BusinessMagazin

Category: Turism

Analize detaliate din domeniul turismului – destinații de vacanță inedite, idei pentru călătorii și multe altele pentru cei pasionați de turism

  • Când Netflix îţi planifică vacanţa

    Fie că sunteţi fani sau nu, seria Emily în Paris şi-a pus amprenta asupra modului în care o nouă generaţie de telespectatori ai Netflix percep Parisul – iar acum gigantul de streaming şi-a dat acordul folosirii brandului seriei pentru organizarea de scurte vacanţe în Paris care oferă experienţe personalizate aşa cum sunt văzute în show.

    Potrivit presei internaţionale, ideea de „setjetting” s-a impus în timpul restricţiilor de Covid – când telespectatorii a trebuit să se imagineze în locaţiile elegante pe care le priveau pe ecran, deoarece nu le era permis să iasă din casă. Emily in Paris, de exemplu, a fost difuzat în 58 de milioane de gospodării în 2020, creând o piaţă pentru călătoriile pariziene – iar setjettingul a devenit ulterior o direcţie de călătorie, deoarece oamenii pot acum să călătorească în străinătate pentru a vizita locul în care s-au desfăşurat scenele lor favorite de film.

    În cazul lui Emily Cooper, tânăra americană care vine din Chicago pentru a lucra într-o agenţie de marketing fictivă, fanii pot acum să se adune în piesele de decor din Paris, cum ar fi Place de l’Estrapade din arondismentul 5, unde Emily găseşte un apartament. Piaţa drăguţă are toate caracteristicile unui decor parizian – arhitectură semeaţă, fântâni arteziene, copaci înfrunziţi şi un bistro tradiţional francez, deşi de fapt, în trecut acesta era un loc destinat torturii. Un start-up de călătorii, Dharma, a primit aprobarea organizării acestor vacanţe de la Paramount Global, părintele producătorului show-ului, MTV Entertainment Studios; iar Netflix le permite de asemenea utilizarea conţinutului şi brandului serialului. Dharma va organiza tururi de câteva zile numite Parisul cu Emily, în care gazdele numite „Emileaders” vor ghida grupuri de 8-16 participanţi în jurul locaţiilor bine-cunoscute din serial şi prin experienţe captivante axate pe lifestyle, modă şi romantism. Turiştii pot avea parte de experienţe precum consumarea unor cocktailuri Lillet-Spritz, participarea la un curs de seducţie sau la cursuri de pregătire franceză şi de patiserie.

     

  • Care este cel mai nou tip de turism mondial, pe care foarte puţini oameni de pe pământ au curajul să îl practice şi şi-l permit

    Ilida Alvarez visează de când era mică să călătorească în spaţiu. Dar dânsei, proprietara unei firme de mediere juridică, îi este frică să zboare şi nu este miliardară – două lucruri despre care până nu de mult era sigură că îi vor face fantezia la fel de inaccesibilă ca stelele. Dar a greşit, scrie The New York Times.

    Ilida, în vârstă de 46 de ani, şi soţul ei, Rafael Landestoy, au rezervat anul trecut un zbor cu o capsulă presurizată de 10 persoane care, ataşată la un balon umplut cu heliu, va pluti uşor până la altitudinea de 30 de kilometri, în timp ce pasagerii gustă şampanie şi se relaxează pe scaune ergonomice. Rezervarea a necesitat un avans de 500 dolari; zborul în sine va costa 50.000 dolari şi va dura 6 până la 12 ore.

    „Simt că a fost făcut la măsură pentru laşi ca mine, care nu vor să urce la bordul unei rachete”, a spus Alvarez, al cărei zbor, organizat de o companie numită World View, este programat să plece din Marele Canion în 2024. La mai puţin de un an după ce Jeff Bezos şi Richard Branson au demarat o cursă spaţială comercială, propulsându-se vara trecută fiecare cu nava lui în atmosfera superioară la câteva săptămâni unul de celălalt, piaţa globală a turismului spaţial creşte vertiginous. Există zeci de companii care oferă acum rezervări pentru orice, de la excursii cu baloane cu presiune zero la tabere de pregătire pentru astronauţi şi simulare de zboruri cu gravitaţie zero.

    Dar deocamdată să nu va puneţi costumul spaţial pe voi. În timp ce banca elveţiană UBS estimează că piaţa călătoriilor spaţiale va ajunge la o valoare de 3 miliarde de dolari până în 2030, Administraţia Federală a Aviaţiei încă nu a aprobat majoritatea călătoriilor în afara acestei lumi, iar construcţia primului hotel spaţial nu a început. Şi în timp ce accesul şi opţiunile – ca să nu mai vorbim de platformele de lansare – sunt în plină dezvoltare, turismul spaţial rămâne astronomic de scump pentru majoritatea oamenilor. În primul rând, prin ce se defineşte o călătorie în spaţiu?

    La aproximativ 100 de kilometri (60 de mile) deasupra capetelor noastre se află linia Kármán, limita aeronautică larg acceptată a atmosferei Pământului. Este limita folosită de Féderátion Aéronautique Internationale, care certifică şi controlează înregistrările astronautice globale. Însă multe organizaţii din Statele Unite, inclusiv FAA şi NASA, definesc tot ceea ce depăşeşte 50 de mile ca fiind spaţiu. O mare parte din atenţie a fost concentrată asupra unui trio de companii care produc rachete, toate conduse de miliardari: Blue Origin a lui Bezos, printre ai cărei pasageri a figurat William Shatner, un star din „Star Trek”; Virgin Galactic a lui Branson, unde biletele pentru un zbor spaţial suborbital încep de la 450.000 dolari; şi SpaceX a lui Elon Musk, care în septembrie 2021 a făcut istorie lansând un zbor spaţial integral civil, fără oameni cu pregătire de astronauţi la bord. Zborul inaugural al Virgin Galactic din 2021 a atins altitudinea de 53 de mile, în timp ce Blue Origin zboară peste pragul de 62 de mile. Ambele sunt eclipsate de SpaceX, ale cărei rachete au ca destinaţie cosmosul, ajungând la peste 120 de mile deasupra Pământului.

    În timp ce banca elveţiană UBS estimează că piaţa călătoriilor spaţiale va ajunge la o valoare de 3 miliarde de dolari până în 2030, Administraţia Federală a Aviaţiei încă nu a aprobat majoritatea călătoriilor în afara acestei lumi, iar construcţia primului hotel spaţial nu a început.

    Baloanele, precum cele operate de World View, nu pot pluti la fel de sus. Dar chiar şi la altitudinea lor maximă de 18 sau 19 mile, operatorii spun că ajung suficient de sus pentru a le permite călătorilor să admire curbura planetei şi pentru a le oferi şansa de a experimenta ceva ce puţini dintre noi pot, efectul de vedere de ansamblu – o schimbare intensă de perspectivă (în gândire şi înţelegere) despre care mulţi astronauţi spun că o simt atunci când văd Pământul de sus.

    Blue Origin şi Virgin Galactic, ambele licenţiate pentru călătorii cu pasageri în spaţiu de către FAA, vând deja bilete. Ambele companii au sute sau chiar mii de pământeni pe listele lor de aşteptare pentru un zbor scurt până la marginea spaţiului. SpaceX cere zeci de milioane de dolari pentru zborurile sale la altitudini mai mari şi construieşte un nou centru de zboruri spaţiale în Texas.

    Craig Curran este un mare entuziast al spaţiului – ocupă un loc rezervat la un zbor Virgin Galactic din 2011 – şi proprietarul Deprez Travel din Rochester, New York. Agenţia de turism are o divizie specială pentru călătorii în spaţiu, Galactic Experiences by Deprez, prin care Curran se ocupă de totul, de la vânzaea de bilete pentru urmărirea lansării rachetelor până la antrenamentul astronauţilor.

    Vânzările în spaţiul turismului spaţial, recunoaşte Curran, „sunt destul de dificil de realizat” şi vin în mare parte prin legături peer-to-peer. „Îţi poţi imagina că oamenii care cheltuiesc 450.000 de dolari pentru a merge în spaţiu probabil că se învârt în cercuri care nu sunt aceleaşi cu ale tale şi ale mele”, a spus el.

    Unele dintre cele mai populare oferte ale lui Curran includ zboruri cu aeronave  Boeing 727 speciale în care poate fi experimentată aceeaşi senzaţie uluitoare de gravitaţie zero pe care o simt astronauţii în spaţiu. Avioanele sunt închiriate şi zboară în arcuri parabolice pentru a imita imponderabilitatea. Operatorii, printre care Zero G, oferă, de asemenea, acest serviciu; costul este de aproximativ 8.200 dolari.

    Lansările spaţiale cu turişti finalizate pot fi numărate pe degetele de la o mână. Blue Origin şi SpaceX se bat pentru poziţia de lider. Între timp, Virgin Galactic a făcut anul acesta primii ei paşi în spaţiu cu lansarea serviciului comercial de pasageri, programată iniţial pentru sfârşitul anului trecut. Mulţi dintre cei aflaţi pe listele de aşteptare îşi ocupă timpul de dinainte de decolare înscriindu-se la antrenamente. Axiom Space, care are un contract cu SpaceX, oferă formare în parteneriat cu NASA la Johnson Space Center din Houston. Virgin Galactic, care oferă deja un „program personalizat de pregătire pentru viitorul astronaut” la divizia sa Spaceport America din New Mexico, colaborează şi cu NASA pentru a construi un program de antrenament pentru astronauţi privaţi.

    În viitor, insistă pasionaţii de spaţiu, turiştii nu vor călători în spaţiu doar pentru un zbor. Vor dori să stea puţin mai mult acolo. Orbital Assembly, o companie industrială al cărei scop este colonizarea spaţiului, construieşte primele hoteluri spaţiale din lume – două proprietăţi în formă de inel care vor orbita Pământul, numite Pioneer Station şi Voyager Station. Compania, destul de optimistă, proiectează 2025 ca dată de deschidere pentru Pioneer Station, care va putea găzdui 28 de invitaţi.

    Este prea mult pentru tine racheta? Plimbările cu balonul oferă o experienţă cerească mai puţin şocantă. „Mergem în spaţiu cu 20 km pe oră, ceea ce înseamnă un zbor foarte lin şi foarte blând. Nu te îndepărtezi cu viteza rachetei de Pământ”, explică Jane Poynter, cofondator şi co-CEO al Space Perspective, care îşi pregăteşte propria capsulă spaţială (de lux) turistică cu balon, Spaceship Neptune. Dacă totul decurge conform planului, călătoriile sunt programate să înceapă în 2024, cu plecarea din Florida, la un cost de 125.000 dolari de persoană. Aceasta este o fracţiune din preţul cerut de Blue Origin şi Virgin Galactic, dar totuşi mai mult decât dublul salariului mediu anual al unui muncitor american. Până să zboare, Space Perspective şi World View mai au de rezolvat chestiuni birocratice.

    Indiferent dacă o capsulă sau o rachetă este transportul tău, compania de asigurări de călătorie Battleface a lansat un plan de asigurare spaţială civilă la sfârşitul anului 2021, un răspuns direct, după spusele CEO-ului Sasha Gainullin, la creşterea interesului şi a infrastructurii pentru turismul spaţial. Asigurările acoperă moartea accidentală şi handicapul permanent în spaţiu şi sunt valabile pentru zborurile spaţiale ale operatorilor precum SpaceX, Blue Origin şi Virgin Galactic, precum şi pentru plimbările cu balonul stratosferic. Oamenii sunt interesaţi, a povestit Gainullin, dar încă nu cumpără. „În acest moment, persoanele care călătoresc în spaţiu au averi atât de mari încât probabil că nu au nevoie de asigurare”, a spus el. „Dar pentru călătorii obişnuiţi, cred că vom vedea ceva activitate în curând.”

    În viitor, insistă pasionaţii de spaţiu, turiştii nu vor călători în spaţiu doar pentru un zbor. Vor dori să stea puţin mai mult acolo. Orbital Assembly, o companie industrială al cărei scop este colonizarea spaţiului, construieşte primele hoteluri spaţiale din lume – două proprietăţi în formă de inel care vor orbita Pământul, numite Pioneer Station şi Voyager Station. Compania, destul de optimistă, proiectează 2025 ca dată de deschidere pentru Pioneer Station, care va putea găzdui 28 de invitaţi. Designul pentru staţia mai mare Voyager, despre care Orbital spune că se va deschide în 2027, promite vile şi apartamente, precum şi o sală de sport, un restaurant şi un bar. Ambele oferă luxul suprem: gravitaţie simulată. Axiom Space, o companie de infrastructură spaţială, construieşte prima staţie spaţială privată din lume; proiectul include locuri de cazare concepute de renumitul arhitect francez Philippe Starck pentru ca turiştii să petreacă noaptea. Un hotel de miliarde de stele, care costă miliarde.  

  • De la hotel pe ape

    Remarcând interesul crescut pentru călătorii în rândul celor mai bogaţi oameni, companii din domeniul hotelier îşi extind afacerile pentru a-i transporta pe aceştia  spre diverse destinaţii în condiţii de lux, scrie Financial Times. Acestea lansează oferte de călătorie pe propriile lor superiahturi sau chiar trenuri. Printre exemple se numără Ritz-Carlton, cu a sa Yacht Collection, care are deja un superiaht în exploatare, Evrima, în timp ce Aman Resorts are un parteneriat cu Cruise Saudi pentru lansarea unui vas de croazieră. La rândul său, grupul Accor s-a apucat de restaurarea unor vagoane originale ale Orient Express, care vor călători din 2026 pe traseul vechii linii, biletele costând între 3.000 şi 6.000 de euro pe noapte. Totodată, grupul are în construcţie şi cea mai mare ambarcaţiune cu pânze din lume, Silenseas, pe care biletele vor costa până la 20.000 de euro.


     

     

  • La coadă la restaurant

    Să găseşti o masă liberă la restaurantele din Cluj în preajma festivalului Untold se poate dovedi o provocare redutabilă, în special dacă nu eşti din zonă. Să intri pe tripadvisor sau alte site-uri care fac clasamente funcţionează poate în zile în care oraşul nu primeşte dintr-o dată sute de mii de vizitatori. Cum toţi caută pe internet cele mai bune, mai mişto restaurante, acelea sunt şi cel mai probabil să fie fully booked. Aşa am ales să merg prin recomandări din partea prietenilor şi tot astfel am ajuns la un local unde am stat la coadă ca să mănânc bine. Cu accent pe „bine”.

    Ora 14 şi ceva. Peste 30 de grade Celsius. În capătul străzii Alexandru Ciurea din centrul Clujului, un şir de 10-15 oameni, români şi străini, aşteaptă ceva. Aşteaptă însă la umbră, unii pe scăunele şi sunt încălziţi poate doar de paharele de palincă din mână. Un domn ne face primirea şi ne explică situaţia. În faţa noastră mai sunt cinci grupuri care îşi aşteaptă masa în restaurant. Dacă vrem, putem aştepta aproximativ o oră şi jumătate până intrăm şi până când este gata mâncarea. Să rămânem? Să nu rămânem? Între timp, aşteptarea parcă devine mai uşoară. Domnul ne sugerează o palincă sau o vişinată. Alegem vişinata şi să aşteptăm.

    Nu a trecut o oră şi jumătate, nu a trecut nici măcar o oră până să vină rândul nostru, însă, aşa cum aveam să aflu mai târziu, restaurantul alege să urmărească indicaţiile bucătăriei şi să fie mai degrabă prudent. Lucru care pare că funcţionează. Mai bine o surpriză plăcută decât o aşteptare falsă. Cei care ştiu de restaurantul Roata aleg aproape de fiecare dată să stea la coadă. O spune Ionuţ Andreicuţ, unul dintre cei doi manageri şi acţionari, care, între colegii lui, are rolul de gazdă, domnul care ne-a cinstit cu vişinata.

    „Dacă stai să aştepţi mi se pare corect să îţi dau un welcome drink şi să îl bem împreună pe trotuar până se eliberează o masă. Suntem sinceri şi cu invitaţii noştri, nu vrem să aibă o experienţă negativă. Vrei să rămâi, îţi asumi. Nu doreşti, vii altă dată. Faptul că vei pleca mulţumit de aici va fi o încununare cu succes a muncii mele. Faptul că vei reveni înseamnă că îmi confirmi că sunt bun”, mi-a spus Ionuţ, de data aceasta la o palincă.

    Bucătăria îi dă lui Ionuţ un timp maxim de aşteptare, dar el te poate surprinde cu un loc la masă mai devreme. Ţine de complexitatea bonurilor şi de câte mese sunt înaintea comenzii tale. Cum Untold a fost contextul în care am descoperit restaurantul, am fost curios, evident, dacă festivalul e de vină pentru coada de pe trotuar, pentru că oraşul era mai viu decât Bucureştiul în weekend. Am întrebat aşadar cât de mult au crescut vânzările în acele zile.

    „Pentru noi nu foarte mult, pentru că reuşim să umplem restaurantul de cel puţin două ori într-o zi obişnuită. Ce se întâmplă acum cu restaurantul se întâmpla şi prin 2019, înainte de pandemie”, mi-a spus gazda noastră.

    Ca şi concept de business, banii nu au fost o prioritate pentru Ionuţ Andreicuţ şi Eugen Lupu, partenerul lui de business, ci „o consecinţă a unei munci susţinute, seriozitate şi consecvenţă”. Şi zona ajută. Să stai în centrul Clujului şi asta într-o oază de verdeaţă şi linişte, dacă nu e Untold, eu zic că e bine.

    „Dacă tăiam viţa de vie şi acopeream terasa, ar fi avut loc mai multe mese şi mai mulţi invitaţi dacă e înnorat afară, dar am preferat să îmi rămână via verde şi să nu servisez 20 de oameni, să câştig pe partea de intimitate. Necăutând banii, profitabilitatea şi prosperitatea au ajuns să vină uşor-uşor prin prisma muncii depuse”, explică Ionuţ.

    Roata este cotat pe locul 7 din 353 pe tripadvisor. Este un restaurant tradiţional ardelenesc în care 70%-75% din clienţi sunt turişti, cu preponderenţă străini. Are o cerere mare, dar o capacitate mică – 64 de locuri înăuntru şi 42 afară – dar mesele sunt ocupate tot timpul. Rulează aproape 1,5 milioane de euro pe an şi afacerile trec de 500.000 de euro. În ciuda numărului de mese, nu este un restaurant mic.

    „Am crescut organic, cu reclamă din gură în gură şi marketing mult prea puţin faţă de ce a însemnat creşterea noastră. Un client mulţumit fără doar şi poate îţi aduce alţi clienţi. Am încercat să fidelizăm tot ce a însemnat clientelă clujeană şi să ne axăm foarte mult pe ce înseamnă potenţialul pe care îl are Clujul, un oraş cosmopolit, cu foarte mulţi studenţi străini, un oraş cu potenţial turistic foarte mare”, mai spune managerul.

    Ce m-a convins la Roata încă de la început a fost chiar coada din stradă. A urmat băutura de bun-venit şi, pentru că „de nu ar fi, nu s-ar mai povesti”, bucatele m-au făcut să şi povestesc despre acest restaurant. Nu aş fi scris că am aşteptat la coadă să mănânc dacă nu mi-ar fi plăcut mâncarea. Atenţie! Urmează cuvinte care îţi pot lăsa gura apă.

    Sarmale, varză à la Cluj, cârnaţi de casă prăjiţi, mititei, costiţe de porc, slăninuţă prăjită, mămăliguţă cu brânză şi jumări, cartofi ţărăneşti, chifteluţe, caltaboş, tobă, cârnaţ de casă, jumeri, brânză de burduf, caş, telemea, zacuscă, ceapă, ardei, roşii, castraveţi. Sunt preparatele pentru patru persoane din cele două platouri comandate.

    Dacă nu a fost de ajuns… ciorbă de fasole în pâine cu afumătură, papanaşi cu dulceaţă de afine şi smântână, lapte de pasăre… şi mă opresc la ce am consumat. Pentru că tot ce cuprindea meniul aducea aminte de copilărie, a fost greu să nu comand în exces, iar gustul nu m-a dezamăgit, a fost şi el „ca la bunica”.

    „Încercăm să dăm gustul de acasă, pe care mi-l făcea bunică-mea. De asta ne înconjurăm de producători locali şi de asta ne îngrijim de plating. Porţiile sunt generoase şi nu pentru că nu ne pasă, dar nu avem o poveste de fine dining sau mâncare românească reinterpretată, sunt alţii care fac asta. Noi plecăm pe premiza că ne trebuie un gust fantastic în farfurie”, spune Ionuţ.

    Restaurantul sare peste ce înseamnă mic dejun şi începe direct cu prânzul, la ora 12:00. La 10:00 vin colegii din bucătărie şi din ospătărie, se face curăţenie, se face prep-ul şi se completează mâncărurile care necesită un timp mai mare de preparare. În rest, totul se găteşte pe loc, fresh, povesteşte el.

    „Facem cumpărături în fiecare zi şi încercăm să ne înconjurăm de producători locali. De exemplu, pâinea, la 500 de grame, este făcută într-o brutărie din Popeşti care este foarte corectă. În afară de făină, sare şi maia nu pun nimic altceva. Brânzeturile şi lactatele le cumpărăm de la nişte producători în proximitatea Clujului, au două puncte de desfacere. La produse din carne lucrăm cu Selgros şi cu o carmangerie din Alba. Dulceaţa de afine, murăturile le facem noi. Hribii, la fel. Vinete facem undeva la 2,5 tone pe an şi le punem la congelator cum le puneau şi părinţii noştri. Preconizăm ce volum va fi şi încercăm să facem să avem de la un sezon la altul”, mai spune el.

    Un plating corect de mâncare, dar şi de băutură este premiza cu care restaurantul a plecat la drum în 2014. Un lucru interesant este că Roata şi-a asociat numele cu Domeniul Bogdan, cei care le fac vinul Roata. Prin prisma varietăţii de vinuri, Roata este, în opinia lui Ionuţ, un restaurant cu una dintre cele mai frumoase crame din Cluj.

    „Avem 70 de etichete diferite. Pentru un restaurant de puţin peste 100 de locuri este foarte mult. Maimuţa Plângătoare mai are un pic peste noi şi cred că încă două locaţii, nu mai mult. Este o investiţie semnificativă”, remarcă Ionuţ.

    De asemenea, având în vedere că Ursus nu mai este de mult o bere clujeană, Ionuţ şi Eugen s-au înconjurat de berării artizanale, iar cei de la Hophead le fac berea Roata. Au vrut un lagger, dar mai puţin fructat.

    „Berile artizanale sunt foarte fructate şi florale şi noi am vrut să se apropie mai mult de o bere tradiţională, atât cât s-a putut în sensul manufacturii. Am vrut să fie o bere uşor de băut, lejeră, să nu fie atât de fructată”, continuă Ionuţ.

     e la patron, angajat şi client, la gazdă, coleg şi invitaT Povestea Roata începe în 2001, pe 15 ianuarie, de ziua marelui poet naţional, când familia Scridon a deschis restaurantul. Ionuţ şi Eugen formează însă al treilea acţionariat. Povestea restaurantului aşa cum este el astăzi începe în 2014, tot ianuarie, când cei doi l-au preluat într-o stare de degradare. Care au fost premisele?

    „A fost unul dintre primele şi unul dintre cele mai bune restaurante din Cluj. A ajuns undeva şi nu a reuşit să se menţină. Ce s-a întâmplat înainte nu este treaba noastră. Toată lumea bună a Clujului venea aici şi am mizat că vor reveni ştiind că s-a schimbat managementul.”

    În 2014, Roata a plecat din nou la drum cu doi bucătari şi doi ospătari pe tură. La momentul de faţă, echipa este formată din 26 de colegi – bucătari, spălători de vase şi ospătari. Plus Ionuţ şi Eugen.

    „Am crescut organic în fiecare an din 2014 până astăzi. Anul acesta este cel mai bun. Am crescut încet, dar mai sănătos. Nu ne-am gândit la câţi bani băgăm şi în cât timp îi scoatem. Am ştiut că băgăm nişte bani şi că vom face un business durabil pe o perioadă de timp cel puţin medie. Nu ne-am creat aşteptări, ci doar ne-am dorit să devină profitabil la un moment dat”, recunoaşte Ionuţ.

    Neavând o cultură de business, fără studii în acest sens, proprietarii Roata au învăţat cu capul înainte şi pierzând bani într-o primă fază. Nu au înţeles atunci ce înseamnă rebranding al unei firme falimentare sau în colaps.

    „A fost mult mai greu să ridicăm restaurantul păstrându-i şi specificul, şi numele. Dacă îl rebranduiam, probabil aveam un succes mult mai mare într-un timp mult mai scurt. Încercând să refacem numele, a fost foarte-foarte greu”, mărturiseşte el.

    Investiţia iniţială a fost de aproape 100.000 de euro, sub diferite forme – fie că au fost creanţe la Finanţe când au preluat afacerea, cu o reeşalonare pe care şi-au asumat-o, salarii neplătite de şase-nouă luni sau că au fost blocaţi în tot ce înseamnă furnizori în Cluj, trebuind plătite datoriile vechi ca să se poată angaja în alte deal-uri.

    „În timp, mare parte din ce a însemnat profit a fost reinvestit. Înţelegem ca antreprenori că trebuie să investeşti ca să poţi să câştigi. În primă fază trebuie să cheltui. Banii fără doar şi poate aduc bani, dar dacă sunt chibzuiţi şi cheltuiţi cum trebuie”, afirmă Ionuţ.

    Drumul Roata nu a fost lipsit de gropi. Să ţină businessul deschis la începutul pandemiei a fost nu greu, ci foarte greu. Majoritatea banilor fuseseră investiţi într-un bistro şi o sală de evenimente. Le-au deschis în 2019, chiar înainte să înceapă pandemia şi mergeau cu Roata în paralel. Bani cash, foarte puţini. Au înţeles însă de multă vreme că cel mai important activ al lor sunt oamenii. Nu au vrut să îi piardă, aşa că nu au concediat pe nimeni. Au căutat în schimb să se adapteze.

    „Am început să fac livrări, ceea ce nu făcusem până atunci. Am ieşit pe minus, pentru că platformele de food delivery îţi iau 15% plus TVA dacă te afişează şi 15% plus TVA pentru că îţi fac ei transportul. Dacă mai pui costurile cu materia primă, chirie, salarii, utilităţi, ieşi pe minus. Doar că în pandemie a fost ok să rămânem cumva pe piaţă şi să ne cunoască lumea. Făceam atunci delivery împreună cu fetele din ospătărie care aveau carnet de conducere, ca să-şi poată câştiga şi ele un salariu şi să putem ţine bucătăria”, povesteşte Ionuţ.

    Roata este o afacere de familie. Pe lângă cei doi manageri, mai este soţia lui Ionuţ, „vinovata” pentru gusturile de mai sus. Când au deschis restaurantul, soţia lui Ionuţ era directoare de vânzări într-o firmă care debita piatră naturală. A venit în bucătărie, dar în primă fază nu au avut bani să-i plătească salariul. S-a întors înapoi. Acum cinci-şase ani a intrat a doua oară în bucătăria Roata şi de atunci nu a mai ieşit. Ea face legătura dintre Ionuţ şi Eugen şi bucătari, iar cei doi relaţionează mai departe cu invitaţii şi colaboratorii.

    „Ne desfăşurăm activitatea două zile cu două zile şi stăm aici poate un pic mai mult decât stăm acasă. Este ca a doua casă. Asta trebuie să înţeleagă şi colegii şi să aibă grijă de casa lor şi dacă noi nu suntem. Nu mergem pe premiza fire & hire. Tot ce înseamnă colegi au ani în spate aici. Am colegi care au terminat ISE-ul, colegi care au terminat Dreptul şi care continuă să lucreze pentru noi, pentru stabilitate, pentru performanţa pe care am avut-o”, afirmă el.

    Lui Ionuţ nu îi place ideea de antreprenor, proprietar sau patron. Preferă să îi spui gazdă, cel mult manager. În aceeaşi notă, clienţii şi angajaţii devin invitaţi şi colegi. Parcă-i mai primitor, nu?

    „Noi nu avem angajaţi, avem colegi. Şi nu avem clienţi, ci invitaţi. Suntem o mică familie. Folosim persoana a II-a singular. Eu am 45 de ani. Am colege de 20 de ani şi sunt Ionuţ, am colegi în bucătărie de 65 de ani şi sunt tot Ionuţ”, spune el.

    Chiar dacă sunt „creierul” afacerii, Ionuţ şi Eugen fac partea de piccolo şi pe cea de hostess. Încearcă să le ofere celor care le calcă pragul recomandări în funcţie de buget şi de preferinţe. „Este imposibil să vii la Roata şi să nu găseşti ceva după gust şi posibilităţi”, consideră ei.

    Eugen a lucrat aici şi a ajuns de la spălător de vase până la şef de unitate. De aici a venit şi ideea de a prelua restaurantul şi de a încerca să facă altceva faţă de ce nu a mers, ştiind un pic şi istoria localului. Totuşi, până au înţeles ce înseamnă management eficient, au avut câteva încercări înainte să-şi găsească identitatea.

    „O invitată de-ale noastre ne-a dat o lecţie. A venit la bar şi a zis că vrea să vorbească cu gazda. Eu spălam vasele. Am ieşit din bucătărie, i-am spus numele şi i-am zis că sunt managerul. «Nu cu managerul am cerut», mi-a spus ea. «Vreau să discut cu gazda mea de astăzi.» I-am spus că sunt manager pentru că manageriez, patron mi se pare mult mai impersonal. A repetat cerinţa, m-am uitat în stânga şi-n dreapta şi i-am spus: «Ionuţ Andreicuţ mă numesc, gazda dumneavoastră de astăzi». «Cu dumneata vreau să vorbesc», mi-a zis, «am vrut doar să vă mulţumesc şi să vă spun că sunteţi o gazdă extraordinară». Prin prisma acestui episod, eu am înţeles că nu o să fiu nici antreprenor, nici manager, nici patron. O să fiu doar o gazdă şi o să încerc să fiu o gazdă bună pentru toţi cei ce vor trece pragul acestei cârciumi”, promite Ionuţ.    

  • Vara de după vară

    Adâncurile cristaline ale Mediteranei, culmile muntelui Olimp, cel mai înalt din ţară, musacalele fragede şi meze-urile generoase, mixul cultural cu influenţe turceşti, catedralele ordodoxe şi moscheile săpate temeinic în piatră, aerul relaxat al localnicilor şi soarele părtinitor, strălucind în peste 300 de zile din an, au transformat-o într-una dintre cele mai apreciate destinaţii europene de vacanţă. Dar nu e vorba de Grecia, cum aţi crezut, probabil. Ci de Cipru, a treia cea mai mare insulă de pe Bătrânul Continent.

    Deşi nu la fel de popular în rândul românilor ca mai vizitatele Turcia, Bulgaria şi Grecia, Cipru îi atrage la rândul său pe conaţionalii noştri deopotrivă ca turişti şi ca angajaţi sezonieri, aşa că cine îi va trece graniţele va auzi des limba română, vorbită fie de ospătari, fie de vecinii de şezlong, ba chiar şi, cu o pronunţie aproape desăvârşită, de localnicii care vor să te facă să te simţi bine primit la ei acasă.

    Când am ajuns prima dată pe tărâmuri cipriote, în urmă cu trei ani, am fost cucerită de trei lucruri: plajele cu nisip alb, apa clară, cu nuanţe exotice, şi preparatele locale, dominate puternic de bucătăria greacă şi turcă. Musacaua fierbinte servită în vase de lut, porţiile uriaşe de kleftico (miel gătit la cuptor, cu cartofi şi alte garnituri) ori de stifado (tocăniţă de vită cu legume) sau souvlakiul fraged, însoţit de pită şi un tzatziki răcoritor se asortau de minune cu o bere rece după o zi de lenevit la soare. Şi Cipru are soare din belşug, sezonul turistic începând devreme, încă de la final de mai, şi continuând până în miez de toamnă, în octombrie, cu iunie şi septembrie ca cele mai bune luni de vizitat, când numărul de turişti, dar şi radiaţiile UV sunt mai moderate decât în vârful sezonului estival.

     

    Apusuri, plaje şi vestigii antice. În Cipru, atracţia principală e zona de litoral, care îşi împarte turiştii între mai multe regiuni, cele mai cunoscute fiind Paphos, Limassol şi Ayia Napa.

    Cu toate că în cea dintâi puteţi admira nişte apusuri de poveste, Paphosul nu vine însă la pachet cu cele mai prietenoase plaje, căci se află în zona stâncoasă a insulei, aşa că falezele sale oferă mai mult dramatism decât confort, micul oraş înţesat de terase, clădiri elegante şi obloane colorate plusând însă cu situl arheologic pe care îl găzduieşte, inclus în patrimoniul UNESCO. Printre obiectivele pe care le puteţi vizita aici se numără, de pildă, mormintele regilor şi casa lui Dionysus, tot aici aflându-se şi locul în care s-a născut, potrivit legendelor mitice, Afrodita, o altă atracţie a locului – mult mai comercială, dar pe placul celor mici, şi nu numai – fiind şi aquaparkul care poartă numele zeiţei frumuseţii şi a iubirii.

    Cazaţi însă în miez de vară în Kissonerga, un mic sătuc cocoţat pe dealurile din vecinătate, aveam să descoperim şi o altă faţă a locului: cea rurală, dominată de lanuri parfumate de pepene galben, rânduri ordonate de uluci pe care se agăţaseră leneş roşiile coapte, ca nişte globuri prinse în bradul de Crăciun, câte un smochin răzleţ, arbori de fructul pasiunii, cactuşi de toate formele şi plantaţii uriaşe de bananieri cu fructe încă verzi, dar cât se poate de promiţătoare.

    Limassolul – una dintre staţiunile pe care le-am vizitat doar în trecere – se mândreşte la rândul său cu plaje însorite, o viaţă de noapte vibrantă şi câteva atracţii turistice, printre care se numără muzeul maşinilor de epocă, unde pasionaţii sau curioşii pot descoperi o serie de exemplare fascinante.

    Cea care atrage însă turiştii, mai ales germani, britanici, dar şi români, ca un magnet este însă Ayia Napa, o staţiune care oferă de toate: de la mici golfuri intime, cu nisip fin şi ape blânde, la plaje întinse, cu restaurante pline ochi, stânci diforme, la poalele cărora te poţi avânta în coborâşuri complicate ori, mai simplu, cu barca, pentru o baie revigorantă, cum sunt excursiile la celebrul Kavo Greco, un aglomerat bâlci cu pretenţia de parc de distracţii, unde vei descoperi fel de fel de atracţii cu care să îţi umpli serile, fie că vorbim de clasicele maşinuţe buşitoare la rollercoastere şi alte „senzaţii tari”, terase cu muzică live, cluburi care se grăbesc să îţi facă fel şi fel de oferte pentru a le trece pragul, magazine de haine şi bijuterii, taverne cu personal şi clientelă pestriţă, patiserii locale, lanţuri internaţionale de fast-food-uri şi lista poate continua.

    Ajunşi anul acesta a treia oară în Ayia Napa, pentru că am planificat concediul pe fugă, cu o săptămână înainte de sejur, am fost nevoiţi să facem cartierul general într-o staţiune alăturată – Protaras – care reprezintă şi ea o versiune mai mică şi mai liniştită a Ayia Napei. Nu am ratat însă o vizită la cea dintâi, bifând, ca de obicei, în ciuda distanţei, nu una, ci două zile de plajă la Makronissos Beach – după părerea mea cea mai bună plajă a ţării. Amplasată departe de şosea, pe un drum şerpuit şi torid deopotrivă, oferă un echilibru ideal din tot ce are Cipru mai bun de oferit la acest capitol. Să nu mai zic că ascunde şi o altă plajă, geamănă, mult mai liberă şi liniştită decât cea principală, pe care merg mulţimile, dar şi o mică livadă de măslini. Seara am rămas să luăm cină la MooMoo, taverna mea favorită, unde nu ratez niciodată o porţie din preparatele locale, însă un „must” sunt şi tavernele Stamna, cel mai vechi restaurant al locului, deschis în 1982, şi Tony’s – denumită astfel după proprietar, un adevărat personaj.

    Cu toate că mulţi îl aleg ca destinaţie de tranzit, aşa cum am făcut-o şi noi, pentru a fi aproape de aeroport în seara dinaintea întoarcerii acasă, un alt oraş amplasat pe malul mării este Larnaca, unde se află şi cel mai important aeroport al ţării, în apropierea căruia se află Mackenzie Beach, unde puteţi urmări avioanele aterizând la câţiva metri distanţă chiar de pe şezlong. Tot la marginea Larnacăi se mai află un loc spectaculos, lacul de sare, care atrage anual o „flotă” numeroasă de flamingo, aceştia vizitând însă locul în special în extrasezon.

    Top 5 plaje din Cipru (selecţie personală)
    1. Nissi Beach
    2. Makronissos
    3. Konnos Bay
    4. Mackenzie
    5. Fig Tree Bay

     

    Paphos nu vine la pachet cu cele mai prietenoase plaje, căci se află în zona stâncoasă a insulei, aşa că falezele sale oferă mai mult dramatism decât confort, micul oraş înţesat de terase, clădiri elegante şi obloane colorate, plusând însă cu situl arheologic pe care îl găzduieşte, inclus în patrimoniul UNESCO.

    Olimpul Ciprului şi Berlinul Mediteranei. Iar dacă mulţi îl cunosc pentru plajele sale, trebuie ştiut însă că Cipru adăposteşte şi un lanţ muntos de altitudine medie – Troodos, cu Muntele Olimp, omonim cu cel grecesc, ca cel mai înalt vârf (1.952 m). Asemănător cu relieful Greciei, acesta găzduieşte cascade, piscuri acoperite de vegetaţie pitică, mânăstiri vechi dar şi orăşele pitoreşti, în care am sperat, în zadar, să scăpăm preţ de câteva ore de  temperaturile sufocante ale lui August. Omodos, Platres, Kakopetria îşi aşteaptă vizitatorii cu vitrine pline de suveniruri lucrate manual, de artizanii locului, acoperişuri din ţiglă roşie, catedrale şi taverne pitoreşti, aşa că reprezintă o alternativă ideală când te plictiseşti de zilele molcome petrecute la plajă.

    Alte destinaţii populare ale ţării sunt Famagusta, o regiune cu trecut zbuciumat, cu al său Vitosha – oraşul părăsit odată cu invazia otomană, orăşelul antic Kourion, şi, bineînţeles, Nicosia, singura capitală divizată din lume la ora actuală, aflată deopotrivă sub conducere greacă şi turcă, amintind de istoria relativ recentă a Berlinului.

    Omodos, Platres, Kakopetria şi alte orăşele de munte reprezintă o alternativă ideală când te plictiseşti de zilele molcome petrecute la plajă şi vrei să părăseşti zona de litoral preţ de câteva ore.

    Vară prelungită la costuri minime. Cât despre preţuri, Cipru este o opţiune cât se poate de convenabilă, dacă e să ne raportăm la tariful biletelor de avion (pentru care am plătit, în vârf de sezon, cu zece zile înainte de plecare, doar 70 de euro/persoană dus-întors), la cel al cazărilor – unde găseşti apartamente spaţioase, dotate cu tot ce ai putea avea nevoie în timpul unui sejur, şi amplasate în complexuri rezidenţiale cu piscină şi acces privat, chiar şi la 120 de euro/noapte pentru o unitate cu două dormitoare cu băi private, living şi terasă, la şezlongurile care au, indiferent de locaţie şi de perioada în care mergi, un preţ fix, plafonat de guvern, costând doar 7,5 euro/set, incluzând aici două şezlonguri şi o umbrelă, ori de cele ale transportului în comun şi chiar şi al taxiurilor. Când vine vorba de mesele în oraş, costurile sunt în rând cu alte destinaţii europene de litoral, cu un cost mediu de 15-20 de euro de persoană.

    Nu uitaţi ca, atunci când plecaţi la drum, să vă puneţi în bagaj un hanorac/o eşarfă pentru temperaturile scăzute din mijloacele de transport în comun ori din magazine, crema de protecţie solară şi pălăria, adaptoarele pentru prizele britanice, iar când ajungeţi la destinaţie, descărca­ţi-vă aplicaţiile Wolt şi Foodie pentru food order şi RideNow pentru rent a car. Zile însorite!   

     

    Ştiai că?

    Œ În urma invaziei turce din 1974 Nicosia, capitala Ciprului, a fost divizată în două, fiind singura capitală din lume cu acest statut la ora actuală;

     Cipru este a treia cea mai mare insulă a Europei, după Sardinia şi Sicilia, ambele în Italia;

    Ž De aici provine cel mai vechi brand de vin din lume, Commandaria, aflat încă în producţie,

     În Cipru sezonul estival durează şase luni, ţara având peste 300 de zile însorite pe an;

     Cipru este primul stat din lume care şi-a imprimat pe steag forma ţării;

    ‘ În Cipru maşinile au volanul pe partea dreaptă iar prizele sunt şi ele de tip britanic, necesitând adaptoare.

  • Povestea unui orăşel mic din România care reuşeşte să facă ce marile oraşe nu reuşesc. Aici pensiunile şi hotelurile primesc astăzi de 250 de ori mai mulţi vizitatori decât la începutul anilor 2000 – GALERIE FOTO

    Râşnov, un oraş micuţ şi cochet, aflat la intersecţia dintre Bran, Poiana Braşov, Braşov şi Predeal, adună, în fiecare an, peste jumătate de milion de turişti, care îl aleg fie ca destinaţie predilectă, fie secundară. Turismul a explodat pur şi simplu în micul oraş transilvănean în ultimii 20 de ani, iar pensiunile şi hotelurile din localitate primesc astăzi de 250 de ori mai mulţi vizitatori decât la începutul anilor 2000. Un succes fabulos, în vreme ce potenţialul altor zone turistice rămâne neexploatat. Reţeta? Un mix de investiţii publice şi private.

    Ne bucurăm că Râşnov a fost în atenţia turiştilor şi în 2022. Anul 2023 rămâne însă un an al incertitudinilor, iar turismul local poate fi influenţat atât de factori externi precum situaţia războiului, starea financiară generală a ţării, salarii, inflaţie, vouchere de vacanţă, dar şi de factori locali ca situaţia parcărilor, finalizarea procesului de renovare a Cetăţii Râşnov, completarea portofoliului Dino Parc cu alte oferte şi atracţii din zonă”, spune Adrian Apostu, managerul Dino Parc, una dintre principalele atracţii ale oraşului şi un contributor activ „la creşterea turismului din zonă pentru al şaptelea an consecutiv”.

    Renăscut în două decenii

    Anii 2000 au prins cetatea Râşnov şi oraşul în general în paragină. „Mă ducea taică-meu la cetate, undeva prin anii 2000. Abia aşteptam, dar era o ruină. Accesul era liber şi intrau diverşi indivizi care distrugeau vestigiul”, povesteşte Bogdan, fost locuitor al Râşnovului, în vârstă de 30 de ani. Însă, dacă alte regiuni din România se plafonează, deşi au un potenţial turistic uriaş, Râşnovul a înflorit în ultimii 20 de ani, cu toate că atuurile nu erau prea multe.

    La începutul anilor 2000, aşa cum arată datele statistice, Râşnovul avea uneori chiar şi sub 2.000 de turişti. În 2021, cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că numărul de turişti a ajuns la peste 75.000, de 250 de ori mai mulţi decât acum 20 de ani. De asemenea, în paralel cu evoluţia numărului de vizitatori a înflorit şi numărul de pensiuni, hoteluri sau moteluri, de la circa 130 în 2001, la peste 1.400 în 2021.

    Investiţiile publice şi private în obiectivele turistice au fost principalul motiv pentru creşterea spectaculoasă a turismului local, sunt de părere localnicii. Şi poziţia localităţii a jucat un rol, fiind la confluenţa mai multor zone preferate de turiştii din toată ţara, dar şi de cei străini.

    Cetatea Râşnovului, principalul obiectiv al oraşului, a fost restaurată după ce a fost preluată de primăria din localitate şi în 2021 a reînceput un proces de restructurare, în acest moment fiind închisă pentru renovare.

     

    Rădăcini neolitice

    Deşi obiectivul-fanion al Râşnovului este cetatea medievală, a cărei primă menţiune istorică merge înapoi cu 700 de ani, istoria localităţii nu începe aici. Astăzi staţiune turistică, aşezarea a fost unul dintre primele centre urbane de pe actualul teritoriu al României, încă din perioada Neoliticului, adică acum 7.000 de ani. Ulterior, dacii au construit pe teritoriul Râşnovului o aşezare numită Cumidava. Despre acest lucru a scris celebrul geograf Ptolemeu şi a amintit Cumidava drept unul dintre cele mai însemnate oraşe dacice, conform volumului „Istoria României în texte”, coordonat de istoricul Bogdan Murgescu.

    Un aport important din mediul privat

    Investiţiile publice în turism au jucat un rol important şi au adus investiţii masive şi în sectorul privat. În perioada 2014-2016, centrul oraşului, devenit acum staţiune turistică de interes naţional, a fost restaurat complet. Tot centrul a devenit zonă pietonală şi, sub aceasta, a fost construită o parcare subterană. De asemenea, anterior, în zona de nord-est a oraşului fusese amenajată Promenada Sissi, o zonă pietonală la marginea pădurii, frecventată de turişti şi localnici.

    Însă, de departe, cea mai importantă investiţie privată este cea de la Dino Parc, un muzeu în aer liber de 3,5 hectare, care şi-a deschis porţile în 2015, după o investiţie de 5 milioane de euro, realizată în proporţie de 70% din fonduri europene. În 2022, Dino Parc a avut afaceri de 19,2 milioane de lei, în creştere cu 11% faţă de 2021 şi a primit 455.000 de turişti, majoritatea familii cu copii. Dino Parc are peste 100 de dinozauri în mărime naturală, inclusiv celebrul T-Rex sau Seismosaurus, gigantul de 45 de metri care genera câte un mic seism la fiecare pas. 

    Poziţia Râşnovului a fost la rândul său un atu care a completat potenţialul turistic al oraşului. Staţiunea se află la 15-20 de minute de Castelul Bran, oraşul Braşov, Poiana Braşov sau Predeal, ceea ce face din Râşnov un punct de atracţie indiferent de anotimp. Pentru un turist care vrea să schieze în Poiană şi să nu dea o mică avere pe cazare, Râşnovul poate fi soluţia.

    stem”, pentru că turiştii care vin din Bucureşti, cel mai mare bazin de turişti pentru regiune, trebuie să treacă prin traficul, de multe ori de coşmar, de pe Valea Prahovei. Pe de altă parte, odată ajunşi în Buşteni sau Sinaia, mulţi turişti vizitează şi Râşnovul.

    Pe cărări de munte

    Dincolo de obiectivele mainstream, Râşnovul are şi atracţii mai puţin cunoscute de turişti, dar foarte populare în rândul localnicilor. Un exemplu este traseul Râşnov-Bisericuţa Păgânilor – Stânca Belvedere. Plecarea pe traseu, care este unul uşor spre mediu, se poate face inclusiv din Valea Cetăţii, de unde se urcă la cetate sau la Dino Parc. Este un traseu marcat care, într-un final, ajunge în Poiana Braşov. Până la Bisericuţa Păgânilor, un ansamblu de stânci, traseul durează o oră şi un sfert la pas relaxat şi pe drum se poate vizita şi Peştera Râşnoavei, o peşteră sălbatică. De acolo, în 5 minute se ajunge la Stânca Belvedere, de pe care, aşa cum îi spune şi numele, se văd pe o rază de aproape 360 de grade numai vârfuri de arbori şi Bucegii.

    „Traseul în sine este spectaculos şi, deşi destul de aproape de oraş, îţi dă senzaţia că eşti undeva în mijlocul naturii, departe de civilizaţie. Ai pădure deasă, pajişti montane, stânci, o peşteră, dar care nu este amenajată pentru turism. Este un loc foarte mişto unde poţi să petreci câteva ore de care să nu îţi pară rău”, spune S.F., angajat în domeniul IT la o multinaţională cu sediul în Braşov.

    De asemenea, zona Cheile Râşnoavei, care se află pe drumul spre Predeal, este şi ea ideală pentru o plimbare relaxată între stânci. În zonă se practică şi alpinismul şi se poate practica bungee-jumping.

    Dacă 2022 a fost la rândul său un an foarte bun pentru turismul din România în general, potrivit jucătorilor din piaţă, deşi încă nu au fost publicate date statistice detaliate, anul acesta a adus însă mai multe incertitudini pentru turism în general, însă Adrian Apostu este de părere că anul turistic, cel puţin pentru Râşnov şi Dino Parc, va fi la acelaşi nivel. „Noi vedem potenţialul de creştere a zonei Râşnovului şi vom face tot ce ne stă în putinţă să ajutăm la atingerea acestui obiectiv. Per total, estimăm că va fi un an destul de asemănător cu anul trecut, cu multe incertitudini, dar şi cu o nevoie reală de opţiuni atractive când vine vorba de petrecerea timpului liber şi explorare în natură pentru familii şi copii”, încheie Apostu.  

    Dino Parc, cel mai mare parc cu dinozauri din Europa de Sud-Est

    „Turismul local poate fi influenţat atât de factori externi precum situaţia războiului, starea financiară generală a ţării, salarii, inflaţie, vouchere de vacanţă, dar şi de factori locali ca situaţia parcărilor, finalizarea procesului de renovare a Cetăţii Râşnov şi completarea portofoliului Dino Parc cu alte oferte şi atracţii din zonă.”

    Adrian Apostu, manager Dino Parc

     

  • Ce este vacanţa de zi şi cine poate să şi-o ia deocamdată?

    De vreme ce mulţi turişti aflaţi în oraş cu afaceri nu prea stau pe la hotelurile unde sunt cazaţi, plecând dimineaţa şi venind seara, acestea au găsit o soluţie să nu stea cu diferitele lor dotări nefolosite şi astfel să mai crească veniturile: vacanţa de zi. Un număr din ce în ce mai mare de hoteluri din Statele Unite, cel puţin, au decis să-şi pună contra cost la dispoziţia publicului piscinele, centrele spa, plajele, activităţile de grup sau chiar camere pe timp de zi, scrie Boston Globe. Clienţii, în general localnici, petrec astfel o vacanţă de zi, aducând în acelaşi timp venituri şi restaurantelor şi barurilor de la hotelul ales, şi scapă de bătaia de cap cu drumul până acolo, nemaitrebuind să meargă mult cu maşina sau avionul. La rândul său, hotelul care oferă vacanţe de zi îşi asigură un venit suplimentar, chiar şi în perioadele în care are toate camerele ocupate, fără prea mari costuri. Pe lângă localnici, unele hoteluri şi-au adaptat oferta de peste zi şi pentru cei veniţi în oraşe la cumpărături la magazinele de lux.

  • Ridesharing pe Mediterană

    În vacanţă, unul dintre serviciile folosite cel mai des de turişti e cel de taxi/ridesharing. Cum Grecia se numără printre cele mai căutate destinaţii europene de călători din toată lumea, un număr însemat dintre aceştia alegând să viziteze şi Mykonos, una dintre cele mai luxoase destinaţii elene, Uber a venit vara aceasta cu o nouă strategie: un serviciu de transport al călătorilor pe apă. Ce este Uber Boat şi de ce a ales compania Insula Vânturilor pentru a-l lansa?

    Mykonos este o destinaţie turistică populară, cunoscută pentru plajele sale frumoase, viaţa de noapte vibrantă şi peisajele pitoreşti. E o destinaţie care atrage milioane de vizitatori în fiecare an. În plus, geografia insulei, înconjurată de Marea Egee, o face o locaţie ideală pentru a oferi servicii cu barca, permiţând turiştilor să exploreze coasta insulei şi să viziteze plajele din apropiere sau insulele mai mici”, descrie Iwona Kruk, communications lead Central and Eastern Europe la Uber, principalele motive care au stat la baza alegerii insulei elene pentru lansarea Uber Boat.

     

    Pe aripile vântului şi ale distracţiei

    Aleasă ca destinaţie de vacanţă atât de europeni cât şi de călători de pe alte continente, mai ales de americani, dornici de o scurtă evadare în însorita Grecie, Mykonos atrage an de an deopotrivă turişti „de rând” cât şi renumiţi milionari şi miliardari, fie ei vedete, oameni de afaceri şi nu numai, veniţi aici din toate colţurile lumii pentru peisaje, intimitatea oferită de mica insulă şi mai ales pentru viaţa de noapte. Poveştile şoferilor de Uber care te plimbă pe drumurile stâncoase ori te iau sau te duc la micul aeroport, singurul între atâtea helipaduri pe care aterizează elicoptere purtând vizitatori ce vor confort şi să îşi păstreze anonimatul sunt fabuloase, căci la urechile lor ajung multe şi în oglinda retrovizoare văd şi mai multe. Aşa am aflat că Elon Musk a vizitat cândva Insula Vânturilor, aşa cum mai e poreclită Mykonos, parte a Cicladelor, şi a lăsat nu mai puţin de 50.000 de euro bacşiş la restaurantul unde a mâncat întreaga săptămână. Mit sau realitate, tipsul ar fi fost unul pe măsura preţurilor găsite la faţa locului, dar şi a oaspetelui.

     

    Cu Uberul, dar nu pe patru roţi

    În Mykonos, distracţiile din categoria luxury se găsesc atât pe uscat, dacă vorbim de o cină romantică la restaurante binecunoscute, cum e vestitul Scorpios, o seară în club, preferată de găştile gălăgioase de prieteni veniţi în vacanţă sau de un cooking class în care poţi învăţa în grup restrâns să găteşti preparate locale tradiţionale, cât şi pe apă, unde putem menţiona sesiunile de snorkeling sau o plimbare cu iahtul. Pentru cei care nu vor să petreacă însă o zi întreagă la bord există şi alternativa de a îmbina utilul cu plăcutul, căci printre avantajele testate personal ale unei călătorii cu Uber Boat se numără şi faptul că pe durata acesteia ai ocazia să admiri coasta stâncoasă, udată de valurile mării, plajele ascunse şi orizonturile care, în zilele senine, lasă la iveală alte mici arhipelaguri „aruncate” în larg. Iar vestea bună este că traficul e inexistent!

    Serviciul se adresează în principal turiştilor care doresc să exploreze coasta insulei, în special familiilor şi/sau grupurilor de prieteni, pasagerii având posibilitatea să călătorească între mai multe puncte de preluare şi destinaţie din Mykonos cu bărci cu motor care pot găzdui până la opt persoane, conduse de căpitani autorizaţi, ambarcaţiunile fiind dotate cu toate echipamentele necesare, precum veste de salvare şi truse de prim ajutor, ba chiar şi toalete, după cum aveam să descoperim în timpul unui infotrip organizat de companie în Insula Vânturilor. „Uber Boat se adresează călătorilor de agrement. Ţintim şi turiştii români care caută o experienţă unică şi memorabilă în timpul vacanţei lor, cu spirit de aventură, deopotrivă grupuri şi familii”, adaugă Iwona Kruk.

    Una dintre condiţiile de bază pentru utilizarea serviciului Uber Boat este ca cei care îl comandă să aibă cel puţin 18 ani, iar în ceea ce priveşte tarifele, „la fel ca opţiunile Uber pe patru roţi, preţurile Uber Boat sunt prezentate în avans şi se bazează pe timpul rezervării şi pe distanţă. De asemenea, este posibilă programarea mai multor opriri şi împărţirea tarifelor cu prietenii”. Kruk spune că o călătorie cu Uber Boat implică trei paşi de bază: rezervarea, îmbarcarea şi navigaţia. Astfel, utilizatorii pot rezerva o plimbare cu barca cu motor în avans prin aplicaţia Uber, cu cel puţin
    45 de minute înainte de ora de începere a călătoriei. Apoi, călăreţii sosesc la locul de preluare desemnat (doc sau debarcader) şi arată confirmarea comandantului ambarcaţiunii cu motor, urmând ca barca cu motor să călătorească pe calea navigabilă, pe un traseu predefinit care poate include opriri desemnate sau rute personalizate (integrare orară). „Călătorii care doresc să profite de Uber Boat pot rezerva o călătorie prin aplicaţie, aşa cum ar rezerva o călătorie cu o maşină. Există câteva prevederi: clienţii vor trebui să rezerve o barcă cu cel puţin 45 de minute înainte de startul călătoriei şi pot fi preluaţi sau lăsaţi doar din/în 25 de locuri desemnate aflate în jurul insulei. Bărcile găzduiesc până la 8 pasageri. Aplicaţia va afişa ora estimată a sosirii, tariful în avans şi detaliile regulate legate de călătorie.”

    „Călătorii care doresc să profite de Uber Boat pot rezerva o călătorie prin aplicaţie, aşa cum ar rezerva o călătorie cu o maşină. Există câteva prevederi: clienţii vor trebui să rezerve o barcă cu cel puţin 45 de minute înainte de startul călătoriei şi pot fi preluaţi sau lăsaţi doar din/în 25 de locuri desemnate aflate în jurul insulei. Bărcile găzduiesc până la 8 pasageri. Aplicaţia va afişa ora estimată a sosirii, tariful în avans şi detaliile regulate legate de călătorie.”

     IWONA KRUK, communications lead, Central and Eastern Europe, Uber

    Potrivit ei, unul dintre principalele avantaje aduse de Uber Boat constă în faptul că utilizatorii familiarizaţi cu platforma Uber pot accesa şi rezerva cu uşurinţă o barcă. „Prin urmare, pentru utilizatorii deja familiarizaţi cu alte servicii Uber, cum ar fi UberX, adăugarea Uber Boat va oferi o experienţă de călătorie coerentă. Această integrare ar putea permite călătorilor să comute cu uşurinţă între diferite moduri de transport.”

    În ceea ce priveşte potenţiala extindere a unui astfel de serviciu către alte insule greceşti, reprezentanta Uber spune că aceasta ar depinde de diverşi factori, inclusiv de cererea pieţei şi de infrastructură.

    Vorbind şi despre celelalte servicii lansate de companie pe tărâmuri elene, Iwona menţionează şi Uber Reserve, care permite utilizatorilor să rezerve curse cu 30 de minute până la 90 de zile în avans, cu un tarif blocat. De asemenea, compania a lansat vara aceasta, în Mykonos, şi Uber Van, dedicat cu preponderenţă grupurilor. „Cu până la opt locuri, acesta reprezintă modalitatea perfectă de a transporta grupuri de prieteni şi familii.” De asemenea, tradiţionalul Uber Taxi permite călătorilor să solicite călătorii cu taxiul în aplicaţia Uber. „Prezent şi în Grecia, Uber Taxi este disponibil în 286 de oraşe de pe tot globul, dintre care 102 numai în Europa. Taxiurile reprezintă mai mult de 10% din călătoriile Uber în regiune, o creştere cu 50% faţă de anul trecut. Lucrăm pentru a include fiecare taxi în aplicaţia Uber până în 2025, ceea ce îi va ajuta pe călători să se conecteze rapid la taxiuri şi le va oferi şoferilor acces la cei 130 de milioane de utilizatori activi lunar ai Uber la nivel global.” Iwona Kruk menţionează totodată şi Uber Comfort, „un produs care permite călătorilor să se bucure de maşini mai noi şi mai spaţioase, serviciul fiind disponibil şi în Grecia. Acesta se adresează deopotrivă turiştilor şi localnicilor”.

    Europa, magnet pentru americani

    La nivel de tendinţe, Iwona Kruk spune că în această vară, una dintre cele mai notabile vizează numărul de turişti din Statele Unite, aşteptările reprezentanţilor companiei fiind ca acesta să înregistreze o creştere cu 250% în destinaţiile europene preferate, inclusiv Grecia, Spania, Italia, Franţa şi Croaţia. „Pe baza datelor de mobilitate ale Uber, itinerariile la modă arată că americanii tind să se bucure de Italia şi Franţa într-o singură călătorie, să viziteze Portugalia înainte de a pleca în Spania şi facă un popas în Regatul Unit în drum spre Grecia sau Croaţia.”

    În ceea ce priveşte de alte obiective viitoare ale companiei, reprezentanta Uber aduce în discuţie tehnologia. „În ritmul rapid în care trăim astăzi, inovaţia joacă un rol crucial în a-i ajuta pe oameni să-şi organizeze şi să-şi gestioneze viaţa aglomerată. Progresul constant al tehnologiei continuă să revoluţioneze modul în care abordăm sarcinile zilnice. Uber oferă o multitudine de servicii în cadrul aplicaţiei, oferind o gamă de soluţii inovatoare care sporesc eficienţa. Un exemplu sunt maşinile complet autonome disponibile pe Uber, prin prisma parteneriatului cu Waymo”, exemplifică ea modul în care tehnologiile viitorului au fost integrate în operaţiunile businessului. „Alte produse oferite de Uber, care inovează viaţa de zi cu zi a oamenilor, sunt Uber Hourly şi Uber Connect. Hourly permite rezervarea călătoriei per oră, oferind un singur şofer pentru întreaga călătorie şi opriri nelimitate pe parcurs. Perfect pentru a te plimba, a face câteva cumpărături şi a întâlni un prieten prin oraş, totul într-o singură călătorie. La rândul său, Uber Connect oferă o modalitate rapidă şi accesibilă de a trimite pachete prietenilor şi familiei folosind aplicaţia Uber. Produsul este disponibil în Ţările de Jos, Arabia Saudită, Londra, Polonia, Norvegia, Finlanda şi Nigeria.”

    Iar la capitolul atuuri pe care ar trebui să le aibă un şofer Uber într-o ţară precum Grecia, unde oamenii merg mai ales în vacanţă, Iwona consideră că aceştia ar trebui să aibă calităţi precum cunoaşterea atracţiilor locale, abilităţi excelente de comunicare, flexibilitate şi adaptabilitate, cunoaştere a rutelor de transport, răbdare, şi nu în ultimul rând, profesionalism.     ■

     

     

     

    „Mykonos este o destinaŢie turistică populară, cunoscută pentru plajele sale frumoase, viaŢa de noapte vibrantă şi peisajele pitoreşti. E o destinaŢie care atrage milioane de vizitatori în fiecare an. În plus, geografia insulei, înconjurată de Marea Egee, o face o locaŢie ideală pentru a oferi servicii cu barca, permiŢând turiştilor să exploreze coasta insulei şi să viziteze plajele din apropiere sau insulele mai mici.”

    Iwona Kruk, communications lead, Central and Eastern Europe, Uber

     

     


     

     

  • Cât mai izolat şi posibil inexistent

    Glampingul sau campingul de lux cum i se mai spune nu e la fel pentru toată lumea, clienţii cei mai înstăriţi cerând un nivel de izolare şi de servicii mai mare, pe care-l găsesc în locuri în care plătesc echivalentul a câtorva mii de euro pentru o noapte de cazare, pe puţin. Aceştia se aşteaptă ca la cortul în care se cazează şi la care se ajunge cât mai greu, cum ar fi cu hidroavionul sau barca, să aibă parte de facilităţi ca încălzire în podea sau cadă de baie, ori valet alocat lor pe durata şederii şi mese gătite wde bucătari personali. Se mai pot aştepta şi să fie disponibile activităţi la care pot ajunge cu elicopterul sau, de exemplu, să aibă disponibilă băutura răcoritoare preferată mai greu de găsit atunci când se relaxează într-un loc izolat din Africa. Printre cererile pe care le primesc organizatorii de vacanţe care implică glamping pentru cei mai bogaţi dintre pământeni se poate număra şi ajutor la dezvăţat copiii de stat pe consolele de jocuri, în acest caz familia participând la realizarea unui documentar de natură alături de un producător cunoscut din Kenia, de exemplu, scrie The Telegraph. Câteodată, dorinţa de intimitate în vacanţa de glamping este atât de mare, încât clienţii rezervă complexul cu totul ca să nu apară din întâmplare în vreo poză postată pe internet şi să se afle pe unde au umblat. O altă soluţie o reprezintă campingul care nu există şi se instalează la cerere într-un anumit loc. Un asemenea camping însă vine şi el cu tot confortul, cum ar fi spa la cort, piscină şi bucătar personal ori paturi pentru dormit sub cerul liber şi se amplasează, de regulă, în parcuri naţionale din diverse ţări.

  • Vrei un concediu altfel? O familie de corporatişti din Bucureşti, sătui de agitaţia Capitalei, au construit un „sat” unde poţi merge dacă vrei să experimentezi viaţa simplă de la ţară

    La Sat are doar trei case şi niciun locatar permanent, însă îi aşteaptă pe cei care caută liniştea pentru câteva zile. Mândră Ioană, Radu Dragu şi Blândă Mărie sunt numele celor trei unităţi de cazare „mândre”, care alcătuiesc satul aflat la 100 de kilometri de Bucureşti, imaginat de Andreea Chiva şi de soţul ei.

    Noi suntem doi corporatişti fără preocupări în arhitectură sau design şi nu suntem deloc pricepuţi tehnic, probabil am putea să batem un cui, dar cu greutate am face mai mult de atât”, aşa se descrie familia Chiva, care a reuşit nu doară să bată un cui, dar să facă trei case tradiţionale, însă cu ajutorul meşterilor populari. Arhitectura tradiţională nu a fost aleasă întâmplător, Andreea Chiva spune că scopul unor astfel de case a fost tocmai de a le da oamenilor impresia că timpul stă în loc, cel puţin în comuna Bertea, judeţul Prahova.

    Ideea unităţilor de cazare a pornit încă din 2016, când Andreea Chiva şi soţul său au construit în aceeaşi localitate o casă pentru a veni în weekend cu copiii şi a sta la aer curat, departe de agitaţia oraşului. Ulterior, şi-au dat seama că de o astfel de casă se pot bucura şi alţii, care caută la fel ca ei aerul curat şi viaţa simplă de la sat. „Odată cu pandemia, interesul oamenilor pentru a petrece timp la ţară a crescut şi astfel şi cererile de rezervare a casei.

    Atunci ne-am gândit să construim şi alte locuri de cazare în acelaşi sat. Fiecare dintre cele trei case nou construite au fost ridicate cu ajutorul unor meşteri locali pricepuţi, folosind materiale naturale precum lemn, piatră, şi au primit un nume reprezentativ pentru noi, numele copiilor noştri şi ai bunicilor, Mândră Ioană, Radu Dragu şi Blândă Mărie”, spune Andreea Chiva. Prima dintre case a fost deschisă în luna martie a acestui an, anume Mândră Ioană, pe când celelalte două au primit turiştii începând cu luna august.

    Construcţia caselor a început însă anul trecut, când preţurile la materialele de construcţii nu erau majorate, însă Andreea Chiva spune că cei care ar dori să îşi deschidă o unitate de cazare să aibă încă 50% din suma bugetată iniţial pentru investiţie, pentru că pot apărea costuri neprevăzute. „Ne-am gândit multă vreme ce tip de case ne dorim să construim, tradiţionale, timeless, care îţi lasă impresia că sunt acolo din totdeauna, şi care să fie la fel de apreciate peste ani sau să construim case cu un design nou. Am ales în final un design tradiţional pentru toate cele trei case, din dragoste de sat. În toate plimbările noastre de-a lungul timpului prin ţară ne-am dat seama că iubim casele tradiţionale pentru mobila veche cu care au fost decorate, ţesături  facute manual, corpuri de iluminat unicat, cu forme atât de speciale şi specifice unei perioade demult apuse”, explică Andreea Chiva.

    Ea adaugă faptul că până la a se hotărî pentru acest tip de design a mers timp de câteva luni prin ţară ca să îşi dea seama care case ar fi cele potrivite, având de ales între un stil modern şi unul tradiţional. „Am realizat că ne place modernul, dar casele tradiţionale sunt mai pe sufletul nostru, în general oferă la început o senzaţie de modestie sau, mai simplu spus, te întrebi ce o fi aşa grozav aici, însă după puţin timp, 20-30 de minute de stat în ele, dau o stare de bine”, precizează ea. Cei doi antreprenori iau în calcul ca pe viitor să mai construiască cel puţin o astfel de casă, însă momentan toată atenţia lor se concentrează pe îmbunătăţirea experienţei turiştilor prin oferirea unor activităţi pe care le pot face acolo. Andreea Chiva spune că, pe lângă meşterii locali care au ajutat la construirea celor trei case, sunt implicaţi şi alţi localnici din zonă în acest business, ajutând astfel şi comunitatea din zonă. „Avem persoane din sat cu care colaborăm pentru a ajuta turiştii să aibă parte de o experienţă cât mai autentică.

    Sunt doamne în sat care pot pregăti mâncare tradiţională, folosind ingrediente fie din ogradă, fie din târguri în care vin săteni şi îşi vând produsele proprii şi pot aduce mâncare la casă. Tot în sat este o doamnă care organizează plimbări cu căruţa, calul sau poneiul, iar la sfârşitul plimbării copiii pot merge acasă la ea pentru a îngriji animalele. Mai avem persoane în sat care organizează plimbări la stâne montane sau degustări de ţuică”, adaugă ea. Andreea Chiva şi soţul ei sunt şi proprietarii paltformei de rezervări Localm, iar ea spune că deschiderea celor trei case  i-a ajutat să înţeleagă mai bine nevoile proprietarilor de unităţi de cazare. Localm este o platformă locală de turism care merge în trei direcţii, anume odihnă (cazare), bucate şi obiceiuri.

    Andreea Chiva spune că această platformă se doreşte a fi un soi de punte de legătură între viaţa la sat şi oamenii de la oraş, cei care sunt în căutarea liniştii. „Am avut norocul să descoperim locuri binecuvântate cu calm, bucate sănătoaseşi meşteşugari care ştiu de la moşii lor cum se lucrează lemnul, când e mărul numai bun de cules sau cum se întoarce fânul. Ne-am dorit să le facem viaţa mai uşoară celor care ne-au primit cu drag în casele, curţile şi livezile lor. Şi ne-am dorit să le punem la îndemână şi altora asemenea descoperiri. Aşa că am pornit această platformă ca punte de legătură între ei şi cei ca noi, cei care vor să îşi amintească de copilăria petrecută cu bunicii la sat, şi să le ofere şi copiilor lor zile de poveste. Cei care vin de departe pentru că vor să descopere locuri de odihnă, bucate şi obiceiuri româneşti. Cei care vor să afle şi o altă Românie”, scrie pe site-ul Localm.

    Mândră Ioană, Radu Dragu şi Blândă Mărie îşi aşteaptă în tihnă turiştii, iar Localm îi ajută pe aceştia să îşi găsească locul, dar şi experienţele, potrivite pentru nevoile lor. Atât casele, cât şi platforma reprezintă punţi de legătură între simplitatea satului şi agitaţia oraşelor.  

    Mândră Ioană are o capacitate de cazare de şase locuri, adică patru adulţi şi doi copii, Radu Dragu poate acomoda opt adulţi, pe când Blândă Mărie are cinci locuri. Costul pentru o noapte de cazare variază între 500 lei şi 1.000 lei.

    „Odată cu pandemia, interesul oamenilor pentru a petrece timp la ţară a crescut şi astfel şi cererile de rezervare a casei. Atunci ne-am gândit să construim şi alte locuri de cazare în acelaşi sat. Fiecare dintre cele trei case nou construite au fost ridicate cu ajutorul unor meşteri locali pricepuţi, folosind materiale naturale precum lemn, piatră, şi au primit un nume reprezentativ pentru noi, numele copiilor noştri şi ai bunicilor, Mândră Ioană, Radu Dragu şi Blândă Mărie.”

    Andreea Chiva, cofondator, La Satâ

    La Sat îşi propune să fie locul unde oamenii, obişnuiţi poate cu cotidianul din marile oraşe, să experimenteze chiar şi pentru câteva zile viaţa simplă din mediul rural, unde timpul are răbdare, iar natura şi omul formează un întreg armonios. Andreea Chiva se gândea să pună un ciubăr pentru turişti, însă şi-a dat seama că vrea ca oaspeţii care ajung La Sat să se bucure de lucrurile mici, din jurul lor, cât şi de o viaţă simplă. Dimineţile răcoroase, plimbarea cu căruţa, bucatele gătite de oamenii din zonă sau căpiţele de fân de pe dealurile din zare să fie experienţele care îi va determina pe turişti să se întoarcă.