BusinessMagazin

Category: Turism

Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism

  • Povestea contelui care a dezvoltat în România un tip de turism cum nu mai există nicăieri în lume: „Noi vrem să ne reîntoarcem la rădăcinile simplităţii, acolo unde este esenţa vieţii”

    Un castel uitat transformat total după o investiţie de 1 milion de euro a pus din nou pe harta TURISTICĂ A ROMÂNIEI un sat din Covasna. Iniţiatorul acesteia? Un conte cu o poveste care pare desprinsă din vremurile de odinioară, când totul era mai simplu.

    Într-un sat din judeţul Covasna, Micloşoara, un vechi castel construit în urmă cu aproape patru secole a prins iarăşi viaţă. Castelul, o fostă reşedinţă al familiei Kalnoky, o veche familie nobilă originară din Transilvania, a fost readus la viaţă de către contele Tibor Kalnoky, urmaşul familiei nobile. Întors în România în anii ’90, contele Tibor Kalnoky s-a stabilit acolo unde au locuit şi înaintaşii săi şi a hotărât să readucă la viaţă vechile construcţii transilvănene.

    Castelul din Micloşoara a fost construit în 1648, iar până în anii 1900 a aparţinut familiei Kalnoky. În 1939 clădirea a fost naţionalizată, iar ulterior a fost  recuperată de contele Kalnoky. Castelul a fost în întregime restaurat şi a fost decorat astfel încât să aducă aminte de viaţa din Transilvania de altădată, iar acum funcţionează ca un muzeu.

    „Noi avem o vedere holistică despre turismul local pentru că avem atât de multe aspecte inedite în România care ar trebui exploatate şi dezvoltate. Micloşoara este un mic sat cu 500 de locuitori, este foarte frumos, foarte vechi, într-un mediu natural care se îmbină cu un stil de viaţă ce nu se mai găseşte în altă parte în Europa. Aici am făcut casele de oaspeţi, care sunt precum un muzeu viu, am făcut şi un pub, iar castelul funcţionează ca muzeu care poate fi vizitat ca obiectiv turistic”, spune contele Tibor Kalnoky.

    În Micloşoara, contele deţine şi câteva case de oaspeţi, decorate în stilul tradiţional transilvănean care aduce aminte de viaţa de altădată din regiunea istorică. Casele au trecut printr-un proces amplu de recondiţionare, iar piesele de mobilier atât din casele de oaspeţi, cât şi cele din castel, sunt obiecte vechi, recondiţionate de către meşterii populari din zona Transilvaniei.

    „Nu numai cazarea este importantă, ci este important să existe şi activităţi astfel încât turiştii să ia parte la viaţa locală. Aici în Covasna sunt multe posibilităţi din punct de vedere natural precum Lacul Sfânta Ana, Cheile Vârghişului sau Lacul Albastru de la Racoş”, explică contele Kalnoky.

    El spune că în prezent dezvoltă un proiect de turism ecvestru, iar pentru acest lucru s-a gândit să acceseze fonduri europene. De acest tip de turism, contele se ocupă de zece ani, dar până acum era destinat turiştilor străini care vizitau România.

    „Noi facem ture de la o zi până la o săptămână pe cal, din sat în sat, un lucru care nu mai există altundeva. Până acum am avut oameni doritori de a practica acest tip de turism care au venit din Canada sau Australia. Întotdeauna i-am întrebat de ce vin aici pentru că au peisaje frumoase şi acolo, iar ei mi-au răspuns că este adevărat, dar că acolo nu au cultură. Aici este punctul nostru forte, avem o natură neatinsă, o natură care este în armonie cu civilizaţia şi avem o cultură străveche încă vie, autentică, un lucru inedit în Europa”, precizează contele Kalnoky.

    Cititi materialul integral aici 

  • Ce este fenomenul „Sunt prea tânără ca să călătoresc aproape”

    Îmi aduc aminte foarte bine o discuţie pe care am avut-o cu cineva cunoscut, pasionat de călătorii la fel ca mine. Îmi spunea că a întâlnit acum multă vreme un cuplu trecut bine de prima tinereţe (o pereche de pensionari europeni). S-au intersectat în America de Sud, în Peru, dacă nu mă înşeală memoria. Au început să depene amintiri şi au stat ceva vreme la poveşti, istorisind despre călătorii care mai de care mai speciale. Şi aşa au ajuns la Europa, cea atât de diversă şi atât de bătrână (a se citi cu istorie), deosebit de frumoasă şi cu o vastă cultură şi o delicioasă gastronomie, şi cu multe alte calităţi pe care nu mai are niciun sens să le enumăr aici pentru că deja le ştim cu toţii. Nu mică i-a fost mirarea amicei mele când cei doi călători pensionari au afirmat sus şi tare că ei nu văzuseră unele dintre perlele coroanei europene, Roma sau Paris. De ce? Pentru că sunt prea tineri să călătorească aproape! Destinaţiile de proximitate le lăsau pentru bătrâneţe.

    Fără să îmi dau seama şi fără să îi cunosc, şi eu am avut o bună perioadă de timp o abordare similară. Am ocolit anumite destinaţii, mai exact am amânat călătoriile pentru că erau prea accesibile, prea la îndemână, uşor de a fi întreprinse „la bătrâneţe”, fără a avea un orizont de timp exact sau un termen bine definit pentru acest concept.

    Am refuzat cu încăpăţânare multă vreme să merg la Paris ori la Roma, convinsă că pe mine nu aveau să mă cucerească aceste metropole care îi convinseseră pe marii scriitori ca Hemingway sau Fitzgerald, pe artiştii luminaţi ca van Gogh sau Cezanne ori pe muzicenii talentaţi să le pună în versuri, pe pânză ori pe note. M-am înşelat.

    Cam la fel a fost şi cu Grecia. Am refuzat iniţial să merg dintr-o încăpăţânare copilărească, pentru că prea toată lumea mergea în Grecia. Am cedat tentaţiei acum cinci ani, când am călătorit în Santorini şi Mykonos. Am mers direct la ţintă, la pomul lăudat, în acele insule pe care nu puţini le pun pe lista destinaţiilor de văzut într-o viaţă. Nu degeaba sunt însă unele locuri pe astfel de liste, ci pentru că sunt într-adevăr frumoase. Păcat doar că mulţimile şi aglomeraţia le ştirbesc din farmec, dar nu prea mult totuşi.

    Nu ştiu dacă a fost pentru că în Mikonos am mâncat extrem de bine ori pentru că erau plajele foarte pustii şi m-am îmbăiat în linişte (era la început de iunie). Sau pentru că în Santorini arhitectura specifică insulelor Ciclade nu are cum să nu te cucerească, iar mare mai albastră ca acolo nu văzusem, un albastru regal pe care nicăieri în lume nu l-am mai regăsit nici apoi. Cert e că vacanţa aceea mi-a deschis apetitul pentru Grecia – ţara sutelor de insule, a miilor de mănăstiri ce sfidează graviaţia şi orice alte reguli, a caselor mai albe ca zăpada şi a mării mai albastre ca cerul senin. De atunci am mers an de an în Grecia, fie pe continent, fie pe o insulă uitată de lume. De fapt, la câteva luni după prima incursiune am ajuns şi în Thassos. Cert e că niciun loc nu seamănă cu altul. Apa nu are 50 de nuanţe de albastru. Are poate 5.000. Iar ca să vezi Grecia cu totul nu îţi ajunge, clar, o viaţă.

    În 2020, într-un an ca niciun altul, Grecia a părut chiar mai fermecătoare. Iar proximitatea care până nu demult era un defect, a devenit rapid o calitate. Pandemia a transformat – temporar sper eu – călătoriile. Pe unele le-a făcut de-a dreptul imposibile. Pe altele le-a schimbat în adevărate aventuri. Iar în toată această nebunie, Grecia a rămas o oază de normalitate. Am simţit-o ca o călătorie în timp, în vremurile bune, acelea fără Covid-19.

    Am ajuns la început de septembrie, cam la spartul târgului. Pandemia nu a făcut ravagii la prima vedere, dar numărul turiştilor a scăzut dramatic, motiv pentru care multe businessuri s-au închis devreme. Iar până să plec eu spre casă, o lună mai târziu, plajele erau deja pustii, iar restaurantele îşi mai aşteptau ultimii oaspeţi. Ca vizitator e o senzaţie ciudată. Pe de-o parte te bucuri de locuri unde în mod normal aşteptai la coadă pentru o fotografie reuşită. Pe de altă parte însă, tocmai această exclusivitate sinonimă în alt context cu luxul îţi aminteşte de pandemie. Dar nu pentru mult timp.

    O bună parte a incursiunii mele în Grecia am petrecut-o în insulele Sporade – Skiathos, Skopelos şi Alonissos. Nu sunt ordonate în ordinea popularităţii, deşi clasamentul ar arăta la fel (nu al meu, ci al turiştilor în general), ci mai degrabă în funcţie de apropierea de continent.

    Dacă ar fi să le descriu pe toate într-un cuvânt, ar fi verzi. Am ajuns aici după alte două săptămâni în Ciclade, unde insulele sunt aride şi galben-maronii tot timpul anului. Iar odată ce am păşit în Skiathos mi s-a părut că e verde pretutindeni. Ba chiar copacii – de multe ori pini, dar nu numai – ajung până pe plajă, până în buza mării.

    Skiathos, deşi cea mai mică dintre toate trei, e cea mai populară insulă dintre Sporade. Motivele – cred eu – sunt două: are aeroport şi e apropiată de continent, la două ore şi jumătate cu feribotul. Nu îi lipseşte însă nici frumuseţea naturală, plajele cu nisip fin – alb-gălbui – fiind la tot pasul. E nevoie de un drum de doar zece minute cu maşina pentru a vedea 3-4 plaje, iar în final dificultatea constă în a alege una pe care să îţi petreci câteva ore, fie în apa de un albastru-verzui, fie pe un şezlong sub umbrela de paie. Insula o poţi traversa de la un capăt la altul în maximum 30 de minute cu maşina. Există şi transport în comun, dar are opriri multe şi dese, aşa că timpul se scurge altfel în autobuz. Opririle sunt justificate pentru că pe o insulă de 12 kilometri lungime şi circa şase lăţime, există 60 de plaje. Şi cele mai multe sunt deservite de o staţie de autobuz. Există însă şi unele locuri unde nu se poate ajunge pe şosea. Un astfel de exemplu este plaja Lalaria, inclusă nu de puţine ori în clasamentul celor mai frumoase din lume. Apa este de un turcoaz demn de Caraibe, iar nisipul este alb imaculat, ca laptele. Faptul că zona de nord-est a insulei este în continuare sălbatică a ajutat ca această plajă să nu fie invadată de turiştii aflaţi în căutarea fotografiei perfecte pentru Instagram. Îmi imaginez că pe timpul verii cererea e mare, iar numărul bărcilor care pleacă în direcţia Lalaria e pe măsură. Dar, aşa cum natura are grijă să le echilibreze pe toate, în această zonă curenţii sunt puternici, iar valurile sunt mari, aşa că nu de puţine ori bărcile nu pot acosta. A fost şi cazul nostru. Am prins ultima barcă din sezonul 2020 care pleca în această direcţie. În port era soare şi senin. Vântul abia adia ca să mai aline din arsura soarelui. Cu cât ne apropiam de plajă, barca dansa mai abitir pe ritmul de vals. Nu am putut să rămânem mai mult de cinci minute, suficient pentru a admira frumuseţea locului, dar insuficient pentru a ne bucura pe deplin de el. Când barca a cotit către oraşul principal – Skiathos Town – vântul turbat a devenit parcă o amintire. Pentru mine cel puţin, pentru că alţii au mai avut de suferit câteva ore până când răul de mare a fost stins cu un pahar de vin, uzo sau tsipuro.

    Discutam cu cineva despre insule Sporade şi îmi spunea că Skiathos i s-a părut cea mai complexă dintre ele, cu un oraş viu şi gata oricând de petrecere, cu o salbă de plaje pentru toate gusturile, cu o mănăstire în vârf de deal de unde poţi vedea cum lumea ţi se aşterne la picioare. Nu ştiu dacă e adevărat, cert e că mie Skopelos, nu Skiathos, mi s-a lipit de suflet. Am ajuns în prag de furtună. Vântul sufla cu năduf, gata-gata să mă ia pe sus. Valurile se spărgeau furioase la mal şi spălau toate maşinile parcate în apropiere. Ne-au făcut şi nouă, trecătorilor şi călătorilor, un duş rapid, nu prea rece, dar nici cald, cam ca apa de la robinet din Bucureşti în zilele bune. Am oprit în port la un bar recomandat de biblia oricărui călător, ghidul Lonely Planet. Am băut o cafea, un suc din fructe proaspete şi am ascultat concertul valurilor. Câteva ore mai târziu a ieşit soarele. Oraşul principal de pe insulă este ca o poezie. Îmbrăcat în alb şi accesorizat pe alocuri cu diferite tonuri de albastru, urbea te invită la plimbare şi la visare. Te poţi pierde liniştit timp de câteva ore pe aleile întortocheate mai ceva ca un labirint. Iar apoi, te poţi opri în port la una dintre cafenele pentru ceva de băut şi o tradiţională plăcintă cu brânză feta.

    Spre deosebire de Skiathos, Skopelos mai are un al doilea oraş (dacă e să fim generoşi, pentru că de fapt e un sat, nici el prea mare). Iar pe drumul dintre ele se găsesc unele dintre cele mai frumoase locuri de pe insulă. Plajele din Skopelos sunt demne de o vedere şi ce e mai important e că nu au nevoie de Photoshop. Nu degeaba creatorii filmului Mamma mia! au ales să filmeze parţial aici pelicula. De altfel, o parte din popularitatea insulei i se datorează filmului cu Meryl Streep şi Pierce Brosnan. Dar, doar o parte.

    Mulţi dintre vizitatori ajung aici într-o excursie de o zi din Skiathos pentru a „bifa” cele mai importante obiective – biserica din vârf de stâncă ce apare în filmul Mamma Mia (aici are loc nunta de la final), una-două plaje şi oraşul.

    În opinia mea, insula merită măcar câteva zile pentru a fi descoperită în tihnă. E păcat de tavernele amplasate strategic direct pe plajă să nu le încerci în număr cât mai mare. E greu să greşeşti în Grecia când vine vorba de mâncare.

    După ce am mâncat pe săturate şi m-am îmbăiat după pofta sufletului am plecat în Alonissos. Nu e cu siguranţă prima insulă care îţi vine în minte când zici Grecia. Poate nici a doua ori a treia. E defavorizată de faptul că e cea mai îndepărtată de continent şi n-are nici aeroport. Dar din Skopelos nu ai nevoie decât de 30 de minute cu feribotul şi ai ajuns.

    Nici eu nu ştiam prea multe despre ea. Cum ar fi că are cel mai important Parc Naţional Marin din Europa. Aici se găsesc circa 300 dintre cele 500 de foci (monk seals) din lume. Plus delfini, diferite specii de peşti ori păsări.

    Focile e greu să le vezi, ţine mult de noroc, dat fiind că sunt animale sfioase, care îşi găsesc de regulă locul pe stânci ferite de mulţime. Din păcate, n-am avut noroc eu. O fi un semn că trebuie să mai încerc.

    Cert e că Alonnisos era pustie când am ajuns. Am avut plaje doar pentru mine. Iar dacă e ceva ce mi-a plăcut aici e că nicio plajă nu seamănă cu alta. Culoarea mării se schimbă şi ea chiar pe o distanţă de doar câteva sute de metri. Poate pentru că nu au venit (încă) masele de turişti, Alonnisos îţi dă aşa un sentiment de Grecia grecilor. Auzi multă greacă pe stradă sau în restaurante, faţă de engleză în Skiathos sau franceză în Ciclade. Aşa îmi imaginez că arăta orice insulă acum 20 de ani, până şi Santorini unde în mod normal pe străduţe se aud toate limbile lumii. Acolo eu am ajuns 15 ani prea târziu, dar în Alonnisos pandemia m-a ajutat să păşesc fix când a trebuit.

    Acum, mai sunt multe alte insule din Grecia unde vreau să ajung, şi probabil că oricâte voi vizita, tot vor mai apărea altele. De ce? Pentru că niciuna nu e la fel cu cealaltă. Şi pentru că de frumos nu te saturi. Nu degeaba zeii s-au îndrăgostit de Grecia!

  • Un castel uitat de lume într-un sat din România a fost readus la viaţă de un conte cu o poveste desprinsă parcă din filme. Cum s-a transformat castelul

    Un castel uitat transformat total după o investiţie de 1 milion de euro a pus din nou pe harta TURISTICĂ A ROMÂNIEI un sat din Covasna. Iniţiatorul acesteia? Un conte cu o poveste care pare desprinsă din vremurile de odinioară, când totul era mai simplu.

    Într-un sat din judeţul Covasna, Micloşoara, un vechi castel construit în urmă cu aproape patru secole a prins iarăşi viaţă. Castelul, o fostă reşedinţă al familiei Kalnoky, o veche familie nobilă originară din Transilvania, a fost readus la viaţă de către contele Tibor Kalnoky, urmaşul familiei nobile. Întors în România în anii ’90, contele Tibor Kalnoky s-a stabilit acolo unde au locuit şi înaintaşii săi şi a hotărât să readucă la viaţă vechile construcţii transilvănene.

    Castelul din Micloşoara a fost construit în 1648, iar până în anii 1900 a aparţinut familiei Kalnoky. În 1939 clădirea a fost naţionalizată, iar ulterior a fost  recuperată de contele Kalnoky. Castelul a fost în întregime restaurat şi a fost decorat astfel încât să aducă aminte de viaţa din Transilvania de altădată, iar acum funcţionează ca un muzeu.

    „Noi avem o vedere holistică despre turismul local pentru că avem atât de multe aspecte inedite în România care ar trebui exploatate şi dezvoltate. Micloşoara este un mic sat cu 500 de locuitori, este foarte frumos, foarte vechi, într-un mediu natural care se îmbină cu un stil de viaţă ce nu se mai găseşte în altă parte în Europa. Aici am făcut casele de oaspeţi, care sunt precum un muzeu viu, am făcut şi un pub, iar castelul funcţionează ca muzeu care poate fi vizitat ca obiectiv turistic”, spune contele Tibor Kalnoky.

    În Micloşoara, contele deţine şi câteva case de oaspeţi, decorate în stilul tradiţional transilvănean care aduce aminte de viaţa de altădată din regiunea istorică. Casele au trecut printr-un proces amplu de recondiţionare, iar piesele de mobilier atât din casele de oaspeţi, cât şi cele din castel, sunt obiecte vechi, recondiţionate de către meşterii populari din zona Transilvaniei.

    „Nu numai cazarea este importantă, ci este important să existe şi activităţi astfel încât turiştii să ia parte la viaţa locală. Aici în Covasna sunt multe posibilităţi din punct de vedere natural precum Lacul Sfânta Ana, Cheile Vârghişului sau Lacul Albastru de la Racoş”, explică contele Kalnoky.

     

    Contele Tibor Kalnoky: „Noi vrem să ne reîntoarcem la rădăcinile simplităţii, acolo unde este esenţa vieţii.”

    El spune că în prezent dezvoltă un proiect de turism ecvestru, iar pentru acest lucru s-a gândit să acceseze fonduri europene. De acest tip de turism, contele se ocupă de zece ani, dar până acum era destinat turiştilor străini care vizitau România.

    „Noi facem ture de la o zi până la o săptămână pe cal, din sat în sat, un lucru care nu mai există altundeva. Până acum am avut oameni doritori de a practica acest tip de turism care au venit din Canada sau Australia. Întotdeauna i-am întrebat de ce vin aici pentru că au peisaje frumoase şi acolo, iar ei mi-au răspuns că este adevărat, dar că acolo nu au cultură. Aici este punctul nostru forte, avem o natură neatinsă, o natură care este în armonie cu civilizaţia şi avem o cultură străveche încă vie, autentică, un lucru inedit în Europa”, precizează contele Kalnoky.

    După părerea sa, turismul ecvestru a început să se dezvolte semnificativ în ultimii ani, multe centre ecvestre fiind în oraşele mari din România.

    Mulţi dintre vizitatorii caselor de oaspeţi şi ai castelului din Micloşoara erau în anii trecuţi turişti străini, mai exact 90% străini din totalul turiştilor de la Micloşoara, dar odată cu pandemia care a impus o serie de restricţii pentru limitarea răspândirii virusului, numărul turiştilor a fost aproape de zero. Dar turiştii românii nu au întârziat să apară.

    „Turiştii străini  au găsit un stil de viaţă care s-a pierdut în vest, turismul românesc până acum a căutat inversul, a căutat lux, locuri unde se găseşte o cultură mai dezvoltată. Acum cu pandemia am rămas fără străini, dar am fost descoperiţi de către un segment al societăţii româneşti care vede calitatea în ceea ce facem noi. Se redescoperă o calitate de viaţă care nu există în multe locuri din ţară”, spune contele.

    Profilul turistului străin care păşea în Micloşoara era conturat de o situaţie materială bună, cu o vârstă de peste 50 de ani, oameni care voiau să se reîntoarcă în copilărie. Totuşi, turiştii români care au preferat acest tip de turism au fost aceia de peste 30 de ani, cei mai mulţi din oraşe mari care voiau să descopere un stil de viaţă care se îmbină cu mediul natural.

    Titulatura l-a ajutat pe contele Kalnoky să promoveze turismul din zona Covasnei, dar el spune că turiştii nu ar trebui să se aştepte la un mod de viaţă regal, ci la unul simplu. Contele Kalnoky este un apropiat al prinţului britanic Charles, care în ultimii ani a promovat Transilvania ca destinaţie turistică. Una dintre proprietăţile prinţului Charles este în grija contelui Kalnoky şi anume cea de la Valea Zălanului.

    „Este important background-ul nobiliar, dar nu trebuie să fie înţeles greşit pentru că noi facem aici inversul faţă de ceea ce se aşteaptă oamenii. Noi vrem să ne reîntoarcem la rădăcinile simplităţii, acolo unde este esenţa vieţii. La noi nu găsiţi baterii de duş aurite sau servitori, aici noi ne reîntoarcem la esenţa vieţii, ceea ce nu se găseşte altundeva”, spune contele.

     

    TURIŞTII ROMÂNI CARE AU PREFERAT ACEST TIP DE TURISM AU FOST ACEIA DE PESTE 30 DE ANI, CEI MAI MULŢI DIN ORAŞE MARI CARE VOIAU SĂ DESCOPERE UN STIL DE VIAŢĂ CARE SE ÎMBINĂ CU
    MEDIUL NATURAL.

    Restaurarea castelului a putut fi posibilă prin accesarea unor fonduri norvegiene, iar proiectul de investiţii a ajuns la aproape 1 milion de euro. Procesul de restaurare a clădirii din Micloşoara a durat circa trei ani.

    Ca planuri de viitor, contele Kalnoky spune că urmează să deschidă un restaurant şi încă două case de oaspeţi. În următorii cinci ani, contele are în plan deschiderea unui centru ecvestru lângă Sfântu Gheorghe, unde se află un castel mai mare decât cel de la Micloşoara.

    Casele de oaspeţi de la Micloşoara primeau anual circa 5.000 de turişti, dar pandemia a schimbat puţin acest lucru, iar anul acesta contele Kalnoky spune că se aşteaptă să aibă un număr total de 3.000 de turişti.

    „Din punct de vedere al turismului, cred că vom ajunge la 60% faţă de un an normal pentru că am pierdut primăvara, doar la mijlocului lunii iunie au început să se mai mişte lucrurile. Sperăm ca toamna să fie mai lungă faţă de anii anteriori. Nu sunt prea optimist, nu ştiu ce va fi anul viitor pentru că nu cred că vor dispărea în totalitate restricţiile de circulaţie, nu putem conta pe străini anul viitor”, afirmă contele Kalnoky.

    Odată cu pandemia, contele spune că a observat o tendinţă a pieţei şi anume cererea pe ultima sută de metri. Rezervările de tip last minute reprezintă o problemă pentru cei care deţin unităţi de cazare din cauza impredictibilităţii foarte mari.

    „Dacă astăzi avem 300 de rezervări pentru luna octombrie, vineri poate avem 400, foarte multă impredictibilitate, nu se poate planifica nimic, acest lucru este foarte important din punctul de vedere al forţei de muncă, cum să ne organizăm pentru ultimele luni. Este foarte dificilă această situaţie”, adaugă contele Kalnoky.

    ODATĂ CU PANDEMIA, CONTELE SPUNE CĂ A OBSERVAT O TENDINŢĂ A PIEŢEI ŞI ANUME CEREREA PE ULTIMA SUTĂ DE METRI. REZERVĂRILE DE TIP LAST MINUTE REPREZINTĂ O PROBLEMĂ PENTRU CEI
    CARE DEŢIN UNITĂŢI DE CAZARE DIN CAUZA IMPREDICTIBILITĂŢII FOARTE MARI.


  • Plaje exotice la Marea Neagră. Patru locuri sălbatice lângă Vama Veche

    Bolata – la 57,1 km de Vama Veche Este de fapt un golfulet pitoresc inconjurat de roci inalte, care formeaza in mare pesteri ce merita explorate. Este singura plaja cu nisip din regiunea Kaliakra. Plaja are un dig mic pe care acosteaza zilnic pescarii, dar unde poti ajunge si barcile si iahturile turistilor.

    Durankulak – la 11 km de Vama Veche Foarte aproape de granita, in Bulgaria, se intinde o plaja lunga de aproape 10 alti kilometri. Frumusetea locului este completata de nisipul amestecat cu scoici, cochilii de rapane, alge marine aruncate de mare. Langa plaja se afla lacul cu acelasi nume. Este unul din cele mai importante si bine conservate eco-sisteme din Bulgaria.

    Tyulenovo – la 39 km de Vama Veche Se afla intr-un sat izolat, cu mai putin de 50 de locuitori. Tarmul este plin de stanci, lipseste nisipiul, insa apa are culoarea smaraldului. Este locul perfect pentru cliff jumping. Ca sa ajungi aici, trece granita la Vama Veche si indrepta-te spre Shabla. De acolo, urmeaza directia Kavarna.

    Russalka – la 50 de km de Vama Veche Statiunea Ruslaka este situata intr-o padure pitoreasca de stejar din rezervatia naturala “Tauk liman” (“Golful pasarilor”) si 90 km in Nord-Estul orasului Varna. In apropiere nemijlocita a statiunii „Rusalka – Elit” se afla celebrele rezervatii naturale si istorice “Ialata” si “Cap Caliacra” – cu specii vegetale rare, o multime de reprezentanti ai lumii pasarilor si multe monumente arheologice cu vechime de mii de ani.

  • Oraşele sufocate de turişti. De ce tot mai multe ţări iau măsuri drastice pentru a-şi apăra cetăţenii de creşterea alarmantă a turismului – VIDEO

    Cu toate acestea, în unele oraşe care înregistrează un număr record de vizitatori, guvernele şi rezidenţii încep să se întrebe dacă nu cumva această creştere ar putea să facă mai mult rău decât bine. Cum fac însă faţă turismului tot mai accentuat unele dintre cele mai vizitate oraşe din lume şi ce măsuri iau autorităţile pentru a menţine un echilibru între bunăstarea rezidenţilor şi cea a turiştilor?

    Pentru a înţelege problemele cu care aceste oraşe s-ar putea confrunta în anii următori şi modul în care le-ar putea face faţă, Consiliul Mondial al Călătoriilor şi Turismului (WTTC), alături de reprezentanţii companiei imobiliare JLL, au realizat recent indexul Destination 2030, destinat măsurării gradului de pregătire privind turismul şi capacitatea oraşelor de a gestiona această creştere.

    Indicele măsoară 75 de indicatori – incluzând concentraţia de vizitatori, pregătirea urbană şi implicarea reprezentanţilor politici locali – pentru a determina provocările viitoare pentru 50 dintre marile oraşe ale lumii. În topul celor mai aglomerate oraşe datorită turismului se află Amsterdam, Praga sau San Francisco.

    Amsterdam

    Cu 18 milioane de vizitatori anul trecut dar cu o populaţie de sub 1 milion de persoane, Amsterdamul s-a confruntat în ultimii ani cu creşteri ale preţurilor din domeniul imobiliar, datorate în parte închirierilor pe termen scurt, cu supraaglomerarea străzilor, dar şi cu probleme legate de legile privind drogurile.

    Cu toate acestea, unii spun că imaginea nu este la fel de sumbră cum arată media. „În sfârşit, muzeele au buget suficient, iar întreprinderile mici prosperă”, a declarat Hanneke Vroegindeweij, co-fondatorul companiei private de turism Amsterdam Odyssey. “În 42 de ani din viaţa mea, nu am văzut niciodată oraşul atât de frumos”, continuă el.

    Asta nu înseamnă că nu sunt multe de făcut, iar guvernul olandez lucrează rapid la asta. Oraşul a interzis închirierile pe termen scurt prin site-uri ca Airbnb în anumite zone şi intenţionează să oprească ancorarea anumitor ambarcaţiuni la docuri. De asemenea, reprezentanţii oraşului au lucrat la direcţionarea turiştilor către alte oraşe olandeze, cum ar fi Zandvoort (la doar 40 km de centrul oraşului Amsterdam), redenumit „plaja Amsterdam” pentru a le oferi oamenilor sentimentul că este o destinaţie accesibilă.

    San Francisco

    Oraşul de coastă din California a fost întotdeauna o atracţie pentru turişti, cu emblematicul său pod Golden Gate şi cartierul Fisherman’s Wharf, dar boom-ul tehnologic de aici a supus resursele oraşului unor eforturi suplimentare, iar numărul turiştilor continuă să crească. Traficul este o altă problemă, mai ales că în San Francisco se află strada Lombard, cunoscută sub numele de „cea mai întortocheată stradă din lume”, cu viraje foarte abrupte.

    Kristine Dworkin, a cărei familie a trăit aici de generaţii întregi, povesteşte că „grupurile se opresc să-şi facă selfie-uri în partea de jos a străzii, aparent fără să le pese de maşinile care se apropie de ele. De asemenea, pietonii nu par să conştientizeze că locuinţele situate de-a lungul străzii Lombard sunt proprietate privată şi adesea intră în curţi.” Ca răspuns la reclamaţii, oraşul a aprobat recent un sistem de rezervare cu taxă, care ar putea intra în vigoare de anul următor.

    Lombard nu este singurul loc din San Francisco în care turiştii depăşesc un pic prea mult limita reşedinţelor private. Parcul Alamo Square din centrul oraşului este cunoscut pentru „Doamnele pictate”, case victoriene colorate, care datează din anii 1890 – şi mai faimoase pentru faptul că au reprezentat peisajul din deschiderea sitcomului Full House. Nici aici turiştii nu respectă intimitatea rezidenţilor, intrând în curţile locuitorilor pentru a se fotografia.

    Oraşul înregistrează mai mult de 9 miliarde de dolari de la turişti anual, astfel că oficialii acestuia lucrează la iniţiative pentru curăţarea altor părţi ale oraşului, pentru a-l face mai atractiv pentru vizitatori, cu speranţa că locuitorii vor primi puţin mai multă empatie şi respect din partea turiştilor.

    Praga

    Capitala Republicii Cehe – un oraş de doar 1,3 milioane de persoane – a atras anul trecut un număr record de 7,9 milioane de vizitatori. Majoritatea turiştilor nu părăsesc niciodată zona Praga 1, care cuprinde Oraşul Vechi, Malá Strana (Cartierul Mic) şi zona castelului, de unde şi efectele negative, în această parte a capitalei fiind o aglomeraţie de nedescris. „Este ruşinos că centrul a fost predat efectiv turiştilor, dar chiar şi acolo, localnicii pot găsi un refugiu şi o bere ieftină, în locuri cunoscute mai ales de studenţi”, spune Charlie Neville, originar din Londra, care a locuit o perioadă în Praga. „Ne bucurăm de o versiune mult mai puţin încărcată a Pragăi în cartiere precum Letná, grădina de bere cu una dintre cele mai bune privelişti ale oraşului, aleea Vinohrady mărginită de copaci, cartierul Karlin sau mai hipstărescul Vrsovice.”

    La fel ca la Amsterdam, biroul ceh de turism lucrează la direcţionarea turiştilor din capitală către alte oraşe. „Český Krumlov (un oraş castel boem aflat la 170 km sud de Praga) este deja împânzit de turişti veniţi în excursii de o zi, dar al doilea oraş al ţării, Brno, este o alternativă plăcută, fără prea mult turism, la fel ca Olomouc”, a menţionat Neville.

    Barcelona

    În ultimii ani, Barcelona s-a străduit să administreze numărul imens de turişti care se plimbă pe străzile sale însorite. Cu peste 30 de milioane de vizitatori anul trecut, turiştii depăşesc cu mult populaţia locală de 1,6 milioane, ceea ce pune presiuni asupra resurselor oraşului.

    „Turiştii mă deranjează când, de exemplu, un grup de opt sau mai mulţi iau autobuzul de cartier – un microbuz mic pe care vecinii îl folosesc pentru a merge spre casele lor, destinat în special persoane în vârstă şi familii cu copii sau cărucioare sau oameni cu pungi grele de cumpărături”, a declarat Marta Laurent Veciana, proprietara companiei de turism ForeverBarcelona.com, originară din Barcelona. De asemenea, grupurile turistice mari blochează deseori aparatele de validare a biletelor de metrou. „Lăsaţi cel puţin o maşină disponibilă pentru localnici, pentru a nu fi nevoiţi să aştepte până când întregul grup şi-a validat biletul pentru a intra.”

    De asemenea, fiind o destinaţie pe plajă, Barcelona poate atrage uneori turişti cu un comportament neplăcut. „Este într-adevăr enervant când vezi că turiştii aruncă gunoi pe străzi sau când îi vezi noaptea beţi, vomitând”, a spus María José Castro, care s-a mutat aici acum un an.

    Guvernul a lucrat în ultimii ani la iniţiative pentru reducerea acestor situaţii neplăcute, implementând recent un nou autobuz de la staţia de metrou Alfons X (L4, linia galbenă) până la Park Güell din Gaudi, gratuit cu achiziţionarea unui bilet pentru vizitarea parcului, şi a muncit pentru a transforma mai multe dintre străzile din jurul bazilicii Sagrada Família în străzi pietonale. De asemenea, au fost adoptate legi care restricţionează plimbările pe Segway şi cu bicicleta în anumite zone, departe de regiunile aglomerate, precum malul apei.

    Toronto

    Nu orice oraş vede numărul tot mai mare de vizitatori drept un lucru rău. „Personal, îmi place să văd mai mulţi oameni venind în oraşul nostru”, a spus Kyle Collier, fondatorul start-ului tehnologic Phaze, din Toronto. „Am locuit în Shanghai, China, aşa că, din punctul meu de vedere, Toronto are o mulţime de spaţiu.”

    În ciuda deschiderii locuitorilor faţă de turişti, problemele încep să apară. „Toronto se confruntă deja cu o penurie de locuinţe la preţuri accesibile. În special în centrul oraşului, acest lucru a fost exacerbat de apariţia închirierilor de locuinţe în regim Airbnb”, a declarat bloggerul Eric Wychopen, rezident în Toronto. „Este de asemenea cunoscut faptul că unii chiriaşi încă îşi închiriază ilegal proprietăţile”, adaugă el.

  • Travelminit.ro: 192.000 de nopţi plătite cu vouchere de vacanţă în vara anului 2019

    Dacă în anul 2018 românii erau reticenţi să folosească voucherele de vacanţă şi multe dintre pensiuni şi hoteluri încă nu acceptau această formă de plată, în 2019 discutam despre aproape 200.000 de înnoptări înregistrate de Travelminit.ro folosind vouchere de vacanţă, pentru rezervările cu check in în perioada 1 iunie – 31 august 2019.

    Voucherele de vacanţă pot fi folosite în orice facilitate de cazare atestată de Ministerul Turismului şi în orice destinaţie din România. Cele mai solicitate zone turistice din România rămân litoralul (Mamaia, Eforie Nord, Costineşti), Valea Prahovei (Sinaia, Buşteni, Predeal, Bran), staţiunile balneare (Sovata, Praid, Băile Herculane şi Băile Felix) şi oraşele istorice (Sibiu, Sighişoara, Braşov, Cluj Napoca).

    Atât turiştii cât şi hotelierii admit că tichetele de vacanţă ajută la creşterea turismului românesc şi descoperirea locurilor pitoreşti din ţară, în detrimentul marilor capitale europene, chiar dacă pentru unele pachete trebuie să plătească suplimentar. Un pachet de vacanţă plătit cu vouchere de vacanţă costă, în medie, în jur de 923 de lei. Cele mai rezervate tipuri de sejururi sunt fie vacanţe de weekend, cu 2-3 nopţi cazare pentru doi adulţi şi doi copii, fie vacanţe extinse cu 4-5 nopţi de cazare pentru un cuplu, cu toate mesele incluse.

    Aproape jumătate dintre cei îşi rezervă vacanţa folosind vouchere de vacanţă aleg să plătească suplimentar pentru sejurul lor, fie pentru a petrece mai multe nopţi, fie pentru a beneficia de mai multe servicii (pensiune completă, de exemplu).

    Românii cu vouchere aleg să se cazeze la hoteluri şi pensiuni de 3 stele. 45% dintre aceştia aleg pensiunile, 28% aleg să se cazeze la hoteluri şi 10% la vile.

    Conform Travelminit.ro, 45% din rezervări au fost făcute de cupluri, urmate de rezervările făcute de familii (30%) şi de călători singuri (4%).

    Rezervările online au devenit tot mai populare chiar şi în rândul românilor care doresc să plătească cu vouchere de vacanţă, rezervarea fiind doar la câteva click-uri distanţă. Astfel, doar 15% dintre rezervările cu tichete de vacanţă sunt făcute prin call center în timp ce 85% sunt finalizate pe platforma de rezervări online Travelminit.ro, multe rezervări fiind făcute chiar de pe mobil.  

    Cea mai aglomerată perioadă din sezonul de vară este între 1 iulie şi 18 august, atunci când unităţile de cazare sunt în mare parte ocupate la capacitate maximă, fiind considerată perioada de vârf a sezonului. Cele mai căutate şi aglomerate perioade din primele 9 luni ale anului sunt Rusaliile, 14 – 18 iunie, şi weekendul prelungit de Sfânta Maria, 15 – 18 august.

  • Dinozaurii din Râşnov, vizitaţi de peste 1 milion de turişti

    Dacă anul trecut parcul se întindea pe o suprafaţă de 1,6 hectare, anul acesta, în urma unei investiţii de 600.000 de euro, acesta şi-a dublat suprafaţa, până la 3 hectare şi 100 de exemplare de dinozauri în mărime naturală, de la 53, câţi avea în 2018.
    Dino Parc Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, a fost deschis în vara lui 2015 în baza unei investiţii iniţiale de aproximativ 22,4 milioane de lei, deopotrivă fonduri europene şi fonduri proprii. Parcul este situat în apropierea cetăţii Râşnov, iar Adrian Apostu, acţionar şi manager al Dino Parc, spune că a ales această locaţie datorită „poziţiei geografice foarte bune, dar şi a deschiderii autorităţilor publice locale”.

    Anul trecut, cifra de afaceri a Dino Parc Râşnov a fost de peste 12 miloane de lei, în creştere cu 1 milion de lei faţă de veniturile din 2017. Pentru anul acesta, reprezentanţii companiei se aşteaptă la o creştere de 5-8%.

    Apostu spune că „un mare procent din venituri este generat pe timpul verii, când avem cei mai mulţi vizitatori. Acestea scad pe perioada iernii, când turiştii se concentrează mai degrabă pe activităţi specifice zonei (schi, snowboard).

    Pe lângă fondurile direcţionate în dezvoltarea suprafeţei parcului, investiţiile anuale reprezintă 20% din cifra de afaceri. În 2017 de pildă, reprezentanţii Dino Park Râşnov au investit în dispozitive high-tech, menite să sprijine dimensiunea interactivă a parcului.
    În intervalul 2015-2018, parcul a înregistrat peste 1 milion de vizitatori, dintre care, anual, un procent de 15% a fost reprezentat de turişti străini. Parcul este deschis pe durata întregului an, iar traficul zilnic variază în funcţie de perioadă, lunile de vară fiind cele mai aglomerate, cu circa 1.000-2.000 de vizitatori în timpul săptămânii şi până la 5.000 de clienţi în weekend. „Publicul nostru ţintă este format din copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani şi părinţii acestora, din toate categoriile sociale”, spune reprezentantul Dino Parc.

    Printre atracţiile parcului se numără un traseu cu 100 de dinozauri în mărime naturală şi dinozauri animatronici, locuri de joacă pentru copii, case construite în copaci, un cinematograf 9D şi o serie de expoziţii internaţionale organizate periodic. În prezent, în cadrul Dino Parc lucrează 19 angajaţi. 

    Echipa parcului este formată din 16 angajaţi permanenţi şi sezonieri, cei mai mulţi dintre aceştia fiind studenţi sau elevi. Potrivit ZF, un bilet de intrare pentru adulţi costă 28 de lei, în timp ce pentru copii, studenţi şi pensionari preţul este de 22 de lei. Copiii sub trei ani au gratuitate.

  • Oraşul antic Babilon din Irak a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

    Babilonul a fost inclus în listă cu ocazia celei de-a 43-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial UNESCO, care are loc în perioada 30 iunie – 10 iulie, la Baku, în Azerbaidjan.

    Preşedintele irakian Barham Salih a declarat că oraşul, acum o ruină, a revenit la “locul său de drept” în istorie, după ani de neglijare din partea liderilor anteriori.

    Prim-ministrul irakian Adel Abdul Mahdi a salutat, de asemenea, vestea. “Mesopotamia este cu adevărat pilonul memoriei umanităţii şi leagănul civilizaţiei în istoria scrisă”, a afirmat liderul de la Bagdad.

    Guvernul a anunţat că va aloca fonduri pentru a menţine şi stimula eforturile de conservare.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Insulă paradisiacă lăsată în paragină. La ce preţ a fost licitată

    Cu toate acestea, în 2011 insula a fost distrusă de un ciclon, fapt ce a dus la prăbuşirea turismului din zonă, aşa că proprietarii au decis, în loc să restaureze hotelul cu banii din asigurare, să păstreze întreaga insulă pentru ei înşişi.

    Acum, insula a fost scoasă la licitaţie, cu un preţ de pornire de 14 milioane de dolari. Tom Bibson, agentul imobiliar care se ocupă de vânzare, spune că cel care va cumpăra proprietatea va “moşteni” şi structura resortului, o pistă de aterizare construită de compania aeriană Qantas, o centrală electrică şi o staţie de tratare a apei.

    Dunk nu este singurul exemplu de acest fel. Pe mai multe insule din zonă au fost închise unităţile de cazare, din cauza cicloanelor numeroase care fac ravagii în regiune, precum Ciclonul Debbie, din 2017.

    Însă nu doar catastrofele naturale afectează turismul, ci şi dolarul australian în creştere, alături de majorări ale biletelor de avion. Mulţi turişti străini, dar şi mulţi australieni, au început să se îndrepte spre opţiuni mai convenabile, precum Bali sau Puket.

     

  • Întârziere de 5 ore la o cursă Blue Air care urma să ajungă la Craiova, din Antalya

    Purtătorul de cuvânt al Aeroportului din Craiova, Oana Răducănoiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că aeronava de pe ruta Antalya -Craiova este o cursă charter operată printr-o agenţie de turism, nu de Aeroportul Craiova.

    „Datele pe care le avem sunt că turiştii au fost preluaţi de pe aeroportul din Turcia în urmă cu câteva minute. Nu cunoşatem motivele întârzierii acestei curse pentru că este un zbor operat printr-o agenţie de turism”, a spus Oana Răducănoiu.

    Contactaţi de corespondentul MEDIAFAX, reprezentanţii agenţiei respective de turism au spus că nu pot oferi un punct de vedere.

    În Bucureşti, mai multe curse Blue Air au întârzieri de până la 9 ore, pe Aeroportul Otopeni, cauza fiind o defecţiune tehnică la una dintre aeronavele companiei. După ce compania a decis ca aeronava să rămână la sol, celelalte curse au ajuns la întârizeri de până la 9 ore, cum e cea spre Barcelona.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.