BusinessMagazin

Category: Resurse umane

Analize la obiect din domeniul resurselor umane – tot ce trebuie să știi despre angajatori, locuri de muncă disponibile si multe altele

  • Cum ar putea fi convinşi românii care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă

    O  soluţie pentru diminuarea deficitului de candidaţi ar putea fi reîntoarcerea în ţară a unora dintre cei 3 milioane de români care lucrează pe salarii de 4-5 ori mai mari în Occident.

    În ce context s-ar putea întoarce să lucreze pe joburile disponibile în ţară specialiştii români care au plecat să lucreze în străinătate?

    „Pedalele pe care trebuie să apăsăm sunt creşterea productivităţii şi a competitivităţii României. Trebuie să ne concentrăm, în primul rând, pe ce putem face pentru ca românii care încă sunt în ţară să nu mai plece cu atâta uşurinţă. Să nu uităm că pentru aceiaşi candidaţi concurăm cu economii puternice care întâmpină aceleaşi probleme: deficit de specialişti şi îmbătrânirea populaţiei“, adaugă Cristina Săvuică de la Lugera. În opinia ei, pentru a convinge specialiştii români care au plecat să lucreze în străinătate să se întoarcă, cel mai bun argument poate fi doar eficientizarea economică a României.

    „Căpşunarii“, care au avut ani buni un efect important asupra bugetului ţării prin prisma sumelor de bani pe care le trimiteau rudelor, nu s-ar întoarce acasă neapărat pentru salarii comparabile cu cele primite în vest, ci dacă ar avea servicii cât de cât comparabile cu ceea ce au văzut în străinătate, spun angajatorii. „Românii plecaţi în străinătate se vor întoarce în momentul în care serviciile pe care le oferă statul vor ajunge la un nivel normal, nu neapărat performant, dacă sunt îndeplinite condiţiile de bun simţ, precum un sistem de sănătate decent sau o educaţie bună. Condiţiile generale mai bune din România îi aduc înapoi pe cei plecaţi. E nevoie de voinţă politică şi de mult bun simţ“, spune Florin Godean de la Adecco.

    Totuşi, o parte dintre românii care au emigrat pentru studii sau ca urmare a unor promovări internaţionale deja încep să se întoarcă acasă. „Printre puţinii specialişti pe care îi găsim pe piaţă sunt şi românii care revin din străinătate; fie că şi-au finalizat acolo studii, fie că au muncit pentru o vreme în străinătate ca parte a unui plan personal de dezvoltare a carierei. Şi avem exemple concrete de colegi recrutaţi din aceste categorii“, spune Anica Stoica de la Continental.

     

  • De ce foarte puţini români se înscriu la o şcoală profesională, în timp ce Germania 70% dintre absolvenţii de clasa VIII-a aleg această variantă

    Doar 20% din tinerii români se înscriu la şcoala profesională; în Germania, procentul e de 70%. În opinia lui Alexandru Blemovici de la Schaeffler, problema lipsei de personal se rezolvă prin orientarea corectă a tinerilor. Sunt mulţi tineri care nu au luat bacalaureatul – numai 50.000 anul acesta – şi se află într-o situaţie în care nu ştiu încotro să se îndrepte, fiindcă nu au alternativă.

    „Unii poate ar fi interesaţi să aibă un job, o meserie. Dar ce şansă au în clipa de faţă? Se pot duce undeva să facă un curs de formare adulţi, care costă, sau merge la unele finanţate din fonduri europene. Mai sunt unele cursuri pe care le fac companiile de la care ar avea certitudinea unui loc de muncă. Dar şi aici sunt multe situaţii nelalocul lor, pentru că ajung să facă un curs de formare pentru o calificare pe care deja o au dacă au absolvit liceul industrial“, a spus Alexandru Blemovici, director general, Schaeffler.

    Cu alte cuvinte, dacă un absolvent de liceu industrial vrea să se angajeze şi să urmeze un curs de operator de maşini controlate de calculator la o companie, de exemplu, ar trebui să primească o diplomă care îi atestă un anumit nivel de cunoştinţe. Însă oficial nu se poate înregistra o diplomă a cuiva care a absolvit un astfel de curs cu nivelul 3, având în vedere că la absolvirea liceului industrial respectiva persoană a primit o diplomă cu o calificare superioară, de nivel 4.

    „În afară de faptul că se organizează cursuri care nu pot fi anunţate oficial, şi tinerii au o problemă, pentru că vin în fabrică, învaţă o meserie pentru care deja au o calificare din liceu fără să fie plătiţi în acea perioadă, în timp ce compania depune un efort foarte mare în pregătirea unor oameni despre care nu se ştie dacă vor putea face faţă. S-a format un cerc vicios, te-ai aştepta ca orice om care nu are un loc de muncă să vină să facă aceste cursuri. Dar nu este aşa de mare interesul“, explică Blemovici. Un grad ridicat de interes vine din partea persoanelor mai în vârstă care îşi dau seama că se plimbă de la un loc de muncă la altul, care văd că nu au un viitor şi vor să vină să înveţe o meserie.

    „În România, 20% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a se îndreaptă spre o şcoală profesională. Spre comparaţie, în Germania 70% se duc spre o şcoală profesională, pentru că au toate variantele deschise: au un anumit statut, învaţă o meserie, au o sursă de venituri, iar a avea o meserie este un lucru acceptat social. Ulterior, dacă simt nevoia, angajaţii se pot înscrie la bacalaureat, pot urma chiar şi o facultate tehnică şi pot ajunge ajunge director de companie pe această rută educaţională profesională“, adaugă Blemovici.

    În schimb, în România există ideea preconcepută că şcoala profesională este pentru copiii cei mai slabi şi chiar iniţiativele private  – cum e şcoala profesională Kronstadt, în care s-au implicat 12 companii – au dificultăţi în a atrage candidaţi. Principalele dificultăţi, mai ales la oraş, sunt generate de mentalitatea părinţilor, care au de ales: „Dau copilul la şcoala profesională să mă fac de râs în faţa tuturor celorlalţi pentru că al meu e mai prost sau îl dau la un liceu? Şi aleg liceul, pentru că, dacă ia sau nu bacul, copilul va primi o diplomă care atestă o pregătire peste nivelul celei obţinute la şcoala profesională“, mai spune Blemovici.

    Şi alţi angajatori susţin este obligatorie implicarea companiilor în educaţia următoarelor generaţii de angajaţi. „Cred că viitorul constă în implicarea companiilor în calificarea şi pregătirea forţei de muncă tinere şi nu numai“, a spus Olga Savaniu, directorul de resurse umane al producătorului de componente pentru industria aeronautică Premium-AEROTEC. Iar directorul de personal din cadrul Continental spune că grupul deja se implică foarte mult în relaţia cu universităţile şi încearcă să îi ajute inclusiv în promovarea lor în licee, pentru a atrage cei mai buni viitori studenţi. „În aceste condiţii sperăm că putem contribui la creşterea numărului şi mai ales a calităţii studenţilor din facultăţile tehnice“, declară Anica Stoica de la Continental.

  • Care sunt meseriile pe care dacă le ştii companiile din România te angajează imediat

    Dincolo de problema demografică şi de plecarea a 3 milioane de persoane, care fac parte din forţa de muncă activă, piaţa locală a muncii se confruntă cu mari dezechilibre regionale. Cele mai multe investiţii în producţie sunt grupate în vestul ţării, din raţiuni ce ţin de apropierea de piaţa occidentală şi de infrastructură.  De aceea, deficitul de forţă de muncă este concentrat în vestul României, nu în Moldova. „Avem deficit de muncitori în toată industria producătoare – auto, electronică, telecom, dar şi IT – practic peste tot. În acelaşi timp, nivelul salarial este reglat de piaţă. Din păcate, există zone cu cerere mare de lucrători dar cu salarii care încep de la minimul pe economie, ceea ce înseamnă că recrutarea este anevoioasă, iar retenţia – dificilă. Muncitorii necalificaţi sunt cel mai greu de găsit din punctul de vedere al numărului de lucrători solicitaţi deşi se intră foarte uşor pe această piaţă“, mai spune Florin Godean de la Adecco.

    Potrivit datelor centralizate de Lugera, poziţiile pentru care se caută cel mai mult candidaţi în prezent sunt cele de meseriaşi calificaţi (sudori, mecanici auto, operatori maşinişti, stivuitorişti), muncitori necalificaţi, ingineri în producţie, specialişti IT, reprezentanţi vânzări şi personal în sectorul financiar-contabil.

    „Pentru sudori, în funcţie de tipul de sudură executat, salariile nete pot porni de la 1.500 de lei şi pot ajunge până la 4.000 de lei. În cazul operatorilor maşinişti CNC, salariile sunt cuprinse între 1800 şi 2.300 de lei net, diferenţele fiind date de tehnologiile pe care sunt specializaţi şi de nivelul de experienţă cerut de angajator. (…) În cazul specialiştilor în IT – developers -, în funcţie de tehnologii un junior poate câştiga între 3.000 şi 6.000 de lei, iar un senior între 8.000 şi 15.000 lei/ lună“, mai spune Cristina Săvuică de la Lugera.

  • Bucureştiul, oraşul ideal pentru şefi

    Un manager de top român dintr-o multinaţională din Bucureşti are un salariu la jumătate faţă de unul din Geneva, cu 43% sub nivelul unuia din Londra, cu 37% mai puţin decât unul din Dublin şi cu doar 13% sub nivelul unui executiv de top din Varşovia, arată datele unei cercetări comparative realizate de firma de consultanţă în management Hay Group, care publică în fiecare an studii salariale cu date colectate din mediul privat.

    În mod paradoxal poate, acelaşi studiu arată că executivii seniori câştigă mai mult în Bucureşti decât în New York (cu 8% mai mult), Praga (cu 19%), Montreal (cu 18%) sau faţă de oraşele din Japonia (cu 9%). Datele prezentate în comparaţie vizează valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii şi nu includ informaţii legate de managerii expaţi, care au pachete salariale mult mai mari decât managerii locali din zonele analizate. Cum se explică aceste diferenţe?

    „Sunt puţini manageri buni în România, iar cei care sunt cu adevăraţi buni trebuie reţinuţi”, crede Andreea Voinea, directorul de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă de pe plan local. În opinia ei, aşa-numitul pool de talente din România este relativ îngust la nivel de poziţii de top management, iar majoritatea candidaţilor buni sunt concentraţi în Bucureşti. De aceea, bătălia pe competenţele lor a făcut ca salariile să le crească într-un ritm mult mai accelerat prin comparaţie cu ce s-a întâmplat cu restul angajaţilor din companii.

    De aceeaşi părere este şi Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară, care spune că România a ajuns să aibă şefi bine foarte bine plătiţi pentru că multă vreme angajatorii nu au găsit candidaţi bine pregătiţi care să ocupe poziţii de management.

    „Când au apărut multinaţionalele, majoritatea poziţiilor erau ocupate de expaţi şi, după ce şi-au încheiat mandatele, cel puţin o parte din pachetele lor salariale s-au transferat şi către managerii români care au rămas să îi înlocuiască. Deşi angajatorii nu au oferit şi nu oferă aceleaşi pachete românilor prin comparaţie cu cele ale expaţilor, au fost totuşi nevoiţi să le dea salarii mari şi managerilor locali, pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine în companii”, menţionează Marinescu.

    Pachetele salariale ale managerilor de top din România diferă în funcţie de dimensiunea companiilor şi de industria în care activează, însă, în general, un manager de top câştigă, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro net pe lună, la care se adaugă bonusul anual şi aşa-numitele „long term incentive plan“ (plan de motivare pe termen lung), prin care aceştia primesc pachete de acţiuni în companie, la preţuri preferenţiale, potrivit informaţiilor din piaţă.

    La polul opus sunt însă pachetele salariale ale muncitorilor din România, care adesea primesc puţin peste salariul minim pe economie (adică circa 175 de euro net pe lună). De altfel, aceeaşi comparaţie făcută de consultanţii de la Hay Group în multinaţionale la nivelul poziţiilor de muncitori / personal operaţional arată o poziţionare complet diferită a angajaţilor din Bucureşti prin comparaţie cu cei care ocupă astfel de funcţii în alte ţări. De departe cea mai mare diferenţă este între costul salarial al unui muncitor din Bucureşti şi al unuia din Geneva, care câştigă de zece ori mai mult decât unul din România (deşi un şef din Capitală câştigă doar de două ori mai puţin decât unul din acelaşi oraş elveţian). În oraşele din Japonia sau din Olanda, dar şi în Londra, Dublin, Paris, Berlin sau New York angajaţii care fac parte din categoria personalului operaţional primesc salarii de 3 până la 5 ori mai mari decât în Bucureşti, deşi diferenţele dintre pachetele salariale ale şefilor din aceleaşi zone nu sunt atât de mari. ”Atunci când decid să investească într-o ţară, investitorii se uită de regulă la mai multe aspecte, cum ar fi costurile cu forţa de muncă pentru personalul operaţional, pentru că în această categorie intră o mare parte din personalul unei companii, dar şi la potenţialul de viitori angajaţi pe care i-ar putea avea în locul respectiv”, spune Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group România.

  • Probabil singurul job din România în care angajaţii pot câştiga mai mulţi bani decât şefii lor. Dezavantajele sunt, însă, pe măsură

    Oamenii de vânzări, fie că este vorba despre agenţi sau de cei care administrează conturi corporate care lucrează în industria de producţie, au obţinut în ultimii ani bonusuri salariale cu circa 20% până la peste 60% mai mari decât managerii din companiile care i-au recrutat, scrie Ziarul Financiar.

    Dacă un agent de vânzări din zona de producţie aproape că şi-a crescut salariul cu 50% sau aproape că l-a dublat cu ajutorul bonsurilor, un manager de vânzări din acelaşi sector de activitate nu a reuşit să ia, în medie, un bonus mai mare de 22% din salariu pentru munca depusă, potrivit lui Horaţiu Cocheci, liderul echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane în cadrul PwC România.

    CITEŞTE ÎN CONTINUARE CUM AJUNG UNII ANGAJAŢII SĂ CÂŞTIGE MAI MULŢI BANI DECÂT ŞEFII LOR

     

     

     

  • Piaţa muncii din România un cerc vicios. Companiile se plâng că nu găsesc angajaţi, iar şomerii că nu găsesc de muncă

    Multe companii se plâng că nu găsesc candidaţii potriviţi pentru poziţiile pe care le au libere. Pe de altă parte, mulţi candidaţi nici nu aplică – sau nu iau în serios – ofertele de pe piaţa muncii. Unde se produce ruptura şi care sunt cauzele? Cât de mult contează salariile, beneficiile extrasalariale, mediul de lucru şi renumele companiei arată cel mai recent studiu realizat de Catalyst.

    Piaţa muncii pare un cerc vicios. Multe companii se plâng că nu găsesc candidaţii potriviţi pentru poziţiile pe care le au libere. Pe de altă parte, mulţi candidaţi nici nu aplică – sau nu iau în serios – ofertele de pe piaţa muncii. Unde se produce ruptura şi care sunt cauzele? Cât de mult contează salariile, beneficiile extrasalariale, mediul de lucru şi renumele companiei arată cel mai recent studiu realizat de Catalyst.

    Pe primul loc în topul criteriilor luate în considerare în alegerea unui angajator se află în continuare pachetul salarial oferit, criteriu care a marcat o creştere de 19 procente faţă de anul trecut, arată cel mai recent studiu „Cei mai doriţi angajatori“, realizat de Catalyst. „Deşi pachetul salarial este principalul criteriu în alegerea angajatorului, să fie bine plătit este doar al treilea obiectiv profesional al celor care sunt în căutarea unui loc de muncă.

    Atmosfera de lucru plăcută a urcat pe locul al doilea în topul criteriilor, iar acest lucru se datorează în mare măsură şi faptului că angajatorii investesc din ce în ce mai mult în realizarea de spaţii de lucru creative şi dinamice, precum şi în oferirea de opţiuni distractive pentru reîncărcarea bateriilor în timpul petrecut la job“, arată Alexandra Stancu, talent attraction & employer branding coordinator în cadrul Catalyst România. Alt criteriu în alegerea angajatorilor, explică Alexandra Stancu, este reprezentat de noile provocări profesionale, întrucât candidaţii îşi doresc să fie într-un continuu proces de creştere şi dezvoltare profesională. Din acest motiv, în momentul în care simt că organizaţia în care îşi desfăşoară activitatea nu le mai poate oferi noi provocări profesionale, caută un alt loc de muncă.

    La fel de adevărat este însă că sunt angajaţi care urmăresc permanent ofertele de pe piaţă, iar în momentul în care apare un anunţ interesant aplică la poziţia care le-a trezit interesul. La polul opus sunt candidaţii care nu aplică la joburile deschise în cadrul companiei preferate, principalul motiv fiind faptul că sunt încredinţaţi că nu au suficientă experienţă. Însă, atenţionează Alexandra Stancu, „acest lucru este influenţat şi de faptul că marea majoritatea a angajatorilor publică un profil ideal al candidatului căutat pentru poziţiile deschise, profil ideal care este şi destul de greu de întâlnit în piaţă“.

    Conform studiului, internetul este principala unealtă de informare pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă; o simplă navigare pe un portal de joburi poate da o imagine de ansamblu cu privire la care sunt companiile care angajează şi profilurile căutate. Pe poziţia a doua în rândul canalelor de informare se plasează site-urile companiilor, cu paginile dedicate celor care vor să aplice: peste 50% dintre respondenţii studiului intră direct pe site-ul firmei care îi interesează. Astfel, pot afla mai multe detalii cu privire la activitatea companiei, structura organizaţională, precum şi experienţa de angajat în cadrul companiei, detaliază reprezentanta Catalyst. „Din acest motiv, actualizarea site-ului companiei sau realizarea unei pagini de carieră locale în cazul companiilor multinaţionale ar trebui să devină o prioritate pentru strategia de comunicare a brandului de angajator“, consideră Alexandra Stancu.

    Peste trei sferturi dintre respondenţii studiului „Cei mai doriţi angajatori“ şi-au actualizat CV-ul sau profilul de pe reţelele sociale în momentul în care şi-au căutat un job, iar aproape două treimi (65%) dintre ei au şi aplicat la un loc de muncă despre a cărui disponibilitate au fost publicate informaţii pe o platformă de carieră. Acest lucru este strâns legat şi de faptul că site‑urile de joburi reprezintă cel mai utilizat canal de informare cu privire la piaţa muncii.

    Mai mult de jumătate dintre respondenţii la studiu îşi doresc să devină specialiliti în domeniul lor de activitate, motiv pentru care unul dintre criteriile importante în alegerea angajatorilor este reprezentat de noile provocări profesionale oferite. În acelaşi timp, candidaţii îşi doresc să poată menţine un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, mai ales în contextul în care dezvoltarea profesională este foarte importantă pentru ei.

  • Cum se folosesc angajatorii de puterea de la interviu ca să nu le dea angajaţilor salarii mai mari decât merită

    Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace, povesteşte într-o postare pe blogul personal experienţele pe care candidaţii le trăiesc la interviurile de angajare, ca urmare a întrebărilor nepotrivite adresate de către personalul din departamentele de resurse umane. 

    “La un moment dat, pe durata interviului de angajare, vei fi întrebat despre salariul de la locul de muncă anterior. Dacă nu eşti pregătit, cel mai probabil o să răspunzi Câştigam X. Este însă cea mai mare greşeală pe care o poţi face”, spune Ryan.

    Potrivit managerului, informaţiile legate de salariu sunt confidenţiale şi nu poate exista niciodată vreun motiv temeinic pentru ca acestea să fie divulgate. Personalul care recrutează adresează întrebarea referitoare la salariile din trecut din următoarele două motive: 1) Dacă venitul candidatului era mai mare la jobul anterior decât ar fi dispus să dea viitorul angajator, cel mai probabil acesta se va gândi că angajatul este costisitor. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Angajaţii care caută noi slujbe nu îşi doresc salarii mai mici, iar angajatorii nu au de ce să cunoască salariile cuiva, ci doar aşteptările salariale ale celor care caută un job. 2) Dacă salariul candidatului era similar celui pe care sunt dispuşi să-l ofere noii angajatori, atunci aceştia vor stabili noul salariu la acelaşi nivel. La un salariu lunar de 4.000 de lei, cel mai probabil vor oferi 4.100.

    “Nu există niciun motiv pentru care cineva are dreptul să te întrebe despre salariul tău din trecut, însă foarte mulţi candidaţi cred că persoana care face recrutarea are tot dreptul să afle astfel de informaţii”, spune fondatorul Human Workplace.

    “Să mă întrebi cât câştigam este ca şi cum m-ai întreba care sunt cele mai mari slăbiciuni ale mele. Ce eşti tu? Terapeutul meu? Părintele meu spiritual? Ce naiba se întâmplă aici? Ăsta e un interviu de angajare sau o şedintă consiliere? Am fost spălaţi pe creier până acum să credem că angajatorii sunt nişte mici dumnezei, iar noi suntem un nimic. Foarte mulţi dintre cei care te vor recruta îţi vor spune că este esenţial să ştie cât câştigai. Sfatul meu este să îi laşi în ceaţă şi să găseşti unii care au şi interesul tău în minte şi nu se gândesc doar la ei”, mai spune Liz Ryan.

    Iată cum ar trebui să decurgă dialogul cu angajatorul, atunci când se aduce în discuţie aspectul salarial:

    Intervievator: Şi ce salariu aţi avut la locul de muncă de dinainte?

    Candidat: Perfect, haideţi să vorbim de salarii. Mă interesează joburile din această industrie unde salariile pornesc de la 3.000 de lei.

    Intervievator: Dar care a fost venitul dvs. la jobul anterior?

    Candidat: Ştiţi, dacă cei 3.000 de lei se află în plaja salarială pentru o poziţie în acest departament, atunci are sens pentru mine să continuăm. Dacă nu, poate că nu mă potrivesc. Nu aş vrea nicidecum să vă consum inutil timpul. 

    “În situaţia în care îţi vor comunica faptul că e bine că le-ai spus că te interesează o anumită plajă de venituri şi nu insistă să îţi afle salariul, iar discuţia continuă apoi în mod firesc, atunci vei înţelege că ai de-a face cu oameni, nu cu nişte fantome. E important să simţi că în locul în care te vei angaja lucrează cu adevărat oameni”, mai spune Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace.

  • Cum să-ţi măreşti şansele de a obţine jobul dorit

    Suntem oameni, cu toţii avem aspiraţii şi visuri. În fiecare zi dorim să ne depăşim limitele impuse şi să câştigăm postul râvnit. Primul obstacol pe care îl întâmpinăm înainte de a obţine job-ul dorit, este interviul. Dacă reuşim să convingem interlocutorul că ne dorim cu adevarat postul şi că suntem candidaţii perfecţi, postul ne va aparţine.

    În schimb, dacă sunt mulţi candidaţi, prin intermediul unei scrisori de mulţumire poţi schimba situaţia în favoarea ta şi îţi poţi impresiona superiorii. Sunt sigură că nu foarte multă lume cunoaşte această metodă de a ieşi în evidenţă, chiar dacă în străinătate este des întâlnită şi foarte apreciată.

    Se obişnuieste să se trimită după ce ai primut postul dorit, dar se poate trimite o astfel de scrisoare şi imediat după interviu, chiar dacă nu eşti convins că ai obţinut job-ul. Datorită faptului că mai puţin de 10% din candidaţi vor trimite, tu vei face un pas foarte important şi care va avea un impact pozitiv asupra angajatorului ajutându-te să te diferenţiezi vizibil de ceilalţi.

    Îţi voi pune la dispoziţie câteva sfaturi pentru a redacta o scrisoare de mulţumire.

    1. Întotdeauna trebuie să trimiţi documentul de mulţumire în cel mult 24 de ore după încheierea interviului.

    2. Exprimă-ţi entuziasmul pentru firmă şi postul pentru care ai candidat. Încearcă să fii specific în legătură cu ceea ce te interesează, explică de ce consideri că vei fi un membru bun pentru echipă, descrie câteva situaţii care te-au ajutat să te dezvolţi şi cât de bine te descurci în lucrul în echipă.

    3. Comunică orice punct pe care consideri că nu l-ai abordat suficient de clar în timpul interviului: orice răspuns pe care consideri că nu l-ai dezvoltat atât de bine precum ai fi dorit. Această scrisoare este ultima ta oportunitate pentru a lăsa o impresie pozitivă.

    4. Personalizează-ţi scrisoarea: probabil vei fi unul dintre mulţii candidaţi care au optat pentru acest post, de aceea trebuie să ieşi în evidenţă şi să încerci să îi determine să îşi amintească de tine, chiar şi după ce i-au  intervievat pe toţi. În document explică care consideri că au fost punctele cheie ale interviului şi dezvoltă-le.

    5. Dacă ai fost intervievat/ă de mai multe persoane, ia în considerare posibilitatea de a trimite câte o scrisoare diferită fiecăruia. Învaţă-te să ceri carţi de vizită, astfel nu vei uita numele şi functia pe care fiecare persoană cu care ai intrat în contact o are în organizaţie.

    6. Vorbeşte despre experienţa pe care o ai: Dacă firma ţi-a comunicat abilităţile pe care doreşte să le aibă candidatul, pasiuni sau experienţă, utilizează scrisoarea de mulţumire pentru a demonstra cum poţi satisface acele necesităţi.

    7. Povesteşte-le despre succesele tale. În acelaşi mod, dacă organizaţia ţi-a comunicat caracteristicile ideale pe care trebuie să le aibă un candidat, utilizează aceasta oportunitate pentru a le aminti cum îndeplinesti o sarcină dificilă sau cum rezolvi o problemă neprevăzută.

    8. Aminteşte-ţi să reciteşti şi să corectezi scrisoarea înainte de a o trimite. De asemenea, asigură-te că transmite o imagine profesională si că nu conţine greşeli ortografice şi/sau gramaticale.

    9. Încearcă să foloseşti diacritice.

    Întotdeauna trebuie să te diferenţiezi de restul, mai ales dacă în joc este un post mult dorit. Surprinde-ţi viitorii colegi folosindu-te de o astfel de scrisoare şi accentuează abilităţile pe care le deţii prin exemple.

  • Cele mai bizare întrebări de la interviul de angajare: “Dacă nu îţi ofer acest job, ai vrea să ieşi cu mine la o întâlnire?”

    Cei mai mulţi dintre noi primim, ocazional, întrebări destul de bizare. Ce e însă de făcut dacă asta se întâmplă în timpul unui interviu?

    În general, aceste interviuri de angajare sunt gândite pentru a pune în dificultate candidaţii slabi, dar sunt unele întrebări pentru care nimeni nu se poate pregăti. Cei de la Quora au selectat cele mai bizare astfel de întrebări postate de cei care au aplicat pentru diverse joburi.

    “M-au întrebat unde aş ascunde un cadavru sau care este episodul meu preferat din South Park în cadrul unui singur interviu”, povesteşte Adam Newman.

    Keith Boskey, manager în industria jocurilor pentru calculator, descrie experienţa din timpul unui interviu pentru un job part-time la o firmă de avocatură. Bărbatul povesteşte că a primit o întrebare cel puţin ciudată: “Dacă ai putea fi orice legumă din lume, ce ai fi?”

    Avocatul Philip Rosmarin îşi aminteşte perioada când a lucrat în cadrul unei agenţii de publicitate. “Aveam agăţat de peretele din spatele biroului un tablou uriaş cu Adolf Hitler, pentru că voiam să mă asigur că toţi cei care veneau la interviu pentru job puteau să îl vadă. Am angajat o femeie, singura care a avut curajul să întrebe ce caută acel tablou acolo”.

    Nitin Gupta, om de ştiinţă indian, a primit una dintre cele mai ciudate întrebări din partea unei femei manager. “Dacă nu îţi ofer acest job, ai vrea să ieşi cu mine la o întâlnire?” A înţeles că regulile corporatiste interzic întâlnirile dintre angajaţi, aşa că a ales-o pe ea în locul jobului.

  • Povestea românului care s-a săturat să muncească în corporaţie şi a plecat de unul singur în jurul lumii

    După aproape 15 ani de muncă în multinaţionale, Alexandru Cristea s-a trezit într-o dimineaţă şi a zis stop. Nu mai vrea să fie un simplu număr într-o companie. A renunţat la job şi a decis să hoinărească prin lume fără să ştie ce va face după aceea.

    “Mi se pare fabulos să poţi să faci asta, noi, restul muritorilor cu rate, citim doar în reviste de asemenea cazuri. Nu este vorba de un director care are resurse de sute de mii de euro să facă asta, este un om obişnuit, ca noi toţi, care arată cum să te regăseşti pe tine şi să îţi regăseşti pasiunea de a trăi, după ce ai făcut zeci de închideri la o multinaţională, toate cu termene foarte strânse, şi ai nervii întinşi la maximum deşi ai doar 35 de ani.“ Spusele lui Robert, un tânăr cu aproape două decenii de experienţă în clădirile din sticlă şi oţel din Bucureşti, sunt reprezentative pentru câteva zeci de mii de specialişti educaţi de mediul corporatist să pună cariera pe primul plan, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la timpul liber şi să se ghideze zilnic după proceduri uneori discutabile.

    Deşi poate va fi judecat de foştii săi colegi de pluton, Alex a înţeles după 15 ani că nu acesta este scopul vieţii lui. Nici politicile de resurse umane, nici sala de sport, nici biroul ad-aptat generaţiei Y, nici cafeaua sau fructele gratis şi nici team building-urile nu l-au convins că merită să mai continue. „Primul meu salariu la KPMG a fost de cinci milioane şi am stat cu el mult timp.“

    Ca orice poveste a unui absolvent de ASE, cea a lui Alex Cristea începe în Big Four, unde şi-a făcut ucenicia, şi continuă apoi la clientul pe care îl audita. După un master în Franţa şi un an şi jumătate la IBM în Canada, s-a întors în ţară în 2008 – „am resimţit acolo un robotism acut, acut până la lacrimi, pe care eu ca latin nu puteam să îl suport“ – şi a lucrat alţi şase ani pentru Germanos ca financial controller. Ajuns la 35 de ani, Alex a privit ecusonul magnetic pe care îl purta zilnic şi poziţia sa în organigrama companiei şi şi-a spus că poate fi mai mult decât un număr.

    „Am ajuns într-o rutină. Jobul este OK, dar fac nişte rapoarte despre activitatea internă a companiei şi despre marjele de profit pe fiecare produs de care m-am plictisit până peste cap. Sunt a 3351-a bucăţică din ceva. Nimic creativ. Am simţit nevoia să scap.“ Din spatele monitorului situat în clădirea din oţel şi sticlă de la Piaţa Presei din Bucureşti, Alex Cristea s-a refugiat în poveştile ghizilor turistici, despre care spune că au meseria ideală, şi a decis să ia lumea la picior, punându-şi la bătaie toate economiile. Programul de la nouă la şapte şi sutele de fişiere Excel completate zilnic nu l-au lăsat să se bucure de cei mai frumoşi ani ai vieţii. Şi-a cumpărat biletul de avion doar dus către Manila, Filipine, şi-a depus demisia în faţa şefului şi a spus stop. Nu caută lux, nici confort prea mare şi este dispus să doarmă pe canapelele prietenilor din întreaga lume care l-au vizitat anterior.

    Prima escapadă: trei luni în Asia. Şi-a pregătit 3.000 de euro pentru traseul său şi a decis să facă şi un împrumut pentru a-şi pune în aplicare planul. A plecat în 12 februarie şi a început cu stângul. „Am vrut aventură şi am avut parte de ea. Am descoperit că de pe cardul meu bancar pe contul de euro au fost făcute tranzacţii frauduloase în valoare de câteva mii de euro. Tranzacţiile au fost făcute începând cu data când eu eram în avion între Bucureşti şi Manila. Am decis să nu mă las înfrânt de această situaţie şi să continuu aşa cum mi-am planificat iniţial. Va fi mai greu pentru că am o sumă fixă în cash. Deci aventura va fi şi mai palpitantă.“

    CONTINUAREA ÎN PAGINA URMĂTOARE –>>