BusinessMagazin

Category: Muzica

  • Aniversarea lui Michael Jackson: taierea tortului la Gary, un nou film si aceeasi suprematie in topul vanzarilor

    Cateva sute de fani s-au adunat inca de sambata la Gary,
    Indiana, orasul natal al lui Michael Jackson, spre a marca
    aniversarea zilei sale de nastere, 29 august. Centrul sarbatorii a
    fost casa unde a copilarit cantaretul, a carei adresa este
    cunoscuta ca “2300 Jackson Street”, la fel ca numele unei piese a
    Jackson 5 din 1989.

    Locul s-a umplut de vanzatori de suveniruri, imitatori ai lui
    Michael Jackson, autoritati si vedete locale, s-au cantat si dansat
    piese ca “Thriller” si “Gone Too Soon”, iar tatal cantaretului, Joe
    Jackson, a taiat patru din cele cinci torturi preparate cu aceasta
    ocazie de o cofetara din Gary, la cererea primarului din oras.
    Hazel Montgomery a pregatit patru torturi – unul decorat cu o
    manusa alba, altul cu o silueta a lui Michael Jackson, una cu
    fluturi si una cu chipul lui Michael. Joe Jackson si l-a oprit pentru sine pe ultimul, iar
    celelalte torturi le-a impartit fanilor prezenti.

    Surprinzator probabil, popularitatea comerciala a lui Michael
    Jackson pare sa-si fi gasit un nou centru in India, judecand dupa
    ultimele statistici globale publicate de Ovi Music Store, magazinul
    digital de muzica al Nokia. Michael Jackson este cel mai bine
    vandut artist, cu cel mai mare numar de piese descarcate din
    magazinul Nokia, iar numarul cel mai mare de descarcari au fost
    facute din India (26% din totalul descarcarilor de muzica), urmata
    de Marea Britanie, Germania, Olanda si Finlanda. “Beat It” este in
    fruntea vanzarilor, urmata de “Billie Jean” si “Thriller”. Michael
    Jackson este urmat in topul vanzarilor de Lady Gaga, Elvis Presley,
    Black Eyed Peas si Rihanna.

    “Comemorarea unui an de la moartea sa, in 25 iunie, si
    aniversarea nasterii sale, la 29 august, au reinviat febra Michael
    Jackson, cu fani care redescopera cantecele sale. El este cel mai
    popular artist solo al tuturor timpurilor”, a comentat pentru MTV muzicologul Geoff Roberts.

    O astfel de ocazie nu putea trece fara un nou plan de a
    valorifica vechi materiale audio sau video ale lui Jackson. Un fost
    asociat al cantaretului, Ron Newt, a declarat pentru tabloidul online
    TMZ ca a primit deja oferte de milioane de dolari pentru a lansa un
    film de 64 de minute realizat pe baza unor inregistrari din timpul
    turneului Triumph Tour al Jackson Five, din 1981.

    Filmul ar include secvente inedite din timpul repetitiilor si
    din culisele turneului, infatisandu-l pe Michael Jackson dansand,
    cantand si conducand punerea in scena a turneului, singur si
    impreuna cu fratii sai, urmand astfel modelul filmului “This Is
    It”, cu secvente de la repetitiile pentru seria de concerte pe care
    Jackson ar fi trebuit s-o sustina incepand din iulie 2009 pe
    stadionul O2 din Londra.

    Conform ultimelor statistici de box-office, filmul
    “This Is It”, lansat de Sony/Columbia, a avut incasari de aproape
    252 de milioane de dolari numai din proiectii, fara vanzarile de
    DVD-uri sau de obiecte promotionale, situandu-se intre primele 300
    cele mai vandute filme ale tuturor timpurilor.

    Ron (Ronald) Newt Sr. este un controversat impresar din California, fost proxenet, care a
    intrat in contact cu familia lui Michael Jackson la inceputul anilor ’80, pe cand incerca sa le faca o
    cariera muzicala in R&B celor trei fii ai lui. In 1993, Newt
    avea sa fie tinta unor incercari (fara succes insa) de mituire din
    partea presei de scandal, care urmarea sa obtina din partea unuia
    dintre fiii lui marturia ca Jackson l-ar fi molestat in 1985. Acum,
    Newt afirma pentru TMZ ca Michael Jackson personal i-ar fi
    incredintat inregistrarile video din timpul turneului Triumph, in
    virtutea relatiei apropiate pe care ar fi avut-o cu megastarul.

    Michael Jackson a incetat din viata la 25 iunie 2009, in urma
    unei supradoze de propofol, in timp ce se afla in ingrijirea
    doctorului sau personal, Conrad Murray. Procesul lui Conrad Murray,
    acuzat de omucidere in acest caz, urmeaza sa inceapa in ianuarie
    2011.

  • Mostenirea lui Michael Jackson: legende noi, fani noi si un miliard de dolari

    Simpla mentionare a faimosului catalog Sony/ATV, cunoscut drept
    “catalogul Beatles” si care intotdeauna a fost mentionat ca piesa
    de baza a averii lui Michael Jackson, trezeste fiori in randul
    fanilor. Dupa ce LaToya Jackson a sustinut in repetate randuri ca
    fratele ei ar fi fost ucis pentru bani, mai exact ca sa i se ia
    catalogul, a carui valoare totala este acum estimata la 1,6-2
    miliarde de dolari, fanii au asteptat cu infrigurare sa vada care
    va fi soarta acestuia in mainile executorilor testamentari,
    avocatul John Branca si producatorul muzical John McClain.

    Sony si Jackson detin fiecare jumatate din firma Sony/ATV, care
    administreaza catalogul. Speculatiile ca executorii vor vinde catre
    Sony cota de 50% din catalog detinuta de Jackson pentru a plati
    datoriile de sute de milioane de dolari ale megastarului n-au
    incetat nici acum, insa a disparut temeiul lor obiectiv: vanzarile
    de muzica, de obiecte promotionale, contractele pentru viitoare
    spectacole si albume si filmul “This Is It” au generat in ultimul
    an suficienti bani incat spectrul instrainarii catalogului pentru
    plata datoriilor sa fi disparut. Sa vedem insa din ce se compune
    miliardul aproximativ de dolari estimat de presa americana ca fiind
    generat in anul care a trecut de la moartea lui Michael.

    ALBUMELE

    Circa 9 milioane de albume [i compila]ii, de la “Thriller” la
    “Number Ones” sau “The Essential Michael Jackson”, au fost vandute
    in SUA, conform Nielsen SoundScan, iar in afara SUA s-au vandut
    circa 24 de milioane de copii – ambele, cifre record pentru o
    industrie muzicala in declin si pe baza carora Billboard estimeaza ca au fost generate in total 383
    de milioane de dolari. Conform aceleiasi surse, au fost descarcate
    in toata lumea aproximativ 26,5 milioane de fisiere cu piesele lui
    Michael, in valoare neta de 34 de milioane de dolari. La acestea se
    adauga vanzarile de tonuri de apel pentru telefon (circa 5 milioane
    de dolari) si drepturile de difuzare in media electronica (6,5
    milioane de dolari).

    Anul acesta, conform New York Daily News, in SUA au fost vandute
    723.000 de exemplare din albumele megastarului, insa cifrele pentru
    cele comercializate in afara SUA vor fi facute publice abia la 30
    iunie. Totusi, pe baza datelor existente, continua cotidianul, se
    poate estima ca profitul pentru mostenitorii lui Michael ar fi de
    62 de milioane de dolari. Astfel de date confirma ca artistul a
    castigat dupa moarte un contingent important de fani noi, unii abia
    iesiti din adolescenta, care il descopera datorita parintilor lor
    sau pur si simplu gratie impactului emotional provocat de
    ultramediatizarea figurii lui dupa 25 iunie 2009.

    PIESELE NEPUBLICATE

    Sony Music Entertainment a semnat in martie cu Branca si McClain
    un contract-mamut, in valoare de pana la 250 de milioane de dolari,
    pentru publicarea a zece albume pana in 2017, o compilatie de
    clipuri pe DVD si drepturile de folosire a pieselor in cadrul unor
    viitoare filme, show-uri si jocuri video. Este posibil ca averea
    lui Jackson sa fi crescut deja cu circa 31 de milioane de dolari
    (dupa alte surse, 125 de milioane) din vanzarea
    dublului album “This Is It” (continand piesa inedita omonima) si
    din avansurile pentru viitoarele albume, dintre care primul va fi o
    selectie de piese inedite, in luna noiembrie.

    Nu sunt insa acestea singurele melodii inedite. Imediat dupa 25
    iunie a inceput sa circule zvonul ca muzicianul a compus in ultimii
    ani 200 de cantece pe care voia sa le lase mostenire copiilor lui –
    Prince, Paris si Prince Michael II. Fostul lui manager Frank DiLeo
    a suspectat ulterior ca LaToya si restul familiei, cand au
    recuperat din locuinta lui Michael obiectele acestuia, au luat si
    computerele unde s-ar fi aflat aceste piese, insa nici pana acum nu
    se stie care e soarta lor; e foarte posibil ca atunci cand acestea
    vor iesi la iveala, administratorii averii sa incerce sa le
    recupereze, spre a le valorifica in folosul copiilor.

    Zilele trecute, administratorii au anuntat deja ca asa vor
    proceda cu un numar de 273 de cantece descoperite intr-un depozit cu
    obiecte ale lui Jackson, cumparat de un fost intreprinzator din
    industria jocurilor de noroc. Intreprinzatorul, pe nume Howard
    Mann, sustine ca piesele dateaza de la mijlocul anilor ’70 – in
    unele Michael canta solo, in altele cu familia Jackson, in altele
    in duet cu Tina Turner si altii. Evident, Mann vrea sa le publice
    si sa faca bani din ele, insa administratorii intentioneaza sa-l
    dea in judecata pentru folosire ilegala a numelui si a creatiilor
    lui Jackson, asupra carora numai succesorii lui au drept de
    proprietate intelectuala.

    Istet, Mann s-a asociat deja cu Katherine Jackson, mama lui
    Michael, careia tocmai i-a editat o carte ilustrata de amintiri
    despre fiul ei, “Never Can Say Goodbye”. De luni incoace, cartea
    s-a vandut deja in 25.000 de exemplare.

    THIS IS IT

    Billboard vorbeste de 392 de milioane de dolari
    incasate de pe urma filmului “This Is It”, care a cuprins secvente
    din repetitiile pentru concertele care ar fi trebuit sa inceapa
    anul trecut la Londra in iulie.

    “Michael Jackson: This Is It” a fost lansat in octombrie 2009 si
    a obtinut incasari de 72 de milioane de dolari in SUA, conform
    BoxOfficeMojo.com, ceea ce il face filmul-concert cu cele mai mari
    venituri din istorie. Peste hotare, filmul a incasat 188 de
    milioane de dolari, din care 56 numai in Japonia. Dupa ce firma
    organizatoare a concertelor “This Is It”, AEG, si-a recuperat
    investitia in concertele anulate si in film, estimata in total la
    35 de milioane de euro, majoritatea veniturilor ramase au intrat in
    averea lui Michael Jackson.

    Ulterior, DVD-ul “This Is It”, lansat in ianuarie 2010, a produs
    si el 43 de milioane de dolari in SUA din vanzari si circa 25 din
    inchirieri. In Japonia, DVD-ul a generat 18 milioane de dolari
    numai in prima zi de la punerea pe piata. Alte 7 milioane au venit
    din cele 351.000 de copii in format Blu-ray. Pentru DVD-uri,
    intelegerea a fost ca banii sa se imparta egal intre AEG, Sony si
    mostenirea lui Michael Jackson.

    In noiembrie, Viacom a cumparat pe sase ani drepturile exclusive
    TV pentru a difuza “This Is It” in retelele MTV si BET – un
    contract a carui valoare a fost estimata la peste 15 milioane de
    dolari. Contractele de difuzare in avioane, vase de croaziera si
    televiziuni ale hotelurilor ar fi adus si ele circa 24 de
    milioane.

    LICENTE SI SUVENIRURI

    La jumatatea lui iunie, producatorul de jocuri Ubisoft a anuntat ca dezvolta un joc video
    interactiv pentru console Playstation, Xbox sau Wii, inspirat de
    muzica si dansul lui Michael. Jucatorii pot intra in rolul
    megastarului si pot recrea aparitiile lui in piese ca Beat It sau
    Billie Jean, pot invata miscari de dans si pot sa-si testeze
    capacitatile vocale.

  • Paula Seling: Am fost doar dornici sa le aratam ce putem

    Paula Seling a sosit, insotita de managerul sau Paul Nanca,
    duminica, pe aeroportul “Henri Coandă”, ea fiind intampinata de
    fani cu aplauze si multe flori. De asemenea, unii dintre fani au
    afisat pancarte pe care scria “Pentru noi, sunteti pe locul 1”.

    Paula Seling a declarat ca Ovi a ramas in Norvegia pentru a
    discuta cu presa din aceasta tara si pentru a multumi celor de
    acolo pentru punctele acordate.

    Mai multe amanunte pe
    www.mediafax.ro

  • Paula Seling si Ovi s-au calificat in finala Eurovision 2010

    Pe langa reprezentantii Romaniei, concurentii din Georgia,
    Ucraina, Turcia, Israel, Irlanda, Cipru, Azerbaidjan, Armenia si
    Danemarca au fost selectati, in urma semifinalei de joi, sa
    participe la finala Eurovision, care va avea loc sambata seara, la
    Oslo.

    Cititi mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Rammstein, Metallica, Manowar concerteaza la Sonisphere Festival de la Bucuresti

    Astfel, pe 25 iunie vor concerta Manowar, Volbeat, in timp ce pe
    26 iunie, la Romexpo, vor canta Metallica, Megadeth, Anthrax si
    Heaven and Hell. Trupele Rammstein, Alice in Chains, Stone Sour si
    Mastodon vor concerta pe 27 iunie.


    Cititi mai multe     pe www.mediafax.ro

  • Cum a fost Enescu 2009

    Asa arata, o data la doi ani, inceputul toamnei in Capitala,
    unde artisti faimosi si mari orchestre ale lumii vin sa il
    sarbatoreasca pe cel mai mare compozitor roman. “Presa
    internationala prezenta la eveniment a spus ca, din punctul de
    vedere al programelor si al organizarii, festivalul este in top 3
    european, dupa Festivalul de la Lausanne si la egalitate cu
    Festivalul de la Salzburg”, spune Mihai Constantinescu, directorul
    Artexim, societatea care organizeaza evenimentul.

    Festivalul a demonstrat cu cifre cum a ajuns in top 3 al
    festivalurilor de gen din Europa. Cu un buget de sapte milioane de
    euro si spectacole sustinute de 185 de solisti si orchestre,
    festivalul de la Bucuresti a atras aproape 100.000 de spectatori.
    40% dintre bilete au fost rezervate inca din luna mai, evenimentele
    din cadrul festivalului fiind aproape in totalitate vandute.

    “Seria Concertelor de la Miezul Noptii de la Ateneu a fost
    vanduta in totalitate, ca si cinci dintre concertele de la Sala
    Palatului si evenimentele de la Teatrul National, iar cele de la
    Opera in proportie de 98%”, a declarat Valentin Vasiloiu, director
    executiv al Eventim, reteaua prin care au fost puse in vanzare
    biletele.


    Timp de aproape o luna, la Bucuresti au fost prezenti 3.000 de
    muzicieni si artisti celebri, care fie au concertat in cadrul
    festivalului, fie s-au inscris la una dintre cele trei sectiuni din
    concurs. La cea de-a XIX-a editie au participat 13 orchestre mari
    din Europa, 14 orchestre de camera, 19 formatii camerale, sase
    coruri, 41 de solisti in concerte si sase solisti in recital, care
    au prezentat peste 280 de lucrari.

    Cele mai scumpe spectacole, pentru care organizatorii au alocat
    400.000 de euro, au fost cele sustinute de Royal Concertgebouw
    Orchestra Amsterdam, care a concertat in doua seri la Sala
    Palatului.

    Baletul din Monte Carlo

    Un grup de prieteni. Asa vede Jean-Christophe Maillot,
    directorul coregraf al Les Ballet de Monte Carlo, compania pe care
    o conduce. Cei 45-50 de dansatori provin din 23 de tari diferite.
    Costumele baletului La Belle, pus in scena la Teatrul National din
    Bucuresti, au fost realizate de costumierul Philippe Guillautel,
    care este cunoscut mai ales pentru ca a realizat costumele pentru
    festivitatile de la Jocurile Olimpice de la Albertvillle.
    Spectacolul a fost prezentat in cadrul Intalnirilor JTI.

    Yo-Yo Ma

    Violoncelistul Yo-Yo Ma are la activ 14 premii Grammy. Nascut la
    Paris din parinti de origine chineza, artistul a infiintat
    proiectul Silk Road Project, cu scopul de a promova traditiile
    culturale de-a lungul rutelor comerciale pe Drumul Matasii.

    Joshua Bell

    Joshua Bell este considerat unul dintre cei mai buni violonisti
    ai lumii. Artistul american a devenit faimos si printre profani
    datorita experimentului ziarului Washington Post, care a organizat
    la metroul din capitala americana un concert de 45 de minute cu
    piese clasice, interpretate la o vioara Stradivarius. La Bucuresti,
    unde a fost prezent pentru a doua oara consecutiv la un festival
    Enescu, Bell a interpretat Simfonia Spaniola de Edouard Lalo.

    Nigel Kennedy

    Nigel Kennedy (in continuare copilul teribil al muzicii clasice,
    desi are 51 de ani) a venit la Bucuresti pe ultima suta de metri,
    ca inlocuitor al pianistei Martha Argerich. Kennedy a interpretat,
    alaturi de Orchestra Regala din Londra, compozitii ale lui George
    Enescu, Ludwig van Beethoven sau Maurice Ravel. Kennedy este faimos
    pentru abordarea diferita a muzicii clasice, care este evidenta
    atat in ceea ce priveste interpretarea, cat si tinuta de scena. Pe
    o scena pe care artistii apar in mod obisnuit in fracuri, Nigel
    Kennedy a semanat mai degraba cu Gavroche.

  • Pop Art de inima albastra

    Inca nu ma pot hotari: Kanye West este un personaj pozitiv sau negativ? Daca ar fi fost intr-un film de-al lui Clint Eastwood, ar fi fost unul dintre baietii buni sau un personaj negativ? Ca sa fiu sincer, dovezile impotriva lui sunt destul de solide. Sa le examinam:
     
    1) Kanye are un orgoliu de proportii planetare. Incredibila lui aroganta s-ar putea sa nu surprinda, dat fiind ca e un star hip-hop. Tineti pagina intai! “Rapperul are un respect de sine sanatos”! Nu prea merge ca stire, nu? Ce vreau sa spun adica este ca intregul gen hip-hop se bazeaza, in esenta, pe faptul ca te pretinzi de un milion de ori mai bun decat ceilalti. Totusi, aroganta lui Kanye a atins noi culmi la gala MTV European Video Music Awards, cand a dat navala pe scena, afirmand ca Justice si Simian Mobile Disco nu meritau sa castige. “Realizarea videoclipului meu a costat un milion de dolari”, a spus el. “Daca nu castig eu, premiul isi pierde credibilitatea.” Hmmm.
     
    2) Urmeaza cu disperare tendintele. Nu uitati ca acesta este un om care-si petrece timpul fotografiindu-si ultimele achizitii in editie limitata si punand fotografiile pe blog. Fata de muzica are aceeasi atitudine ca fata de Nike Dunks in editie japoneza, adica vrea sa aiba si el ceva ce este considerat supertare la momentul respectiv. Imediat dupa ce i-a criticat pe artistii house francezi Justice si SMD, a folosit o secventa semnata Daft Punk (trupa house franceza) pe urmatorul lui single.
     
    3) Pretinde, cam fara pic de modestie, ca a inventat un gen cu totul si cu totul nou de muzica. Acesta este denumit “Pop Art”, iar el e singurul om de pe lume care face aceasta muzica. Aparent, “Pop Art”-ul lui nu are nimic de-a face cu predecesorul warholian, ci este raspunsul lui la lumea din ce in ce mai incorsetata a hip-hop-ului. Mai mult, e prezentat pe albumul sau recent lansat. 
     
    Intitulat “808s and Heartbreak”, LP-ul a fost compus dupa moartea mamei lui Kanye si dupa despartirea artistului de prietena sa. Cu exceptia piesei “Coldest Winter”, este un “album de inima albastra”. In caz ca nu stiati, albumele “de inima albastra” sunt extraordinare. Din motive evidente, artistii par sa compuna cele mai bune materiale ale lor atunci cand sunt la pamant din punct de vedere emotional. Doua dintre albumele mele preferate din toate timpurile, “Blood on the Tracks” al lui Bob Dylan si “Here, My Dear” al lui Marvin Gaye sunt albume clasice de despartire, compuse dupa o despartire dificila. Si atunci, “808s” este bun? Reuseste Kanye sa faca la fel ca Marvin?
     
    Deloc surprinzator, albumul prezinta sound-ul retro de tobe al unui drum machine Roland 808, care facea parte din coloana vertebrala a hip-hop-ului timpuriu. De fapt, spiritul retro se regaseste pe tot albumul, care se inspira din electro-ul anilor optzeci, din techno de Detroit si din synth pop. Pe deasupra vine vocea lui Kanye care canta – da, canta – prin intermediul unui efect Auto-tune, care confera intregului LP un aer rece, robotic si nelalocul lui. Putinele secvente de rap care apar pe album sunt punctele slabe ale acestuia si s-ar fi putut foarte bine si fara ele. E interesant din punct de vedere sonor, mult mai gol si mai atmosferic decat orice alta creatie Kanye. Titluri ca “Robocop” si “Paranoid” nu sunt deloc o coincidenta, deoarece mare parte a albumului seamana a coloana sonora a unui film SF inca neturnat.
     
    Daca din punct de vedere muzical “808s” reprezinta un mare salt inainte, din punctul de vedere al versurilor e oare­cum dezamagitor. Kanye s-a priceput intotdeauna foarte bine sa arate contradictiile din societatea de consum. “Ne-au facut sa ne uram pe noi si sa le iubim lor bogatia”, canta el pe “All Falls Down”, care aminteste foarte bine de modul cum au fost sedusi americanii de culoare de materialismul superficial. Pe “808s”, aceasta abilitate a lui a devenit cumva un cliseu. De cel putin doua ori comenteaza ca, in timp ce prietenii lui vorbesc despre copiii lor, el nu are despre ce sa vorbeasca in afara de masina lui sport.
     
    Acesta este calcaiul lui Ahile al albumului. Prea des ai impresia ca artistul incearca sa ne spuna ce grea e viata unui cantaret multimilionar in dolari. Omul e suparat, il intelegem. Daca ne-ar fi oferit ceva mai putina autocompatimire, ceva mai mult umor si ceva mai multa ironie, ne-ar fi fost mai usor sa-i iertam fanfaronada si faptul ca a dat navala pe scena la premiile MTV.  

  • Vivat muzica pop

    E ceva in neregula cu lumea muzicala. Candva exista o demarcatie clara intre trupele “adevarate” si cele “fabricate”. Era usor sa-ti dai seama de partea carei tabere erai menit sa te afli. Daca nu erai de sex feminin la varsta la care inca mai purtai codite prinse aproape de crestetul capului, stiai ca popul fabricat nu ti se potrivea. Oricui era macar vag interesat de muzica trebuia sa-i placa muzicienii care 1) isi compuneau singuri cantecele; 2) adoptau o atitudine vag impotriva sistemului, chiar daca manifestata numai prin includerea de cuvinte vulgare in piesele lor si 3) aveau un aspect serios si/sau nefericit studiat. The Smiths, care tocmai au lansat o noua compilatie de tip Best Of (“The Sound Of The Smiths”) reprezinta doar unul dintre exemplele de grupuri carora li se aplica toate cele trei puncte. Trupa este una care li se adreseaza barbatilor adulti (barbatii sunt, inevitabil, cei mai obsedati fani ai muzicii), cu preocupari de adulti.
     
    S-au schimbat lucrurile in ultimii douazeci de ani. Topurile nu mai seamana a campuri de batalie, iar daca totusi aduc a asa ceva, atunci granitele s-au retrasat de-a binelea. Astazi, tocmai trupele serioase de chitaristi au acelasi termen de valabilitate ca o cutie de lapte proaspat. Astazi, tocmai trupele indie sunt cele care pot fi acuzate ca sunt “minuni de un hit”, pentru ca vin si trec cu o regularitate de maree oceanica. Cel mai surprinzator lucru din toate este ca “popul de plastic”, cel presupus fals, este de fapt cel care rezista cel mai mult.
     
    Formatia Girls Aloud e un exemplu graitor in acest sens. Au cele mai necredibile recomandari posibile, caci, la urma urmei, s-au format in urma unei emisiuni TV de descoperire de talente (Popstars: The Rivals). S-ar putea sa va surprinda sa va amintiti ca asta s-a intamplat in 2002. 2002! Cate trupe indie din acel an mai exista azi? In 2002 ascultam artisti ca Badly Drawn Boy. Cine? Exact. Nu la fel stau lucrurile sase ani mai tarziu in cazul Girls Aloud, cand cele cinci fete nu numai ca inca mai sunt impreuna (ce soc!), dar au si lansat un uluitor numar de cinci albume de studio. Putina lume cunoaste faptul ca anii in pop sunt cam la fel ca anii unui caine, in sensul ca un an in muzica pop e echivalentul a sapte ani pentru un om. Ceea ce le face pe Girls Aloud egalele membrilor de la The Rolling Stones…
     
    Daca aceasta informatie nu era suficient de socanta, si mai socant este faptul ca ultimul lor LP, intitulat “Out Of Control”, este fantastic. Cu adevarat fantastic. Cand le asculti pe fetele de la Girls Aloud, cele mai serioase trupe de chitaristi iti par conservatoare si plictisitoare.
     
    Albumul anterior al celor de la Girls Aloud m-a entuziasmat la fel de tare si nu-mi cer scuze pentru ca le sustin cauza inca o data. Cel mai mare merit il are echipa de productie din spatele trupei, Xenomania, care le-a compus capodopere pop de trei minute inca de la lansare. Eclectismul e cuvantul de ordine al LP-ului, ceea ce nu e surprinzator, dat fiind sensul denumirii de Xenomania, presupus a fi opusul lui Xenophobia – “o dragoste de tot, de toate culturile”, conform producatorului lor principal, Brian Higgins.
     
    “Out Of Control” contine niste combinatii improbabile. Coruri gregoriene, chitare country and western, electro surd, drum and bass, disco post-ABBA, pop stil “Wall of Sound” al lui Phil Spector… de toate. Nu m-ar surprinde prea tare daca Girls Aloud ar avea un cantec care sa combine manelele cu happy hardcore si tehno minimalist. Multe dintre piesele trupei sunt ca niste prelegeri de istorie a muzicii create special pentru copiii cu deficit de atentie / tulburare hiperkinetica. Se pare ca ma aflu intr-o companie selecta, caci Franz Ferdinand si Arctic Monkeys sunt doar unii dintre fanii con­firmati ai formatiei. Fiindca tot veni vorba, tocmai trebuie sa iasa DVD-ul “Arctic Mon­keys At The Apollo” al uneia dintre – se spune – cele mai bune trupe de chitaristi ale momentului. Nu stiu ce parere aveti dum­neavoatra, dar eu unul, daca as putea lua acasa numai un singur produs muzical nou-lansat si as avea de ales intre The Arctic Monkeys si Girls Aloud, stiu pe care l-as alege.

  • Gata cu Beatles

     

    In general, nu pot sa sufar articolele care incep cu enumerarea unor nume ce demonstreaza ce oameni importanti cunoaste autorul, dar cum in cazul de fata asa ceva este chiar relevant, va rog sa ma suportati. Iata despre ce e vorba: in Romania am dat recent peste fostul prieten al lui Meg Mathews, fosta nevasta a lui Noel Gallagher si mama fiicei sale Anais. In materie de celebritati, asta ar fi la fel de impresionant ca si cum as fi vecin cu bunica persoanei care o epileaza inghinal pe Andreea Banica. Totusi, mie mi-a furnizat o multime de informatii despre cat de data peste cap este viata lui Gallagher. Acum am o multime de povesti absolut nepublicabile despre ce fac fratii Gallagher in timpul liber. (Bine, va ofer un pic de barfa scandaloasa: Noel are la dispozitie propriul sau maestru bucatar francez extraordinar de scump, insa mancarea lui preferata este cea de la Pot Noodle, adica gustarile acelea instant dezgustatoare cu taitei).
     
    Asta e problema celor de la Oasis. De la inceputurile clar proletare din Manchester, au ajuns acum sa locuiasca in turnuri de fildes, in care s-au izolat de aproape tot ce se petrece in lumea reala. Atitudinea lor retrograda “hai sa ne intoarcem la Beatles” mergea in 1994, cand trupele americane plictisitoare de grunge dominau eterul. Paisprezece ani mai tarziu, supunerea lor fata de aceasta mantra i-a condamnat sa joace permanent rolul de reactionari, ca de exemplu, furia lui Noel cauzata de aparitia lui Jay-Z la festivalul Glastonbury. Nu mai conteaza daca avea sau nu dreptate, totul se reduce la faptul ca are mereu aceeasi atitudine, fie ca vorbeste despre hip-hop, fie ca vorbeste despre trupe noi ca The Klaxons.
     
    Aceeasi atitudine s-a putut vedea in fiecare single lansat de Oasis, de la “What’s the Story (Morning Glory)” in 1995. Oasis a inceput prin a face o muzica ce suna ca un apel la trezire care a zguduit scena britanica din somnolenta sa dogmatica. Reascultandu-le primul album, realizezi ce incredibila era trupa atunci cand a aparut. Totusi, sub magia drogurilor si a banilor, Oasis a inceput rapid sa scoata un rock tern, plin de sabloane, cu albume alcatuite din balade din ce in ce mai plangarete si imnuri din ce in ce mai bombastice. Paradoxal, cu cat le devenea mai proasta muzica, cu atat mai multi admiratori adunau. Fiecare album Oasis, indiferent de cat de prost ar fi, are asigurata prima pozitie in topuri si adoratia suporterilor. De fapt, tocmai din cauza reputatiei fanilor Oasis de a se purta precum membrii unui cult sinistru, mai toata lumea se jeneaza sa recunoasca faptul ca ii place muzica trupei. De ani de zile, fiecare nou album Oasis este precedat de o declaratie a lui Noel cum ca acesta va reprezenta “o schimbare de directie”, o abordare noua si “revolutionara” a crearii de muzica. Trist, dar Noel pare sa creada ca “deschizator de drumuri” si “inovatie” inseamna sa recurgi la o tehnologie nu chiar asa de revolutionara, cum ar fi sampling-ul (utilizarea unor scurte secvente muzicale pentru o alta melodie – n.tr.) sau (!) folosirea unei “drum machine” pentru vreo patru masuri de la inceputul unei piese.
     
    Exact aceeasi publicitate exagerata a insotit si ultimul efort al Oasis, “Dig Out Your Soul”. Noel a promis, inca o data, o “directie complet noua”. Totusi, chiar inainte de a asculta muzica, lucrurile nu par promitatoare. Coperta albumului reprezinta un vag omagiu adus albumului Beatles “Sgt. Peppers”, cu tot cu sigla trupei pe o toba, inconjurata de un colaj in stilul pop-art. Da, iar trimiteri la Beatles. Ce nu inteleg eu este de ce nu a mers trupa pana la capat? De ce nu a reprodus pur si simplu coperta fata a LP-ului “The Revolver”, doar cu chipurile fratilor Gallagher suprapuse peste cele ale lui John, Paul, George sau Ringo?
     
    Cum e din punct de vedere muzical? Reactia NME la “Dig Out Your Soul” a fost foarte entuziasta, publicatia afirmand ca trupa suna incurajator de intinerita. Vestea proasta e ca le-a iesit foarte prost. Ca fiecare dintre ultimele sase albume ale celor de la Oasis (da, imi pare rau, dar “What’s the Story” chiar a fost o enorma dezamagire), ultimul lor LP se mentine in acelasi teritoriu invechit. Liam are cateva incercari sporadice de compozitie, baiatul lui Ringo Starr a fost chemat sa se ocupe de tobe, iar trupa a incercat sa produca un rock psihedelic placut. Toate – chestii ce nu ies din sfera obisnuitului. Primul single de pe album, “The Shock Of The Lightning”, oglindeste starea de astazi a celor de la Oasis, si anume faptul ca se impleticesc in propria lor infatuare. 

     

  • Un uragan pe nume Grace

    Nu am nimic cu manechinele care intra in domeniul muzicii. Manechinele, obisnuite cu publicul care se zgaieste la ele cand nu poarta nimic mai mult decat o bucatica de material de marimea unui timbru, ca sa le acopere anumite parti, sunt niste membri grozavi de trupe. Sunt obisnuite si sa nu zambeasca, ceea ce le face super. Arata inevitabil bine, se imbraca bine si stiu suficient despre eleganta cat sa nu apara pe scena in tinute ca ale lui James Blunt. Manechinele produc in general single-uri bune – amuzante vreme de cateva luni, dupa care te plictisesti. Rareori dau dovada de longevitate muzicala: Agyness Deyn a reusit sa scoata doar un single, Kate Moss apare si ea cand si cand, vaitandu-se pe piesele altora, si cu cat se discuta mai putin despre colaborarea jalnica dintre Seal si Heidi Klum, cu atat mai bine.
     
    Din acest motiv, Grace Jones este exceptia de la regula. Aparuta pe scena modellingului la New York si Paris la inceputul anilor saptezeci, s-a trezit brusc prinsa in vartejul inaltei societati, al mondenelor si al boemilor. A fost muza unora dintre cei mai mari artisti ai secolului (Andy Warhol, Keith Haring, Helmut Newton, Robert Mapplethorpe) si sufletul unora dintre cele mai interesante locuri in care se aduna lumea. Desi prinsa si ea in nebunia Studio 54, e renumita si pentru aparitiile sale pe scena italiana, mai putin cunoscuta, dar mult mai incitanta, din jurul clubului Baia Degli Angeli din Gabicce Mare. Aici isi petrecea timpul alaturi de DJ deschizatori de drumuri ca Daniele Baldelli si DJ Mozart, intr-un club atat de luxos, incat cabina DJ-ului era amplasata intr-un lift care se plimba de la un etaj la altul. Clubul Baia Degli Angeli este locul de origine al genului eclectic si lent cunoscut drept Cosmic Disco.
     
    Cu atat timp petrecut alaturi de bogatii care se plimbau dintr-un loc intr-altul pe tot cuprinsul lumii (si ulterior cu rolurile din blockbusterele hollywoodiene), e o minune ca si-a mai facut timp pentru muzica. Dar a reusit sa-si faca. Intre 1977 si finalul anilor optzeci, a scos cateva albume cu o muzica dance spectaculoasa. Primele ei trei LP-uri l-au avut ca producator pe legendarul Tom Moulton, iar in continuare a colaborat cu producatori renumiti ca Trevor Horn sau muzicieni ca Sly and Robbie. Mare parte din piesele sale erau pop, dar aveau suficienta longevitate si experimentalism in ele cat sa devina clasice disco, adeseori combinand acest din urma gen cu ritmurile din Jamaica sa natala.
     
    Viata lui Grace Jones ramane in mare parte un mister. Are saizeci de ani, credem, deoarece e renumita pentru faptul ca nu doreste sa vorbeasca despre varsta ei. Totusi, daca ne luam dupa niste fotografii recente, vedem ca a reusit sa-si pastreze aspectul care a facut-o celebra: pometii ridicol de ascutiti, privirea de otel si buzele pline. Inca mai are androginia de superfemeie care a facut-o celebra, inca mai arata de parca s-ar fi teleportat de pe o nava spatiala in trecere. In plus, lucrul cel mai bun din toate, tocmai a dovedit ca mai e in stare sa produca un album mortal.
     
    Au trecut douazeci de ani de la ultima sa lansare. “Hurricane”, care va iesi la ince­putul lui noiembrie, e o revenire pentru ea, desi deloc lipsita de probleme. Niciuna dintre marile case de discuri nu a vrut sa-i lanseze LP-ul, considerandu-l un pariu prea riscant, astfel ca pana la urma a ajuns sa-l scoata casa independenta Wall Sound. La fel ca la muzica sa din trecut, reuseste sa combine reggae-ul jamaican, soul-ul electric si partea vocala aspra, in care cuvintele sunt pe jumatate vorbite, pe jumatate cantate. Albumul este clar unul de ascultat – nu prea se simte sound-ul bun pentru ringul de dans din hitul ei din 1981, “Pull Up To The Bumper”.
     
    Ca o sfidare la adresa marilor case de discuri, se pare ca ultimul sau album va avea parte de ceva succes, caci deja l-a angajat pe Chris Cunningham – outsiderul artist video cunoscut cel mai bine pentru colaborarea sa cu Apex Twin – sa-i regizeze videoclipurile. Pe “Hurricane” a colaborat si cu nume mari ca Brian Eno, Tricky, Tony Allen si Sly and Robbie.
     
    Nici ca se putea un moment mai bun pentru revenirea lui Grace Jones. Acum ca disco e promovat de DJ-ii cu gandire vizionara de pe tot globul si infecteaza chiar si hiturile pop (vezi Calvin Harris), toata lumea preia la greu din creatia timpurie a lui Grace Jones. Iar daca prestatia ei extraordinara de anul acesta de la festivalul Meltdown de la Londra e relevanta, atunci publicul ar muri s-o vada revenita in lumina reflectoarelor.