârnat parcă în mrejele istoriei, blocat în iţele timpului. Trebuie să vă amintesc că cea mai bună perioadă de vacanţă în Cuba este între lunile noiembrie şi aprilie, însă chiar dacă între mai şi noiembrie este sezonul ploios, nu vă descurajaţi. Cuba este frumoasă oricând, iar ploile, chiar spectaculoase, se opresc ca din senin, lăsând soarele să strălucească.
Iată, aşadar, că într-o zi de noiembrie am aterizat la Havana după un zbor de circa 9 ore din Amsterdam.Minunata mea vacanţă în Cuba o planificasem cu trei zile în Havana şi şapte zile în Varadero, una dintre celebrele staţiuni cubaneze. Deşi obosită, n-am putut să nu remarc în drumul spre hotel frumoasele şi pitoreştile străzi, dar care erau parcă încremenite în timp, cu maşini şi clădiri asemenea. Oraşul în sine este încântător cu clădiri vechi, superbe, construite în secolele 18 şi 19, în stil colonial, cu piaţete colorate şi spectaculoase, cu bulevarde ample şi maşini americane de prin anii ’60, vestitele Buick-uri.
ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)
Vânturile bat puternic în Baku atât iarna, cât şi vara peste clădirile vechi, ruinele unui oraş construit înainte de boomul modern din secolul XX, dar şi peste turnurile înalte din sticlă, de peste 20 de etaje, construite după acesta. În traficul aglomerat se observă deopotrivă maşini luxoase şi Lada sau chiar şi Dacia 1310.
Capitala este compusă din trei părţi: Vechiul Oraş (Ichari Shahar), Noul Oraş şi oraşul construit de fosta Uniune Sovietică. Oraşul modern se întinde până la Golful Baku. Printre locurile care ţin de acesta se numără câteva insulele din golf şi o insulă construită pe piloni, în Marea Caspică, la 100 km de Baku. Noul oraş, aflat în sudul localităţii, a fost construit după începerea exploatărilor masive de petrol, acum un secol.
Imagini INCREDIBILE de pe insula devenită groapă de gunoi (GALERIE FOTO)
Ce era mai demult o insulă virgină a devenit acum groapa de gunoi pentru una dintre cele mai exclusiviste destinaţii turistice din lume. Sute de tone de deşeuri toxice provenite de la turiştii din Malé şi de la hotelurile de lux aflate pe insulele din apropiere sunt aruncate zilnic în Thilafushi, iar cantitatea de deşeuri creşte încontinuu pe măsură ce ce mai mulţi turişti aleg să îşi petreacă vacanţele aici.
MELNIK VREA ÎNSĂ SĂ DEVINĂ CELEBRU ŞI PENTRU STILUL PROPRIU, arhaic, cu casele zugrăvite în alb printre care se poate vedea piatra folosită la construcţie, bănci scorojite, dar şi mici garduri din piatră. Mai are de arătat vizitatorilor Biserica Sfântul Nicolae sau Casa Kordopulova, celebră în Bulgaria, care a fost construită pentru producţia de vinuri şi care astăzi este muzeu. Şi care ascunde secrete şi în pivniţă. Mai multe tuneluri adăpostesc vinul produs în timpul anului, iar pe ziduri se pot vedea mii de monede.
O mică piaţă şi un drum greu accesibil cu maşina, câteva magazine de accesorii. Cam asta ar mai avea vizitatorii de văzut în Melnik. Cei 208 locuitori se arată bucuroşi de vizitatori. Se îmbracă în costume naţionale, iar pe masă îţi pun numai bucate preparate în casă: brânză, iaurt, miere şi bineînţeles celebrul vin. Dacă se întâmplă să treci pe aici în apropierea lunii martie, cu siguranţă vei primi un mărţişor, pe care îl numesc martenitsa. Este simplu, făcut doar din două fire, unul alb şi unul roşu. E pentru sănătate, spun ei, se leagă la mână şi după ce îl porţi trebuie să-l agăţi de crengile unui pom.
Primul contact cu Melnik arată un loc mai degrabă sărăcăcios, care încearcă să trăiască din istorie, cea pe când se număra printre cele mai înfloritoare oraşe ale statului. Însă în acelaşi timp o istorie tulbure, când, aflat sub ocupaţie otomană, a încercat să-şi conserve identitatea. Urmele trecerii otomane se mai văd încă: una dintre clădiri îşi invită oaspeţii să încerce un hamam (baie turcească) autentic. Un oraş mai degrabă trist, înveselit doar de portul popular viu colorat pe care localnicii îl îmbracă atunci când îşi aşteaptă oaspeţii.
IN TIMP CE MARILE ORAŞE DIN EUROPA ÎNCEARCĂ SĂ IMPRESIONEZE PRIN GRANDOARE, catedrale gigant vechi de sute de ani, bulevarde gălăgioase, aşezarea din Bulgaria, care îşi păstrează numele de oraş doar din motive istorice, impresionează prin simplitate şi stilul nealterat păstrat de-a lungul timpului. Micul oraş din sud-vestul Bulga-riei este înconjurat de stânci înalte în formă de piramidă, care lasă să se vadă un sol deschis la culoare. De aici îşi trage de fapt numele, Melnik însemnând “lut alb”. Pentru cei atraşi de turismul rural, Melnik este o destinaţie accesibilă: 15 euro pe noapte pentru o cameră dublă într-o casă tradiţională.
FEBRUARIE ESTE LUNA VINULUI ÎN ZONA MELNIK, MAI EXACT PE 14 FEBRUARIE, când are loc o sărbătoare specifică vinului ce marchează începutul unui an nou viticol. Preotul este chemat pentru a binecuvânta recolta, sunt tăiate vechile ramuri, iar după slujbă locuitorii cântă şi dansează pe muzică tradiţională. Ritualul este respectat cu sfinţenie la Villa Melnik, afacere de familie din zonă care deţine 30 de hectare de viţă de vie şi care se pregăteşte să finalizeze o investiţie într-o nouă cramă. Îşi cheamă angajaţii, dar şi prietenii să petreacă pentru un an viticol bun. Ceva mai târziu, după ritual, vine şi degustarea. Proprietarul Villa Melnik propune trei tipuri de vin: un cupaj Chardonnay şi Viognier, unul Cabernet Sauvignon şi Merlot şi un Merlot cu Syrah.
Spun că şi-ar dori să vândă 200.000 de sticle de vin anual, dar încă nu au ajuns la acest nivel. Preţul maxim la care poate ajunge o sticlă de vin în magazinele specializate este de maximum 9 euro, însă preţul mediu este de 4 euro. Mica proprietate exportă doar în Franţa, dar spun că şi-ar dori să ajungă şi în România.
Melnik este situat la numai câţiva kilometri de Sandanski, unul dintre cele mai cunoscute oraşe din Bulgaria pentru izvoarele cu apă termală. 80 de izvoare se găsesc aici din cele peste 600 din întreaga ţară. Folosite sunt numai 10% din acestea în Sandanski, oraş pe care bulgarii îl promovează ca fiind locul unde s-a născut Spartacus. În cinstea acestuia au ridicat o statuie în mijlocul oraşului.
Numărul mare de izvoare termale din zonă este dat de un vulcan stins acum, dar care în urmă cu 50 de milioane de ani avea activitate. Solul vulcanic este “responsabil” şi pentru gustul deosebit al vinului din Melnik.
Este zona cea mai caldă din întreaga Bulgarie, anul trecut spre exemplu au avut doar două zile cu zăpadă. Numai 22 de zile pe an sunt cu ploaie, iar ceaţa este extrem de rară. Iată de ce pe 14 februarie, când un grup de turişi erau strânşi la Villa Melnik, localnicii se întrebau care dintre ei erau responsabili pentru ceaţa care se aşezase în zonă.
Temperaturile sunt suficient de ridicate pentru plimbări plăcute, festivalurile de sezon sunt în plină desfăşurare, iar vegetaţia aflată la apogeu transformă orice vacanţă într-una prolifică din punct de vedere al fotografiilor. Vă prezentăm o listă cu cele mai frumoase locuri de văzut primăvara, potrivit National Geographic şi The Independent.
Sursa: businessinsider.com