BusinessMagazin

Category: Turism

Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism

  • Decizia curajoasă a unui antreprenor. A renunţat la un job din top management pentru a paria 1 mil. euro pe industria cel mai grav afectată de pandemie

    După mai bine de un deceniu în care a învăţat dedesubturile industriei turismului şi a evoluat de la ghid de turism la director comercial al unuia dintre principalii jucători din piaţă, Erdinç Adali a decis să deschidă propria afacere, devenind competitor al foştilor angajatori. Cu ce planuri a pornit la drum?

    M-am născut în oraşul Izmir, Turcia, în urmă cu 33 de ani. Drumurile m-au adus în România care este, de 14 ani, a doua casă. Sunt pasionat de istorie şi politică, am fost ghid de turism şi mi-am construit prin forţe proprii o carieră în industria turismului”, se descrie Erdinç Adali într-o frază.

    Antreprenorul a venit în România pentru studii şi spune că i-a plăcut atât de mult încât a decis să rămână aici după terminarea facultăţii. Pentru a se susţine financiar, şi-a căutat un job de vară şi s-a angajat ca ghid de turism, „ceea ce însemna că verile mi le petreceam în Antalya, unde le făceam cunoscută destinaţia vizitatorilor străini”. Au urmat, de-a lungul a peste zece ani, o serie de joburi în industrie, ultima funcţie în rolul de angajat fiind aceea de commercial director în cadrul Christian Tour, după cum arată profilul său de LinkedIn.

    Anul trecut, în plină pandemie, când pe aeronave se aşternea praful la sol şi agenţiile de turism făceau anulări peste anulări, antreprenorul a decis să facă pasul uriaş de la angajat la antreprenor, chiar în cea mai afectată industrie. „M-am asociat cu Ionuţ Nedea, patronul Litoralulromanesc.ro, care a crezut în mine şi în proiectul pe care i l-am propus, şi am decis să înfiinţez o nouă companie în turism: Soley Tour. Chiar dacă turismul a fost printre domeniile cel mai grav afectate de pandemie, eu am văzut o oportunitate în această zonă pentru că oamenii vor dori să călătorească şi mai mult după perioada de restricţii”, susţine el. Investitor şi acţionar majoritar în Soley Tour este aceeaşi companie care deţine şi Litoralulromanesc.ro – Creative Eye, un business cu venituri de 13,5 milioane de lei în 2020, comparativ cu cele 18,8 milioane raportate în 2019, an fără pandemie, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Cu toate că a avut discuţii cu diverşi parteneri de afaceri cu privire la asocierea într-un business în turism încă dinainte de apariţia crizei sanitare, spune că nu a făcut pasul atunci pentru că nu a simţit că a venit momentul potrivit. „Paradoxal, pentru mine momentul potrivit a venit într-o perioadă total nepotrivită pentru turism. Dar am crezut în această şansă şi în proiectul Soley Tour, m-am bucurat de încrederea lui Ionuţ Nedea, partener şi acţionarul majoritar în acest business.”

    A pornit pe acest drum „fără teamă şi ferm convins că situaţia se va aşeza”, iar oamenii vor călători din nou chiar mai mult decât înainte de 2020. „În plus, mi-am dat seama că este nevoie de un nou actor în piaţă, care să se adapteze la situaţie şi să se ridice la aşteptările partenerilor şi ale turiştilor.”

    A pornit la drum cu 1 milion de euro, şi spune că în primul an de activitate, cea mai mare provocare a fost pandemia în sine, caracterizată prin incertitudini, teamă, lipsa de predictibilitate. „Putem spune că am respectat business planul cu care am pornit la drum. În acelaşi timp, suntem conştienţi, ca echipă, că trebuie să tragem din greu şi să depunem toate eforturile pentru a ne atinge ţinta stabilită pentru următorii ani. Dar premisele sunt bune şi avem mare încredere în acest proiect. În acest moment, deja avem peste 1.000 de parteneri agenţii revânzătoare în întreaga ţară şi colaborări cu hoteluri de top din Turcia.”

    Compania se adresează unui public cu venituri medii spre mari. De aceea, spune Adali, şi produsele turistice pe care le au în ofertă sunt gândite să satisfacă atât nevoile unei familii cu copii, care vrea să se relaxeze într-un resort cu facilităţi pentru cei mici – Antalya fiind renumită pentru modul în care acoperă acest capitol, cât şi solicitările de vacanţe luxury. „Datorită negocierilor pe tarife purtate cu hotelierii turci, avem şi vacanţe pentru turiştii cu bugete mai mici. Însă, indiferent în ce categorie se plasează turiştii noştri, noi tratăm fiecare situaţie în parte pentru că fiecare are propriile doleanţe şi atunci şi serviciile pe care le oferim trebuie să ţină cont de acestea şi să fie cât mai personalizate.”

    În acest moment, focusul companiei este pe Turcia, unde rulează pachete de tip sejur în Antalya (cu plecare din Bucureşti, unde operează propriul avion charter, şi de pe principalele aeroporturi din ţară) şi Bodrum. De asemenea, businessul are în ofertă circuite culturale în Istanbul (transport cu autocarul sau cu avionul) şi în Cappadocia (transport cu avionul). Preţurile sejururilor din portofoliul Soley Tour pornesc de la 189 de euro/ persoană pentru circuitele cu autocarul în Istanbul şi ajung la aproximativ 7.000 de euro de cuplu pentru cei care aleg varianta de cazare în cel mai luxos resort din Antalya, spune executivul.

    Potrivit lui, un interes în creştere, deşi momentan încă la stadiul de turism de nişă, este cel pentru vacanţele pe iaht. „Bodrum Yacht Experience este un produs unic pe piaţa vacanţelor din ţara noastră: se adresează turiştilor care vor să descopere o altă valenţă a Turciei, la bordul unui iaht luxos, în atmosfera unică a Mării Egee. Itinerariul porneşte din Marina Bay Bodrum, iar vreme de şapte zile iahtul alunecă pe apele liniştite şi turcoaz ale mării, timp în care oaspeţii se relaxează, pot experimenta diverse sporturi acvatice sau pot vizita satele izolate aflate de-a lungul coastei turceşti”, descrie Adali produsul din portofoliul Soley Tour care deserveşte această nişă. În funcţie de dorinţele şi solicitările clienţilor, pachetele turistice pot fi personalizate, adaugă el.

    În următoarea perioadă compania urmează să lanseze pachete tip sejur în Egipt, mai precis în Hurghada, una dintre destinaţiile foarte solicitate de turiştii români. De asemenea, din această toamnă, anunţă că vor introduce şi vacanţe în Dubai. „Luăm în calcul şi extinderea către o destinaţie exotică, dar nu vrem încă să dezvăluim care va fi aceasta.”

    Vorbind de tendinţele remarcate în comportamentul turiştilor români în ultimii ani, Adali menţionează în primul rând apetitul pentru călătorii. „Când am început eu să lucrez în acest domeniu, numărul românilor care călătoreau era mult mai mic decât în prezent. Cei mai mulţi dintre ei mergeau în vacanţă o singură dată pe an, în concediul de vară, şi atât. Situaţia s-a schimbat foarte mult: vedem persoane care călătoresc de câteva ori pe an, atât în destinaţii interne, cât şi peste graniţe, fie că sunt escapade scurte de tipul city-break, fie vacanţe mai lungi.” O altă schimbare interesantă, adaugă el, a fost adusă de pandemie, când am fost puşi toţi în situaţia de a lucra remote. „În cazul unora dintre noi, această situaţie s-a prelungit şi după ridicarea restricţiilor. Ceea ce înseamnă că avem turişti care îmbină relaxarea cu munca şi pleacă în vacanţă cu laptopul şi telefonul.”

    Legat de competiţie, executivul este de părere că pe piaţă este loc pentru toată lumea, „şi de aceea, focusul meu rămâne, în primul rând, pe dezvoltarea businessului Soley Tour. Dar, evident că suntem atenţi şi la ceea ce se întâmplă pe piaţa aceasta a vacanţelor, unde suntem toţi conectaţi”.

    Ca obiective, antreprenorul îşi doreşte să dezvolte un business solid, cu o creştere sănătoasă şi „bazat pe o relaţie corectă cu partenerii de afaceri şi pe servicii ireproşabile pentru turişti”. În această industrie trebuie să primeze corectitudinea, susţine el. „E foarte important să fii corect atât în faţa partenerilor de afaceri, cât şi în relaţia cu turiştii.”

    În călătoriile sale, Erdinç Adali spune că nu-i lipseşte niciodată din bagaj o carte, mai ales dacă abordează teme din ştiinţe politice, filosofie şi etică. Peste graniţe, destinaţia sa favorită este, fără doar şi poate, Turcia, iar în România se declară îndrăgostit de Maramureş datorită naturii, oamenilor primitori şi calzi şi tradiţiilor locale.

  • Stakeholders pentru responsabilitate

    Dragoş Anastasiu – medic, pionier în industria transportului şi a turismului în România şi, nu de mult timp, business angel – este de părere că responsabilitatea dintr-o companie trece încet-încet, de la conducerea acesteia, până la fiecare membru al ecosistemului dezvoltat în jurul businessului.

    Fie în România, fie în altă parte (pentru că eu nu văd o diferenţă) a face business cu responsabilitate este legat în mare măsură de oameni şi natură, iar totul se dezvoltă pe termen lung. Dincolo de ideea că un business trebuie să facă bani pentru acţionari, responsabilitatea trece de acest prag şi se îndreaptă spre toţi stakeholderii, unde sunt incluşi şi statul, şi mediul înconjurător”, răspunde omul de afaceri Dragoş Anastasiu, întrebat în legătură cu felul în care vede modul de dezvoltare a unui business responsabil.

    La origine medic, el este unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români. Printre reuşitele sale se numără tranzacţia prin care a vândut divizia de turism a grupului Eurolines către grupul german DerTour (Der Touristik), parte a gigantului REWE. Businessul din turism al lui Anastasiu ajunsese la o valoare cumulată de circa 150 de milioane de euro, potrivit datelor ZF şi vânzarea pare să fi fost poate una dintre cele mai bune decizii luate de antreprenor, în contextul turbulenţelor aduse de pandemie un an mai târziu finalizării tranzacţiei. Acum, activităţile lui Dragoş Anastasiu se concentrează pe serviciile de ospitalitate (deţine din 2015 Green Village 4* Resort în Delta Dunării şi are participaţii la Valea Verde Resort, din satul Cund, Transilvania), închiriere de maşini (din 2014 deţine şi franciza Enterprise Rent-A-Car) management hotelier şi dezvoltări IT. Cifra de afaceri bugetată pentru 2021 la nivel de grup se plasează la circa 35 de milioane de lei.

    Dincolo de aceste reuşite, Anastasiu se declară un CEO preocupat de  creşterea încrederii tuturor celor conectaţi cu businessul pe care îl conduce: „CEO-ul are şi va avea mereu un rol important din toate punctele de vedere. Cred, totuşi, că perioada în care marea parte a responsabilităţii stă pe umărul unui singur om (fie el antreprenor sau CEO ) trece încet – încet, iar businessul responsabil şi sustenabil va pleca de la asumarea fiecăruia şi a întregii echipe”.

    Adaugă că paşii pe care compania pe care o reprezintă îi face în direcţia durabilităţii şi capitalismului sustenabil pleacă de la ideea de responsabilitate individuală a tuturor celor care contribuie la business; în acest sens şi-au propus să lucreze la mentalitatea fiecăruia, la modul în care fiecare abordează temele de pe ordinea zilei. „Ne preocupă dezvoltarea personală a fiecăruia şi creşterea asumării, a iniţiativei şi a responsabilităţii fiecăruia, dar şi a întregii echipe”, precizează Anastasiu.

    Omul de afaceri menţionează astfel că principalele investiţii legate de sustenabilitate sunt direcţionate în dezvoltarea colaboratorilor şi a mentalităţii acestora. „Apoi, în funcţie de linia de business, avem proiecte şi investiţii importante în digitalizare şi energie verde/ regenerabilă (în special în zona hotelieră la Green Village, în Sfântu Gheorghe, Delta Dunării şi la Valea Verde în Cund, Mureş.)”, adaugă el. Dragoş Anastasiu observă că problema economiei circulare este extrem de actuală, în mod deosebit în industria ospitalităţii şi a transporturilor, iar teme precum deşeurile şi/sau energia şi soluţii sustenabile cu privire la acestea vor fi cruciale pentru succes în viitor.

    Pandemia a avut un rol în dezvoltarea de strategii axate pe valoare pe termen lung şi sustenabilitate în cadrul companiei sale: „Pandemia ne-a îndepărtat definitiv de planificarea pe termen scurt şi de oportunistică. Ne-a pus pe gânduri şi am căutat şi găsit soluţii atât pentru colaboratorii interni, cât şi pentru cei externi, dar şi pentru dezvoltarea businessului în era digitalizarii şi a economiei verzi”.

    Nu crede că directorii generali trebuie să conducă neapărat schimbările în această direcţie, ci că aceasta este o responsabilitate care aparţine tuturor celor dintr-o organizaţie. „Nu mai cred în ideea oamenilor providenţiali care se pun în fruntea mulţimilor şi le arată drumul. Cred mai mult în responsabilitatea şi iniţiativa individuală şi în modelele „de jos în sus. Aşa încât, da, cred că directorii generali pot juca un rol important, la fel cum cred că şi toţi antreprenorii mai mici şi colaboratorii lor pot şi trebuie să joace un rol la fel de important în a găsi căi de rezolvare faţă de toate temele majore cu care ne confruntăm azi, dar cu siguranţă şi mâine, şi peste 100 de ani la nivel global”. Iar în legătură cu găsirea unei persoane care să se ocupe exclusiv de acest rol, spune că preferă să responsabilizeze fiecare colaborator în parte, deşi în viitor nu exclude un rol bine determinat de CSO (Chief Sustainability Officer). „Am făcut deja de ceva timp progrese în ceea ce priveşte inovaţia şi fericirea angajaţilor (avem prin urmare manageri în aceste două domenii). Încă nu am luat în calcul un CSO, tocmai pentru că încercăm să responsabilizăm fiecare colaborator în parte. Dar nu excludem în viitor şi un rol bine determinat de CSO.”

    PROIECT SUSŢINUT DE 

  • Povestea insulei oamenilor foarte bogaţi şi a regilor şi reginelor, unde puteţi merge să petreceţi un concediu minunat. Ce schimbări pregătesc autorităţile – GALERIE FOTO

    Este considerată destinaţia perfectă pentru nunţi (wedding destination). Autorităţile vor să o poziţioneze ca prima insulă elenă devenită destinaţie sustenabilă. Pelicula For Your Eyes Only, din seria Bond, a fost filmată parţial aici. Prinţul Philip al Marii Britanii – soţul Reginei Elisabeta a II-a -, care s-a stins recent din viaţă, s-a născut pe insula din Marea Ionică.

    Fiul său, prinţul Charles, vine frecvent în vacanţă aici, şi nu se cazează oriunde, ci la vila familiei Rothschild, una dintre cele mai bogate din lume. Şi Emirul Qatarului şi familia Agnelli – de al cărei nume e legat grupul auto Fiat – s-au îndrăgostit de acest loc supranumit „insula grădină” şi şi-au ridicat sau au cumpărat case aici. Unde? În Corfu.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Era cândva în anii ’60 când Regina Frederica a Greciei a organizat pentru capetele încoronate ale lumii o croazieră prin insulele elene. Această călătorie, destinată doar celor cu sânge albastru, a avut o primă oprire în Corfu, una dintre cele mai întinse insule din Marea Ionică. Localnicii, cel puţin unii dintre ei, spun că aşa a devenit insula cunoscută.

    Alţii, mai sceptici, pun popularitatea pe seama altor factori, cum ar fi că Prinţul Philip s-a născut aici – la Mon Repos –, deşi de-a lungul vieţii a revenit o singură dată din cauza unor probleme de natură geopolică.

    Sunt şi cei care afirmă că Împărăteasa Sissi a păşit pe insulă, s-a îndrăgostit la prima vedere şi şi-a cumpărat o casă aici, la Achilleion, unde să se retragă după moartea a doi dintre cei patru copii ai săi. În plus, aerul umed din Corfu îi făcea bine, ea având probleme la plămâni. După asasinarea sa, casa (de fapt palat) a fost preluată de Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Astăzi, la mai bine de un secol distanţă, Achilleion este una dintre cele mai vizitate destinaţii din Corfu.

    Totuşi, cei mai mulţi spun că de fapt serialul The Durrells – ecranizarea cărţii „Familia mea şi alte animale a lui Gerald Durrell – este cel căruia i se datorează popularitatea acestei insule care atrăgea înainte de pandemie 1,3 milioane de vizitatori străini. Din total, aproape 40% erau britanici, pe când România se găsea mult mai jos în statistici, cu doar câteva mii de turişti.

    Apetitul mare al străinilor pentru vacanţe în această insulă atât de verde încât a fost supranumită „insula grădină” a dus la dezvoltarea unei ample infrastructuri turistice, cu un total de 120.000 de camere pentru cazare – mai multe decât în toată România –, pe toate segmentele de preţ, şi cu porturi generoase, ce asigură 10% din toate pontoanele (locurile de acostare pentru bărci) din Grecia. Tot în Corfu acostează şi marile vase de croazieră – nu puţine – care aduc fiecare mii de oameni pentru o vizită de o zi în oraşul-capitală. Iar în aeroportul din apropiere aterizează cursele de tip charter sau de linie care aduc turişti din toată lumea, inclusiv din România, ţară care se află la mai puţin de o oră şi jumătate de zbor direct. Anul acesta, pentru prima dată, companiile aeriene de linie au lansat curse care leagă Bucureştiul de Corfu, însă agenţiile de turism, precum Paralela 45, operează zboruri directe de peste 20 de ani.

     

    Această insulă nu îi atrage doar pe străini, ci şi pe localnicii plecaţi peste graniţă. Spiros Catechis a emigrat acum mai bine de două decenii la New York, unde a lucrat ca economist, printre altele pentru JP Morgan, una dintre cele mai importante bănci de investiţii din lume. În 2000 a cumpărat localul care astăzi poartă numele de Flisvos. A fost întâi cafenea, apoi bistro, iar acum este un restaurant cu acte în regulă şi cu o filosofie de tipul farm to table.

    Spiros s-a întors definitiv acasă în 2014 şi se ocupă exclusiv de business. Recunoaşte că New Yorkul l-a învăţat multe. Printre altele, l-a învăţat să gândească rapid şi să execute rapid.

    Aşa că, odată întors definitiv în Corfu a reconfigurat Flisvos într-un local care îmbină bucătăria tradiţională elenă cu fine diningul.

    „Mizăm pe ideea de farm to table. Oamenii caută produse organice şi experienţe autentice, vedem o localizare a turismului. Într-o perioadă în care turismul de masă îşi pierde din avânt, vizitatorii nu mai vor să meargă la resort, ci unde mănâncă localnicii”, explică antreprenorul care are propria sa grădină de legume.

    Printre cele mai importante produse realizate în Corfu se numără vinul, numbolo (o specialitate din carne) şi uleiul de măsline – livezile sunt la tot pasul -, unele licori premium fiind vândute în cele mai scumpe magazine din lume precum Harrods. Toate trebuie încercate, dar mai ales specialităţile pe bază de kumquat (un mic fruct portocaliu) importat din China. Clima prietenoasă a făcut posibil ca acest fruct să crească şi pe insulă, dar localnicii continuă să îl importe şi din Asia dat fiind că au construit o întreagă industrie în jurul lui – de la lichioruri fine, la dulceţuri, bomboane şi nuga – toate aceste specialităţi putând fi încercate în diferite magazine precum Lazaris unde poţi nu doar degusta, dar şi vizita zona de producţie.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Un român care s-a săturat să trăiască printre străini a decis să revină în ţară după 15 ani, să readucă la viaţă un loc uitat de lume şi să îl transforme într-o afacere

    Glod. Judeţul Alba. O casă la capătul unui sat care nu continuă niciunde mai departe. Un loc de încărcat bateriile, unde familia Muşat s-a „branşat” acum mai bine de doi ani şi unde primeşte oaspeţi dornici de conexiune, într-un loc ca acasă. E Casa Glod, un cuibar unde patul miroase a ierburi şi lavandă, soba e împărăţia lemnelor care trosnesc când afară ţiuie viscolul, iar dimineaţa răsună numai a linişte.

    Pe Alin Muşat, brăilean la origine, l-a adus în Alba o discuţie ispititoare cu finul său, ai cărui părinţi locuiesc în Glod. Stăteau de vorbă într-o zi la telefon, când finul i-a spus că tocmai se afla la Glod ca să-şi încarce bateriile. „Am spus că vreau şi eu să văd cum e să-ţi încarci bateriile!”, îşi aminteşte Alin Muşat.

    Aşa că a mers direct la sursă. El şi familia s-au îndrăgostit instantaneu de locul în care au poposit în plină lună mai, după o ploaie zdravănă, când totul era înflorit şi însorit până la refuz. Glodul este excepţional în orice anotimp, spune Alin Muşat, însă mai este cireaşa de pe tort. E un loc izolat, drum mai departe de el nu există, pe unde vii trebuie să te şi întorci. Din tot satul, familia Muşat s-a stabilit într-un loc unde nu exista drum de acces, apă sau curent, aşa că le-au făcut pe toate de la zero.

    Alin Muşat poartă în spate o experienţă de 18 ani ca asistent medical. O perioadă, a lucrat la Milano, în cadrul unuia dintre cele mai mari grupuri de spitale private din Italia – Gruppo San Donato (GSD). Când patronul spitalului în care lucra a încetat din viaţă, la conducere a venit fiul său, iar atunci Alin Muşat a decis să se întoarcă în România.

    „Ne doream să facem ceva pentru noi, legat însă de tradiţie. Noi şi în timpul în care am stat în Italia, adică 15 ani, tăiam purcelul, făceam şuncă, afumam peşte, ne îmbrăcam tradiţional la petreceri.”

    Aplecarea către tradiţie nu l-a părăsit aşadar niciunde, aşa că, înapoi acasă, nu a avut decât să se reconecteze cu ea. Până când s-a restabilit definitiv în România, o perioadă a făcut săptămânal naveta Milano – Glod, pentru a pune la punct ceea ce avea să devină cel mai confortabil refugiu. Într-un final, acum aproape trei ani, în februarie 2018, Casa Glod a fost gata.

    „Citisem pe site-ul Adelei Pârvu (blogger de design interior – n. red.) despre un băiat din Maramureş care recondiţionează casele vechi din lemn, Dani Hotea. Am ajuns la el şi am văzut cum redă viaţa caselor la care oamenii renunţă.”

    El a strămutat trei case şi le-a adus în complexul pe care îl are astăzi familia Muşat. Fiecare din ele are o poveste. Cea mai apreciată de turişti este Casa-Muzeu, denumită astfel pentru că este cea mai veche dintre toate. Urmează Primăria şi Şcoala în topul preferinţelor.

    „Oamenii din sat au făcut aceste căsuţe acum 200-300 de ani, le-au construit ca pe nişte case din lego, dar la scară mare. Ele se desfac şi se construiesc la loc, se montează cu ceară, iar lemnul are o elasticitate foarte mare. Casa de lemn oferă un mare confort – iarna este călduroasă, vara este răcoroasă”, spune Alin Muşat.

    CITTI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • A apărut un nou tip de vacanţă pentru români. Care este compania ce o lansează şi de ce spune că oferă călătorii mai ieftine cu până la 40%

    Antreprenorul Alexandru Filip ţinteşte anul acesta o cifră de afaceri de 100.000 de euro cu platforma Pickatrip, marcând un moment în care industria călătoriilor se pregăteşte să demareze din nou.

    Născută din ambiţia de a satisface nevoile pieţei actuale, platforma Pickatrip.ro plănuieşte să fie unul dintre pilonii de susţinere ai revenirii sectorului turistic, abordând, în primul rând, nevoia românilor de a călători din nou, în locaţii sigure.

    În al doilea rând, compania vrea să susţină dorinţa structurilor de cazare de a ieşi în evidenţă într-o piaţă deja competitivă şi, pe deasupra, de a primi rezervări în perioadele mai puţin solicitate.

    Ultimii ani au adus un număr tot mai mare de platforme de promovare a locaţiilor din România, de la case tradiţionale, la conace istorice şi pensiuni moderne, iniţiativele contribuind considerabil la maturizarea turismului românesc şi la dezvoltarea turismului de nişă.

    „Totuşi, noi ne diferenţiem în primul rând prin produs: promovăm şi vindem doar sejururi de la trei nopţi în sus. În al doilea rând, prin tarif: aceste sejururi sunt cu 20%-30%-40% mai ieftine decât pe toate platformele de rezervări existente, chiar şi decât pe Booking.

    Şi nu în ultimul rând: includem în oferta turistică şi numeroase beneficii extra, care pot fi produse din partea casei sub forma unui «welcome pack», reduceri suplimentare la restaurante, agrement şi spa, activităţi gratuite de genul tururilor private sau atelierelor meşteşugăreşti”, spune Alexandru Filip, fondatorul Pickatrip.ro.

    Platforma îşi propune să atingă turismul de business prin oferte gândite alături de parteneri atât pentru oamenii din companii, cât şi pentru antreprenori şi freelanceri, fiind unul dintre motivele pentru care Pickatrip.ro va oferi şi sejururi de luni până vineri. Totodată, compania plănuieşte să dezvolte un produs de tip abonament dedicat corporaţiilor din România.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Povestea a doi instructori de snowboard care au construit un loc superb pentru petrecut concediul

    O plimbare prin cartierul Furnica, o vedere la Munţii Baiului şi o slăbiciune pentru împrejurimile castelului Peleş sunt ingredientele care au condus către reţeta Boarder’s Cottage, un proiect turistic crescut nu departe de centrul oraşului Sinaia, în care grajdul de vaci al fostei proprietăţi a fost înlocuit de un living prietenos, demonstrând încă o dată că omul sfinţeşte, dar şi transformă locul.

    Tiberiu Macaveiu şi Ioana Istrate sunt amândoi instructori de snowboard, Tibi fiind totodată şi ghid montan. Toată viaţa lor se învârte în jurul muntelui, aşa că proiectul Boarder’s Cottage nu putea face excepţie. „Avem împreună un business cu articole sportive – import, distribuţie şi magazine proprii de echipamente pentru snowboarding, skateboarding, sporturi pe apă şi biciclete – Boarder’s Store din Bucureşti.

    De aici a venit şi numele cabanei, Boarder’s Cottage, fiindcă vrem să fie un loc de întâlnire al pasionaţilor de snowboarding şi biciclete”, povesteşte Ioana Istrate. Studiile ei s-au derulat în domeniul publicităţii, domeniu în care a şi profesat, lucrând de asemenea şi în marketing, în cadrul unei multinaţionale din Bucureşti, pentru ca ulterior să se alăture afacerii dezvoltate de Tiberiu Macaveiu, de formaţie inginer. Boarder’s Cottage este un proiect conceput şi construit îndeosebi pentru persoanele active, cu energia în sânge, atrase de activităţi montane, dar şi dornice doar de relaxare.

    „Am găzduit aici retreaturi de yoga şi tabere de snowboard pentru copii, pe care i-am iniţiat în acest sport. De altfel, primii oaspeţi ai cabanei au fost nişte prieteni din Sardinia, care au venit special la noi, în februarie 2018, ca să se bucure de zăpadă şi să înveţe să se dea pe snowboard.” Casa care stă la baza proiectului turistic a fost găsită întâmplător, în timpul unei plimbări cu bicicleta pe străzile mai puţin circulate din cartierul Furnica din Sinaia. Pe cei doi proprietari i-a vrăjit pe loc peisajul amuţitor, cu Munţii Baiului în faţă şi cu o parte din cartierul cel mai frumos al oraşului, cu case vechi, istorice. „De fapt, noi căutam o casă în care să locuim doar noi, dar, fiindcă era mult prea mare pentru ce aveam nevoie, ne-am gândit să o amenajăm în aşa fel încât să putem găzdui şi alţi oameni care iubesc natura şi activităţile montane.”

    Boarder’s Cottage a fost amenajat într-un stil rustic modern şi are în ADN-ul său lemn şi piatră exclusiv din zona în care se află poziţionată.

    Născută în Sinaia, Ioana Istrate a avut dintotdeauna o slăbiciune pentru acea zonă a oraşului, din jurul castelului Peleş. Deşi proprietăţile în zonă sunt foarte scumpe, ea şi Tiberiu au avut noroc fiindcă nu era mult teren în jurul casei. Construcţia se afla într-o stare avansată de degradare şi era scoasă la vânzare de câţiva ani buni atunci când au descoperit-o cei doi actuali proprietari, aşa că au avut norocul să o achiziţioneze la un preţ convenabil.

    Proiectul se află la o altitudine de 950 de metri, foarte aproape de pădure, de poteci şi de pârtii, cu o privelişte spectaculoasă asupra Munţilor Baiului, cu aer curat şi peisaje de agăţat în ramă. „Practic, prin anii ’70, în locul în care este astăzi livingul, se afla grajdul de vaci al foştilor proprietari, care l-au consolidat, în timp, cu o placă de beton, ca să nu mai poată intra ursul, iar la începutul anilor 2000 au construit deasupra o casă, în scopul închirierii. Când era gata la roşu însă, au vândut-o cuiva din Bucureşti, dar persoana respectivă, din diverse motive, nu a reuşit să o renoveze şi, după zece ani, în 2016, am cumpărat-o noi.”

    După ce au început renovarea casei, Ioana şi Tiberiu au avut câteva momente în care s-au gândit s-o vândă la rândul lor, pentru că ajunseseră la constatarea că imobilul fusese construit foarte prost. Se gândeau să încerce să-şi recupereze banii cu care cumpăraseră proprietatea, dar de fiecare dată când se aşezau pe ceea ce avea să fie mai târziu terasa, se uitau la peisajul care li se întindea în faţa ochilor şi se convingeau încă o dată că, în final, totul va fi bine. „Am schimbat patru echipe de constructori, mai exact ne-au schimbat ei pe noi, în sensul că începeau să lucreze şi, într-o zi, te trezeai că n-au venit la şantier şi nici nu-i mai vedeai la faţă. Cu una dintre echipe a început aşa de bine, încât au venit cu trei maşini, şi-au descărcat sculele şi, când le-am zis ce vrem să facem, şi-au încărcat materialele înapoi în maşini şi au plecat”, îşi aminteşte Ioana Istrate.

    Cam aşa au mers lucrurile timp de aproape doi ani, cât au durat renovarea şi amenajarea, pentru că şi-au dorit că proiectul să iasă foarte bine, ca şi când ar fi fost toată casa doar pentru ei. La final, când au tras linie, după tot felul de cheltuieli neprevăzute, bilanţul investiţiilor a arătat peste 250.000 de euro.

    Primilor clienţi, veniţi din Sardinia, li s-au alăturat ulterior şi alţi turişti de pe meleaguri străine, care ajungeau la Boarder’s Cottage prin Airbnb, din Statele Unite ale Americii, până în Suedia, Franţa, Scoţia, Israel şi chiar Australia. „De când a început pandemia am fost foarte solicitaţi, pentru că structura cabanei e perfectă pentru găzduirea unui grup compact – familie sau prieteni apropiaţi – care pot utiliza toate facilităţile cabanei fără să se amestece cu alţi turişti. Practic, în ultimul an am găzduit peste 300 de turişti, mai ales fiindcă a fost şi un sezon de schi deosebit.”

    Boarder’s Cottage a fost amenajat într-un stil rustic modern şi are în ADN-ul său lemn şi piatră exclusiv din zona în care se află poziţionată. Tiberiu s-a ocupat de partea tehnică, legată de construcţie, iar Ioana a fost responsabilă de amenajarea interioară. Mare parte din decoraţiuni şi toate picturile din interior şi de la exterior sunt originale, realizate de o prietenă a lor, artistul plastic Anca Coller. „Cabana poate găzdui opt-zece oaspeţi şi deţine patru dormitoare, trei băi, un living room generos, cu canapea extensibilă, şemineu şi masă mare de lemn, o bucătărie complet utilată, un colţ de lectură cu minibibliotecă şi board games, o terasă mare în aer liber, zonă de barbeque, grădină mică şi cameră de depozitare pentru echipamentul de snowboard şi ski, dotată cu uscător de bocanci.” Iarna, pe lângă lecţii de snowboarding pentru începători, echipa de la Boarder’s Cottage organizează şi ture de snowboard şi splitboard backcountry ghidate în Munţii Bucegi. Vara, în schimb, sunt în program ture de e-mountain bike în munţii Bucegi şi Baiului, pentru rideri mai experimentaţi, dar şi în oraş, în zonele istorice şi pe poteci de munte mai accesibile, pentru începători, cu ghizi şi instructori acreditaţi. În circa 20 de minute se poate ajunge pe jos în centrul oraşului şi cam tot în acelaşi timp la gondolă sau la Castelul Peleş. O noapte de cazare la Boarder’s Cottage costă, în funcţie de sezon, între 1.100 şi 1.300 de lei pentru toată casa, însă există şi opţiunea închirierii parţiale, adică două dormitoare din patru şi tot restul casei – la preţuri între 700 şi 900 de lei pe noapte.

    „Ca planuri, încercăm să ne adresăm cât mai mult oamenilor activi, care respectă şi apreciază natura, cărora să le oferim pachete de cazare şi activităţi pe munte. De asemenea, suntem în continuare deschişi colaborării cu cei care vor să organizeze la noi retreaturi şi camp-uri încadrate în conceptul Body, Mind, Spirit.” Mai mult, Ioana Istrate şi Tiberiu Macaveiu se gândesc să extindă proiectul şi în alte locuri complementare, la mare, dar şi într-un alt masiv muntos drag lor, în Munţii Lotrului. Pentru că o minte sănătoasă poate sta doar într-un trup sănătos. Şi într-un peisaj desprins din poveşti.

    Iarna, pe lângă lecţii de snowboarding pentru începători, echipa de la Boarder’s Cottage organizează şi ture de snowboard şi splitboard backcountry ghidate în Munţii Bucegi.

    În circa 20 de minute se poate ajunge pe jos în centrul oraşului şi cam tot în acelaşi timp la gondolă sau la Castelul Peleş.

    Proiectul se află la o altitudine de 950 de metri, foarte aproape de pădure, de poteci şi de pârtii, cu o privelişte spectaculoasă asupra Munţilor Baiului, cu aer curat şi peisaje de agăţat.

  • Cine sunt oamenii care salvează satele părăsite şi distruse de vreme ale României. Acum aceste sate restaurate sunt adevărate atracţii turistice

    Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET) este unul dintre cele mai cunoscute proiecte de revitalizare a spaţiului rural românesc, energia fundaţiei fiind concentrată mai ales în zona Transilvaniei. Având în spate pasiunea Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales pentru această zonă de patrimoniu a României, MET deja a recondiţionat peste 20 de case tradiţionale, transformându-le în unităţi de cazare. Iar planurile nu se opresc aici.

    Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET) a fost fondată în 1987 la Londra, iar scopul iniţial al acesteia era de sprijinire a intelectualilor români astfel încât să fie în contact cu universităţi din vestul Europei, cum ar fi Oxford şi Cambridge, cât şi cu personalităţi din Europa Occidentală. Astăzi, fundaţia, patronată de ASR Prinţul de Wales, salvează patrimoniul local prin restaurarea caselor tradiţionale transilvănene şi maramureşene. MET readuce la viaţă clădirile lăsate în paragină de oamenii care au considerat că nu mai au nicio valoare.

    Istoria fundaţiei începe cu o primă intervenţie ce a fost determinată de planul de sistematizare al lui Ceauşescu, la acel moment multe sate cu valoare istorică fiind ameninţate cu dispariţia. Astfel, fundaţia a fost sprijinită de prinţul Charles, care în 1989 a ţinut un discurs despre situaţia satelor româneşti cu ocazia expoziţiei Build a Better Britain, organizată la Londra Civic Society. Azi, fundaţia acţionează din Sighişoara, având în spate un veritabil model de business.

    „Noi suntem o fundaţie din Sighişoara, activă în domeniul restaurării de patrimoniu şi revigorării satelor tradiţionale din sud-estul Transilvaniei. Zi de zi, exact cu asta ne ocupăm: căutăm finanţări prin care încercăm să restaurăm, să păstrăm în stare bună şi să ţinem deschise, pentru publicul amator de turism cultural şi responsabil, cât mai multe clădiri valoroase din zonă, care astfel să poată fi văzute, apreciate şi, mai ales, folosite. Pentru noi, patrimoniul nu reprezintă doar nişte clădiri frumoase, ci este viu şi presupune o interacţiune cu mediul şi cu oamenii care locuiesc în apropiere sau cu cei care vin să-l viziteze. Pentru asta există Experience Transylvania, care este o parte din fundaţia MET şi este, de fapt, o reţea de case de patrimoniu din zonă, în care se poate sta”, spune Sana Nicolau, communication manager al MET.

    Sana Nicolau, communication manager al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust (MET)

    „Facem cursuri de formare în meserii, îi sprijinim pe oamenii din aceste sate să îşi deschidă mici afaceri cu ce ştiu ei să facă mai bine şi este şi tradiţional pentru zonă, gândim proiecte de educaţie şi activităţi artistice informale pentru copiii din sate, organizăm cursuri de gastronomie, de limbi străine sau de antreprenoriat pentru colaboratorii noştri care vor să se dezvolte şi, de asemenea, îi sprijinim cu know-how pentru a face acest lucru.”

    Fundaţia controlează compania Experience Transylvania Guesthouses, care administrează 20 de case transilvănene sau maramureşene vechi restaurate şi transformate în unităţi de cazare pentru turiştii altfel, pentru cei pentru care locul unde înnoptează este o călătorie în sine.

    „Am reuşit să le păstrăm aşa cum erau acum 100-200 de ani, se poate locui în ele şi oferă o experienţă de turism un pic mai specială, nu sunt doar o cazare. Desigur, alegerea noastră de a restaura o clădire atât de veche vine şi cu nişte costuri diferite, pentru că o casă de patrimoniu care are câteva sute de ani are nevoie de reparaţii de întreţinere, constante şi costisitoare; în acelaşi timp, însă, când vezi cât de încântaţi sunt oaspeţii noştri, îţi dai seama că merită”, explică Sana Nicolau.

    Fundaţia MET îşi are sediul în Turnul Cojocarilor din Citadela Sighişoara, acolo fiind stabilită soarta următoarei case. Însă, fundaţia nu se ocupă doar de partea patrimoniului cultural, ci şi de cel natural având grijă de reîmpădurirea cu soiuri tradiţionale. Fundaţia se ocupă şi cu promovarea turismului autentic, cât şi cu revitalizarea satelor din punct de vedere economic şi social prin păstrarea meseriilor şi a meşteşugurilor tradiţionale. Fundaţia realizează diverse proiecte construite împreună cu comunităţile locale pentru a identifica mâna de lucru din sate.

    „Facem cursuri de formare în meserii, îi sprijinim pe oamenii din aceste sate să îşi deschidă mici afaceri cu ce ştiu ei să facă mai bine şi este şi tradiţional pentru zonă, gândim proiecte de educaţie şi activităţi artistice informale pentru copiii din sate, organizăm cursuri de gastronomie, de limbi străine sau de antreprenoriat pentru colaboratorii noştri care vor să se dezvolte şi, de asemenea, îi sprijinim cu know-how pentru a face acest lucru. În munca noastră ne preocupă întreţinerea unui climat de multiculturalitate şi toleranţă, facem proiecte care vizează incluziunea minorităţilor şi a categoriilor care nu sunt de obicei în centrul atenţiei, şi căutăm să stimulăm conlucrarea pe plan local prin diverse metode”.

    Sana Nicolau, communication manager al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust (MET)

    „Noi suntem o fundaţie din Sighişoara, activă în domeniul restaurării de patrimoniu şi revigorării satelor tradiţionale din sud-estul Transilvaniei. Zi de zi, exact cu asta ne ocupăm: căutăm finanţări prin care încercăm să restaurăm, să păstrăm în stare bună şi să ţinem deschise, pentru publicul amator de turism cultural şi responsabil, cât mai multe clădiri valoroase din zonă, care astfel să poată fi văzute, apreciate şi, mai ales, folosite. Pentru noi, patrimoniul nu reprezintă doar nişte clădiri frumoase, ci este viu.”

    Ideea fundaţiei este de pune a în centru patrimoniul, astfel încât, în sine casele vechi să reprezinte punctul de atracţie. Spre exemplu, MET  a reînviat o clădire veche de 100 de ani din satul Mălâncrav, judeţul Sibiu, pe care a transformat-o într-o unitate de cazare  după o investiţie de 900.000 de euro. Conacul Apafi a fost deschis în 2007 şi are o capacitate de cinci camere cu un total de nouă locuri, însă suprafaţa totală a casei este de 500 mp, unde există şi o bibliotecă cu diverse cărţi acolo unde turiştii se pot relaxa.

    „Sistemul creat de noi pune patrimoniul în centru, căci noi lucrăm cu oameni din aceste sate care îngrijesc aceste case şi primesc oaspeţii. Astfel, ei încep să vadă că patrimoniul din satul lor atrage multă atenţie, că vin să îl vadă oameni din toate colţurile lumii. Atunci înţeleg că merită atenţia şi grija lor. Ei, la rândul lor, propagă ideea asta în familiile lor şi, astfel, patrimoniul are mai multe şanse să existe în continuare. Dacă prin munca noastră îi convingem să nu-şi schimbe geamurile tradiţionale cu termopane de plastic alb sau să îşi lase panta acoperişului de la casa lor aşa cum era acum 200 de ani, nouă ni se pare un mare câştig. De asemenea, în felul acesta conştientizează că modul în care locuiesc, lucrează şi trăiesc ei, este unul foarte interesant, astfel încât turişti din toată ţara şi din străinătate vin să vadă şi să discute cu ei despre acest lucru. Capătă un sentiment de mândrie pentru ceea ce au şi ceea ce sunt”, spune Sana Nicolau.

    Toate unităţile de cazare se închiriază integral pentru minimum două persoane, fiecare persoană achitând taxa stabilită, avantajul fiind acela de a avea toată proprietatea la dispoziţie. Cu toate că din punctul de vedere al profitului nu este cea mai bună soluţie, alegerea de a închiria unităţile de cazare în acest sistem le oferă turiştilor o experienţă plăcută.

    Pandemia şi-a pus amprenta semnificativ asupra conacului Apafi, cât şi asupra celorlalte unităţi de cazare. Dacă înainte de pandemie, într-un an circa cinci luni erau bune, anul trecut doar două luni au putut fi considerate bune, având în vedere că a fost un sezon scurt, gradul mediu de cazare fiind de 40%. Totodată, pandemia s-a resimţit cu atât mai mult cu cât turiştii străini nu au mai putut vizita România, astfel că, înainte de pandemie jumătate din turiştii ajunşi în casele administrate de Experience Transylvania erau străini.

     „Cei mai entuziasmaţi musafiri ai noştri au fost mereu cetăţenii străini, care apreciază o experienţă care iese din tipare şi se bucură când mai găsesc un colţ de lume autentic, în care pot vedea cum se trăia acum câteva sute de ani. Satele în care noi ne desfăşurăm activitatea, îşi păstrează încă, în mare parte, stilul lor tradiţional de viaţă, astfel încât noi nu vindem o poveste care în realitate nu mai are suport. Colaboratorii noştri încă au multe animale, lucrează la câmp, frământă pâine cu mâna, merg la priveghiuri, îşi cultivă grădinile, fac miere, brânză, ţes, merg la fân şi petrec mult timp cu familiile, prietenii şi vecinii”.

    Pentru anul acesta, chiar dacă este un an al la fel de dificil ca 2020, fundaţia nu se opreşte din investit în restaurarea caselor, iar în perioada următoare este în plan crearea unor puncte gastronomice locale care vor fi deschise în satele în care fundaţia îşi desfăşoară activitatea.

    Care sunt proprietăţile revitalizate de Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET)

    Judetul Sibiu

    Satul Mălâncrav – casele de oaspeţi Mălâncrav nr. 102, Mălâncrav nr. 297, Mălâncrav nr. 276, Mălâncrav nr. 280, Mălâncrav nr. 335 şi conacul Apafi

    Satul Biertan – casa de oaspeţi Biertan nr. 2

    Satul Richiş – casa de oaspeţi Richiş nr. 119

    Satul Alma Vii – casa de oaspeţi Alma Vii nr. 103

    Satul Floresti – casa de oaspeţi Floresti nr. 79

    Judeţul Mureş

    Satul Stejareni – casa de oaspeţi nr. 106

     

    Judetul Braşov

    Satul Criţ – casele de oaspeţi nr. Criţ 217 şi Criţ 218

    Satul Viscri – casele de oaspeţi nr. Viscri nr. 63 şi Viscri nr. 129

     

    Judetul Maramureş

    Satul Breb – casa de oaspeţi nr. 333

  • Povestea insulei oamenilor foarte bogaţi şi a regilor şi reginelor. Unde se află insula iubită de cei cu foarte mulţi bani şi ce schimbări vor să facă autorităţile aici – FOTO

    Este considerată destinaţia perfectă pentru nunţi (wedding destination). Autorităţile vor să o poziţioneze ca prima insulă elenă devenită destinaţie sustenabilă. Pelicula For Your Eyes Only, din seria Bond, a fost filmată parţial aici. Prinţul Philip al Marii Britanii – soţul Reginei Elisabeta a II-a -, care s-a stins recent din viaţă, s-a născut pe insula din Marea Ionică. Fiul său, prinţul Charles, vine frecvent în vacanţă aici, şi nu se cazează oriunde, ci la vila familiei Rothschild, una dintre cele mai bogate din lume. Şi Emirul Qatarului şi familia Agnelli – de al cărei nume e legat grupul auto Fiat – s-au îndrăgostit de acest loc supranumit „insula grădină” şi şi-au ridicat sau au cumpărat case aici. Unde? În Corfu.

    Era cândva în anii ’60 când Regina Frederica a Greciei a organizat pentru capetele încoronate ale lumii o croazieră prin insulele elene. Această călătorie, destinată doar celor cu sânge albastru, a avut o primă oprire în Corfu, una dintre cele mai întinse insule din Marea Ionică. Localnicii, cel puţin unii dintre ei, spun că aşa a devenit insula cunoscută.

    Alţii, mai sceptici, pun popularitatea pe seama altor factori, cum ar fi că Prinţul Philip s-a născut aici – la Mon Repos –, deşi de-a lungul vieţii a revenit o singură dată din cauza unor probleme de natură geopolică.

    Sunt şi cei care afirmă că Împărăteasa Sissi a păşit pe insulă, s-a îndrăgostit la prima vedere şi şi-a cumpărat o casă aici, la Achilleion, unde să se retragă după moartea a doi dintre cei patru copii ai săi. În plus, aerul umed din Corfu îi făcea bine, ea având probleme la plămâni. După asasinarea sa, casa (de fapt palat) a fost preluată de Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Astăzi, la mai bine de un secol distanţă, Achilleion este una dintre cele mai vizitate destinaţii din Corfu.

    Totuşi, cei mai mulţi spun că de fapt serialul The Durrells – ecranizarea cărţii „Familia mea şi alte animale a lui Gerald Durrell – este cel căruia i se datorează popularitatea acestei insule care atrăgea înainte de pandemie 1,3 milioane de vizitatori străini. Din total, aproape 40% erau britanici, pe când România se găsea mult mai jos în statistici, cu doar câteva mii de turişti.

    Apetitul mare al străinilor pentru vacanţe în această insulă atât de verde încât a fost supranumită „insula grădină” a dus la dezvoltarea unei ample infrastructuri turistice, cu un total de 120.000 de camere pentru cazare – mai multe decât în toată România –, pe toate segmentele de preţ, şi cu porturi generoase, ce asigură 10% din toate pontoanele (locurile de acostare pentru bărci) din Grecia. Tot în Corfu acostează şi marile vase de croazieră – nu puţine – care aduc fiecare mii de oameni pentru o vizită de o zi în oraşul-capitală. Iar în aeroportul din apropiere aterizează cursele de tip charter sau de linie care aduc turişti din toată lumea, inclusiv din România, ţară care se află la mai puţin de o oră şi jumătate de zbor direct. Anul acesta, pentru prima dată, companiile aeriene de linie au lansat curse care leagă Bucureştiul de Corfu, însă agenţiile de turism, precum Paralela 45, operează zboruri directe de peste 20 de ani.

    Această insulă nu îi atrage doar pe străini, ci şi pe localnicii plecaţi peste graniţă. Spiros Catechis a emigrat acum mai bine de două decenii la New York, unde a lucrat ca economist, printre altele pentru JP Morgan, una dintre cele mai importante bănci de investiţii din lume. În 2000 a cumpărat localul care astăzi poartă numele de Flisvos. A fost întâi cafenea, apoi bistro, iar acum este un restaurant cu acte în regulă şi cu o filosofie de tipul farm to table.

    Spiros s-a întors definitiv acasă în 2014 şi se ocupă exclusiv de business. Recunoaşte că New Yorkul l-a învăţat multe. Printre altele, l-a învăţat să gândească rapid şi să execute rapid.

    Aşa că, odată întors definitiv în Corfu a reconfigurat Flisvos într-un local care îmbină bucătăria tradiţională elenă cu fine diningul.

    „Mizăm pe ideea de farm to table. Oamenii caută produse organice şi experienţe autentice, vedem o localizare a turismului. Într-o perioadă în care turismul de masă îşi pierde din avânt, vizitatorii nu mai vor să meargă la resort, ci unde mănâncă localnicii”, explică antreprenorul care are propria sa grădină de legume.

    Printre cele mai importante produse realizate în Corfu se numără vinul, numbolo (o specialitate din carne) şi uleiul de măsline – livezile sunt la tot pasul -, unele licori premium fiind vândute în cele mai scumpe magazine din lume precum Harrods. Toate trebuie încercate, dar mai ales specialităţile pe bază de kumquat (un mic fruct portocaliu) importat din China. Clima prietenoasă a făcut posibil ca acest fruct să crească şi pe insulă, dar localnicii continuă să îl importe şi din Asia dat fiind că au construit o întreagă industrie în jurul lui – de la lichioruri fine, la dulceţuri, bomboane şi nuga – toate aceste specialităţi putând fi încercate în diferite magazine precum Lazaris unde poţi nu doar degusta, dar şi vizita zona de producţie.

    Pe insulă pot fi vizitate şi fabrici de ulei de măsline sau de săpun, acestea putând fi un popas între două escapade la plajă, preferabil cândva în mijlocul zilei, când temperatura urcă ameninţător de mult în termometre, iar umiditatea mare face căldura să pară şi mai arzătoare.

    Dincolo de zonele de plajă, Corfu sau Kerkyra (numele grecesc) este verde pretutindeni, fiind total diferită de Ciclade, insulele aride şi galben-maronii tot timpul anului. Şi tot la capitolul diferenţe, arhitectura e altfel, la fel şi paleta de culori folosită. Mai exact, casele nu sunt albe cu elemente de decor în diferite nuanţe de albastru şi nici nu sunt joase. Clădirile au câteva etaje şi sunt pictate în diferite tonuri, în special de ocru (de la lutul de pe insulă) şi roşu (de la ţigla ce era sfărâmată şi folosită ulterior).

    Arhitectura e influenţată de veneţienii care au controlat insula timp de mai multe sute de ani. În oraşul central – Corfu – ai impresia că, de fapt, ai păşit în Italia, cu străduţele ei înguste, cu rufele întinse la uscat pe sârme ce leagă „ombilical” două blocuri şi cu micile magazine la parter ce vând fructe ori legume atât de îmbietoare că par artificiale.

    „Corfu este un oraş italian, dar cu un suflet pur elen”, spune A. Grammenos, ghid de turism în insula cu acelaşi nume. În oraş poţi găsi urme de istorie la orice pas. Şi nu o istorie simplă. După veneţieni, Napoleon a avut şi el şapte ani în care să îşi pună amprenta asupra acestor tărâmuri, înainte să vină britanicii. Turcii şi-au încercat şi ei norocul, dar nu au reuşit să stăpânească aceste pământuri. Istoria a făcut astfel ca aici să se afle unul dintre cele mai puternice oraşe fortificate din Europa. Sau cel puţin aşa spun istoricii din zonă. Mărturie stau cele două fortăreţe – cea veche datează din secolul al şaselea, pe când cea nouă a apărut 1.000 de ani mai tâziu.

    În vechea fortăreaţă se află o biserică unde a fost botezat iniţial Prinţul Philip ca ortodox, pentru a se converti ulterior, odată cu mariajul cu Regina Elisabeta a II-a. Tot aici, în 1994, a avut loc întâlnirea dintre fostul preşedinte rus Boris Yeltsin şi liderii europeni, întâlnire menită să întărească legăturile dintre cele două puteri.

    Chiar şi numele insulei este legat de cele două fortăreţe amplasate deasupra oraşului pe două dealuri. Corfu provine de la corifei, termen care în limba greacă înseamnă vârf. Astfel, Kerkyra a ajuns să fie cunoscută în toată lumea ca insula vârfurilor, Corfu.

    Dar istoria nu a fost mereu blândă cu insula. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se spune că a fost locul cel mai puternic bombardat din Grecia. Dar şi-a revenit. A renăscut din propria cenuşă.

    Corfu păstrează amintirea trecutului, chiar şi unele tradiţii, cum este cea a serenadelor. Dacă băiatul şi fata sunt logodiţi, familia fetei lasă obloanele din lemn deschise. Dacă nu este oficializată relaţia, dar familia aprobă legătura, obloanele sunt întredeschise. Altfel, ele rămân ferm închise, insensibile la orice cântec de dragoste.

    Pe străduţele din oraşul Corfu te poţi pierde liniştit o zi întreagă, cu scurte opriri pentru îngheţată sau cafea şi cu pauze prelungite de masă. Restaurantele şi tavernele sunt multe şi diferite. Ai bucătărie fină la Rex, un local deschis în 1932, dar ai preparate tradiţionale la Pergkola tou Sakis.

    Pentru un strop de umbră şi răcoare, mai ales în sezonul estival, o vizită la Muzeul de Artă Asiatică poate fi o variantă. Cu 11.000 de artefacte, e singurul muzeu de artă asiatică din Grecia, primele piese fiind donate de un fost ambasador elen la Paris, care îşi construise propria sa colecţie.

    O altă oază în inima urbei este Biserica Sfântul Spiridon, o destinaţie în sine pentru pelerinii din toată lumea, chiar şi iarna. Turnul bisericii este cel mai înalt edificiu din Corfu. Mai mult, biserica ce găzduieşte tot corpul sfântului este o adevărată operă de artă, tavanul pictat în stil baroc, fiind similar celor din palatele veneţiene. Doar că ilustrează viaţa şi miracolele realizate de Sfântul Spiridon în 17 icoane diferite.

    Credincioşii vin însă mai degrabă pentru moaştele care sunt scoase din biserică de patru ori pe an. Ele pot fi însă vizitate zilnic înăuntru, de unde cei mai mulţi pleacă şi cu o amintire – o bucăţică din cizmele Sfântului. Cizmele se schimbă periodic şi apoi sunt tăiate şi împărţite oamenilor. Legenda spune că an de an talpa acestora se toceşte singură.

    După Muntele Athos, Corfu are cele mai multe relicve. De altfel, sunt peste 440 de biserici şi mănăstiri operaţionale pe insulă. Printre cele mai populare se numără Vlacherna şi Paleokastritsa.

    Aflată în apropiere de aeroport, Vlacherna este emblematică pentru insulă, şansele fiind să o vezi pe o carte poştală sau pe un pliant de promovare înainte de a o zări în persoană. Dar cu toate acestea, nicio imagine nu spune suficient de multe despre frumuseţea acestei mici biserici albe, aruncată în mijlocul apei şi legată de pământ printr-un pod. Şi după ce ai vizitat-o, parcă tot îţi vine să te aşezi la unul dintre restaurantele din apropiere ca să o admiri.

    Paleokastritsa, al doilea lăcaş de cult pus pe lista de „to do” a vizitatorilor din insulă, e total diferită – atât de Vlacherna, cât şi de ce te-ai putea aştepta de la o mănăstire. Curtea e atent îngrijită, pictată toată în alb imaculat, cu flori care mai de care mai spectaculoase la tot pasul. Iar dacă tot acest peisaj nu ar fi fost suficient, cele câteva zeci de pisici care se cuibăresc la umbră conturează o imagine demnă a fi postată pe reţele sociale.

    După o vizită la mănăstire, plaja cu acelaşi nume se află la doar câteva minute distanţă. Iar de acolo, opţiunile sunt multiple. Cele mai populare variante sunt însă, o plimbare cu barca la grotele din jur, unde apa capătă culori ireale, iar coralii roz-bombon se văd cu ochiul liber, sau o ascensiune – cu maşina – către Angelokastro, un castel-cetate cocoţat strategic în vârf de deal pentru a avea lumea la picioare. Nicăieri pe insulă nu vezi marea mai fotogenică decât aici. Poate doar la Porto Timoni, mai exact înainte de a ajunge jos la plaje. Doar de sus poţi avea imaginea de ansamblu a celor două golfuri – unul cu apă turcoaz, iar celălalt cu o mare cu irizaţii verzui – separate de o fâşie îngustă de nisip pe care îşi fac loc vizitatorii obosiţi după o coborâre nu tocmai uşoară de vreo 30 de minute. Culmea, coborârea e mai grea decât urcarea.

    Porto Timoni este cea mai spectaculoasă plajă de pe insulă, urmată însă îndeaproape de Cape Drastis (un mic golf săpat de mare în calcar) şi de Canal D’Amour, unde se zice că dacă ajungi să înoţi alături persoana iubită, te vei şi căsători cu ea. E şi un fel de avertisment, de tipul ai grijă ce-ţi doreşti. Iar pentru a completa acest careu de aşi, Logas Beach este locul unde trebuie să mergi pentru apus.

    Toate aceste plaje se găsesc în zona de nord a insulei, care concentrează o bună parte dintre frumuseţile din Corfu, inclusiv sate tradiţionale precum Afionas sau Old Perithia. Acesta din urmă are însă o poveste aparte, diferenţiindu-se de celelalte 150 de sate de pe insulă, dintre care
    52 tradiţionale, adică cu arhitectură specifică.

    Old Perithia este un sat părăsit, unde se mai găsesc astăzi 135 de case, opt biserici şi cinci taverne. Doar acestea din urmă sunt funcţionale, alături de un hotel de tip bed & breakfast. Locuitorii de aici au plecat pentru prima dată în anii ’40 a-şi munci grădinile de măslini aflate la câţiva kilometri distanţă. Pentru că drumul era greu, se întorceau doar la final de săptămână, între timp construindu-şi mici locuinţe în livezi. În anii ’70 însă, când turismul a început să se dezvolte, au coborât la mal de apă în weekend pentru a lucra în hoteluri ori restaurante şi a face rost de bani. Iar la Old Perithia nu s-a mai întors nimeni, după cum povesteşte Nikos Cheidaris, proprietarul Ognistra Taverna, una dintre cele cinci taverne din sat, deschise pentru turiştii care vin câteva ore să vadă cum era viaţa pe insulă cândva de mult.

    „Dintre cele 135 de case din sat, vreo zece au fost cumpărate de străini, dar nu e suficient. Cred că e nevoie de un investitor mare care să preia câteva zeci de imobile şi să transforme locul într-un proiect turistic integrat”, adaugă el. Până atunci Nikos şi soţia sa îşi aşteaptă turiştii zi de zi în casa familiei unde cei doi gătesc şi servesc la mese. Doar în sezon îşi cheamă şi cei doi copii în ajutor. De regulă, în Grecia, afacerile sunt o chestiune de familie. La restaurantul Tripa – deschis în 1936 de Spryros Anyfantis – cei doi fii ai fondatorului lucrează şi astăzi de zor pentru a-şi primi oaspeţii printre care s-au numărat de-al lungul timpului fostul preşedinte francez Francois Mitterand, actriţa Jane Fonda, omul de afaceri grec Aristotelis Oanssis şi Anthony Quinn, cunoscut printre altele pentru rolul său în filmul Zorba.

    Iar dacă v-am amintit de dansul lui Anthony Quinn din film, ei bine la Tripa aveţi şansa să revedeţi astfel de spectacole tradiţionale, o garnitură perfectă pentru o masă copioasă cum doar în Grecia găseşti. Noroc că mai spală marea cea de un albastru ciel caloriile!

    5 motive pentru a vizita Corfu

    1. Arhitectura e influenţată de veneţienii care au controlat insula timp de mai multe sute de ani. În oraşul central – Corfu – ai impresia că, de fapt, ai păşit în Italia, cu străduţele ei înguste, cu rufele întinse la uscat pe sârme ce leagă „ombilical” două blocuri şi cu micile magazine la parter ce vând fructe ori legume atât de îmbietoare că par artificiale.

    2.  În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se spune că insula Corfu a fost locul cel mai puternic bombardat din Grecia. Dar şi-a revenit. A renăscut din propria cenuşă.

    3. După Muntele Athos, Corfu are cele mai multe relicve. De altfel, sunt peste 440 de biserici şi mănăstiri operaţionale pe insulă. Printre cele mai populare se numără Vlacherna şi Paleokastritsa.

    4. Porto Timoni este cea mai spectaculoasă plajă de pe insulă, urmată însă îndeaproape de Cape Drastis (un mic golf săpat de mare în calcar) şi de Canal D’Amour, unde se zice că dacă ajungi să înoţi alături persoana iubită, te vei şi căsători cu ea. Logas Beach este locul unde trebuie să mergi pentru apus.

    5. Old Perithia este un sat părăsit, unde se mai găsesc astăzi 135 de case, opt biserici şi cinci taverne. Doar acestea din urmă sunt funcţionale.

  • Cum poate ajunge Bucurestiul din nou al oamenilor. Acum este oraşul maşinilor şi al betoanelor – unul dintre locurile cu cel mai aglomerat TRAFIC DIN LUME

    Bucureştiul apare ca fiind unul dintre oraşele cu cel mai îngrozitor trafic din lume, dar este un oraş foarte prietenos cu start-up-urile. Tot Bucureştiul ar fi unul dintre cele mai bune oraşe pentru gameri şi este plăcut de mulţi turişti pentru că este ieftin şi sigur. Dar cu toate acestea, Bucureştiul nu prinde niciodată un loc în topul celor mai fericite oraşe din lume.

    Soluţiile pentru transformarea CAPITALEI în beneficiul locuitorilor sunt însă mai la îndemână decât ne-am imagina, dar presupun o schimbare de optică aproape radicală în care omul devine mai important decât maşina sau betonul. Iniţiativa Străzi Deschise, prin care anumite artere sunt în weekend exclusiv pietonale, exact asta face. Iar de la antreprenori la simpli trecători, toţi cred că prin permanentizarea şi extinderea unor astfel de iniţiative oraşul va redeveni al oamenilor, spre fericirea tuturor.

    Începând cu 29 mai şi până pe 17 octombrie, în centrul Bucureştiului, străzile sunt deschise pentru pietoni şi închise pentru maşini, pe durata weekendurilor, de la Grădina Kiseleff la Dâmboviţa şi de la Grădina Icoanei la Grădina Cişmigiu. „Proiectul Străzi Deschise a fost iniţiat de ARCEN în 2020 într-o variantă pilot şi continuat în 2021 în colaborare cu BAZA (ONG dedicat promovării Bucureştiului), susţinut de CEC Bank şi implementat de Primăria Capitalei.

    Bucureştiul în momentul de faţă are o problemă destul de mare în ceea ce priveşte spaţiul public, atât ca suprafaţă pe cap de locuitor (suntem capitala cu cele mai scăzut număr de metri pătraţi de parcuri şi grădini publice), cât şi ca lipsă de pieţe publice în care oamenii să se întâlnească, să privească, să vorbească”, spune Alberto Groşescu, director executiv ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate), un ONG care şi-a făcut din tema vieţuirii urbane de calitate un scop în sine.

    Astfel, Străzi Deschise este un manifest pentru viitorul oraşului şi un pas important pentru o viaţă urbană de calitate. Proiectul iniţiat de ARCEN în 2020 propune să pună în valoare spaţiul public, să crească siguranţa pentru pietoni şi biciclişti, să ofere o nouă perspectivă de raportare a locuitorilor faţă de oraş şi să încurajeze activităţile recreaţionale în spaţiul public. Reducerea accesului auto în centrul oraşului încurajează mersul pe jos, un pas necesar în vederea reducerii poluării.

    „Străzi Deschise e o şansă pentru comercianţii afectaţi de pandemie, creşterea economiei locale şi atractivitatea turistică a oraşului, aducând Bucureştiul în rândul capitalelor europene”, mai spune reprezentantul ARCEN.

    Ioana, 37 de ani, antreprenoare în domeniul bijuteriilor

    „Mie imi place Bucureştiul, tocmai pentru că e un acquired taste, trebuie să faci un efort să îl iubeşti. Îmi plac şi oamenii din Bucureşti din acelaşi motiv, nici ei nu se lasă iubiţi prea uşor. E o efervescenţă şi un val de creativitate care iese la suprafaţă în oraş în cele mai neaşteptate businessuri şi iniţiative. Tot ce avem nevoie este ca oraşul să lucreze cu noi şi nu împotriva noastră, iar străzile deschise sunt un pas important în direcţia bună.”

    Proiectul Străzi Deschise cuprinde 7 zone pietonale, 34 de străzi şi 11,66 km de străzi care devin pietonale în fiecare sâmbătă şi duminică, între 11.00 – 22.00, în perioada 29 mai – 17 octombrie 2021. Circulaţia în aceste zone este posibilă pentru rezidenţi (cu reducerea vitezei de deplasare la 10km / oră pe segmentele pietonale), dar şi pentru vehiculele care aparţin serviciilor de urgenţă. Chiar dacă la prima vedere pare că este o măsură destul de simplă, instituirea unor zone pietonale a venit cu multe provocări legate de siguranţa pietonilor, menţinerea liniilor STB, accesul riveranilor etc. „După primul weekend străzile s-au umplut de zeci de mii de oameni, de toate vârstele, care au luat cu asalt centrul într-o tentativă de redescoperire a oraşului. Totodată este foarte vizibil faptul că proiectul a avut un impact destul de mare şi în ceea ce priveşte micile afaceri din aceste zone care au beneficiat de un flux de clienţi mult mai mare decât de obicei.

    Am primit zeci de comentarii de la oamenii care au descoperit că îţi poţi petrece weekendul în Bucureşti”, completează Alberto Groşescu.

    Atmosfera creată de această iniţiativă este senzaţională, la fiecare sfârşit de săptămână familii întregi, cu copii, cupluri cu animalele de companie, turişti, corporatişti, orice fel de locatar al Bucureştiului având posibilitatea de a se plimba pe unele dintre cele mai frumoase artere ale oraşului, fără teama maşinilor. Efectul este aproape de festival şi este un sentiment straniu într-un oraş atât de aglomerat, betonat, stresat cum este Bucureştiul. „Când am văzut în primele zile de Străzi Deschise râurile de oameni la promenadă pe Calea Victoriei, mi-am dat seama ce nevoie profundă avem de viaţă urbană reală. Un oraş nu e format din pietre, beton şi semne de circulaţie, e format din poveştile oamenilor spuse la un colţ de stradă, din amintirile legate de un loc anume, din întâlnirile întâmplătoare la plimbare. Iar a te plimba în Bucureşti pare mereu o extravaganţă, a merge pe jos un lux”, spune Ioana, 38 de ani, antreprenoare în domeniul bijuteriilor. Oraşul Fericit, carte scrisă de Charles Montgomery, dă multiple exemple de oraşe din Danemarca până în SUA sau America de Sud în care strategia de dezvoltare urbană a pus în centru omul, nu maşina. Mereu concluzia a fost aceeaşi, niciodată creşterea investiţiilor în infrastructura dedicată maşinilor nu a contribuit la creşterea fericirii locuitorilor. Doar maşinile poate au fost fericite, niciodată oamenii din ele, pentru că de fapt prin banii daţi pe şosele în oraşe nu se instituie decât un deşert social. „Oricât de mult ne-am plânge în legătură cu ceilalţi, nimic nu este mai dăunător pentru sănătatea psihică decât un deşert social. Un studiu despre oraşele elveţiene a descoperit că tulburările psihice, inclusiv schizofrenia, sunt cele mai frecvente în cartierele cu cele mai nesemnificative reţele sociale. Izolarea socială este posibil să fie cel mai periculos factor de mediu al vieţii urbane, mai mare decât zgomotul, poluarea sau chiar aglomeraţia. Oamenii conectaţi dorm mai bine noaptea. Sunt mai în măsură să facă faţă adversităţilor. Trăiesc mai mult. Afirmă că sunt mai fericiţi”, scrie Montgomery.

    Mihaela, 37 de ani, specialist în comunicare

    „Capitala este un oraş extrem de aglomerat, iar traficul zilnic este o sursă de stres constantă. Aşa că este revigorant să vezi că se poate şi altfel şi ar fi bine ca iniţiativa să se menţină şi să se extindă. Eu personal nu mă regăsesc în Bucureşti. Cred că este un oraş neprietenos cu locuitorii lui şi, de multe ori, chiar agresiv. Lipseşte spaţiul uman, mai multe parcuri, mai multă curăţenie, mai puţină gălăgie şi noxe, mai puţine maşini şi spaţiu ocupat de acestea, mai multă grijă pentru cum se simte omul care iese pe stradă.”

    Exemplul Danemarcei şi al regândirii Copenhagăi este uluitor. Lipsită de o climă prietenoasă, Copenhaga a decis totuşi să închidă centrul pentru maşini şi să-l deschidă pentru oameni. Experimentul a funcţionat, indiferent de vremea de afară oamenii stând cu drag la o cafea pentru a se uita la alţi oameni. Dincolo de plăcerea socială, plăcerea de a face business a fost o altă descoperire. Centrul a înflorit, estetica lui s-a schimbat. „În anii 1980, majoritatea oraşelor mari din ţară (Danemarca) au interzis ca băncile să-şi deschidă noi filiale pe principalele străzi de cumpărături. Nu pentru că danezii ar urî băncile, ci pentru că faţadele pasive de bancă alungă viaţa de pe trotuare, iar un număr mare al acestora poate ucide o stradă. Dreptul cetăţenesc de a avea un domeniu public sănătos şi plin de viaţă a surclasat dreptul oricui de a-l ucide”, se mai arată în volumul lui Montgomery. Frumuseţea de pe Calea Victoriei stă chiar în diveristatea businessurilor care au apărut în anii de tranziţie de la arteră de shopping, la arteră de cafenele, baruri sau berării. La gelateria Velocità, de exemplu, coada este de peste 20 de oameni în weekend. „Da, clar aş permanentiza iniţiativa Străzilor Deschise”, spune George Pop, antreprenorul care a deschis anul trecut gelateria de pe Calea Victoriei, dar care recent s-a retras din această afacere pentru a se dedica altor proiecte. „Aş face o singură bandă pentru maşini, cu limitare de viteză la 20-30 de kilometri la oră, şi aş face o zonă pietonală mult mai generoasă. Zona trebuie alimentată pentru a-şi menţine sensul comercial, dar o bandă pentru maşini ar fi suficientă. Ar fi un vis”, spune Pop, cel care se concentrează acum pe proiectul Liberté, spaţiu-concept meticulos gândit, care pune într-o nouă lumină savarina, posibil cel mai îndrăgit desert local.

    Peste drum, în timp ce unii stau să aştepte cupa de îngheţată de fistic sărat de la Velocità, la BAR A1 nu mai este niciun loc liber la masă. „Pe de o parte este senzaţional să vezi tot Bucureştiul trecând pe strada ta, pe de altă parte trebuie să manageriezi un bar în timp ce tot Bucureştiul se plimbă prin şi pe lângă barul tău… De la un local nişat si hipsteresc, în weekend barul capătă o viaţă proprie şi nu ştii la ce să te aştepţi”, spun reprezentanţii BAR A1. Dincolo această dilemaă de weekend, Străzile Deschise, mai ales după pandemie, sunt un fel de magie. „Mai ales că venim după o perioadă traumatizantă de luni de zile în care poliţia făcea vizite zilnice ca să numere oamenii şi distanţa dintre ei. Financiar vorbind, Străzile Deschise sunt, cu siguranţă, o gură de aer după pandemie. Şi, probabil că pe măsură ce proiectul se mai maturizează, vor mai apărea şi alte zone pietonale atractive care vor reduce presiunea de trafic pe Calea Victoriei-Amzei”, mai spun proprietarii BAR A1.

    Alberto Groşescu, director executiv ARCEN

    „Ne dorim ca proiectul Străzi Deschise să fie replicat în fiecare an, iar pe termen lung zonele pietonale pot fi permanentizate, dar este important ca în momentul în care se întâmplă acest lucru să existe la nivelul centrului oraşului o serie de alternative de transport în comun, parcări şi sisteme inteligente care să diminueze efortul logistic al autorităţilor.”

    George Pop, antreprenor HoReCa

    „Da, clar aş permanentiza iniţiativa Străzilor Deschise. Aş face o singură bandă pe Calea Victoriei pentru maşini, cu limitare de viteză la 20-30 de kilometri la oră, şi aş face o zonă pietonală mult mai generoasă. Zona trebuie alimentată pentru a-şi menţine sensul comercial, dar o bandă pentru maşini ar fi suficientă. Ar fi un vis.”

    Astfel, zonele pietonale sunt cerute şi de oameni, dar şi de business. Alături de ele, parcurile, limitările de viteză au fost soluţii aplicate în multe oraşe din lume care au avut efecte nebănuite dintr-un motiv foarte simplu. Oamenilor le place să stea împreună şi de cele mai multe ori să se uite la alţi oameni. Exact asta se întâmplă acum pe Calea Victoriei. „Prima dată când am ajuns la Roma, s-a nimerit o zi de weekend în care străzile de lângă Colosseum erau închise pentru maşini. A fost o senzaţie minunată de libertate, pe care de atunci o caut peste tot pe unde ajung. M-am bucurat să văd că avem acestă iniţiativă în Bucureşti, încă de anul trecut şi că a continuat şi anul acesta. Se vede că este încă la început, dar oamenii sunt în mod clar atraşi de un spaţiu public al lor, în care să poată lăsa copiii sau căţeii liberi să alerge sau să se joace fără grija maşinilor”, spune Mihaela, specialistă în comunicare. Tot ea mai spune însă că Bucureştiul este un oraş în care nu se regăseşte. În unele cazuri, aşa cum este cel al Mihaelei, iniţiative punctuale, cum este proiectul Străzilor Deschise, nu mai pot repara ani întregi în care oraşul şi cei care l-au condus i-au neglijat chiar pe cetăţeni. „Capitala este un oraş extrem de aglomerat, iar traficul zilnic este o sursă de stres constantă. Aşa că este revigorant să vezi că se poate şi altfel şi ar fi bine ca iniţiativa să se menţină şi să se extindă. Eu personal nu mă regăsesc în Bucureşti. Cred că este un oraş neprietenos cu locuitorii lui şi, de multe ori, chiar agresiv. Lipseşte spaţiul uman, mai multe parcuri, mai multă curăţenie, mai puţină gălăgie şi noxe, mai puţine maşini şi spaţiu ocupat de acestea, mai multă grijă pentru cum se simte omul care iese pe stradă”, spune Mihaela. Astfel, experimente precum cel al Străzilor Deschise nu trebuie să rămână izolate, crede Ioana. „Mi-aş dori să devină o normalitate, o rutină de a-ţi vizita oraşul, aşa cum îţi vizitezi un prieten. Fără tam-tam, hore şi concerte în stradă, ci natural, ca să îl auzi şi pe el, oraşul.” Ioana adaugă că această iniţiativă ar putea fi continuată cu alte şi alte străzi, alte cartiere. „Şi poate astfel am reuşi să ne cunoaştem şi vecinii şi să sădim sămânţa unei comunităţi – un cuvânt atât de golit de înţeles acum”, mai spune Ioana. Chiar şi în cartea lui Montgomery, este tratat acest subiect, cel al comunităţii lipsite de fond. „Bârfim pe Twitter sau ne contrazicem pe pereţii Facebookului. Căutăm şi cercetăm perspective amoroase online. Am devenit atât de buni la privatizarea confortului nostru, a timpului liber şi a comunicării, încât viaţa urbană devine lipsită de timpul petrecut cu oamenii care nu sunt deja colegi, familie sau prieteni apropiaţi. Sugestiv, cuvântul comunitate este tot mai utilizat pentru a se referi la grupuri de persoane care folosesc aceleaşi mijloace media”, se arată în studiul Oraşul Fericit. Şi aşa cum Mihaela spune că nu se regăseşte în Bucureşti, pentru Ioana oraşul încă merită efortul, dar schimbările sunt necesare şi chiar la îndemână pentru a face această relaţie complicată să meargă. Până nu este prea târziu. „Mie imi place Bucureştiul, tocmai pentru că e un acquired taste, trebuie să faci un efort să îl iubeşti. Îmi plac şi oamenii din Bucureşti din acelaşi motiv, nici ei nu se lasă iubiţi prea uşor. E o efervescenţă şi un val de creativitate care iese la suprafaţă în oraş în cele mai neaşteptate businessuri şi iniţiative. Tot ce avem nevoie este ca oraşul să lucreze cu noi şi nu împotriva noastră, iar străzile deschise sunt un pas important în direcţia bună”, mai spune Ioana.

    Reprezentant BAR A1

    „Pe de o parte este senzaţional să vezi tot Bucureştiul trecând pe strada ta, pe de altă parte trebuie să manageriezi un bar în timp ce tot Bucureştiul se plimbă prin şi pe lângă barul tău… De la un local nişat si hipsteresc, în weekend barul capătă o viaţă proprie şi nu Ştii la ce să te aştepţi. Financiar vorbind, Străzile Deschise sunt, cu siguranţă, o gură de aer după pandemie.”

     

  • Românul care a renunţat la tot ce avea în Bucureşti pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia şi agitaţia oraşului. El a creat şi un loc foarte bun pentru a merge în concediu

    Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracţia, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în Bucureşti, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte şi pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.

    „Prima dată când am călcat în această vale, atât de tare am fost captivat de frumuseţea locului încât am uitat de tot stresul cotidian, de toate grijile şi necazurile”, îşi aminteşte astăzi Radu Arseni. Entuziasmul l-a făcut atunci să cumpere un teren chiar acolo şi curând a venit dorinţa de a împărtăşi şi cu alţii farmecul zonei. Atunci s-a născut ideea dezvoltării unei cabane unde să fie bine primiţi oamenii dornici să reintre în contact cu natura.

    „Am trecut sub furcile caudine ale birocraţiei şi am făcut un PUZ (plan urbanistic zonal – n. red.). Apoi, după câţiva ani, în 2016, am accesat fonduri europene şi, alături de alte fonduri de care mai dispuneam, am pornit să construim cabana-pensiune agroturistică Andolia, în 2018.” În total, bilanţul investiţiei s-a oprit la câteva sute de mii de euro. Deşi proiectul a fost gata, tehnic vorbind, în noiembrie 2019, a mai fost nevoie de aproape încă un an, până în august 2020, pentru echiparea şi dotarea completă. Mai mult, pandemia şi-a spus şi ea cuvântul în această amânare.

    Planul iniţial era atragerea grupurilor de minimum opt persoane, care ar fi urmat să opteze pentru o activitate anume – precum ţesut, lemnărit, iniţiere în drumeţiile montane – şi să o exploateze la maximum în zona Andoliei. „Dimineaţa ar fi avut loc aceste iniţieri, după-amiaza erau programate jocuri, iar seara aveam petreceri şi spectacole. Am vrut să implementăm un concept de creare de amintiri pornind de la obiectele făcute în cadrul activităţilor de ţesut sau lemnărit, obiecte cu care turistul să plece acasă”, povesteşte Radu Arseni.

    Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă, cu cea din târg, aşa că pandemia l-a făcut pe proprietarul cabanei Andolia să reconfigureze traseul. A trecut la regimul de cazare cu demipensiune, însă nu a abandonat ideile iniţiale. Ba mai mult, varietatea va fi şi mai mare, antreprenorul gândindu-se acum să includă în program şi echitaţia, pe lângă iniţierea în drumeţiile montane, în meşteşugul ţesutului, în confecţionarea măştilor populare sau în tehnicile de supravieţuire. „Aceste activităţi, alături de zona de spa tradiţional, sunt susţinute de firme partenere care percep un tarif suplimentar, toate sub umbrela Andoliei. Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”

    Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator.

    Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator. Tot ca o formă de susţinere a mediului, la cabană se implementează şi se încurajează colectarea selectivă a deşeurilor. De încurajare beneficiază şi mâncarea bună. „Gătim tradiţional, cu reţete din cartea lui Radu Anton Roman, folosind produse de la fermele din zonă, procesate tradiţional, fără conservanţi. Pe cât se poate, folosim legume româneşti.”

    Accesul la cabana Andolia se face pe o potecă marcată de circa 700 de metri lungime, care se parcurge în aproximativ 25 de minute. Pentru cei care nu vin pregătiţi să ia din prima natura în primire, echipa de la pensiune este pregătită cu maşinile proprii. Iarna, accesul se face obligatoriu cu vehicule speciale, ţinând cont că drumul este o adevărată experienţă off-road. Până la urmă, tot la capitolul „experienţe zonale” se încadrează. „Suntem la început de drum şi am avut luni foarte bune, dar şi luni mai puţin bune. Până acum, turismul a fost, în mare parte, de weekend. Am deschis în pandemie şi, în consecinţă, nu am avut turişti străini, deşi ştim că ei vor fi cei mai încântaţi să exploreze meşteşugurile pe care le avem spre iniţiere.”

    Capacitatea cabanei Andolia este de opt camere cu câte două locuri. Pentru un pachet ce cuprinde două nopţi de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun şi cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei. Totul, pentru o evadare preţioasă în Andolia, un colţ de rai despre care localnicii spun că s-ar traduce „între văi”. „Mergând pe ideea că totul se construieşte cu răbdare şi iubire, putem spune că povestea merge mai departe, urmând să construim în zonă căsuţe tradiţionale, autentice, inspirate dintr-un ghid de arhitectură locală”, mărturiseşte Radu Arseni. Practic, într-un an-doi, el vrea să creeze un cătun de munte, cu odăi tradiţionale, în care să poată caza turiştii nostalgici după gospodăria bunicilor de la ţară.

    Radu Arseni, proprietarul cabanei Andolia: „Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”

    Pentru un pachet ce cuprinde două nopţi de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun şi cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei.