BusinessMagazin

Category: Turism

Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism

  • Un nou trend în turismul mondial: corturile de lux ajung acum suspendate în zone montane

    După ce s-au întins la şes sau au urcat pe munte, corturile de lux ajung acum suspendate în zone montane, aşa cum o arată un proiect al unei firme de arhitectură din Dubai, Ardh Architects. Acesta propune un complex de corturi luxoase care par să plutească în Munţii Sharjah din Emiratele Arabe Unite.

    O parte dintre corturi sunt aşezate pe o punte specială, iar altele atârnă de aceasta, aşteptând turişti suficient de curajoşi, cât să se cazeze acolo. Scopul acestui proiect, aşa cum îl prezintă firma de arhitectură, este de a duce oamenii departe de agitaţia vieţii de zi cu zi şi de a atrage atenţia asupra necesităţii de protejare a mediului înconjurător. Momentan, complexul rămâne la stadiul de proiect, nefiind încă planificată construirea lui.

  • Femeia care a făcut o afacere profitabilă din una dintre cele mai mari dorinţe ale omului. Majoritatea dintre noi ne lăsăm pradă acestei dorinţe aproape zilnic – GALERIE FOTO

    Jovie Belle nu este, cu certitudine, pentru cei care vor să-şi înfrâneze pofta de ceva dulce. Pentru toţi ceilalţi însă, afacerea fondată de Miruna Stoiu este momentul de răsplată din fiecare zi. Un moment de respiro într-o mare de taskuri. La fel cum, de altfel, a şi luat naştere. Ca o gură – dulce – de aer în plină pandemie.

    Concret, Jovie Belle înseamnă cutii cu căpşuni proaspete glasate cu ciocolată belgiană, dar şi o gamă ispititoare de alte dulciuri decadente, indiferent că e vorba despre zmeură liofilizată, fistic prăjit sau paiete de ciocolată neagră. Cadoul este completat, în funcţie de preferinţe, de flori care mai de care mai parfumate.

    „Firma este înfiinţată în 2018, împreună cu o bună prietenă, însă momentul nu a fost cel mai bun pentru niciuna dintre noi să renunţăm la joburile noastre de atunci şi să ne dedicăm acestui business, astfel că firma a fost fără activitate până anul acesta. În 2020, în plină pandemie, am decis să preiau singură această firmă şi să investesc în ea.”

    Cu studii în domeniul artelor plastice şi în arhitectura peisageră, antreprenoarea a început să lucreze în ornarea prăjiturilor la şase luni de la deschiderea primei cofetării Armand din Bucureşti, unde a preluat rolul de cake designer. A aplicat aşadar cunoştinţele de design şi aptitudinile creative asupra dulciurilor artizanale, şi nu pe şevalet sau în spaţiile verzi ale oraşelor.

    Apoi a decis să continue pe cont propriu. „Dorinţa de a crea acest business este mai veche, încă din 2018, însă, neavând posibilităţile financiare, am tot amânat. Jovie Belle a fost creat în plină pandemie, fiind forţată de împrejurări, ajutată de prieteni şi condusă de o experienţă de peste zece ani în domeniul deserturilor”, povesteşte Miruna Stoiu. Până în acest moment, ea a investit peste 25.000 de euro şi nu se va opri aici, fiind un business care are nevoie în permanenţă de o susţinere financiară. „Produsele sunt realizate în laboratorul nostru, care se află în vestul Bucureştiului.”

    De acolo pleacă zilnic livrările în Capitală, dar şi în împrejurimi. Comenzile vin atât din ţară, cât şi din străinătate, fiind numeroşi românii care vor să trimită un cadou şi un desert deosebit cuiva drag de acasă. Preţurile variază între 55 şi 190 de lei pentru cutiile cu fructe, în special căpşuni, dichisite şi răsfăţate în ciocolată, iar pentru aranjamentele cu flori, pornesc de la 120 de lei şi pot ajunge la 1.000 de lei. „Clienţii Jovie Belle sunt cei care doresc să trimită cuiva drag un cadou deosebit, cu un gust aparte şi o imagine jucăuşă. Fructele proaspete, glasate în cea mai fină ciocolată belgiană, sunt aşezate cu grijă lângă flori şi creează aranjamente unicat. Suntem căutaţi şi de către diferite companii pentru realizarea cadourilor pentru Crăciun”, spune Miruna Stoiu.

    Urmează deci o perioadă aglomerată în laboratorul Jovie Belle, iar Miruna nu ar putea fi mai încântată. Mai ales că se încheie un an complicat pentru toată lumea, în special pentru antreprenori. Aşa că dorinţa ei este acum să menţină trendul ascendent pe care a pornit această idee de afacere.

    Miruna Stoiu, fondatoare Jovie Belle: „Fructele proaspete, glasate în cea mai fină ciocolată belgiană, sunt aşezate cu grijă lângă flori şi creează aranjamente unicat. Suntem căutaţi şi de către diferite companii pentru realizarea cadourilor pentru Crăciun.”

    Preţurile variază între 55 şi 190 de lei pentru cutiile cu fructe, în special căpşuni, dichisite şi răsfăţate în ciocolată, iar pentru aranjamentele cu flori, pornesc de la 120 de lei şi pot ajunge la 1.000 de lei.

     

  • Cum poţi merge într-unul dintre cele mai luxoase locuri de pe pământ cu bani puţini – GALERIE FOTO

    Deşi atrage de la an la an un număr tot mai mare de turişti şi expaţi deopotrivă, Dubaiul este privit în continuare cu reticenţă de mulţi, care îl consideră prea îndepărtat, prea scump şi prea greu de vizitat pe cont propriu. Lucrurile nu stau însă deloc aşa.

    Un oraş al recordurilor şi al luxului, Dubaiul reprezintă o alternativă ideală la city break-urile de prin Europa, mai ales în sezonul rece, când Bătrânul Continent e încă acoperit de zăpadă şi scuturat de ploi şi vânturi reci.

    Tot pentru a scăpa de temperaturile scăzute am ales şi eu să îl vizitez, în urmă cu un an, la final de aprilie. Cu toate că, în primă instanţă, din cauza preţurilor piperate al biletelor de avion am fost cât pe ce să renunţ la a-mi petrece Paştele în Emirate, după un scurt research am găsit alternativa ideală: plecare de pe aeroportul din Sofia (110 euro/persoană zborul dus-întors – de reţinut că asta era înainte de explozia preţurilor), unde am ajuns cu maşina, dar spre care există acum zboruri low-cost extrem de accesibile, chiar şi la 25 de euro dus-întors.

    Am ajuns în Sofia în miez de noapte, în seara dinaintea călătoriei, iar dimineaţa, când am deschis ochii trezită de alarma telefonului, am avut parte de un spectacol feeric şi cât se poate de neaşteptat: în faţa ferestrei, muntele Vitoşa, la poalele căruia se întinde capitala vecină, fusese îmbrăcat într-un strat gros de zăpadă, iar afară încă ningea ca în poveşti, deşi în câteva zile urma să intrăm deja în luna mai.

    Condiţiile meteo i-au luat pe nepregătite şi pe operatorii aerieni, aşa că decolarea avionului nostru a avut o întârziere de peste o oră. Cu gecile subţiri de primăvară, sub care dârdâiam incontrolabil, am plecat în viteză spre ţările calde. Unde ne aştepta o vreme toridă, cu vreo 35 de grade în termometre.

    Pentru că aveam doar patru zile la dispoziţie şi trecuse mult timp de la ultima vizită pe malul mării, ardeam de nerăbdare nu doar să explorăm oraşul, dar şi să ne răsfăţăm cu o zi la plajă. Şi le-am făcut pe amândouă, cu vârf şi îndesat. Ce poţi face timp de patru zile în Dubai?

    Ştiaţi că?

    Œ Românii nu au nevoie de viză pentru a vizita Emiratele;

     Dubaiul deţine cele mai multe recorduri mondiale;

    Ž Astăzi unul dintre cele mai opulente oraşe din lume, în urmă cu 200 de ani Dubaiul era doar un sat de pescari.

    Cu nisipul „de-acasă”

    Luând în calcul soarele dogoritor de la orele dimineţii, am renunţat rapid la ideea de a ne începe peregrinarea prin capitala Emiratelor în prima parte a zilei, luând în schimb calea plajei. Am ales la întâmplare, şi foarte inspirat, plaja publică, pustie şi artificială Jumeirah, „tapetată” cu nisip alb, transportat din deşertul Dubai. Am rămas aici preţ de câteva ore, pentru a testa apele calde ale Golfului Persic. În ciuda zvonurilor auzite înainte de sosire, nu a fost nicio problemă în a ne bucura de soare în costum de baie, deşi nu ne aflam pe o plajă privată. Dacă în prima zi am profitat de umbra unui palmier răzleţ, în cea de-a doua vizită pe malul mării aveam să închiriem un şezlong, deloc ieftin, însă imperios necesar pentru temperaturile de afară: în jur de 70 de lei fiecare, cu umbrela adiacentă.

    În apropierea aceleiaşi plaje am avut norocul de a da peste un Filli – un lanţ local de fast-food-uri cu mâncare delicioasă, pe care îl descoperisem încă din seara sosirii, în apropiere de hotel, şi unde am descoperit cel mai gustos milkshake cu fistic testat vreodată.

    La mică depărtare se profila suplu, dar ascuns parţial de un alt hotel în construcţie, faimosul Burj al-Arab, singurul hotel de şapte stele din lume, în care vă puteţi caza pentru „modesta” sumă de 6.000-10.000 de lei pe noapte.

    La această primă vizită ne-am cazat la Flora al Barsha, un hotel de patru stele, unde o cameră dublă imensă, cu mic dejun inclus şi transport gratuit la plajă costa 52 de euro (anul acesta preţul a crescut, şi se situează între 65-135 de euro/noapte). Amplasat în vecinătatea mallului Emirates – cel mai mare din lume, dar şi în apropierea staţiei de metrou – după părerea mea un „must” când ajungi în Dubai, a reprezentat o alegere cât se poate de inspirată. Asta spre deosebire de cazarea aleasă în cea de-a doua vizită – un hotel situat în cartierul Deira, pe care vă recomand să îl evitaţi ca zonă de înnoptare.Turism la înălţime

    Pe la amiază ne-am făcut curaj să luăm oraşul la pas. În Dubai, aproape totul este la înălţime, la propriu şi la figurat. La înălţimea aşteptărilor, dar şi la înălţimi ameţitoare deasupra solului, fie că vorbim de atotcunoscuta Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, ori la terenul de tenis – helipad situat, şi el, la cea mai mare înălţime de pe glob, unde au venit să facă schimb de mingi, la un amical, Federer şi Agassi. Cu „înălţimea sa”, Burj Khalifa, ne-am început şi noi seria de obiective vizitate, nu înainte de a străbate imensul Dubai Mall, prin care ajungeai, inevitabil, dacă alegeai metroul ca mijloc de transport. Calea de acces în mall era înţesată cu mici magazine în care erai invitat zgomotos, ca în bazarele turceşti, să testezi parfumuri sau să probezi haine tradiţionale. După ce scăpai de hărţuiala vânzătorilor de pe acest „culoar de tranzit”, odată ajuns în giganticul complex, începeai să descoperi adevăratul paradis al pasionaţilor de shopping. Dacă magazinele erau amenajate în cel mai încântător şi atractiv mod cu putinţă, îmbiindu-te să intri şi să faci cumpărături până atingi limita cardului de credit – ispită în faţa căreia am reuşit să nu cedăm, cele care m-au frapat cu adevărat au fost toaletele, căci, spre deosebire de cele întâlnite în mod obişnuit într-un centru comercial, acestea arătau ca ale unui hotel de 5 stele, de la finisaje la odorizante şi prosoapele pentru mâini.

    Tot în Dubai Mall se găseşte şi uriaşul aquarium, pe care cei care nu doresc să plătească bilet îl pot admira, parţial, gratuit. Pe cât de fascinantă pentru copii şi adulţi deopotrivă, pe atât de ingrată este însă această atracţie, dacă e să luăm în calcul faptul că, în loc să se bucure de infinitul oceanului, zeci de specii sunt ţinute captive spre deliciul vizitatorilor.

    Odată ce am reuşit să ieşim din furnicarul de oameni veniţi la cumpărături, am intrat într-altul, mult mai compact: în piaţeta în care străpunge cerul Burj Khalifa, faimosul obiectiv fusese „asediat” de turişti din toate colţurile lumii, care îşi îndreptaseră ca o mare de zombie camerele telefoanelor spre monstrul de sticlă.

    Cu întârziere, din pricina Ramadanului, într-un final a început şi spectacolul fântânilor muzicale, şi el cel mai mare din lume, care ne-a cucerit pe deplin. Timp de jumătate de oră, multe ore la rând, am aşteptat cuminţi cele doar cinci minute de cântec şi dans, ba melodii cunoscute, ba ritmuri arăbeşti, difuzate alternativ.

    Ultima sesiune a avut loc la 23:30, după care ne-am retras la o terasă situată în apropiere, care oferea o privelişte cuprinzătoare asupra turnului luminat, dar şi un meniu cu preţuri cât se poate de accesibile pentru locaţia şi oraşul în care ne aflam. De pildă, o limonadă costa 35 de lei, iar o porţie de paste cu fructe de mare, 60.

    Unde bem o bere rece în Dubai

    Următoarea zi am luat monorailul (cost: circa 5 euro) şi ne-am îndreptat spre Palm Jumeirah, celebra insulă în formă de palmier, având ca destinaţie finală Atlantis, unul dintre cele mai iconice hoteluri ale Dubaiului. După un drum de câteva staţii – la înălţime, cum altfel – în care am stat cu ochii căscaţi de-o parte şi de alta a vagonului, având o privelişte 360, am coborât la „poalele” impunătorului hotel. După o plimbare pe promenada din faţa clădirii, toropiţi de căldură ne-am întors pentru o bere rece. Am intrat în Wavehouse, un bar din incinta Atlantis, care a fost o supriză extrem de plăcută, deopotrivă ca atmosferă şi servicii. Cu titlu de exemplu, pentru a vă face o idee, pe meniul actual postat pe site-ul locaţiei, în prezent o pizza are un cost de 20-25 de euro, o porţie de fish & chips, 28, una de coaste de porc (şi nu sunt multe locaţii care servesc preparate din carne de porc), 32 de euro, iar pastele carbonara, 21. Drumul de întoarcere l-am străbătut, parţial, la pas, pe aleile perfect trasate şi încadrate de palmieri, unde doar cu multe milioane în cont îţi poţi permite o reşedinţă. Seara ne-am petrecut-o departe de centrul oraşului, la Global Village, un amalgam kitchos de miniorăşele construite după specificul unui număr mare de ţări, având machetate cele mai cunoscute obiective, de la Turnul Eiffel la Big Ban şi tot aşa. În acest mare bazar găseai de toate, de peste tot, atât ca experienţe culinare, cât şi ca activităţi: într-un loc se vindeau covoare persane, în altul baclavale, puţin mai încolo te puteai da în rollercoaster sau în bărcuţe, iar dacă ţi-era poftă, găseai vată pe băţ, clătite, wurşti, îngheţată şi câte şi mai câte. Iar preţul de intrare era unul modic, de circa 10 lei.

    O altă faţă a Dubaiului

    În cea de-a treia zi a sejurului ne-am îndreptat către cartierul Al Fahidi, centrul „vechi” al oraşului. Cu o istorie scurtă, care începe în secolul 18, cu un mic orăşel de pescari, Dubaiul nu are prea multe de arătat dacă ne raportăm la trecut. Cu toate acestea, zona tradiţională a oraşului oferă o plimbare plăcută printre casele ce se vor îmbătrânite de timp, dar care, la o analiză mai atentă, par „fabricate” astfel pentru a salva aparenţele. Câteva buticuri cu obiecte artizanale, o moschee îngălbenită (dar nu de vreme) şi micile terase cu privelişte spre Dubai Creek (râul ce traversează oraşul) oferă însă o experienţă plăcută pentru turişti.

    La o scurtă plimbare cu o barcă numită abra peste râu ajungi în Deira, unde descoperi, frapant, o altă faţă a Dubaiului. Aici, mizeria şi haosul sunt la ele acasă. Tomberoanele de gunoi dau pe-afară, mirosurile devin, în lunile de vară, insuportabile (după cum aveam să aflăm la a doua vizită în Emirate, în timpul unei scurte escale), iar gândacii îşi fac de cap pe pereţii teraselor. Şi tot acasă e acest cartier pentru muncitorii de toate naţionalităţile, inclusiv pentru localnicii mai puţin norocoşi, pentru care luxul e doar un tablou pe care îl admiră de la distanţă sau la care iau parte doar construindu-l cu propriile mâini, pe şantiere.

    Pe înserate am urcat la rooftopul hotelului Address, unde puteam cina însă doar cu rezervare. Atât ziua, cât şi pe timpul nopţii barul şi infinity-poolul deopotrivă sunt o experienţă pe cinste, pentru care trebuie să scoateţi din buzunare de la câteva zeci la câteva sute de euro, după caz.

    Impresii de final

    Pentru că scopul călătoriei nu era neapărat acela de a bifa toate obiectivele oraşului, ci mai degrabă de a ne relaxa, în ultima zi am rămas la plajă, iar spre seară ne-am îndreptat spre JBR Beach, de unde am putut admira, în zare, Ain Dubai…cea mai mare şi mai înaltă roată din lume. Spre deosebire de liniştea şi curăţenia de pe Jumeirah, plaja de aici era înţesată de oameni şi nu aş recomanda-o pentru băile de soare pe care le oferă Dubaiul. La plecare ne-am oprit la un restaurant georgian din apropiere, Old Tbilisi, unde am avut parte de cea mai delicioasă masă a întregului sejur. Ojakhuri (preparat tradiţional cu carne prăjită şi cartofi) e demenţial, iar pâinicile de casă sunt, de asemenea, de neratat! Preţurile sunt medii – preparatul despre care vă vorbeam costă în jur de 75 de lei, un ice tea, circa 25 de lei, iar o sticlă de soft drink, cam 20.

    Am ratat multe obiective în Dubai, de la colorata Miracle Garden la futuristicul Museum of the future, unde nu am mai găsit sloturi orare disponibile pentru o vizită, sau The Frame. Pe ultimele le-am văzut însă în treacăt, iar muzeul l-am inclus pe lista obligatorie pentru o vizită viitoare. Rămân, de asemenea, numeroase activităţi: plimbare cu ATV-urile în deşert, cea mai lungă tiroliană urbană, o vizită în Abu Dhabi, capitala Emiratelor (dacă nu vreţi să îi dedicaţi un sejur separat), o zi petrecută la spectaculoasele infinity pooluri şi multe altele, după preferinţele şi bugetul fiecăruia.

    Cert este că, dincolo de preconcepţiile multora şi chiar şi în contextul în care preţurile biletelor de avion – şi nu numai – au explodat, Dubaiul rămâne o destinaţie accesibilă chiar şi pentru cei care dispun doar de un buget mediu şi reprezintă o opţiune ideală pentru o excursie de câteva zile în lunile de iarnă-primăvară, pentru a scăpa de temperaturile mici din România. Iar o vacanţă pe cont propriu implică doar o minimă organizare, aşa că nu vă simţiţi „legaţi” de ofertele agenţiilor de turism, căci Dubaiul e un loc sigur şi are de toate pentru toţi. Şi ce nu are încă probabil că se construieşte acum.   ■

    Tips & TrickS Dubai:

     Dacă nu vi se oferă, cereţi cartela gratuită cu internet (1 Gb) pe care autorităţile o asigură turiştilor în aeroport, la controlul paşapoartelor, valabilă 24 de ore;

     Rezervaţi o cazare în apropierea liniei roşii/negre de metrou;

     Dacă sunteţi un grup de patru persoane, pe distanţe mici înlocuiţi autobuzul cu taxiul, căci costul final va fi unul similar;

     Cumpăraţi alcool din Duty Free-ul aeroportului. În orice alt loc este foarte scump;

     Dacă biletele de avion sunt prea scumpe în perioada dorită, căutaţi rute alternative pentru a ajunge în Dubai (plecare din Sofia sau Belgrad/aterizare în Abu Dhabi Ă transfer spre Dubai)

     Evitaţi, pe cât posibil, perioada Ramadanului şi excludeţi complet sejururile în lunile de vară, deoarece temperaturile extreme fac vizitele turistice de nesuportat;

     Faceţi rezervări înainte de a pleca în vacanţă pentru restaurantele/obiectivele dorite, căci e posibil să nu mai găsiţi sloturi/locuri libere;

     Spectacolul oferit de fântânile muzicale are un program fix, care suferă modificări pe durata Ramadanului;

     Ţineţi mereu o eşarfă/un hanorac la îndemână, deoarece între aerul condiţionat din autobuze/malluri/taxiuri şi căldura de afară există o prăpastie termică uriaşă;

     Nu în ultimul rând…testaţi milkshake-ul cu fistic de la Filli!

  • Unde a mai călătorit Business Magazin? Tea O’Clock în mica Indie

    Sri Lanka se afla pe lista mea scurtă de destinaţii de vacanţă de câţiva ani, dar pandemia, protestele violente apărute pe fondul crizei economice şi avertismentele de călătorie emise de MAE mi-au tot amânat vizita în fostul Ceylon, unul dintre cei mai mari exportatori de ceai din lume. Până acum. Iar momentul ales a fost, printr-o întâmplare, ideal, căci a coincis, în miez de primăvară, cu Anul Nou tradiţional sinhalez. Am ciocnit aşadar, în loc de ouă roşii, câte o halbă de bere rece, serbând în aceeaşi săptămână Paştele şi un al doilea Revelion. Pe plajă, sub palmieri.

     

     

    „Where are you from?” a fost întrebarea întâlnită cel mai des în Sri Lanka, indiferent că era pusă de şoferii de tuk-tuk, de gazdele de la cazare, de vânzători ori de ghizii care încercau să îţi vândă un safari. Şi, ca niciodată, răspunsul, „From Romania”, trezea un interes brusc şi o sclipire în ochii lor, dat fiind că mai toată lumea de acolo are acum un prieten, un coleg ori vreo rudă venită să lucreze la noi pentru a le oferi un trai mai bun celor rămaşi acasă. Nu toţi aleg România ca destinaţie de lucru finală. Unii o folosesc ca punte pentru a ajunge în Italia, Marea Britanie sau alte state din vest. Iar mulţi nu reuşesc să ajungă nici până aici, căci costurile pentru obţinerea vizei sunt mari, iar procedurile, complicate. Aşa că pentru mulţi România rămâne doar un vis.

     

    Aurul negru

    Odată ajuns/ă în Sri Lanka înţelegi repede că perspectiva turiştilor e una total diferită de a localnicilor. Îţi mulţumesc modest când le lauzi plajele şi sunt încântaţi când le spui că ai fost într-o provincie sau alta, chiar dacă ei sunt cei care conduc epuizaţi sute de kilometri pentru a te duce de la mare la munte sau invers şi fac eforturi pentru a procura coduri QR suplimentare, care le permit să facă rost de mai mulţi litri de benzină – deloc ieftină pentru nivelul lor de trai –, necesară pentru a-şi rotunji veniturile. Căci în prezent guvernul a impus limite stricte, de 40 de litri/vehicul/săptămână în cazul maşinilor şi de 10 litri în cazul tuk-tukurilor.

    Aşadar, orice metodă de economisire e importantă, şi tocmai de aceea am avut parte de coborâri surpriză cu motorul tuk-tukului oprit pe şoselele şerpuitoare ale drumurilor de munte, dar şi de negocieri îndelungate cu şoferii înscrişi în aplicaţiile de ridesharing, care preluau o cursă doar pentru a te redirecţiona către un prieten sau altul care avea drum înspre oraşul în care voiai să ajungi. „Am patru coduri QR”, ne-a recunoscut unul dintre şoferi, râzând ca un copil pus pe şotii când l-am întrebat cum de a reuşit să facă atât de multe curse în acea săptămână. Mai simplu spus, fiecare se descurcă acolo cum poate. Chiar şi aşa, costul transferurilor între oraşele în care am poposit a fost unul convenabil. Am ales să ne împărţim cele nouă zile de vacanţă în mai multe opriri, iar pentru cele cinci transferuri principale, private, însumând circa 700 de kilometri – făcute pe ruta Colombo Airport-Unawatuna (destinaţie de plajă)-Kataragama (pentru parcul naţional Yala)-Ella (în patria ceaiului)-Mirissa (cea mai celebră staţiune de plajă a Sri Lankăi)-Colombo Airport am plătit, toţi patru, în jur de 230 de euro.

    Ştiaţi că?

    ►Œ Diferenţa de fus orar între România şi Sri Lanka e de 2,5 ore;

    ► Sri Lanka a fost, pe rând, colonie portugheză, olandeză şi britanică;

    ►Ž Până în 1972 a purtat numele de Ceylon;

    ► Datorită formei sale, e supranumită lacrima Indiei;

    ► Aici a luat naştere brandul Lipton.

     

    Pros & Cons Sri Lanka

    +

    Ÿ► drumuri în stare bună

    Ÿ► plaje curate

    Ÿ► nivel acceptabil de limbă engleză în rândul localnicilor

    Ÿ► varietate culinară

    ►Ÿ siguranţă

    –

    ►Ÿ valuri mari în staţiunile sudice

    ►Ÿ preţuri ridicate faţă de alte ţări asiatice

    ►Ÿ lipsa apei calde la majoritatea cazărilor

    ►Ÿ neseriozitatea şoferilor cu privire la timpii de aşteptare

    ►Ÿ lipsa igienei personale

    Când să vizitezi Sri Lanka

    Prima noapte ne-am petrecut-o în staţiunea de plajă Unawatuna, foarte aproape de Galle, un fost oraş colonial fondat de portughezi, în care atracţia principală e un far olandez ce reprezintă totodată şi prima staţie de iluminat a ţării.

    Aici, nisipul are o nuanţă aproape arămie, iar una dintre cele mai plăcute descoperiri a fost Dalawella, o plajă mică, intimă, mărginită de palmieri semeţi, unde vă recomand să mergeţi pentru a savura un cocktail la apus.

    Deşi temerile noastre principale înainte de a pleca în vacanţă au fost legate de faptul că perioada călătoriei coincidea cu începutul sezonului ploios în sud-vestul ţării (căci în nord-est era început de sezon uscat), cele mai bogate precipitaţii de care am avut parte au fost în prima zi şi au durat nu mai mult de zece minute: o rafală binevenită pentru a răcori aerul fierbinte care învăluia străzile şi plajele.

    În următoarea săptămână şi jumătate, cât am stat pe acele meleaguri, am putut admira de câteva ori fulgerele spectaculoase, însă ploile care le-au însoţit abia apucau să atingă, în treacăt, nisipul, iar dacă te adânceai în valurile oceanului nici nu le mai simţeai.

    De la jumătatea lunii aprilie şi până spre finalul verii însă, adică pe durata musonului, ploile se înteţesc în zona de sud-vest, aşa că e de preferat să vă programaţi sejurul în afara acestui interval dacă vreţi să vă bucuraţi de o experienţă estivală perfectă. Temperaturile sunt, în orice caz, constante pe durata întregului an pe întreaga suprafaţă a insulei, situându-se, în medie, în intervalul 30-35 de grade. În regiunile montane însă nopţile sunt mai răcoroase, aşa că nu strică să aveţi o eşarfă sau un hanorac în bagaj – necesare, de altfel, şi în taxiuri, din cauza aerului condiţionat.

     

    Apă pentru elefanţi

    După o odihnă binemeritată la malul mării, în seara celei de-a doua zile am plecat spre Yala National Park, care se laudă cu una dintre cele mai mari rezervaţii de leoparzi din lume. Citind însă diverse articole şi recenzii postate de alţi turişti, ne-am dus cu aşteptări destul de mici, şi bine am făcut, căci leoparzii au rămas în anonimatul camuflajului oferit de natură, refuzând să ne iasă în cale.

    Am negociat preţul safariului târziu în noapte, după mai multe peripeţii apărute pe drum. Pentru că l-am rezervat pe ultima sută de metri, am plătit în jur de 45 de euro/persoană, însă costul unei astfel de experienţe diferă în funcţie de mai mulţi factori, de la numărul de turişti per jeep la agenţie sau durata excursiei, noi alegând una de jumătate de zi – de la 5:30 AM la 11:30 AM.

    Nefiind matinali defel, ne-am urnit cu greu spre grădină, unde ghidul ne aştepta vesel pentru a porni la drum. Vântul rece şi aspru ne-a trezit însă rapid, mai ceva ca o cafea fierbinte. După vreo 25 de minute am ajuns la intrarea în parc, unde se formase deja o coadă de maşini înţesate de turiştii care îndreptaseră camerele spre prima vedetă a zilei: un elefant sur despre care aveam să aflăm că e „de-al casei” şi că odată la câteva săptămâni îşi face apariţia acolo spre delectarea tuturor.

    Următoarele ore ni le-am petrecut străbătând în viteză ori pe tăcute potecile roşiatice, bătătorite de roţile masive zi de zi, cu ochii aţintiţi spre tufişurile stufoase. Prima întâlnire a fost cu un mistreţ de savană, pe care l-am asociat pe loc cu amuzantul Pumbaa din Regele Leu.

    Încântat, şoferul ne-a arătat, în continuare, nenumărate păsări colorate – un adevărat paradis pentru ornitologi –, printre care cocoşul sălbatic, simbol al ţării, dar şi numeroşi păuni – despre care a fost însă destul de dezamăgit să afle că nu reprezentau, pentru noi, nicio noutate, la fel ca şi în cazul căprioarelor ascunse după gardul viu de arbori pitici.

    De departe, cel mai des ne-am întâlnit în acea zi cu numeroşi bivoli, dintre care majoritatea îşi făceau siesta în baia de nămol, ţinând pe cap câte-o egretă de un alb imaculat, contrastând puternic cu pielea lor tăbăcită.

    Ne-au mai tăiat calea mici şacali, nevăstuici zglobii şi un cerb suplu, iar lacurile parcului adăposteau, în apă sau pe maluri, crocodili uriaşi. Flora era şi ea remarcabilă, de la păduri tropicale la păduri uscate, spectaculos crescute în mijlocul copacilor înverziţi.

    Aproape de finalul programului ne-am oprit pentru micul dejun, procurat de ghidul nostru de la o baracă întâlnită pe drum şi servit direct din pungile de plastic în care fusese ambalat: nelipsitul chili, o porţie de sambol, un preparat tradiţional bazat pe cocos, şi câteva bucăţi rumene de pită, din care am apucat să gustăm doar puţin, căci maimuţele care pândeau atente din spatele crengilor au fost mai rapide.

    Între timp, cerul se umpluse de nori apăsători, aşa că majoritatea jeepurilor au făcut cale-ntoarsă spre ieşire, ceea ce a creat cadrul perfect pentru o ultimă întâlnire: un alt elefant, care ieşise din hăţişuri pentru a prânzi nestingherit alături de un bivol african, în timp ce picăturile de ploaie le răcoreau trupurile masive. Cu acest tablou întipărit în minte am părăsit parcul, pregătiţi de noi aventuri.

     

    Pe urmele lui Thomas Liptonâ

    Pe înserate am ajuns în Ella, o mică localitate de munte în care poţi admira, cât vezi cu ochii, plantaţiile de ceai care au atras faima Sri Lankăi şi interesul comercianţilor vestici, printre care şi Thomas Lipton, fondatorul binecunoscutului brand omonim. De altfel, una dintre atracţiile principale din jurul Ellei este Lipton’s seat, locul în care cunoscutul industriaş obişnuia să stea şi să admire vastele plantaţii ale fostei colonii britanice Ceylon, nume păstrat de ţara insulară până în 1972.

    În Ella am întâlnit şi cei mai prietenoşi srilankezi, ale căror zâmbete largi şi sincere, alături de plantaţiile de orez înverzite ne-au amintit de Ubud, unul dintre cele mai fascinante locuri din Bali.

    Prima zi a fost şi cea mai plină, şi a început cu o drumeţie scurtă, dar intensă, spre Little Adam’s Peak, un punct de belvedere vizitat de numeroşi turişti. Pentru cei cu condiţie fizică bună există trasee de hiking mult mai solicitante, cum e Ella Rock Trail, care se întinde pe aproape 10 kilometri, având grad de dificultate ridicat.

    La ora prânzului ne-am îndreptat spre Uva Halpewatte Tea Factory, una dintre cele mai mari fabrici de ceai din zonă. Am ales un tur de plantaţie, unde o culegătoare vârstnică, cu mâini zbârcite, ne-a arătat, acompaniată de explicaţiile unui traducător, cum să culegem, în coşuri mari de nuiele prinse de frunte şi de brâu, cele mai bune frunze pentru fabricarea ceaiului negru, care merge la export. Pentru noi a fost o activitate distractivă, însă în afara vizitelor turistice zilierii trudesc luni bune din an în arşiţa soarelui pentru a-şi atinge norma zilnică de
    20 de kilograme, fără de care nu sunt plătiţi deloc. Majoritatea încearcă însă nu doar să culeagă această cantitate de bază, recompensată cu minimul pe economie – o sumă derizorie, ci să strângă kilograme suplimentare, pentru care sunt plătiţi în plus. Ulterior, o altă tranşă de muncitori separă frunzele de calitate superioară de celelalte, folosite pentru producţia locală.

    Costul unei astfel de vizite este de 5 dolari, incuzând aici şi o degustare de final, iar pentru acelaşi preţ poţi opta, în schimb, pentru un tur de fabrică, în care ţi se explică funcţionarea fiecărei linii de producţie.

     

     

    Cu mărfarul prin Asia

    Unul dintre cele mai instagramabile obiective ale Sri Lankăi este Nine Arches Bridge, un viaduct construit, de asemenea, în era colonială şi străbătut de câteva ori pe zi de trenurile încărcate de călători şi mărfuri. Se spune că rutele care îl traversează oferă unele dintre cele mai pitoreşti peisaje, aşa că nu puteam să ratăm o astfel de călătorie. Şi s-a dovedit, într-adevăr, una memorabilă, deşi nu în sensul în care ne-am fi aşteptat.

    Am decis să luăm trenul în sens opus celebrului obiectiv şi să poposim preţ de câteva ore într-un oraş din apropiere, pentru ca la întoarcere să îl străbatem în vagonul panoramic – căci există astfel de vagoane pentru turişti. Mulţi aleg ca destinaţie finală Kandy, o altă zonă binecunoscută a ţării, însă acest traseu implică o călătorie de peste 8 ore, fără întârzierile aferente.

    Neavând la dus o destinaţie anume în minte, ne-am lăsat ghidaţi de instinct şi am coborât în Bandarawela, un oraş despre care nu găsisem prea multe informaţii. Însă tocmai acest lucru îl transforma într-un adevărat hidden gem, căci am descoperit aici trei temple superbe, unul hindus şi două budiste, care nu figurau pe nicio listă cu obiective recomandate în zonă şi pentru care intrarea era gratuită. Primul îi era închinat zeului Ganesha, cel de-al doilea – Dhowa Rock Temple – adăpostea silueta sculptată în piatră a lui Buddha, iar în ultimul, templul principal al oraşului, am descoperit o uriaşă statuie cu Buddha înclinat. Deopotrivă, pereţii erau ornaţi cu o varietate încântătoare de picturi şi simboluri realizate în cele mai vii culori, care îţi furau privirile minute bune, în timp ce călugării îmbrăcaţi în cunoscutele robe portocalii te supravegheau vigilent.

    În Bandarawela am avut şi ocazia de a ne pierde pe străzi sub privirile curioase ale localnicilor, neobişnuiţi cu turiştii. Piaţa centrală îţi oferea o experienţă pe cinste asupra modului în care se desfăşura traiul lor aici, iar fructele apetisante, legumele necunoscute nouă şi condimentele cu arome exotice desăvârşeau acest tablou.

    Trenul de întoarcere s-a lăsat aşteptat mult timp, aşa că ne-am îndreptat, flămânzi, spre un fel de fast-food deschis chiar în buza gării. O altă ocazie care ne-a permis să ne integrăm mai bine în cultura srilankeză şi să mâncăm, reticenţi la început, dar din ce în ce mai încântaţi pe parcurs, bucatele simple, dar delicioase, aşezate pe farfurii de plastic şi savurate de ceilalţi clienţi cu mâinile goale, totul pentru sume modice, de câţiva lei per porţie.

    Şi ca să încheiem cum se cuvine acest şir de experienţe, am aşteptat apoi nerăbdători şuieratul trenului, pentru care nu mai găsiserăm bilet decât la clasa a 3-a, aşa că am călătorit, cu doar 80 de bani, înapoi spre Ella. Dacă la clasa a 2-a, de dimineaţă, am fost plăcut surprinşi de curăţenie şi scaunele confortabile, pe care le părăsiserăm însă curând pentru a sta chiar lângă uşile deschise, ce ofereau o privelişte completă asupra peisajelor din drum, clasa a 3-a era altă poveste. Pe banchete stăteau înghesuiţi unii peste alţii părinţi, copii, localnici ori turişti, geamurile larg deschise făceau loc doar valurilor de căldură de afară, iar ventilatoarele ruginite refuzau de mulţi ani să mai pornească, în timp ce în vagonul de lângă, un grup de copii întreţineau atmosfera în sunet de tarabane. Să nu mai zic că doar două-trei vagoane adăposteau călători, restul transportând mărfuri verificate atent în fiecare staţie. Pentru că şansele de a admira celebrul pod pentru care ne îmbarcasem în călătoria cu trenul dispăruseră, am coborât în staţia principală a localităţii în care eram cazaţi şi ne-am îndreptat spre Nine Arches Bridge cu tuk-tukul, reuşind să admirăm, pe înserate, spectacolul oferit de alte trenuri care l-au străbătut în viteză, în timp ce zeci de mâini ieşiseră pe geam pentru a-l fotografia.

    Tips & Tricks pentru o vacanţă în Sri Lanka

    ►Œ Aplicaţi înainte de a pleca la drum pentru viza online – răspunsul vine, de obicei, în câteva minute;

    ► Cumpăraţi-vă o cartelă locală din aeroport – Dialog e o opţiune convenabilă ca preţ şi acoperire;

    ►Ž Luaţi-vă în bagaj adaptoare pentru prize tip D şi/sau G şi cumpăraţi-vă de acasă sau din supermarketurile locale repelenţi şi aparate anti-ţânţari;

    ► Fiţi atenţi la perioada călătoriei, deoarece Sri Lanka are două sezoane ploioase, unul de primăvară-vară, în S-V ţării, şi unul de toamnă-iarnă, în N-E ţării;

    ► Nu rataţi supele Tom Yum, curry-urile şi sambocul;

    ►‘ Negociaţi preţurile tuk-tukurilor şi ale transferurilor/taxiurilor, dar şi excursiile sau suvenirurile, pentru că primul preţ va fi întotdeauna unul nejustificat de mare;

    ►’ Anunţaţi dinainte unitatea de cazare ora la care sosiţi, deoarece e posibil să rămâneţi fără semnal în unele zone;

    ► Luaţi-vă marje de timp generoase deoarece lucrurile se mişcă într-un ritm foarte lent;

    ►” Asiguraţi-vă că aveţi scoşi bani cash şi căutaţi bancomate fără comision ori cu comision modic –  Ceylon Bank sau People’s Bank sunt două opţiuni bune;

    ►• Nu vă bazaţi pe aplicaţiile de ridesharing deoarece sunt folosite mai mult pentru a ademeni clienţii şi pentru a negocia în afara aplicaţiei curse cu plată cash.

    Paştele şi Anul Nou: 2 în 1

    Am petrecut ultimele zile ale vacanţei în Mirissa, o staţiune mică, dar foarte populară datorită plajelor întinse, a valurilor perfecte pentru sesiunile de surf şi a clublurilor de pe coastă. Am avut parte de o primire călduroasă din partea gazdei – un spaniol căsătorit cu o srilankeză, care îşi deschisese aici o mică unitate de cazare, o adevărată oază de verdeaţă, de care se ocupă alături de fiul său.

    Spre deosebire de cele din Unawatuna, plajele din Mirissa sunt mărginite de palmieri, în timp ce nisipul, mult mai alb şi mai fin, este frământat în adâncurile oceanului de valurile agitate. Preţurile erau şi ele pe măsura popularităţii – mult mai mari decât în celelalte colţuri ale ţării, iar serviciile, mai slabe.

    Pe înserate, şezlongurile dispăreau, strânse în grabă pentru a fi înlocuite de mese aranjate romantic sub felinare, iar în faţa fiecărei terase apărea câte o tarabă de lemn încărcată cu peşte şi fructe de mare.

    Principalul punct de atracţie al staţiunii este Coconut Tree Hill, o mică ridicătură de pământ roşiatic în care o pădurice de palmieri atrage zilnic grupuri mari de turişti veniţi să obţină poza perfectă. În apropiere sunt şi câteva puncte de snorkeling, inclusiv un „turtle point”, aşa că nu uitaţi să vă luaţi de acasă echipamentul necesar!

    Vizita noastră în Mirissa a coincis, după cum spuneam, cu Anul Nou, moment important pentru srilankezi, mai ales pentru că majoritatea profită de zilele libere – trei la număr, atât cât durează şi întreaga sărbătoare – pentru a petrece alături de familie, răspândită în toate colţurile ţării. În ultima zi a anului îşi întrerup orice activitate şi, după înserat, tranzacţiile de orice fel sunt, de asemenea, oprite. A doua zi iau masa împreună cu rudele, însă şi străinii sunt bineveniţi, ospitalitatea neţinând cont de resursele modeste de care dispun.

    În ciuda faptului că magazinele sunt închise, turiştii nu au însă prea mult de „suferit”, căci există un număr mare de angajaţi musulmani ori creştini care ţin economia activă, aşa că restaurantele au funcţionat până târziu, iar în noaptea dintre ani a fost organizată chiar o mare petrecere pe plajă, în care un cunoscut DJ al ţării a ţinut mulţimea „în priză” pe ritmuri tehno până la răsărit. Preţul modic de intrare – în jur de 25 de lei – nu era însă unul accesibil pentru localnici, aşa că, în momentul în care am plecat, am fost înconjuraţi rapid de mai mulţi tineri care ne-au întrebat dacă le putem ceda brăţările de acces.

    Nu au lipsit nici focurile de artificii, care nu au fost date însă la miezul nopţii, aşa cum suntem noi obişnuiţi, ci sporadic, de-a lungul întregii seri, trei nopţi la rând. Iar pocnitorile ne-au asurzit din zorii zilei până târziu în noapte.

    Sri Lanka a fost o surpriză plăcută şi a reuşit să ne depăşească aşteptările într-un mod cât se poate de interesant, de la ceaiurile tari la curry-urile aromate, întâlniri ad-hoc cu elefanţii pe şosea şi multe asemenea. Fie că alegeţi să o descoperiţi individual sau la pachet cu exoticul Maldive, aflat la o aruncătură de băţ, ori cu sora mai mare, India, acordaţi-i un binemeritat răgaz pentru a o explora pe îndelete!   

  • Un „AirBNB” pentru maşini: Aurelian Marian a pariat încă din 2019 pe un nou model de business care concurează cu clasicele servicii de închiriere de maşini şi a reuşit să treacă de pandemie cu bine. Unde a ajuns cu businessul acum?

    A pariat încă din 2019 pe un nou model de business care concurează cu clasicele servicii de închiriere de maşini şi a reuşit să treacă cu bine de pandemie. Este vorba de Aurelian Marin, fondator al Perpetoo – un „AirBNB” pentru maşini, aşa cum îi place să îşi descrie businessul. Serviciul este folosit în special de turiştii străini care ajung în România, iar până acum numărul utilizatorilor a depăşit 4.000. Pe platformă sunt listate circa 150 de maşini în prezent, din 12 oraşe mari din România.

     

    Credem cu tărie că pe măsură ce se maturizează piaţa din România, serviciul va fi din ce în ce mai mult solicitat şi cred că va fi un moment zero când practic va exploda. Vrem însă să mergem cu acest serviciu şi într-o primă altă ţară. Ana­lizăm două sau trei pieţe din care să ne hotărâm la una. În momentul de faţă, cred că cea mai interesantă pentru noi ar fi Grecia, datorită turismului foarte dezvoltat de acolo, dar în egală măsură luăm în calcul şi Ungaria, Cehia sau Polonia”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Aurelian Marin, proprietar al agenţiei Paradis de Vis din Constanţa şi fondator al Perpetoo. El a adăugat că cel mai probabil echipa Perpetoo va începe demersurile de extindere în toamnă, planul fiind să lanseze serviciul într-o nouă piaţă înainte de vara anului 2024 pentru a profita de sezonul de vară, în care se fac cele mai multe concedii.

    În prezent, circa 60% din cei care folosesc Perpetoo în România vin din străinătate, acesta fiind practic unul dintre motivele care stau la baza deciziei de extindere în afara ţării, în zone unde turismul este foarte dezvoltat. „În momentul de faţă avem peste 4.000 de utilizatori activi şi printre ei există peste 200 de utilizatori care folosesc în mod frecvent serviciul, frecvent însemnând că au peste 6-7 închirieri de-a lungul unui an. Majoritatea celor care închiriază sunt bărbaţi, iar un procent de puţin peste 60% vin din afara României, majoritatea străini şi în principal din Spania, Germania, Franţa, Belgia. Acest lucru cred că se datorează şi faptului că în toate aceste ţări există un serviciu similar cu Perpetoo”, a precizat Aurelian Marin, punctând de asemenea că în plus există şi categoria de români care sunt în zona diaspora, locuiesc în străinătate şi atunci când se întorc în România apelează la serviciile platformei pentru a-şi închiria o maşină. Pe platforma Perpetoo sunt listate maşini ale persoanelor fizice, acestea putând avea şi 2-3 autovehicule înregistrate. În prezent, pe platformă sunt listate peste 150 de maşini din 12 oraşe din România. „Până la data de 1 martie au fost nouă oraşe, iar începând cu data de 1 martie am mai lansat serviciul în trei oraşe din România. Se pare că oamenii preferă acest contact uman, preferă să închirieze de la un proprietar, cred că pe motive psihologice. În acelaşi timp, preţul este mult mai mic sau considerabil mai mic decât un serviciile clasice de «rent a car»”, a menţionat fondatorul Perpetoo.

    Care sunt avantajele închirierii unei maşini de pe platforma Perpetoo? “Clienţii noştri beneficiază de un serviciu de asigurare pe perioada de închiriere, ceea ce îi pune la adăpost de eventuale probleme, accidente ş.a.m.d. În marea majoritate a cazurilor kilometri sunt nelimitaţi. Până acum experienţele cu proprietarii au fost foarte bune. Practic, noi facem o selecţie a oamenilor, adică ei se înscriu pe platformă, dar noi cumva îi cunoaştem pe cei care au maşinile postate.” Tariful perceput pentru închirierea unei maşini listate pe Perpetoo este stabilit de proprietar, iar modelul de business al start-up-ului se bazează pe aplicarea unui comision tranzacţiei încheiate în cadrul platformei. „Proprietarul stabileşte tariful şi aici cumva este partea bună a platformei, că ei practic sunt într-o concurenţă reală. Cei care au tariful foarte bine calibrat vizavi de maşina pe care o oferă fac şi foarte multe închirieri. Cei care sunt cu un tarif ieşit din piaţă reuşesc mai greu să-şi închirieze maşinile. Sunt într-o concurenţă reală, noi nu avem nicio implicare. Dacă oamenii ne întreabă, noi facem nişte recomandări vizavi de ce se închiriază cel mai bine pe platformă, în funcţie de maşina pe care o au, dar noi ne limităm aici.” Cele mai căutate maşini pe platforma Perpetoo sunt cele de clasă mică, tariful mediu de închiriere fiind de 30 euro pe zi. „Numărul mediu de zile de închiriere este de cinci zile, iar tariful mediu de închiriere este undeva între 28 şi 30 euro, ceea ce ne arată că majoritatea maşinilor care se închiriază se situează între 25 şi 40 euro pe zi. Avem peste 150 de maşini în momentul de faţă postate pe platformă, dar este un proces dinamic, ies maşini şi intră alte maşini noi”, a subliniat Aurelian Marin. El a demarat proiectul Perpetoo la final de 2019, început de 2020, cu puţin timp înainte de declanşarea pandemiei, însă a rezistat pe piaţă datorită modelului de business care nu presupune investiţii în flote proprii de maşini. Practic, investiţia iniţială a constat în dezvoltarea platformei – circa 300.000 euro – la care s-au adăugat şi costuri de aproximativ 150.000 euro pentru partea de marketing, promovare ş.a.m.d.  

    Rubrica „Start-up Pitch”

     

    Răzvan Pistolea, fondator şi CEO al Digital Dryads.

    Ce face? A dezvoltat o platformă ce foloseşte imagini surprinse din satelit pentru a monitoriza pădurile şi pentru a combate defrişările ilegale.

    „Vom viza o investiţie în valoare de 500.000 de euro. Investitorii pot fi şi din România şi din afară, nu contează. Important este să fie aliniaţi cu viziunea noastră şi să fie o investiţie de tip smart, adică nu ne interesează doar banii, ci şi partea de «know-how» şi «mentoring» cu care vine acel investitor, spre exemplu, dacă vorbim de par­tea de monitorizare satelitară pentru partea de securitate, atunci acel investitor să poată veni cu conexiunile la firmele din România sau din afară care să fie interesate de acest tip de software.“

     

    Rubrica „Start-up Update”

     

    1. Aurelian Marin, fondator al Perpetoo – platformă online ce funcţionează ca un “AirBNB” pentru maşini.

    Ce e nou? Start-up-ul local şi-a propus să atace şi pieţele externe începând cu anul viitor, acum serviciul fiind disponibil în 12 oraşe mari din România. În total, pe platforma Perpetoo sunt listate 150 de maşini, iar numărul utilizatorilor depăşeşte 4.000.

    2. Ion Gavrilescu, cofondator şi managing director în cadrul FieldOS – soluţie software ce permite gestionarea activităţilor echipelor care lucrează pe teren.

    Ce e nou? Start-up-ul vrea să ajungă anul acesta la un portofoliu de 50 de clienţi, din care minimum 3-5 clienţi să fie din SUA, în condiţiile în care echipa îşi concentrează acum eforturile pe extinderea în piaţa americană. În prezent, portofoliul FieldOS cuprinde în total 34 de clienţi, printre cei mai mari numărându-se Therme, mallurile AFI şi clădirile de bi­rouri AFI şi Sterling Cruise – firma care deţine franciza Salad Box şi care a adus în România şi lanţul american de restaurante Popeyes.

    „Noi ne-am propus să avem mini­mum un partener anul acesta în SUA. Ideal ar fi doi, trei parteneri, dar minim ar fi să avem unul care să vândă activ şi să avem minimum trei-cinci clienţi. În mo­mentul de faţă descoperim practic piaţa ame­ricană, am fost deja la mai multe eve­nimente dedicate industriei de restau­rante şi ospitalitate şi am avut întâlniri şi cu potenţiali parteneri. Vrem ca piaţa din SUA să ajungă să genereze câteva sute de mii de euro în venituri recurente anuale.“

     

    Rubrica „Start-up Boost”

    Thomas Kolarik – vicepreşedinte pentru operaţiuni şi IT, BCR, Dana Dima – vicepreşedinte pentru retail şi private banking, BCR, şi Ilinka Kajgana, vicepreşedinte pentru managementul riscului, BCR.

    Focus pe piaţa locală de start-up-uri tech pentru grupul austriac Erste, proprietarul BCR – una dintre cele mai mari bănci de pe piaţa locală

    Thomas Kolarik: „Finanţările de tip equity pe care le derulăm astăzi sunt în mare parte de tip seed, dar noi vrem să susţinem start-up-urile şi când ajung în runde mai mari, cum ar fi seria A, seria B. Deci vorbim despre investiţii semnificativ mai mari şi aici Erste, ca grup, ar putea fi o opţiune interesantă”.

    Dana Dima: „Ceea ce este îmbucurător este că piaţa a evoluat foarte mult şi faţă de acum câţiva ani discutăm, ca să spunem aşa, cam de la egal la egal ce înseamnă să fim în start-up în România, în sensul că noi am mers către startup-uri cu knowledge şi cu educaţie foarte mult şi astăzi cumva vedem acest efort reflectat în modul în care start-up-urile încep să se prezinte, în modul în care start-up-urile încep să înţeleagă care este de fapt necesitatea de business”.

    Ilinka Kajgana: „Sunt sigur că am devenit mult mai profesionişti. Cred că întotdeauna am avut o idee clară despre cum dorim să procedăm. Şi sunt multe persoane pasionate în spatele acestui demers, cu mult sprijin din partea băncii şi în diverse domenii. (…) Da, cred că există un progres imens de la început până astăzi şi ar trebui să continuăm în mod profesionist să încurajăm această cultură a inovaţiei şi îmbogăţirii reciproce între startup-uri şi bancă”.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Plaje exotice la Marea Neagră. Patru locuri sălbatice lângă Vama Veche

    Dacă visezi la o vacanţă exotică mai aproape de casă, iată câteva locuri deosebite la Marea Neagră.Acestea se află în apropiere de Vama Veche şi, deşi neamenajate, frumuseţea peisajului şi limpezimea apei te cuceresc pe viaţă.
     

    Bolata – la 57,1 km de Vama Veche Este de fapt un golfulet pitoresc inconjurat de roci inalte, care formeaza in mare pesteri ce merita explorate. Este singura plaja cu nisip din regiunea Kaliakra. Plaja are un dig mic pe care acosteaza zilnic pescarii, dar unde poti ajunge si barcile si iahturile turistilor.

    Durankulak – la 11 km de Vama Veche Foarte aproape de granita, in Bulgaria, se intinde o plaja lunga de aproape 10 alti kilometri. Frumusetea locului este completata de nisipul amestecat cu scoici, cochilii de rapane, alge marine aruncate de mare. Langa plaja se afla lacul cu acelasi nume. Este unul din cele mai importante si bine conservate eco-sisteme din Bulgaria.

    Tyulenovo – la 39 km de Vama Veche Se afla intr-un sat izolat, cu mai putin de 50 de locuitori. Tarmul este plin de stanci, lipseste nisipiul, insa apa are culoarea smaraldului. Este locul perfect pentru cliff jumping. Ca sa ajungi aici, trece granita la Vama Veche si indrepta-te spre Shabla. De acolo, urmeaza directia Kavarna.

    Russalka – la 50 de km de Vama Veche Statiunea Ruslaka este situata intr-o padure pitoreasca de stejar din rezervatia naturala “Tauk liman” (“Golful pasarilor”) si 90 km in Nord-Estul orasului Varna. In apropiere nemijlocita a statiunii „Rusalka – Elit” se afla celebrele rezervatii naturale si istorice “Ialata” si “Cap Caliacra” – cu specii vegetale rare, o multime de reprezentanti ai lumii pasarilor si multe monumente arheologice cu vechime de mii de ani.

  • Unul dintre liderii din industria turismului din România vorbeşte despre cea mai bună perioadă în care îţi poţi lua o vacanţă. Când îţi poţi lua bilete de avion cu mai puţin de 30 de euro?

    Pentru Daniel Truică, CEO şi fondator al platformei Vola.ro, s-ar zice că orice oraş al lumii este mai accesibil decât pentru majoritatea călătoriloR români. Totuşi, străbate în continuare cu plăcere străzile Bucureştiului, pe care îl consideră şi cel mai apropiat de parcursul său profesional din punctul de vedere al evoluţiei. Cum a fost însă perioada recentă pentru Vola.ro şi care sunt cele mai noi trenduri observate de el în industria turismului?

     

    2022 a fost cu siguranţă cel mai bun an din istoria noastră de 15 ani şi cred că suntem bine poziţionaţi să creştem şi în 2023. Estimăm că o să creştem cifra de afaceri cu aproximativ 20% faţă de 2022, iar pe partea de profit cred că o să creştem cu 500% faţă de 2019, ultimul an înainte de pandemie”, descrie Daniel Truică, CEO şi fondator al platformei pentru călătorii Vola.ro, felul în care a evoluat businessul pe care îl reprezintă în ultimii ani. Platforma se adresează mai ales românilor care călătoresc frecvent, fie în interes de muncă, fie pentru vacanţă, însă, de-a lungul anilor, şi-a tot extins audienţa.

    „Cred că principalul motiv pentru care românii aleg Vola.ro este siguranţa pe care le-o oferim atunci când vine vorba de călătorie, încrederea pe care am reuşit să o câştigăm în piaţă. Platforma reuneşte oferte de zbor la tarife accesibile, instrumente care îi ajută să găsească rapid cele mai bune preţuri, cazări, opţiuni de transfer, plus servicii de asigurare a călătoriei lor, ceea ce înseamnă că, în cazul în care zborul lor este amânat/anulat sau dacă ei trebuie să amâne deplasarea, echipa Vola.ro le oferă asistenţă în funcţie de nevoile lor. În acest fel, nu există riscul să piardă banii sau să nu ajungă la destinaţie.” În acelaşi timp, în jur de 40% dintre rezervările efectuate pe platforma lor sunt zboruri combinate, care, potrivit lui Truică, fie nu pot fi găsite pe alte platforme, fie ar fi greu de cumpărat pe bucăţi direct de la companiile aeriene. 

    2022 a fost un an foarte bun pentru  afacerea pe care el o dezvoltă din 2007, evoluţie argumentată de executiv prin cifre: comparativ cu anul 2021, au reuşit să îşi dubleze afacerile, să crească numărul numărul tranzacţiilor intermediate la 73 de milioane de euro (faţă de 40 de milioane de euro, cât au avut în 2021). În 2021, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, Vola.ro a ajuns la o cifră de afaceri netă de aproximativ 31,3 milioane de lei. Au dezvoltat, de asemenea, şi servicii noi (Vola Flex şi Vola Trip Protect), ambele menite, potrivit lui Truică, să le ofere clienţilor lor mai multă siguranţă pentru călătoriile lor, certitudinea că au soluţii (fie continuarea călătoriei cu alte companii aeriene, fie returnarea rapidă a banilor), indiferent de situaţiile neprevăzute care le afectează deplasarea. Iar legat de felul în care neprevăzutul, respectiv pandemia şi izbucnirea războiului din Ucraina au influenţat businessul, executivul este de părere că cele mai importante sunt lecţiile cu care au rămas după acestea: „Am învăţat să reacţionăm rapid pentru a ne ajuta clienţii afectaţi de zborurile anulate, să dezvoltăm servicii noi, să punem la punct într-un timp record o strategie diferită, dar şi să ne direcţionăm resursele pentru a ajuta acolo unde putem”. Contextul inflaţionist actual nu a ocolit industria turismului, iar preţurile biletelor de avion au crescut cu aproximativ 25-30% faţă de anii pandemiei, unităţile de cazare înregistrează şi ele o creştere a tarifelor, astfel că bugetul mediu pentru un city-break în Europa, de 3-4 zile, poate ajunge la 300-400 de euro acum. Pentru vacanţele mai lungi, bugetul porneşte de la 700-800 de euro, în funcţie de destinaţie: „Din fericire, această majorare a tarifelor nu a diminuat entuziasmul românilor pentru călătorii, care vor acum să exploreze tot mai mult, mai ales după anii pandemiei, marcaţi de numeroase restricţii”.

     

    5 întrebări pentru Daniel Truică, CEO şi fondator al Vola.ro

    1. Cum influenţează contextul inflaţionist preţul călătoriilor şi care sunt „trendurile” modelate de acesta – aleg clienţii să facă şi compromisuri când vine vorba de călătorii?

    Creşterea preţurilor se resimte şi la noi, dar partea bună este că ştim să ne adaptăm în funcţie de orice situaţie. Un trend pe care l-am observat recent este cel al zborurilor combinate, care oferă preţuri mai mici, ore de decolare mai bune pentru călători, dar şi escale de scurtă durată. Conform datelor Vola.ro, anul trecut, aproximativ 40% dintre itinerarele rezervate prin platformă au fost formate din zboruri cu două sau mai multe companii aeriene diferite. Unele drumuri durează mai mult. Într-adevăr, putem spune că e un compromis aici, dar avantajul este că poţi ajunge astfel în destinaţii către care nu există zbor direct, profitând, în acelaşi timp, de preţuri mai mici. În plus, am creat o hartă nouă a zborurilor pentru a vedea mai uşor cum se ajunge în destinaţiile respective. Unele combinaţii de zboruri sunt rezultatul algoritmului nostru propriu şi nu se regăsesc pe alte site-uri. De asemenea, clienţii aleg să facă adesea compromisuri în ceea ce priveşte bagajul, mai ales dacă e vorba de o călătorie scurtă. Recomandarea noastră e să zboare fără bagaj de cală, dacă le e confortabil acest lucru, pentru a economisi mai mult. Dacă, totuşi, aleg să zboare cu bagaj de cală, sfatul nostru e să îl adauge odată cu rezervarea zborului, deoarece, de regulă, bagajele se scumpesc cu 20-30% chiar de a doua zi.

     

    2. Care este cea mai bună perioadă pentru achiziţia de călătorii pe platforma Vola.ro?

    Aş spune că ianuarie, luna în care derulăm an de an campania Ieftinuarie, care oferă cele mai mici preţuri din an la biletele de avion. Anul acesta, cele mai accesibile destinaţii de Ieftinuarie au fost Veneţia, Milano şi Roma (zboruri de la 26 de euro), Bruxelles (zboruri de la 28 de euro), Dortmund (zboruri de la 29 de euro), Londra (zboruri de la 35 de euro). E perioada în care mulţi români îşi rezervă zboruri pe tot anul, profitând de preţurile mici, mai ales că acum există mai multă predictibilitate şi certitudine în privinţa zborurilor, în contextul în care companiile aeriene nu se mai confruntă cu lipsa de personal şi anulările/întârzierile de anul trecut. Dar nu ne limităm numai la luna ianuarie, încercăm să punem în evidenţă promoţiile companiilor aeriene, să le aducem valoare adăugată, să ne coordonăm cu partenerii noştri din aviaţie pentru a lansa oferte noi pentru diferite destinaţii în funcţie de sărbători, de sezon, de calendarul evenimentelor internaţionale.

    3. Există teorii în presa internaţională conform cărora milenialii care trec prin „criza vârstei mijlocii” alocă o bună parte din timp călătoriilor şi dedică o mare parte a bugetului lor în această direcţie – se vede asta şi în rândul milenialilor români?

    Cu siguranţă şi milenialii români acordă o bună parte din timp şi buget călătoriilor, dar nu ştiu dacă este vorba neapărat despre o criză, cât de o deschidere mai mare către acest gen de experienţă. O experienţă care le poate aduce numeroase satisfacţii, dacă stăm să ne gândim la faptul că îmbină relaxarea, cunoaşterea unor culturi şi obiceiuri noi, distracţia, printre multe altele. În plus, în prezent, călătoriile au devenit mult mai accesibile decât în anii trecuţi, avem mai multe variante de zbor pentru diferite destinaţii, avem mai multe tipuri de cazări disponibile pentru toate buzunarele, avem tot acest mediu online şi toate aceste instrumente digitale care ne ajută să organizăm o călătorie într-un mod foarte simplu. Prin urmare, aş zice că nu e un comportament al milenialilor, ci o deschidere pe care o oferă lumea pentru orice generaţie. Toate generaţiile vor să călătorească mai mult, dar, spre deosebire de alte generaţii, milenialii au avut din start şansa de a trăi într-o lume în care e ieftin şi sigur să facă acest lucru. 

     

    4. Care sunt destinaţiile tale preferate şi de ce?

    Destinaţiile mele preferate sunt cele din Italia, unde găsesc ceva nou şi surprinzător la fiecare nouă vizită. Este ţara în care revin mereu cu plăcere şi pe care încă o mai explorez, locul unde frumuseţea naturii, ospitalitatea oamenilor şi experienţele deosebite sunt la orice pas. Mai nou, visez şi la o călătorie în Japonia, de preferat în sezonul de snowboarding, la care aş adăuga şi vizite în câteva oraşe din această ţară pentru noi experienţe culturale.

     

    5. O destinaţie pe care o poţi asemăna cu parcursul tău profesional (şi de ce)?

    Parcursul meu profesional a fost strâns legat de un oraş care îmi este foarte drag, Bucureştiul. Bucureştiul este un oraş care te cucereşte de-a lungul timpului, nu imediat.  Deşi este oraşul meu adoptiv, am locuit în el mai mult decât în oricare alt oraş, aşa că acum îl consider acasă. Îi descopăr mereu părţi interesante şi ies cu plăcere în oraş să-l bat la pas sau cu bicicleta şi să-l văd cum se schimbă. A evoluat foarte mult din 2002, când m-am mutat definitiv în Bucureşti. Uneori, am fost frustrat de ritmul schimbării şi mi-am dorit ca totul să se întâmple mai repede, însă per total, privind în urmă, evoluţia în bine este incontestabilă, iar eu sunt încrezător în viitorul lui, dovadă şi faptul că încă locuiesc aici. Exact aşa a fost şi parcursul meu profesional. În fiecare business în care am fost implicat am găsit plăcerea de a-l construi, de a lucra cu echipe motivate. Au fost momente de frustrare, uneori de criză, însă acum mă uit în spate la 20 de ani de antreprenoriat şi sunt mândru de oamenii pe care i-am avut alături şi de ce am construit împreună. Iar la viitor mă uit cu încredere şi optimism.  

  • Cu trenul prin Riviera Franceză

    În urmă cu un an, mă urcam îmăpreună cu o prietnă în avion pentru a petrece patru zile pe vestita Coastă de Azur, una dintre cele mai populare, dar şi scumpe zone ale Franţei. Şi, cu toate că cele mai Cunoscute staţiuni din sudul ţării sunt Nisa, Cannes şi Saint-Tropez, abia micile orăşele, mai puţin cunoscute, pe care le-am descoperit în puţinul timp petrecut acolo m-au făcut să mă îndrăgostesc cu adevărat de această regiune.

    Am aterizat într-o seară de joi pe micul aeroport al Nisei, după un scurt zbor, pentru care plătisem, la acea vreme, doar 35 de euro/persoană.

    După două luni de iarnă mohorâtă eram avidă de soare şi de explorat străzi, catedrale, pieţe, magazine şi natură. Soarele s-a încăpăţânat însă în mare parte a timpului să îşi facă apariţia, însă la toate celelalte capitole n-am fost câtuşi de puţin dezamăgită.

    De la aeroportul din Nisa se ajunge foarte uşor în centrul oraşului, cu tramvaiul L2, costul biletului, pe care l-am cumpărat direct dintr-o aplicaţie de transport locală redenumită între timp Lignes d’Azur, fiind de doar 1,5 euro. Deşi iniţial am vrut să rezervăm un mic apartament pe Promenade des Anglais, faptul că ne făcusem un itinerar destul de aglomerat, pentru care depindeam de tren, ne-a determinat să ne reorientăm spre un hotel amplasat aproape de gară, mai ales că plănuiam să plecăm dis de dimineaţă la drum.

    Prima seară ne-am petrecut-o căutând o masă liberă în furnicarul de terase presărate pe străzile din centru. A doua zi, trezite la 8:00, în ciuda ploii mărunte şi a norilor vineţii am decis să ne respectăm planul. Preţul biletului de tren pentru întreaga zi a fost cât se poate de convenabil, căci pentru doar 10 euro am avut posibilitatea de a face trei opriri de-a lungul traseului.

    <5 km2, sufrafaţa orăşelului Villfranche-sur-Mer. 15 euro costă accesul în Vila Ephrussi de Rothschild

    Start la maratonul excursiilor

    Am poposit întâi în pitorescul Villfranche-sur-Mer, unde, entuziasmate de câteva raze timide care reuşiseră să străbată până la noi, ne-am aşezat chiar pe malul Mediteranei pentru a savura un al doilea mic dejun, pe îndelete: crêpes, cappuccino şi un fresh îmbietor de portocale. Cu o suprafaţă de nici 5 kilometri pătraţi, Villfranche-sur-Mer este poate cel mai colorat orăşel din sudul Franţei, încântându-şi vizitatorii cu o explozie de culoare, nuanţele calde de roz, portocaliu şi galben intens contrastând puternic cu obloanele verzi şi albastre şi copertinele dungate, atât de caracteristice regiunii, creând acel aer estival pe care turiştii îl caută cu jind când ajung prin aceste locuri. Zgribulite, am reuşit în cele din urmă să intrăm şi noi în această atmosferă de vacanţă, căci era greu să îi rezişti.

    Am explorat apoi, pentru încă o oră, străduţele înguste şi întortocheate, încântându-ne privirile cu mici suvenirurile artizanale expuse în ferestrele buticurilor care abia începeau să îşi ridice obloanele când noi deja ne pregăteam să plecăm spre următoarea destinaţie.

    Am mai fi vrut să rămânem, mai ales că la mică distanţă se afla unul dintre cele mai vizitate obiective ale regiunii: Saint-Jean-Cap-Ferrat, o localitate situată într-o peninsulă cunoscută pentru vilele şi resorturile luxoase, dintre care poate cea mai faimoasă este Vila Ephrussi de Rothschild. Construită pentru baroneasa Béatrice de Rothschild, membră a celebrei familii de bancheri, aceasta poate fi vizitată contra unei taxe de acces de 15 euro. Lipsa timpului ne-a împins însă din nou spre gară.

    ~ 5 euro, tariful de acces la Jardin exotique d’Èze

    Pe urmele lui Nietzsche

    Următoarea staţie în care am coborât a fost cea din Èze. Drumul din gară până în oraş nu fost însă deloc uşor, şi asta pentru că micul orăşel medieval e situat la peste 400 de metri altitudine, iar noi am vrut să îl străbatem pe jos, urmând abrupta Potecă a lui Nietzsche, numită astfel deoarece cunoscutul filosof obişnuia să îşi petreacă aici vacanţele.

    Deşi paltoanele ne atârnau greu pe umeri iar tălpile se ridicau din ce în ce mai obosite de jos, pe măsură ce urcam panorama superbă care se năştea la picioarele noastre, devenind pas cu pas tot mai amplă, mai bogată, ne-a recompensat efortul pe deplin. Se spune chiar că, în zilele senine, poţi zări în depărtare insula Corsica.

    Spre deosebire de comunele colorate de la poalele lui, medievalul Èze, în care găseşti şi rămăşiţele unui castel, era acoperit de piatră cenuşie, de parcă îmbătrânise şi devenise, de-a lungul secolelor, sur, bătut de ploi şi vânturi.

    Străzile pavate, ca un labirint, ascundeau fel de fel de surprize, de la magazine artizanale la galerii de artă, însă din păcate multe erau încă închise în lipsa turiştilor, ceea ce ne-a oferit totuşi plăcerea de a-l explora fără grabă.

    Highlightul vizitei noastre, pentru care am plătit doar câţiva euro, a fost însă Jardin exotique d’Èze, o superbă grădină botanică cocoţată pe stâncă, în care am găsit o colecţie impresionantă de cactuşi şi alte suculente, specii aduse de prin diferite colţuri ale lumii. Printre ele se iveau, graţioase, Zeiţele Pământului – siluete feminine sculptate cu migală de Jean-Philippe Richard, care, pentru a-şi desăvârşi munca, a adăugat în dreptul fiecăreia un scurt poem.

    Din timp în timp găseam câte un loc de popas, unde te puteai opri pentru a contempla peisajele dramatice din vale, care l-au inspirat şi pe filosoful mai înainte amintit să scrie celebra operă „Aşa grăit-a Zarathustra”.

    În cetate există şi un hotel de lux, Chateau Èze, amenajat în fostul castel, iar în afara zidurilor se află o fabrică de săpun şi o alta de parfumuri.

    La plecare am luat autobuzul şi, ajunse din nou în gară, am plecat spre Monaco.

    10 euro, costul biletului de acces la Palatul Princiar din Monaco, cu ghid audio inclus. 1929 este anul în care a fost organizată pentru prima dată cursa de Formula 1 la Monaco

    Spectatori sau părtaşi la lux

    Monaco ne-a întâmpinat ploios şi mohorât, ceea ce nu ne-a împiedicat să dăm însă o raită prin micul oraş-stat vecin cu Franţa. Prima oprire am făcut-o la celebrul cazino din Monte-Carlo, unde se rulează, anual, zeci de milioane de euro, dar doar de străini, şi asta pentru că monegascii nu au voie să parieze „la ei acasă”, ca urmare a unei reguli stabilite în urmă cu peste două secole de prinţesa Caroline, regent de facto al ţării.

    Bolizii parcaţi în faţă îţi luau ochii, fie că erai pasionat sau nu de lumea automobilelor, dar nici clădirea-monument, proiectată în stil Beaux-Arts chiar de celebrul arhitect francez Charles Garnier, şi care adăposteşte nu doar cazinoul, ci şi Opéra de Monte-Carlo şi biroul Les Ballets de Monte-Carlo, nu se lăsa mai prejos, atrăgând deopotrivă turiştii şi obiectivele camerelor foto ca un magnet, sub privirea vigilentă a agenţilor de securitate. Dacă vrei să-ţi încerci norocul la „păcănelele” istorice, intrarea în atrium e gratuită, dar pentru a putea vizita restul sălilor, fie pentru poze, fie pentru a juca la ruletă, trebuie să plăteşti o taxă de acces de 17 euro.

    Lângă cazino stau înşirate câteva terase cu preţuri piperate, dar pline ochi. Un alt reper al locului e grădina din faţă, o oază verde, amenajată cu gust.

    La vreo 20 de minute de mers pe jos sau la câteva staţii de autobuz distanţă se află Palatul Princiar, pe care, din păcate, nu l-am mai putut explora, deoarece în luna martie era încă închis. Cu o istorie de peste nouă secole, reşedinţa regală în care a trăit inclusiv celebra actriţă Grace Kelly, după căsătoria cu prinţul Rainier III, îşi aşteaptă vizitatorii între aprilie şi jumătatea lunii octombrie, iar costul biletului este de 10 euro, cu ghid audio inclus.

    Dacă în miez de vară sau în timpul celebrului Grand Prix oraşul e ticsit de lume şi asurzit de vuietul maşinilor de curse, în timpul vizitei noastre, fiind abia martie, străzile încă erau pustii, străbătute în grabă de câte-un bancher elegant, cu pantofi comozi şi servietă.

    1946 este anul în care a fost organizată prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes

    Hollywoodul Europei

    Fiind în zonă, nu puteam să nu vizităm şi celebrul Cannes, renumit pe întregul mapamond în special pentru Festivalul Internaţional de Film, organizat aici încă din 1946. Aşa că a doua zi am luat trenul în direcţia opusă şi, după o scurtă călătorie, am ajuns. Nu am zăbovit însă prea mult. După o scurtă plimbare pe Promenade de la Croisette, câteva poze pe covorul roşu, tocit de numeroasele defilări, şi un mic ocol până la Notre-Dame d’Espérance, unde, din spatele literelor ce alcătuiesc numele oraşului, imitând celebrul logo de la Hollywood, poţi admira portul, ne-am întors la Nisa.

     

    VILLE DU CITRON

    Cu o zi înaintea plecării ne-am îndreptat din nou spre gară pentru o ultimă excursie, mergând de această dată până aproape de graniţa cu Italia. La Menton.

    Poreclit Ville du Citron (Oraşul Lămâilor), încă de la primii paşi te va uimi cu puzderia de culori ce mânjesc zidurile vii ale caselor construite abrupt, pe stâncă. O plajă cu nisip de culoarea aurului înnegrit de vreme îmbrăţişează cu valuri spumoase promenada, îmbiindu-te să te aşezi pe mal şi să contempli în linişte panorama.

    Influenţele italiene începeau să-şi spună cuvântul, căci din loc în loc mai găseai câte un vendor stradal, care te invita gălăgios să cumperi arancini (bile de orez prăjit, cu diferite umpluturi), pe care i-am încercat, însă nu s-au ridicat la nivelul celor testaţi pe străzile Siciliei.

    Ne-am rătăcit până spre seară pe străduţe, ascunzându-ne de ploaie sub tarabele ticsite de citrice apetisante, prin patiseriile cu geamuri aburinde şi miros îmbietor, în care am mâncat cele mai bune mese, ori prin magazinele de suveniruri şi mici ateliere de artă. Într-unul am fost chiar invitate de un tânăr cu şorţul plin de vopsea să explorăm pe îndelete şevaletele încărcate de culoare, pensulele ciufulite şi bucăţile ciobite de grafit, îngrămădite într-un haos ordonat în tot spaţiul disponibil, în timp ce el ne povestea entuziasmat cum s-a mutat în Franţa cu visul de a-şi deschide o galerie. 

    6-7 euro este preţul unui bilet de tren pe ruta Nisa-Menton

    Moştenire românească

    Duminica ne-am petrecut-o în Nisa, cu o primă vizită la muzeul Marc Chagall, pentru a descoperi viziunea artistului asupra diferitelor teme biblice. Intrarea costă 5 euro, iar persoanele de sub 26 de ani beneficiază de acces gratuit. Ne-am oprit apoi la Église Saint-Nicolas et Sainte-Alexandra de Nice, o superbă catedrală ortodoxă, ornată cu turle colorate, ca o căsuţă de turtă dulce. Un „must” al Nisei e hotelul Negresco, fondat de Henri Alexandre Negresco, un hotelier de origine română, în 1913. Proiectat în stil neoclasic, cu influenţe baroce, e unul dintre cele mai emblematice hoteluri istorice ale Europei, dat fiind că s-a numărat printre primele astfel de edificii de lux de pe continent construite de o persoană din afara clasei nobiliare. Oricât ar părea de surprinzător, furate de peisaj, nu am apucat să îl vizităm, însă e un bun motiv să revenim pe Coasta de Azur.  

    1913 este anul în care a fost construit hotelul Negresco

  • Un nou tip de turism prinde tot mai mult contur.Tot mai multe companii oferă această variantă clienţilor foarte bogaţi şi actorilor celebri

    Gândit pentru cei care căutau o alternativă la hoteluri în călătoriile lor şi care astfel puteau închiria case sau apartamente pentru cazare la destinaţia dorită, sistemul de tip Airbnb s-a extins cu variante pentru cei foarte bogaţi, scrie The Telegraph. Pe lângă platforma Airbnb, care şi-a adăugat secţiunea de „Luxe”, au apărut altele care vor să intermedieze cazarea superbogaţilor în proprietăţi închiriate pe termen scurt pentru vacanţe.

    Printre primele astfel de platforme este One Fine Stay, pe care se pot găsi case din Italia până în Thailanda şi chiar şi insula Necker deţinută de Sir Richard Branson, care se poate închiria pentru peste 100.000 de euro pe noapte. Printre clienţi se numără nu numai persoane care pleacă în vacanţă, ci şi actori care au nevoie de locuinţă de lux pe durata filmărilor, conform companiei.

    O altă platformă este AMA Selections, pe care sunt disponibile proprietăţi în Europa, de pe Coasta Amalfi sau de la St. Tropez, dar nu numai, care costă în general de la câteva zeci de mii de euro la peste 100.000 de euro pe săptămână. Spre deosebire de platformele pentru publicul larg, în cazul celor care intermediază închirierea de case de lux pentru vacanţe, sunt disponibile şi opţiuni pentru diverse activităţi, nu doar eventuale recomandări de la proprietari pentru ce se poate face şi unde se poate mânca în zonă.

    Există chiar şi o soluţii de schimb de case de lux, cum ar fi ThirdHome, ai cărei utilizatori trebuie să aibă cel puţin încă o proprietate pe lângă locuinţa principală ca să se poată înscrie în platformă, iar valoarea minimă trebuie să fie de un milion de dolari. Printre disponibilităţi se numără refugii insulare în Filipine sau proprietăţi într-una din regiunile viticole ale Californiei ori superiahturi.

     

  • Gândit pentru cei care căutau o alternativă la hoteluri în călătoriile lor şi care astfel puteau închiria case sau apartamente pentru cazare la destinaţia dorită, sistemul de tip Airbnb s-a extins cu variante pentru cei foarte bogaţi

    Gândit pentru cei care căutau o alternativă la hoteluri în călătoriile lor şi care astfel puteau închiria case sau apartamente pentru cazare la destinaţia dorită, sistemul de tip Airbnb s-a extins cu variante pentru cei foarte bogaţi, scrie The Telegraph. Pe lângă platforma Airbnb, care şi-a adăugat secţiunea de „Luxe”, au apărut altele care vor să intermedieze cazarea superbogaţilor în proprietăţi închiriate pe termen scurt pentru vacanţe. Printre primele astfel de platforme este One Fine Stay, pe care se pot găsi case din Italia până în Thailanda şi chiar şi insula Necker deţinută de Sir Richard Branson, care se poate închiria pentru peste 100.000 de euro pe noapte. Printre clienţi se numără nu numai persoane care pleacă în vacanţă, ci şi actori care au nevoie de locuinţă de lux pe durata filmărilor, conform companiei. O altă platformă este AMA Selections, pe care sunt disponibile proprietăţi în Europa, de pe Coasta Amalfi sau de la St. Tropez, dar nu numai, care costă în general de la câteva zeci de mii de euro la peste 100.000 de euro pe săptămână. Spre deosebire de platformele pentru publicul larg, în cazul celor care intermediază închirierea de case de lux pentru vacanţe, sunt disponibile şi opţiuni pentru diverse activităţi, nu doar eventuale recomandări de la proprietari pentru ce se poate face şi unde se poate mânca în zonă.

    Există chiar şi o soluţii de schimb de case de lux, cum ar fi ThirdHome, ai cărei utilizatori trebuie să aibă cel puţin încă o proprietate pe lângă locuinţa principală ca să se poată înscrie în platformă, iar valoarea minimă trebuie să fie de un milion de dolari. Printre disponibilităţi se numără refugii insulare în Filipine sau proprietăţi într-una din regiunile viticole ale Californiei ori superiahturi.